Realizator: Prof.Valer Pop Şc.Gen.”Enea Grapini” Şanţ,Bistriţa-Năsăud

1. SCAUNUL Realizator: Prof.Valer Pop Şc.Gen.”Enea Grapini” Şanţ,Bistriţa-Năsăud Bibliografie: Zoom www.images.google.ro

2. Aşa cum toate obiectele, fără de care astăzi nu ne putem închipui o viaţă normală, au fost la început situate (sau utilizate) în înalta societate, accesibile doar pentru cei înstăriţi, nici scaunele nu fac excepţie de la această regulă. Mărturie celor mai vechi scaune stau picturile şi sculpturile din Antichitate. În Egiptul antic scaunele erau construite din fildeş şi abanos, având picioarele sculptate în formele labelor celor mai fioroase şi mai puternice animale. Evident, ele aparţineau celor mai puternici conducători, unele dintre scaune având sculptate, în loc de picioare de animale, forma feţelor prizonierilor acestora. Scaun antic egiptean

3. Cele mai vechi scaune greceşti datează din jurul secolului al VI-lea î.Hr. O caracteristică a lor constă în faptul că erau construite cu spătar, spre deosebire de cele romane, care iniţial se asemănau cu scaunele pliante din zilele noastre. “Scaunul curul” sau “Sedes honoris”, după cum îl numea Cicero, locul de onoare încrustat cu fildeş pe care se aşezau demnitarii, era o astfel de piesă de mobilier, care, de-a lungul timpului, a fost excesiv împodobită cu ornamente. Cel mai cunoscut scaun de acest fel era cel aflat în Bazilica Sf.Petru din Roma, Italia. Un efect surprinzător al schimburilor culturale dintre civilizaţiile chineză şi europeană, în timpul dinastiei Tang (618-907) d.Hr., este cel al utilizării din ce în ce mai dese a scaunelor şi transformării lor din scaune pliante mobile în scaune fixe, mai mari, cu spătar înalt. China este cunoscută pentru “scaunele sedan”, purtate de sclavi, utilizate încă din timpul dinastiei Song, 960-1279 d.Hr., ca mijloace de transport pentru nobili.

4. Dacă în perioada Renaşterii doar cei bogaţi şi cu rang înalt, precum clericii, îşi puteau permite scaune mari, cu ornamente, de la jumătatea secolului al XVII-lea scaunele devin deja accesibile mai multor categorii sociale. Odată cu această schimbare se observă şi modificarea aspectului acestora, ele fiind din ce în ce mai des tapiţate, mai uşoare şi mai mici. În plus, încep să fie construite în funcţie de forma corpului, pentru a deveni mai comode, scaunele având acum spătarele cu formă uşor înclinată şi picioare curbate. Tâmplarii de mobilă fină au început să construiască balansoare încă de la începutul secolului al XIX-lea, multe dintre ele devenind astăzi mobilier foarte dorit de colecţionari. În secolul al XX-lea, materia primă pentru construirea scaunelor s-a diversificat, metalul înlocuind treptat lemnul. În anii ’60 au apărut noi forme ale scaunelor, precum “oul” şi “sacul”.