MANAGEMENTUL ZGOMOTULUI ÎN ŞANTIERELE DE CONSTRUCŢII

1. MANAGEMENTUL ZGOMOTULUI ÎN ŞANTIERELE DE CONSTRUCŢII Autori: • jr. Medeea - Nadia ANDRONESCU • drd. ing. Nicolae TĂRICEANU • dr.ing.Mihai-Lucian CHIŢU

2. 1. Zgomotul ca noxă [1] Deşi suntem în permanenţă înconjuraţi de sunete, atât la locul de muncă cât şi în oricare alt loc, în majoritatea cazurilor ne putem desfăşura activitatea ignorând “zgomotul ambiental”. Dar odată cu creşterea nivelului (intensitatea) zgomotului, acesta devine un factor poluant al ambianţei de viaţă şi muncă, permanent, nedorit, care influenţează negativ nivelul de performare profesională, fiind de foarte multe ori cauza oboselii, a nervozităţii sau a scăderii cantitative şi/sau calitative a nivelului activităţii prestate. Pentru a înţelege efectele zgomotului asupra angajaţilor este necesar să înţelegem natura sunetului. Sunetul este o formă de energie fizică creată de obiectele care vibrează. Aceste vibraţii se transmit sub forma unor “valuri” de presiune crescută sau scăzută care iradiază de la suprafaţa obiectului. Aceste “valuri” constituie stimuli fizici pentru urechea noastră.

3. Dimensiunile fizice ale sunetului (Moldovan-Scholz, 2000): • frecvenţa (numărul de cicluri de vibraţii produse într-o secundă). În general, la om plaja auditivă (suprafaţa de audibilitatea) se înscrie între 16 şi 16.000 Hz (cicluri/s). În cazul unui analizor sensibil, limita superioară ajunge la 20.000 Hz (fig.1); • intensitatea (nivelul de presiune sonoră), măsurată în Bell (mai frecvent subunităţile dB). Intensitatea maxim tolerabilă este în jur de 100 dB, dar ea variază în funcţie de frecvenţă; • timbrul este calitatea care deosebeşte între ele sunetele egale ca frecvenţă şi intensitate. Timbrul diferit al sunetelor este dat de armonicile semnalului sonor. Sunetele pure sunt foarte puţine, acestea conţin o singură frecvenţă (de exemplu diapazonul). Majoritatea conţin mai multe armonici, acestea deosebesc două sunete cu aceeaşi frecvenţă unul de altul (de exemplu două instrumente diferite).

4. Figura 1.

5. Studiile de specialitate au evidenţiat limitele inferioare (pragul de audibilitate) şi superioare (pragul senzaţiei dureroase) ale sunetelor pentru a fi receptate de om, precum şi faptul că aceste praguri variază odată cu frecvenţa sunetului. Astfel urechea umană este mai puţin sensibilă la frecvenţe joase decât la sunetele cuprinse între 1000-6000 Hz. Un sunet de 60 dB la 100 Hz nu este perceput la fel de puternic ca un sunet de 60 dB la 2000 Hz. • Efectele zgomotului asupra omului sunt în funcţie de intensitatea şi de durata sa. În tabelul 1 sunt prezentate durata maximă admisă la zgomote de intensităţi diferite (vezi şi tabelul 2 pentru nivelurile relative ale sunetelor). În ordinea apariţiei, primele efecte sunt la nivel psihic (distragerea atenţiei, reducerea performanţelor în sarcini care utilizează memoria de scurtă durată), vegetative (creşterea activităţii cardiace), suferinţă auditivă şi apoi dificultăţi în coordonarea mişcărilor [1´] .

6. Tabelul 1. Durata de expunerea maximă la zgomot (conform normelor de sănătate ocupaţională din SUA).

7. Tabelul 2.Nivelul relativ al sunetului

8. Pentru a evalua în ce mod perturbă zgomotul activitatea la locul de muncă, trebuie să se ţină cont de următorii factori [1] : • zgomotul neaşteptat şi/sau intermitent deranjează mai mult decât cel continuu; • zgomotele cu un spectru mai bogat în frecvenţe înalte deranjează mai mult decât cele cu frecvenţe joase; • activităţile în care atenţia este foarte importantă sunt perturbate în mai mare măsură decât celelalte; • sensibilitatea la zgomot este mai mare în activităţile de instruire decât în lucrările rutiniere. Pentru a nu perturba calitatea activităţii la locul de muncă, au fost introduse o serie de măsuri pentru prevenirea şi limitarea depăşirii anumitor niveluri de zgomot. Aceste măsuri pot fi: sociale (norme şi legi de interzicere sau limitare a nivelului sonor), tehnice (soluţii silenţioase, pereţi fonoizolanţi etc.), organizatorice (căşti de protecţie, dispunerea surselor de zgomot la o distanţa mare faţă de angajaţi) şi igienice (control medical, alimentaţie cu vitamine, etc.)

9. Ce înseamnă, de fapt, „ condiţii de muncă zgomotoase” ? Cum poate şti un lucrător dacă zgomotul la care este expus înmuncă este periculos ? • Pericolul de vatămare generat de zgomot este nu numai funcţie de cât de puternic este acesta la locul de muncă; deseori, este la fel de importantă durata expunerii la zgomot. • Conţinutul în frecvenţă al zgomotului alături de tipul acestuia (de exemplu cu sau fără caracter de impuls)poate fi, de asemenea, un factor perturbator. Un test simplu este să te întrebi cât de mult din timpul de lucru trebuie să ridici tonul pentru a putea comunica cu colegii din jur. De regulă, cu cât zgomotul este mai puternic şi durata expunerii mai mare, cu atât este mai probabil să suferi de pierderea auzului. • Expunerea pentru un timp îndelungat la zgomot puternic declanşează mecanismele de protecţie ale organismului contra pericolelor, aceste mecanisme manifestându-se prin următoarele reacţii vegetative: hipertensiune, tahicardie, constricţia vaselor cutanate, creşterea metabolismului, ridicarea tensiunii musculare. Zgomotul poate, de asemenea, interacţiona cu alţi factori de risc din mediul de muncă, de exemplu cu substanţele chimice periculoase, mărind, prin acţiunea combinată a acestora, impactul asupra sănătăţii. Zgomotul poate fi periculos, de asemenea, pentru femeile însărcinate.

10. Directiva 2003/10/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 februarie 2003 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenti fizici (zgomot) , stabileşte parametrii fizici utilizaţi ca elemente predictive de risc , după cum urmează : • presiunea acustică de vârf (Pvârf) : valoarea maximă a presiunii acustice instantanee , măsurată cu ponderea în frecvenţă „C” ; presiunea acustică Pa este partea variabilă a presiunii totale a aerului Ptot, aceasta oscilând în jurul valorii de echilibru Po (presiunea atmosferică) , Ptot = Po + Pa . • nivelul de expunere zilnică la zgomot (Lex,8h) [dB(A) re. 20μPa]:media ponderată în timp a nivelurilor de expunere la zgomot pentru o zi de lucru nominală de 8 ore, definită de standardul internaţional ISO 1999:1990, pct.3.6. Această noţiune acoperă toate zgomotele prezente la locul de muncă, inclusiv zgomotul cu caracter de impuls; • nivelul de expunere săptămânal la zgomot (Lex,8h):media ponderată în timp a nivelurilor de expunere zilnică la zgomot într-o săptămână nominală de cinci zile de lucru de 8 ore, definită de standardul internaţional ISO 1999:1990 pct. 3.6 (nota 2).

11. Valorile limită de expunere şi valorile de expunere, care declanşează acţiunea, ale nivelurilor zilnice de expunere la zgomot , respectiv a presiunii acustice de vârf sunt fixate la: • valori limită de expunere : Lex,8h = 87 dB(A) şi, respectiv Pvârf = 200 Pa¹¹; • valori de expunere superioare care declanşează acţiunea Lex,8h = 85 dB(A) şi, respectiv Pvârf = 200 Pa ¹² ; • valori de expunere inferioare care declanşează acţiunea Lex,8h = 80 dB(A) şi, respectiv Pvârf = 200 Pa ¹³ ; Atunci când se aplică valorile limită de expunere, determinarea expunerii efective a lucrătorului trebuie să ţină seama de atenuarea realizată de mijloacele individuale de protecţie auditivă purtate de lucrător. Valorile de expunere care declanşează acţiunea nu trebuie să ia în considerare efectul utilizării acestor mijloace de protecţie. În situaţii pe deplin justificate şi în cazul activităţilor în care expunerea zilnică la zgomot are variaţii mari de la o zi de lucru la alta, se poate folosi, în scopul aplicării cerinţelor valorilor limită de expunere şi a valorilor de expunere care declanşează acţiunea, nivelul de expunere săptămânală la zgomot în locul nivelului de expunere zilnică la zgomot, pentru evaluarea nivelurilor de zgomot la care sunt expuşi lucrătorii, cu condiţia ca nivelul săptămânal de expunere la zgomot indicat prin monitorizare adecvată să nu depăşească valoarea limită de expunere de 87 dB(A) şi să se ia măsuri adecvate pentru reducerea la minim a riscurilor asociate cu aceste activităţi. [2]

12. 2. Managementul zgomotului în şantierele de construcţii [3] • Expunerea la zgomote puternice, la locul de muncă, poate cauza vătămări ireversibile ale auzului şi chiar accidente de muncă, putând totodată să constituie un factor care contribuie la apariţia altor probleme de sănătate. Prin prezenta lucrare se încearcă o introducere în problematica managementului zgomotului în activitatea de construcţii, atât înainte cât şi în cursul lucrului pe şantier. • În domeniul construcţiilor există multe activitaţi care presupun lucrul în condiţii de zgomot. În acest sens, lucrătorii pot fi expuşi nu numai zgomotului produs de propria activitate, ci şi zgomotului ambiental sau de fond provenind de la alte activităţi din şantier.

13. 2.1.    Managementul zgomotului – înainte de începerea lucrului în şantier Nivelul expunerii la zgomot poate fi redus mai eficient prin încorporarea măsurilor preventive în concepţia posturilor de lucru şi a locurilor de muncă şi prin selectarea echipamentelor, procedurilor şi metodelor de lucru, astfel încât să se acorde prioritate reducerii riscului la sursă. Se pot planifica măsuri de combatere a zgomotului în următoarele faze: • proiectare – eliminarea sau minimalizarea activităţilor care generează zgomot; • organizare – planificarea modului de gestionare a şantierului şi de ţinere sub control a riscurilor; • contractare – asigurarea respectării cerinţelor legale de către contractanţi; • construcţie – identificarea, evaluarea riscurilor, eliminarea sau ţinerea riscurilor sub control şi reactualizarea evaluării ori de câte ori este nevoie.

14. De asemenea, inaintea începerii lucrului în şantier : • se poate implementa o politică de procurare (cumpărare sau închiriere) de utilaje şi echipamente tehnice care au emisii reduse de zgomot; • stabilirea, în caietele de sarcini, a cerinţelor privind nivelul zgomotului (respectând, ca un minim de cerinţe, pe cele prevăzute de legislaţia naţională); • planificarea procesului de muncă astfel încât expunerea lucrătorilor la zgomot să fie minimizată; • implementarea unui program de combatere a acţiunii zgomotului prin planificare, instruire, organizare de şantier, configurare a şantierului, activităţi de întreţinere etc. .

15. 2.2. Managementul zgomotului pe şantier Odată cu începerea lucrului pe şantier, managementul zgomotului trebuie să capete un caracter activ. Acesta poate fi privit ca un proces în patru faze: • Evaluarea - riscurile legate de zgomot trebuie evaluate de servicii sau persoane competente; • Eliminarea - îndepărtarea surselor de zgomot din şantier; • Combaterea– adoptarea de măsuri pentru prevenirea expunerii, în condiţiile în care purtarea echipamentului individual de protecţie trebuie să constituie o ultimă soluţie; • Revizuirea– verificarea, pentru a se constata dacă s-au produs anumite schimbări în muncă, care trebuie urmate de adoptarea în consecinţă a unor amendamente în cadrul evaluării şi al măsurilor de combatere.

16. 2.2.1. Evaluarea [2] Ţinând cont de prevederile art. 6 alin. 3 din Directiva Cadru 89/391/CEE, în desfăşurarea evaluării riscului, angajatorul trebuie să acorde o atenţie deosebită următoarelor elemente: • nivelul, tipul şi durata expunerii, inclusiv expunerea la zgomot cu caracter de impuls ; • valorile limită de expunere şi valorile de expunere care declanşează acţiunea; • orice impact asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor care aparţin unor grupe de risc deosebit de sensibile sau unui grup de risc particular; • în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, orice impact asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor rezultat din interacţiuni între zgomot şi substanţe ototoxice (substanţe care pot vătăma urechea) din mediul profesional şi între zgomot şi vibraţii; • orice impact indirect asupra sănătăţii şi securităţii lucrătorilor rezultat din interacţiuni între zgomot şi semnale de avertizare sau alte sunete care trebuie păstrate pentru a reduce riscul de accidente; • informaţii privind emisia de zgomot furnizate de producătorii echipamentelor de lucru în conformitate cu directivele comunitare aplicabile; • existenţa unor echipamente de lucru alternative, proiectate pentru a reduce emisia de zgomot; • extinderea expunerii la zgomot peste orele de lucru normale se face exclusiv pe răspunderea angajatorului; • informaţii adecvate obţinute în urma supravegherii stării de sănătăte, inclusiv informaţii similare publicate, în masura posibilului; • disponibilitatea mijloacelor de protecţie auditivă cu caracteristici de atenuare adecvate.

17. 2.2.2. Eliminarea zgomotului • Producerea zgomotului trebuie eliminată, oriunde este posibil. • Aceasta se poate obţine prin schimbarea metodei de construcţie sau de lucru. • Acolo unde acest lucru nu este posibil, zgomotul trebuie combătut.

18. 2.2.3. Combatereazgomotului Protecţia lucrătorilor faţă de zgomot, prin luarea unor măsuri tehnico-organizatorice, presupune trei paşi: • combaterea zgomotului la sursă; • adoptarea de măsuri de protecţie colectivă, incluzând şi organizarea muncii; • folosirea mijloacelor individuale de protecţie a auzului.

19. Combaterea zgomotului la sursă Măsurile de combatere la sursa includ: • utilizarea unui utilaj care emite mai puţin zgomot; • evitarea impactului metalului pe metal; • atenuarea zgomotului prin folosirea de materiale izolante acustice şi fonoabsorbante sau izolarea componentelor care vibrează; • amplasarea de atenuatoare de zgomot; • efectuarea întreţinerii preventive: pe măsură ce piesele componente se uzează • nivelul de zgomot poate creşte.

20. Măsuri colective de combatere a zgomotului În afară de măsurile luate pentru combaterea la sursă, pot fi întreprinse diverse acţiuni pentru reducerea expunerii la zgomot a tuturor persoanelor susceptibile de o asemenea actiune. Pe şantierele unde sunt prezenţi mai mulţi contractanţi este esenţial ca aceştia să menţină permanent legătura dintre ei. Măsurile colective includ: • izolarea procedurilor care implică emisie de zgomot şi restricţionarea accesului în zonele respective; • organizarea lucrului în aşa fel astfel încât timpul petrecut în zonele zgomotoase să fie limitat; • planificarea activitaţilor producătoare de zgomot, astfel încât desfăşurarea acestora să afecteze un număr cât mai mic de lucrători; • atenuarea propagării zgomotului aerian, prin utilizarea de incinte şi ecrane fonoizolante; • utilizarea de materiale fonoabsorbante, pentru reducerea sunetelor reflectate; • combaterea zgomotului şi a vibraţiilor care se propagă prin sol, prin utilizarea unor măsuri de amortizare (dale flotante); • implementarea unor programe de lucru prin care se ţine sub control expunerea la zgomot.

21. Mijloace individuale de protecţie a auzului Dacă riscurile generate de expunerea la zgomot nu pot fi prevenite prin alte mijloace, lucrătorilor, ca ultimă soluţie, trebuie să li se pună la dispoziţie şi aceştia trebuie să utilizeze mijloace individuale de protecţie auditivă . Atunci când sunt utilizate, trebuie respectate următoarele principii: • antifoanele trebuie purtate efectiv, iar utilizarea acestora trebuie impusă şi urmărită; • antifoanele trebuie să fie adecvate genului de activitate, tipului şi nivelului de zgomot şi să fie compatibile cu restul echipamentului de protecţie; • lucrătorilor trebuie să li se asigure posibilitatea de a alege, dintre diferite modele de antifoane corespunzătoare mediului de lucru, pe cel mai confortabil; • trebuie asigurată instruirea privind modul de utilizare, păstrare şi întreţinere a antifoanelor.

22. Tipuri de mijloace de protecţie auditivă individuală: Căşti antifon, atenuare zgomot AF - 004 Antifoane interne din cauciuc AF – 003 Antifoane externe cu montare pe cască Antifoane de uz intern tip EAR

23. 2.2.4. Informarea si formarea lucrătorilor Angajatorul are obligaţia să asigure informarea şi formarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora expuşi, la locul de muncă, la zgomot cu valori egale sau mai mari decât valorile de expunere inferioare care declanşează acţiunea, cu privire la riscurile generate de expunerea la zgomot , în special referitor la: • natura riscurilor existente la locul de muncă; • măsurile care trebuie luate pentru a elimina sau a reduce la minim riscurile datorate zgomotului, inclusiv condiţiile în care se aplică aceste masuri; • valorile limită de expunere şi valorile de expunere care declanşează acţiunea; • rezultatele măsurării şi evaluării zgomotului, efectuate conform prevederilor legale în domeniu , însoţite de o explicaţie a semnificaţiei lor şi a riscurilor potenţiale; • folosirea corectă a mijloacelor de protecţie auditivă; • metodele de depistare şi semnalare a simptomelor deteriorării auzului şi utilitatea acestora; • condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea stării de sănătate şi scopul acestei supravegheri; • practicile profesionale sigure care reduc la minim expunerea la zgomot. De asemenea, trebuie să beneficieze de instruire cei care efectuează evaluarea zgomotului, cei care redactează cererile de oferte, pentru a se asigura că acţiunea de combatere a zgomotului este avută în vedere de contractanţi, de manageri, astfel încât aceştia să-şi îndeplinească sarcinile privind controlul şi ţinerea evidenţelor.

24. 2.2.5. Consultarea şi participarea lucrătorilor Lucrătorii de pe şantier trebuie să cunoască problemele specifice legate de zgomot, precum şi posibile soluţii. Angajaţii şi reprezentanţii acestora trebuie consultaţi atât în cadrul procedurii de evaluare a zgomotului, cât şi al discuţiilor privind modul de implementare a măsurilor de ţinere sub control . 2.2.6. Control medical şi monitorizare[4] Lucrătorii au dreptul la control adecvat, conform prevederilor NGPM ediţia 2002 prin servicii medicale de medicina muncii. Acolo unde controlul medical include testarea audiometrică preventivă, există anumite cerinţe specifice privind păstrarea evidenţelor medicale individuale şi punerea informaţiilor la dispoziţia lucrătorului. Cunoştinţele rezultate din procedura de control trebuie utilizate pentru revizuirea evaluării riscurilor şi a măsurilor de combatere.

25. 2.2.7. Actualizarea evaluării riscului Pe şantierele în construcţii, specificul muncii se schimbă frecvent. Evaluarea riscului trebuie să fie actualizată cu regularitate, în special dacă s-au produs modificări semnificative în urma cărora ar putea deveni caducă sau atunci când rezultatele supravegherii sănătăţii impun acest lucru, aducându-se amendamente privind măsurile pentru combaterea zgomotului.

26. 3. Concluzii • Pierderea auzului indusă de zgomot este recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind „ cea mai comună şi ireversibilă boală industrială ” . Pierderea auzului, pe lângă faptul că poate opri o persoană să lucreze la întreaga sa capacitate, poate distruge viaţa socială a acesteia, izolând-o de comunitate. • Zgomotul legat de muncă constituie în Europa o preocupare în creştere întrucât afectează în mod direct milioane de lucrători nu numai în industria grea, ci şi într-o mulţime de sectoare de activitate cum sunt serviciile, educaţie, divertisment. O treime a angajaţilor din Europa sunt expuşi la niveluri ridicate de zgomot pe durata a peste un sfert din programul lor de lucru, iar circa 40 milioane de lucrători (echivalentul întregii populaţii a Spaniei) sunt nevoiţi să ridice tonul peste nivelul normal de conversaţie pentru a se face auziţi, cel puţin jumătate din programul lor de lucru. • Pentru protecţia lucrătorilor, Directiva referitoare la zgomot, care intră în vigoare, în toate statele membre, în luna februarie 2006, stabileşte o limită zilnică de expunere la zgomot de 87 dB (A) şi prevede ca „ riscul generat de expunerea la zgomot trebuie să fie eliminat la sursă sau redus la minimum ” .

27. BIBLIOGRAFIE • [1 ] Bogathy, Z. (2002) – Introducere în psihologia muncii , Curs Universitar, Timişoara • [1´] Jurcău, N. (2003) – Psihologie inginerească , UT Pres , Cluj - Napoca • [2 ] Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2003/10/CE din 6 februarie 2003 • [3 ] Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă – Bilbao, Spania • [4 ] Normele Generale de Protecţie a Muncii ediţia 2002