slide1
Download
Skip this Video
Download Presentation
Dulcele stil nou („Il dolce stil nuovo”)

Loading in 2 Seconds...

play fullscreen
1 / 5

Dulcele stil nou („Il dolce stil nuovo”) - PowerPoint PPT Presentation


  • 183 Views
  • Uploaded on

Dulcele stil nou („Il dolce stil nuovo”). Între anii 1280 şi 1300 îşi scriu sonetele şi canţonele Guido Cavalcanti şi Cino da Pistoia , care, împreună cu Dante, alcătuiesc generaţia Dulcelui stil nou , şi toţi sunt poeţi toscani.

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

PowerPoint Slideshow about ' Dulcele stil nou („Il dolce stil nuovo”)' - dyre


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript
slide1

Dulcele stil nou

(„Il dolce stil nuovo”)

Între anii 1280 şi 1300 îşi scriu sonetele şi canţonele Guido Cavalcanti şi Cino da Pistoia, care, împreună cu Dante, alcătuiesc generaţia Dulcelui stil nou, şi toţi sunt poeţi toscani.

Precursorul lor este însă, un poet din Bologna, judecător, cu o generaţie mai tânăr decât ei, Guido Guinizelli, născut între 1230 şi 1240, mort înainte de 1276. Guinizelli aparţine prin cultură, tradiţiei filosofice a universităţii din Bologna, şi lirica sa este pătrunsă de ideile tomiste, căci opera cea mai importantă a Sfântului Toma din Aquino (San Tommaso d’Aquino) aparţine anilor 1265-1269 şi mediului de cultură al doctului oraş.

slide2

Dulcele stil nou

(„Il dolce stil nuovo”)

Canţona cea mai cunoscută a lui Guido Guinizelli, care începe cu versul „Al cor gentil ripara sempre Amore” (În inima nobilă Amor sălăşluieşte totdeauna) este mai puţin manifestul de şcoală literară al unor poeţi, cât profesiunea lor de credinţă: ea expune teoria iubiri explicând metafizic şi etic adoraţia faţă de femeie. Demnitatea omului constă în capacitatea de a primi iubirea. Sufletul nobil este acela care, îndreptat spre creator, primeşte de la El raza dumnezeiască sau „virtutea cerească”.

Capacitatea de a iubi şi de a fi iubit presupune, aşadar, nobleţea sufletească, dar aceasta este de izvor metafizic, însemnând, pe urmele treptelor neoplatoniciene, legătura creaturii cu Creatorul spre care se îndreaptă. Teoria filosofică a originii iubirii presupune, ca adevăr fundamental, ideea demnităţii potenţiale a omului privit în esenţa lui de fiinţă raţională de obârşie dumnezeiască. Canţona pune în lumină, polemic, ideea creştină a egalităţii oamenilor, definind nobleţea spiritului în contrast cu aceea a neamului, şi recunoscând numai valoarea celei dintâi.

slide3

Dulcele stil nou

(„Il dolce stil nuovo”)

„Dulcele stil nou” a numit Dante poezia care începe cu Guido Guinizelli. Noutatea Canţonei stă în aceea că ea promovează o doctrină completă a iubirii. Giacomo da Lentini adorase şi el „chipul angelic” al iubitei, dar Guinizelli înalţă femeia deasupra bărbatului, atribuindu-i iubirii pe care ea o inspiră, un izvor dumnezeiesc şi văzând în dragoste treapta care duce spre Creatorul lumii. Chipul care „seamănă cu îngerul” (tenea d’angel sembianza) cere dragostea, el o impune, nu o justifică doar. Dragostea devine, astfel, în Dulcele stil nou, recunoaştere sau regăsire a existenţei lui Dumnezeu, canţona lui Guinizelli, inaugurând lirica de iubire filosofică.

El a asemănat femeia, în imagini luate de la predecesori, trandafirului şi crinului, luceafărului dimineţii şi tuturor astrelor cereşti, dar a preamărit dincolo de prezenţa şi asemănarea ei cu acest cadru delicat al naturii, virtutea binefăcătoare a iubirii pe care chipul ei o emană: ea mântuieşte pe cel care-l priveşte, îi dă credinţă, dacă nu o are, înlătură gândul rău atâta vreme cât i se înfăţişează. Salutul şi privirea ei nobilă actualizează, aşadar, potenţele cele mai înalte care alcătuiesc esenţa umană a fiinţei noastre, şi iubirea care cotropeşte inima îndrăgostitului este în aceeaşi clipă semnul mântuirii lui de rău, al umanităţii lui realizate.

slide4

Dulcele stil nou

(„Il dolce stil nuovo”)

Guido Cavalcanti, născut cu puţin înainte de 1260, nobil prin origine, purtând titlul de cavaler ghibelin în dispreţul faţă de oamenii noi, spirit laic şi cu o bogată cultură filosofică, este exilat din Florenţa la Sarzana, în 1300, în timpul când unul dintre cei doi priori, magistraţi în conducerea Comunei, era Dante Alighieri însuşi. Rechemat în patrie, se înapoiază bolnav şi moare în acelaşi an, lăsând în micul său Canţonier poezia cea mai caracteristică a Dulcelui stil nou.

Canţona care începe cu versul „Donna me prega, perche io voglio dire” (Doamna mă roagă, pentru că voiesc să spun), cuprinde versuri foarte dense, o concepţie filosofică despre iubire, din care nu lipseşte fiorul dătător de teamă al izvorului ei supraomenesc. Iubirea îşi descoperă însă natura adevărată prin aceea că nu poate fi proprie celor cu inima josnică (di basso core). Această iubire, care nu este virtute, dar care se naşte din ea, nu mai însemna, ca la Guinizelli, dulcea şi tihnita bucurie a apropierii de Creator. Ea era, tocmai prin originea ei din altă lume, ceva înfricoşător, şi pe chipul celui care iubeşte se succed râsul şi plânsul, dar şi paloarea fricii. Iubirea se mişcă, aşadar, în aerul rarefiat al unei lumi de dincolo, în care bănuim puteri necunoscute.

Cavalcanti a scris şi versuri plăcute, de gingaşe imagini ale iubirii, între care Balada, închinată unei femei iubite, Mandetta din Touluse, aşa numita Baladă a exilului, „Perch’io non spero di tornar giammai” (Pentru ca nicicând nu nădăjduiesc a mă întoarce).

slide5

Dulcele stil nou

(„Il dolce stil nuovo”)

Cino de’ Sighibuldi (Cino da Pistoia), mort între 1336 şi 1337 făcuse studii de drept, comentase codul lui Iustinian şi era poet amator de mare talent. Nu mai întâlnim la el abstracţiunea Canţonei lui Cavalcanti. Iubita pe care o cântă sub formă de Selvaggia („Sălbatica) pare a avea chipul unei singure fiinţe şi nu are decât trăsăturile convenţionale obişnuite liricii de izvor provenţal, iar poezia lui este, în rest un adevărat repertoriu al modalităţilor formale sugerate de conceptul filosofic al iubirii.

Creaţie poetică a unui grup restrâns, Dulcele stil nou ar fi putut rămâne un fenomen izolat. Acesta face o selecţie severă nu numai în câmpul ideilor, dar şi în cel al cuvintelor. Pentru toţi poeţii cenaclului, florentina este limba poeziei. Dulcele stil nou izolează poezia de masa publicului intelectual, determină formarea limbajului ales, „aulic” al poeziei italiene, ca şi formarea unei tematici filosofice a iubirii.

Se poate spune că poezia italiană şi limba ei sunt la prima lor afirmare realizări savante şi de o înaltă perfecţiune.

ad