RAZBOIUL DE INDEPENDENTĂ AL ROMÂNIEI

2. ț Războiul de Independen ă a României folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite la Războiul ruso-turc din 1877 – 1878 . În urma acestui război, România a ob inut independen a fa ă de ț ț Imperiul Otoman. Pe 4 (sv),/ 16 aprilie (sn) 1877, Principatele Unite i semnat un tratat la Bucure ti ș care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul tării în drumul spre Balcani, cu condi ia respectării integrită ii teritoriale a României. În ț ț România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de solda i au fost masa i de-a lungul Dunării pentru apărarea ării în fa a unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12 (sv) / 24 aprilie (sn) 1877, iar trupele ruse un intrat în România pe la Ungheni, pe la nou construitul pod de peste Prut. este numele ț ș Imperiul Rus au ț ț ț ț

3. Contextul politic La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafa ă de 121.000 km2, cu o popula ie de circa 5 milioane de ț oameni. Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în pronvinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Dezvoltarea economico-socială ca i aspira iile na ionale ale României erau grav afectate de statutul de ș ț ț vasal al Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, statul român trecuse printru- un amplu proces de modernizare economică, socială i politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independen ei, atât fa ă de puterea suzerană, cât i de limitările impuse de ț puteri europene. Atât în timpul domniei lui Cuza cât i după abdicarea sa, s-a desfă urat o amplă activitate propagandistică de către românii ș afla i în diferite state europene, în încercarea de influen are a opiniei ț publice interna ionale în favoarea intereselor române ti. Dupa ț abdicarea lui Cuza, prin variate forme politice si diplomatice, s-a desfasurat prin intermediul românilor din străinătate o ampla activitate propagandistica pentru influen area opiniei publice interna ionale i ț crearea unui curent favorabil intereselor române ti. În acela i timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentan ii mi cărilor de eliberare na ională din Balcani. ț ț ș ț ș marile ș ț ș ț ș ș ș ț ș

4. Organizarea apărării strategice Imediat după mobilizare s-a trecut la organizarea armatei în două corpuri în vederea apărării strategice a malului românesc al Dunării i respingerii la nevoie a unui atac ș otoman. Cele mai amenin ate puncte au fost considerate ț Calafatul i ș Bucure tiul ș . Comandamentul român a hotărât ca două divizii care formau Corpul 1 de armată să asigure apărarea în cazul unui atac otoman dinspre Vidin, iar Corpul 2 e armată format tot din două divizii să asigure apărarea capitalei împotriva unui eventual atac dinspre Rusciuk i Turtucaia. Principalele rezerve ale armatei erau concentrate în regiunea Bucure tiului i constau în două regimiente de ș ș doroban i ț , un regiment de ro iori ș auxiliare. În această desfă urare, armata română a asigurat ș apărarea liniei Dunării pe un front de 650 km, până la sosirea trupelor ariste. Armata rusă a început traversarea ț pe la Ungheni, pe la nou construitul pod „Eiffel”, în noaptea de 11 – 12 aprilie 1877. ș i alte câteva forma iuni ș ț Prutului

5. ț Proclamarea independen ei ț Imperiul Otoman a reac ionat la ac iunilor politice i militare ale românilor i a luat o ț serie de măsuri de descurajare: suspendarea diploma iolor români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave române ti încărcate cu cereale, bombardarea ora elor ș Brăila i ș Reni, atacarea pichetelor de frontieră, a. Ministrul de război român Alexandru Cerna a ordonat în această situa ie trupelor române să riposteze ferm fa ă de orice tentativă otomană de traversare a Dunării. În cadrul ț sesiunii Adunării Deputa ilor ț din 29 aprilie i a României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiiul Otoman i recuno tea existen ei ț stării de război dintre cele două state. Pe 9 (sv)/21 mai (sn) 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independen a României. A doua zi, 10 (sv)/22 mai (sn), actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plă ii tributului de 914.000 lei, suma fiind direc ionată către bugetul apărării. Tot cu această ț ocazie a fost instituit ordinul na ional ț Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tururor cetă enilor care se distingeu pe timp de pace sau război. Dacă ț puterile europene au primit cu rezervă Proclama i de Independen ă (Fran a) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman i Regatul Unit), opinia publică interna ională a fost ș favorabilă luptei poporului român. Mai înainte de începerea luptelor, Imperiul Rus nu s-a arătat deloc interesat coopereze activ cu România în ac iunile de război, ceea ar fi înreptă it Principatele ț Unite să participe i la tratativele de pace care ar fi pus capăt conflictului. Situa ia ș militară foarte grea în care au ajuns la un moment dat ș ș ț ș ș ț ș Senatului de a doua zi, Parlamentul ș ș ț ț ț ț ț ț ț ț

6. Luptele LupteleImperiul Rus a concentrat pentru luptele din Balcani 260.000 de solda i cu 802 tunuri , iar Imperiul Otoman 186.000 de solda i cu 210 ț tunuri. Ac iunile armatei ariste au început în iunie, când trupele ruse au ț ț traversat Dunărea în Dobrogea. Traversarea fluviului s-a făcut în parte sub protec ia flotilei române ti (vedetele „România”, „ tefan cel Mare”, ț ș „Fulgerul” i „Rândunica”). După câteva zile, ru ii au trecut la for area ș fluviului cu gruparea principală, care fusese concentrată în zona Ro iorii de Vede –Alexandria – Zimnicea – Turnu Măgurele. Armata română a asigurat siguran a traversării Dunării de către ru i prin bombardamentele ț din 14-16 iunie asupra pozi iilor otomane. Tot pentru asigurarea siguran ei ț armatei ruse, românii au organizat posturi de supraveghere la vărsare Oltului în Dunăre. Pentru facilitarea mi cărilor trupelor ruse i împiedicarea manevrelor otomane, bateriile românilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat bombardamente intense a căilor de comunica ie turce ti. Ru ii au beneficiat din plin de sprijinul artileriei române i, după un atac energic au cucerit pe 4 iulie cetatea Nicopol. ț Ș ș ț ș ș ț ș ș ț ș ș ș

7. Trecerea Dunării de către armata română ș ș ș Marele cartier general româna a hotărât pe 11 iulie să răspundă cererilor ru ilor i să faciliteze concentrarea de trupe ariste la Plevna prin trimiterea unei brigăzi de infanterie i a alteia de ț cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unită i române au traversat Dunea i controlul ora ului ț Nicopol a fost preluat în întregime de români. Marele duce Nicolae a hotărât să atace cu toate for ele respinse cu pierderi foarte mari de apărarea foarte hotărâtă a turcilor[8]. . Într-o telegramă cifrată, marele duce Nicolae s-a adresat princepelui Carol I cerându-i ajutorul: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstra iune i, dacă se poate, să treci Dunarea cu armata după cum dore ti. Între Jiu i Corabia demonstra iunea aceasta este ș neapărat necesară pentru înlesnirea mi c rilor mele” Principele Carol I a acceptat propunerea marelui duce Nicolae să devină comandantul suprem al trupelor ruse i române de la Plevna. Condi iile de cooperare urmau să fie discute ulterior. În seara ș ț zilei de 19 iulie, noi unită i române au traversat Dunărea, iar artileria de pe malu stâng al fluviului i- ț a intensificat bombardamentele. În plus, armata română a fost reorganizată pe 23 iulie în vederea îndeplinirii noilor sarcini. Astfel, a fost creată Armata de opera iuni de sub comanda generalui Alexandru Cernat, (43.414 militari, 7.170 cai, 110 tunuri). Pentru apărarea frontierei dunărene a fost creat Corpul de observa ie 11.380 militari, 1.350 cai, 74 tunuri), iar ț mobilizate. În urma discu iilor celor două păr i, s-a hotărât ca la baza cooperării să fie pusă respectarea unită ii ț ț de comandă a armatei române, iar la Plevna să se constituie o sungură grupare ruso-română numită „Armata de vest”, pusă sub comanda principelui Carol I. Până pe 25 august, trei divizii române s-au alăturat Armatei de vest. În această zi, consiliul de război aliat a hotărât ca să fie lansat un al treilea asalt asupra Plevnei pe 30 august 1877. ș ș ț ș asedieze Plevna. Atacurile ru ilor au fost ț ș ș ț ș ș [8] ș ț mili iile ț din Oltenia au fost ț

8. Asediul Plevnei i bătălia de la Rahova ș ț Fortifica iile de la Plevna ocupau o pozi ie strategică extrem de importantă. Aici se încruci au mai ț mult căi de comunica ie importante care legau Nicopol, Rusciuk, Sofia, Tîrnovo i Tirnovo, ț Filipopol. Asalturile Armatei de vest s-au desfă urat în condi ii extrem de grele: în afara terenului ș accidentat, a fortifica iilor foarte puternice, serviciile de contrainforma ii nu ob inuseră toate datele ț necesare despre plasarea în teren a redutelor otomane. La sfâr itul primei zile a celui de-al treilea asalt al Plevnei singurul câ tig a fost ocuparea redutei ș Consiliul de război de pe 1 septembrie a tras învă ămintele necesare din e ecul celui de-al treilea atac al Plevnei. La acest consiliu au participat pe lângă principele Carol I, arul duce Nicolae, ministrul rus de război i o sereie de generali ru i. S-a hotărât să se înceteze orice ș atac direct, în schimb urmând să se întărească încercuirea fortifica iilor otomane i împiedicarea aprovizionării celor asedia i. Rusia urma de asemenea să aducă în zonă trupe proaspete. După ț două zile de lupte, fortifica iile de la Rahova au fost cucerite, aceasta fiind o victorie fiind ob inută ț cu participarea exclusivă a militarilor români. Odată cu întărirea încercuirii Plevnei, situa ia trupelor otomane a devenit foarte critică. Osman ț Pa a a refuzat oferta aliată de capitulare. În schimb, în condi iile crizei de muni ie, alimente i ș furaje, comandamentul otoman a hotărât părăsirea Plevnei i retragerea spre 27 – 28 noimebrie, otomanii au încercat să părăsească Plevna la adăpostul întunericului i ce ei. Manevrele unei mase de oameni de aproximativ 50.000 de oameni (militari i civili care doreau să plece odată cu armata) nu au rămas neobservate. Românii au fost cei care au remarcat primii că otomanii au părăsit redute Grivi a 2. După acest moment a urmat o avalan ă de evenimente, care ț au culminat cu capitularea necondi ionată ț alui Osman Pa a Gruparea otomană care a capitulat în frunte cu Osman Pasa mai număra 10 generali, peste 130 de ofi eri superiori, 2.000 de ofi eri inferiori i aproximativ 40.000 de solda i. Au fost capturate peste ț ț ș 70de tunuri i un mare număr de arme de infanterie. ș ș ș ț ț ț ș Grivi a ț 1 de către români. ș ț ț Alexandru, marele ș ț ș ț ț ț ș ș Sofia. În noaptea de ș ț ș ș ș în fa a colonelului ț Mihail Cerchez. ț [9]

9. Urmări ș Imperiul Otoman a fost Tratatul de pace dintre Imperiul Rus i semnat la San Stefano pe 3 martie 1878. Imperiul Rus nu s-a arătat dispus să- i respecte promisiunile făcute în tratatul semnat ș pe 4 aprilie 1877 de consulul rus Dimitri Stuart (cu aprobarea arului ț Alexandru al II-lea) i de premierul român de la acea dată, ș Mihail Kogălniceanu. La conferin a de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independen a, să cedeze teritoriile Dobrogei i ș Deltei Dunării, inclusiv portul Constan a ț , i mica ș Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia ocupa pe post de „compensa ie” jude ele din sudul ț ț Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componen a Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856. Principele Carol I a fost profund nemul umit de impunerea acestor cedări, care contravenea în mod flagrant cu tratatul ruso-român de pe 4 aprilie 1877. Otto von Bismarck a reu it să-l convingă pe principe să accepte acest aranjament, care oferea noi oportunită i ț României din punct de vedere economic datorită accesului la Marea Neagră i controlului asupra traficului pe Dunăre[10]. ș ț ț Basarabiei (Cahul, ț Moldovei după ț ș