slide1 n.
Download
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
ESENTE PowerPoint Presentation
Download Presentation
ESENTE

Loading in 2 Seconds...

play fullscreen
1 / 228

ESENTE - PowerPoint PPT Presentation


  • 206 Views
  • Uploaded on

CULEGERE DE POEZII PUBLICATE ÎN TRIM I I -2011. REALIZATOR. ESENTE. IUNIE -2011. I. LUCIA. FLORIN. EUGENIA. MARIAN. VASILICA. VIOREL. MIHAELA. CORNEL. SANDA. FLORIN. ELENA. JUSTIŢIARUL. MIOARA. GELU. GETA. JULIAN. M ARIANA. DANIEL. ANA. MIHAI. MARIA.

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

ESENTE


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
    Presentation Transcript
    1. CULEGERE DE POEZII PUBLICATE ÎN TRIM II-2011 REALIZATOR ESENTE IUNIE-2011

    2. I LUCIA FLORIN EUGENIA MARIAN VASILICA VIOREL MIHAELA CORNEL SANDA FLORIN ELENA JUSTIŢIARUL MIOARA GELU GETA JULIAN MARIANA DANIEL ANA MIHAI MARIA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

    3. II LILI HORIA DORINA VIOREL ROMIŢA ADRIAN MARIANA DAN CAMELIA ION JENY GEORGE VIOLETTA ION VICTOR ELENA DELIA VIOREL CARMEN ICA FLORIN Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

    4. III ELENA LLIELU GABI CARMEN BOMBONICA CRISTINA ALEXANDRU CRINA VALERIA VOICU DOINIŢA NICOLETA MARIANA LENUŞ VASEA MIHAELA NUTZU OVIDIU DANIELA IOANA ALEXANDRINA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

    5. PÂINE ALBĂ ŞI BINE COAPTĂ ! Pâine albă şi bine coaptă, Cine te gustă, nu mai vrea altceva ! Toţi te doresc şi toţi te aşteaptă Şi nu e unul, să nu te vrea...! La ţestul minunii-ţi, cu toţii fac coadă, Să capete-un codru, mai mic sau mai mare.. Să-ţi rumege-n fălci, dulcea plămadă În gândul ascuns, doreşte oricare... Şi cel ce-n pruncie-avu scutec ales, Şi cel ce crescu rostuind mămăliga, Spre miezul tău dulce, cu toţii dau ghes Şi-şi mână cum pot, cu toţii cotiga... Eşti visul de-a pururea al orişicui Şi-nsemni şi putere şi viaţă tihnită De rumena-ţi coajă, gingiile dor, Dar tot te doreşte haita lihnită.. Faci mersul mai drept şi obrazul mai fin, Privirea-ndrăzneaţă, cui te degustă... Şi cei ce te au, cu toţii devin Mai domni, mai boieri şi au faţa augustă... Pentru-o bucată din dulcele-ţi miez, Din oameni normali, devenim nişte fiare ! Eşti unica ţintă şi unicul crez AGONIZEZ.... Agonizez de azi pe mâine Şi-mi port destinul indolent Mă mulţumesc cu-n colţ de pâine, Şi mă topesc precis, dar.. lent ! Agonizez visând departe Şi-mi port speranţele prin foc.. Dar toate visele-mi sunt moarte, Că m-am născut fără noroc... Agonizez, dar n-am ştiinţă Îmi pare că aşa-i firesc... Mă port încet spre nefiinţă Târându-mi zilele grotesc ! Agonizez din neştiinţă ! Crezând că asta este viaţa ! Şi zac aşa, fără dorinţă, Fără să-i văd vieţii, faţa ! Agonizez de când mă ştiu... Mă mulţumesc cu-n colţ de pâine... Căci, altul, ce-aş putea să fiu, Când m-am născut şi rob şi câine...! AUTOR: LUCIA SECOŞANU retur

    6. MAICĂ BUNĂ Mamă care-aştepţi bucurie Sfântă răstignită de milenii Ţi-a fost dat, ca fii să îţi fie Veşnicii eroi pe apa vremii... Ţi-a fost dat ca fii să îţi moară Apărându-ţi cerul şi pământul Ţi-a fost dat să suferi, să te doară Viaţa lor, plângându-ţi necuvântul... Mamă bună ce născut-ai prunci Să-ţi slăvească munţii şi câmpia Să-ţi slujească sfintele porunci, Maică dreaptă, maică România Ţi-a fost dat ograda să îţi fie Aşezată între mărăcini Blândă şi prea bună Românie Cruzi s-au dovedit ai tăi vecini.... Ţi-au furat cât au putut şi-acum, Cu de-a-ntregul vor să te răpească! Mamă bună cu norocu-n drum Mamă cu catrinţă românească.... Eşti a noastră, cât vom fi şi noi Iară noi, născuţi din sfânta-ţi glie Vaşnici fii de daci, eterni eroi, Te-om sluji măicuţă Românie.... Cine-o vrea să-ţi mai sfâşie straiul Să priceapă de n-a priceput Eşti dulcea otravă, dorită de-oricare... Ispită-aromată din drojdie şi grâu, Întorci în demenţă, conştiinţe pe dos ! Şi nimeni nu-şi poate ţine pofta în frîu Când umpli văzduhul cu parşivu-ţi miros, Ce-adie suav şi mintea suceşte... Şi-n faţa aromei ce carnea-ţi emană, Atomica bombă, e prunc ce scânceşte ! Căci tu, pîine albă, distrugi rasa umană....! AUTOR: LUCIA SECOŞANU retur

    7. HORA DE DRACI E hora de draci cu pas cadenţat În iureş nebun de bălţate veşminte... Ţignale smintite bat ritmul turbat Şi vorbe prea multe, gătite-n cuvinte... Furtună de vorbe, furtună de paşi, Ce vorba întreagă, o face zăludă Furtună de gânduri, de bani nerămaşi... Furtună-n urechi ce nu vor s-audă.... Cadenţa furtunii pe toţi ne-a cuprins În clocotul ei, suntem mici şi pierduţi. Furtuna-i cazanul de smoală încins În care ne fierbem, căci suntem prea mulţi...! Şi-n hora cretină cu toţi căutăm Un loc să rămânem purtaţi de vârtej... Dar, suntem prea mulţi care vrem să aflăm Secretul fasolii ce suie pe vrej... Şi-atunci în vârtejul de haine bălţate, În largul cazan plin cu smoală horim, Ne batem cu vorbe şi batem din coate Da-n taină, mai punem pe foc şi...zâmbim! Furtuna de-acuma nimic n-o mai stinge Nevolnici, în ritmu-i dement dănţuim Cazanu-i în clocot, pe margini prelinge, Dar punem pe foc, încercând să trăim... Că a noastre-s apele şi plaiul Şi al nostru-i tot acest avut! N-om lăsa o palmă de pământ În bejenie, slujind stăpânii Ţara mea de holdă şi de cânt, Nu te-or mai îndurera străinii! De n-o fi destul cuvântul PACE Stavilă să steie la hotar, Îţi jurăm măicuţă, că vom face Trupurile noatre stăvilar! Şi vom aştepta urgia lor Fără teamă, până trece norul... Fii dacilor, surâd când mor Şi renasc mai mulţi, păzind izvorul..! Eşti aici, şi vei rămâne veşnic Cât va fii în Univers, Pământul... Pentru noi, fiinţa ta e sfeşnic Ce ne luminează LEGĂMÂNTUL Mamă crunt lovită de nevoi Mamă care-aştepţi o bucurie Nu mai plânge! Fii-ţi sunt eroi, Ce-or sluji pe veci, fiinta-ţi, VIE AUTOR: LUCIA SECOŞANU retur

    8. Şi-n fumul beţiei de horă de draci Îmi bâjbâi cărarea pierdută... Şi nu văd pădurea de prea mulţi copaci Şi gura, mi-e ştirbă şi mută...! Şi nu ştiu pe unde s-o iau, s-o sfârşesc, Să scap din rotirea zăludă Mă-mpiedic de gândul rotit şi-ameţesc Şi-n horă, urechea, mi-e surdă.... Şi timpul se 'nvârte şi el căpiat Şi timpul, prostit se desface Şi nu-şi aminteşte de unde-a plecat Să timpul, tic-tacul, îşi tace... Şi hora se 'nvârte tot mai smintit Iar eu, nu mai ştiu de-s paiaţă, Ce-n iureşul horei o clipă-a trăit O clipă de groază şi viaţă, Sau om, ce-a murit şi-n vârtej s-a 'ntrupat Şi viaţa pierdută-şi roteşte... Căci hora paiaţei, pe toţi ne-a schimbat Pe toţi, cum vrea ea, ne 'nvârteşte.....   protestăm Deşi ni-i viaţa stup cu fiere... Ne-am învăţat să fim aşa HORA PAIAŢEI În hora nebună, m-au prins fără voie Să ţopăi dement şi năuc! Şi joc pe jăratec, biet urs, de nevoie Că-s prins şi legat de butuc! Îmi bâţâie capul de jocul cretin Şi braţele-mi saltă tâmpite.. Iar gura, mi-e plină de foc şi venin... Privirile - ape prostite..... Că-n hora nebună mă puse pe aţă, Să ţopăi pe muzica lor! Şi lor nu le pasă că-s om nu paiaţă Şi lor nu le pasă că...mor!!! Şi pierd sensul vieţii în ritmul grotesc Şi-n goană, îmi pierd răsuflarea Şi-mi caut scăparea, dar nu o găsesc Şi-mi strig tot mai slab disperarea!!! Căci hora dementă, m-a ameţit, Mi-a luat toată 'ncrederea-n viaţă Şi-mi caut poteca cu gândul pierit, Dar nordu-mi dispare în ceaţă... retur

    9. PEDEAPSĂ MI-E SOARTA...Mi-e zăbala prea strâmtă şi cuvântul, mă doare...Mi-e punga prea goală şi sufletul, mort!De munca-n zadar, sunt plin de sudoare,Şi stau şi mă-ntreb, cum pot viaţa să-mi port,,,Şi am dreptul la viaţă..., cât sunt încă în viaţă!Dar cum să-mi port pasul de-acum, obositCând soarta, văd bine, pe altul răsfaţăIar mie, să rabd îmi e sorocit...Vreau şi eu, ce-are ’’ăla’’! Vreau şi eu, să mă...satur!Vreau o viaţă senină şi-un somn odihnit!Vreau să am ce-mi doresc, chiar de-o fi ca să fur...Vreau să ştiu că trăiesc şi să ştiu c-am trăit...Vreau eu!... Vreau aiurea! Fiindcă soarta, nu vrea!Şi-i zăbala prea strânsă şi cizma prea strâmtă...Să mă lepăd de soartă, de-aş şti şi-aş putea,Aş dori!... Însă cum, când la mine se-ncruntăDoar dacă gândesc să doresc altceva...Mă loveşte mai crud, s-o ştiu că-i aproape...Mă obligă să joc şi să fac cum vrea eaŞi-mi dă suferinţă câtă...nu-ncape SPECTATORUL VIEŢII MELE Sunt spectatorul viaţii mele Privesc spre nicăieri, distrat Şi vreau iubire, visez stele Şi, cer atât : doar ce am dat... Nu merg de-acum pe nici un drum Căci frică mi-e să-mi nărui pasul Ce mi l-am ars pe căi de scrum Fără să-mi aflu cald, popasul... Am alergat, ca disperarea Viaţa să mi-o prind din urmă.. Şi-n grabă-am rătăcit cărarea Şi, ne-nţelesu-n suflet scurmă... Tot iar şi iar...Mereu, la fel Busola s-a-nvârtit buimacă... Şi astăzi nu am nici un ţel Şi nici un vis care să-mi placă... Deci, nu mai vreau defapt, nimic! Aştept doar timpul, să se cearnă Sunt spectator în teatru mic De unde plec şi eu, spre iarnă.... retur

    10. Întrun trup omenesc! Să ştiu ce e chinul...Şi ştiu! Mult prea mult! Dar mă pune mereuCa şi ultimul strop să-nghit din veninulTrudirii de suflet şi morţii de ’’eu’’!Eu?! N-am drept la nimic, din... ce vreau eu să vreau!Eu sunt zdranţă umilă aruncată de soartă...Speranţele mele-s otrava ce-o beau,În care mă scald şi care mă poartă,Mai adânc în durere şi-n lacrimi şi-n dorFiindcă vreau altceva decât îmi dă soarta...Şi-aş vrea uneori, să nu fiu, sau să morSă se-ncheie odată cu soarta-mi, socoata!...Să scap!... Să nu ştiu, să nu mă mai doarăVisele-mi plânse prea mult în tăcere...Şi sufletu-mi...Floare crescută-n ciulini, vreau să-mi moară!...Dar soarta, nu vrea! Şi-mi dă iarăşi, durere...Ca pedeapsă dorinţei mele să scap!Pedeapsă că-mi permit să vreau altceva...Pedeapsă durerilor ce nu mai încap!Pedeapsă mi-e soarta şi nu pot scapa!... AUTOR: LUCIA SECOŞANU retur

    11. LOGODNA NOASTRĂ DE CE MĂ LAŞI De ce mă laşi să mă frământ în gânduriCând ai văzut că lipsa ta mă doare?Citeşte-mă de vrei, chiar printre rânduriŞi lasă-mă să te sărut c-o floare.Priveşte-mă chiar dacă sunt dorinţă,Iubeşte-mă chiar dacă sunt departe,Nu îţi preface visu-n neputinţăChiar dac-un vârf de munte ne desparte.Mai cheamă-mă din când în când la tineSă facem un duet cu viaţa noastră,Sărută-mă cu degetele finePe buzele, muscate la fereastră! Am alergat nebun să te peţescŞi zborul l-am făcut c-un armăsar,Voiam s-opresc în loc timpul lumescSă fiu la tine primul emisar.Tu străluceai în ţara ta de visÎn rochia de flori nu-mă-uita,Iar toate gâzele din paradisErau alaiul de la nunta ta.Atunci, ţi-am pus pe deget un inelCu piatra de smarald ca ochii tăi,Ţi-am dăruit iubirea mea prin elŞi sufletul şi-a inimii bătăi. AUTOR: FLORIN STRATULAT retur

    12. MI-S PRIMĂVARĂ AU ÎNFLORIT CASTANII Au înflorit iarăşi castaniiŞi primăvara asta-mi lasă semne,Străduţa vrea să-şi etaleze aniiŞi-n almanahul veşnic să-i însemne.Tăcute-s casele uitateIar timpul a murit de bătrâneţe,În râuri iedera străbateFaţadele cuprinse de tristeţe.Pe-aici pierdut-am tinereţeaŞi plânsul l-am topit în ochi albaştriGustând extazul şi tristeţeaÎn nopţile ascunse după aştri... M-am înverzit în arbore, freneticŞi m-am umplut de floare ca-ntr-un vis,Mi-am zăpăcit şi polul meu magneticTrăgându-mă spre el în paradis.Şiraguri de ghirlande prinse-n ramuriMi-au parfumat natura-n răsărit,Iar lumea curioasă de la geamuriPrivea misteriosul meu sosit.Când au venit copiii să se joaceFăcându-mi dans lângă tulpina mea,Mi te-am chemat chiar şi pe tine-ncoaceSă-ţi pui pe frunte, înflorirea mea.Mi-am scuturat petalele de floareÎntr-un sărut misterios de vântŞi-am inundat natura cu ninsoareÎn primăvara-mi vieţii pe pământ. AUTOR: FLORIN STRATULAT retur

    13. CORIGENŢĂ TU, EU Am încercat să-mi rostuiesc destinIar viaţa m-a privit cu indulgenţăLăsându-mă să mă cufund în chinŞi să-mi dau singur marea corigenţă.Şi am mai vrut iubiri cu împrumutCu gust dulceag de dragoste furată,Dar m-am ales din toate c-un rebutFără să simt plăcerea niciodată.Cu zilele ce se topesc în vanAm obosit să caut frumuseţe,Încă mai sper s-ajung un riveranO salcie pletoasă, cu blândeţe. Tu inocentă, eu neliniştitIubirea ne-a privit cu indulgenţă,Pădurea dormita în asfinţitStejarul ne-a făcut o reverenţă.Tu minunată, eu îndrăgostitPriveam la umbrele din poieniţă,Lumina-n cuiburi s-a adăpostitTe-am sărutat pe gura de fetiţă.Tu zâmbitoare, eu cam încurcatSalcâmii ne priveau cu bunătate,Când fluturii în joc s-au aruncatNoi ne iubeam tăcuţi, pe săturate. AUTOR: FLORIN STRATULAT retur

    14. UCENICIE PRIMA ÎNTÂLNIRE Am întâlnit cândva un înţeleptUn literat, un meşter în cuvinte,Nu judeca pe nimeni pe nedreptLăsa doar vorbe de luare-aminte.M-am angajat la el ca ucenicNu mi-am dorit să iau nicio simbrie,Şi l-am slujit mereu pentru nimicDoar să mă-nveţe şi pe mine-a scrie.Am învăţat întâi să iscălescApoi am învăţat abecedarul,Târziu am învăţat cum să iubescAmestecându-mi cu plăcerea harul.Şi am ştiut că sunt îndrăgostitCând am putut să scriu o poezie,Părea că am în mâna infinitŞi totul îmi părea o fantezie.Aici se scrie şi povestea mea,N-am mai văzut maestrul niciodată,Azi sunt o picătură dintr-o stea,Dintr-o poveste cu "A fost odată..."! Când te-am văzut pentru întâia oarăCuvintele mi s-au lipit de buze,Mi se uscase tuşu-n călimarăIdeile se-amestecau confuze.M-am poticnit în gânduri îndrăzneţeMă dezarmase propria-mi ruşine,Am reuşit ca să îţi dau bineţeŞi să întreb: Tu, cine eşti tu, cine?C-o voce cristalină bob de rouăPe clopoţei de flori, de lăcrămioare,Ai împărţit tăcerea pe din douăŞi mi-ai răspuns: Nu m-ai chemat tu, oare? AUTOR: FLORIN STRATULAT retur

    15. AUD NATURA SCRISOARE CĂTRE SALCÂMIŢĂ Tu, draga mea, frumoasă salcâmiţă, Am înflorit pentru întâia oară Şi am dorit să-ţi scriu dragă fetiţă De pe peron, de la uitata gară. Răvaş îţi dau cu vântul de amiază, Răspuns poate voi şti cu briza mării, Vreau să rămâi frumoasă şi vitează Să nu mă dai iubito-n veci uitării. Am înflorit, mireasma mă îmbată Albinele-mi fac troc de interese, Am o rochiţă albă ca de fată Şi frunzele-mi sunt verzi, mărunte, dese. Aş aduna idei seară de seară Să le trimit în ţara ta regeşte, Omizile mă rod la subsuoară Iar viaţa mea-i închisă ca un cleşte. De-atâţia ani ţi-am aşteptat scrisoarea Iubita mea, frumoasă salcâmiţă, Ai înflorit de-atâtea ori ca marea Dar ai rămas o candidă fetiţă... Aud natura plânge şi o doare Ţâşnesc din pietre lacrimi de izvoare, Când în văzduh zburătăcesc iar fluturi Dintr-un salcâm petalele îţi scuturi. Mi-e timpul dezgolit miraj de nuduri, Secundele, mi s-au blocat cu gânduri, Dau dezminţire pentru anotimpuri Nu le-am văzut, s-au poticnit prin timpuri. Dar tu iubire, veşnic efemeră, Jumatea mea, pierdută emisferă, De ce mă uiţi sub tălpile de luturi Să nu-mi mai potrivesc sărutu-n nuturi ? Când viaţa mea va fi o anecdotă Un epitaf grotesc sculptat în grotă, Voi şti că între noi a fost doar vântul Şi te-am iubit mă ştie şi mormântul ! AUTOR: FLORIN STRATULAT retur

    16. Si pe sub genecoborate linde pleoape,furam saruturi dulciin miez de noapte,si ne-alintamcu mangaierisi soapte,tinand a noastretrupuri strans,aproape. Pasind alaturi Iubitulemi-e dor de tinesi te adundin vise de demult,ce se ivesc acumdin zari straineamestecand in inimi,al dragostei tumult.Iubirea noastrareinvie-acumanascandu-sedin alte lumi uitate,pasind alaturi,pe alei ce Lunale scalda-ndorurile noastre toate.Pasim,tinandu-ne de mana,ingemanandal sufletelor dorcu sentimente pure,si curate,starnind al inimiisublim fior. Si pe sub genecoborate linde pleoape,furam saruturi dulciin miez de noapte,si ne-alintamcu mangaierisi soapte,tinand a noastretrupuri strans,aproape. AUTOR: EUGENIA ENESCU retur

    17. Sa spal cu-a-melelacrimi de iubireIntreg necazul sufeltului tau,Si sa ne-ntoarcem iarin nemurire,In Cerul vesnic al lui Dumnezeu.Si ridicati la ceruri impreuna,Sa-nchidem cercul sfereiamandoi,Ca suflete pereche intotdeaunaSa ne intoarcem iarasi inapoi. Ca suflete pereche intotdeauna Tu esti barbatul vietii mele,Esti langa mine,Sigur esti,Si ai venit din nemurire,Pe mine astazi sa iubesti.Sa mangai dorurile toate,S-alinti si sa saruti din plin,Poemul inimii curatesi-a sufletului ce se zbateIntre lumesc si-ntre divin.Te-am asteptat iubitule o viata,Te-am asteptat cu dor nebun,Sa vi sa-ti mangai a ta fata,Sa te iubesc,si sa ma-ntorc din drum,Ca sa raman alaturi,langa tine,Sa-ti sparg necazurile vietii,Ce au umbrit cu norii negriiLumina sfant-a tineretii.Si cu iubire blanda si curata,Sa-ti bucur sufletul innegurat,De ale sortii vietii-n rol jucata,Pe estacada lumii in pacat.. AUTOR: EUGENIA ENESCU retur

    18. Poveşti de dor, vagi amintiri Un tren în noapte Răsună vag poemul scris în noapte De ochii tăi cu irişi de ispită: Albaştri ca seninul cer, sau poate De frunze verzi, de iarbă abia-ncolţită. L-ascult şi tac; cad grele de uitare Poveşti de dor ce poate nici n-au fost! Şi-n anotimp de înserări amare Cin' să mai afle de-au avut vreun rost! Şi mă intreb pe unde paşii-ţi pierzi, Mi-e dor de-o veste şi-o aştept mereu, De ochii tăi, cândva atât de verzi Şi-albaştri poate doar în gândul meu! În gara părăsită, târziu, un tren de noapte Întunecat de umbre îşi poartă trupul greu; Chemat cu disperare de zările deşarte Se pierde-n depărtare; şi-n gară-s numai eu! "Amestec greu de fiare, lipsit pe veci de viaţă, Te poartă lunga cale spre noaptea-n care ea Îşi scaldă chipu-n stele pierdute-n dimineaţă. Te rog să-i dai bineţe, de vrei, din partea mea! Şi spune-i de chemarea rostită în neştire, Cu buzele amare şi zguduit de plâns; Şi despre sfinte visuri, ucise în iubire Şi că nevoia mea de ea-i de necuprins! Şi spune-i de tăcerea ce-mi tremură pe gură Şi de minunea vieţii ce singur o dezleg Şi spune-i că-n albastru nu mai găsesc căldură Şi de ce-i sunt departe eu incă nu-nţeleg! Căci nu-nţeleg dreptatea acestei lumi deşarte Şi nu-nţeleg cântarul ce-o-mparte către noi: Tu, şarpe lung şi rece, o vezi şi-o porţi pe braţe, Eu, răvăşit de doruri, mă mistui în noroi..." AUTOR: MARIAN BURTOI retur

    19. N-am înţeles atunci... Din depărtări "Ce vezi pe-obrazul meu nu-s lacrimi!" I-am spus nervos, cu pumnul strâns; Dureri îmi sângerau în suflet Şi pieptu-mi se zbătea...de plâns! "Nu-mi va fi dor nicicând de tine!" I-am spus; şi-n glas aveam scântei! Şi tresăreau, în noapte, stele Şi lăcrimam...de dorul ei! "Nu vreau să te mai văd vreodată!" I-am spus cu ură-n glas şi-n gând; Şi noapte e de-atunci în ochii Ce n-o vor mai privi nicicând! "Şi să nu crezi că înserarea Ce cade peste zi, i-am spus, Se-apleacă, tristă, peste mine Ca într-un vis ce a apus!" Şi ziua se grăbea să plece Iar noaptea ce simţeam că vine, Cu umbra ei, era lumina Pe lânga negura din mine!               ....... . Din depărtări nu vei afla când luna, Cu umbra ei, mă va-nsoţi pe veci; Si nu vei şti atunci că mi-e totuna De-s nopţi fierbinţi sau de sunt buze reci. Şi-n primăveri sălbatice şi-amare, Cu geruri ce frâng floarea de cais, Voi rătăci prin lumea fără soare Cu zâmbetul şi sufletul ucis. În drumul tau spre nesfârşita zare Va picura o frunză către ape; Şi făr-a şti că-i sufletul ce-mi moare, Vei spune doar că toamna e aproape. În ochii tăi, de-or apărea, senine Şi lacrimi de-un fior nedesluşit, Te vei minţi că-n iarna care vine Un fulg de nea pe gene s-a topit. Şi-n nopţi de dor, văzând cum străluceşte Prin ochi străini, tot cerul înstelat, Vei da uitării veşnice-o poveste Ca ochii mei, de verde-nsingurat. retur

    20. Doar o amintire Ce simt pe gură nu-i sărutul Ce ţi-am furat în noaptea grea Când încă mai credeai in mine: E dor de sărutarea ta! Şi-un gol imens in viaţa mea... Ca ieri mergeam cu tatăl meu de mână; Căldura lui îmi dăruia iubire Şi mă ferea de rău şi de minciună; Azi tatăl meu e doar o amintire! Şi mama mea, cu tâmple-acum cărunte Mi-alungă negre gânduri care dor, Când mâna-ncet mi-o trece peste frunte. Mă mint, a fost cândva! Şi cum mi-e dor... Azi simt în palma mea o mână mică Şi lângă mine-o zână fermecată; Cu ochi timizi şi blânzi de rândunică, Născută din iubire-adevărată: E fiica mea, fărâmă dintr-o stea, Ce-mi este-n viaţă magică-mplinire! Şi-s fericit acum, dar pentru ea, Ca mâine chiar voi fi doar amintire... AUTOR: MARIAN BURTOI retur

    21. M-am vindecat de tine! Femeie, trupul tău Femeie, trupul tău, fior De dincolo de vreme, Sculptat de îngeri pe-al meu dor, La tine să mă cheme, Femeie, trupul tău, mister Descoperit prin stele De visul însetat de cer Al gândurilor mele, Femeie, trupul tău, cuvânt În clipa de tăcere, Îmi este-n braţe darul sfânt Şi-n suflet mângâiere. Femeie, trupul tău curat În noapte-ades mă cheamă; Şi lipsa ta e un păcat Ce doare ca o rană! M-am vindecat de tine! De nu crezi, Intreabă viforul ce-n suflet bate, Întreabă frunzele de ce-au fost verzi Şi azi sunt cu noroi amestecate. Petalele de nufăr, ofilite, Întreabă-le de-au fost vreodată floare Şi-ntreabă vise, rămase ne-mplinite, De ce sunt azi bolnave de-aşteptare. Zăpada, pângărită-n paşi de sânge Pierduţi pe-alei vestind singurătate, De ce îşi află zbor din nor ce plânge Cu fulgi de nea sclipind de puritate? Întreabă visul de ce-i trecător Când nopţile se pierd spre dimineaţă Şi vei afla de ce nu mi-este dor: M-am vindecat de tine...pentr-o viaţă! AUTOR: MARIAN BURTOI retur

    22. Plâns de furtună Sărut din dor vinovat Îmi plânge cerul doruri sfârtecate De-amare drumuri ce păreau iubiri, Cad picuri grei pe frunze-amestecate Cu vânt, cu grindină, cu amintiri. Te caut printre norii de furtună, Prin gânduri ce se pierd pe cerul plâns, Cu stele ce-au uitat să mai apună Şi cu fior ce încă nu s-a stins. Mă întristez cu fulgere de ape, Cu răni de tunete care mă dor, O mână-ntind, visând că eşti aproape Şi vis şi frunze rupte cad şi mor. O rază-n colţ de cer parcă pretinde Că liniştea învinge-ntreaga fire; Şi ca oricând, amurgul mă cuprinde Mai trist c-o zi, mai greu c-o amintire... Promite-mi iar minciuna din tandreţea Îmbrăţişării tale vinovate Şi voi visa din nou la frumuseţea Şi vraja sărutărilor furate. Alintă-mi peste braţe cu fiorul Uitatelor atingeri ce-au trecut Şi peste suflet arde-mă cu dorul, Iar peste buze, numai c-un sărut. Mai cântă-mi peste inimă cu şoapte Ce nu mai sunt şi-n veci nu vor mai fi, Dor vinovat va hoinări prin noapte Şi-n visul meu minţit mă vei iubi. AUTOR: MARIAN BURTOI retur

    23. Cântec de singurătate Pomii au bătut din palme şi toate florile s-au transformat în îngeri. Buchete  ruginii de liliac păstrează parfumul amărui al iubirilor pierdute. Primavara se încheie cu nebunia florilor de salcâm iar vara vine tiptil  pe tril de ciocârlie. Munţii îmi îngână o simfonie de dragoste închisă într-o colivie împletită din fire de dor de parcă ar împărţi amintiri din altă lume Nu-mi doresc decât o clipă îngheţată, de fericire din clepsidra timpului care a trecut prin mine... Să-i mulţumesc încă o dată şi să-i povestesc că de la un timp greierii îmi cântă în cor un cântec de singurătate... AUTOR: VASILICA ILIE retur

    24. Iubire din privire Stelele mele Privirea ni s-a întâlnit...Mă umple de lumină!Un zâmbet vag și a fugit!Hai, vină!Căldura-i din priviri simțeam,Mi-era atât de dragă!Veneam din zori și-o așteptam,Zi-ntreagă!Ea a-nțeles și s-a opritÎn calea-mi zâmbitoareM-a mângâiat și a fugit...Zi mare!O noapte-ntreagă am plănuitSă-i spun: - Mi-ești dragă!Doar mă gândesc și-s fericit!Nu-i sagă!Cu inima bătând așteptPrivirea-i să apară,Simt că-i răcoare-n jur... și-n piept,Că-i seară...Cu ochi pierduți în zare-aștept,De ani, să vină iară,N-a mai rămas nimic în piept,Să doară... De miop ce sunt, pe cer Văd doar patru stele, Ce gândesc, ce simt, ce sper, Le discut cu ele. De un timp sclipesc mai viu, Mi-a zâmbit o fată! Ce să fac să-i plac nu stiu. Zi-mi tu stea curată! Și-am visat că a mea stea, Nu-i cea de pe cer, Ci e-n ochi la fata mea, Să merg să i-o cer! Și mi-a dat... Și-am mai primit Înc-o stea micuță. Doamne, tare-s fericit! Și-i așa drăguță... AUTOR: VIOREL CROITORU retur

    25. Anticuraj Jucării Aveam un cal ”resuscitat”, (Din balansoar... recuperat) Era tocit, încă frumos, Conta că nu mai merg pe jos! Era frumos... Copiii mă invidiau, Cei mari zâmbeau când mă vedeau... L-au ars când au făcut curat! Priveam cenușa-nlăcrimat. Cât am oftat... Și după ani am revenit, Momentul mi-am reamintit. Plâng pentr-o altă jucărie, Pentru bunica dragă mie Pentru vecie... A vrut-o Domnul și-a plecat... Privesc la fel, înlăcrimat: La rând, voi fi tot jucărie, Doar amintirea-mi va fi vie, Dac-o să fie... Ne-am cunoscut în virtual, Visam să te-ntâlnesc, Era aici ca și la bal, Cu totii iși zâmbesc! Vorbeau, dansau cîte un vals, Perechile-și schimbau, Era frumos, sau era fals, Aici doar... se distrau! Am povestit fără de griji, Din viată, din visări Și, uneori, am mai primit, Pe ce-am spus sărutări... Mă zăpăceau... Cum să sărut, Un om ce n-am văzut? Doar sufletul i-am cunoscut... Dar poate m-a plăcut! Nu știu ce-am tot simțit dar când Apari tu în eter, E un taifun la mine-n gând! Te simt dulce mister... . retur

    26. Dar din dar Zi după zi, te-am îndrăgit, Te căutam nebun, Dar ce simteam n-am îndrăznit, Și-aș vrea acu să-ți spun... Și dacă ea nu m-o iubi? S-o duce speriată! O pierd... și nu-mi va mai zâmbi... Amân... pe altă dată! Senin și soare-mi bucura, Frumoasa dimineață! E sâmbăta și eu veneam, Cu plase de la piață. Un moș, în colț, vorbea șoptit Privind pierdut prin mine, -Fă-mi bine, vei fi răsplătit, De Domnul, mult mai bine! Și m-am oprit să-i dau ceva, Cătând prin buzunare, Dar la un pas în fața mea... Ce zgomote de fiare! Un tir în zid a nimerit, Și-am judecat cu groază: Și dacă nu m-aș fi oprit? Eram ca tirul... Varză! Am înțeles, că m-a salvat, Intenția-mi creștină, Și de atunci la toți împart, Din partea-mi de lumină... AUTOR: VIOREL CROITORU retur

    27. În trecere Pentru copiii din voi Pentru ce-a mai rămas frumos, Naiv și minunat, Pentru acel copil sfios, Ce-n urmă l-ai lăsat, Azi ți-am urat! Pentru ce-n suflet ai păstrat,Ochi mari, chip delicatȘi pentru tot ce n-ai uitat Sau ce te-a supărat,Fii luminat! Pentru întâiul tău sărut Ce sufletu-ncălzește Fiori, iubiri ce te-au durut, Aleasa ce în vis plutește... Tu zâmbește!Iisus a spus: Doar un copil, De-ajungi, vei fi primit! Fii curajos și nu umil Și-atunci vei fi iubit! Fii fericit! E ziua ta copil matur, Te bucură de ea! Fii blând cu tot ce ai în jurȘi multe vei schimba În lumea ta! Azi intru doar să scriu un rând... Mi-e dor de liniște și soare, Aș vrea să simți ce port în gând, Și ce mă doare... Încerc să spun... Dar orice zic, Tu știi... Și-un nod în gât mă ține! Mă simt pierdut și-atât de mic... Mi-e dor de tine! Pe fruntea-mi eticheta ta, Pe veci mă pedepsește! Eu simt că... parcă nu-s așa! Chiar mă iubește? Iubirea-ți foc cu năbădăi, Mă arde și mi-e dragă, Și-n ale dragostei văpăi, Să pieri.. nu-i șagă! Îți dau pe supărarea ta, Un gând duios și-o floare Albastră, de nu mă uita! Și ce mă doare... AUTOR: VIOREL CROITORU retur

    28. Prinţesa nu vedea nimic Ce altora nu le plăcea Ea îşi iubea prinţul cel mic Doar viaţa ei îi dăruia. Poate vi s-ar părea puţin Dar este greu, de explicat Şi-a părăsit al ei destin: Pădure cu adevărat! De al ei prinţ îndrăgostită Ea nemurirea a lăsat Şi-acum ştiindu-se iubită Trăieşte veacul ce-a visat. Şi unicornul a surâs, Din visul său când s-a trezit: ,,Poveşti ca astea vor vedea, Doar cei ce magic au iubit"... Pădurea fermecată Demult în timp, lâng-un izvor Un unicorn a adormit În vis văzu un călător Un prinţ ce nu era iubit! Când în pădurea fermecată El a intrat pe calul său, A văzut unicornu-ndată Destinu-i trist şi drumul rău. Pădurea îl făcu să uite Ce căuta pe-acel meleag La ea c-a să-l oprească, iute L-a fermecat cu-al său toiag! Era pădurea fermecată Prinţesă blestemată oare? Ea sărutând prinţul,îndată Blestemul lui pe loc dispare. Când prinţul vede-a lui mireasă (Căci a ales-o într-un final) S-a destrămat şi ceaţa deasă... Plecară-ntr-un castel banal. . AUTOR: MIHAELA MIHĂILĂ retur

    29. Ţi-am scris adio! Lacrimă stingheră... Din colţ de pleoapă astăzi te-ai născut Şi pe colina gândului iar pleci, Să-mi limpezeşti privirile ai vrut Dar ceaţă ai găsit pe-a lor poteci. Cu amintirile te lupţi din greu Nu vrei ca să-ţi mai stea în cale Să poţi să-ţi faci în drumul tău mereu Cărări printre gândurile goale. Dar din stingheră cum ai fost cândva, Izvor de neoprit ai devenit. Ascunde-te! Te vede cineva Şi mă întreabă, poate, ce-am păţit? Şi nu vreau nimănui ca să explic De ce o lacrimă n-o pot opri! De ce mă întristez, din mai nimic Şi tot iubind, mereu voi suferi! Tu , lacrimă stingheră ai să pleci, Doar umbra în priviri mi-o vei lăsa Cu timpul, ochii mei ce-acum sunt reci Vor deveni de jar în preajma ta! Ţi-am scris,,adio" iubirea mea Nu am putut să îl rostesc, Căci eu mereu voi aştepta În drumul meu să te întâlnesc.Timpul îl rog să mă aline, Doar înainte am să privesc, Iar gândul de va vrea spre tine Să fugă, n-am să încerc să îl opresc. De nu ai să îmi ştii iubirea, Nu-mi vei simţi neliniştea Şi nici nu vei vedea mâhnirea Ce a cuprins trăirea mea. De-ai să mă cauţi printre amintiri Mă vei găsi aici şi-am să te-ascult, În numele vechii iubiri Ce peste clipe grele a trecut. Eu am greşit când am răspuns Cu un ,,adio'' scurt, fără ecou Iubirea ce sufletul mi l-a răpus Nu poţi s-o spargi ca pe un bibelou! retur

    30. Lângă floarea ce o ştii Nu te ştiam... Într-un timp , ce-n loc a stat, Lângă floarea ce o ştii, Astăzi eu m-am aşezat Aşteptându-te să vii. La etaj, un flaut cântă Cântec lin, liniştitor Sufletul trist mi-l încântă Şi mi-l umple cu mult dor. Pe aproape se zăresc Porumbei cu-aripi de nor Se alintă, gânguresc Apoi, se tot duc în zbor. Liniştea apăsătoare Sfâşiată-i când şi când, De-o maşină trecătoare Apoi, iar mă văd visând! Printre florile-nflorite Gândurile mi se scurg Se întorc la clipe care Aş fi vrut să nu le-alung. O Nocturnă de Chopin Visului pradă mă face... Tu nu vii, iar eu suspin Lăsând gândul tău în pace... Nu te ştiam , nu m-ai ştiut Pâna ce pragul mi-ai trecut Şi mi-ai adus parfum de zori Cules  din lacrima de nori. M-ai cunoscut aşa cum sunt Tot ascultând al meu cuvânt Şi mi-ai atins sufletul trist, Cu-a ta privire de ametist. Mai tot cules din amintiri Ce mi-au adus dezamăgiri Curaj si dragoste mi-ai dat… Eu am zâmbit şi am luat… Dar timpul cel necruţător Mă pedepseşte cu-al tău dor Căci braţele mi le-a golit Te-a dus departe, spre zenit. Şi-a pus stavilă între noi Clipele scurse în puhoi Ne tot pune la-ncercare… Dragostea însă nu moare! AUTOR: MIHAELA MIHĂILĂ retur

    31. Când mă duc seara la culcare... Când mă duc seara la culcare Îmi pun o mână sub obraz Mă gândesc la fiecare… Dar cine s-a gândit la mine azi? Şi îmi las gândul ca să plece În locurile-n care n-am ajuns, Dar lacrimile încep să mă încerce… Dorul de tine m-a străpuns. Din drumul lui mereu se-ntoarce, Îl rog în noapte să dispară, Dar nu vrea să mă lase-n pace Şi amintirea-ţi începe să mă doară. Când mă duc seara la culcare… Nu mai încerc să mă opun, Las gândul ca să plece-n zare Şi vorbe dulci, în vis, îţi spun! AUTOR: MIHAELA MIHĂILĂ retur

    32. Ce pot să alătur la ce-a pus altul ?Faţă de care eu, un picur în mareFaţă de care ... El ... era ÎnaltulCe mă voia alături pe cărare.Blestemul nostru viu, de nemurire !Inert eram, iar el era MişcareRămasă încă VIE, imbold ce m-a atinsEl Păunescu Adrian, ... CĂRAREDe Gând, de Dor, de Vis, mergând spre Necuprins.Blestemul nostru Viu, de Nemurire ! Boala NEMURIRIIM-am molipsit şi eu, în fineDe-o boală rară, vers alesO boală iată: Planetară, ce vineCu dor vibrând, ce OAMENI a cules.Blestemul nostru viu, de nemurire !Acesta-i Veac plenar de PoezieUn vid ce tragic ne-a cuprins;Cuvânt concept sădit demult în GlieSă iasă acum înmugurind în ins.Blestemul nostru viu, de nemurire !Nimicnicie ori Iubire, de am adăugatTristeţi amare de fapte de răsfăţ;Eu DoarATAT, El ... de Necuprins, am cugetat.Dar prin Iubire, de Viaţă mă agăţ.Blestemul nostru viu, de nemurire ! AUTOR: GHEORGHE CORNEL ROSCA retur

    33. Hai.. lângă noi pustiul Să fugim  într-o zi la Paris. Doi nebuni, în picioarele goale, Să le facem în ciudă la    sfinţi Iar  cu moartea să stăm la taclale. Despre rai... încă nu, nu-mi vorbi Vom dormi vagabonzi pe o bancă Vreau pe Marte să-mi cumperi pământ Şi să-mi faci din cuvinte o barcă. Să vâslim către celălalt mal Printre nopţi şi secunde abstracte Mai aproape de îngeri şi iad Condamnaţi  de iubiri  şi păcate. S-alergăm, doi nebuni vinovaţi, Printre stele pierdute în ceaţă... Nu zâmbi. Hai, te rog, spune da! Doar atât mai avem de la viaţă. ...de parcă mai ştie cineva drumul mătăsii sau tremurul unui nasture care nu poate sta lângă piept decât străpuns de un ac din ierburi şi oase îmbracă-mă cu tine în aceiaşi cămaşă fără cuvinte  metafore vinovate şi fluturi verzi sau cine ştie alte sălbăticiuni de care nimeni nu a auzit numai noi iubite noi când trecem goi unul prin celălalt deşertul AUTOR: MIOARA BĂLUŢĂ retur

    34. Un amalgam ciudat Din albul lor Trudind, o inimă casantădeşiră-un gând vâscos prin vene,în calea lui se-aştern troiene,o lume-ntreagă-a luat-o-n pantă.Fantome vii pe trotuaredezbat ideile lor slute,iar adevăruri absolutesunt exilate-n munţi de sare.Adun puteri, sar spaţii negre,mă-ndrept eroic spre regină,dar, vai, e doar o paţachinăsfidând noemele integre.Nimic 'napoi, nimic 'nainte,nimic în jurul meu se ţeseşi-atâtea lucruri ne-nţelesestau amalgam la mine-n minte. Lumina densă, plină de mistere,se-aşază-n valuri pe altare sfinte,o lume îngheţată în cuvinte,un avatar venit din alte sfere.Ca un soldat în cizmele cu ţinte,sosit în marş forţat din alte ere,cu-o floare-n ţeava armei vin a-ţi ceredoar un sărut, ca mii de jurăminte.În cazemate reci din vremi uitate,cu munţi de dinamită lângă mine,aveam în minte drumul către tine,chiar dacă morţii îi eram un frate.Acum uitării vreau să dau măcelulşi criţă să mă-mbăt, cu-n gând, de tine,prin beznă să îţi caut flori în mine,din albul lor să-ţi construiesc castelul. AUTOR: GELU CRISAN retur

    35. Ca Nautilus Înflorită pe ruine Ca Nautilus în abisurieu văd coralii, parcă-s roiuri,carena-i prinsă-n chingi de sloiurişi-n locul inimii am clipsuri.Sunt ca un vortex, prea coleric,pe-un flux de alge, spre lumină,desprins din carcera marină,un punct în spaţiu-acesta sferic.Dar drumul meu e în zigzaguri,încerc să merg cu greu 'nainte,să caut trupul tău fierbinte,dar eşuez mereu pe praguri. Mai simt pe buze gustul ploii,un talisman din veri trecute,ofrandă viselor pierdute,un epitaf în colţul foii.Tu ai ales, când trec cocoriisă pleci spre zarea ce-amăgeşte,de-atunci un gând mă ispiteşte,să zbor în zodia uitării.Ciulinii albi răsar în barbă,privesc oglinda ca strigoii,trădare-asmute toţi copoii,apoi mă vinde la tarabă.Bucăţi de dor se rup din mineau o nuanţă arămie ,sunt versuri dintr-o poeziece înfloreşte pe ruine. AUTOR: GELU CRISAN retur

    36. Moartea lascivă Uimit de întâmplare O fantă de lumină în lumea prea confuză,secantă-n întuneric, cromatică-ncântare,o cale regăsită din pură întâmplare,un fir al Ariadnei spre mintea mea difuză.Desprinsă dintre stele când noaptea mă apasă,eşti darul cel din urmă al vieţii în crepuscul,un strop de fericire în rolul meu minuscul,ce toană blândă-a sorţii te-a rătăcit prin casă?Te sorb bolnav de sete, înghit cu lăcomie,uimit de întâmplare nu pot a crede încă,văd chipul tău serafic, pastel cu flori de stâncăşi totul e aievea, mi se întâmplă mie. Pe-un val sălbatic, de furtună,un galion spre maluri ducesperanţe moarte şi o cruce,un epitaf şi o cunună.Sextantu' rece-arată loculde veşnicie între gheţuri,sunt un damnat orbit de-ngheţurişi un trişor ce pierde jocul.Răpus de rom văd echipajul,degeaba urcă pe catarge,un uragan în ploi se sparge,a dispărut de tot siajul.Mă zbat prin hăuri, în derivăşi puntea geme sub picioare,iar moartea pe un pat de sarese-ntinde-n faţa mea, lascivă. AUTOR: GELU CRISAN retur

    37. Patina timpului Degeaba voi scrie Patina timpului respirăsantalul ars cu risipire,din amintiri, ca-ntr-o psaltire,duioase versuri se înşiră.Un zeu rebel şi-o biată lirăuitând în ceruri nemurirea,mai pământean cântă iubirea,care-l pătrunde şi se miră.La fel ca el, cu o simţiredintr-un pocal mă-mbăt de tine,ca în legende sarazinetu eşti un duh ce-mi intră-n fire.Şi-n simbioză creşti în mine,m-ai invadat în chip osmotic,interpretând un dans erotic,cu paşi lascivi de balerine. Ce vremuri blestemate şi noi suntem ca ele,ne pleacă în direcţii cu unic sens cocorii,pe game de soprană înnebunesc tenorii,iar filozofii, sceptici, se-ntrec în paralele.Ne guvernează viaţa eclectice sisteme,iar haosul se pare e una cu-absolutul,ne-arată calea orbii şi ne vorbeşte mutul,prelaţii nu mai ştiu ce-s alea anateme.Am învăţat că zborul e-o permanentă vrieşi dreapta se compune din multe linii frânte,vâslaşii din galere nu pot urca pe punte,iar despre toate-acestea degeaba eu voi scrie. AUTOR: GELU CRISAN retur

    38. Un poem cu antă Acuma ştiu, eşti importantăşi am primit chiar azi avizul,când îţi spălam de zor parbrizul,pedeapsa-mi pare aberantă.O poezie redundantă,chiar ecologic e-o risipă,sunt numai versuri scrise-n pripă,iar eu mă simt precum o antă. Mă comportam ca o bacantă,erai studenta cu golanul,din vina mea ai ratat anulşi ai aflat că eşti perdantă.Cu o purtare arogantăvoiam să umflu vieţii potul,dar din păcate n-a pus botulşi-apoi a fost un pic şocantă.M-a dărâmat ca pe-o şarpantă,o demolare controlatăşi am plătit, rată cu rată,până la ultima turnantă.Cu o mişcare epatantăm-ai dat afar’ şi-ai pus zăvorulşi ai dat dracului amorul,ai devenit chiar premiantă.În lumea mea beligerantăsunt fericit, ca tot poporulşi nu mai ştiu cât este scorul,doar că terenul e în pantă. AUTOR: GELU CRISAN retur

    39. La tâmpla ta Jackpot Simt vorbele pe buze cum îngheațăşi îl invoc pe-al lumii Meșter Faur,eu nu îi cer comorile din aur,ci doar făptura ta s-o am în față.Am fost în catedrale şi-n pagode,durerile mi-au devenit regine,cum să respir, habar n-am, fără tine,nu am aflat, eu doar te cânt în ode.De ce mă doare ochiul pân-la sângeşi îmi îngrop adânc sub tălpi privirea?Aş da din ceruri chiar şi nemurirea,la tâmpla ta, când mâna nu-mi ajunge. Noaptea-şi strânge puii negri sub aripă, la culcare,dimineaţa, în travaliu, vrea să nască o lumină,din cearşafuri devastate o creaţie divinăprecum Eva mă îndeamă, s-o dau naibii de plecare.Am un job, cum se mai zice şi-am un şef de trei chintalece transpiră în cămaşă cam cât Oltul la vărsare,voi suna, să îmi iau liber, asta cred c-o să-l omoareşi-aşa crede despre mine, că sunt doar un coate-goale.Dar în pat toarce-o felină cu doi metri de picioare,cu o piele arămie şi a mea este cu totul,azi în jocul dur cu viaţa am umflat şi eu jackpot-ul,unde, Doamne, am găsit-o, vodca aia e prea tare. AUTOR: GELU CRISAN retur

    40. Liliac alb amintiri din vis Pe-aleea care duce către casăun liliac s-a parfumat cu rouăşi îmbrăcat în alb ca o mireasăchemă un nor uşor, uşor să-l plouă. Încet de tot m-aud rostind cuvinteşi rup o floare să-mi strecor în iedin liliacul înflorit cuminteîn albu-nmiresmat cu veşnicie. Şi ghemotoc mă fac la rădăcinăiar ochii mi-i închid cu-n ultim gândsimt ploaia cum mă spală de o vinăprin liliacul scuturat de vânt. sunt gândurile mute călăuzece pentru tine le mai bat la pasîn şoapta ce coboară-ncet pe buzece dulce amintire mi-a rămas! privirile ce sărutau şi mâna,ce între sâni îşi căuta popasşi liniştea cabana-n noapte lunace dulce amintire mi-a rămas! din gândul meu n-ai să mai poţi plecaprezenţa ta pustiului dă glaste-aud şoptind încet ‘iubirea mea’şi-adorm pe bratul tăuce dulce amintire mi-a rămas! AUTOR: SANDA NICUCIE retur

    41. de-atâta vară Toate trec!(2) cum toate trecîmi trece veselia şi tinereţea, tenul meu frumos;prin filmul românesc, Anastasiatrecea cândva,agaleşi duios.cum toate trec... a mai trecut o varăşi altele vor trece rând pe rând.îmi trece-acum prin minte aşa un gând; şi trenurile toatetrecprin gară.cum toate trec...trec pasiuni şi viciişi amăgiri, minciună şi păcatfemeile ţi-au tot trecut prin patdeh! tinerel,frumos,făr' de principiică... toate trec! iu al meu,de-atâta varăau ieşit din ouăpuii.stau cireşele povarăşi s-au pus pe rod gutuii;iar, caisele pe rând,se răsfaţă printre frunze.eu, la gura ta,cu jindsorb o vişină pe buze.la fereastra dinspre tinegândul mi-l ascultşicântăşi atât îmi e de bine!şi atâta mă framântă!că m-aş căţăra-n livezipână-n vârful cerului-doar să văd: iubire, verziîţi sunt ochiiori căprui? retur

    42. Atenţie, cad flori! ca să-ţi spună "te iubesc"macii au ieşit din floareluna-i tot descântă-nsearăşi-i întreabă de-i firescpână când şi ea,minciuna,s-aibe chip de fată mare.iu al meu,de-atâta vară. Cad flori de teica un păcatprin geamul verii care plângede dorul tăuce-nsinguratde dorul meu nu ţi se frângecad flori de teişi ape reciprin ploaia verii se strecoarăcă de-ai venitdoar ca să plecipe dorul meu ploua-va iarăcad flori de teidin când în cândpe urmele cu vârfu’-n stradăşi-mi este teamăcă-n curândnu va avea ce să mai cadă. AUTOR: SANDA NICUCIE retur

    43. Miracole la fortepianoMiracolele vor  în verzi altare să urce pe tripoduri de lumină.                     * Nedesluşind  nimic în forma fină pe care-o treci prin aripi schimbătoare, cu buzele pândind la vânătoare popasul meu e-n joaca ta deplină. Zvâcneşte-n  labirinturi seva dulce, ţesutul roz al sacrelor dorinţe, circumferinţa sterpelor putinţe aleargă  lângă mine să se culce. Atunci, pe străzile  lui Tiziano, mă lupt crepuscular cu blânde săbii, deasupra-mi fumegă un stol de vrăbii precum un menuet la fortepiano. Şi-ai înţeles când mă aplec în ochii suişurilor tale zâmbitoare, de ce te iert şi încă-ţi dau crezare împrospătându-ţi  florile din rochii. dragoste de april rămas uitat un gol subtil îl umple-o floare de aprilşi-n apa dulcesus pe sâneu sunt un fluture stăpân şi-mi cresc în palmăîngeri micite vreau sub vişinii piticipe un fotoliu de rogozsă-ţi laşi ciorapii bleu cu rozsă mă-ncălzeşti la foc marocu pielea ta cea indigoîn scrânciobul cu un motorfăcut din pene de cocor uşorcu mână de chirurgcrestez o perlă şi-n amurgdin perlă vor sări delfinicând prind în tine rădăcinistrăpuns de iarbă să rămânîntotdeaunasuspe sân AUTOR: FLORIN CERNAT retur

    44. Triod smochinul Nu,  niciodată  ruga n-a fost aşa străinăşi-mi amintesc adesea în  gându-mi muritor,că taina ce dezleagă vremelnica uitarea fost doar întristarea în care  Te ador.Când aruncându-mi glasul nu Ţi-am străpuns armura,în dreapta penitenţă ce-am risipit pe drumşi  răstignind cântarea, pe umbrele agreste,lumina mi se scurge spre îngerii din scrum. Şi,  niciodată Cina n-a fost aşa tăcută,eu nu eram acelaşi, deşi veneam demult,îmi primenisem trupul, cu-adânca lui povarăşi-am pustiit altarul să nu Te mai  ascult. Nu,  niciodată slava n-a fost aşa departe,cu sălcii înflorite sub veştede oglinzi,cum pentru Tine jertfa, ce mi-a păstrat credinţa,era doar aşteptarea de care mă desprinzi. avea nisip pe frunze... crestat  de spinii Crucii şi ucenic răpus şi braţ din trupul Crucii trăind murea Iisus crescut din rodul Crucii pe care suferea şi  pus pe Crucea Crucii murind Iisus trăia bătut în carnea Crucii cu lacrimi şi cu fier spre mântuirea noastră Iisus urca la Cer AUTOR: FLORIN CERNAT retur

    45. licoare pe sâni pe coapsa verde trecătoare pe gura ca o proaspătă melasă pe roza cu o piele mătăsoasă topind într-o sfioasă abdicare meduzele şi stelele de mare aşa cum eu o să  topesc nevroze amestecând  dureri şi tuberoze lăsând să cadă violet misterul apoi  uşor definitiv şi cerul apasă greu adâncul peste maluri vin tandre anotimpuri vin în valuri pe inelar doar primăvara scoate un sunet  fără capăt... fără moarte... inelar prin tâmple mi-a trecut un strop de  soare trezind un pian pe-naltele-i picioare şi după multe veacuri curge iar în mine tinereţea ca un jar dintr-un  surplus de oameni cu inele am să hrănesc cuptoarele cu stele şi din credinţa dusă nu mai ştiu acelaşi pian cânta duios pustiu şi-n partiturile pierdute-acum el o iubea pe ea precum un fum cu despletite nuanţe un copac spunea  că te doresc  atunci când  tac şi înghiţind substanţa ceţii se ridică din plutitoarea apă  inamică doar un lichid într-un lichid AUTOR: FLORIN CERNAT retur

    46. Să-ţi dau, iubito, flori din teiul... Elena Să-ţi dau,  iubito, flori din teiul de sub sprânceana mea! Cu tine am să rămân şi mâine seară şi cu polenul din stamine îţi fac o aripă...Plâng norii pe coapsa-ţi ca o pantă linăşi-ademenesc porniri rămase din  jocul nostru ce-o să vină pe ţărmul primelor meduze şi-n  mine vara se strecoarăiar  sus, prin gene, printre gânduri se scurge vechea primăvară. Cuprinsul galben să ne-nchidă în ritmul finelor parfumuri şi mâna ta, atât de blândă,   pe trup să îmi deschidă drumuri! Te caut în ziua plină de cuvinte; silabele foşnesc în cercuri calme,am pus săruturi mici la tine-n palmeşi stau lipit de sânii tăi...Cuminte.Voi încerca aceeaşi întrebare:la ce-i bun rostul care se petrece ?De ce să suferim, când lină trece,din azi în mâine, vechea depărtare ?Căutarea s-a sfârşit. Ea ne desprindeca două frunze ce-şi deplâng căderea,în amintiri s-a risipit tăcerea,eu sunt doritul vis...Ce te cuprinde. AUTOR: FLORIN CERNAT retur

    47. Iubito, vino la cină... Spre  largul iubirilor mele mai este tihnă la cină şi-n  gusturi avide palpită iluzii fără vreo vină. Cuvinte suave-n pahare au gura plină de ceară şi-n sticle absinturi viclene stau c-o  blândeţe amară şi-aşteaptă întinse pe  masă fructe cu pielea pustie, desfrâul molatic se toarnă din negre lămpi de hârtie. Triunghiuri perfecte valsează atunci, acum şi acolo, şiraguri de ciocolată şi melci în costume de polo. Agude albastre inundă oglinzi născute să-nchege arome de  scorţişoară în ceaşca cu margini dulcege. Sunt  flori şi  calme cristaluri iar într-o caleaşcă am fluturi şi-un gong argintat  să ne bată în ritm de coapte săruturi. AUTOR: FLORIN CERNAT retur

    48. În ceas de taină Un lut străin mă ţine prizonieră Sunt un castel cu zidul, pe-alocuri, dărâmat De valul nestatornic în ţărmul lui bătând- Un boţ de humă arsă cu suflet prea mirat De-atâta ritm ce bate în trupul lui flămând. Destinul ce mi-i dat îl port cum se cuvine Şi-n Tine, Doamne, caut puterea şi-alinarea Căci pentru-ntregul cer, ce azi îmi aparţine, Mi-ai dat în dar tăria de-a mă lupta cu marea Acestei vieţi în care am fost, cândva, sortită De-a bea din cupa plină pelinul dar şi vin. Iar de-am greşit vreodată, eu, oaia rătăcită, Am regăsit Lumina-n cuvântul tău blajin. Şi-acum, în ceas de taină, precum o stalactită Mă scurg în mii de lacrimi şi Ţie mă închin. Un lut străin mă ţine prizonieră şi mă zideşte-ntr-un castel de oase. Cu gust de cloroform şi de migdale mă adânceşte-n somnuri mincinoase. Pe umerii albiţi de vechi orgolii port lire adormite printre şoapte. Din haina veche-a rimelor necoapte ţes trapele secrete peste noapte. Mai mohorâtă-s ca o zi ploioasă şi mult prea obosită-mi este pana când sufletului rătăcit în toamnă în trist cuvânt îi sângerează rana. Şi-n lutul ce mă ţine prizonieră, arar mai fulgeră câte-o idee, ce mai păstrează încă-n ea, înscrisă, iubirea pe-o petală de-orhidee. AUTOR: ELENA VICTORIA GLODEAN retur

    49. Acolo unde toamna e darnică cu noiŞi câmpul plin de rod ne mângâie privirea,E ca un loc în care s-a zămislit sfinţireaÎn darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi.Acolo unde munţii privesc de sus câmpiaŞi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare,Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare,Acolo suntem noi… acolo-i România Acolo... Acolo unde iarba răsare din pământŞi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă,Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltăŞi dorul ei de viaţă ne pare atât de sfânt.Acolo unde roua se varsă-n dimineţi,Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori,Săgeată de lumină, a astrului din zori,În murmururi tăcute cântate de poeţi.Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,Culori nemuritoare şi vise de iubire,Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire,În leagăne celeste la margine de drum.Acolo unde noaptea auzi privighetori,Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,La umbra nevăzută a darnicelor stele,Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.Acolo unde ploaia ne cântă s-adormimÎn tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,Ascunsă-n glasul ei se-aude adiereaDin valurile mării, pe voci de pantomim. AUTOR: MARIN BUNGET (JUSTIŢIARUL) retur

    50. Când am să plec nici timpul n-o să ştie… Te scriu poezie... Te scriu poezie… în clipe de dor,  La miezul de noapte, la umbra de zi,  Când stele din ceruri spre mine cobor  Şi timpul mă uită, doar tu mă mai ştii.  Eşti firul speranţei din vise ce curg,  Iertarea căzută pe răul din noi,  Sclipirea de rază în prag de amurg,  Cărare deschisă spre viaţa de-apoi.  Balsam în iubire şi leac în dureri,  Fărâmă de apă căzută-n pustiu,  Dorinţa de mâine şi gândul de ieri…  Te scriu poezie… aşa cum te ştiu.  Azi mă îmbrac în tine, poezie. Vin sărbători, trecute peste vreme, Începe neputinţa să le cheme Şi trebuie să fiu la datorie. Tu eşti doar haina mea de împrumut, Croită din cuvânt şi zile multe Nepuse tinereţii să le-asculte Şi care peste mine au trecut. Când am să plec, nici timpul n-o să ştie. Căci eu sunt tu… şi tu ca mine eşti, Ai să rămâi aici să povesteşti… Iar eu, ascuns în tine, poezie. AUTOR: MARIN BUNGET (JUSTIŢIARUL) retur