Download
1 / 9
E N D
Vegheat de luceferi Autor-Flora Mărgărit Stănescu
Spicuiri din volumul cu același nume Vegheat de luceferi L-am recitit pe Eminescu, candid ca roua dimineţilor, sublim ca o rază de...luceafăr, şoptind sau strigându-şi iubirea, de viaţă, de neam, de cuvânt, de tot ce-are omul, mai sfânt pe pământ. Un clocot de viaţă, căzut în mormânt, sub ploaia de floare de tei, vegheat de luceferi. La statuia lui Eminescu Mi-am sprijinit braţul pe piatra rece, pe soclul statuii, poetului îndrăzneţ, ce şi-anmuiat condeiul, de-a dreptul în luceafăr, şi-a aruncat prostiei, un zâmbet de dispreţ.
Te-am căutat Te-am căutat, răsfoind albumul cu amintiri. Te-am căutat, în asfinţitul zilei de ieri. Te-am căutat şi te-am găsit, într-un vers, un mic univers, cenuşiu şi stingher, pe un petec de cer, trist şi auster. Ţi-am ascultat, bătăile inimii, la timpul trecut... ce mult m-a durut. Ţi-am privit, zâmbetul apus, pentru timpul dus, rătăcind fără ţel, nesfârşitul mister.
Dorința Ne mai dorim … un strop de viaţă o oră, sau o zi şi-o noapte, ajunsă-i moartea la perfecţiune, speranţa-i pironită la răscruci de timp. Făptură obosită, pumnul de ţărână, orbecăind bezmetic, într-un labirint.
N-am fost doar o amintire - Cum de nu m-ai observat? Ți-am citit cărțile toate, Mi-ai dat și-un autograf Și-ai trecut la altă carte. Eram tânără, o știu Seara, hoinăream prin librării, Să nu ajung prea târziu Să mai prind ceva creații. Ți-am găsit ultima carte Așezată pe un raft, Tu mi-ai scris ceva aparte Când mi-ai dat autograf. Sugrumată de emoții Te priveam cu ochi sfioși, Mi-ai lăsat o amintire Pentru ochii mei frumoși. Poate-așa le-ai scris la toate Fără a vedea de-au ochi, Dar a mea a fost plăcerea Învățând-o pe de rost. Ne-a fost dat să ne-ntâlnim La cumpăna dintre ani, Am crezut în presimțiri Și ne logodim chiar azi.
Lumea se ținea de glume Se-ntreba ce e cu tine, Cum dintre atâtea fete M-ai ales tocmai pe mine? Iată că iubirea noastră Aștepta printre coperți, Dar a izbucnit deodată Pentru restu-ntregii vieți. M-ai luat hotărât de mână În ziua de Anul Nou, Mi-ai pus pe deget inelul Și m-ai luat, pe drumul tău. Am pus versuri în poveste și povestea o spun în vers…
Într-un amurg Într-un amurg de primăvară, Cu iz de codru înflorit, De fânul de curând cosit, Ne-am revăzut ultima oară. Cu pasul lin zâmbind senin, Te-ai înclinat a reverenţă, Ca o justificare de absenţă, - De cât timp nu ne mai vorbim? Şi intuind a ta chemare Am tras la loc cortina vrerii, Lăsată-n nopţile tăcerii Peste ceva, ce nu mai doare. Cortina peste tot ce-am vrut, Pe multe închipuiri deşarte, Sub bolta nopţii înstelate, Pe sentimente de demult. Apuse sunt de-acuma toate, Fiorii de atunci s-au stins, Și cu-o voinţă de ne-nvins, Mi-am pus pe inimă lăcate. Eu v-aş mai spune încă o poveste, Ce-ar fi putut să fie, Dar ... nu este.
Nu sunt meşter faur Nu-mi fac din versuri, brăţară de aur, nu sunt meşter faur. Sunt un menestrel, cu doruri şi vise, cu gânduri nescrise, cu speranţe ucise. O pasăre phenix, ce-şi va lua zborul, într-o bună zi, tot fără a şti rostul ei de-a fi…
Pasărea tinereții Dulce pasăre a tinereții, ce mult prea devreme-ai plecat, spre neștiute tărâmuri, în locuri de om neumblat. Acum când frigul iernii, pe suflet se-așează, trag lotca șubrezită de cari, aștept din nou răsăritul, peste câteva sute de ani.
