INFECŢIA ÎN CHIRURGIE

1. INFECŢIA ÎN CHIRURGIE

2. GENERALITĂŢI INFECŢIA= Ansamblul tulburărilor funcţionale şi al modificărilor lezionale, locale şi sistemice, produse de reacţia organismului la pătrunderea şi înmulţirea germenilor patogeni sau deveniţi ca atare. INFECŢIA CHIRURGICALĂ= Totalitatea acelor infecţii se pot fi influenţate prin tratamentul chirurgical, aplicat la nivelul unde se manifestă procesul infecţios ( puroi ). Are 4 caracteristici: • Focarul infecţios este de regulă evident la examenul clinic • Frecvent este polimicrobiană şi formează puroi • Are caracter invaziv • Focarul necesită incizie, debridare, drenaj, asociat cu tratament medical

3. ETIOPATOGENIE Cauzele determinante: • Germeni infecţiosi din mediul extern ( aer, apă, obiecte )= infecţie exogenă • Germeni infecţioşi din flora bolnavului = infecţie autogenă Flora autologă ce colonizează organismul este de 3 feluri: • Saprofită ( se dezvoltă pe substanţe organice moarte ) • Comensală ( pe tegumente şi mucoase în coexistenţă nenocivă ) • Simbiotică ( asociată organismului cu beneficiu de ambele părţi )

4. Tipuri de germeni ce pot produce infecţii chirurgicale : Coci aerobi sau anaerobi, gram pozitivi sau negativi

6. Bacili aerobi sau anaerobi, gram pozitivi sau negativi, izolaţi sau în asociaţie

8. FACTORI FAVORIZANŢI: GENERALI – unele stări patologice congenitale ( agranulocitoză, aplazia timică, etc. ) sau dobândite ( tare organice ) şi de vârstele extreme LOCALI – favorizează infecţiile: traumatisme diverse, corpi sau material străin în plăgi, tuburi de dren, tulburări circulatorii, etc. Mecanismul de producere a infecţiei chirurgicale este în raport cu • Calea de pătrundere a germenilor • Patogenitatea agenţilor • Rezistenţa organismului

9. Calea de pătrundere poate fi: a) directă – când plaga ia contact direct cu germenii din mediu, cavităţi septice, tegumente, haine, instrumente nesterile b) indirectă – germenii fiind vehiculaţi hematogen, limfatic, de-a lungul unor interstiţii sau prin translocaţie parietală Patogenitatea agenţilor infecţioşi se caracterizează prin: a) capacitatea de invazie b) anularea mecanismelor de apărare ale organismului c) producere de leziuni în celule şi ţesuturi

10. Rezistenţa organismului Cuprinde totalitatea mijloacelor specifice şi nespecifice, a căror activitate reunită realizează capacitatea de apărare în faţa agresiunii. Prima linie de apărare = pielea sănătoasă care acţionează prin: • Integritate • Concentraţia de NaCl

11. A doua linie este reprezentată de: • Sistemul de fagocite mobile şi fixe • Anticorpi sintetizaţi de Ly B

12. Răspunsul organismului la agresiune este: a) LOCAL – modificările din jurul focarului infecţios, în scopul distrugerii germenilor şi limitării expansiunii. Participă: • Microcirculaţia prin vasodilataţie • Fagocitele şi complementul • TNF • Anticorpi care distrug celulele purtătoare de antigen b) REGIONAL – intrarea în funcţiune a nodulilor limfatici care controlează zona cu instalarea adenopatiei. Nodulii limfatici au 3 roluri: • Filtru pentru germeni • Distrugerea germenilor • Formarea de anticorpi c) SISTEMIC – cuplarea mecanismelor de apărare pe linia Ag-Ac. Pierderea controlului local sau extinderea inflamaţiei conduce la instalarea sindromului de răspuns inflamator sistemic SIRS cu apariţia MOFS

13. CLINICA Infecţiile chirurgicale se manifestă prin semne locale şi generale în raport de natura, virulenţa germenilor şi reactivitatea organismului. Infecţiile acute- brusc cu predominenţa semnelor generale Infecţiile cronice- debut lent sau urmarea unei infecţii acute SEMNE LOCALE: • Roşeaţa ( rubor ) – vasodilataţie locală • Căldura ( calor ) – vasodilataţie şi activarea fluxului sanguin • Tumefacţia ( tumor ) – exudat cu producere de puroi • Durerea ( dolor ) – excitarea terminaţiilor nervoase • Functio lesa –lezarea funcţiei segmentului respectiv

14. SEMNE REGIONALE: • Limfangită – reticulară sau tronculară • Adenita sau adenoflegmon – instalarea şi agravarea infecţiei în nodulii limfatici SEMNE GENERALE: • Ascensiunea termică – poate depăşi 40°C ca răspuns la acţiunea toxinelor şi antigenelor • Frisonul – bacteriemia şi toxemia • Tahicardia concordantă cu febra • Alterarea stării generale ( astenie, adinamie, inapetenţă, etc. ) • Alte semne ( icter, erupţii cutanate, dispnee, etc. )

15. EXPLORĂRI PARACLINICE Se utilizează: • Frotiu din plagă sau secreţie, coloraţia Gram • Culturi din plagă sau secreţii, în aerobioză şi anaerobioză • Hemoculturi în cursul frisoanelor • HLG cu formula leucocitară • VSH • Uree, glicemie, transaminaze, etc. • Ultrasonografie în colecţiile profunde • Scintigrafii • CT sau RMN pentru colecţii purulente ale diferitelor organe profunde

16. EVOLUŢIE - COMPLICAŢII Evoluţia se face spre agravare cu invadarea ţesuturilor din jur cu tendinţă la generalizare. Vindecarea spontană se obţine foarte rar în infecţii de gravitate redusă. Complicaţii: • Extensii locale • Distrugeri de ţesuturi vecine cu apariţia de hemoragii, miozite, osteite, osteomielite, etc. • Septicemii, septicopioemii

17. PRINCIPII DE TRATAMENT TRATAMENTUL PROFILACTIC Constă în: • Evitarea traumatismelor • Tratarea corectă a plăgilor sau a altor traumatisme • Respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie • Igiena pielii • Imunizări active

18. TRATAMENTUL MEDICAL Constă în: • Revulsii locale cu gheaţă sau antiseptice • Antibioterapie administrată iniţial în raport cu germenele identificat pe frotiu apoi în funcţie de sensibilitatea lui la antibiotice. În infecţii grave se recomandă Ab cu spectru larg administrate parenteral • Vaccinoterapia nespecifică • Metronidazol în perfuzii în infecţiile cu anaerobi şi cu bacteroizi • Tratament simptomatic: Analgezice, antipiretice, etc.

19. TRATAMENTUL CHIRURGICAL Pentru tratarea focarului, în raport cu natura şi gravitatea infecţiei de execută: • Incizii în zona de infecţie care trebuie să fie largi • Contraincizii în zonele situate la distanţă de incizie care să nu permită retenţionarea puroiului • Debridarea ţesuturilor ce formează septuri • Excizia ţesuturilor necrozate până în ţesut sănătos • Spălarea cavităţii cu soluţii antiseptice • Drenaj cu lame sau tuburi • Pansament

20. CLASIFICAREA INFECŢIILOR CHIRURGICALE a) DIN PUNCT DE VEDERE EVOLUTIV: • Acute: evoluţie rapidă, debut brusc, semne clinice generale zgomotoase şi necesită tratament de urgenţă • Cronice: simptomatologie mai ştearsă şi evoluţie mai trenantă b) DUPĂ ÎNTINDEREA FENOMENELOR INFLAMATORII: • Limitate – pe o zonă mică şi sunt izolate de ţesuturile din jur • Difuze – cuprinde o zonă întinsă dintr-o regiune sau segment din organism • Generalizate – răspândite în tot organismul plecând de la un focar septic

21. c) DUPĂ PROFUNZIMEA LEZIUNILOR: • Superficiale – situate deasupra aponevrozei ( erizipel, celulită, fasciita necrozantă, abces ) • Profunde – sub fascie sau cuprind toată grosimea peretelui ( gangrena gazoasă, parietita ) d) ÎN RAPORT CU GERMENELE CAUZAL: • Infecţii cu germeni aerobi, frecvent coci Gram pozitivi ce evoluează cu manifestări clinice mai puţin zgomotoase • Infecţii cu germeni anaerobi sau microaerofili în care predomină clostridii sau bacteroizi care evoluează cu manifestări clinice zgomotoase