EVOLU ŢIA OMULUI - PowerPoint PPT Presentation

red
evolu ia omului n.
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
EVOLU ŢIA OMULUI PowerPoint Presentation
Download Presentation
EVOLU ŢIA OMULUI

play fullscreen
1 / 24
Download Presentation
254 Views
Download Presentation

EVOLU ŢIA OMULUI

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript

  1. EVOLUŢIA OMULUI

  2. Omulocupăîn regnul animal urmatoareapoziţiesistematică: regnul – Animalia subregnul - Metazoa (animalepluricelulare) încrengătura - Chordata (animale cu coardă dorsală sau notocord) subîncrengătura - Vertebrata (animale cu coloana vertebrală) supraclasa - Tetrapoda (animale cu patrumembre) grupul - Amniota (embrionul are anexeembrionare) clasa - Mammalia (îşi hrănescpuii cu lapte) subclasa - Eutheria (mamifereplacentare) ordinul - Primates (degetul mare opozabil, unghii în loc de gheare, encefalulfoartedezvoltat) subordinul - Anthropoidee (maimuţele) secţia - Catharina (maimuţe cu septulnazalîngust) suprafamilia - Anthropomorpha (maimuţelecelemaiapropiate de om - pongidele) familia - Hominidae (oamenii) genul - Homo (omul) specia - Homo sapiens (omulînţelept)

  3. Juramaia sinensis – Strămoșul tuturor mamiferelor ? În traducere  “mama jurasică  din China", Juramaia sinensis, este o speciefosilă nou descoperită, considerată a fi  este cel mai vechi stramoș cunoscut al mamiferelorplacentare , dintre care fac parte și oamenii.Vechimea de 160 de milioane de ani, determină mutarea înapoi cu 35 de milioane de ani a scindariicelor două linii evolutive dintre mamiferele placentare şi marsupiale. Deşi nu este clar dacă Juramaia este un strămoş direct al placentarelor  moderne, este cu siguranță înrudită cu acestea. Micul insectivor era mai mic decât o veveriță, cântărind aproximativ 15 grame. http://news.nationalgeographic.com

  4. Insectivorele primitive asemănătoare Juramaiei erau contemporane reptilelor, suverane pe atunci ale lumii animalelor. Între optzeci şi cincizeci de milioane de ani în urma, după încheierea brusca a marii ere a reptilelor, aceste mici mâncatoare de insecte au început să se aventureze în afară, în teritorii noi. Acolo s-au răspândit şi s-au dezvolta în multe forme. Unele au devenit mîncatoare de plante şi şi-au săpat vizuine sub pamânt pentru siguranţa, altora le-au crescut picioare lungi, adevărate picioroange cu care să fugă din faţa duşmanilor. Altele au devenit ucigaşi cu gheare lungi, cu dinţi ascuţiţi. Este același fenomen al radiației adaptative observat și de Darwin , în cazul cintezelor din Galapagos.

  5. Din cele adaptate vegetaţiei de pădure se va desprinde, mai târziu, și linia evolutivă spre hominide. Pe măsura ce au evoluat în cele mai primitive forme de primate, vederea li s-a îmbunătăţit, ochii avanând spre partea frontală a feţei, iar mâinile li s-au modificat pentru apucarea hranei. Cu o vedere tridimensională, cu manevrabilitate a membrelor şi prin creşterea treptată a a volumului creie­rului ele au început să domine din ce în ce mai mult lumea arboricolă. • Cândva, între douăzeci şi cinci şi treizeci şi cinci de mili­oane de ani în urmă, aceste pre-maimuţe începuseră deja să evolueze în maimuţe propriu-zise. Începeau să-şi dezvolte cozi lungi, pentru echilibrare iar corpul le creştea considerabil în dimensiuni. În loc să mai fugă şi să mai sară au trecut la bracare - trecerea unei miini peste cealaltă în lungul crengilor din partea de jos a arborilor. Cozile au devenit inutile și astfel au apărut maimuțele fără coadă specifice Lumii vechi, Africa și Asia în special. Pe continentul american această linie evolutivă nu a apărut niciodată.


  6. Povestea omului începe acum 65 milioana de ani, când au apărut pe pământ animalele numite primate. Timp de mii de ani, corpurile lor s-au modificat, au ajuns să semene cu maimuţele mari de astăzi, devenind aproape umane. Creierul lor a crescut, au învăţat cum să folosească limbajul, cum să aprindă focul şi să-şi facă unelte. Omul-modern asemănător cu noi se trage din aceste fiinţe şi a apărut acum circa 100.000 ani.

  7. RAMAPITHECUS Ramapithecusa fost un grup de primate ce a trăit cu aproximativ 16 milioane de aniînurmă, considerate pentru un timp a fistrămoşiilui Australopithecus şi, prinurmare, a omului modern. AUSTRALOPITHECUS AFARENSIS Australopitecusafarensis a existatînperioadacuprinsăîntreacum 3,9 şi 3 milioane de ani. Craniul se aseamănă cu cel al cimpanzeului, excepţiefăcânddinţiimaiapropiaţi de ceiaiomului. Înălţimeavariaîntreaproximativ 107 cm şi 152 cm.

  8. HOMO HABILIS Homo habilis, „omulîndemânatic”, a fostnumitastfeldatorităuneltelordescoperiteîmpreună cu el. A existatîntreacum 2,4 şi 1,5 milioane de ani. Mărimeacreierului, înmedie de 650 cm³, esteapreciabilmai mare decât la Australopithecus. Mărimeacreieruluivariazăîntre 500 şi 800 cm³. Se credecă Homo habilisaveaînjur de 127 cm înălţimeşicântăreaaproximativ 45 kg. HOMO ERECTUS Homo erectus („omulridicat”) este o specie de hominid preistoric, posibil precursor al oamenilormoderni. Acestpalier al antropogenezeireprezintă, la rândulsău, un moment crucial. Chiardacă, strict anatomic, existăuneletrăsături care pot fi considerate „primitive”, înansambluevoluţialuiH. erectus se înscriepedirecţiaacumulărilor, atâtanatomice, câtmai ales culturale.

  9. HOMO HEIDELBERGENSIS Homo heidelbergensis(„omul din Heidelberg”) este o specie dispărută din genul Homo, despre care se credecăarfistrămoşulOmului de Neanderthal din Europa. Rămăşiţe ale Homo heidelbergensis au fostgăsitepentru prima dată la Mauer, lângăHeidelberg, înGermania, ulterior găsindu-se şialtefosile la Arago, înFranţaşi la Petralona, înGrecia. HOMO NEANDERTHALENSIS Omul de Neanderthal, scrisşiOmul de Neandertal (fără „h”), este fie o specie fosilă de hominid (denumireaştiinţifică Homo neanderthalensis), fie, dupăalţicercetători, o subspecie (Homo sapiens neanderthaliensis) a specieiHomo sapiens, al cărei areal acopereaEuropaprecumşipărţi ale Asiei de Vest, extinzându-se pe o perioadă de timpcuprinsăaproximativîntre 230.000 şi 29.000 de aniînainteacontemporaneităţii.

  10. HOMO SAPIENS Astăzi, se credecăoameniimoderniarfievoluat din indiviziicuprinşiîncategoriaHomo sapiensarhaic. Are o talie de peste 1,50 m şi un volumcranian de 1000 cm3înmedie; craniulestealungitşiaplatizat. HOMO SAPIENS SAPIENS Rasa albă (leucoderma) se caracterizează prin: piele de culoare deschisă, barbă şi mustăţi puternic dezvoltate, părul drept sau ondulat, de culoare blondă sau închisă până la neagră, nasul drept şi proeminent, cu sept nazal înalt. Pe baza culorii părului şi ochilor rasa albă este la rândul ei subdivizată în alte cinci rase mai mici (subrase), care sunt: nordicii, esteuropenii, mediteraneenii, alpinii şi dinaricii.

  11. Rasa galbenă (xantodermă) Se caracterizează prin: piele de culoare galbenă până la brun; părul drept, rigid şi cilindric; barbă şi mustaţă slab dezvoltate; deschiderea pleoapelor oblică; faţa cu pomeţi proeminenţi; nasul turtit si puţin proeminint. Rasa neagră (melanodermă) Se caracterizează prin: piele de culoare neagră sau brună; părul creţ sau lânos , cu secţiunea eliptică; faţa puţin păroasa; nas turtit şi larg; buze groase şi răsfrânte; bărbia moderat dezvoltată şi prognatism accentuat. Femeile au sânii conici. Foarte mulţi reprezentanţi ai rasei negre au craniul dolicocefal.

  12. Înbiologie, teoriaevoluţieidescriefenomenulprin care caracterenoi, utile speciei, apãrutela un individ şitransmisedescendenţiloracestuiaajungsãfie adoptate de o populaţie. Evoluţiastãla bazaspeciaţiei (adicãapariţiaunorspeciinoi din speciiexistente). Evoluţiabiologicãpoatefiexplicatãînmaimultemoduri, dar, pentrua surprindeceledouãfaţete ale ei (aspectelegeneticeşidiferenţeledintreorganisme) vomprezentadouãdintredefiniţii: 1) Evoluţiaestemodificareacompoziţieigeneticea uneipopulaţii de la o generaţie la alta. 2) Evoluţiareprezintãmodificareagradatãa organismelorîndecursultimpului, apariţiade specii şiliniievolutivepornind de la formeancestrale, precumşigenerarede diversitate.

  13. Teoriaevoluţieiprezintã o explicaţieştiinţificã a dualuluifenomen al diversitãţii şiordiniibiologice. Ea explicãvariaţiaordonatãconstatatã de biologi ca fiindprodusulunorprocesenaturale care s-au repetat de numeroaseoriînistoria vieţii şi care continuãsã se manifesteşiazi. Diversitateaformelor de viaţã estemarcatã de o ordinefundamentalã, un "motiv" (model), prin care speciileînruditeprezintă maimultetrãsãturicomunedecât o fac cu organismelemai distant înrudite. Înbiologie, evoluţiareprezintãmodificareacaracterelor moştenite ale populaţiilor de organisme de la o generaţie la alta. Acesteschimbãrisunt determinate de combinarea a treiproceseprincipale: variaţie, reproducereşiselecţie. Genele care trec de la un organism la urmaşii acestuiaproductrãsãturiereditare, care constituiebazaevoluţiei. Acestetrãsãturivariazãîncadrulpopulaţiilor, ale cãrorindiviziprezintãvariaţii genetice. Urmaşii pot aveatrãsãturinoisaumodificateşiaceasta fie datoritãmutaţiilorgeneticesauprintransferul de gene întrepopulaţii şiîntrespecii. Astfel, la speciile care se reproducsexuat, prinrecombinaregeneticã se producnoicombinaţii de gene. Evoluţia se produce cândacestediferenţe ereditaredevin tot maicomunesau tot mai rare într-o populaţie.

  14. Darwin şiIstoriaTeorieiEvoluţiei Istoriateorieievoluţieiesteuimitoareşiîntotdeaunane-am întrebat de ce le-a trebuitoamenilor de ştiinţă atât de multtimp săaccepteteoriaevoluţiei. Ideeaevoluţiei nu era nicipedepartenouă, cifusesesugerată de alţii înaintealui Charles Darwin (1809-1882). Vechimeaextraordinară a planetei era dejaacceptată de oamenii de ştiinţă. De asemenea, fuseserădescoperitenenumaratefosile care aratau că cu cât stratul de fosile era maivechi, cu atât animaleledeveneaumai simple şimaipuţin similare cu cele de astăzi. J.B. Lamarkpropusese un mecanismpentruevoluţieîn care caracteristicile dobândite de un animal în timpul vieţii sunt moştenite de urmaşii acestuia (spreexemplu, urmaşulunui culturist ar moşteni muşchiiacestuia). Din acestpunct de vedere, gâtul lung al girafei a apărut din cauză că generaţii de girafe au încercat să se întindă dupăfrunze. Acestprincipiuestefals, deşi Darwin îl acceptă la începutulcarierei sale.

  15. Charles Darwin devineconvins de evoluţie cu multtimpînainte de a veni cu idea selecţieinaturale. Selecţia naturalăestemecanismulpropus de Darwin pentruevoluţieîn carteasa "Evoluţiaspeciilor", publicatăîn 1859. Darwin ajunge la concluziile sale în urma călătorieipevaporul "Beagle", în care observă căpopulaţii de animaleizolatepeinsuleîşidezvoltaserăcaracteristicidiferite, adică se adaptaseră la mediuldiferit de peinsulă. Crescătorii de animale creaserădejadiferiteraseprinînmulţire selectivă, dovedind că existăvariaţii în cadruluneispecii. Plecând de la aceastăidee, Darwin propune un noumecanismprin care a apărut gâtul lung al girafei: în populaţii străvechi, existauanimale cu gâtul un picmai lung decât media; acesteasuntmaibineadaptate la mediullor (ajung la maimultefrunze) deci au maimultsucces din punct de vederereproductiv. Rezultatuleste căîn generaţiaurmătoare, numărulanimalelor cu gâtulmai lung creşte, iarcel al celor cu gâtulmaiscurtscade. În timp, acestproces duce la girafele de astăzi.

  16. Dupăpublicarea carţii, aceastaestecontestată de un număr mare de gânditorireligioşişilaici. În scurttimpînsă, teoriaevoluţieiesteacceptată de majoritateaoameniloreducaţi (în jurulanilor 1870). Mecanismulpropus de Darwin, selecţia naturalăestemaigreuacceptat, majoritateaoamenilor de ştiinţă preferând săvadăevoluţia ca pe un procesprogresiv, având un anumitscop (o evoluţie constantă de la animale simple la om, formând o aşa-zisă scarăevolutivăcronologică). Selecţia naturalăsugereazămaidegrabă un procesadaptivaleatoriuşi fărăscop, depinzând de condiţiile de mediu; acestprocesestemaidegrabăcomparat cu un pom care se ramificăîn toatedirecţiiledecât cu o scară. La începutulsecolului XX, genetica se dezvolta ca ştiinţă, oferind un mecanismprin care se transmit caracteristicile de la o generaţie la alta, precumşi o explicaţiepentruvariaţiileîntreindiviziiuneipopulaţii (şidemonstreazădefinitivfalsitateateorieiluiLamark). Genetica se bazeazăpelegilelui Mendel, descoperite de faptîn timpul vieţii lui Darwin însăacceptate de comunitateaştiinţifică cu multmai târziu. În a doua parte a secolului XX, esteidentificatcodul genetic sau ADN-ului. Este recunoscut căselecţia naturalăesteprincipalulmecanism al evoluţiei, însăsuntidentificateşialtele care îl completează, creându-se o imagine multmai complexădecât ceaprezentată de Darwin.

  17. Încercările de a aplicateoriaevoluţieipentru a înţelegesocietateaumanăsuntinconcludenteîn celmai bun caz. Exploratoriivictorienivedeaupopulaţiileîntâlniteîn Africa sau Australia ca fiindmaijospe "scara" evolutivăfaţă de cele din Europa. Împărţirea umanitaţii în raseşiaplicareaprincipiuluisupravieţuiriiceluimaibineadaptatconstituiebaza pseudo-ştiinţifică a rasismuluiNazist. Dupădescoperirea ADN-uluiînsă, esterecunoscut căpopulaţiileumanesunt, din punct de vedere genetic, aproapeidenticeşideci nu pot fiunele "superioare" altora. Existăînsămultediscuţii cu privire la rolulevoluţieiîn comportamentuluman. Suntuniicercetători care susţin căomulesteceeaceevoluţia l-a programat să fie, explicândcomportamentul umanîn funcţie de genele care le are un individ; alţii însăsusţin căomul are copacitatea de a învăţa din experienţa atât de mare, încât aceastaanuleazămajoritateainstinctelor "programate" în gene de evoluţie.

  18. “TREE OF LIFE”

  19. Evoluţia omului... ..dintr-o altă perspectivă..

  20. MULŢUMIM PENTRU VIZIONARE ! Tumurug Mădălina Bulei Maria Georgiana Crăciuneanu Lucian Ştefan Profesor d-na Imbria Adina clasa a IX-a E, liceul “COSTACHE NEGRUZZI” Iaşi