Download
1 / 12
E N D
În anotimpul rece nu sunt întotdeauna condiţii de mediu prielnice pentru viaţa plantelor şi animalelor. Gerurile aspre, viscolul, stratul prea mare de zăpadă au făcut ca vieţuitoarele, fiecare în felul ei, să- şi găsească o modalitate potrivită de a ajunge cu bine în primăvară. Dintre animalele care trăiesc pe meleagurile noastre, unele rămân la locul lor să înfrunte vremea rea, altele pleacă în locuri mai calde şi se reîntorc la noi primăvara. • Iată cum îşi petrec iarna câteva dintre vieţuitoarele care rămân.
Majoritatea insectelor se ascund pe timpul iernii sub scoarţa copacilor, în scorburi, sub frunzele moarte. Aici, ele stau în amorţire, nemişcate. Ar părea chiar moarte dacă în unele zile mai călduroase din iarnă nu s- ar trezi din amorţire şi nu s- ar mişca puţin să se încălzească sub razele firave ale soarelui. Când vremea se înrăutăţeşte, ele se retrag din nou în starea de amorţire.
Broaştele, şopârlele şi şerpii încep să se adune din toamnă în grupuri mai mari şi să- şi găsească locuri de iernare la baza trunchiurilor arborilor, uneori chiar sub rădăcini, acolo unde sunt mai ferite de zăpadă şi de vânt. Tot timpul iernii, ele zac în amorţire.
Începând cu luna octombrie, melcii se adăpostesc în locuri diferite, sub frunze sau chiar în gropi. Melcul se retrage în căsuţa lui şi îşi astupă intrarea cu mai multe căpăcele. Îşi redeschide casa tocmai primăvara.
Moş Martin, ursul, se retrage în bârlog şi intră într- o stare de somnolenţă. Pe tot timpul anotimpului rece, el nu iese din bârlog, nu se hrăneşte, ci consumă din grăsimea strânsă peste vară. Ursoaica, în bârlog, naşte iarna 1- 4 ursuleţi mici, chiar foarte mici, cântărind fiecare mai puţin de o jumătate de kilogram. Mama- ursoaică îi hrăneşte cu lapte până primăvara, când ies cu toţii din bârlog.
În luna octombrie, ariciul se retrage într- un culcuş căptuşit cu frunze, bine adăpostit. Poziţia corpului în culcuş, pe tot timpul iernii, este asemănătoare cu cea din timpul somnului în perioada caldă a anului. Iarna el nu doarme ci hibernează. Această stare înseamnă o mare încetinire a respiraţiei şi a bătăilor inimii, o scădere a temperaturii corpului, o lipsă totală a hranei, o stare de nemişcare.
Liliecii hibernează şi ei. Din toamnă, aceştia se adună mai mulţi, în locuri ferite, în podurile caselor părăsite sau în peşteri. Atârnaţi cu capul în jos şi cu picioarele agăţate de sus, se înfăşoară în aripile lor mari, ca nişte mantii. Ghemuiţi se vâră unul în altul, pentru a se încălzi.
Iarna, guralivele vrăbii se apropie şi mai mult de aşezările omeneşti. Mai mult decât vara, iarna se grupează în stoluri mai mari. Pot fi văzute, chiar în oraşele mari, pe crengile arborilor, ca nişte ghemotoace sure, cu capul vârât sub aripi. Penele corpului, mai dese şi mai înfoiate, nu lasă aerul rece să pătrundă până la piele. Viaţa şi hrana lor depind tot mai mult de om.
Iepurele, cu o blană mai deasă şi un strat de grăsime mai mare devine mai rezistent la frig. El se îndreaptă spre livezi şi nu se sfieşte să ronţăie coaja tinerilor pomi.
Veveriţa, s- a pregătit şi ea pentru vremea friguroasă, şi- a depozitat pentru iarnă hrana preferată: nucile şi alunele. • Iarna, pe zăpadă, pot fi observate urme de veveriţă, ce duc de la un arbore la altul. Când şi- a terminat proviziile, veveriţa dezgroapă ciuperci de sub zăpadă sau culege conuri de brad.
INSTITUTOR CHIROŞCA SIMONA CAMELIA ŞCOALA GENERALĂ NR. 3 LUPENI_ HUNEDOARA februarie, 2006
