Conferinţa Naţională de Evaluare Bucureşti – 18 februarie 2009

EVALUAREA şi disciplinele conexe în practică Conferinţa Naţională de Evaluare Bucureşti – 18 februarie 2009 Prof. univ. dr. Marin TOMA Preşedinte C.E.C.C.A.R.

I. Introducere • Importanţa temelor supuse dezbaterii în Conferinţă. • Este frecventă folosirea neriguroasă a unor termeni precum evaluare, audit, cercetare, expertiză, etc.; cauzele sunt multiple. • Este frecventă confuzia între activitate, serviciu şi profesie care poate să fie complexă (mai multe activităţi). • În multe cazuri nu se face distincţie între înţelesul literar şi cel tehnic-profesional al termenilor utilizaţi (în procesul traducerilor chiar).

II. Despre evaluare 1. Literar: A evalua însemnează: • a determina (a stabili), preţul,valoarea, numărul sau cantitatea; • a calcula, a socoti; • a estima.

2.În funcţie de aria de utilizare a noţiunii: • evaluare, în sens larg (evaluare politici publice, evaluare academică, evaluare de proiecte, procese, etc.); • evaluare, în sens restrâns (bunuri, proprietăţi, afaceri, etc.).

3. Evaluarea este un proces multidisciplinar.

4. Evaluările de bunuri, proprietăţi, afaceri pot fi efectuate în scopuri: • contabile; • administrative; • evaluări bazate pe expertiză şi diagnostic (pentru care există Standardele internaţionale de evaluare şi evaluatori profesionişti).

III. Despre audit 1. Utilizare neriguroasă (greşită chiar) a cuvântului audit. 2. O “junglă” a auditurilor şi a auditorilor “fără vină”.

4. Definiţii, concepte. 4.1. Auditul în general(accepţiunea cea mai largă): - definiţia (control, analiză, verificare, cercetare: cu o filozofie aparte); - elementele fundamentale ale definiţiei (Filozofia).

activitatea umană → examen profesional • obiectul → orice informaţie, indiferent de domeniu • scop → emiterea unei opinii motivate • specialistul → orice specialist • criteriu de calitate → standard (normă) reglementare competent independent

4.2. Auditul financiar: Audit în general cu 2 precizări: • obiectul = orice informaţie financiar-contabilă; • specialistul = profesionist contabil competent şi independent

4.3. Auditul statutar: Auditul financiar cu 3 precizări: • obiectul = situaţiile financiare în ansamblul lor; • scop = opinia motivată în legătură cu imaginea fidelă a poziţiei, situaţiei şi performanţei financiare a entităţii; • criteriul de calitate = Standardele naţionale sau internaţionale de audit

Decizia, acte, fapte, etc. (Ce s-a făcut?) diferenţe Referenţialul (Ce şi cum trebuia făcut?) Care sunt aşteptările 5. Schema de articulare a auditului.

6. Tipuri de audit: • Audit legal (Statutar) – în domeniul financiar-contabil • Audit nestatutar – în domeniul financiar contabil • Audit intern • Audit juridic • Auditul social • Auditul fiscal • Audit de calitate • Audit de mediu • Audit informatic • Audit strategic • Audit operaţional • Audit de gestiune, etc.

IV. CONCLUZII • Evaluarea şi auditul sunt concepte diferite cu foarte puţine şi nerelevante asemănări şi cu deosebiri fundamentale. • Universalitatea (aria de aplicabilitate) = sursa confuziilor: totul se poate evalua şi totul se poate audita.

Relaţia audit în general – evaluare în sens larg: Orice audit presupune cel puţin o evaluare – evaluarea ecartului între situaţia existentă şi referenţialul adoptat (criteriul de calitate); nu orice evaluare presupune un audit.

4. Deosebiri fundamentale între evaluare şi audit: 4.1. Metode Auditul spre deosebire de evaluare presupune în mod obligatoriu 3 participanţi (auditor, persoană interesată şi furnizorul de informaţii);

4.2. Tehnici şi proceduri Audit → standardizate Evaluare → aparţin specialistului care face evaluarea

4.3. Scop Audit → emiterea, după reguli precise, a unei opinii motivate. Evaluare → se fac constatări şi uneori se emit concluzii.

4.4. Obiectiv Auditul → îmbunătăţirea informaţiei (obiectiv unic şi precis) Evaluare → diverse obiective

4.5. Calitatea specialistului Auditorul → independenţa este obligatorie (absolută, relativă sau restrictivă). Evaluatorul → independenţa de anumită natură este obligatorie doar în evaluările de bunuri, proprietăţi, afaceri

Concluzia generală privind evaluarea unor politici publice: • este un proces complex şi multidisciplinar; • nu se reduce la evaluarea de bunuri, proprietăţi, afaceri, etc.;

atunci când presupune şi evaluarea de bunuri, proprietăţi, afaceri, etc. nu este obligatorie recurgerea la un evaluator profesionist decât dacă se consideră necesară evaluarea pe bază de expertiză şi diagnostic;

nu este un audit în general şi cu atât mai puţin un audit financiar-contabil; • procesul poate sau nu să facă necesară auditarea anumitor informaţii;

atunci când se consideră necesară auditarea anumitor informaţii specialistul competent şi independent poate sau nu să fie înregistrat în registrul auditorilor.

Conferinţa Naţională de Evaluare Bucureşti – 18 februarie 2009