Evoluția sistemulul bancar al României - PowerPoint PPT Presentation

kevlyn
slide1 n.
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
Evoluția sistemulul bancar al României PowerPoint Presentation
Download Presentation
Evoluția sistemulul bancar al României

play fullscreen
1 / 39
Download Presentation
Evoluția sistemulul bancar al României
183 Views
Download Presentation

Evoluția sistemulul bancar al României

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript

  1. Tema 10. Coordonate ale politicii bancare în România10.1. Apariţia sistemului bancar românesc10.2. Sistemul bancar românesc în perioada preaderării la UE10.3. Politica bancară în România după aderarea la UE10.4. Efectele crizei globale asupra activităţii bancare din România

  2. În România, primele bănci care au funcţionat au fost: Banca Naţională a Moldovei cu sediul la Iaşi-1857, la Sibiu-1871, Creditul funciar-1873, Banca Agricolă-1894, Banca de scont din Bucuresti-1898 s.a. dar începutul constituirii aparatului bancar din ţara noastră s-a realizat o dată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a României-1880, ca "bancă de scont şi circulaţiune", S.A. cu capital mixt (privat şi de stat), etatizată şi reorganizată la sfârşitul anului 1946.

  3. În România, activitatea bancară se desfășoară prin bănci, persoane juridice române, constituite sub forma juridică de societăți comerciale pe acțiuni și prin sucursale ale băncilor, persoane juridice străine, a caror activitate este reglementată de Legea nr. 58/1998 - Legea bancară, precum si prin organizații cooperatiste de credit, procesul autorizării acestora din urmă fiind în curs de derulare in baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, modificată și completată prin Ordonanta de Urgență a Guvernului nr. 272/2000. În toate cele trei situații este obligatorie autorizarea de către Banca Naționala a României.

  4. In prezent, structura sectorului bancar românesc este formată din 32 de bănci persoane juridice române și 8 sucursale de bănci straine.

  5. Evoluția sistemulul bancar al României • Primele dovezi ale desfășurarii unei activități bancare pe teritoriul României au fost descoperite între anii 1786-1855 , reprezentînd 55 de plăci de piatră , găsite într-o zonă de mine aurifere.Aceste mine datau din perioada Daciei Trăiane și conțin detalii referitoare la contractul privind înființarea unei instituții bancare. • Contractul era datat 28 martie 167 i. H. și fusese semnat de Deusara. Clauzele principale se refereau la faptul că băncile acordau împrumut în numerar si percepeau dobânzi. În epoca modernă , primele încercări de creare a unei bănci au avut loc la începutul secolului al XIX-lea.

  6. Deși au existat și anterior preocupări în acest sens, abia în 1856 a fost creată Banca Nationala a Moldovei, cu sediul la Iași, care a fost astfel prima instituție bancaăa ce-și desfășura activitatea pe teritoriul României. Banca a fost creată ca urmare a demersurilor unui bancher prusac și a fost concesionată acestuia. În anul următor, banca a dat faliment, datorită lipsei de fonduri, recurgerii la credite din străinătate, precum și datorită faptului că, din capitalul subscris, a fost vărsata doar o mica parte. Dupa unirea Țării Românesti cu Moldova, in 1859, au început să functioneze și alte bănci. Ca urmare a legii adoptată la 24.11.1864,a fost fondată Casa de Depuneri si Consemnațiuni. Această instituție, în 1880, a avut un rol foarte important,întrucât a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite. Înca din 1861 , a fost ridicată problema creării unei bănci nțtionale de Ion C.Bratianu , care , în discursul său rostit în Cameră în ziua de 10 ianuarie , a afirmat ca :" atât timp cât nu vom avea o bancă națională nu vor dispărea crizele financiare din țara ".

  7. Cuvântarea din 10 ianuarie 1861 a lui I . C. Bratianu nu a rămas fara ecou. În februarie 1861, Manolachi Costachi Epureanu, președinte al Consiliului de Miniștri și ministru de finanțe, a publicat în Monitorul Oficial, un proiect lege pentru înființarea unei bănci de scont și circulație, cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane să fie subscris de stat, iar restul de 9 milioane de către particulari. Proiectul nu a fost votat, deoarece, intre timp, Guvernul Manolachi Costachi ademisionat. În 1864 a fost fondată Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Această instituție, a avut un rol foarte important până la crearea Băncii Naționale a României în 1880, întrucât a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

  8. În 1865 a apărut la București, sub denumirea de Banca România, o banca care inițial a avut atribuții de bancă de emisiune și de scont. • Ulterior,ca urmare a modificării statului sau, a pierdut aceste privilegii, desfășurând apoi o activitate pur comercială. Activitatea acestei bănci a continuat pâna la naționalizarea sistemului bancar din România, in iunie 1948. În aceeași perioadă au apărut și alte bănci: Banca Albina, prima bancă cu capital integral românesc, care și-a început activitatea în 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a apărut în 1873, ca și Banca Aurora, din Nasaud.

  9. În urmatorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban și Rural.Cea mai importantă bancă înființată în această perioadă a fost Banca Nationala, care din punct de vedere organizatoric, a fost concepută după modelul Băncii Naționale a Belgiei. Aceasta a fost începutul dezvoltării unui sistem bancar nou și modern. Înființarea Băncii Naționale a României a creat premisele pentru apariția și a altor bănci și pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.

  10. Creditul Funciar și celelalte instituții financiare, create prin forțe proprii,care prospereau, au intensificat discuțiile și pregătirile pentru înființarea unei bănci de emisiune . Înființarea unei bănci de emisiune rămânea, în continuare, o mare nevoie,determinată de interesele generale ale statului sub aspect financiar și valutar, a greutăților politice din anii 1876-1877.I .C .Brătianu susținea că " ce mult și dureros se simte lipsa unui așezămînt financiar puternic și serios, care să poată da țării existența banească în vremuri de nevoie " .La 27 februarie 1880, Guvernul I .C .Brătianu a depus în Cameră proiectul unei bănci naționale care trebuia să ajute economia națională mai mult ca oricare altă instituție. La 17 aprilie 1880, proiectul, depus de ministrul de finanțe I .C . Brătianu, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare a Băncii Naționale a României, care urma sa-și înceapă activitatea la 1 iulie 1880. Sediul principal al băncii s-a stabilit la București, cu obligația de a înființa sucursale și agenții în principalele orașe ale țăii și, în special, în fiecare capitală de județ. Capitalul Băncii s-a stabilit la 30 milioane lei, din care 10 milioane lei să se depună de stat și 20 milioane lei de particulari.

  11. Datorită urmăririi în permanență a mersului pieței, adaptandu-se cu elasticitatea la cerințele acesteia, asigurând respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei țării, îngrijindu- se de garantarea și existența disponibilităților de fonduri în lei și în monedă străină, Banca Natională a contribuit, efectiv, la depășirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a confruntat economia țării în acea perioadă.

  12. Banca Națională a României este cea mai importantă bancă înființată în acea perioadă, care, din punct de vedere organizatoric, a fost concepută dupa modelul Băncii Naționale a Belgiei. Acesta a fost începutul dezvoltării unui sistem bancar nou și modern. Înfiintarea B.N.R. a creat premisele pentru apariția și altor banci si pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc. Banca Nationala a Romaniei s-a constituit ca importanta instituție destinată creditării activității economice și comerciale, scontării dar și operațiunilor cu alte instrumente financiare. La 1 ianuarie 1901, Banca Națională devine instituție cu caracter privat, statul ieșind din asociație. La sfârșitul secolului al XIX-lea a început să se facă simțită o puternică centralizare a capitalului bancar în România . În această perioadă, unele case bancare sau asociații bancare, aparute anterior, dar care în contextul nou nu dispuneau de suficient capital financiar, și-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.

  13. În perioada primului razboi mondial s-a intensificat activitatea bancara în Romania ca rezultat al neutralității Romaniei. În această perioadă au aparut oportunități noi de comerț cu toate părțile implicate în conflict. Nivelul ridicat alcomerțului a adus beneficii sistemului bancar. • Anii care au urmat imediat razboiului au adus o incetinire dramatică activitatii economice, recesiunea cuprinzând întreaga Europă. Treptat, țările din Europa au început să-și refacă economia , fenomen resimțit și in România. Rezultatele s-au regăsit și în sistemul bancar. Băncile au atras importante fonduri disponibile de pe piață și prin intermediul creditelor acordate de Banca Națională au reușit să ramburseze sumele în bani devalorizați. După primul război mondial, numărul băncilor din România a continuat sa crească până la criza economica din perioada 1929-1933. Această depresiune a determinat falimentul multor bănci.

  14. Guvernul României din acea vreme, a trebuit sa intervină contracarând efectele crizei economice, bancare și monetare. Guvernul a adoptat politici de conducere și control în vederea acordării ajutorului necesar revigorării sistemului bancar. Politicile adoptate au contribuit la salvarea băncilor mai mari, dar, din cele 1204 banci existente in 1934, circa 600 bănci au fost lichidate sau au fuzionat. În anii '40 sistemul bancar a fost dominat de 5 banci principale: Banca Romanească,Banca de Credit Român, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană și Romană și Societatea Bancară Romană. Aceste bănci realizau 50% din totalitatea operațiunilor bancare. Până în 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă. Băncile dețineau resurse importante și funcționau conform standardelor internaționale; personalul bancar era format de specialiști pregătiți în condiții de concurență și standarde profesionale foarte ridicate, așa cum erau stabilite de Banca Națională.

  15. Dupa 1947, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă și intrării României în zona de influență sovietica (fosta U.R.S.S.). Pană la sfârșitul anului 1989, sistemul bancar românesc oferea un număr limitat de servicii și produse bancare. În anul 1989 in România existau 4 bănci : Banca Natională a României, Banca Româna de Comerț Exterior, Banca de Investiții și Banca Agricolă, la care se adauga și C.E.C.-ul. Dupa 1989 , România a fost martor a multor schimbări, iar trecerea la o economie de piață a determinat creșterea continuă a numărului de agenți economici privați. Reforma sistemului bancar a inceput in 1990-1991 prin elaborarea și abordarea unei noi legislații bancare privind și functionarea băncii centrale și a bancilor comerciale.

  16. Sistemul bancar din România este structurat pe doua nivele, respectiv o banca centrala și instituțile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci. B.N.R. este banca centrală a țării, instituția de emisiune a statului român. Prin noile reglementări, Banca Națională încearcă să creeze un sistem bancar modern și, în același timp , să-și îndeplinească rolul de bancă centrală. Operațiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Națională, au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.). În România, băncile comerciale funcționeaza conform legii privind societățile comerciale, legii privind activitatea bancară și pe baza licenței (autorizatiei ) acordatev de B.N.R.

  17. Starea sistemului bancar românesc prezent • Evoluţia numărului de instituţii financiare pe parcursul anului 2010 şi 2011 (până în august) nu indică schimbări importante. Încetinirea semnificativă a declinului activităţii economice a permis desfăşurarea activităţii de intermediere financiară fără un volum ridicat de fuziuni şi achiziţii, riscurile fiind administrate în interiorul instituţiilor financiare sau al grupurilor financiare din care fac parte.

  18. S-a majorat numărul de brokeri de asigurări şi fonduri deschise de investiţii, dar s-a şi restrâns numărul de societăţi de servicii de investiţii financiare. Piaţa de capital a suferit şocuri importante în perioada 2008 – 2011,cauzate în principal de criza financiară internaţională, dar redresarea cotaţiilor bursiere a crescut interesul investitorilor pentru plasamentele în fonduri de investiţii. • Mărimea sectorului bancar (activele raportate la diferite variabile – PIB, depozite, credite) este un element important pentru stabilitatea financiară pentru că poate influenţa atât riscurile pentru sistemul financiar cât şi contagiunea.

  19. Gradul de intermediere financiară, calculat ca pondere a activelor bancare în PIB, continuă să situeze România (aproximativ două treimi din PIB) mult sub media UE (de trei ori PIB-ul) şi chiar sub valorile înregistrate de celelalte noi state membre. Gradul de concentrare al sistemului bancar romanesc rămâne moderat, cu o creştere mai pronunţată pe partea depozitelor.

  20. Trendul crescător al gradului de intermediere înregistrat în anul 2009 s-a datorat în principal scăderii PIB, însă pentru 2010 ritmul de creştere în termeni nominali al activului net al sectorului bancar a fost mai lent decât cel înregistrat de PIB, ceea ce a condus la un grad de intermediere uşor mai scăzut decât în 2009.

  21. Analiza activului bilanţier agregat al băncilor care activează în România confirmă următoarele tendinţe: • temperarea activităţii bancare, în principal ca urmare a restrângerii activităţii de creditare, • creşterea expunerii faţă de sectorul guvernamental (ponderea acestui tip de credite in total credit intern ajungând la peste 23%), • diminuarea soldului plasamentelor instituţiilor de credit la banca centrală, în principal ca urmare a reducerii rezervelor minime obligatorii. Băncile din România au înregistrat după 2008 o creştere semnificativă a aversiunii faţă de risc, atitudine pe care au păstrat-o. Dovada o constituite faptul că băncile s-au orientat cu precădere spre plasamente în titluri de stat în condiţiile în care proporţia creanţelor asupra sectorului privat a oscilat în jurul valorii de 55% din total.

  22. Din perspectiva structurii activelor sectorului bancar s-au consemnat două modificări semnificative faţă de 2009: • ponderea creanţelor asupra băncii centrale s-a diminuat (de la 15,7% la 31 decembrie 2009 la 14,2% la 31 decembrie 2010 şi la 13,1% la finele lunii martie 2011); • ponderea creanţelor asupra sectorului guvernamental s-a majorat (de la 12,7% la 15,8% şi, respectiv, la 16,3%); • creditele acordate pe termen lung rămân dominante (57%).

  23. 1Raportul de solvabilitate • BNR utilizează pentru evaluarea nivelului de capitalizare a instituţiilor de credit indicatorul de solvabilitate, ca singur indicator reglementat în prezent pentru acest scop. Nivelul minim reglementat pentru indicatorul de solvabilitate este de 8 la sută, cu luarea în considerare a unui raport de cel puţin 1 între fondurile proprii şi cerinţele de capital. • Indicatorul de solvabilitate calculat la nivelul agregat al băncilor din România a consemnat o creştere ajungând la 15 la sută în martie 2011 de la 14,3 la sută în iunie 2010. • BNR efectuează regulat exerciţii de testare la stres a solvabilităţii, conform unei metodologii dezvoltate în colaborare cu FMI. Scopul acestor exerciţii este acela de a evalua impactul unei potenţiale modificări adverse a cadrului macroeconomic asupra solvabilităţii sistemului bancar (pe opt trimestre) privit atât în ansamblul său, cât şi la nivelul fiecărei instituţii de credit, folosind ca factori de risc variabile precum creşterea economică, cursul de schimb, rata dobânzii, respectiv rata inflaţiei. Ca regulă generală se urmăreşte ca un nivel adecvat al capitalului şi limite ridicate de lichiditate să aducă fiecare bancă în situaţia de a avea suficiente resurse în perioadele de criză/stres , fără a crea efecte negative de spirală asupra restului sistemului bancar sau financiar.

  24. Riscul de credit • Rata riscului de credit se calculează ca proporţie a expunerii brute aferente creditelor şi dobânzilor clasificate în categoriile „îndoielnic" şi „pierdere" în total credite şi dobânzi clasificate (exclusiv elemente în afara bilanţului). • Rata riscului de credit este un indicator mai restrictiv al calităţii portofoliului de credite decât ponderea creditelor neperformante. Rata riscului de credit include în plus şi creditele/dobânzile cu un serviciu al datoriei restant mai mic de 90 de zile (faţă de peste 90 de zile, corespunzător recomandării FMI), iar criteriile de clasificare includ şi performanţa financiară a debitorului, precum şi principiul declasării prin contaminare. • Rata riscului de credit s-a aflat pe un trend ascendent şi în 2010, dar creşterea a fost încetinită, înregistrând în decembrie 2010 un nivel de 21%. • În cursul anului 2010 calitatea portofoliului de credite s-a deteriorat în special din cauza a doi factori: • prelungirea perioadei de contracţie a activităţii economice; • măsurile adoptate de guvern pe linia consolidării fiscale (având ca efect diminuarea veniturilor aparţinând unor categorii largi de debitori). • Creditele şi dobânzile restante de peste 90 de zile în total credite şi dobânzi oscilează in jur de 13%. Eforturile băncilor pe linia provizionării creditelor şi plasamentelor, mai ales în cazul celor considerate neperformante, au continuat şi în anul 2010 (soldul provizioanelor s-a majorat cu 57 la sută în anul 2010, după dublarea din anul anterior), aceste costuri influenţând însă semnificativ indicatorii de profitabilitate. Ca efect, rezervele destinate absorbirii eventualelor pierderi aşteptate au fost majorate.

  25. Riscul de lichiditate • Recentele evoluţii de pe piaţă au subliniat faptul că administrarea riscului de lichiditate este un factor determinant al solidităţii instituţiilor de credit. Una din lecţiile învăţate din actuala criză financiară şi economică este aceea că cerinţele minime de capital sunt necesare dar nu suficiente pentru stabilitatea sistemului financiar. În România, administrarea riscului de lichiditate a fost îmbunătăţită, în principal prin completarea cadrului de reglementare în semestrul II 2010, prin detalierea cerinţelor existente privind rezerva de lichiditate, în contextul noilor cerinţe la nivel internaţional. • Indicatorii de lichiditate ai sistemului bancar relevă valori corespunzătoare. BNR a asigurat gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi a menţinut nivelul ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit la 15 la sută pe toată perioada analizată. Începând cu perioada de aplicare 24 aprilie - 23 mai 2011, rata rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scadenţă reziduală de sub doi ani ale instituţiilor de credit s-a redus la nivelul de 20 la sută, de la 25 la sută.

  26. Riscul de piaţă • Conform analizelor de senzitivitate efectuate pe baza datelor aferente lunii decembrie 2010, riscul de rată a dobânzii estimat în funcţie de fluxurile de numerar actualizate ale instituţiilor de credit este în creştere, în special ca urmare a majorării ponderii elementelor cu venit fix în totalul activului bilanţier, dar şi ca urmare a strategiei de finanţare pe termen scurt a unor instituţii de credit. • În cursul anului 2010, ponderea titlurilor de stat în totalul activelor instituţiilor de credit a crescut, evoluţie care a contribuit la atenuarea influenţei negative exercitate de contracţia creditării sectorului real asupra veniturilor din exploatare. Dinamica recentă a cheltuielilor cu deprecierea activelor financiare indică o tendinţă de relativă stabilizare, consecinţă a unui climat economic îmbunătăţit. Fără a lua în considerare riscul adiţional reflectat de provizioanele constituite pentru expunerile faţă de companii şi populaţie, rentabilitatea relativă a titlurilor este în scădere (ritmul de creştere a ponderii titlurilor de stat în totalul activului bilanţier este superior celui de creştere a ponderii veniturilor din titluri de investiţii şi plasament în totalul veniturilor din dobânzi, efect al substituirii unor elemente cu randamente neajustate la risc ridicate, de natura creditelor acordate sectorului real. • Impactul pe termen mediu şi lung al deţinerii de titluri de stat asupra profitabilităţii instituţiilor de credit nu aduce argumente în favoarea manifestării efectului de evicţiune a creditului (crowding-out). Pe de altă parte, prezenţa titlurilor de stat conferă o poziţie de lichiditate superioară unor plasamente cu randament ridicat. • Celalalt risc de piaţă, şi anume riscul valutar, manifestat prin impactul direct al variaţiei cursului de schimb asupra fondurilor proprii, s-a menţinut la un nivel scăzut.

  27. Piaţa asigurărilor • Gradul de intermediere aferent operaţiunilor de asigurare a scăzut în 2010, pentru prima dată de la declanşarea turbulenţelor financiare internaţionale în anul 2007, datorită diminuării segmentului de asigurări generale. • Piaţa asigurărilor de viaţă a reacţionat pozitiv la încetinirea semnificativă a declinului activităţii economice pe parcursul anului 2010, dar piaţa asigurărilor generale s-a diminuat, efectul îmbunătăţirii condiţiilor macroeconomice fiind resimţit gradual de acest segment al asigurărilor. Declinul asigurărilor generale poate fi explicat şi printr-un decalaj temporal dintre evoluţia activităţii economice şi înclinaţia companiilor şi a populaţiei pentru achiziţia de poliţe de asigurare ce oferă protecţie pe termen scurt.

  28. Fondurile de pensii private • Activele nete administrate de fondurile de pensii private erau la sfârşitul anului 2010 de peste 4,3 miliarde lei pentru Pilonul II şi 328 milioane lei pentru Pilonul III, totalizând 0,9% din PIB. Acest nivel al activelor nete relevă o capacitate limitată a fondurilor de pensii private de a susţine stabilitatea pieţelor financiare autohtone prin achiziţii de active cu scadenţe pe termen lung; merită însă precizat faptul că perioada de acumulare pe care o traversează acest sistem face improbabilă apariţia, la un moment dat, a unei presiuni pe vânzare a unor active financiare deţinute în portofoliu. • Fondurile de pensii private au alocat majoritatea resurselor disponibile pentru plasamente în titluri de stat (peste 60%), asigurând un risc scăzut de investiţii asociat portofoliului de active. Obligaţiunile corporative, depozitele bancare şi acţiunile asigură diversificarea portofoliului şi consolidează rezistenţa fondurilor de pensii private la şocuri pe pieţele financiare.

  29. Instituţiile financiare nebancare • Creditele acordate de IFN şi-au păstrat traiectoria descrescătoare pe care s-au înscris de la începutul anului 2009, soldul acestora la finalul anului 2010 fiind de 26,2 miliarde lei, în scădere cu 13 la sută faţă de decembrie 2009 şi cu 28% faţă de punctul maxim al volumului creditului, înregistrat în decembrie 2008. Restrângerea activităţii IFN şi uşoara revenire a creditelor acordate de instituţiile de credit au condus la o diminuare semnificativă a ponderii creditelor acordate de IFN în totalul creditului neguvernamental, de la 18 la sută în decembrie 2008 la 12 la sută în decembrie 2010. • Având în vedere specificul activităţii, principalul risc cu care se confruntă entităţile incluse în acest sector financiar este riscul de credit. Evoluţiile macroeconomice din ultimii doi ani au avut o contribuţie importantă la deteriorarea calităţii portofoliului de credite al IFN. Ritmul de creştere a ratei creditelor neperformante a cunoscut un avans accelerat în prima parte a anului 2009, fiind urmat de o temperare a dinamicii acestuia începând cu a doua jumătate a anului 2009, tendinţă care s-a menţinut şi pe parcursul anului 2010.

  30. Instituţiile financiare nebancare • Creditele acordate de IFN şi-au păstrat traiectoria descrescătoare pe care s-au înscris de la începutul anului 2009, soldul acestora la finalul anului 2010 fiind de 26,2 miliarde lei, în scădere cu 13 la sută faţă de decembrie 2009 şi cu 28% faţă de punctul maxim al volumului creditului, înregistrat în decembrie 2008. Restrângerea activităţii IFN şi uşoara revenire a creditelor acordate de instituţiile de credit au condus la o diminuare semnificativă a ponderii creditelor acordate de IFN în totalul creditului neguvernamental, de la 18 la sută în decembrie 2008 la 12 la sută în decembrie 2010. • Având în vedere specificul activităţii, principalul risc cu care se confruntă entităţile incluse în acest sector financiar este riscul de credit. Evoluţiile macroeconomice din ultimii doi ani au avut o contribuţie importantă la deteriorarea calităţii portofoliului de credite al IFN. Ritmul de creştere a ratei creditelor neperformante a cunoscut un avans accelerat în prima parte a anului 2009, fiind urmat de o temperare a dinamicii acestuia începând cu a doua jumătate a anului 2009, tendinţă care s-a menţinut şi pe parcursul anului 2010. • Continuarea procesului de consolidare fiscală, încheierea acordului de finanţare cu organisme financiare internaţionale şi încetinirea semnificativă a declinului activităţii economice au determinat diminuarea, pe parcursul primului trimestru din 2011, a randamentelor oferite de titlurile de stat cu maturitatea reziduală de un an, până la un nivel apropiat de rata dobânzii de politică monetară. Turbulenţele financiare generate de criza datoriilor suverane ale unor state europene au avut un impact limitat şi doar pe termen scurt asupra randamentelor oferite de titlurile de stat din România.

  31. Sectorul companiilor • Stabilitatea financiară este afectată prin două canale de către acest sector: • capacitatea de onorare a serviciului datoriei către creditorii financiari; • disciplina de plată între parteneri. • Calitatea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare a continuat să se deterioreze în 2010, dar într-un ritm mai lent faţă de perioada anterioară. • Numărul lunar al companiilor care generează pentru prima dată o restanţă sau au credite care sunt clasificate pentru prima dată într-o categorie inferioară sau egală cu "substandard" s-a situat în 2010 pe un trend descendent, dar rămâne la un nivel ridicat. Numărul companiilor care obţin pentru prima dată un credit, precum şi volumele aferente acestuia sunt inferioare valorilor aferente companiilor noi care generează credite neperformante. • Firmele din sectoarele economice care sunt cele mai importante pentru bănci (în ceea ce priveşte numărul companiilor care au luat credite bancare, cât şi volumul creditului contractat), respectiv industria prelucrătoare, comerţul şi serviciile, înregistrează o medie a probabilităţii de nerambursare cuprinsă între 14 şi 15,5% (pentru iunie 2011). • Disciplina de plată a avut evoluţii mixte în 2010: s-a deteriorat în cazul relaţiei inter-companii, dar s-a îmbunătăţit pe relaţia companii – buget central. Disciplina laxă de plăţi nu este o caracteristică generalizată la nivelul economiei româneşti, ci este concentrată la nivelul unui număr relativ redus de entităţi.

  32. Sectorul populaţiei Sectorul populaţiei afectează stabilitatea financiară prin două canale: • gradul mare de îndatorare; • poziţia valutară scurtă de amploare semnificativă. • Pe parcursul anului 2010 îndatorarea populaţiei s-a mai temperat din cauza factorilor de: • ofertă - standardele şi termenii creditării practicate de bănci s-au menţinut în anul 2010 la un nivel ridicat de restrictivitate; • cerere. • Decizia de îndatorare a fost amplă la nivelul societăţii româneşti. Numărul persoanelor cu credite la bănci sau IFN este de circa 4,3 milioane persoane (respectiv 43 la sută din populaţia activă a României, în martie 2011), în scădere faţă de anul 2009 (cu 4,7 la sută). • Îndatorarea populaţiei nu este concentrată la nivelul anumitor bănci - indicele Herfindahl-Hirschman se află sub pragul critic, iar evoluţia pe tipuri de credite (imobiliare sau de consum) este asemănătoare. În consecinţă, eventuale măsuri suplimentare de temperare a gradului de îndatorare au eficienţă mai mare prin aplicarea la nivel macroprudenţial (şi nu la nivel microprudenţial).

  33. Concluzie: • Principalele vulnerabilităţi externe ale României la momentul declanşării crizei s-au temperat considerabil. În primul rând, deficitul de cont curent s-a situat şi în anul 2010 la un nivel moderat (4,1 la sută din PIB), iar exporturile au performat peste media regiunii. • Pe fondul nevoilor mari de finanţare ale statului, băncile şi-au majorat expunerea faţă de sectorul guvernamental, ponderea creditului de acest tip (inclusiv titlurile de valoare negociabile) în creditul intern ajungând la 23,1% în aprilie 2011. La nivelul sectorului privat, procesul de dezintermediere început în anul 2009 a continuat, în linie cu evoluţiile observate în cele mai multe ţări din regiune. Îndatorarea totală a companiilor şi a populaţiei de la bănci şi IFN (rezidente şi din străinătate) a scăzut în anul 2010 cu 5% (în termeni reali), ajungând la 60,7% din PIB (în decembrie 2010). • Creditarea în valută a rămas o problemă atât din punct de vedere al stocului, cât şi al fluxului. Stocul creditelor în valută (atât din surse interne, cât şi externe) a crescut în perioada decembrie 2009-martie 2011, pe fondul înregistrării unei poziţii valutare scurte semnificative în cazul populaţiei.

  34. Calitatea portofoliului de credite a continuat să se deterioreze, dar într-un ritm mai lent. Raportul de solvabilitate s-a situat la un nivel confortabil (14,9%, în martie 2011). Arbitrajarea măsurilor prudenţiale adoptate de BNR sau relaxarea prociclică a standardelor de prudenţă se dovedesc a afecta pe termen mediu calitatea portofoliilor entităţilor care au folosit asemenea practici. Administrarea riscului de lichiditate a fost îmbunătăţită prin completarea cadrului de reglementare, în sensul detalierii cerinţelor existente cu privire la rezerva de lichiditate. • O problemă acută a sistemului bancar românesc este alimentată de insuficienţa economisirii pe termen lung. (realitatea arată că noi nu dispunem încă de un sistem de economisire pe termen lung). Plasamentele bancare sunt în majoritate pe termene medii şi lungi. Această nesincronizare a maturităţilor creează băncilor dificultăţi majore, expunându-le la un risc semnificativ. Este dificil să cerem băncilor să–şi schimbe atitudinea, strategia şi deciziile care sunt în marea majoritate prociclice. Pe de altă parte, Banca Naţională, prin politicile sale prudenţiale şi instrumentele de care dispune, poate şi trebuie să fie anticiclică.

  35. Bibliografie: • http://www.bnr.ro/Sistemul-bancar-din-Romania---pilon-de-baza-al-sistemului-financiar-7333.aspx • http://www.scritube.com/economie/finante/Evolutia-sistemului-bancar-rom1721720189.php • http://www.referatmd.com/economie/structura-si-evolutia-sistemului-bancar-din-romania • http://www.referat.ro/referate/Evolutia_si_rolul_sistemului_bancar_in_Romania_7a0da.html • http://facultate.regielive.ro/referate/economie/evolutia-sistemului-bancar-in-romania-2741.html • http://www.scribd.com/doc/30588797/Evolutia-Si-Rolul-Sistemului-Bancar-Din-Romania • http://www.bnr.ro/Sistemul-bancar-din-Romania---pilon-de-baza-al-sistemului-financiar-7333.aspx • http://www.ligiagolosoiu.ro/content/curs01.pdf

  36. Multumim pentru atenție