Morome ii d e marin preda
This presentation is the property of its rightful owner.
Sponsored Links
1 / 25

Morome ţ ii d e Marin Preda PowerPoint PPT Presentation


  • 124 Views
  • Uploaded on
  • Presentation posted in: General

Morome ţ ii d e Marin Preda. Date despre Marin Preda. Romancier şi nuvelist, Marin Preda este unul dintre cei mai importanţi prozatori contemporani.

Download Presentation

Morome ţ ii d e Marin Preda

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Presentation Transcript


Morome ii d e marin preda

Moromeţii de Marin Preda


Date despre marin preda

Date despre Marin Preda

Romancier şi nuvelist, Marin Preda este unul dintre cei mai importanţi prozatori contemporani.

Nuvelele din volumul Întâlnirea din pământuri anticipează, în majoritatea, lor romanul Moromeţii. Marin Preda nu e Moromete şi nici nu-l creează pe acesta după chipul şi asemănarea lui. Scriitorul este mai degrabă acela care-şi imită eroul. Nuvelele arată că Moromete nu există de la început, că autorul îl descoperă treptat, ca şi cum propriul personaj i s-ar releva cu încetul. Marin Preda devine, în raport cu opera lui, moromeţian, pe măsură ce Moromete însuşi devine, în raport cu lumea lui, moromeţian.

Nuvela Întâlnirea din Pământuri descrie o criză a virilităţii. Dugu o vede pe Drina, goală, scăldându-se, şi se bate pentru ea cu Achim. Disputa dintre cei doi parodiază uşor cavalerismul medieval. În La Câmp, doi flăcăi dau de o fată dormind sub un tufan şi o violează. În Colina, un băiat e surprins pe câmp de o negură deasă şi are vedenii. Toate sunt naraţiuni obişnuite, care abia dacă lasă să se bănuiască plăcerea povestirii de mai târziu. Violenţa este aici expresia unei inocenţe, a unei purităţi : Dugu, Drina, cei doi ciobani sunt nişte candizi şi, pe această linie, rude de departe cu Moromete.


Morome ii d e marin preda

În Calul, personajul se teme parcă se recunoască de la început că-şi va omorî calul : el se simte oarecum vinovat faţă de animal şi se amăgeşte ascunzându-şi scopul drumului său matinal, amânând conştiinţa crimei. Este tipică în Calul mişcarea înceată a naraţiunii, parcă indiferentă, meticuloasă, împiedicată. Paţanghel din O adunare liniştită este dintr-odată uimitor de asemănător cu Moromete. El este aici adevăratul povestitor, substituindu-se autorului. Paţanghel pregăteşte meticulos efectele istorisirii. Amânarea, ocolurile ţin de o anume plăcere a personajului de a-şi crea şi regiza spectacolele. Odată cu apariţia acestei nuvele, apare în opera lui Marin Preda spiritul socratic, preţuirea valorilor libertăţii, încercarea de a sustrage de sub fatalitatea determinărilor elementare.

Marin Preda sfârşeşte prin a-şi imita personajul, procedând ca el. Moromţianismul profund al operei constă în acest transfer : autorul împrumută de la eroul lui gesturi, cuvinte, un fel de a fi.

Desfăşurarea apare în 1952 şi este o replică dialectică, cu mult sub nivelul Moromeţilor, la tema timpului răbdător. Ilie Barbu pare un moromeţian de dată recentă. În fond, nuvela e, sub raport tipologic, o variantă a romanului. Sub acelaşi raport romanul o copleşeşte însă. Tipologic, ea e anulată de roman. Toate reacţiile moromeţiene ale lui Ilie Barbu dintr-o anume fază a lui sunt retopite şi “înghiţite” de roman la un nivel artistic superior. Ilie Barbu este în literatura lui Marin Preda, primul erou activ.

Tema îndrăznelii va fi amplificată la proporţii majore, sociale, în nuvela Îndrăzneala, unde multe pagini stau sub semnul Moromeţilor, adăugându-se însă o încordare surdă, plutind ameninţătoare deasupra câmpului unde înfruntarea dintre cei doi e descrisă magistral. Evoluţia lui Anton Modan merge spre îndrăzneala acţiunii. Nuvela toată este o demonstraţie a fortificării eroului, a conştiinţei de sine.


Morome ii d e marin preda

Romanele şi nuvelele lui Marin Preda, prin particularităţile psihologice ale personajelor, viziunea lor proprie asupra vieţii, limbajul atât de caracteristic, reconstituie o lume puternic impregnată de elemente esenţiale specificului nostru naţional. De aceea surprinde, poate, faptul că autorul Moromeţilor se inspiră, în nuvela Friguri, dintr-un alt mediu şi dintr-un spaţiu geografic diferit de al nostru. Autorul s-a inspirat din lupta de eliberare dusă de patrioţii din Vietnam şi nu urmăreşte aspecte exterioare, decorative, ci probleme umane profunde, cruciale, care apar în conştiinţa eroilor. Prin nobleţea sufletească şi omenia care-i caracterizează, eroii din nuvela Friguri se integrează universului artistic al lui Marin Preda. Cunoscător al psihologiei oamenilor din popor, autorul a descoperit în imensa lor simplitate o nebănuită măreţie, care n-are însă în ea nimic spectaculos. Subiectul propriu-zis al nuvelei îl constituie, de fapt, relatarea vieţii eroului în răstimpul în care el se străduieşte să-şi îndeplinească misiunea. Poveste vieţii lui Nang e aparent simplă. Fiu al unor ţărani nevoiaşi, el a avut “una din acele copilării care trebuie uitate, fiindcă altfel nu se poate suporta”. Rămas orfan la o vârstă fragedă, ajunge de timpuriu în armată, devenind un luptător devotat pentru independenţa naţională. Misiunea pe care trebuie să o îndeplinească presupune abilitate şi eforturi supraomeneşti. Obstacolele pe care trebuie să le înfrunte sunt nespus de grele. Nang rămâne o frumoasă figură de luptător patriot, un personaj de acţiune care îmbogăţeşte galeria eroilor lui Marin Preda, în general mai închişi în ei, mai frământaţi. Ca structură psihologică, el nu e din spiţa medievală a lui Moromete, ci mai sigur din aceea a lui Ilie Barbu şi Anton Modan, după momentul regăsirii conştiinţei propriei demnităţi umane, când se “desfăşoară” şi se “încălzesc”.


Morome ii d e marin preda

Romanul Risipitorii a apărut în 1962 şi reprezintă pentru Marin Preda trecerea de la stilul epic indirect la stilul epic direct, acela care dă posibilitatea autorului să-şi exprime ideile fără a mai recurge la limbajul personajelor. Prozatorul ştie mai mult decât eroii săi şi, intervenind în dialogul cărţii, devine el însuşi un personaj şi anume personajul cel mai bine plasat pentru a judeca pe celelalte şi a da faptelor, la urmă, o viziune unitară, coerentă. Risipitorii constituie, deci, în multe privinţe, o carte de experiment şi faptul că Marin Preda a dat trei versiuni arată că la dificultăţile demersului s-au adăugat şi o nemulţumire de ordin estetic faţă de soluţiile iniţiale. Aşa cum se prezintă în forma definitivă, Risipitorii este romanul unei familii şi, lucru nou la Marin Preda, romanul unui sentiment. El acoperă o mare arie socială şi se întinde pe spaţiul a două generaţii : părinţii (Petre şi Rodica Sterian, Toma Sterian) şi copii (Constanţa, Vale, Gabi, dr. Munteanu, Mimi Arvanitache). Materia romanului o constituie dramele copiilor şi, analizându-le, talentul lui Marin Preda îşi regăseşte forţa lui reală. Volumul al II-lea al Moromeţilor apare după mai bine de un deceniu de la apariţia celui dintâi, în anul 1967. Acţiunea lui este grupată în jurul anului 1950. Moromete dinainte, devenit punct de referinţă literară, e mai viu, mai fascinant, de o mai înaltă spiritualitate decât cel de acum, mohorât, fără strălucire, ca un general trecut în rezervă. Romanul nu este cu totul detaşat de primul, dar e scris altfel, cu altă tehnică epică şi la altă vârstă spirituală. Între primul şi al doilea volum, prozatorul a scris şi altfel de literatură, a cunoscut alte forme epice, contactul lui cu proza occidentală nu a rămas fără consecinţe pe plan epic.


Morome ii d e marin preda

Şi în volumul al II-lea, Moromeţii rămâne romanul lui Ilie Moromete, deşi cartea vizează o relaţie socială mai întinsă şi chiar o epocă în totalitatea ei. Ce se impune însă şi dă o impresie de neuitat e destinul bătrânului ţăran, trecut prin multe, ieşit din zona de umbră în care o existenţă socială nemiloasă îl aruncase. În epoca de tranziţie, Moromete dispare ca erou activ. Personajul are aici un destin mediocru iar evenimentele îl copleşesc. Când totul pare iremediabil pierdut şi Moromete joacă farsa îmbolnăvirii, personajul capătă aura tragică pe care o pierduse. În momentul când Moromete se ridică din închipuita lui boală şi pune mâna pe par pentru a face ordine în familie, el iese din zodia mediocră în care trăise până atunci şi redevine eroul tragediei sale. În spatele replicilor formulate cu aceeaşi dezinvoltură, se simte că mulţumirea eroului nu mai e aceeaşi. Rolul lui de stăpân absolut, nu-i mai dau siguranţa de înainte. Rolul lui de stăpân absolut în familie îi fusese retras, feciorii plecaţi la Bucureşti nu se mai întorc, iar când tatăl, hotărât să refacă unitatea familiei, îi cheamă cu o nefirească duioşie, refuzul lor ia forme neaşteptate. Catrina îl părăseşte şi ea, ameninţând-ul cu pedepse biblice. Nici un copil nu-l mai ascultă şi observaţiile lui spirituale se întorc împotriva sa. Discuţiile dintre Moromete şi fiul său capătă sensul unei confruntări între două moduri de a concepe viaţa, în ultimă instanţă între două civilizaţii.

Eroul principal al volumului al doilea e Niculae Moromete. Ilie Moromete e prea puţin implicat, el fiind redus la un rol secundar de simplu spectator din afară a faptelor. Descrierea peripeţiilor lui Niculae prilejuieşte autorului nu numai o pagină vie de istorie, dar şi o capodoperă de observaţie a psihologiei ţărăneşti superioară într-un moment de mare încordare, de ezitare între acceptarea necesităţii şi refuzul ei.


Morome ii d e marin preda

În ideea de monografie, vizând o atitudine proprie faţă de existenţă, în toate actele fundamentale ale vieţii, Marin Preda se aproprie de Rebreanu, din direcţia unei proze în care analiza psihologică e magistrală. Moromeţii e şi sub acest aspect opera unei elaboraţii exemplare.

Romanul Marele singuratic a apărut în 1972 şi este o reluare dintr-o altă perspectivă a romanului Moromeţii. Prin acesta, Marin Preda revine la romanescul tradiţional cu o experienţă nouă. Personajul principal este Niculae, fiul cel mic al lui Moromete. Cunoaştem din volumul al II-lea al romanului Moromeţii istoria eşecului său politic şi retragerea sa la o fermă din jurul capitalei. Istoria acestei retrageri este continuată în romanul Marele singuratic. Toate aceste reluări, reveniri, arată că Marin Preda vrea să ducă până la capăt istoria unei familii şi că biografia personajelor sale nu este încheiată. Figura tatălui apare şi în acest roman, deşi, este limpede că romanul e acaparat de problemele fiului. Dar, întotdeauna când vine vorba de acest personaj, naraţiunea capătă o vibraţie nouă, celelalte personaje intrând în umbră. Autorul a imaginat în Marele singuratic un roman cu multiple sensuri simbolice, care comunică, cu o evidentă participare lirică, lucruri esenţiale despre om, despre iubire, despre adevăr.

Marin Preda, prin toată opera sa, a cultivat o literatură inspirată din realităţile contemporane, abordând teme morale sau existenţiale într-un stil epic de mare densitate, care a aşezat proza românească pe terenul solid al observaţiei psihologice.


Imaginea familiei in romanul morometii

Imaginea familiei in Romanul “Morometii”

Romanul „Moromeţii”, scris de Marin Preda, a cărui originalitate stă fără îndoială în noua viziune asupra lumii rurale, este unul ce prezintă foarte bine povestea unei familii de ţărani din Câmpia Dunării, mai precis din satul teleormănean Siliştea-Gumeşti, care cunoaşte de-a lungul unui sfert de secol, o adâncă şi simbolica destrămare.

In volumul I satul e înfăţişat cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, într-o perioada in care timpul era „foarte răbdător cu oamenii”. De asemenea întâiul volum este în întregime concentrat asupra unui singur personaj, desfăşurarea epica fiind subordonata lui Ilie Moromete.

La fel ca toţi sătenii, in afara unor familii mai înstărite ca cea a lui Aristide, Cotelici, Bălosu, şi familia Moromete nu are trai foarte uşor, ei, în special părinţii, fiind apăsaţi de multe impozite, foncirea şi alte neajunsuri dar ele pot fi încă suportate de capul familiei care se adună cu plăcere duminica, la taifas, in „poiana lui Iocan” unde citesc ziare, povestesc anecdote, glumesc, angajându-se în adevărate dueluri ale inteligenţei. Ilie Moromete stăpâneşte absolut peste o familie a cărei gospodărie pare solidă si grija conducatorului ei este s-o menţina intactă. E pentru întâia oară când in literatura româna ţăranul nu este stăpânit de ideea de a avea pământ, ca şansă a fericirii sale, ci de a şi-l păstra.


Morome ii d e marin preda

Capul familiei este dotat, pe lângă o filozofie asupra vieţii şi cu o voinţă de a rezista la tot ce contravine gustului său de trai liniştit, confortabil, într-o gospodarie mijlocie. Astfel, dacă Moromete nu face mari speculaţii, el caută să profite de instituţiile capitaliste – nu se sfieşte să ia bani cu împrumut de la bancă spre a-şi cumpăra oi si cai, îşi pune la muncă familia, el rezervându-şi rolul de stăpân, pierde timpul in lungi conversaţii cu prietenii, discuta politică – are păreri îndrazneţe despre regalitate si nu se sinchiseşte de legionari. Singura sa grija e de a-şi achita impozitele şi datoriile contractate, tărăgănând, amânând cat mai mult scadenţele, fără să înstrăineze ceva din avere, astfel dovedindu-se grija bărbatului de a nu-şi lăsa familia fără nimic.

Familia Moromete nu este una chiar obişnuită, copiii fiind împărţiţii în două tabere,una formată din copiii din prima căsătorie a lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă, Achim, şi a doua compusă din fete şi Niculae, care era mai mult neutru. El fiind cel mai mic din familie, putem spune că este şi cel mai sensibil, lucru care îl făcea să plângă foarte repede. Moromete nu prea era interesat de soarta mezinului, pentru el copilul fiind doar o persoană care trebuia trimisă cu oile, de aceea atunci când acestuia i s-a făcut rău la serbarea şcolară Moromete nu a ştiut ce să facă. Niculae are un rol important deoarece reuşeşte să-şi înduplece tatăl să facă altceva decât şi-a plănuit, adică să-l convingă că el nu are nevoie de pământ ci are nevoi de şcoală, lucru cu care Moromete nu a fost de acord la început, dar apoi a îndeplinit voinţa băiatului.

O altă componentă a familiei este mama, Catrina Moromete care în primul volum nu are un rol foarte mare, unicul detaliu care o diferenţiază aici este viaţa ei dublă, în vis şi realitate, şi frica morbidă de Diavol, fiind foarte credincioasă, mustrându-şi adesea soţul pe motivul că nu merge la biserică. Ea este supusă bărbatului, luând şi bătaie de la acesta din cauza celor trei băieţi, temătoare de copiii vitregi, are un glas "îndepărtat şi îmbulzit de gânduri". Mai târziu, ura cumplită împotriva bărbatului o va scoate din anonimat.


Morome ii d e marin preda

O scenă importantă din viaţa Moromeţilor este cea a cinei, în care descriindu-se poziţiile la masă se arată statutul fiecăruia în cadrul familiei. Astfel modul în care sunt aşezaţi la masă sugerează şi anticipează viitoarele conflicte care vor determina destrămarea familiei. Mama împreună cu fetele stăteau în partea dinspre vatră, sugerându-se astfel faptul că ele asigurau buna desfăşurare a cinei. Locul lui Niculaie denotă faptul că este neglijat de familie, iar cei trei băieţi, Paraschiv, Nilă şi Achim au o poziţie centrifugă, semn al dorinţei lor de a părăsi casa părintească, atraşi de mirajul unei alte lumi. Pe cel mai înalt loc din jurul mesei stătea Moromete, acest lucru reliefând autoritatea lui paternă. Scena cinei de o mare simplitate pare a fi un ecou peste milenii al ceremonialului familiei gentilice care şi-a conservat într-o formă aproape intactă structura , dar nu şi mentalitatea.

O altă situaţie semnificativă este şi perioada secerişului. Prin acest eveniment ni se arată ordinea cu care Ilie Moromete şi-a orânduit copii, fiecare având bucata sa de secerat, pe care trebuia sa o termine într-o anumită perioadă de timp. Pentru Niculaie acest an reprezintă iniţierea sa în tainele secerişului, el mergând pentru prima oară cu familia la secerat.

Un lucru demn de remarcat în roman este conflictul între cele doua grupuri de copii, datorat în special pământului, o dovadă fiind faptul că Paraschiv, bănuind că surorile lui ţin comori ascunse intr-o ladă, o sparge. Între Ilie Moromete şi cei trei fii ai săi există o relaţie mai specială, pe care însă el nu o arată foarte bine, fiind autoritar cu toată lumea. Însă această atitudine este răsplătită într-un mod nu foarte cuviincios de către băieţi, ei murmură şi-l vorbesc de rău în sat că a dat porumbul ieftin, şi că "el nu face nimic", "stă toată ziua".


Morome ii d e marin preda

Tinerii Moromete au simţul acumulării burgheze, iar modelul lor e Tudor Bălosu, semnul noilor relaţii capitaliste în economia satului. Dragostea bărbatului nu întârzie să apară, el având o concepţie patriarhală şi, voind să-şi lecuiască fii de boala câştigului, îi lasă să se ducă de mai multe ori la munte. Insuccesul nu-i dezarmează, şi stimulaţi de Guica, sora rea a tatălui, care le spune că fetele vor să le fure averea, ei plănuiesc să fugă cu oile şi caii la Bucureşti. Presat de fonciire şi de bancă, Moromete acceptă să-l lase pe Achim să plece cu oile la Bucureşti pentru a câştiga bani. Când îşi dă seama că Achim nu se va mai întoarce, Moromete se gândeşte să vândă caii, daţi in grija lui Paraschiv si Nilă. Aceştia însă se opun şi încearcă să fugă, dar ţăranul află că ei vor să-l jefuiască şi să-l părăsească şi îi opreşte. E momentul în care începe declinul personal. Spargerea familiei duce la prăbuşirea lui morală. Scena finala în care, dupa ce, pentru a-şi îmbuna feciorii Moromete se răzbună pe nevastă, scos din răbdări, loveşte pe Paraschiv si Nilă cu parul, explicând toata tactica sa, atitudinea faţă de realităţile crispante din jur : «- Atâta timp cât trăiesc eu, ori faceţi cum zic eu, ori dacă nu, să plecaţi. Am muncit şi am trudit şi am luat pământ ca să trăiţi voi bine . De ani de zile mă zbat să nu vând din el, să plătesc fonciirea fără să vând, ca să vă rămâie vouă întreg, orbilor şi sălbaticilor la minte . Şi […] acum săriţi la mine… că v-am furat munca voastra ! Bolnavule după avere !… O să-ţi mănânce capul averea, să ţii minte de la mine! 

Moromete nu e deci setos de pământ, averea nu reprezintă pentru el un scop ci numai un mijloc de a trăi în oarecare tihnă, cu iluzia, dacă nu cu certitudinea independenţei. Când însă Paraschiv si Nilă nu inţeleg lupta tatălui cu instrumentele puterii statului,jandarmul şi perceptorul, fug şi ei la Bucureşti cu caii. Moromete e nevoit să vânda mai mult de jumatate din pământ, cumpără alţi cai, plăteşte impozitul funciar, rata la banca şi taxa şcolară pentru fiul mai mic, Niculaie şi începe o viaţă nouă. Cu toate acestea lucrurile nu mai merg ca altădată când «timpul se scurgea… fără conflicte mari» în Câmpia Dunării 


Pozitia personajului in lumea satului

Pozitia personajului in lumea satului

Morometii reprezinta povestea unei familii de tarani din Câmpia Dunarii care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol o adânca si simbolica destramare. Actiunea e plasata, in punctul ei initial, 1a câtiva ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, când timpul parea foarte rabdator cu oamenii, iar viata se scurgea fara conflicte mari. In spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sânul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intii se petrece de sâmbata seara pâna duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la câmp pâna la fuga Polinei cu Birica. Scriitorul decupeaza scene de o mare simplitate din viata taranilor si nareaza lent, staruind asupra fiecarui amanunt, gest sau replica. Totul se desfasoara parca dupa un tipic anume, nimic nu e spontan, in asa fel incât impresia de ceremonial e staruitoare, ca si cum taranii s-ar orienta in cele mai elementare miscari ale lor dupa o ordine prestabilita, dupa un cod stravechi.

Prozatorul nu-si incepe povestea de la cap, ci de la un punct oarecare din desfasurarea ei. Personajele sunt gata formate, ele intra in actiune fara nici o pregatire prealabila si se misca conform firii lor. Modalitatea aceasta tradeaza un gust al reprezentarii dramatice, viziunea artistica a lui Marin Preda fiind adeseori scenica, ceea ce creeaza un puternic sentiment al autenticitatii..


Morome ii d e marin preda

Dupa lunga descriere a intoarcerii Morometilor acasa, atentia scriitorului se indreapta spre viata comunitatii rurale. El isi alege in acest scop secvente dintr-o zi de duminica la tara si nareaza, dilatând prin insistenta, evenimente obisnuite, ca taierea unui salcâm, un drum spre fierarie cu secerile pe umar, o adunare in poiana, plata unor impozite, calusul, hora. Capacitatea lui Marin Preda de a vedea semnificatia ascunsa a faptului banal, cotidian, este aici magistrala si obisnuitul capata un relief neasteptat, tulburator, ca si cum. ne-am afla in fata unor adevarate ritualuri ale universului satesc. Cadrul acesta este necesar prozatorului, intrucât, fara el, functiile vitale, si spirituale ale eroului nu s-ar putea exercita. In relatie cu satul, individualitatea lui Ilie Moromete se dezvaluie pregnant si ceea ce in sânul familiei parea o ipoteza devine acum o confirmare: el are trasaturi care il asaza deasupra celorlalti.

Eroul e portretizat in miscare si se contureaza finalmente prin suma detaliilor acumulate pe parcurs. E suficient sa stea pe stanoaga sau sa iasa la drum, pornind undeva spre mijlocul satului, si spectacolul incepe: Obiectele si oamenii nu-1 lasa indiferent. In fata lor, sensibilitatea lui vibreaza si el sesizeaza intr-o existenta, oricât de cenusie, elementul inedit, mai ales cel comic.

Lumea e plina de “personaje” pe care el le contempla cu voluptate si le recreeaza apoi ca un adevarat artist pentru prieteni, pentru ca in Moromete gustul pentru contemplatie se imbina perfect cu darul vorbirii si mai ales cu placerea de a vorbi.

Scena care-l defineste profund, tocmai pentru ca sintetizeaza epic pozitia lui Moromete in relatie cu o colectivitate umana reprezentativa pentru mediul sau de viata, se petrece in poiana fierariei lui Iocan, unde taranii, gatiti ca de sarbatoare, se aduna sa discute, cu un inimitabil umor, politica.


Morome ii d e marin preda

“Se apropiau de fierarie si Moromete fu intâmpinat de departe cu exclamatii. Iocan abia deschisese si poiana era plina. Unii stateau in picioare, altii pe niste butuci vechi, adusi acolo cine stie de când si tociti de sedere, toti galagiosi si parca nerabdatori. Dar Moromete nu-i lua in seama, nu se grabi sa se duca la ei. Se opri din nou pe o podisca, il parasi pe Dumitru lui Nae si intra in curtea cuiva. Abia peste o jumatate de ceas iesi de acolo. Era ras proaspat.

- Ce e, ma, ce v-ati adunat aicea? ! se mira apoi când ajunse in poiana fierariei. Buna dimineata!

I se raspunse din câteva parti si cineva, vazându-i secerile, ii spuse sa se grabeasca fiindca ii ramâne griul pe câmp.

- Pai de ce, Iordane, n-o sa te chem pe tine sa mi-1 seceri tu? Erau foarte veseli si parca nici nu se auzeau unii pe altii...

Cocosila scoase dintr-o despartitura a chimirului un pachet de regie nedesfacut, se aseza nepasator pe un butuc si incepu sa-si rasuceasca, o tigare. Moromete se lasa pe vine si isi facu si el din pachetul lui Cocosila, dupa care intinse mâna si trase incet de sub aceiasi chimir “Dimineata”. Ziarul nu era intreg, dar Cocosila avusese grija sa-i aduca lui Moromete paginile cu stiri politice si cu dezbaterile.

- Asculti, Mnromete? Nu mai citi, lasa c-am citit eu inaintea ta si sunt destept, asculta aici la mine...

- Hai, Moromete,... dadu cineva glas nerabdarii tuturor. Hai, da-i drumul! De fapt Moromete intârzia ca un scolar care nu e sigur pe el; citea intâi in gind. - Auziti ce zice regele! spuse el si indata se facu tacere deplina. Auziti ce zice Majestatea sa, adauga rotunjind mieros pe "majestatea sa"...


Morome ii d e marin preda

Marele congres agvicol Discursul Majestatii sale Regelui

Domnilor, am fost informat ca congresul dumneavoastra este un congres de specialisti, agronomi si ingineri. Iau cuvântul aici ca unul interesat in chestiunile pe care le dezbateti si care am chiar oarecare experienta. Mi-ar fi placut poate ca acest congres si fie un congres al "gospodarilor" pentru ca, dupa mine, specialistii nostri sunt inca departe de a fi gospodari: Stiu acest lucru, pentru ca agricultura m-a pasionat... Domnilor, a devenit o lozinca sa se spuna la noi ca agricultura este ocupatiunea principala a românilor, am spus-o si eu, dar din nenorocire, daca este ocupatiunea manuala principala a românului, nu este totdeauna si ocupatiunea lui mintala...

Moromete se opri si ramase cu privirea tinta, in ziar. Tacerea continua.

- Hehe! izbucni pe neasteptate Dumitru lui Nae si râsul sau gâlgâi puternic si lenes mai departe. He, he, he, ia uitali-va cum a ramas Moromete.

- Adica, se rasuci Moromete spre Cocosila, lasând pentru moment ziarul la o parte, adica ocupatiunea ta mintala, Cocosila, e la alte prostii!

Cocosila nu raspunse, se uita invidios la Moromete care stia sa gaseasca in ziar astfel de lucruri.

- Primul agricultor o fi mergând si el la plug? dadu Dumitru lui Nae tonul comentariilor.

- Merge, de ce sa nu mearga! zise Iocan. Când se desprimavareaza iese cu plugul din curtea palatului si se duce si el la arat.

- O fi avind pamânt? se interesa cineva.

- Are! afirma Cocosila. Are asa, cam vreun lot si jumatate!...

- Nu cred, se indoi cineva. Are mai mult, ca trebuie sa-1 tina si pe ala micu, pe Mihai... Trebuie sa-i dea sa manânce.

- Esti prost! Reflecta Cocosila. Ala micu are lotul lui de la ma-sa!

- In fine! incheie Moromete aceste scurte observatii si apuca din.nou ziarul in mâna.”


Morome ii d e marin preda

Simpatia spontana cu care este intimpinat Moromete, faptul ca discutiile nu incep fara el, greutatea cuvântului sau dovedesc ca prestigiul lui e real si recunoscut. Sociabilitatea, inteligenta, ironia, umorul, darul de a vedea dincolo de lucruri, fantezia, bucuria contemplatiei fac din el un taran neobisnuit, un observator si un moralist. Exista si o alta fata a lui Moromete, in consens cu trasaturile lui fundamentale, dar care il particularizeaza si mai mult printre ceilalti tarani. Personajul este un disimulat, stapâneste arta de a-si desincroniza in mod voit gândurile si vorbele, de a mima gesturi si opinii false pentru a sonda partenerul de discutie si a se distra pe seama prostiei, a ingâmfarii si a limbajului acestuia sau, pur si simplu, pentru a se ascunde pe sine. Semnificativa e comedia jucata in fata agentilor fiscali, care-i stricasera placuta lui discutie de duminica. Intrând in curte, trece pe lânga cei doi agenti, ca si când acestia nici n-ar exista, striga suparat la o Catrina invizibila, aflata de fapt la biserica, si la un Paraschiv inexistent. Dupa ce-i innebuneste bine prin aceasta manevra de ignorare, se intoarce spre ei si le striga : "N-am !". Apoi se potoleste brusc si cere o tigare, lasându-1 in pace pe agent sa taie chitanta. Dupa ce o primeste in mâna, o rasuceste meticulos pe toate partile si o pune incetisor pe prispa, tragând linistit din tigare:

“ - Hai, nea Ilie, hai, nea Ilie! se grabi Jupuitul, pocnind incuietoarea gentii.

-Pai nu ti-am spus ca n-am?! zise Moromete nevinovat. Ce sa-ti fac eu daca n-am! De unde sa dau? N-am!"

-Si jocul continua spre cumplita enervare a agentilor, care vor sa-i ridice lucrurile din casa, sa-i ia caruta si caii. Când amenintarile sunt gata sa se realizeze, Moromete intervine impaciuitor:

"- De ce nu vrei sa intelegi ca n-am? Ia ici o mie de lei, si mai incolo asa, mai discutam noi! Ce, crezi ca noi fatam bani?"


Morome ii d e marin preda

Disimulatia lui Moromete nu este numai reactie defensiva, ea ii devine o a doua natura, pentru ca, desi e un tip sociabil, de o mare curiozitate intelectuala, constructiv in intentii, are un comportament bizar, mascat. Adevarata lui fire trebuie dedusa din gesturi si reactii care o contrazic. Celor din jur "le apare ca un om sucit, cu toane, imprevizibil, inchis intr-o meditatie a sa obscura si impenetrabila" (Ov. Crohmalniceanu). Practic, reactiile lui Moromete sunt derutante. Când Nila duce caii sub salcâmul pe care-1 taiau, Moromete striga spre el: "Unde vii, ma, cu ei?", dar cum baiatul nu pricepe: “- Cum unde vin?", intoarce vorba, ca si cum el ar fi gresit: "Adica da treci cu ei incoa sa cada salcâmul pe ei". La constatarea lui Cocosila ca poarta la care lucra Paraschiv e gata, Moromete raspunde suparat: "Nu, mai trebuie un vitel sa se uite la ea", iar lui Tugurlan, care se mira de ce nu-i poarta pica fiindca 1-a injurat in poiana lui Iocan: "Pai si pe d-ta te-am injurat Si d-ta nu te-ai suparat", ii precizeaza cu o savanta savoare: "Nu, pe mine m-ai combatut. Aia e altceva".

Atitudinea lui Moromete creeaza un fenomen de instrainare, de o dureroasa intensitate, observabil mai ales in relatiile lui cu cei sase copii. El ii iubeste si le vrea binele, dar isi cenzureaza orice induiosare fata de ei. Serbarea scolara la care Niculae ia premiul intâi ii provoaca pentru prima data nevoia de a-si transmite afectiunea in mod direct si atunci el nu gaseste gesturile cuvenite. Uimirea de a-si vedea fiul premiant, când el credea ca va ramâne repetent, stinghereala copilului si saracia lui, criza de friguri care il cuprinde in timp ce incerca sa spuna o poezie ii produc o emotie vecina cu panica. Intoarcerea lor spre casa e aproape patetica fiindca, pentru o clipa, distanta dintre tata si fiu dispare prin gesturi schitate cu multa stângacie. Una din multele iluzii ale lui Moromete este credinta lui in posibilitatea comunicarii.

El banuie ca oamenii il inteleg sau ca cel putin nevasta si copiii il inteleg si nu-si poate reprima mirarea când acestia il interpreteaza altfel decât se stie el.

Prabusirea gospodariei sale se va petrece si din aceasta cauza, pentru ca fiii ii ignora planurile neexplicate si se simt animati de alte gânduri, mai realiste, sau, in orice caz, in spiritul timpului lor. In momentul in care Paraschiv, Nila si Achim vor avea puterea sa se desprinda de sub influenta tatalui, politica de echilibru a micii proprietati, iluzia cea mare a lui Moromete,


Morome ii d e marin preda

Pentru Moromete, pamântul inseamna demnitate sociala si umana, bucuria de a fi liber, independent; mai inseamna sansa de a te gândi si la altceva decât la ziua de mâine, posibilitatea de a privi viata nu neaparat ca spectacol, ci ca pe un lucru de al carui secret trebuie sa te patrunzi, sa te uiti la oameni, la soare, la tot ce exista. Eroul lui Marin Preda este un contemplativ si drama lui este drama contemplativitatii, adica, dupa explicatia scriitorului, “este drama omului care, fara a dispretui activitatea, isi da seama ca insul care e numai activ isi consuma viata si nu intelege nimic din ea, pentru ca devine robul actiunii" (Florin Mugur: Convorbiri cu Marin Preda). Lui Moromete ii place viata ca miracol de contemplat. Nu este totusi un inactiv. El actioneaza, dar in sensul iluziilor pe care si le-a facut despre viata; si cum credinta lui este ca modul traditional de existenta al taranimii este cel mai bun cu putinta, actioneaza in spiritul acestei conceptii, dar intr-o flagranta contradictie cu spiritul epocii, care-1 va invinge. De aici, drama.

Marin Preda are meritul de a fi integrat o drama eterna istoriei si realitatilor sociale romanesti ("fara istorie literatura se asfixiaza"). Analiza unei psihologii, a unei stari de autoiluzionare si a consecintelor ei se completeaza cu studiul aproape balzacian al mecanismului social si al comediei umane.

Drama lui Moromete se declanseaza intr-un timp istoric anumit, când puterea banului il pune pe taran in situatia de a face din productia sa o marfa. In satul patriarhal, cu economie autarhica, navaleste cu violetnta un alt tip de relatii, in cadrul carora trebuie sa produci unele bunuri, dar si sa vinzi, ca sa poti cumpara altele. Banul inseamna un atac brutal la adresa iluziei lui Moromete ca el, cu pamântul si copiii lui, poate continua sa traiasca linistit. El vede ca taranul este atras intr-o cursa despre care nu stie incotro duce. Nelinistea unei asemenea perspective e incerte il determina pe erou sa ramâna pe pozitia lui pâna la sfârsit.


Morome ii d e marin preda

Fiii cei mari inteleg altfel problema si, pe fondul mai veehi al urii lor impotriva mamei si surorilor vitrege, pun la cale separarea de bunuri si fuga la oras. Pentru a preveni razmerita, Moromete ii permite lui Achim sa plece la Bucuresti cu oile ca sa aduca in toamna sase mii de lei, le duce eu vorba pe Catrina si pe fete, ii lasa si lui Niculae speranta ca-1 va trimite la scoala. Atitudinea lui concilianta nu da rezultate. Fiii isi dispretuiese tatal pentru nepriceperea lui in afaceri si Moromete trece la masuri extreme. Ii bate cu parul pe Paraschiv si pe Nila intr-o secventa de mare dramatism, care-i exprima disperarea de a nu fi putut sa-i oblige sa ramâna ceea ce ar trebui ei sa fie, dupa parerea lui, adica tarani adevarati.

Paraschiv si Nila reusesc pâna la urma sa fuga, luând si caii din grajd, iar Moromete e obligat sa vânda o parte din pamânt, deci sa faca exact ceea ce a luptat sa nu faca. "Cu banii luati Moromete isi cumpara doi cai, plati foncierea, rata anuala la banca, datoria lui Aristide si taxele de internat ale lui Niculae, ramânând ca necunoscuta solutia acestor probleme pentru viitor: din nou rata la banca, din nou foncierea, din nou Niculae.”

Dar cu toata aparenta sa nepasare, Moromete nu mai fu vazut stând ceasuri intregi pe prispa sau la drum pe stanoaga. Nici nu mai fu auzit raspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind. Din Moromete cunoscut de ceilalti ramase doar capul lui de huma arsa, facut odata de Din Vasilescu si care acum privea insingurat de pe polita fierariei lui Iocan la adunarile care inca mai aveau loc in poiana.

Lipsite de omul lor, aceste adunari aveau sa-si piarda si ele curând orice interes. Iar trei ani mai târziu, când izbucnea cel de-al doilea razboi mondial, sa se vada ca nu era numai atât. “Timpul nu mai avea rabdare".

Volumul intâi se termina prin schimbarea unghiului de referinta asupra timpului, care, departe de a fi rabdator si tolerant, si-a dus la bun sfârsit inexorabila-i eroziune. Moromete ia cunostinta cu acest timp in urma unei tragice experiente care ii modifica psihologia. Mutenia in care aluneca e o stare de criza si, in mod simbolic, o disparitie. Sfirsitul lui llie Moromete este sfârsitul unei mentalitati de origine arhaica. El conserva o lume si imagineaza una in care sa poata trai. Detronat cu brutalitate de timpul care devine nerabdator, el este un "rege fara tara". Criza il instraineaza de fosta lui ipostaza, pe care o priveste cu ochi strain. Eroul isi intelege finalmente drama, ceea ce face din el un personaj superior...


Bio bibliografie

Bio-bibliografie

1948Întâlnirea din pământuri 1949Ana Roşculet 1952Desfăşurarea 1955Moromeţii1956Ferestre întunecate1959Îndrăzneala1962Risipitorii1967Moromeţii vol. II1968Intrusul1972Imposibila întoarcere1972Marele singuratic1973Întâlnirea din pământuri (ediţia a 2-a)1975Delirul1977Viaţa ca o pradă1980Cel mai iubit dintre pământeni


Morome ii fragmente

Moromeţii< -Fragmente->

“În câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari.Era începutul verii. Familia Moromete se întorsese mai devreme de la câmp. Când ajunseră acasă, Paraschiv, cel mai mare dintre copii, se dăduse jos din căruţă, lăsase pe alţii să deshame şi să dea jos uneltele, iar el întinsese pe prispă o haină veche şi se culcase peste ea gemând. La fel făcuse şi al doilea fiu, Nilă, intrase în casă şi după ce se aruncase într-un pat, începuse şi el să geamă, dar mai tare ca fratele său, ca şi când ar fi fost bolnav. Al treilea băiat, Achim, se furişase în grajdul cailor, se trântise în iesle să nu-l găsească nimeni, iar cele două fete, Tita si Ilinca, plecaseră repede la gârlă să se scalde.Rămas singur în mijlocul bătăturii, Moromete, tatăl, trăsese căruţa sub umbra mare a celor doi salcâmi de lângă poarta grădinii şi apoi ieşise şi el la drum cu ţigarea în gură. Părea de la sine înţeles că singură mama rămânea să aibă grijă ca ziua să se sfârşească bine.Moromete stătea pe stănoaga podiştei şi se uita peste drum. Stătea degeaba, nu se uita în mod deosebit, dar pe fata lui se vedea că n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva... Oamenii însă aveau treabă prin curţi, nu era acum timpul de ieşit în drum. Din mâna lui fumul ţigării se ridica drept în sus, fără grabă şi fără scop. “


Morometii rezumat

Morometii-rezumat

Era o zi de vara . Familia Moromete venea de la camp ostenita . Capul familiei era Ilie Moromete care avea o sotie Catrina Moromete si sase copii : Paraschiv , Nila , Achim , Tita , Ilinca si Neculai . Paraschiv , Nila si Achim nu o aveau mama pe Catrina si erau fratii vitregi ai Titei , Ilincai si lui Niculai .

Cand vanira de la camp Ilinca si Tita s-au dus la scaldat , Paraschiv , Nila , Achim s-au culcat si Niculai a mers la pascut oile . Mama acestora pregatea de mancare pentru pranz in timp ce Ilie s-a intalnit cu vecinul sau Balosul si au discutat pe tema vanzarii salcamului al carui proprietar era Ilie Moromete .

Pe de alta parte Ilinca si Tita se scaldau in rau . Tita , mai timida ii era rusine sa se dezbrace sa se scalde deoarece ii era teama sa nu apara vreun baiat . Cand a capatat curaj , Tita a auzit zgomote , dar spre bucuria fetelor nu au aparut flacai ci doua batranele ce vorbeau despre despartirea Polinei , fiica lui Tudor Balosul , de Birica . Polina si Birica se iubeau mult dar era o diferenta mare de clasa sociala intre cei doi si tatal Polinei nu a acceptat sa fie prieteni .

Timpul trecu repede si era ora pranzului . Tita si Ilinca s-au intors de la scaldat , fratii vitregi s-au sculat , Niculai a venit de la pascut si Catrina a terminat de pregatit dejunul . Toata familia s-a asezat la masa si in timp ce mancau , Ilie Moromete vorbea despre problema cu fonciirea . Acesta nu avea bani sa plateasca taxa perceptorului poreclit jupuitu si se hotari ca Achim sa plece la Bucuresti si sa castige bani de pe urma oilor .

Imediat ce au terminat masa , Paraschiv , Nila si Achim s-au dus la matusa lor pentru a-i povesti ga Mariei despre plecarea lui Achim la Bucuresti . Aceasta isi iubea mult nepotii dar ii ura foarte mult pe copiii Catrinei dorindu-le raul .Ei se hotarasc sa-l lase pe Achim sa plece cu oile la Bucuresti si imediat dupa el sa fuga si Paraschiv cu Nila . Ga Maria stabili ca ei trei sa nu se mai intoarca si ca nepotii sai sa profite de pe urma oilor .


Morome ii d e marin preda

Cum era o zi de duminica , Ilie s-a dus la fieraria lui Iocan sa se intalneasca cu prietenii lui : Cocosila , Tugurlan si altii sa discute politica . Terminand cu politica s-a hotarat sa-i vanda lui Balosu salcamul pe doua sute de lei . Dupa aceea a venit Jupuitul sa incaseze fonciirea si Moromete a fost nevoit sa se imprumute prietenului sau , primarul Aristide , pentru a plati dupa ce il amanase pe preceptor dandu-i parte din banii luati pe salcam .

Ziua era pe sfarsite si Birica veni la colegul sau Nila , trist ca se despartise de Polina si vru sa o vada si sa se intalneasca cu ea pe ascuns . Ei vorbira lamurind multe lucruri si amandoi se impacara . Pentru a nu se opune nimeni sa fie impreuna , hotarara sa se casatoreasca pe ascuns ; astfel , Polina strica relatia cu parintii sai care nu au mai acceptat-o acasa si au hotarat sa nu-i mai dea pamant . Mai ramase o singura seara pana cand Achim trebuia sa plece pentru totdeauna de langa familie si Ilie Moromete era trist ca se desparte pentru o vreme de fiul sau , dar Niculaie era vesel deoarece astfel scapa de oi si putea sa mearga si el la scoala ca toti copiii .

Veni ziua cea mare si Achim pleca la Bucuresti . Dupa cateva ore Nila si Paraschiv se intelesera cu matusa lor sa fuga si ei cu caii dar ii cuprinsera remuscarile si se hotarara sa mearga la Bucuresti dupa ce se termina perioada de seceris . Trecura cateva luni si Achim trebuia sa trimita bani lui Moromete pentru a-i plati imprumutul lui Aristide dar Achim nu a mai dat nici veste si nu a trimis nici bani . Niculaie terminase scoala si luase locul I , iar Moromete trebuia sa sarbatoreasca . La carciuma s-a intalnit cu un vechi prieten care i-a spus ca Achim nu se va intoarce niciodata de la Bucuresti si ca ceilalti doi fii ai sai planuiesc sa fuga si ei la fratele lor .Ilie Moromnete s-a infuriat rau la ceea ce auzise si merse acasa pentru a-i certa si a-i bate pe cei doi fii iresponsabili ai lui . Paraschiv si Nila au inceput sa planga , dar s-au incurajat unul pe altul si noaptea , cand toti dormeau ei au luat caii si au fugit spre Bucuresti .Cand Ilie Moromete s-a trezit era prea tarziu si pentru a face rost de bani a trebuit sa vanda din pamantul pe care il avea.


Referinte critice

Referinte critice

După cum s-a mai spus, în romanul Moromeţii, în primul volum mai lent - pentru că “timpul era foarte răbdător” – în al doilea mai dinamic – pentru că “timpul nu mai avea rabdare” - Marin Preda realizează o monografie literară a satului din Câmpia Dunării , considerat în doua momente istorice hotărâtoare : în anii imediat premergători celui de-al doilea război mondial şi anii transformării socialiste a agriculturii . Din multilateralitatea de aspecte oglindite în roman ne propunem să desprindem chipul cum scriitorul vede şcoala din mediul rural în timpul copilăriei sale . Pentru aceasta ne vom opri analitic asupra ultimelor două capitole din cea de-a doua parte a primului volum., unde se narează serbarea de sfârşit de an , de la şcoala din Silniştea – Gumeşti.Principalele secvenţe ale textului ales sunt în număr de trei : discursurile succesive ale celor doi dascăli , directorul Toderici şi învăţătorul Niţă Teodorescu , urmate de episodul premierii şcolarilor care aduce în prim plan pe elevul Moromete Niculaie şi , din nou , pe tatăl său, eroul principal al cărţii .Ca în aproape tot ce a scris Marin Preda, personajele se realizează prin comportament , prin modul lor de a vorbi şi gesticula, comentariul prozatorului limitându-se la strictul necesar . Toderici , directorul şcolii , întruchipează suficienţa semidoctismul , îngâmfarea şi mai ales prostia agresivă , caracteristice unei părţi dintre intelectualii rurali din perioada antebelică, deveniţi pe atunci unelte ale guvernării . Proptindu-se grosolan cu pumnii în catedră , el se adresează cu un oficial “Domnilor!” , cu glas tare , repetat abuziv şi “nepoliticos, uitând că în faţa sa , pe scaune , se aflau şi doamne” ( ultima remarcă este un mod ironic specific de observaţie a lui Marin Preda , dată fiind componenţa adunării ). Metoda folosită de prozator în descrierea cuvântării directorului este şarja caricaturală. Toderici e o specie de Farfuridi sau Caţavencu rural , însă deloc obişnuit cu vorbirea de la tribună . Şablonul – de felul arhibanalului “ ai carte ai parte “ – e de rigoare şi în cazul lui , însă în contexte mai grosolane şi mai triviale , debitate bădărăneşte , cu oarecare ifose.


Ion rotaru

Ion Rotaru

Are şi el obsesia rămânerii în urmă a românilor faţă de străini , ceva din faimoasa lozincă “să avem şi noi faliţii noştri !” . Fiind şi comandant la ”premilitară”, unde tinerii ţărani învăţau deocamdata sa mânuiască puşti de lemn , Toderici apăruse pe scenă în uniforma lui de ofiţer de rezervă , cu totul nepotrivită împrejurării, impunătoare de autoritate credea el. Ca atare insul este atins de mentalitatea militaristă fascizantă a vremii şi tânjeşte grotesc după niscaiva colonii ce s-ar fi cuvenit şi României, spre a se bucura de buna stare economică a francezilor şi englezilor şi a avea, în consecinţă, o şcoală ca lumea. Agresivitatea care-i este caracteristică şi la care se adaugă neobişnuinţa cu ideile cât de cât elevate, îl fac însă să se exprime într-un galimatias rebarbativ* şi comic la culme, amestecând în discurs autohtonisme cu totul neparlamentare : câte un “păi”, “dă-mi şi mie ici”, “fir-ar al dracului”, “uită-te ici”, “ăla”, “ăia”, “mai breji”, “bătuţi în cap”, “proşti de daţi în găuri”, “la mama dracului” etc. Se vede de departe (şi celelalte apariţii ale personajului o confirmă), că oratorul este obişnuit să înjure la tot pasul, ceea ce , pe scenă fiind, nu i se întâmplă totuşi, dintr-o minimă decenţă.


  • Login