Concursul judeţean: „Momente şi personalităţi controversate ale istoriei” Ediţia: a - V-a , 2013

1. Concursul judeţean: „Momente şi personalităţi controversate ale istoriei” Ediţia: a-V-a , 2013 Proiectul : Viorica Agarici – „om de omenie în vremuri de neomenie” Elev participant : TrifanLoredana (clasa a XI-a) Colegiul Tehnic Miron Costin , Roman Profesor coordonator: Cristea Mariana

2. Eroina noastră a intrat în istoria oraşului Roman prin evenimentul ce s-a petrecut în ziua de 3 iulie 1941 , în vechea gară a Romanului. Viorica Agarici, este semnul durabil al faptului că fibra umană a acestui pământ poate fi , în momente de cumpănă , una eroică. Într-un univers înfierat îndeobşte ca aparţinând laşităţii oportuniste , aşteptărilor tăcute şi jumătăţilor de măsură, urmaşa neamului de răzeşi din Moldova de mijloc şi Marea doamnă a Romanului trebuie să rămână o emblemă de veşnică aducere aminte. 1

3. S-a nӑscut la Bucureşti în anul 1886 în familia ofiţerului de cavalerie, George Vӑsescu şi a Ortansei (nӑscutӑ Morţun) , sora lui Vasile Ghe. Morţun,om politic din acea vreme,bun prieten cu mareleepiscop de Roman,MelchisedecŞtefănescu . Tatăl Vioricăi,George Văsescu era fiul boierului Alexandru Văsescu din Coţuşca,Botoşani,fost deputat şi ministru liberal,în guvernul Creţulescu. Familia a avut o influenţӑ puternicӑ asupra formӑrii caracterului şi trӑsӑturilor morale ale Vioricӑi Agarici . Potrivit unor biografi,precum IoanUngureanu,Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu,s-ar fi născut la Dămieneşti,lângă Roman,unde bunicii dinpre mamă aveau o moşie.

4. Copilaria şi-a petrecut-o atât la Bucureşti ,cat şi la moşia bunicilor dinspre tată de la Coţuşca dar si la cea de la Dămienesti,moşia Morţunilor,unde l-a cunoscutpecelce-ivadeveni soţ mai tarziu,Ion Agarici.Acesta făcea şi el parte dintr-o familie de boiericeaveamariproprietăţi în această zonă.

5. Clasele primare le-a facut la Paris , unde tatăl ei era ataşat militar al ambasadei României ; şi-a desӑvârşit cunoştinţele generale în pensionul de domnişoare de la Ruche , de lângӑ Paris . Aici a învăţat şi limbile engleză şi germană . Institutul “Les Ruches” era o şcoală particulară care dădea o educaţie feministă,elevată tinerelor care asiprau la o carieră de leader. Printre elevele institutului s-a aflatşi Eleanor Roosvelt,viitoarea activistă feminista şi prima doamnă a Americii.

6. Pensionul de la “Les Ruches”

8. Dupӑ studiile fӑcute în strӑinatate revine în ţarӑ şi la scurt timp, se cӑsӑtoreşte cu Ionicӑ Agarici , nepotul primarului din Roman . Acesta studiase şi el, în strӑinӑtate , în Germania . Ca agronom, a încercat modernizarea agriculturii prin numeroase cercetӑri privind îmbunӑtӑţirea specilor de pӑioase . Dupӑ moartea prematurӑ a soţului sӑu, în 1927 , Viorica Agarici s-a consacrat omului , în general .

9. Datorită contribuţiei aduse la clӑdirea de şcoli în mai multe sate , în anul 1937 i s-a acordat medalia „Rӑsplata muncii pentru construcţiuni şcolare” – clasa I. Activitatea ei în calitate de preşedintă a filialei Roman a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie a fost răsplătită prin alte distincţii, precum:diploma pentru Meritul SanitarclasaI

10. Activitatea Vioricӑi Agarici devine intensӑ mai ales în timpul celui de-al II-lea rӑzboi mondial , când la necazurile obişnuite s-au adӑugat cele ale rӑzboiului . Principala activitate era atunci ajutorarea rӑniţilor , în spitale, şi la trecerea lor prin garӑ . Ca şi în celelalte gӑri principale , în Roman funcționa o cantinӑ a Crucii Roşii . Aici eroina noastrӑ îşi petrecea mai bine din jumӑtatea unei zile , organizând foarte bine serviciul . Restul timpului şi-l împӑrţea între spitale şi gară . În gară de câte ori se oprea un tren cu rӑniţi , voluntarele de la Crucea Roşie ,în frunte cu preşedinta ,cutreierau vagoanele şi le împӑrţeau rӑniţilor : ceai , lapte , supӑ , vin , alte alimente, dulciuri , tigӑri , cӑrţi de citit .

12. DoamnaVioricaAgaricivarămâneînsăînconştiinţaumanităţiiprinatitudineaei, încalitatea de președintă a filialeioraşului Roman, a SocietăţiiNaţionale de CruceRoşie, când, înziua de 3 iulie 1941 trecândpesteteamă, prejudecăţişireţinereacelor care o înconjurau, a datdovadă de curaj, înaltumanism, oferindajutorulorganizaţiei, careiaîi era devotatăşiîn ale căreiprincipiicredea,unor oameni privaţi de o serie de drepturi printre care acela de a primi apă pentru a se menţine în viaţă.

13. În ziua de 3 iulie 1941,când preşedinta Crucii Roşii din Roman a sosit la gară a fost informată de către schimbul vechi că în gară,pe linia a patra,era garat un tren din care se auzeau strigăte disperate de ajutor. În vagoane erau oameni care cereau aer,apă şi deschiderea vagoanelor sigilate. Pe sub uşile acestora se scurgeau pe peron urină,fecale şi mai ales sânge. I s-a adus la cunoştinţa blândei doamne preşedintă că orice încercare de a se apropia de aceste vagoane era reprimată violent de gărzile de ostaşi nemţi(p.32).În gară erau prezenţi şeful serviciului sanitar al judeţului Roman,dr.Ştefan Paşov,d-na doctor Veronica Fălcoianu,de la Punctul sanitar al gării şi căpitanul Ion Cocăneanu,şeful Comenduirii Pieţei oraşului Roman.

14. Viorica Agarici i-a cerut acestuia din urmă să intervină cu autoritatea sa militară pentru a se deschide vagoanele şi a primi asistenţă cei din interior.Căpitanul Cocăneanu s-a doveditneputinciosreplicând Vioricai Agarici ca el nu are nici un fel de autoritate în cazul respectiv şi că va telefona domnului general de divizie Ştefan Ionescu,prefectul judeţului Roman,ca să intervină dânsul. Prefectul judeţului i-a explicat că nu se poate ocupa de această problemă deoarece trebuie să iasă în întâmpinarea Majestăţii Sale,Regina Mamă Elena,care făcea o vizita la Spitalul Mare.

15. În aceste condiţii,Viorica Agaricii-a cerutajutorulRegineiMamă,Elena.Aceasta a dispus ca un aghiotant al său să mearga imediat la gară,să vadă care este situaţia şi să vină repede să îi raporteze.Mama suveranului ţării i-a cerutgenerauluiŞtefan Ionescu să îi înlesnească o convorbire cu generalul Ion Antonescu,la Marele Stat Major al armatei române.În urma convorbirii s-a acceptatintervenţia Crucii Roşii din Roman pentru ajutorarea celor închişi în cele 18 vagoane ale trenului morţii.

16. ReprezentantaCruciiRoșii locale, d-naVioricaAgarici s-a cutremurat de ce a văzutînacelevagoanecealcătuiau “trenulmorții”.Iată un fragment din depoziţia sub jurământ a Vioricăi Agarici la şedinta Tribunalului din Bucureşti din 18 iunie 1948: Într-un stratgros de murdărie de omși de sânge [zăceau] zecișizeci de oameniînfiecarevagon, goi, înnebuniți, lipițiîntreei ca sardelele, morți, muribunziși vii [împreună]…Duhneaîngrozitor….Primii care au coborât au primit o ceașcă cu apăși un cub de zahăr de la mediciievrei (primii care au intratîn contact cu evreii din tren), după care au fostîndreptațispre alt capăt al curții, unde au fosttunși, au aruncathaineleîntr-o groapăplină cu varșiau urcatînvagonul de baie.

17. În oraş,vestea despre trenul morţii se răspândise ca fulgerul şi de aceea mulţi evrei porniseră spre gară în ajutorul conaţionalilor lor.Trebuie să menţionăm că la începutul războiului,în oraşul nostru locuiau aproximativ 7000 de evrei.Unii dintre evreii care au pornit spre gară aveau mâncare,alţii îmbrăcăminte iar cei mai săraci,au venit la gară pentru a-i încuraja şi a le transmite urări de sănătate şi de bine celor aflaţi în situaţia prezentată. Ca să nu se încalce ordinul Comandaturii germane de a nu fi lăsaţi arestaţii de sub supravehere,s-a socotit că este bine să se retragă trenul spre gara Mirceşti sau Săbăoani,unde să se deschidă vagoanele şi să scoată morţii din ele. Operaţia a avut loc între satele Iugani şi Mirceşti,morţii fiind îngropaţi provizoriu în Mirceşti. Mai târziu trupurile lor neînsufleţite au fost aduse în Cimitirul israelitdin Roman şi au fost înhumate sub două plăci mari de beton. Se găsesc şi astăzi acolo şi,în mod regulat,li se fac slujbele rituale de pomenire şi de veşnică odihnă.

18. Trenul a fost adus înapoi spre Roman şi tras pe linia de garaj a Companiei a patra Sanitară unde,conform ordinelor primite de la Iaşi,de la Corpul patru teritorial, evreii au fost spălaţi,hainele şi lenjeria le-a fostarsă şi înlocuită cu altă îmbrăcăminte curată,pusă la dispoziţie prin grija comunităţii evreilor din Roman.Vagoanele au fost spălate şi umplute cu paie,după care oprimaţii au fost îmbarcaţi şi au plecat spre Călăraşi, fără a se mai călători în condiţii de exterminare.

19. Dupăaceastăeroicăşidreptcreştineascăfaptă, VioricaAgarici a primitemoţionantemanifestări de recunoştinţădarşireproşuri, gesturireprobabile, maipuţincavalereşti din parteaunorcetăţeniaiurbei Roman. Cu amarăciuneînsuflet, începând cu anul 1943 renunţă la şefiafilialei Roman a SocietăţiiNaţionale de CruceRoşie, slujirepe care a onorat-o timp de 15 anişi se mută la Bucureşti, la fiulei, Gheorghe. Nu-şiputeaimagina, căodată cu sfârşitulrăzboiuluişivenireacomuniştilor la putere, aveasărevină la Roman, de astădatăforţată, cu “domiciliulobligatoriu”, cu toatăavereaconfiscată, sătrăiascăprintrestrăini, din milacunoscuţilorîntimpcedoi din ceitreifiiaisăivorfiîncarceraţipentruanibuniîntemniţelecomuniste.

20. Din anul 1949 şipânӑîn 1967 puteafivӑzutӑpestrӑzileRomanului cu o broboadӑpe cap , iarna cu un fostmantou de astrahanmâncat de molii , cu o paporniţӑînmânӑşi cu zâmbetuleiblând, care sfida de faptsituaţianenorocitӑ , de muritoare de foame , penedreptîn care se afla . Îşicâştigaexistenţadândlecţii de limbӑfrancezӑunorcopiiaifamiliilor care o ajutau. Relaţiileei cu intelectualitatearomaşcanӑ nu au încetatniciodatӑ . Era primitӑoricândîncasӑ la doctoriiEpifanieCozӑrescu , la familiileAbraham , LecaşiPetrovici , care locuiauîncartierulfabricii de zahӑr,ladoctorulAurelGrecu , ca şi la medicişiavocaţievrei .Aceştia organizau lunar câte o chetă şi îi ofereau bani,dar această formă de ajutor nu-i prea conveneaşi îi ruga pe donatori să-ipermită să dea lecţii de franceză,engleză şi germană copiilor lor. Dana Iosef,fiica medicului evreu Iosef, pe la vârsta de 17-18 anivorbeacursivfrancezaşi germana şi recunoştea că în afară de ce reuşise să înveţe în liceu,făcuse mulţi ani conversaţie curentă cu Viorica Agarici,pe care o adora.

21. Înanul 1966 , dupӑcescӑpase de “domiciliuobligatoriu” , atuncicând a venit la Roman , eminenţasa , rabinulMozes Rosen din Bucureştişi a slujitîmpreunӑ cu presfinţitulepiscop de Roman şiHuşi , TeofilHerineanu , la cimitirulisraelit , s-a prezentat situaţia Vioricăi Agarici mareluirabin. Dupӑacest an, soartaacesteia s-a îmbunӑtӑţitdeoareceprimea lunar de la cancelariarabinului din Bucureşti o pensieviagerӑ de 400 lei pelunӑ .

22. În 1967 se muta la Bucureştilângӑcopiiişinepoţiiei . A fostcondusӑ la gara de doctorulEpifanieCozӑrӑscucӑreiai-a fӑcut o fotografie de despӑrţire de oraşul Roman . Înanul 1983 fiulei George primeşteînştiinţarea de la YadWashem din Ierusalim , cӑ mama sa a fosttrecutӑîntre “drepţiaipopoarelor” şi ca i s-a sӑditpealeeaacestora un copac , înamintireafaptului ca a salvatviaţaunorevrei .

25. …Arfinedrept – scriaRaduFlorian – dacăocupându-ne de responsabilitateacălăilor, mulţidintreeirămaşineidentificaţi, să nu amintim de aceioameni, puţini la număr, care au încercatsămicşorezemanifestărilecriminale, numărulvictimelor. Euunul nu i-am întâlnit, dardocumentelejustiţieipomenesc de căpitanul de rezervă, avocatul Richard Filipescu, de avocatulcăpitanPetruŞerban care s-au opus masacrării a 5-600 de evreiîncurteaLegiunii de jandarmi din Iaşi. Ei au fostsprijiniţi de locotenent-colonelulAlexandruManole. Trebuieamintită de asemeneapreşedintaCruciiRoşii din Roman, VioricaAgarici, care înfruntândorganelemilitare, a împărţitapăoamenilordeshidrataţi din “trenulmorţii”, îngara Roman.”

27. Bibliografie : 1. Stănescu,Ştefan Vasile,Doamna şi trenul morţii, Societatea Culturală Roman Muşat,Roman 2000 2.Cozărescu,Epifanie,Adevărul despre trenul morţii ,articol în: Flagrant,an I,nr.14,iulie 1991 3.Radu Florian,Controverselesecolului XX, EdituraDiogene,Bucureşti 1997 4.Marius Mircu, Poporul evreu nu uită de binefăcătorii săi,articolîn Revista Cultului Mozaic,an XXVII,nr.532 5.Samoilă,Gheorghe,Dor de oameni,Editura Ştef,Iaşi,2011 6.F.C.E.R,Evreii din România între anii 1940-1944vol.III,EdituraHasefer,Bucureşti,1997