REFLECŢII ASUPRA INSTITUŢIEI EXTRĂDĂRII REFLECTIONS ON THE INSTITUTION EXTRADITION

1. REFLECŢII ASUPRA INSTITUŢIEI EXTRĂDĂRIIREFLECTIONS ON THE INSTITUTION EXTRADITION lect. univ. dr. Olivian MASTACAN Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Social-Politice

2. AbstractAmong the means of international judicial cooperation in criminal matters and extradition is found, the institution of criminal law and criminal procedural law. Extradition is governed by Art. 19 of the Constitution, as revised, art. 9 Penal Code., And the provisions of Title II of Law. 302/2004 on judicial cooperation in criminal matters, as amended. In accordance with art. 9 Penal Code., Extradition may be granted mainly under international conventions concluded by Romania, on a reciprocal basis and in their absence, under the law. Keywords: crime, criminal, punishment, jurisdiction

3. Introducere Creşterea îngrijorătoare a fenomenului criminalităţii şi extinderea lui la scară internaţională, a impus necesitatea identificăriiunor mijloace juridice de cooperare internaţională. Înfiinţarea în anul 1923, la Viena, a Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală, a reprezentat primul pas în lupta contra criminalităţii transfrontaliere. Printre mijloacele de cooperare judiciară internaţională în materie penală, se numără şi extrădarea, instituţie reglementată în legislaţia noastră penală în Constituţie, Codul penal şi Legea nr. 302-2004. Extrădarea este un act bilateral între două state, în baza căruia un stat pe al cărui teritoriu s‑a refugiat un infractor sau un condamnat, îl predă pe acesta, la cerere, celuilalt stat, pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat. La extrădare participă întotdeauna două state: ‑ statul solicitant, care poate fi statul pe teritoriul căruia s‑a săvârşit infracţiunea, statul al cărui cetăţean este infractorul sau statul unde s‑au produs urmările faptei, şi ‑ statul solicitat – este statul pe teritoriul căruia se află infractorul sau con­damnatul. Felurile extrădării. Privind din prisma statului care solicită sau acordă extrădarea, aceasta poate fi de două feluri: ‑ activă, pentru statul care solicită extrădarea, şi ‑ pasivă, pentru statul căruia i se solicită extrădarea. Reglementarea extrădării. Extrădarea este reglementată de dispoziţiile art. 19 din Constituţie, astfel cum a fost revizuită, art. 9 C. pen., precum şi de dispoziţiile cuprinse în Titlul II din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificată. În conformitate cu dispoziţiile art. 9 C. pen., extrădarea poate fi acordată în principal în baza convenţiilor internaţionale încheiate de România, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în baza legii. În legătură cu dispoziţiile finale ale art. 9, care vizează acordarea extrădării „în temeiul legii”, se impun unele precizări. După modificarea Constituţiei, prin Legea de revizuire nr. 429 din 23 octombrie 2003, au fost modificate inclusiv prevederile art. 19, care în noua reglementare arată că extrădarea se acordă în baza convenţiilor internaţionale şi pe bază de reciprocitate, nemaiinvocând legea ca temei al acesteia. În aceste condiţii, ne punem fireasca între­bare dacă legea mai poate fi invocată ca temei al extrădării (în cazul de faţă, este vorba despre Legea nr. 302/2004)? Răspunsul este pozitiv, rezultând din coroborarea mai multor texte de lege. Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 302/2004, acestea se aplică în completarea situaţiilor nereglementate şi constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile române. Chiar în lipsa unei dispoziţii legale, putem considera că dispoziţiile din convenţiile internaţionale sau din declaraţiile de reciprocitate se completează cu cele ale legii speciale. În concluzie, apreciem că legea specială vine în completarea convenţiilor interna­ţionale şi a declaraţiilor de reciprocitate, fiind un „ghid” pentru organele judiciare în analiza extrădării.

4. Condiţiile extrădării Condiţii cu privire la infracţiune. Condiţiile cu privire la infracţiune derivă din legea specială, şi le putem enunţa astfel: ‑ infracţiunea să fie săvârşită pe teritoriul statului solicitant, împotriva intereselor acestuia, sau de către un cetăţean al acelui stat; ‑ să nu fie aplicabilă legea penală română potrivit principiilor dezvoltate mai sus; ‑ fapta să fie incriminată de legea ambelor state care participă la extrădare; ‑ dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu pedeapsa capitală de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată; ‑ pedeapsa prevăzută de legea ambelor state este închisoarea de cel puţin un an, dacă se solicită extrădarea unui inculpat, iar în cazul în care se solicită extrădarea unui condamnat, pedeapsa trebuie să fie închisoarea de cel puţin 4 luni. În cazul în care s‑a aplicat suspendarea condiţionată parţială a executării pedepsei, atunci restul rămas de executat prin privare de libertate trebuie să îndeplinească condiţiile menţionate mai sus; ‑ dacă infracţiunea s‑a comis pe teritoriul unui stat terţ, altul decât cel care solicită extrădarea, ea poate fi acordată acestuia dacă legea română nu conferă competenţe de urmărire şi judecată autorităţilor române, potrivit principiilor dezvoltate mai sus, sau atunci când statul solicitant face dovada că statul terţ pe teritoriul căruia s‑a săvârşit infracţiunea nu va cere el însuşi extrădarea pentru aceea faptă; ‑ în fine, extrădarea nu poate fi acordată, dacă infracţiunea săvârşită este de natură politică sau este o infracţiune conexă cu una de natură politică, sau este o infracţiune militară care nu constituie o infracţiune de drept comun. Nu se consideră infracţiuni politice atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale, crimele împotriva umanităţii etc. Condiţii cu privire la persoana supusă extrădării. Condiţiile cu privire la persoana supusă extrădării derivă din legea specială, şi le putem enunţa astfel: ‑ infractorul sau condamnatul să fie cetăţean străin sau apatrid care nu domi­ciliază în România; ‑ potrivit actului de revizuire a Constituţiei, pot fi extrădaţi şi cetăţenii români, în următoarele situaţii: dacă există o convenţieinternaţională multilaterală la care Ro­mânia este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statutului solicitant, dacă este şi cetăţean al acelui stat şi dacă fapta a fost comisă pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene (UE), dacă statul solicitant este şi el membru al UE. Totodată, cetăţenii români pot fi extrădaţi şi în baza unor convenţii sau tratate bilaterale sau pe bază de reciprocitate; ‑ nu poate fi extrădată persoana care a obţinut dreptul de azil în România; ‑ nu pot fi extrădate persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie; ‑ nu pot fi extrădate persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite printr‑o convenţie internaţională. Calitatea de cetăţean român sau de refugiat politic se apreciază la momentul rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării.

5. Alte situaţii obligatorii în care nu se acordă extrădarea. Extrădarea nu se mai acordă în următoarele situaţii: ‑ nu este respectat în statul solicitant dreptul la un proces echitabil; ‑ există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicită în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pentru motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social; ‑ situaţia persoanei riscă să se agraveze ca urmare a unuia dintre motivele arătate la punctul anterior; ‑ cererea este formulată de un tribunal extraordinar, neconstituit ca urmare a unor instrumente internaţionale pertinente; ‑ tribunalul care ar judeca persoana nu oferă garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare. Motive facultative de respingere a extrădării. Constituie motive facultative de respingere a extrădării: ‑ fapta care motivează extrădarea face obiectul unui proces penal în curs sau ar putea face obiectul unui proces penal în România; ‑ dacă extrădarea ar putea avea consecinţe de o gravitate deosebită pentru persoana supusă acestei proceduri, din cauza vârstei sau a stării de sănătate. Condiţii cu privire la urmărirea penală sau executarea pedepsei. Condiţiile cu privire la urmărirea penală sau la executarea pedepsei derivă din legea specială, şi le putem enunţa astfel: ‑ extrădarea nu se acordă pentru infracţiunile care se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, potrivit legii ambelor state, şi ‑ extrădarea nu poate fi acordată dacă pentru infracţiunea săvârşită s‑a adoptat în statul solicitant un act de graţiere, sau dacă a intervenit amnistia în România pentru acest tip de infracţiune (în acest caz, doar dacă statul român avea competenţa de a judeca acea infracţiune), sau dacă s‑au împlinit termenele de prescripţie a răspunderii penale sau a executării pedepsei, fie potrivit legii statului român, fie potrivit legii statului solicitant. În acest caz, depunerea cererii întrerupe cursul prescripţiei. Legea nr. 302/2004 aduce cu sine concepte noi în ceea ce priveşte extrădarea. Unul dintre acestea este posibilitatea amânării predării, evitându‑se astfel refuzul, care reprezintă un răspuns categoric, ferm, dar negativ, în baza principiul curtoaziei internaţionale, urmărindu‑se atât păstrarea unor relaţii de prietenie cu statele solicitante, ocrotirea persoanei supuse extrădării, precum şi realizarea interesului justiţiei române. Amânarea predării se poate dispune atunci când persoana supusă extrădării este învinuit sau inculpat în faţa organelor de cercetare penală sau a unei instanţe române, ori are de executat o pedeapsă privativă de libertate aplicată de către instanţele române. Un alt concept nou îl reprezintă predarea temporară, situaţie ce permite statutului român să acorde extrădarea pentru a evita prescripţia răspunderii penale, cu condiţia remiterii condamnatului sau inculpatului autorităţilor române ulterior rezolvării afacerilor judiciare în statul solicitant.

6. Procedura extrădării pasive. În cazul în care România este statul solicitat, procedura extrădării se va realiza potrivit regulilor descrise mai jos. Astfel, cererea se adresează Ministerului de Justiţie şi este însoţită de mandatul de arestare sau de hotărârea de condamnare, precum şi de o expunere a faptelor, o copie a dispoziţiilor legale aplicabile faptei comise, date privind pedeapsa rămasă neexe­cutată, dacă este cazul. Cererea de extrădare cu anexele sale este supusă examenului de regularitate inter­naţională, examen ce este realizat de către Ministerul de Justiţie şi care are drept scop verificarea conformităţii cererii cu dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu a declaraţiilor de reciprocitate semnate de România. În cazul admisibilităţii cererii de extrădare, după realizarea examenului de regula­ritate internaţională, Ministerul de Justiţie trimite cererea şi actele ce o însoţesc procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei rază teritorială a fost localizată persoana extrădabilă, iar în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana, cererea şi documentele anexe se înmânează Procurorului General al Curţii de Apel Bucureşti. Procurorul general competent, după primirea cererii, proce­dează la identificarea persoanei supuse extrădării, căreia îi aduce la cunoştinţă conţi­nutul actelor transmise de autorităţile statului solicitant. Asupra cererii de arestare preventivă şi a prelungirii măsurii se pronunţă aceeaşi instanţă care se pronunţă şi asupra fondului, măsura fiind reanalizată periodic, fără a depăşi însă 30 de zile. Legea prevede şi un maxim pe care măsura arestării preventive nu‑l poate depăşi, şi anume 180 de zile. Dacă cererea de extrădare este respinsă, arestarea provizorie încetează de drept. Extrădarea se hotărăşte de justiţie. Competenţa aparţine curţi de apel în raza căreia s‑a desfăşurat şi urmărirea penală. Procedura se realizează într‑un regim de cele­­ritate. Ascultarea persoanei supuse extrădării este obligatorie. În cazul în care persoana supusă extrădării îşi manifestă opoziţia sa la extrădare, opoziţie care poate avea ca temei doar faptul că nu este ea persoana căutată şi că nu sunt îndeplinite condiţiile extrădării, atunci, în cadrul procesului, se pot administra probe, maximum 15 zile. La soluţionarea cererii de extrădare poate participa şi autoritatea competentă a statului solicitant, la cererea expresă a acestui stat şi cu încuviinţarea instanţei, dis­poziţia fiind valabilă şi în cazul extrădării active. O altă prezenţă, dar de data aceasta obligatorie, în cadrul procesului, este cea a procurorului. Completul de judecată la curtea de apel este format dintr‑un singur judecător, iar la recurs, din trei judecători. Curtea de apel poate pronunţa trei soluţii în cazul unei astfel de cereri: ‑ poate admite sau respinge cererea de extrădare, atunci când analizează pe fond condiţiile sale; ‑ poate dispune conexarea dosarelor, dacă există mai multe cereri concurente de extrădare, chiar dacă au fost învestite mai multe instanţe, având prioritate instanţa mai întâi sesizată; ‑ poate dispune amânarea soluţionării cererii, dacă necesită informaţii supli­mentare de la statutul solicitant, pentru o perioadă de 2 luni, cu posibilitatea reiterării sale pentru încă o perioadă de 2 luni. În cazul respingerii sau admiterii cererii de extrădare, recursul este suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la arestul preventiv. Hotărârea instanţei este supusă doar recursului în termen de 5 zile şi curge de la pronunţarea hotărârii. Recursul este judecat de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ca şi în cazul instanţei de fond, şi în recurs procedura se realizează cu celeritate. Hotărârea definitivă a instanţei se comunică procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

7. Efectele admiterii cererii de extrădare pasivă. După rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare prin care s‑a decis acordarea acesteia, se iau măsuri pentru ca persoana supusă extrădării să fie predată statului solicitant. Ministerul de Justiţie cola­borează cu Ministerul Administraţiei şi Internelor care va stabili locul şi data predării şi care va asigura acest fapt, inclusiv escorta persoanei în cauză, predare care ar trebui să se facă în termen de 15 zile. Predarea poate fi amânată doar dacă persoana este parte într‑un proces penal în faţa autorităţilor române sau se află în executarea unei pedepse privative de libertate. Totodată, dacă cerinţele situaţiei o cer, persoana în cauză poate fi predată temporar statului solicitant, cu condiţia de a nu impieta desfăşurarea justiţiei la noi şi ca, odată terminate procedurile judiciare în statul solicitant, acesta să dea asi­gurări că va remite extrădatul. Procedura extrădării active. Extrădarea activă intervine când România este statul solicitant. În acest caz, autoritatea care întocmeşte şi transmite cererea statului unde se află infractorul sau condamnatul este Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu toate acestea, procedura este tot una judiciară. Cererea are la bază toate actele care se solicită şi în cazul extrădării pasive, şi, în plus, se impune condiţia ca faţă de persoana supusă extrădării să fi început urmărirea penală. Deoarece unul dintre actele necesare, anexate cererii de extrădare, este mandatul de arestare, un astfel de act procesual este realizat tot de către instanţa de judecată. Cererea privind analiza extrădării se judecă cu celeritate şi cu precădere, în camera de consiliu. Completul este format dintr‑un singur judecător. Participarea procurorului este obligatorie. Instanţa pronunţă o încheiere, care va fi trecută într‑o condică separată, destinată şedinţelor de judecată a sesizărilor privind extrădarea. În acest registru se trec dosarele din fiecare şedinţă, separat pe complete, încheierea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului care o va redacta. Totodată, se întocmeşte şi se păstrează registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea, în care se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele inculpatului sau condam­natului; numărul şi data mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei; numărul şi data adresei Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor sau a Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti; numărul dosarului instanţei; numărul şi data pronunţării încheierii; data comunicării încheierii Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti. Instanţa de recurs va ţine un registru distinct pentru aceste speţe. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea nu este destinat publicităţii. Încheierea pronunţată de instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore doar de către procuror. Recursul se judecă în termen de 3 zile. Încheierea rămasă definitivă se comunică Ministerul Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti. Efectele extrădării active. În condiţiile admiterii cererii, persoana supusă extrădării urmează a fi predată statului român de către statutul solicitat, după care aceasta va fi predată administraţiei penitenciare sau autorităţii judiciare competente. Dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea dispoziţiilor legale.

8. Principiul specialităţii extrădării. În conformitate cu acest principiu, persoana extrădată nu poate fi judecată decât pentru infracţiunea ori infracţiunile pentru care a fost extrădată, şi, de asemenea, nu poate fi pusă să execute decât pedeapsa pentru care a fost extrădată. Persoana extrădată este astfel sub protecţia statului care a acordat extrădarea pentru faptele sale anterioare predării. De la principiul specialităţii extrădării întâlnim următoarele excepţii, excepţii ce presupun ca persoana extrădată să poată fi judecată sau încarcerată pentru alte fapte decât cele din cererea de extrădare, dacă: ‑ există acordul prealabil al statului care a predat persoana extrădată; ‑ după executarea pedepsei, nu părăseşte teritoriul în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, sau dacă după ce a părăsit teritoriul revine pe acesta, şi ‑ persoana în cauză renunţă la acest beneficiu, în acest sens dând o declaraţie în faţa judecătorului şi a apărătorului ales sau din oficiu, în deplină cunoştinţă de cauză şi în mod voluntar. Concepte şi principii noi privind extrădarea introduse prin Legea nr. 302/2004. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, regulile privind extră­darea între statele Uniunii au fost simplificate. În această situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile Capitolului III1 din Legea nr. 302/2004, dispoziţii considerate de drept comun şi care vin în completarea Convenţiei privind simplificarea procedurii de extrădare între statele membre ale UE, adoptată la 10 martie 1995, ale Convenţiei privind extrădarea între statele membre ale UE, adoptată la 27 septembrie 1996, precum şi ale Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985. Legea specială introduce noţiunea de extrădare simplificată, noţiune ce este definită ca fiind aceea procedură a extrădării care se aplică în relaţia cu statele Uniunii Europene, fără verificarea condiţiilor prevăzute la art. 50 coroborat cu art. 38, dar cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 49 din Legea nr. 302/2004. Totodată, extrădarea simplificată o mai întâlnim şi în situaţia în care avem de a face cu o extrădare voluntară, fără a se impune condiţia ca statul solicitant să fie membru al UE. Noţiunea de extrădare voluntară este explicată în cadrul dispoziţiilor art. 49 din legea specială şi se aplică extrădării pasive, când persoana supusă extrădării este de acord cu aceasta, acord care este luat în faţa instanţei de judecată. O situaţie aparte o reprezintă Acordul privind extrădarea şi asistenţa judiciară reciprocă în materie penală, încheiat între Uniunea Europeană şi SUA, la Washington, în data de 25 iunie 2003, deoarece el se încheia între un stat federal (SUA) şi o organizaţie internaţională, ce nu avea la aceea dată şi nici în prezent (aceasta până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona) personalitate juridică. Convenţia a urmărit crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pe teritoriul statelor participante la acorduri, protejarea societăţii, a valorilor comune şi facilitarea şi eficientizarea cooperării dintre statele membre ale UE şi SUA. După negocieri ce au durat mai bine de un an, partea europeană având rezerve faţă de aplicarea pedepsei cu moartea în SUA, acordul încheiat a reuşit în cele din urmă să armonizeze interesele ambelor părţi şi să asigure atât respectarea drepturilor omului pentru persoana supusă procedurii, cât şi garanţiile necesare pentru desfăşurarea unui proces echitabil de către o instanţă imparţială. Deşi România nu era stat membru al Uniunii Europene la momentul semnării acordului, totuşi, ea şi‑a armonizat legislaţia cu aceasta, astfel că în acest moment nu există nicio incompatibilitate între legea noastră internă şi Acordul de la Washington. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 18 din această convenţie, statele membre ale Uniunii Europene pot încheia şi acorduri bilaterale cu SUA, care trebuie să fie conforme acordului general.

9. Concluzii Formele cooperării internaţionale în materie penală sunt diverse. Pe lângă extrădare, care a fost analizată, sunt reglementate şi alte forme, precum: incriminare şi sancţionarea în legea internă a faptelor periculoase pe care ţara noastră s-a angajat prin tratate internaţionale să le incrimineze şi să le sancţioneze, transferul persoanelor condamnate în străinătate pentru a executa pedeapsa în statul al cărui cetăţean este, comisiile rogatorii, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie penală, transferul de proceduri în materie penală. Dintre toate, apreciem că extrădarea asigură cea mai eficientă modalitate de cooperare în materie penală.

10. Bibliografie • Mitrache, C-tin, Mitrache, C., (2007), Drept penal român – partea generală, ediţie revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti • Măgureanu, I. (2009), Extrădarea între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, în Revista română de drept penal nr. 1, pp. 81-87 • Ivan, Gh., (2007), Extrădarea pasivă. Reflecţii, în Revista română de drept penal nr. 2, pp. 79-82 • Legea nr. 302/2004. • Legea nr. 222/2008.