hepatitele virale n.
Download
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
Hepatitele virale PowerPoint Presentation
Download Presentation
Hepatitele virale

Loading in 2 Seconds...

play fullscreen
1 / 24

Hepatitele virale - PowerPoint PPT Presentation


  • 200 Views
  • Uploaded on

Hepatitele virale. Date generale h epatitele virale sunt boli infec ţ ioase sistemice care evoluează cu leziuni necrotice, inflamatorii şi regenerative hepatice, determinate de virusuri cu tropism primar pentru hepatocite: VHA, VHB, VHC, VHD, VHE (VHG ?) ;

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

PowerPoint Slideshow about 'Hepatitele virale' - tanner-mcclure


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript
slide2
Date generale
  • hepatitele virale sunt boli infecţioase sistemice care evoluează cu leziuni necrotice, inflamatorii şi regenerative hepatice, determinate de
    • virusuri cu tropism primar pentru hepatocite: VHA, VHB, VHC, VHD, VHE (VHG?);
    • virusuri cu tropism secundar hepatic: v.Epstein-Barr, v.citomegalic, v.herpes simplex;
  • se manifesta cu forme subclinice până la forme cu anorexie, greţuri, icter, asociate cu creşterea transaminazelor si bilirubinei serice (teste indirecte de diagnostic);
  • numai testele specifice de laborator permit stabilirea tipului de hepatită virală.
slide3
Virusul hepatitei A

Caractere generale

  • reprezentant unic al genului Hepatovirus, familia Picornaviridae
  • virus ARN cu polaritate pozitivă, capsida cu simetrie icosaedrică, nud (27 nm Ø);
  • cultivă dificil pe unele culturi de celule;
  • se prezintă cu o singură variantă Ag majoră;
  • determină infecţii naturale numai la om, cu transmitere fecal-orală (apă şi alimente contaminate); răspândire universală.

Patogenia infecţiei

  • după replicare la nivelul tractusului digestiv, în cadrul unei viremii de scurtă durată (1-2 săptămâni), manifestă tropism pentru hepatocite unde replică, infecţia fiind necitocidă;
  • leziunile hepatice apar simultan cu prezenţa Ac specifici;
  • virusul este eliminat prin materii fecale (aprox.2 săptămâni anterior de debutul infecţiei şi 2 săptămâni după apariţia icterului).
slide4
Manifestări clinice
  • după o incubaţie de 2-6 săptămâni infecţia evoluează
    • la copii, cel mai frecvent asimptomatic;
    • la adulţi, în special cu icter;
  • foarte rar pot surveni forme grave fulminante, cu necroză acută hepatică (<0,5%);
  • semnele clinice şi testele biochimice se remit în 4-8 săptămâni;
  • hepatita cu virus A niciodată nu cronicizează.

Imunitate

  • infecţia stimulează Ac de tip IgM şi IgG specifici;
  • IgG persistă toată viaţa şi conferă rezistenţă la reinfecţii.
slide5
Diagnostic etiologic
  • diagnostic direct rezervat laboratoarelor de cercetare;
  • diagnostic serologic (test ELISA)
    • prezenţa IgM este argument al unei infecţii actuale sau recente;
    • prezenţa numai a IgG semnifică trecerea prin infecţie.

Tratament etiotrop– nu există.

Profilaxie

  • metode nespecifice, comune infecţiilor cu transmitere fecal-orală;
  • Ig umane standard, administrate în primele 2 săptămâni de la expunere, previn formele icterice dar nu obligatoriu şi infecţia;
  • vaccinare selectivă: vaccin viu atenuat, inactivat sau prin recombinare genetică.
slide6
Virusul hepatitei B

Caractere generale

  • aparţine familiei Hepadnaviridae, genul Hepadnavirus;
  • virion sferic, cu Ø 42 nm (particula Dane) constituit din ADN circular parţial d.c. (numai 50-80% din catena pozitivă este sintetizată),înconjurat de o capsidă cu simetrie icosaedrică purtătoare a AgHBc şi AgHBe, la nivelul anvelopei fiind prezent AgHBs;
  • în sângele pacienţilor infectaţi coexistă cu particule sferice (22 nm Ø) sau filamentoase (până la 200 nm lungime), purtătoare numai a AgHBs;
  • nu a putut fi cultivat pe culturi de celule;
  • AgHBs conţine determinanţi cu specificitate de grup (a) şi de tip (d sau y şi w sau r), cele 4 subtipuri fiind de interes epidemiologic;
  • determină infecţii naturale la om, acute şi cronice, cu distribuţie universală.
slide7
Patogenia infecţiei
  • virusul replică în hepatocite cu efect minim citopatic, dar posibil şi în ţesuturi extrahepatice;
  • maturarea şi eliberarea virusului se realizează prin înmugurire, fiind frecvent întâlnită integrarea unor fragmente de ADN viral în genomul hepatocitelor;
  • leziunile hepatice sunt determinate prin mecanisme imuno-patologice (sensibilizări de tip citolitic-citotoxic);
  • nivelul viremiei plasmatice diferă în funcţie de intensitatea răspunsului imun.

Manifestări clinice

  • incubaţie lungă (1-3 luni…6 luni);
  • forme asimptomatice sau cu manifestări clinice de hepatită acută mai severe decât în hepatita cu virus A;
  • forme fulminante pot să survină în aprox.0,5-1% din cazuri.
slide8
Imunitate vs cronicizarea infecţiei
  • la normoreactivi replicarea virusului este limitată şi survine vindecarea infecţiei (debarasarea de virus şi apariţia Ac anti-HBs cu efect protector);
  • în 15-20%, la adult,din cazuri infecţia devine persistentă, ca urmare a unui răspuns imun ineficient (distrucţii celulare fără eliminarea virusului)
    • purtători de AgHBs (> 6 luni) cu leziuni hepatice minime;
    • pacienţi cu hepatită cronică agresivă ce pot evolua spre ciroză sau cancer hepatic;
  • copiii cu infecţii perinatale (în special cu mame la care este prezent AgHBe) şi cei cu stări grave de imunodepresie devin purtători de AgHBs în 90-95% din cazuri.
slide9
Diagnostic etiologic
  • markerii serici ai hepatitei cu virus B (Ag şi Ac) evidenţiaţi prin reacţii imunologice (ELISA, HAP/HAPI, IF, RIA) prezintă importanţă diagnostică şi prognostică
    • diagnostic direct: AgHBs, AgHBe (AgHBc este prezent numai intrahepatic)
    • diagnostic indirect: Ac anti-HBc (IgM si totali (IgM si IgG), anti-HBe, anti-HBs;
  • PCR pentru decelarea virusului infecţios (ADN/VHB) – calitativ şi cantitativ -diagnostic direct.

Tratament antiviral

  • interferon α determină debarasarea de virus la mai puţin de 50% dintre purtători.
slide10
Epidemiologie
  • infecţie cu evoluţie hiperendemică în ţări subdezvoltate economic;
  • sursa de infecţie: cei cu infecţii acute sau cronice, aparente sau inaparente clinic;
  • transmitere: parenterală, sexuală, perinatală;
  • grupe de risc: hemofilici, hemodializaţi, personal medical.

Profilaxie specifică

  • Vaccin recombinant administrat
    • generalizat la naştere în ţările cu prevalenţă a AgHBs la > 8% din populaţie;
    • selectiv la personalul medical;
    • electiv la hemofilici şi hemodializaţi.
slide11
Virusul hepatitei D (delta)
  • neîncadrat taxonomic;
  • genom ARN m.c. circular, de sens negativ, asociat cu AgD, înconjurat de AgHBs;
  • virus defectiv ce replică numai în prezenţa virusului hepatitei B;
  • exercită un efect citopatic direct asupra celulelor hepatice în care replică;
  • determină coinfecţii sau suprainfecţii la cei cu forme acute sau cronice de hepatită cu virus B;
  • în suprainfecţii evoluţia clinică poate fi severă, sporind riscul unei hepatite cronice agresive;
  • diagnostic etiologic practicat numai la cei cu prezenţa AgHBs
    • direct: RT-PCR pentru evidenţierea ARN viral

ELISA – pentru AgD;

    • indirect: evidenţierea Ac IgM şi IgG anti-VHD (asociat cu markerii pentru hepatita cu virus B);
  • epidemiologia şi profilaxia se suprapune cu cea a hepatitei cu virus B.
slide12
Virusul hepatitei C

Caractere generale

  • face parte din genul Hepacivirus, familia Flaviviridae;
  • virus ARN cu polaritate pozitivă, inclus într-o capsidă cu simetrie icosaedrică, învelit;
  • nu a putut fi cultivat;
  • genomul viral conţine gene care codifică proteine structurale (C, E1, E2) şi gene ce codifică pROteine nestructurale (NS1-NS5) implicate în replicare;
  • sunt descrise 11 genotipuri şi 70 subtipuri antigenice (sau chiar 90), unele cu distribuţie geografică particulară;
  • genotipul 1b răspunde slab la tratamentul cu interferon, fiind mai frecvent întâlnit la cei cu ciroză sau carcinom hepatic;
  • determină infecţii naturale la om cu transmitere asemănătoare hepatitei cu virus B;
  • nu este precizată patogenia infecţiei (efect citopatic direct sau/şi mecanisme imunopatologice).
slide13
Manifestări clinice
  • incubaţie: 5-12 săptămâni;
  • 2/3 din infecţii evoluează asimptomatic;
  • în peste 50% din cazuri infecţia se poate croniciza (70-80%);
  • în aprox. 20% din cazuri infecţia cronică evoluează spre ciroză;
  • după 20-30 ani, infecţia cronică poate conduce la cancer hepatic;
  • Ac specifici nu au efect protector, probabil datorită variaţiei antigenice a glicoproteinelor de înveliş (E1 şi E2).

Diagnostic etiologic

  • direct:
  • evidenţierea ARN viral prin PCR;
  • Ag de miez (ELISA)
  • indirect:
    • evidenţierea Ac specifici prin test ELISA de generaţia III (Ag structurale şi nestructurale);
    • confirmare prin RIBA (prezenţa a cel puţin două categorii de Ac).

Tratament antiviral

  • interferon α + ribavirin, cu urmărirea viremiei.
slide14
Virusul hepatitei E
  • încadrat în genul Hepevirus, familia Caliciviridae;
  • virus ARN cu polaritate pozitivă, capsida cu simetrie icosaedrică, nud (29-32 nm Ø);
  • cultivă dificil pe culturi de celule;
  • determină infecţii naturale la om, cu transmitere fecal-orală, numai în anumite zone geografice (Asia de Sud-Est, Mexic, unele ţări din Africa);
  • după o incubaţie mai lungă decât în hepatita A (în medie 6 săptămâni) evoluează cu forme simptomatice mai ales la tineri, la gravide putând surveni forme fulminante;
  • nu cronicizează niciodată;
  • diagnostic etiologic: evidenţierea Ac specifici IgM şi IgG;
  • tratament etiotrop nu există;
  • în studiu vaccin anti-hepatită E.
slide16
Caractere generale
  • virusuri al căror genom diploid (2 copii identice) este de tip ARN m.c. cu polaritate pozitivă, asociat cu o reverstranscriptază, capsida cu simetrie icosaedrică este înconjurată de o matrice proteică şi un peplos pe care proemină glicoproteine cu aspect măciucat;
  • genomul proviral include 3 gene majore ce codifică proteine structurale (gag, pol,env), flancate de secvenţe nucleotidice repetate (LTR) cu rol în integrarea în ADN celular;
  • determină o gamă largă de afecţiuni la animale şi om, cele de interes medical fiind incluse în două subfamilii:
    • Oncornavirinae, cu proprietăţi oncogene, agenţi etiologici ai leucemiilor şi limfoamelor de tip T (HTLV 1 şi HTLV 2);
    • Lentivirinae ce determină afecţiuni lent progresive (HIV 1 şi HIV 2).
slide17
Virusul imunodeficienţei umane (HIV)

Structură

  • virus sferic cu Ø de 80-130 nm;
  • structura de bază este asemănătoare cu a celorlalte retrovirusuri:
    • glicoproteine de înveliş sunt reprezentate de gp120 cu rol în ataşarea virusului la receptorii celulari şi gp41 transmembranară (precursor - gp 160);
    • matricea proteică situată între peplos şi miez este formată din p17;
    • nucleocapsida include:
      • proteina majoră p24;
      • proteina internă asociată ARN-ului viral, p7 şi p9;
      • enzimele virale – reverstranscriptaza, integraza şi proteaza.
slide18
Replicarea
  • interacţiunea gp120 şi gp41 cu receptorul CD4 (limfocite T helper, cu cei mai mulţi receptori; macrofage, celule dendritice, celule Langerhans etc) şi coreceptorii CCR5 (macrofage) şi CXCR4 (limfocite) permite ataşarea virusului şi penetrarea nucleocap-sidei în interiorul celulelor, urmată de decapsidare;
  • reverstranscriptaza formează pe tiparul de ARN viral o catenă de ADN negativă, apoi un ADN proviral d.c., transportat în final, cu ajutorul p17, în nucleul celulei şi integrat în genom sub controlul integrazei virale;
slide19

prin activarea limfocitelor T (activatori endogeni – citokinele; activatori exogenei: inf cu oportunişti, vaccinurile), ADN proviral este transcris în ARNm şi ARN genomic, cu sinteza proteinelor structurale şi a enzimelor virale;

  • virusul imatur este eliberat din celula prin înmugurire, maturarea extracelulară realizându-se sub efectul proteazei virale.
slide20
Patogenia infecţiei (informativ)
  • virusul poate pătrunde în organism prin contact sexual, transfuzii de sânge, obiecte contondente contaminate sau perinatal (transplacentar, la naştere sau prin alăptare);
  • infecţia induce o stare de imunodepresie prin distrugerea limfocitelor T helper de către virus sau prin răspunsul gazdei faţă de celulele infectate cu virus;
  • evoluţia infecţiei spre stadiul SIDA recunoaşte mai multe faze:
    • infecţia primară care evoluează în 50-70% din cazuri cu sindrom mononucleozic după 3-6 săptămâni de la contagiu;
    • perioada de latenţă care durează luni sau ani, când infecţia evoluează asimptomatic sau poate fi prezentă limfadenopatie persistentă generalizată;
    • perioada de pre-SIDA când sub efectul unor inductori are loc activarea replicării virusului, cu pierdere în greutate , oboseală, transpiraţii nocturne, unele infecţii oportuniste;
    • perioada finală de SIDA caracterizată prin infecţii multiple recurente (bacteriene, virale, fungice, parazitare) sau boli neoplazice
slide21
Diagnostic etiologic
  • diagnostic direct
      • izolarea virusului prin cocultivare;
      • decelarea ADN proviral în limfocite sau ARN viral în plasmă prin PCR, respectvi Rt-PCR (calitativ sau cantitativ);
      • dozarea Ag p24 prin ELISA;
  • diagnostic serologic
    • reacţii de triaj
      • teste rapide: pe membrană (immunodot),latexaglutinare;
      • ELISA indirect sau competitiv;
    • reacţii de confirmare (corectează reacţiile fals-pozitive)
      • Western Blot (2 categorii de Ac env +/- gag +/- pol);
      • sau IF, dacă WB este “indeterminat ” (o singură categorie de Ac)..
slide22
Tratament antiviral (informativ)
  • agenţi antivirali
    • inhibitori ai reverstranscriptazei: zidovudina, didanozina, zalcitabina, stavudina;
    • inhibitori noncompetitivi de RT (nevirapina, delavirdina (activipe HIV1 dar nu şiasupra HIV2)
    • inhibitori ai proteazei virale: indinavir, ritonavir, sakinavir.
  • principii de tratament
    • se administrează antivirale în asociaţii, pentru a creşte eficienţa terapeutică şi a preveni selecţia de tulpini rezistente;
    • se începe tratamentul când limfocitele CD4 au ajuns la 500/μL;
    • administrarea zidovudinei la gravide scade riscul transmiterii transplacentare a infecţiei.
slide23

aprecierea eficienţei terapiei

    • creşterea numărului de limfocite CD4;
    • absenţa Ag p24;
    • nivel scăzut al viremiei plasmatice.
slide24
Profilaxie
  • nu există vaccin;
  • nu există chimioprofilaxie eficientă;
  • măsuri nespecifice: sex protejat, obiecte personale de toaleta, controlul serologic anterior sarcinii, al donatorilor de sânge etc;
  • educaţie medicală, morală şi religioasă.

Pandemia de HIV/SIDA

  • evoluează cu două tipuri de virus ce diferă prin secvenţele genomice: HIV1 şi HIV2;
  • HIV1 are o răspândire universală, HIV2 circulă numai în Africa de Vest;
  • HIV1 este mai virulent, intervalul de timp până la stadiul de SIDA fiind de 2 ori mai scurt;
  • 2003 pe glob: 40 milioane cazuri din care aprox.50% sunt femei, cu 3 milioane decese;
  • 2003 în România: 13.972 cazuri din care 5722 sunt HIV-infecţii, 4414 fiind copii.