esente - PowerPoint PPT Presentation

slide1 n.
Download
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
esente PowerPoint Presentation
play fullscreen
1 / 42
esente
160 Views
Download Presentation
roz
Download Presentation

esente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript

  1. Prima editie de proza, Carte editata si prezentata de Stancu Nicolae proza Cea mai votata lucrare SINGURATATE , esente

  2. CUPRINS ANDRADA FLORENTINA PROZĂ SCURTĂ GEORGEt JAD OANA VIOREL DOINA LAVINIA

  3. MACESUL De ce trebuie sa pleci , acum cand mi-ai daruit maretia, cand am invatat sa privesc in interiorul meu si sa vad ceea ce numai tu stiai ca exista? Daca dorul ma va chinui, daca dragostea ma va topi, bolnav de tine, unde sa te caut?? Unde te voi gasi?-Lasa-ti talpile dezgolite , in arsita soarelui de vara, strabate campia pustie si cauta poteca ce urca dealul. Pe culmea lui , vei descoperi rugul ,care arde vesnic.-Doamne,draga mea draga...ma vezi cu totul.., dar nu mai vrei sa ma auzi, eu stiu, esti sufletul pereche. Privesc macesul, rugul iubirii mele …si te vad, te vad iubito ,cu adevarat…..Cu picioarele desculte , am bantuit in searbada campie, cautand in mijlocul furtunii, care-ti ocrotea dealul, unde singur si trist, dar atat de frumos traia macesul meu... Autor Andrada Luisa Matei

  4. -Doamne,draga mea draga...ma vezi cu totul.., dar nu mai vrei sa ma auzi, eu stiu, esti sufletul pereche. Privesc macesul, rugul iubirii mele …si te vad, te vad iubito ,cu adevarat…..Cu picioarele desculte , am bantuit in searbada campie, cautand in mijlocul furtunii, care-ti ocrotea dealul, unde singur si trist, dar atat de frumos traia macesul meu......vara in culori de verde care pareau ca sunt aduse de vant si dansau in moleseala soarelui...... Eu i-am cules mereu fructele...rosii ...ca picaturile de sange...si nu l-am vazut cu adevarat pana acum, cu flori atat de rosii....lacrimi sfinte ce nu sunt pentru privirea muritorilor......acele fructe de foc care nu au definitie, care sunt aparate de spini ce dor ca si rosul ce il etaleaza.......: Plin de spini,dar cu ramurile aplecate ,pline de fructe,ce parca spune,nu va fie teama ,uite va ofer lacrimile mele... nu va fie teama de spin.Si vine toamna, rece si amara., transfera pasiunea si misterul in fructul, ce va ramane vesnic rosu intens...rosu de foc........atat de crud, atat de rosu..... vantul revine pe aceeasi cale a pasilor mei si-si culege...lacrima cu lacrima fiecare frunza care ramane inca verde....si pleaca in acelasi dans, nebun si pustiu, de verde crud Si iar ma bucuri ,femeia mea ,care ma stii de-o vesnicie: si raman crengi ingemanate care nu vor sa moara, nu vor sa dispara , se-nlantuiesc ca un mister....si devin puternice si reci, dar atat de uimitoare,,,,,,te cheama in raceala lor ca sa simti focul ce ramane in tacerea rugului....imi asez fata pe trupul acestui rug divin si ma rog …sa vina vara, sa-mi aduca focul...sa imi aduca intensitatea rosului inapoi.... sa imi aduca amintirea ta vara in culori de verde care pareau ca sunt aduse de vant si dansau in moleseala soarelui...... Eu i-am cules mereu fructele...rosii ...ca picaturile de sange...si nu l-am vazut cu adevarat pana acum, cu flori atat de rosii....lacrimi sfinte ce nu sunt pentru privirea muritorilor......acele fructe de foc care nu au definitie, care sunt aparate de spini ce dor ca si rosul ce il etaleaza.......: Plin de spini,dar cu ramurile aplecate ,pline de fructe, ce parca spune,nu va fie teama ,uite va ofer lacrimile mele...nu va fie teama de spin.Si vine toamna, rece si amara., transfera pasiunea si misterul in fructul, ce va ramane vesnic rosu intens...rosu de foc........atat de crud, atat de rosu..... vantul revine pe aceeasi cale a pasilor mei si-si culege...lacrima cu lacrima fiecare frunza care ramane inca verde....... si pleaca in acelasi dans, nebun si pustiu, de verde crud Si iar ma bucuri ,femeia mea ,care ma stii de-o vesnicie: si raman crengi ingemanate care nu vor sa moara, nu vor sa dispara, se-nlantuiesc ca un mister....si devin puternice si reci, dar atat de uimitoare,,,,,,te cheama in raceala lor ca sa simti focul ce ramane in tacerea rugului....imi asez fata pe trupul acestui rug divin si ma rog …sa vina vara, sa-mi aduca focul...sa imi aduca intensitatea rosului inapoi....sa imi aduca amintirea taDe ce trebuie sa pleci , acum cand mi-ai daruit maretia, cand am invatat sa privesc in interiorul meu si sa vad ceea ce numai tu stiai ca exista?Daca dorul ma va chinui, daca dragostea ma va topi, bolnav de tine, unde sa te caut?? Unde te voi gasi?-Lasa-ti talpile dezgolite , in arsita soarelui de vara, strabate campia pustie si cauta poteca ce urca dealul. Pe culmea lui , vei descoperi rugul ,care arde vesnic.

  5. DRAGOSTE FARA DEFINITIE Te intorci… de undeva…..acolo unde ai crezut ca este viata ta .Vrei cu toata fiinta ta sa te regasesti, sa gasesti linistea . Vrei sa-ti acorzi un prezent, in care trebuie sa-ti acorzi dreptul de a trai. Intalnesti pe cineva, descoperi atractia si cauti misterul ca sa poti continua visul, ce vrei sa ti-l daruiesti. Se contureaza un sentiment , caruia nu-i poti atribui repere de recunoastere intr-o categorie dinainte stabilita.Raspunzi, printr-o repetitie infinita, ca este dragoste. Nu mai cauti jocuri de iubire.Nu te mai poti folosi de riscurile unei relatii aventuroase, cauti pe chipul celui ales, oglindirea si evidentierea sufletului. Nu vrei sa mai maschezi nimic la fiinta ta, intelegi doar ca trebuie sa fii excesiv de toleranta.Vrei sa fii perceputa asa cum te simti , vie, in stare bruta, fara modificari. Vrei sa-ti folosesti cat mai bine calitatile,si sa profiti de pe urma defectelor tale. Incerci sa separi aceasta relatie de viata ta cotidiana, lupti sa nu o confunzi cu ceea ce stii sa faci cel mai bine, sa supravietuiesti…..prezentul tau nu mai este demult, viata, ea fiind consumata in trecut, este doar o constanta pe care o urmezi uneori rigid si cu destul de multa greutate.Sunteti doi oameni care duc pe umeri povara grea a unui trecut care nu se va clasa niciodata. Ca sa patrunzi in tainele cunoasterii, trebuie sa te intorci , sa cauti franturi din trecutul fiecaruia ca sa poti defini omul care ar trebui sa fie viu.Ai senzatia ca traiesti viata celuilat…..si te simti debusolat si cuprins de o stare de anxietate. Ceea ce nici nu a inceput cum trebuie simti ca se va sfarsi foarte repede. Atunci traiesti repede si tacit tot ceea ce se poate consuma in aceea relatie, caruia nu-i acorzi viitor pentru ca nu poti sa-i definesti prezentul. Inchizi ochii si vrei sa aduni amintiri pe care cat de curand va trebui sa le scormonesti ca sa dai valoare relatiei traite.Nu ai mare lucru, trei versuri scrise prost ,pe un servetel de restaurant, gasite, in zori, pe parbrizul masinii, dupa prima cearta , trandafirul ofilit , de la prima intalnire, pastrat asa pur si simplu… o floare de ghiveci , candva te-a impresionat, cadou de ziua ta, pe care uiti intentionat sa o uzi, dar ea se incapatineaza sa traiasca…. Si fara sa stii de unde sau cum apare inevitabil, dragostea, care iti dovedeste ca nu are varsta ca nu trebuie cautata , nu trebuie studiata, doar traita, dar la intensitate maxima, altfel arde …..doare.Nu stii daca dragostea ta se va transforma in iubire dar o transformi intr-un vis de iubire in care iti lasi gandurile sa poposeasca. Dar ceea ce uiti , este ca iubirea nu intreaba, nu bate la usa si nici nu-ti trimite raze in zori, in geamul dormitorului…vine pur si simplu se ascunde in sufletu tau si iti daruieste stari si ganduri care uneori ai senzatia ca nu-ti apartin, ucide ratiune si daruieste gram de nebunie si mister fiecarei clipe.Te simti prea batrana sa mai speri, prea speriata sa mai zbori, suficient de obosita sa mai alergi spre iubire, dar primesti dragostea cu egoism si te hranesti din ea ….Apar intrebari , simti ca iti vei pierde din principii.Te intrebi care sunt cauzele tainice ale acestei fericiri, ce simti ca se contureaza in interiorul tau,dar continui sa parcurgi, avida, acest drum ….si mergi fara incetare si cu pasi repezi vrei sa ajungi atat de repede la final, acest final necunoscut, dar care stii ca se va scrie inevitabil, pentru ca de fapt asta iti doresti cu adevarat. (FRANTURI DIN VIATA UNUI OM)

  6. Pare la fel de refugiata in propiile ei ganduri, doar ca…. gandul ei pare unic…si asta daruieste acestui lastar de fata, o putere de indiferenta, ce mie imi lipseste…o femeie cu pretentia ca este inteleapta.Intelegem, uneori atat de tarziu, ..... noi trebuie sa le multumim copiilor nostri ca facem parte din viata lor.Sunt pasaportul nostru spre batranete.Sunt apa cristalina in care ar trebui sa invatam sa avem curaj sa ne privim chipul.Cu siguranta daca dorim sa nu mucegaim si sa putrezim launtric ar trebui sa invatam sa zburam cu aripile copiilor nostri.Ma intreb de ce, de fiecare data, reprosam copiilor nostri, fiecare nereusita care ne-a marcat viata?Cerem sa realizeze visurile noastre desarte, sa dovedeasca fapte, care pe noi ne-au depasit si am fost pusi in imposibilitatea sa ni le daruim……Murdari in propia noastra viata si plini de obsesii le impunem sa ne acorde respect.Uitam ca in momentul in care s-au nascut ,ei si-au dobandit propia personalitate.Sa ne iubim copii pentru calitatile lor , care ne daruiesc atata fericire, dar sa nu uitam sa ii adoram si pentru defectele lor, care ii fac sa se asemene atat de mult cu noi….cei care ne-am pierdut pe drumul vietii………… Autor Andrada Luisa Matei PASAPORT SPRE BATRINETE Aud un ras cristalin si ma imbie un parfum atat de cunoscut.Ma opresc si privesc …un chip de inger mi se arata in toata splendoarea lui…Privesc un trup zvelt de femeie tanara, atat de fragila. Isi etaleaza frumusetea cu o mandrie simpla….Este fiica mea.Cu stupoare inteleg ca nu observasem cat imi crescuse copilul.Fetita mea era deja o femeie…frumoasa si mandra.Am uitat sa atribui acelei tinerete in formare, care se parguie si urca spre al ei zenit, spendoarea din care trebuia sa imi hranesc sufletul obosit.Ii privesc din nou chipul scaldat in undele unui zambet minunat.

  7. SINGURATATE Cand am simtit ca vreau sa zbor, nu aveam aripi.Le-am modelat, precum olarul , transforma lutul crud in minune.Cand mi-au crescut aripile, m-am speriat de inaltimea la care puteam sa ajung.Cand s-a nascut dorinta, eram prea obosita sa mai incerc sa zbor.Si am ramas atat de singura, contempland frumusetea aripilor mele.Singuratatea nu doare, poate doar sa ucida, dar poate ascunde minuni neintalnite.Te transforma intr-o carte, mereu inchisa, pe care nu lasi sa o citeasca nimeni , de teama ca vei auzi si tu cuvintele care dainuiesc acolo.Singuratate in doi, singuratate in noi...!Si ma intreb:" de ce nu am daruit aripile mele, atat de perfec conturate, unui om care ar fi putut ajunge cu ele la stele?Cred ca din teama ca nu voi primi nimic in schimb...... RASPUNS PENTRU INIMA TA Am citit ,nu demult, un blog , scris de un barbat, care concluziona, dupa o analiza amanuntita, ca intotdeauna amanta va fi si va ramane vioara a doua.Am sa va daruies o scrisoare trimisa inainte de a lasa furtuna sa devasteze o inima si votati singure :"a doua vioara sau unica"<<Vreau sa ma lasi sa te iubesc, este tot ce-ti cer, sa nu ma tii in brate pentru ca stii ca asta-mi doresc ci pentru ca asta isi doreste fiinta ta.Si toate acestea nu se pot intampla decat daca te vei lasa invatat de mine, cum trebuie traita viata.Sa recunosti defectele mele si sa le daruiesti frumusete cu ratiunea ta,sa traiesti viata in alb si negru, fara compromisuri ,dar sa visezi in culorile focului.Vreau sa simti iubirea mea in cel mai ciudat mod, ca si cum Dumnezeu, inainte de moarte ti-ar mai darui zece zile si tu sa le refuzi de teama ca nu vei sti ce sa faci cu ele.Vreau sa ma ascunzi de ochii lumii ,nu din respect ca voi fi inrosita cu fierul pentru vecie "amanta",ci pentru ca nu vrei sa ma imparti cu nimeni.Sa inveti sa dobandesti curaj sa poti merge sa-ti privesti sotia si sa o respecti pentru ceea ce este dar nu mai vrea sa daruiasca, sa o adori ca este mama copiilor tai, dar sa recunosti ca nu o vei mai putea iubi pentru ca ti-ai lasat inima sa fie furata.Sa-ti fie rusine cu asta dar sa continui sa te simti viuE dreptul tau si clipa mea de fericire.>> Autor Andrada Luisa Matei

  8. SCRISOARE..... Tacut si trist, ascultam bocetul adus de valurile marii…Atunci, te-am vazut…Un trup zvelt de fata tanara , ca un vlastar gata sa se desprinda de pe ram, statea in fata mea, chinuindu-se sa isi aseze o baretica fina de la rochia de culoarea piersicii mult prea coapte.Erai frumoasa, o frumusete in stare bruta , nealterata…nu erai nici inger ,nici femeie…erai un fulg de papadie prins intr-un joc al vantului de rasarit.Am asezat arcusul pe vioara si am inceput sa cant sonata lunii.Despletindu-ti parul, care mi s-a parut ca efectiv curge in valuri cenusii, te-ai oprit, lasand privirea sa iti poposeasca pe mana mea care tremurand tinea vioara.Privirea ta se transforma cu fiecare nota care o lasam sa inunde incaperea.Asemanam ochii tai cu cei ai caprioarei ranite, gene lungi care clipeau molcom, maro de gheata care reflecta verde scanteie. Degetele lungi, pareau din portelan fin, unghiile frumos ingrijite, lacuite in aceeasi culoare de piersica putreda.Prin rochia transparenta priveam uimit picioarele tale, care erau mult mai mult decat frumoase, nu era loc de nici o forma de comparatie cu picioarele dansatoarelor, care le admirasem adesea.Pentru o clipa m-am gandit ca orice maestru papusar asiatic m-ar fi invidiat pentru imaginea care mi-o daruiam privindu-ti chipul.Un stol galagios de fete , la fel de tinere ca si tine, te-au anuntat ca trebuie sa urci pe scena.Ti-ai arcuit corpul , miscarile tale pareau o adiere de vant intre crengute tinere de salcie plangatoare.Te-am urmarit pe scena. Nu imi amintesc nimic din coregrafia dansului, revad doar chipul tau, miscarile bratelor tale, puterea din picioare si gratia….o gratie atat de maiastra.Dansul tau parea ca vine dintr-o lume noua, de nimeni stiuta.Misterul din care te desprindeai a facut intreaga sala sa se ridice in picioare.Te priveam cum rupta de realitatea care te inconjura tu doar dansai, atat… dansul tau era aerul de care aveau nevoie plamanii tai sa existe vii.Te-am asteptat in culise…nu ma puteam desprinde sa plec. Picioarele mele erau la fel de paralizate ca intreaga mea fiinta.Doamne ce tanara erai si cat de frumoasa! Privindu-ti din nou chipul, m-am speriat intalnindu-ti privirea….ochii …ochii tai aveau in ei o lumina noua.Culoarea lor se schimbase, erau negri si atat de stralucitori, eliberau o lumina care mi-a incalzit pe loc trupul..Ai pasit atat de gratios dupa ce cortina s-a lasat grea peste trupul tau.Aveai in ochi un licar care intradevar parea desprins din cartile cu povesti pline de zane citite in copilaria mea.Iti amintesti? Atunci ne-am cunoscut…tu pierduta intr-o lume de basm eu pierdut in haos, inecat in propiul meu haos, creat cu atata sarguinta.Dupa ce ai aparut in viata mea mi-as fi dorit sa mai pot trai, macar un timp, pana cand trupul acela de tanar vlastar ar fi devenit trup flacara de femeie, plina de pasiune si mister.Dragul meu,Imi amintesc adesea de vara noastra .Erai frumos, cel mai frumos barbat pe care il intalnisem vreodata, iar eu atat de tanara si de ratacita intr-o lume de care nu aveam cunostinta. Imi vin in memorie noptile pe plaja, cand imi cantai ……..iar eu invatam sa dau valoare tacerii….Iti placea sa imi despletesti parul sa imi asezi capul pe nisipul ud. Ma priveai ore in sir si imi repetai, sarutandu-mi lobul urechii ca sunt uimitor de frumoasa….Recunosc , acum, am imbatranit, fetiscana aceea frumoasa s-a pierdut demult intr-o lume uitata, iar viata mea s-a scurs contrar asteptarilor si prezicerilor tale, dar intradevar un lucru a ramas viu….dorul de tine….mereu, imi amintesc fara incetare de fiinta ta, si revad franturi din ceea ce mi-ai daruit, din ceea ce m-ai invatat sa fiu.Femeia la care tu ai visat s-a pierdut undeva, in negura vietii, dar mereu am pastrat in adancuri acel spirit care m-a ajutat sa nu ma pierd de mine.Mi-ai daruit frumosul, mi-ai daruit.povestea si mi-ai aratat drumul spre inima mea.Asa am invatat sa iau albastru din valtoarea apei tulbure, verdele din freamatul padurii, rosul aprins din puterea focului, gangasia din petala de brandusa….Mi-am amintit mereu cum imi spuneai :” nu strivi cu bocancii gandacul ce iti iese in drum, priveste-i ochii si apoi hotaraste, ce vei face”Asta m-a ajutat sa imi ordonez viata si sa cantaresc mereu influenta primejdioasei mele zodii…………(FRANTURI DIN VIATA UNUI OM)

  9. CAUTARE Dupa ce ai aparut in viata mea, fara sa stiu de ce, intrebarile mele launtrice s-au estompat.Din ele au ramas esenta, concluzii clare, pe care, foarte usor, le-am asezat pe categorii, stiind ca fac parte din constanta vietii mele.Tu descopereai in mine o femeie de care eu nu aveam cunostinta, dar increderea in ceea ce spuneai, sau poate avida sete de a ma cunoaste asa cum credeam ca pot fi , m-a facut sa incep sa conturez in imagine aceea fiinta . Eram o frunza, una ratacita de adierea vantului, dar nu uitasem ca odata fusesem un copac, falnic si mandru.Tu ai stiut ca trebuie sa te indragostesti de sufletul meu, pe mine trebuia sa ma iubesti pe bucati, niciodata ca un intreg, pentru ca ar fi fost imposibil de suportat.Intr-o noapte te-am intrebat in ce culoare ma definesti?.Stiam ca totul la tine este definit in nuante de albastru.“Cum te vad?Vad soarele aparand din ceata fiordurilor si ridicandu-se in varful brazilor,, valuri albastre, limpezi, lovind malurile, aburii usor se risipesc de deasupra apei, odata cu soarele care se ridica…scanteieri argintii in umbra apelor ferrite…si o liniste mareata in prejur…iar acolo te vad pe tine, cu trupul dezgolit, in lumina dragostei !”Cuvintele pe care mi le daruiai erau demult ingropate in inima mea, nu mai credeam in puterea lor, dar nu renuntasem nici o clipa sa ma hranesc din ele. Autor Andrada Luisa Matei CAUTARE

  10. Te iubeam. Fara definitie, fara analiza, te iubeam pentru ceea ce nu stiam despre tine, dar si pentru ceea ce aveam certitudinea ca poti fi.Intr-o zi te-am intrebat de ce ma iubesti?Mi-ai raspuns, atat de serios, “pentru ca esti o femeie speciala!”Asta m-a facut sa imi amintesc ca odata.... demult, bunica mea, o femeie destul de greu de inteles, imi spusese ca sunt o persoana speciala….Strabunica mea a fost grecoaica autentica, de le ea au ramas, in imaginatia fiicei ei, bunica mea, o munteanca zdravana si robusta, o femeie apriga, o multime de povesti.Bunica mi-a daruit o multime de ciudatenii, care poate mi-au marcat viata, numai ca le-am vizualizat mult mai tarziu.Imi spunea sa nu uit ca m-am nascut in cea de a saptea zi a dansului ielelor( in viziunea ei ielele veneau pe pamant in fiecare vara si dansau furand sufletele muritorilor...Sustinea adesea ca ea le-a vazut intr-o noapte de iunie. Ziua aceea era numita ziua focului..Parea ca acesta era motivul pentru care eu nu aveam nimic asemanator din fizionomia surorilor mele: ochi de tataroaica, pometi proemineti de indianca, parul foarte matasos, subtire , stalucitor, de culoarea castanei putrede)M-a invatat sa cred ca in fiecare familie exista un" indrumator" . rugandu-ma sa nu uit ca asta este menirea mea.Am crezut-o mereu putin senilizata, dar curios este ca ma atragea prezenta ei, si adoram sa raman langa ea, sa ascult.Ma vad si acum, crescand, o fata zvelta , cu trup de salcie, parul lung, pana la genunchi. De sfantul Andrei, ma chema si dormeam la ea.Seara imi despletea parul , ma imbraca intr-o camasa cusuta manual din canepa, cu maci rosii sau flori mici galbene(lucrata special)...imi aseza pe chip o lesie ciudata facuta din plante uscate, imi spala parul cu ceai de menta salbatica si repeta mereu cateva cuvinte , pe care nu le-am inteles nicicand,fara sa imi marturiseasca nimic.Apoi ma aseza cu fata la fereastra si imi spunea sa privesc luna, amintindu-mi ca atunci cand voi vedea in ea focul, lupii imi vor darui puterea ochilor lor, pentru ca vor intelege ca sunt stapana lor......Asta este definitia cifrei sapte, care m-a obsedat continuu ani multi, si care ,inca mai are influenta asupra fiintei mele......Am crescut.!....Cand, bunica mea a murit, spre surprinderea mea si a celor care stiau cat de mult o iubesc, nu am plans .....I-am implorat pe toti sa nu planga....nu stiam de ce fac asta, ... asa simteam), ....Tatal meu a fost socat de atitudinea mea( era mama lui), si i-am cerut sa ii cheme neamurile din Alexandria, la inmormantare sa o boceasca.Bocetul acela care l-au daruit a fost ceva care nu se poate descrie........Toata familia a fost socata si cea mai marcata am fost eu, pt ca nu intelegeam de unde stiu toate acestea..... (FRANTURI DN POVESTEA UNUI OM)

  11. MULTUMESC PENTRU CA MI-AI DARUIT Inveti, fara sa stii de unde ai reusit sa stii atat de bine definitia iubirii.Esti convins ca vei sti cum sa daruiesti iubirea ta, care a trait vesnic ascunsa in suflet, stii ca il vei recunoaste pe cel care va fi jumatatea ta, pentru totdeauna, care te va iubi pentru calitatile tale, dar te va adora si pentru ceea ce unii le numesc defecte…..Mergi singur prin labirintul vietii tale, visezi in singuratate la ceea ce stii ca este visul tau, dar nu esti niciodata pregatit pentru ceea ce este cu adevarat iubirea.Mainile voastre se cunosc, trupurile se doresc, fara se se cunoasca, gandurile voastre se contopesc, fiintele voastre formeaza un intreg perfect si atat de frumos conturat…Iubesti aceea infinitate de contraziceri din fiinta celuilalt, cauti sa deslusesti fiecare cuvint daruit reciproc, vezi soarele ca si cum ar rasari in fiecare dimineata doar pentru tine, privesti luna ca si cum ar fi daruita odor de tandrete pentru dragostea voastra.Dragostea te cuprinde ca un dans divin, si uiti ca fiecare din voi aveti o viata, reala si uneori prea dura la fel ca si trecutul care il cari dupa tine, uneori cu temere, alteori cu speranta ca te vei desparti candva pentru totdeauna de el.Cand viata te sperie, pentru prima oara intelegi ca trebuie sa fugi din iubirea ta, pentru ca il iubesti atat de mult pe celalalt si nu vrei sa il impovarezi cu greul urcus, care te ingenuncheaza uneori, vrei sa fugi, pentru ca teama ca s-ar putea sa citesti in ochii celuilalt cea mai vaga unda de compasiune sau mila, te copleseste, vrei sa evadezi , sa te intorci in viata ta, in singuratatea ta, pentru ca stii ca suferinta unei despartiri te-ar ucide.Dar in privirea celuilalt citesti o intrebare atat de simpla:” de ce sa fii las in fata iubirii?”Si continui sa crezi ca iubirea ta va fi vesnica.Nu m-ai lasat sa fug, atunci cand viata mea parea imposibil de impartit in doi, nu m-ai lasat sa imi ascund fata in unda de tristete si mi-ai daruit din lumina sufletului tau sa imi pot defini fiinta in lumina noua de incredere.M-ai inlantuit cu bratele tale si mi-ai daruit iubire, in nuantele curcubeului. (FRANTURI DIN VIATA UNUI OM) Autor Andrada Luisa Matei MULTUMESC PENTRU CA MI-AI DARUIT

  12. NEPUTINTA Spunem atat de simplu :…moartea este hidoasa.Durerea celor care raman in viata, pentru a-si plange mortii, este un chin launtric, transformat in focul suferintei fara vindecare.Eu am fost la capatul drumului.Calea de intoarcere nu mai pare posibila, stii ca un alt drum cu initialele numelui tau nu mai exista si nu poti decat sa accepti.Acum privesc ultimele clipe ale mamei mele. Doare!!!Ma eliberez de simturi,Imi acord surzenia ca un handicap.Dar surzenia mea pare mai hidoasa decat moartea.Dar nu o pot lasa sa plece!…Doamne, nu mi-o lua acum, inca nu stiu ce trebuie sa fac ,inca nu imi cunosc menirea….Simt cum inima ei atat de obosita nu vrea sa mai pulseze timp , plamanii ei nu vor sa mai aspire viata.O iau in brate ca pe un copil. Bratele mele sunt grele precum plumbul ducand aceasta durere, trupul ei pare o umbra , care stiu ca sufera pentru pierderea celor din jur.O asez la fereastra….vantul dulce de primavera, o face sa isi miste mainile, ce par crengute chinuite de frigul gerului din iarna.In gradina, un petec de narcise galbene au inflorit.Sper ca vederea lor ii va darui un gram de bucurie.In surzenia mea o aud cum imi spune, ca in toamna va trebui sa mute florile mai aproape ne geamul casei, sa le simta mireasma adusa de vant.… Imi ascund lacrima neputintei cu podul palmei, ramane doar gust de sare uda care imi arde buzele….In liniste, ma retrag in taina anilor ce s-au scurs pe langa mine .O vad.. tanara, frumoasa, cu parul in nuante de negru albastrui , mereu firava ca o trestie, cu ochi parunzatori si tristi .O moldoveanca simpla, crescuta cu “frica lui Dumnezeu”, care m-a uimit, cand am descoperit ca il citise pe Dostoievski in intregime.O vad ingenunchiata langa un pat rece de spital, repetand in nestire:“Doamne cel mai mare blestem ce trebuie sa il duca un om pe acest pamant este sa isi ingroape copilul….Eu sunt slaba nu pot duce asta, ia-ma pe mine, nu-mi lua copilul !”Atunci am luptat pentru durerea ei, acum nu pot sa lupt cu inima mea, nu pot sa o las a plece, sa isi gaseasca linistea, pentru ca nu cred ca voi putea duce acest chin.Revin , in tacere langa acel trup care se agata de ultimul fir de viata. Vreau sa o imbratisez, dar teama ca se va imprastia in mii de bucatele, ma face sa ma opresc.E una din zilele , cand creierul ei se incapataneaza sa rationeze si eu ma hranesc din asta, ca si cum mi-as pansa ranile ce stiu ca se vor aseza pe trupul meu dupa ce ea nu va mai fi.E obosita…..o port din nou in brate si o asez pe pat…..din pieptul ei se desprinde un oftat prelung.Intr-un colt arde o lumanare cu aroma de brad.Eu simt in nari miros de tamaie …si plansul coboara ca o eliberare peste fiinta mea…….As vrea sa tip, sa strig, ca nu e drept, dar stiu ca acolo unde va merge ii va fi bine….va fi din nou tanara si frumoasa! Va fi din nou, mama mea de care imi va fi atat de dor!... (FRANTURI DIN VIATA UNUI OM)

  13. DEZORDINE.... Dumnezeu este geometru .Am stat mult in cub, nu am vazut sfera.M-au intepat colturile unghiului. Am crezut ca numai linia dreapta are contur.Intamplator, sau nu, am descoperit sfera, e calda si perfecta... nu accideteaza de te lovesti de ea si tot ce urca in sus e rotund.Poti iubi ceva colturos?Si totusi crucea, e cel mai teribil simbol. O sfera fara cruce nu are centru. Tot universul e rotund si in mijloc e crucea, e inima universului. Inima noastra in mijloc are crucea.Cum poti iubi fara inima? E altceva acolo unde nu e inima.....Perfectiunea pura e iubire pura, nu lasa loc la nuante.Ordinea e armonie, e rezonanta cu universul.Ai vazut un lucru armonios facut , sa nu functioneze? Emotiile cele mai puternice sunt ale frumosului. Frumosul inseamna proportie, masura, ritm ordine....... (CUVINTELE UNUI OM RATACIT IN DEZORDINE) Autor Andrada Luisa Matei DEZORDINE

  14. El se nascuse , un baiat frumos, Povestea ,cu mandrie ,de flacaiandru , care fusese odata, ravnit de toate fetele din sat. Un accident stupid il transformase intr-un “neom”( cum se definea singur).Isi pierduse un picior si mana dreapta era chinuita de o pareza permanenta.Viata lui se schimbase.Amintirea trecutului , era si mai dureroasa, pentru ca in aceeasi perioada aflase ca mama sa are cancer.Si totusi, povestind de acel timp, o mare bucurie ii lumina chipul. In acel spital , in care mama sa i-a daruit ultima lacrima de neputinta si i-a soptit ultimul cuvint, a cunoscut-o pe sotia lui.Ea,…. sotia,…. un alt nume de floare, acelasi nume ca al lui, povesteste cum, bolnava foarte tare, in acelasi spital, Dumnezeu ii daruise , ceea ce nu si-a inchipuit niciodata ca va primi: “fericirea”In camera, m-a intampinat , un glas suav, ca de copil.“Floarea” mea, femeia care traia de treizeci de ani in pat, care nu isi asezase niciodata pasii mici pe iarba uda de roua, care tanjise cu disperare sa zburde , desculta, pana picioarele s-ar fi transformat in rani, imi zambea ca un inger.Patul ei, mi se parea imens, iar trupul acela gingas si plin de delicatete, parea incarcerat pe viata in umbra unui destin nedrept…….Am imbratisat-o cu teama ca se va sparge in mii de bucatele, dar mimica chipului ei si forta bratelor care m-au intampinat cu atata caldura, m-au facut sa ma simt mica…..un fir de nisip ratacit in nebunia vantului. (DEDICATA FLORII MELE… VIORICA) NUME SFINTE DE FLORI Un hol luminat destul de impropiu, m-a intampinat in casa in care fusesem invitata.Trebuia sa ma simt un oaspete special, pentru ca peste pragul casei lor, nu mai trecuse nimeni de multa vreme.Indreptandu-ma spre camera care tinea loc si de sufragerie si de dormitor, am vazut bucataria, cat o cutie de chibrit, intr-o ordine desavarsita.Camera m-a intampinat cu multa lumina, si o imensitate de flori.Peste tot, in vase impropii dansau, sub razele soarelui, flori de gradina, in toate nuantele verii.Eram in casa” prietenilor mei speciali”, asa imi placea sa le spun.Amandoi aveau nume de flori.Le cunosteam povestea, le invatasem viata pe de rost, ii iubeam pentru ceea ce dovedeau ca pot fi, ii invidiam uneori, in taina, pentru linistea care si-o daruiau, dar nu ne intalnisem niciodata.

  15. Nu auzeam decat franturi din taina gandurilor lor, dar ma hraneam cu acea fericire care plutea ca un fum dulceag, imbietor, in jurul lor.Erau fericiti, atat de fericiti ca se aveau unul pe celalalt.Cea mai mare durere a” lui” ,era, ca in cei zece ani de cand erau impreuna , din cauza infirmitatii sale, nu reusise sa isi “scoata nevasta la plimbare”.!Erau zece ani in care “floarea mea” traise doar intre cei patru pereti, pe care privindu-i ii uram cu toata fiinta mea, perfecta, dar care pentru o clipa se transformase in ceva pocit de durere.Cea mai mare durere a” ei “era ca nu va reusi niciodata” sa isi astepte sotul in usa casei sa il sarute de bun venit!”Cea mai mare durere a lor era: “SINGURATATEA”.Am vrut sa stiu :" de ce atata singuratate?"Mi s-a raspuns…:”Acum zece ani, oamenii in loc sa se bucure de iubirea noastra ne-au judecat, asezandu-ne la zid , aratandu-ne cat suntem de urati si de diformi, transformandu-ne, cu rautatea lor in bestii.Nevoia reciproca si sufletele pereche i-au unit, apoi a aparut iubirea, acel sentiment unic, pentru care ei si-au daruit credinta, la fel ca in fata lui Dumnezeu.Priveam un tablou, pe care marii pictorii, adunati la un loc, nu ar fi reusit sa il copie. Doua inimi care nu invatase sa bata, decat impreuna……. Autor Andrada Luisa Matei NUME SFINTE DE FLORI

  16. Intrigat, supărat, cu un oftat,încep să-i zic şi să-i explic:"PE-UN PICIOR DE PLAI,PE-O GURĂ DE RAI…"Omul curios, puţin mai serios,Mă măsoară tot,Uitându-se la mine ca la un animal ciudat:- Nastasi, Comanici, Drachiula!- Da, da, da, spun eu uşurat, dar totuşi foarte deprimat,căci dezinteresat, omul mi-a întors dosul şi a plecat…Cu unsprezece ani înaintea terminăriisecolul douăzeci,Unui ROMÂN îi curg lacrimilePe o stradă din Sydney, Australia...Aici Reuter, UPI, Associated Press,TIMIŞOARA,Bucureşti, România…REVOLUŢIE!Ziua de Crăciun 1989Ne-a adus puţină revoluţie,Mulţi, mulţi morţi,Multă durere în suflet,Multe speranţe,Şi a aflat lumea de noi,De R-O-M-Â-N-I-A! AUTOR GEORGE ROCA TARA MEA Individul uitându-se la minecu privire ciudată şi curioasă,îmi puse întrebarea:- De unde eşti?- Din România! răspunsei eu cu o jumătate de voce.- Rumeinia! pronunţa el, corectându-mă.- !?!?!?- Lăsa-mă sa ghicesc, spuse el- !?!?!?- AAA… America de Sud! exclamă el mândru, privindu-mă în ochi.- Nu! Europa! replicai eu abia şoptit…- Europa? Europa! strigă el luminându-se la faţă…- !?!?!?- Evrika! Rusia… Cortina de Fier?

  17. IUBIREA Şi iar a venit primăvara,Şi iar ne minţim că-i frumosŞi frunzele iar urcă scaraŞi-i verde pământul pe jos”Aprilie din nou...şi iar primăvară. Ascult sentimentele păsărilor în undele ce traversează aerul şi urmăresc seva florilor în drumul lor spre soare...mă uit lacom spre cer să văd fracurile negre de rândunele...o veche superstiţie de puştoaice spune că primele rândunele vazute anunţă dragostea de peste vară: dacă vezi una înseamnă că vei fi singură...dacă vezi două vei fi lângă iubitul tău...mai apoi am aflat că dacă vezi mai multe vei fi alături de prieteni. Mă amuză jocul de-a căutatul semnelor în albastrul cerului... Şi mă fascinează cu aceeaşi mirare dintâi drumul rândunelelor, navetă bianuală între două lumi.Niciodată nu am ştiut care este momentul când decid să plece fie într-un sens, fie în celălalt. După cum niciodată nu am înţeles de ce se întorc dacă acolo unde merg este mereu cald şi frumos. Poate că e iubirea care le cheamă înapoi: aici au clădit primul cuib, aici au avut primii pui. Văzută din perspectiva rândunelelor, iubirea pare o anume căldură a soarelui, o anume adiere, o anume parte de cer, o anume simfonie a florilor. Iubirea pentru ele este TRADIŢIA, sunt RĂDĂCINILE.*** Şi apoi mă gândesc la albatroşii care străbat distanţe nemărginite pentru a ajunge pe o insulă stâncoasă sperând a-şi găsi perechea. Din înaltul cerului, aidoma avioanelor înaintea aterizării, albatrosul vede doar o fărâmă de sol pe care nu trebuie cu nici un chip să o Autor OANA IUBIREA

  18. rateze. În caz contrar trupul său va fi strivit de stânci şi va jalona picajele greşite. Din perspectiva albatroşilor, iubirea reprezintă garanţia însăşi a VIEŢII.*** Adolescentă fiind stăteam ceasuri întregi în spatele ferestrei închise şi urmăream perpetua caznă a unui guguştiuc decis în a-şi clădi cuibul pe tabla de la geamul meu. Sisiful înaripat îşi aducea rămurele, bucăţi de sârmă,capete de sfoară , pe care le aşeza cu mare migală într-un artizanat efemer căci tabla înclinată reprezenta fundaţia cea mai instabilă pe care şi-ar fi putut-o alege. Mă uitam mirată la încercările repetate ale păsării, întrebându-mă ce o făcea să continue. Era clar că niciodată cuibul nu avea să fie terminat şi cu toate astea pasărea,dintr-o îndârjire ancestrală nu renunţa. Indiferent de vreme repeta aceleaşi gesturi, căuta bucăţi de aceeaşi mărime, le aşeza uşor împletit până când forma cuibului abia întrezărită se prăbuşea în gol. Pasărea calmă se reapuca apoi de construit ...Din perspectiva guguştiucului adolescenţei mele iubirea este DATORIA.*** Uneori, când mă aflu în preajma iubirii oamenilor mă miră sentimentele cu care aceştia o trăiesc mai devreme sau mai târziu: rutină, plictis, indiferenţă, resemnare, chiar ură în forme extreme. Şi mă duce gândul la lebede. Fie albe, fie negre,lebedele sunt singurele păsări care îşi trăiesc viaţa lângă acelaşi partener, ba mai mult se împerechează cu un singur partener de-a lungul vieţii. Sunt şi legende care povestesc cum după dispariţia unuia dintre parteneri, celălalt nu i-a supravieţuit mult timp.Şi mă întreb cum ştie ea, lebăda, să poarte misterul îndrăgostirii de-a lungul întregii vieţi. Din perspectiva lebedelor, iubirea este IUBIRE.

  19. ISPITELE Sfârşit de martie...dor de Nichita ...drum de Golgotă...rugare...”Dă-mi Doamne, victorie,Ajută-mă să-mi înving duşmanii,Pielea de pe mine. Marginea, orele, anii”Ireversibil, în fiecare an, înaintea Paştilor apar duşmanii..atunci când nu-i aştepţi ..atacă acolo unde eşti mai slab..în mânie, în tristeţe, în vanitate, în gelozie, în răzbunare,în abandon, în ispită...atacă marginile fiecăruia dintre noi...e Golgota personală pe care, fără ştire o traversăm înainte de Paşti mai mult ca în alte perioade din an.Ca în fiecare an, în această perioadă simt dorinţa să revăd filmul lui Zefirelli „Isus din Nazareth”.Cum netul rămâne cea mai apropiată sursă apelez la el pentru a vedea filmul postat în 39 episoade. Urmăresc împreună cu fata mea cea mare ultimele 4 episoade. Suficient ca să vadă drumul Golgotei şi , de la înalţimea celor 6 ani şi 10 luni ai ei să mă întrebe „ De ce nu s-a salvat dacă putea?”Ei da, grea întrebare. Oare Iisus din secolul al XXI-lea ar mai parcurge întocmai acelaşi drum? Iisus de azi ar prefera să fie chinuit pentru a demonstra un adevăr mai înalt? Iisus de azi ar mai aştepta Învierea? Autor OANA ISPITELE

  20. multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele?? Autor DOINA DOINA Dragii mei, va multumesc tuturor pentru urari si vreau sa va rasplatesc gandurile bune, la ceas tarziu cu o poveste cu...piersici.Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o

  21. INCA O POVESTE CU TILC Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat. - Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun.Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine? Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse: - Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga: - Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine. - As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat. - Bine, incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand: - Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede. Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea.Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept. ... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat. - Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului. - Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise: - Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum,

  22. nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul. - Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic. - Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze. Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi. Autor DOINA

  23. AUTOR JAD SA NU TE-NDRAGOSTESTI IN LUNA MAI Cautam cu disperare si indarjire fericirea. Uneori se pare ca acesta este singurul nostru tel in viata, un tel care ni se pare ca-l atingem. Apoi ne dam seama ca a fost doar o iluzie. Probabil fericirea e acea clipa prea scurta pe care o traim atat de repede si intens incat constientizam existenta ei abia dupa ce a trecut.In aceasta lume ametita de propria-i nebunie, incercam sa ne gasim un drum, cat mai drept si cat mai sigur, spre ceea ce numim implinire…spirituala, materiala, nu conteaza, dar vrem sa ne simtim impliniti. Pentru asta suntem in stare de orice. Calcam peste sufletele altora, peste propria mandrie, peste cadavrul ultimei iubiri, peste amintiri…Ma intreb acum daca tot vartejul asta de dorinta amestecata cu ipocrizia mediocrului din noi, are rost. Traim salbatic intr-o lumea a evolutiei; suntem canibalii propriului suflet, ca mai apoi , la final, sa ne plangem in pumni anii pierduti in zbucium inutil. In final ne raman amintirile dulci-amarui, pline de regrete sau nici macar atat. Probabil aminirea unei iubiri este cea mai candida pagina din jurnalul intim al unei vieti.O femeie si un barbat sunt deajuns pt a umple aceasta pagina de jurnal. Doua entitati care se intalnesc intamplator pe scena unui tumultos teatru al vietii, doua perechi de ochi ce-si transmit extazul unei pasiuni, doua destine ce se impletesc pt o vreme….ca mai apoi totul sa se transforme in praf in vant. El si ea, doua personaje atat de Autor JAD

  24. Cu genele plecate, fara sa priveasca in jur isi soarbe incet o cafea cu lapte. In semiumbra ce o inconjoara se vade stralucind pe deget metalul auriu al unei verighete. Tine in fata o agenda in care noteaza ceva. Suvite rebele de par ii cad pe fata. Le indeparteaza cu un gest automat pt ca gandul ei e departe de aceasta cafenea, departe de propriul trup.Timpul incepe sa-si piarda dimensiunea. Arina scrie. Se mai opreste din cand in cand cu privirea in gol. Gandurile i se deruleaza ca intr-un film desenand pe fata ei palida usoare grimase sau zambete vagi.In cafenea muzica de buna calitate si lasata in surdina ii face pe toti sa vorbeasca incet. Arareori un ras zgomotos de aude de la cate o masa. Pertii imbracati in matase albastra poarta pe ei umbrele lampilor cu lumina alba ce se odihnesc nepasatoare in mijlocul fiecarei mese de lemn negru, lustruit. Norii de fum de tigara se intrepatrund, se ridica spre plafon si dispar prin gurile mute ale aparatelor de aer conditionat.Arina se opreste din scris la mijlocul unei fraze. Refrenul unei melodii ce se aude parca din peretii albastrii o fac sa simta un fior pe sira spinarii. Asculta Kansas cu “Dust in the wind” si se gandeste la praful si la vantul din viata ei. Ochii ei prin un luciu apos si privirea ramane fixata pe piatra inelului de pe mana stanga; un safir mic- piatra ei zodiacala. Isi cauta linistea de varsator neinteles in lucirea transparenta a pietrei, implorandu-i iertare pt gandurile atat de nebunesti. Muzica stinge in ea orice comune ce traiesc banala si repetabila poveste a iubirii, vor parcurge in aceasta scriere scurtul drum de la extaz la agonie.O dupa-amiaza de primavara timpurie se asterne incet peste zumzetul unui oras prafuit si agitat. Lume pestrita alearga parca fara sens pe strazi, se agita ca intr-un teatru mut. Ea paseste calm, parca in afara timpului, cu gandurile plecate aiurea. Tot ce e in jur nu o intereseaza; nimic nu-i atrage atentia…nici claxoanele, nici fluieraturile grosolane, nici vitrinele colorate. Se opreste totusi in fata unei vitrine. Nu vede dinolo de geam. Isi vede doar silueta reflectata de sticla: inalta, subtire, blonda, cu ochii prea mari, incercanati si tristi. Parul ii cade liber pe umeri, pe bluza albastra stransa pe talie.Privirea ii coboara spre pantofii cu tocuri din picioarele ei. Ii vine sa-i arunce din picioare. A hoinarit prea mult si acum gleznele subtiri strigau dupa ajutor. Se hotaraste sa intre intr-un mall. Spera sa gaseasca acolo o cafenea sau un loc unde sa se poata odihni o clipa. O femeie roscovana, cam dolofana si plina de sacose o loveste cu bagajele din greseala si pleaca nepasatoare. Arina ramane pe loc naucita de zdruncinatura. Pe antebrat are o zgarietura usoara de la sacosele duduii grabite. Simte ca i se face rau. Cauta cu disperare din ochi un loc unde sa se refugieze. La cativa metri de ea e o cafenea mica si cocheta. Se aseaza la o masa in coltul cel mai putin luminat.

  25. dorinta de a mai scrie. Franturi de imagini se intrepatrund in mintea ei grabindu-se sa iasa din cotloane demult astupate de timp. In spatele irisului se vede o rochie de mireasa si cupola inalta a unei biserici, zambetul larg si fericit a unui barbat ce o tine de mana; respiratia calda a unui bebelus pe care-l tine stras in brate; mana ei rece si tremuratoare atingand o icoana afumata si innegrita de timp; buzele uscate si muscate pana la sange ce rostesc in soapta cuvintele unui juraman dureros; nopti albe si lungi in care patimi nerostite vreodata sapa in sufletul ei secatuit…Peste toate , vantul anilor trecuti in graba, presara praful gri al ascunselor dureri. Ultimile acorduri ale melodiei se sting lasand in urma doar o sclipire in coltul ochilor ei tristi.Soneria unui telefon o aduce brusc la realitate. Isi trece palma peste frunte, parca alungand nalucile si cauta grabita in geanta telefonul. Isi sprijina tampla dreapta in pumn si raspunde cu voce calma si stinsa la telefon. Dialogul e scurt. Cineva vorbeste mult la celalat capat. Arina raspunde monosilabic… “nu..nu,da..cred…da…pa”…., apoi inchide. Se uita la ceas si intra putin in panica. E plecat de cateva ore bune la cumparaturi si inca nu a luat nimic. Asta a motivat sotului ei cand a spus ca vrea sa iasa singura in oras…Nu-si dorea nimic din magazine. Probabil era doar dorinta de a fi singura pt cateva ore in aglomeratia nepasatoare a orasului. Se ridica in graba, isi puse agenda si telefonul in geanta, lasa banii pt cafea pe masa si iesi din semiumbra calda a cafenelei.Lumina puternica din mall o deranja. Privea in jur nehotarata. Pasii o purtau singuri spre banda rulanta ce urca la etajul unu al magazinului. Respira adanc, isi indrepta umerii si incepu sa priveasca spre vitrinele magazinelor ce se iveau in fata ei cu cat banda o urca mai sus. Ajunsa la ultima treapta a benzii rulante avea mereu obsesia ca isi va prinde picioarele in mecanismul asta de metal si de aceia avea mereu tendinta sa sara peste linia ce unea scara urcatoare de podeaua fixa. Zambi de temerile ei de copil.Pasi incet si elegant peste linie si simti duritatea dalelor de marmura sub patoful ei cu toc.Fluturii de noapte sunt atrasi de luminile puternice, inselatoare si uneori fatale ale lumii moderne. In cautarea sclipirii ei nu fac decat sa-si arda aripile si sa moara inutil pt un minut de incandescenta iubire a stralucirii efemere. Asemeni unui fluture, Arina se indrepta spre usa unui magazin din care navalea lumina alba, intepator de puternica, a neoanelor. Din vitrina, manechine cu zambet tamp o priveau nepasatoare, cu fetele lor inuman de lucioase…Pareau niste clowni care, departe de a fi veseli, pareau mai mult hidosi…Niste clowni….Cat de bine cunostea ea rolul asta…

  26. Era hotarata sa cumpere ceva din magazinul ala…orice…apoi sa plece spre birou. Abia dupa ce intra se gandi ca ar trebui macar sa nu fie un magazin pt barbati. Intamplator nimerise intr-un magazin cu haine de dama. Zambi... Avea noroc: nimerise intr-un loc unde totul era de bun gust. Nu-i va fi greu sa aleaga ceva in graba.Printre putinii oameni din magazin, privirea ei aluneca peste hainele din materiale fine, fara sa se poata opri asupra uneiea. Ocolea fiecare persoana aparuta in cale fara sa o priveasca, doar din instinctul singuratatii. Din pereti se auzea incet o muzica…sau doar i se parea… O muzica pe care nu o putea defini, dar totusi cunoscuta. Simtea o invaluire calda, care devenea din ce in ce mai stanjenitoare… si nu intelegea ce se intampla. Cineva ii taia calea. Incerca sa ocoleasca persoana fara sa-si ridice privirea spre ea. Ii vedea umbra, din ce in ce mai mare, din ce in ce mai aproape… Cu un gest brusc isi ridica ochii spre cel din fata ei. Ochii Arinei, prea mari si incercanati, ramasesera incremeniti. Privea chipul barbatului din fata ei si parca timpul trecea pe langa ea. Privirea lui metalica ii distrugea orice impuls de a trece mai departe. Il vedea pentru prima oara, desi isi vorbisera timp de doi ani. Ii era strain… si totusi atat de mult insemna acest om pt ea. Tot ce mai putea sa simta in clipa aceia era doar spaima. Ii venea sa se prelinga pe pardoseala rece si sa dispara in crapaturile ei. Stia prea bine ca lui nu-i plac oamenii slabi de inger si scenele melodramatice… Si totusi nu era in stare sa faca ceva sa nu ma para o pisica lesinata.Buzele ii erau reci, uscate si capatasera o nuanta violet. Stratul prea subtire de ruj roz-pal sidefat disparuse sub apasarea dureroasa a incisibilor ei. Doar o mica pata rubinie pe buza de jos trada durerea ascutita pe care o simtea. Curand deslusi pe cerul gurii gustul dulce-sarat al sangelui de pe buza. Mainile ii tremurau atat de vizibil incat si le duse instictiv la spate. Un gand tampit ii veni in minte: isi rupsese unghia de la inelarul cu verigheta cand inchisese portiere masinii , in parcarea magazinului. Isi implanta coltul unghiei rupte in podul palmei. Durerea fizica pe care incerca sa si-o provoace nu reusea sa umple golul din pantec in care se zbateau neputincios un roi de fluturi albastri. Respiratia devenise deja un efort prea mare. Tot ce-si mai dorea era sa poata ramane pe verticala. Toata frica i se oglindea in irisul ce capatase un luciu apos. Inima zvagnea la baza gatului, ca o pasare franta de un glonte ratacit. Nu ii era teama de el si nici de ce ar fi putut sa creada el despre ea... ii era teama doar de ce ar fi putut deveni ea...Simti pe bratul ei stransoarea unei maini puternice. Arina avea oasele mainilor anormal de subriri. Puterea din mana barbatului putea sa-i franga mult prea usor antebratul. I se parea ca se desprinde de pamant si aluneca intr-o directie necunoscuta, trasa de o forta caruia nu putea sa i se opuna.Se spune ca inaintea mortii muribundul retraieste in cateva secunde tot filmul vietii lui…de la inceputuri.In mintea Arinei se amestecau ca intr-un caleidoscop, intr-un vartej ametitor, toate franturile din povestea dintre EL si EA. Trupul ei isi pierduse pt cateva momente puterea mintii….Gandul ei era departe, intr-o caverna a timpului trecut, pe care, desi o acoperise cu uitari inselatoare, o strabatea acum …cu toate suisurile si coborasurile, cu toate placerile si durerile pe care le simtise…mai mult decat real…Le simtise adanc…pana in ultimul ungher al sufletului ei pustiit…Amintirile navaleau…(va urma)

  27. Tot ce mai putea sa simta in clipa aceia era doar spaima. Ii venea sa se prelinga pe pardoseala rece si sa dispara in crapaturile ei. Stia prea bine ca lui nu-i plac oamenii slabi de inger si scenele melodramatice… Si totusi nu era in stare sa faca ceva sa nu ma para o pisica lesinata.Buzele ii erau reci, uscate si capatasera o nuanta violet. Stratul prea subtire de ruj roz-pal sidefat disparuse sub apasarea dureroasa a incisibilor ei. Doar o mica pata rubinie pe buza de jos trada durerea ascutita pe care o simtea. Curand deslusi pe cerul gurii gustul dulce-sarat al sangelui de pe buza. Mainile ii tremurau atat de vizibil incat si le duse instictiv la spate. Un gand tampit ii veni in minte: isi rupsese unghia de la inelarul cu verigheta cand inchisese portiere masinii , in parcarea magazinului. Isi implanta coltul unghiei rupte in podul palmei. Durerea fizica pe care incerca sa si-o provoace nu reusea sa umple golul din pantec in care se zbateau neputincios un roi de fluturi albastri. Respiratia devenise deja un efort prea mare. Tot ce-si mai dorea era sa poata ramane pe verticala. Toata frica i se oglindea in irisul ce capatase un luciu apos. Inima zvagnea la baza gatului, ca o pasare franta de un glonte ratacit. Nu ii era teama de el si nici de ce ar fi putut sa creada el despre ea... ii era teama doar de ce ar fi putut deveni ea... Simti pe bratul ei stransoarea unei maini puternice. Arina avea oasele mainilor anormal de subriri. Puterea din mana barbatului putea sa-i franga mult prea usor antebratul. I se parea ca se desprinde de pamant si aluneca intr-o directie necunoscuta, trasa de o forta caruia nu putea sa i se opuna.Se spune ca inaintea mortii muribundul retraieste in cateva secunde tot filmul vietii lui…de la inceputuri.In mintea Arinei se amestecau ca intr-un caleidoscop, intr-un vartej ametitor, toate franturile din povestea dintre EL si EA. Trupul ei isi pierduse pt cateva momente puterea mintii….Gandul ei era departe, intr-o caverna a timpului trecut, pe care, desi o acoperise cu uitari inselatoare, o strabatea acum …cu toate suisurile si coborasurile, cu toate placerile si durerile pe care le simtise…mai mult decat real…Le simtise adanc…pana in ultimul ungher al sufletului ei pustiit…Amintirile navaleau…(va urma)

  28. viseze in cuvinte pentru inca doua vieti. Ce a tulburat linistea Arinei? Ce a facut-o sa simta ca totusi e femeie? Cine a reusit sa sparga crusta de gheata a sufletului ei…desi multi incercasera inainte?... O sa radeti: un necunoscut….fara chip, fara identitate, fara nume, fara sa o atinga, fara sa o vada, fara sa o sarute, fara alchimia mirosurilor dintre doua trupuri….doar cu cuvantul si…trei acorduri de chitara…O noapte de primavara, cu aceiasi luna sus, acelasi intuneric in fereastra, aceiasi liniste in casa in care toti dormeau ….Doar ea, in fata monitorului, cu degetele pe taste, cu gandul in anii de demult, scria. Se straduia de multa vreme sa puna in cuvinte o monografie de familie din 1912. Ii placea sa adune picaturi de trecut, sa afle de unde venea si ce sange ii curge-n vine…si asa descoperise ca era putin makidoanca si putin unguroaica…Ca de fiecare data avea messenger-ul deschis, dar pe invizibil. Nu avea chef sa vorbeasca cu nimeni. De cateva zile cineva tot incerca sa intre in lista ei de mess. De cate ori deschidea calculatorul gasea acel ID cu nume ciudat pe care-l respingea. In acea noapte il respinsese de cateva ori. Avea de gand sa-l ignore definitiv. Devenise agasant prin insistenta, dar si prin tacere. Necunoscutul, probabil satul si el de atata refuz, rupse tacerea:-De ce ma respingi?-Cine esti, ce vrei si de unde ai ID-ul meu? Autor JAD SA NU TE-NDRAGOSTESTI IN LUNA MAI De ce sunt mereu atat de banale povestile de dragoste…si de ce mereu personajelor implicate in ele li se pare ca nimeni niciodata nu a mai trait zbuciumul si pasiunea impreunarii celor doua jumatati de suflet? Retorica acestei intrebari zace tocmai in repetabila povara a iubirii. Am simtit doar nevoia sa previn cititorul ca nimic spectaculos nu va fi in aceasta poveste. Va fi doar un plagiat mediocru dupa siropoasele romane clasice cu care mi-am hranit noptile prea lungi.Mica mea Cenusareasa nu este decat o femeie banala, usor demodata, cu o viata simpla si erodata de multa plictiseala…si asta nu din lipsa de activitate…ci din rutina acelorasi indeletniciri. Zile gri i-au umplut anii. Nu mai este tanara, dar inca mai traieste in ea copilul zapacit, desi putin autist, care fusese odata… Trecutul ei nu ascunde pasiunea marilor iubiri , dar nici nu le cauta… Isi iubeste doar copilul si noptile ei albe in care poate sa

  29. dat. Asta era doar unul din motivele pt care parea atipica fata de prietenele ei, fata de modelul femeii moderne.Departe de a fi o naiva, incerca sa cantareasca fiecare cuvant al barbatului, sa afle cat inseamna adevar si cat non-adevar e in tot ce spunea el. Mario nu era un tip extrem de vorbaret. Avea un stil usor telegrafic de a se exprima. Nu dadea detalii decat daca el considera ca sunt strict necesare. Pana la urma nici Arina nu dorea sa-i afle identitatea, ci doar povestea de viata si psihologia omului care-i vorbea.Cine era cu adevarat acest barbat?...Ce vroia de la ea?...Ce stia sau ce ar fi putut afla despre ea?... Femeia nu avea nici un raspuns pt intrebari, doar vagi banuieli conturate din franturi de dialoguri in miez de noapte."Fac femeile frumoase" ii spuse intr-o discutie. Asta insemna ca putea lucra oriunde: intr-un salon de masaj, coafor, sala de gym... Era insa prea inteligent si prea rafinat ca sa fie un prestator de astfel de servicii. Arina si-a dat seama ca se pricepe mult prea bine la tot ce inseamna noutati in moda. "Nu-mi place cum te-mbraci" ii spuse scurt dupa ce vazuse cateva fotografii cu ea. Femeia zambi. Era o non-conformista in materie de moda. Avea propria ei linie in ceea ce priveste vestimentatia si i se parea ca e doar un snobism sa porti ceva doar pt ca e la moda sau pt ca are o anume eticheta. O incanta mai mult faptul ca era direct si avea puterea sa-i spuna exact ce gandeste.Barbatul cat un munte, care-i spunea Arinei: "esti cat o mana de-a mea", facea parte cu adevarat din aceasta lume plina de sclipici a afacerilor in moda. Asta era si motivul Desi replica Arinei parea taioasa, fata ei zambea. Si-l inchipuia nervos si iritat de caposenia ei pe cel de dincolo de monitor.Cuvinte au inceput sa curga intre ei, ca un parau mai intai, care-si aduna apele pt a deveni mai tarziu fluviu. Arinei ii placea inteligenta si sinceritatea cuvintelor lui…dar mai ales enigma pe care o ascundea necunoscutul in spatele unui nick. Ore prea scurte alergau in noapte adunand in ele fraze cuminti sau mai putin cuminti, transformand doi straini in prieteni. Dormeau apoi pe fuga reluandu-si a doua zi dimineata nemernicul cotidian. Ea nu a banuit nici un moment ce avea sa urmeze…Asa cum soarele canicular se stinge mereu intr-o furtuna napraznica, la fel si prietenia dintre cei doi avea sa fie clatinata de tunetele reprosurilor si neintelegerilor.Patru nopti si-au vorbit pana simteau ca aveau sa adorma pe taste. Fiecare incerca sa afle, fara insistente gratuite, cele mai intime ganduri ale celuilalt, cele mai marunte detalii despre viata si mai ales despre sufletul necunoscut din spatele monitorului. Arina nu mai credea demult in cuvintele elogioase si magulitoare ale barbatilor. Stia prea bine ca scopul acestor cuvinte nu este decat placerea carnii calde. Ea nu avea nici un chef sa fie aventura de o noapte, sau un nume in plus din agenda de pe noptiera a vre-unui mascul in calduri. Ideea unei escapade conjugale nu o incanta, nu din nu stiu ce principii morale, ci doar pt ca respecta un juramant . Motivul parea pueril pt lumea sec XX, dar totusi femeia nu-si incalca niciodata cuvantul

  30. intalneasca cu el. Se gandea ca de fapt nu este decat un joc al acelui necunoscut....o farsa...o bataie de joc.... De ce si-ar dori o femeie ca ea, el care putea avea femei cu mult mai frumoase si mai tinere?... Era constienta ca nu avea nici un atuu care sa o faca sa iasa cu ceva in evidenta pt a fi dorita de unul ca el. Refuzul il facu pe Mario sa devina irascibil. Cuvintele blande s-au transformat brusc in lame de otel ce taiau adanc in sufletul Arinei.-Plec la Milano pt cateva zile. Ai timp sa te gandesti. Pana nu o sa ma mai umpli de "nu-uri"...nu mai avem ce discuta. Eu nu traiesc virtual. Eu te vreau real...si cand imi doresc ceva ...iau, cumpar sau fur.......Ce nu putem noi, oamenii, sa intelegem este ca nu toti reactionam la fel la aceiasi stimuli verbali. Un ultimatum pe unii ii enerveaza, pe alti ii dispera, ii indeparteaza....sau din contra, ii face sa indeplineasca conditia impusa. Ciudat este ca uneori chiar noi ne surprindem prin propria reactie in astfel de momente.....Oare existau aceste diferente intre cum credea Arina si cum a reactionat cand ochii ei citeau cuvintele lui?...In mod sigur DA.... In ciuda prezentei ei firave, usor ezoterica, femeia avea o fire de catar certat cu stapanul. Puterea ei nu statea in fibra din biceps, ci undeva sub osul frontal. Stia sa domine chiar si de la 1.68m inaltime, stia sa intre in mintea si in sufletul oricui fara sa fie diabetic de dulce. Asa ca, daca cineva ar fi intrebat-o ce ar face in fata unui astfel de ultimatum, ar fi raspuns simplu... "Pas!...si treci mai departe" Exprimarea destul de pleonastica nu face decat sa accentueze usurinta si pt care el ajunsese sa aiba pasiuni si colectii de motoare cu multi cai putere si de femei frumoase care se miscau bine in asternuturi satinate mai ales la sunetul potentialilor arginti .-Spune-mi cel mai ascuns gand al tau, ceva ce nu ai spus nimanui!Arina ramase surprinsa de cererea lui. De ce ar fi spus unui necunoscut ceea ce tinea tainic in ea? ...Sau tocmai pt ca era un necunoscut putea sa-i spuna ?!-Imi doresc un copil numai al meu...o fetita...fara ca tatal sa existe in viata ei.Pt ca stia ca si el vrea un copil, a stat in cumpana daca sa-i spuna sau nu ceea ce-si dorea atat de mult.El putea sa aiba copilul cu oricare din femeile frumoase ce se invarteau in jurul lui... iar ea putea sa aiba un vis....fara sa fie de condamnat...Muzica era mereu liantul dialogurilor dintre ei. Ascultau aceleasi piese in timp ce degetele lor alergau pe taste, ca intr-un dans spaniol acompaniat de castaniete.-Imi esti draga....Arina privea in monitor si totusi nu reusea sa inteleaga sensul cuvintelor. Cum putea sa spuna asa ceva un om care-i povestise ca fusese indragostit doar o singura data in viata lui...demult...in tinerete... ??? I se parea inadmisibil sa fie adevarat in conditiile in care intre ei existase tot timpul o distanta de cateva sute de km.-Vreau sa te vad...Femeia ramase nemiscata. Nu intelegea de ce trebuia sa-i spuna asta . Nu putea , nu avea cum sa poata sa se

  31. siguranta cu care ea ar fi trebuit sa treaca peste acest moment....si totusi.......Noaptea purta spre rasarit lumina vaga a zorilor iar Arina inca mai citea, recitea...de o mie de ori acele randuri. Mumia lui Tutankamon era mult mai vie si mai rumena decat femeia asta inghetata si incremenita in fata unui monitor. Mintea ei se golise de orice gand. Buzele ei rosteau un soapta, repetabila si dureros de adanc infipta in sufletul ei, aceiasi intrebare... "De ce?" Acest "De ce?" putea sa insemne orice. De ce nu putea spune simplu...pas!....? De ce trebuia sa simta durerea aia in plexul solar? De ce trebuia el sa-i ceara sa se vada? De ce o alunga cu astfel de cuvinte?...De ce nu puteau fi doar buni prieteni?........Atatea intrebari se invarteau in mintea Arinei incat simtea o ameteala atat de puternica .... Fu nevoita sa inchida ochii. Peste putina vreme avea sa sune ceasul desteptator si ea inca nu apucase sa simta caldura moale a patului. Intr-un ultim zvagnet de luciditate isi dadu seama ca trebuie sa rupa aceasta relatie bizara, care nu-i aducea decat zbucium interior si nemultumiri de sine. Cu gesturi febrile degetele ei dansau pe taste lasand sa picure din varfurile lor toata furtuna ce o simtea pe dinauntru. Scria repede, parca uitand sa respire, cu privirea tinta in monitor. Din cand in cand, un gand fugar ii umbrea irisul caprui... Il alunga cu dosul palmei, stergandu-l din coltul ochiului...ca sa nu se prelinga pe obraz. O enerva doar ceata prin care vedea monitorul. Se pare ca ultimatumul lui nu facuse decat sa o arunce iar in insingurata ei carapace. Spera ca acesta si fie ultimul cuvant catre acel barbat aparut de nicaieri in viata ei...un e-mail...de final....."M-am intrebat toata noapte cine esti si ce vrei. Nu te-am chemat, nu te-am dorit....nici macar nu stiam ca existi. Nu mai iubesc demult pe nimeni in afara de copilul meu....nici nu stiu daca sunt sau am fost in stare sa iubesc pe cineva......si asta e unul din motivele pentru care nu pot sa cred ca cineva imi poate spune ca ma iubeste fara sa minta.... ca ma iubeste numai dupa patru zile in care am citit Braille pe suflete, fara sa ne atingem, fara sa ne vedem....Nu ti se pare absurd?...Uneori si absurdul face parte din noi.......Traiesti in lumea esteticul , eu – in lumea cuvantului ....avem lumi diferite si ne-am intalnit pe muchia dintre ele....Tu ai pasit in lumea mea doar pentru ca ai vazut o fotografie, iar eu m-am legat in jocul tau doar pentru ca speram sa ma minti frumos.......Imi ceri sa ma rup de virtual si sa te aduc in lumea mea reala...Nu stiu cat de mult iti doresti tu sa fac parte din realul tau , dar imi pare ca nu-ti dai seama ca eu nu ma potrivesc deloc realitatilor tale....Eu nu stiu sa fac parte din lumea ta cu fitze...Pentru mine e simpla viata pe exterior....o complic doar pe cea din interiorul meu...In exterior nu sunt decat cumplit de banala...sunt doar o femeie pe care daca ai intalni-o pe strada nu ti-ai pastra privirea asupra ei nici macar o secunda.......Sa presupunem ca as trece peste toate nepotrivirile dintre noi si as accepta sa ne intalnim....De ce?....Sa fiu aventura unei nopti....sau nici macar atat...sa plec intr-un taxi la miezul noptii...? Nu stiu sa traiesc asa, desi asta

  32. este normalitatea lumii in care traim...dar nu pot face parte dintr-o astfel de lume...As fi doar o straina in lumea ta, o tusa de alb tern intr-o paleta de culori vii si luminoase....Femeile tale sunt vii si frumoase....nu ma pot ridica la nivelul lor.......Scriu si muzica asta ma innebuneste...am ascultat toata ziua „Extra Ordinary Thing”.....Toata lumea ma intreaba ce am....Ce sa le spun?La mine in carapace ti-am zis ca se intra greu si foarte rar cineva reuseste asta...Inlauntrul ei totul e foarte firav si , odata echilibrul stricat, nu se mai reface niciodata...Pentru tine astea sunt doar cuvinte...pentru mine sunt realitati...Tu ai reusit sa intri...nu stiu cum...poate prea usor...Numai ca tu habar nu ai unde te afli si te comporti ca un urs intr-o casa de papusi.......Daca as accepta sa-ti iau o ora din viata ta....atunci as face-o pentru un singur lucru...O sa ti se pare ciudat ce spun...Ti-as da o ora din viata mea pentru un copil...Nu e fetita pe care ti-o doresti tu....pe ea trebuie sa o ai cu o femei frumoasa si tanara....Va fi doar copilul pe care mi-l doresc eu si de care tu nu vei sti niciodata nimic...Ar fi prima si ultima noastra intalnire...apoi voi disparea din viata ta...pentru totdeauna...Dar imi lipseste curajul sa fac asta....desi imi doresc mai mult decat orice.......Noaptea trecuta m-ai alungat definitiv si toate cuvintele astea nu mai au nici un sens acum....Ti-am spus toate asta numai ca sa stii ce ai lasat in urma....Banuiesc ca esti adeptul sintagmei„dupa mine potopul”.......Sa fii fericit!....si uita de femeia care-ti spune la final „te iubesc Mario, fara sa-ti cer nimic in schimb”..." Autor JAD

  33. meu a iesit instantaneu...fara sa pot controla...nu imi dadeam seama ce se intampla ..dar inima mea simtea.....acel strigat de agonie...imi rasuna in urechi..patrunzand in corpul si in inima mea ..devenind insuportabil...astupam urechile cu mainile mele fragile..dar srigatul trecea prin mine..prin mine care il amplificam cu strigatul meu.....totul s-a intamplat asa de repede..nu stiu cum ...nu stiu cand...am ajuns in fata bunicii...la care tipam, strigam, ..bateam din picioare...bunica ..intelegea ce era in inima mea ...dar nu putea sa ma ajute...zambea trist,iar eu tipam in continuare...Mielul tacuse...dar strigatul lui..plin de tacere si azi ma urmareste...cand vine Pastele...inima mea moare putin....iar strigatul mieilor umple vazduhul meu...il umple cu acea tacere ascutita,pe care doar eu o aud ...pe care nu o pot descrie in cuvinte...poate nu gasesc acele cuvinte ..sau poate ele nu exista..An de an, de Paste..retraiesc acea dimineata ...nu pot opri lacrima...nu pot opri acel sentiment...Acum sant femeie ...copilul din mine a murit odata cu mieii....serbez Pastele...o mare sarbatoare,pe care o respect..dar pe care nu pot spune ca o iubesc....ma urmareste umbra mieilor...Mieii s-au dus..si bunelul s-a dus...dar eu am ramas cu un vesnic regret..acum plang pe bunicul ..dar plang si mieii ce inteleg ca trebuie si sant sacrificati...dar si acum ..ca si atunci...acelasi strigat se aude in inima mea....Nu am mancat niciodata carne de miel...chiar daca acasa,o gatesc pentru familia mea....Aceste randuri sant dedicate celei mai bune prietene!!!!IULIA22MAAvoi incerca sa scriu cateva versuri..nu stiu ce va iesi...UN PASTE FERICIT VA DORESC TUTUROR...SI MULTA SANATATE!!!!! AUTOR IROFEI SIMION NU SIMT ACEA PLACERE Nu simt acea placere deosebita pe care ar trebui sa o simt....Stiu..este sarbatoarea Domnului...este Pastele...dar inima mea este trista...merg la biserica,lacrimi imi curg la slujba...dar in mintea mea ...se aude tot mai puternic strigatul plin de tacere ,al mieilor sacrificati...Copil fiind,mergeam la bunici,undeva intr-o zona de munte,din Ardeal.Bunicul avea oi,iar mieii erau dragostea mea,ma uimea adesea zburdalnicia lor pe pajistea verde ,pe dealul din spatele casei,unde erau lasati in libertate...Eu le dadeam nume si ii cunosteam asa de bine...iar ei veneau la mine ...la cele cateva graunte ce incapeau in palma mea micuta...Aveam in fiecare an doi miei care erau preferatii mei...nu imi dadeam seama atunci, pur si simplu uitam....dar se apropia Pastele...Nu stiam nici eu,nici mieii...doar bunelul stia ce se va intampla...Auzeam bunicii mei vorbind,fara sa inteleg mare lucru,inca nu eram ingrijorata ...pentru ca nu stiam ce se va intampla...apoi....cand ma asteptam cel mai putin...cand seara imbratisand mielutii mei dragi ..am plecat si eu la nani....dupa ce i-am sarutat pe bunicii ...Nu voi putea uita ..acea dimineata..in care un tipat sfasietor....a intepat inimioara mea de copil....iar tipatul

  34. TIPATULCampul se vede,totul e verde,mielul alearga , un fulg de nea,eu rad ,el rade,nu puteam crede,ce fel de soarta,ne astepta....Soarele apune,noaptea se lasa,si somul dulce,ne cuprindea,visul din mine,e tot ce-mi pasa,mielul din mine,linistea grea.Simteam tacerea,traiam durerea,nu-ntelegeam,de ce sufeream,simteam dorinta,lasam placerea,lacrimi din inimi,ochii-i visam.Noaptea ce trece,noaptea ce vine,lacrimi si sange,purtam in gand,eram departe,de el ,de mine...nu stiam totul,ca si mieii plang...Tipat in noapte,sunand a moarte,sfasie norii,strapunge zorii...inima-mi frange,glas plin de sange,tipatu-mi suna ,facand cununa..Mielul se duce,copilul plange....copilul moare ,si da nascare,tipat in noapte,taceri de moarte,totul se stinge...copilul plange!!!!! AUTOR IROFEI SIMION

  35. ADELINNA Era o seara superba,florile de cires straluciau luminos, aleile te indemnau sale patrunzi tainele.Pe bancile insiruite stateau indragostiti imbratisati soptindu-si cuvintenumai de ei stiute. Nimic nu parea sa se fi schimbat. Acum douazecisicinci de ani exactin acest loc, pe ultima banca , statea si el cu Adelinna, marea lui iubire. O privea ca peo clepsidra, cu teama ca la un moment dat, timpul se va scurge iar ea va disparea dinviata lui pentru totdeauna. Andrei nu a avut niciodata un vis mai mare decat sa fie iubito eternitate de Adelinna. Frumoasa ca un vis,,, cu un par negru si lung,ochii mari sinegri ca noaptea cea mai adanca si tainica, un trup uluitor , construit de visul indraznet siobraznic al unui sculptor indragostit. Cuvintele ei erau niste soapte care te ameteau siiti dadeau stari de visare.Cate vise isi facuse Andrei, credea ca fericirea lui este unica. Si chiar a fost, pana intr-ozi cand trecand intamplator strada pentru a-si lua un pachet de tigari, in gangul de trecerespre tutungerie o vazu imbratisata de un barbat matur inalt si grizonat. Ea parea fericita,Andrei ramasese impietrit si posibilitatea de a trece de ei fara a fi vazut, nu exista. Asa caa riscat trecand rapid camuflat de gulerul ridicat. Inutil, AUTOR FLORENTINA CRACIUN FABYOLA

  36. deoarece Adelinna l-a vazut imediat,si candida,i l-a prezentat pe Bernard,viitorul ei sot,cum halucinant intelesese el. Cautarileulterioare nu au dat nici-un rezultat, Adelinna disparuse fara alte explicatii. I se paruse suficientcat ii spusese. Au trecut mai multi ani fara sa mai stie nimic despre ea. Intr-o seara,la malulmarii a intalnit-o; singura, trista,, cam neglijent imbracata. Explicatia a cazut ca un fulger,Bernard fusese indragostit de ea pentru o scurta perioada,era desigur foarte bogat, venit inRomania cu niste probleme de afaceri intre doua tari,a luat-o cu el o perioada, dupa care intr-oseara, fara multe explicatii i-a spus sa-si ia tot ce doreste chiar si masina personala sisa plece deoarece el s-a casatorit in calatoria de unde tocmai venise. Adelinnei, nu i-a trebuitmult sa-si dea seama ca ce spunea Bernard era real deoarece chiar atunci trecea prin fata ei,cu oarecare ostentatie o tanara splendida, blonda cu un trup de nimfa, trimitandu-i bezelelui,care nu-si mai incapea in piele de fericit ce parea. Diferenta de varsta era la libera vedere,intre douazeci si treizeci de ani. dar ce mai conta acum asta!!! Bernard era fericit, spuneaasta cu toata finta lui, exact asa cum fusese indragostit de ea cu cativa ani in urma, si-ijurase ei credinta pe toti vecii !.Totul este trecator, Adelina s-a intors in tara,si-a gasit cu greu de lucru, si a mers mai departe, dar nu mult!. Intr-o zi in tramvai a dat peste un diplomat sprijinit de bara de sustinere , si-acerut cuviincios scuze s-a aplecat sa-l ridice, dar in acelasi timp s-a aplecat sistapanul gentii, astfel ca li s-au incrucisat privirile la doar cativa centimetri unul de celalalt. Au fostamandoi strafulgerati de un curent electric imposibil de controlat. A vazut o mana intinsaautomat , a intins si ea mana si in acelasi timp : Adelinna si Petre a insemnat pentruei o semnatura astrala. Nici ei nu stiau dece coborase fericiti si tinandu-se de mana din tramvaiulintotdeauna aglomerat.Fericirea Adelinnei cu Petrisor, cum ii placea ei sa-l alinte a durat sapte ani,o frumusete de viata.O viata unica,de vis cum nu mai intalnesti. Intr-o dimineata Petrisor a venit in graba sa o sarutedeoarece a fost anuntat intr-un ultim moment ca trebuia sa mearga de urgenta la un seminar.Se facuse seara, si Adelina statea cu inima stransa asteptandu-l deoarece nu mai intarziaseniciodata atat demult la un seminar. Se asezase pe un fotoliu cu ceasca de cafea prinsa binecu amandoua mainile ca de o speranta virtuala si privea in nestire catre usa, de unde asteptaminunea. Iar telefonul suna in nestire nereusind sa-i capteze decat intr-un tarziu atentia.Dintr-un salt ajunse la cealalta masuta unde era telefonul, ridica receptorul si in secunda urmatoare

  37. cerul s-a naruit, totul a luat foc, un foc imens pana la cer,nimic nu-l mai putea opri. Petrisor erain spital in coma dupa ce avusese un accident grav in care fusese implicat si un tramvai in careerau multi copii.Vatmanul nu a facut nici-un fel de manevra, neinteresandu-l decat copiii dintramvai. In imbulzeala de moment, cineva i-a sustras lui Petrisor portmoneul si pana dimineatacand a venit o asistenta care il recunoscu , nu a stiut nimeni inca, pe cine si unde sa anunte.Asa s-a facut ca Adelinna a stiut la ce spital sa mearga si sa vada cum Petrisor inchidepentru totdeauna ochii soptindu-i numele cu disperare. S-a stins linistit, strangandu-i puternicmana,parca pentru a o asigura ca o va ocroti mereu ori ce ar fi.De atunci au trecut multi ani, si atunci la mare, a venit pentru ca renuntase cineva la bilet.Nu a mai aparut totusi in nici una din celelalte zile pe plaja .Andrei a cautat-o disperat, a intrebatpeste tot, dar nimeni nu retinuse trecerea ei pe acolo. Au mai trecut inca niste ani de atunciincercand sa o gaseasca mereu, dar tot zadarnic. O soarta trista, care a agatat de ea oalta soarta, deoarece nici Andrei nu si-a mai gasit linistea de atunci.Acum, in aceasta seara a iesit pur si simplu la plimbare pentru a mai alunga pustiul din el.In capatul celalalt al aleii ca o strafulgerare Andrei a vazut o femeie cazand si in noaptefluturau niste vesminte albe ca niste aripi frante de pasare. Lumea alerga catre acolo,s-a intors si el sa poata da un ajutor la nevoie. A ajutat intradevar sa fie urcata femeia in ambu-lanta, a inchis usile si totusi,a hotarat sa mearga la spital sa vada ce se intamplase de fapt cu ea.A iesit intr-un tarziu un doctor si i-a facut semn sa se apropie.La invitat in salon, si foarte joviall-a nuntat ca,- Totul este perfect!- Atunci este bine,a raspuns Andrei, eu pot pleca, va salut !- Cum, plecati? nu va intereseaza starea ei, a....- Domnule doctor, a intervenit in graba o asistenta, fata dela salonuldoi nu are aer suficient. veniti repede. Doctorul ii facu semn lui Andrei sa mai astepte catevaminute si pleca in graba. Andrei astepta pe hol, pana cand una din asistente il invita sa intresa vada pacienta. Ezita putin, dar fiindu-i jena, se ridica,mai ales ca pe banca pe carestatuse nu mai era nimeni, deci el fusese invitat sa intre. Femeia statea cu spatele spreintrare, asa ca era greu sa-i vada fata.Intra si doctorul in sfarsit si ii spuse ca totul este ok.si ...copilul sanatos perfect !!! ...

  38. - Bine, atunci eu,,, in acel moment, cearceafurile prinsesera viata siun cap ciufulit dar de o frumusete neobisnuita, ii aduse in minte femeia iubita. S-a aruncatfara a gandi asupra ei imbratisand-o si plangand in hohote de parca totul s-ar fi petrecutdin vina lui. Analizele au aratat ca o anemie puternica a facut ca Adelina sa-si piardaechilibrul si sa cada punand astfel in pericol inca o viata care inmugurea in ea. Oricum, pentruAndrei nu mai conta acum decat femeia iubita din fata lui, restul era ok! cum ii placea lui saspuna mereu. AUTOR FLORENTINA CRACIUN FABYOLA

  39. Fragment de gând de primăvarâEa, era copacul nisorii de primăvară, cu florile ce se naşteau tăcând pe aleile parcului, ce-n seară şi-n umbre, se închinau, în faţa soarelui spre asfinţit.El tremurănd şi-n frunze veştede de peste an, picior punând, tresare la fiecare geană de lumină care răsăre, în ochii ei.Sus, undeva prin ramuri multe, o pasăre prin crengi ce-n mugur de frunze zâmbeau cerului, căta loc, de somn liniştit. O doamnă înaltă cu o umbrelă maestosă, cu faţa uitată-n timp, trecu pe lângă cei doi. O tresărire-n ochi ei, de-o clipă, a întors timpul vieţii ei, cu mult timp înapoi. După un colţ, pe-o bancă-n cuprinsul nălucilor de întuneric, doi bătrânei tăceu în ei şi priveau timpul, cum trece peste ei.Mâinile celor doi erau strânse, fără şoapte, fără vorbe şi mergeau lăsând în urmă, alene, ceea ce devenea t recutul lor, peste ani, în amintiri. In aer alămurile fanfarei de odinioară, încă parcă mai sunau în mintea celor doi bătrânei. Doi puşti şi-o minge, plutind, se zbenguiau spre drumul potecilor deschise.În aerul primăverii m-am regăsit şi eu, spectator al vieţii, simţind cum totul mişcă, freamătă, trăieşte şi cum timpul se transformă în renaşteri, spre viitor şi-n amintiri din trecut. Un oftat şi-o întrebare, rămân î ntodeauna în felii de timp, prin ani, ca un răspuns la o altă întrebare, din alţi ani, spre multe destine şi spre multe începuturi cu sfârşituri, peste şi-n urmă de ani. De ce eşti viaţă trecătoare şi nu te opreşti odată, la cei mai frumoşi ani? Viorel Muha

  40. TU INCA ESTI CONDOR AL AMINTIRILOR MELE Văd o staţie, pun un bănuţ şi-un bărbos uitat de lume îmi cântă prin freamătul său de sunete sau rătăcind pe alei de parc sau oriunde ar fi, prin neuitate melodii, care sufletu-mi zdrobeşte sau inalţă.Undeva, la o terasă, ocean de noapte, dansând iar cu amintiri, în paşi de vals sau undeva unde stau stingher şi trist în semiumbra colţului de masă, cu ochii trişti, trăiesc iar aduceri aminte, o tuu.. muzică cum te simt….Vibrează puternic corzile vieţii mele. Gândurile-mi freamătă spunându-mi, că nu mai eşti şi preria întinsă până-n asfinţit de soare, şopteşte tainic inimii mele, că acolo, sus, tu, în Condor încă mai exişti. Voi găduri ale mele, vă povestesc în tăcerea mea, că a fost cândva …şi iată, că, încă plânge muzica şi lacrimi picură pe inima mea. Lumina vine din adâncul fiecăruia din noi ! tu-n metrou sâdeşti lacrimişi plângi o iubireiar timpul pentru tinenu mai estedecât o vagă aminitire Afară este noapte iar eu stau zgribulit şi gardul timpului se sprijină de mine. Tresar, tremur şi ascult un saxofon coclit, ce plânge încetişor şi ară adânc în mine. Depărtările picură tăceri în amintiri de dincolo şi despre tine. Tăcerea mea tremură în vibraţii de alamă şi tainice adâncuri îmi spun, prin degete ce apasă şoapte, că trudă de suflet sunt în tainice clape aurii, ce gânduri îmi apasă. Iau şoapte în inima mea prin sunete de suflet pustiu, căci sunt o umbră, de a ta, uitată.Ascult sunete-taceri care mă storc de clipe, de mine, de amintire, pentru cândva când am fost acolo în timpu l acela, cu tine. Ascult încet, sunet de alămuri, de toacă , pe dealurile şi colinele gândurilor mele, care curg pe unduiri de note line. Simt aripi cum se întruchipează în visul meu de amintiri şi iar revii, tu, amintirea mea, tu din timpuri uitate iar ochii-ncet îmi lăcrimează-ntr-un t ărziu de noapte. Viorel Muha

  41. O ALTFEL DE ZI Am fost să îmi cumpăr o cafea și am venit cu un braț de flori!O să mă întrebați..."șii???"Astăzi...SANT JORDI,aici în Spania.Străzile au parfum de litere și flori,pe stradă un pic mai încolo cărți în coperți groase cu litere de o șchioapă,munții și marea recită și citesc,pe o bancă o doamnă strânge în brațe un buchet de flori.Un centru plin de căldura rândurilor de pe tarabe și mireasmă de iubire.Astăzi...SANT JORDI,l-am întalnit pe Friedrich Nietzsche șoptea în ureche lui Albert Einstein,o problemă a relativități,un pic mai la dreapta Lucía Etxebarría și Federico García Lorca dau mâna cu Denis Diderot cladesc Turnul Eiffel împreună....și peste toate astea există flori,un domn fură un sărut doamnei ce o ține de mână...îi oferă o floare.Soarele mângâie băncile unde un copil se uită la ceas și frământă un trandafir.Doamne și domnișoare zâmbesc când se învelește cartea cumpărată...Astăzi...SANT JORDI,o zi a îndrgăgostiților aici în Spania ,o zi în care tradiția nu se rezumă la baloane roși și inimioare....e un pic altfel,aici domni dau o floare femeilo r și femeile la rândul lor o carte bărbaților.O zi în care"mai citim o carte"cu mulúmirea sufletului în parfum de viață, o zi în care ne etalăm valorile culturale și iubim parcă,mai mult florile,o zi când coperțile groase fac parte din noi și mirosăm a existență....o zi a iubiri.Cărți de la mine domnilor,oferiți flori doamnelor,fiinca au născut copii,au râs în lacrima voastră și v-au stat la căpătâi când unele cuvinte nu își au rostul.... POSPESCH LAVINIA

  42. Această carte de proză scurtă este o încercare de a diversifica şi a răsplati munca celor care scriu acest gen şi un mic omagiu adus moderatoarei noastre Andrada Luisa Matei care cu mult suflet si pasiune isi dedică orele libere pentru a lărgi aceasta oază de frumos numita ESENTE. THE-END