Sociologia religiei - religie şi multiculturalism în lumea contemporană -

1. Sociologia religiei- religie şi multiculturalism în lumea contemporană - - Note de curs - (Conf. Univ. Dr. Dan Dungaciu)

2. Prezentarea generală a cursului • CUM?: Prima parte a cursului prezintă starea de fapt a discursului despre religie: criza modernismului şi criza sociologiei religiei clasice (moderne), respectiv cum se (mai) poate discuta astăzi despre religie. Provocarea post-modernismului este accentuată mai ales în domeniul discursului despre religie. Tensiunea fondatoare a sociologiei; linia Nietzsche-Dostoievschi-Wittgenstein; sociologie/teologie – dialog imposibil? • DE CE?: Partea a doua a cursului prezintă posibile explicaţii pentru această stare de fapt, respectiv de ce – ul sociologiei religiei. Explicaţiile pot fi subsumate la rubrica “secularizare” (teoriile secularizării), partea cea mai consistentă şi interesantă a sociologiei religiei. • RELIGIA ŞI IDENTITATEA EUROPEANĂ: resurecţia temei religioase este astăzi o constantă a discursului sociologic şi politic la nivelul continentului. Principale evoluţii şi mize. Constituia europeană. • RELIGIE ŞI MULTICULTURALISM ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ: care este raportul dintre ele? Cum se conciliază în lumea contemporană.

3. Religie şi sociologia religiei în modernitate • Prima parte a cursului îşi propune să abordeze critic chestiunea sociologiei religiei din două perspective, genealogic şi substanţial. Prima secţiune abordează chestiunea genealogic (Nietzsche, Foucault), încercând să surprindă momentul şi mai ales temeiul apariţiei sociologiei religiilor. Sociologia religiei - ca tip de discurs - nu a fost posibilă în cultura europeană decât în momentul în care s-a ivitposibilitatea abordării religiei din afara ei, dintr-un alt referenţial adică decât cel religios. Este momentul apariţieisecularului în cultura europeană. Datăm acest moment – cel mai important în consecinţe de la creştinarea Europei – în intervalul sec. XI-XV. De acum încolo, toate conceptele medievale - putere, societate, relaţia stat-biserică, drept, suveranitate, ierarhie socială etc. - sunt regândite în lumina noii evoluţii. Aventura sociologiei poate începe acum; la fel, cea a sociologiei religiei. Secolul al XIX-lea este momentul cristalizării depline a sociologiei religiei (parte specializată a sociologiei) pe noile fundamente axiologice, deci seculare, pe care se aşează acum cultura europeană (“Dumnezeu a murit!” – Nietzsche). • Înainte de a trece la analiza corpului teoretic (substanţial) al sociologiei moderne, o secţiune va fi dedicată unei chestiunii cruciale din perspectiva discutată: poziţia sociologului faţă de fenomenul religios, respectiv raportul dintre raţiune şi credinţă. Vor fi discutate “soluţiile” oferite de-a lungul vremii, din Antichitate şi Evul Mediu până la dezbaterile contemporane. Soluţii definitive nu s-au impus. Această tensiune, care ne urmăreşte şi azi, o vom numi tensiunea fondatoare a sociologiei (religiei).

4. Sociologia clasică şi abordarea religiei • Această secţiune a a cursului prezintă corpul sociologiei religiei moderne: teorii sociologice clasice, perspective antropologice etc. Din diferite unghiuri, aceste perspective năzuiesc să explice fenomenul religios, încercând să soluţioneze (şi) tensiunea invocată: teorii sociologice clasice, perspective antropologice etc. • Din diferite unghiuri, aceste perspective năzuiesc să explice fenomenul religios, încercând să soluţioneze (şi) tensiunea invocată: Hegel, Feuerbach, Marx, Durkheim, Weber, Simmel. • Abordările antropologiei culturale şi consecinţele pentru sociologie.

5. Secularizarea – mit? • Secularizarea – o chestiune de definiţie a religiei; există două strategii de negare a procesului de secularizare • Definiţiile religiei care accentuează sacru în definiţia religiei (Durkheim, Eliade) sau “naţionalismul” (Bellah-”religia civilă”) ajung la concluzia că religia nu dispare niciodată; • Tezele care susţin inexistenţa unei “epoci de aur a religiozităţii” conchid că nu se poate vorbi despre scăderea religiozităţii în lipsa unui reper clar (Shiner, Douglas, Bruce) • Nici una dintre aceste două perspective nu este astăzi suficient de convingătoare: trecerea de la teocentrism la antropocentrism pare evidentă cel puţin pentru societăţile creştine; la fel şi diferenţele între religie şi altceva (naţiune, ideologii, societate).

6. Teze comune ale teoriilor secularizării • În esenţă, secularizarea este legată de procesele de modernizare, deşi nu este limpede cine determină pe cine: “cerul s-a golit de îngeri pentru că s-a umplut de rachete sau s-a umplut de rachete pentru că s-a golit de îngeri?”. • Secularizarea/modernizarea se datorează, în esenţă, următoarelor procese: • Raţionalizare: percepţia realităţii a pierdut caracterul sacru şi este înlocuită de explicaţii cauzal-raţionale, iar cunoaşterea umană, comportamentele şi instituţiile sociale, fundamentate iniţial pe “puterea divină” sunt experimentate acum ca şi creaţii umane (misterul se transformă în probleme). • Diferenţiere: dezangajarea socială faţă de religie; aceasta devine marginalizată, o enclavă socială; este o privatizare a religiei care atrage după sine erodarea prestigiului şi semnificaţiei. • Orientare către lume: conformitate cu lumea de aici, focalizare către problemele concrete, imediate, nu către supranatural, chiar şi în cazul religiilor tradiţionale (lupta pentru pace, integrare europeană etc.).

7. Secularizarea – concept multidimensional. Secularizarea ca... • Laicizare (secularizare obiectivă): se referă la procesele de diferenţiere din societate; religia devine una dintre instituţiile sociale (dezangajarea societăţiii faţă de religie); expresia cea mai pregnantă este separaţia dintre biserică şi stat; • Schimbare religioasă: măsura în care instituţiile religioase (biserici) au contribuit ele însele, direct sau indirect, la secularizare (H. Cox); adaptare la lume; protestantismul (Weber); Biserica Catolică şi aggiornamento; Biserica Ortodoxă; feminismul; Islamul azi. • Implicare religioasă (sfera privată, secularizare subiectivă): sondaje de opinie – variabile diverse: participare religioasă (creştini practicanţi/nepracticanţi), Zodiacul, evanghelizare/catehizare, viaţa de apoi, rai/iad, Iisus ca om/Dumnezeu etc.; “belonging without bealiving”; “bealiving without belonging”.

8. Religia – resurectia unei mize ignorate • Există patru raţiuni pentru care religia reintră astăzi pe agendă (distincţiile sunt teoretice): • Constituţia europeană • Problema solidarităţii europene • Problema identităţii europene • Problema simbolisticii religioase (Islamul)

9. Religia, încotro? • Resurecţii religioase şi postmodernism: criza modernismului ca şi criză a secularizării; re-întemeierea religiei şi a statutului ei social; • Evoluţia religiei nu este uniformă; spaţii culturale diferite generează atitudini diferite faţă de religie; • Pluralismul religios şi secularizarea – o relaţie ambiguă • Criza teoriilor clasice ale secularizării; eşecul sociologiei, nu eşecul religiei; • Predicţiile despre viitorul religie depind de definiţiile care i se alocă; sociologia religie ca “inventatoare” a religiei; • Viitorul religie rămâne deschis, aşa cum a fost întotdeauna...

10. Religia în Europa – resurecţia unei mize ignorate • Există patru raţiuni pentru care religia reintră astăzi pe agendă (distincţiile sunt teoretice): • Constituţia europeană • Problema solidarităţii europene • Problema identităţii europene • Problema simbolisticii religioase (Islamul)

11. Sacru şi secular în Constituţia europeană • Lipsă de consens faţă de introducerea / neintroducerea referinţei creştine în Constituţie: s-a cerut şi introducerea explicită a “moştenirii creştine” şi precizarea explicită a “naturii seculare a Europei”. • Articolul 37 al proiectului de Constituţie şi Articolul 10 din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale definesc relaţia dintre Biserică şi Stat în UE. • Primul principiu: “libertatea religioasă” • Al doilea principiu: “autonomia comunităţilor religioase” – UE recunoaşte “identitate şi contribuţia specifică” a bisericilor la viaţa Europei (limbajul e vag, dar sugerează că aceste comunităţi sunt distincte de alte asociaţii sau instituţii).

12. Sacru şi secular în Constituţia europeană (2) • Al treilea principiu: “dialog regulat” între UE şi comunităţile religioase ale Europei (dar şi cu organizaţile filosofice sau non-confesionale) – “laicitatea” nu înseamnă ghetoizarea bisericilor • Al patrulea principiu: UE respectă “status-ul pe care legislaţia naţională îl conferă bisericilor sau asociaţiilor religioase” – relaţia dintre biserică şi stat sau tipurile de cooperare sunt la latitudinea legilor naţionale ale membrilor UE (nu există model unic şi impus). • Concluzii: lipsa referirii la Creştinism (Constituţia este a tuturor), lipsa precizării în Constituţia a “tratamentului egal acordat religiilor), lipsa de claritate în definirea termenilor “sacru” şi “secular”, dialogul cu Bisericile se poartă doar despre subiecte “seculare” etc.

13. 2. Solidaritatea europeană • Deficitul solidarităţii europene se poate evidenţia prin: • Criza statului bunăstării, exprimată prin refuzul statelor bogate de a ajuta statele sărace (mai ales din Est) • Lipsa de solidaritate faţă de războiul din Irak • Problema migraţiei şi a “populismului” • Apare în discuţia raportul dintre unitate şi diversitate religioasă; locul Islamului şi provocările pe care acesta le aduce etc.

14. 3. Problema identităţii europene • Religia nu pare astăzi o componentă consistentă a identităţii europene: Constituţia care se pregăteşte astăzi Europei – draftul iniţial care constituie baza dezbaterilor actuale - nu conţine nici o referire la creştinism sau valorile creştine. Tratatul de la Maastricht, sau, mai recent, cel de la Nice au fost denumite “Church blind”. • Pe de altă parte, există apelul la religia creştină a unor lideri europeni sau implicarea bisericilor europene (în special cea catolică) în dezbaterile privind identitatea continentului. • Invitaţia lui Jaques Delors (stânga catolică) de “a da Europei un suflet”, aserţiune repetată şi de urmaşii săi de la Comisia europeană, Jaques Santer şi Romano Prodi (formula a devenit în 1995 program european la care participă lideri religioşi, în special catolici şi protestanţi). • 2003 – proiectul “Dimensiunea culturală şi spirituală a Europei” iniţiat de Romano Prodi.

15. Problema identităţii europene (II) • Reţelele sau manifestările creştine supra-naţionale care brăzdează astăzi continentul: “Manifestul pentru o conştiinţă europeană” – 2000; “Convenţia europeană creştină” – Barcelona 2002; “Zilele catolice Central-Europene” etc., etc.). • Intervenţiile repetate ale Papei în legătură cu identitate creştină a continentului: “Regăsiţi-vă! Fiţi voi înşivă! Revitalizaţi rădăcinile comune!” (în discursul recent al Papei, constituirea Bisericii Catolice apare ca un “act european”, piatră de temelie a identităţii europene comune care se cere azi “regăsită”).

16. 4. Problema simbolisticii religioase (cazul Islamului) • Consecvenţa deciziilor (libertate versus restricţie): Un exemplu - dilema occidentală privitoare la afişarea publică a însemnelor religioase, respectiv cazurile din Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia – chiar nucleul tare a ceea ce numim îndeobşte „Europa” – în care statul se vede nevoit să intervină şi să legifereze, în numele laicităţii, împotriva simbolisticii religioase în spaţiul public. Modelul turcesc pentru Europa? • Public / privat • Religia ca un... Hobby.

17. Religia, musulmanii şi modernitatea (I) • Diferenţele dintre religii sunt însă importante, căci Creştinismului îi este mai lesne să se adapteze cu laicitatea decât Islamului -„inventatorul” separaţiei dintre biserică şi stat a fost protestantul John Lock.) • Laicitatea ca valoare supremă (două perspective asupra laicităţii franceze: Edgar Morin şi Regis Debray) • Criza distincţiei public / privat.

18. Religia, musulmanii şi modernitatea (II) • Contra-argumente: identităţile inşilor trebuie respectate de orice stat de drept şi că acesta nu trebuie să legifereze împotriva lor, dar identitatea religioasă este singura care beneficiază de un tratament special? Acest tip de identitate nu poate fi afişată public; • „Soluţia” liberală: să te comporţi public ca şi cum religia nu are nici o importanţă pentru tine! • Religia devine, după vorba teologului american Stephen L. Carter, “… just another hobby”. Unii merg duminica la pescuit, alţii la film, alţii la munte, alţii... la biserică. • Diferenţa dintre „libertatea religie” şi „autonomie”. „Dreptul la religie” nu înseamnă, automat, şi „libertatea religiei” - presupune, în subsidiar, faptul că „religia” (credinţa) este doar una dintre multele credinţe pe care inşii le posedă la un moment dat – argument secular.

19. Alte fenomene contemporane • Religie şi globalizare; fundamentalism şi terorism • Biserica şi “modelul pieţii” – Hammond, 1996 şi America • Davies şi “Europa-caz excepţional” • Culte, Secte şi Noi Mişcări Religioase (NRM); procese de de-creştinare • Forme populare ale religiozităţii: superstiţii, vrăjitorii, ocultisme, spiritisme; New Age. • Ortodoxie şi naţionalism: Ucraina, Republica Moldova, Serbia-Muntenegre (românii/vlahi).

20. Problema multiculturalismului- introducere - • “Se petrece ceva nou în lume: nu sfârşitul istoriei, nu ciocnirea civilizaţiilor sau declinul final iremediabil către vreo anarhie criminală. Mai degrabă, suntem la un punct şi la un moment când practicile, instituţiile şi modurile de viaţă bine delimitate, predictibile sau familiare fac loc realităţilor nedefinite, difuze, producătoare de anxietate şi violente. Genul de perioadă pe care Augustin l-ar fi putut avea în minte când spunea: ‘nimicul absolut nu a existat. A existat un soi de ceva lipsit de formă şi nedefinit’” (Ken Jowitt) • “Trăim într-o lume în care există din ce în ce mai multă informaţie şi din ce în ce mai puţin sens” (Jean Baudrillard) • „Despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se păstreze tăcerea...” (Wittgenstein)

21. Multiculturalism şi post-modernism • Această parte a cursului îşi propune să investigheze trei contradicţii majore care caracterizează şi marchează modul nostru de a gândi şi de a trăi la început de secol. Trei contradicţii care sunt generate – aceasta e teza – de tentativa de a reconcilia două perspective, două Weltanschauung-uri, care sunt, riguros vorbind, imposibil de reconciliat. Pe de-o parte, liberalismul raţional (culminaţia Epocii Raţiunii sau a Iluminismului, dacă nu consecinţa lui), şi postmodernismul (în versiunea sa cea mai radicală – antifundaţionalismul). • Contradicţiile ce vor fi analizate în continuare – care rezultă, în esenţă, din pretenţia multora dintre noi de a ne declara, în acelaşi timp, liberali şi postmoderni (antifundaţionalişti, antiesenţialişti sau constructivişti) – vizează pretenţia şi, mai ales, capacitatea de a justifica mai departe: a). separaţia dintre biserică şi stat; b). construcţia unor “instituţii” sau “identităţi” supra-naţionale; c). perspectiva umanistă şi raţionalistă asupra fiinţei umane.

22. Multiculturalism, postmodernism şi liberalism • “Misiune imposibilă”? - reconcilierea dintre liberalism şi postmodernism • Cum am spus la început, sursa contradicţiilor pe care le vom analiza este o dublă adeziune: la liberalism şi postmodernism (antifundaţionalism, constructivism, sau antiesenţialism). Această dublă adeziune este contradictorie pentru că cele două perspective sunt în realitate extrem de greu – dacă nu imposibil – de reconciliat. Este o veritabilă “misiune imposibilă” - după comparaţia inspirată a lui Stanley Fish – şi a cărei miză subminează subtil, dar tenace, străduinţele noastre sociologice la începutul secolului. • Sarcina următoarelor lecţii este să probeze aceste aserţiuni. Dar înainte de asta, este necesar să definim, coerent şi satisfăcător, ce înţelegem aici prin liberalism şi postmodernism.

23. Multiculturalismul în secolul al XXI-lea: “sfârşitul certitudinilor” şi începutul confuziei? • contradicţiile semnalate sugerează mai mult decât, eventual, incapacitatea noastră de a ne clarifica perspectivele şi viziunile; sugerează o stare, o atitudine, un sentiment, o atmosferă; o condiţie socială. În esenţă, postmodernismul asta este: o angajare existenţială. Îl putem numi fie “sfârşitul certitudinilor” (Ilya Prigogine) fie “procesul Raţiunii” fie oricum altfel. Nucleul acestei atitudini este “dezvrăjirea” certitudinilor modernităţii ilustrată prin incapacitatea cadrelor noastre (încă) moderne de a furniza sensuri sociale – aceasta e rădăcina şi, concomitent, consecinţa postmodernităţii. Criza sensului nu este numai individuală; este socială, politică şi economică. “Sentimentul postmodern” – “cadru mental” postmodern – este, din nou, rădăcina şi consecinţa acestei stări de fapt. • Ceea ce pare că ne lipseşte astăzi – şi ceea ce pare că avem nevoi acum – este un sens, “un espace de sens”, după formula unui cercetător francez (Laïdi 1998şi 1998a). Şi el explică, în continuare: “deşi toate prefacerile pe care le experimentăm zilnic pot avea, individual, semnificaţii, nimic nu ar indica faptul că “ele ar avea sens”, dacă prin sens înţelegem trei lucruri: fundament, unitate şi ţeluri finale. “Fundament” ar însemna principiul de bază de care depinde proiectul colectiv; “unitate” însemnând că “perspectivele asupra lumii” sunt colectate într-un proiect global coerent; iar “ţel” sau “scop final” desemnând proiecţie spre altceva considerat a fi mai bun.

24. Multiculturalism şi religie în secolul al XXI-lea • Trebuie discutat despre consecinţele acestei situaţii pentru viitorul societăţilor noastre şi, simultan, pentru viitorul dezbaterilor din disciplinele sociale. • una dintre cele mai importante urmări ale acestei “stări mentale” de la început de secol este o consistentă resurecţie religioasă. Religia va fi probabil unul dintre “răspunsurile” cele mai importante la lumea nesigură şi deprivată de sens, pentru că religia rămâne “furnizorul” crucial de semnificaţii şi soluţii existenţiale. Nu e de aceea neverosimil să ne aşteptăm în viitor la o reîntoarcere cu faţa spre Dumnezeu şi la abandonarea pseudo-religiilor şi pseudo-zeităţilor care au populat mentalul modern atâtea veacuri. • Aceasta este explicaţia pentru – aparentul – paradox că un trend mai degrabă secular (sau chiar ateist) – cel postmodern – merge în paralel cu o resurecţie religioasă. Consecinţa este că mişcările spirituale şi religioase trebuie să îşi capete un loc din ce în ce mai însemnat pe agenda sociologiei; acestea pot oferi un cadru spiritual sau un sens într-o lume din ce în ce mai văduvită de aşa ceva.

25. Bibliografie (I) • A Reader in Sociology: Christian Perspectives (1980), Herald Press. • The Church and the Disorder of Society (1948), An Ecumenical Study prepared under the auspices of the World Council of Churches, SCN Press LTD. • Acquaviva, Sabino, Pace, Enzo (1994), La Sociologie des Religions, Cerf, Paris. • Barker, Eileen, Beckford, James A., Dobbelaere, Karel (eds.) (1993), Secularization, Rationalism, and Sectarianism, Clarendon Press, Oxford (selecţiuni). • Bauberot, Jean (Ed) (1994), Religions et laicite dans L’Europe des Douze, Syros. • Beckford, Jame A. (1989) Religion and Advanced Industrial Society, London, Unwin Hyman. • Berger, Peter L. (1970), A rumor of Angels. Modern Society and the Rediscovery of the Supernatural, Anchor Books, Doubleday & Company, Inc., Garden City, N. Y. • ― (1973), The Social Reality of Religion (The Sacred Canopy, 1967), Penguin Books, Ltd, Harmondsworth, Middlesex, England (111-214). • Berman, David (1988), A History of Atheism in Britain: from Hobbes to Russell, Crom Helm. • Bhargava, Rajeev (1998), Secularism and its Critics, Delhi, Oxford University Press, Calcuta, Chennai, Mumbai (selecţiuni). • Bruce, Steve (1992), Religion and Modernization. Sociologists and Historians Debate the Secularization Thesis, Clarendon Press, Oxford (selecţiuni). • Campbell, Colin (1971), Toward a Sociology of Irreligion, the Macmillan Press ltd, London and Basingstoke. • Casanova, Jose (1994), Public Religions in the Modern World, The University of Chicago Press, Chicago and London (selecţiuni). • Chadwick, Owen (1993) (1975), The Secularization of the European Mind in the Nineteenth Century, Cambridge University Press. • Cox, Harvey (1969), The Feast of Fools. A Theological Essay on Festivity and Fantasy, Perennial Library, Harper & Row, Publishers, New York, Evanston, and London.

26. Bibliografie (II) • Dobbelaere, Karel (1981), Secularization: A Multi-Dimensional Concept, Current Sociology, Volume 29, Number 2, Summer. • ― (1984), “Secularization Theories and Sociological Paradigms: Convergences and Divergences”, Social Compass, XXXI, 2-3, pp. 199-219. • ― (1998), “Relations ambigues des religions a la societe globale”, Social Compass, 45(1), pp. 81-98. • Flanagan, Kieran (1991), Sociology and Liturgy. Re-presentations of the Holy, Macmillan Press Ltd. • ― (1996), The Enchantment of Sociology. A Study of Theology and Culture, Macmillan Press Ltd. • Flanagan, Kieran, Jupp, Peter C. (eds.) (1996), Postmodernity, Sociology, and Religion, Macmillan Press Ltd., London. • Gauchet, Marcel (1995), Dezvrăjirea lumii. O istorie politică a religiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. • Gellner, Ernrst (1997) (1992), Postmodernism, Reason and Religion, Routledge. • Hunter, James Davison and Ainlay, Stephen C. (Eds.) (1996) Making Sense of Modern Times. Peter Berger and the Vision of Interpretative Sociology, Routledge&Kegan Paul, London and New York (trei capitole). • Francis, Leslie (1999), Sociology, Theology and thre Curriculum, Cassell, London and New York. • Luhmann, Niklas (1984), Religiouse Dogmatics and the Evolution of Societies, Translated with an introduction by Peter Berger, The Edwin Melle Press, New York and Toronto. • Maddox, Graham (1996), Religion and the Rise of Democracy, Routledge. • Martin, David (1978), A General Theory of Secularization, Basic Blackwell, Oxford.

27. Bibliografie (III) • ― (Ed.) (1980), Sociology and Theology. Alliance and Conflict, The Haevester Press, Sussex. • ― (1997), Reflections on Sociology and Theology, Clarendon Press, Oxford. • Mathews, Shailer(1896), “Christian Sociology”, American Journal of Sociology, vol. I, Bi-Mouthly, July 1895 – May 1896, Chicago. • McLellan, David (1987), Marxism and Religion, Macmillan Press. • Milbank, John (1991), The Religious Dimension in the Thought of Giambattista Vico (1668-1744). Part I. The Early Metaphysics, The Edwin Mellen Press, Lewiston, Queenston, Lampeter (selecţiuni). • McLellan, David (1987), Marxism and Religion, Macmillan Press. • Nichols, James Hastings (1956), History of Christianity 1650-1950. Secularization of the West, The Ronald Press Company, New York. • Nicholls, David (1994) (1989), Deity and Domination. Images of God and the State in the Nineteenth and Twentieth Centu0, • 0ries, Routledge. • ― (forthcoming), Deity and Domination. Divine Analogy and Political Rhetoric in the Seventeenth and Eighteenth Centuries, Routledge. (nu îl am!!!). • Novak, Michael (1993), The Catholic Ethic and the Spirit of Capitalism, The Free Press, New York. • Pelikan, Jaroslav (1989), Christian Doctrine and Modern Culture (since 1700), The University of Chicago Press. • Ramet, Pedro (1988), Eastern Christianity and Politics in the Twentieth Century, Duke University Press, Durham and London. • ― (Ed.) (1989), Religion and Nationalism in Soviet and Eastern European Politics, Revised and expanded edition, Duke University Press, USA. • Stark, Werner (1966), The Sociology of Religion, volume I, Fordham University Press.

28. Bibliografie (IV) • ― (1972), The Sociology of Religion, volume V, Fordham University Press. • Swatos, William H. (Ed.) (1987), Religious Sociology. Interfaces and Boundaries, Contributions in Sociology, Number 64, Greenwood Press, New York, Westport, Connecticut, London. • Thiemann, Ronald F. (1996), Religion in Public Life: A Dilemma for Democracy, Georgetown University Press, Washington, D. C. • Vovelle, Michel (1988), La Revolution contre l’eglise. De la Raison a l’etre supreme, Editions Complex, Paris. • Voye, Liliane, Billiet, Jaak, (eds.) (1999), Sociology and Religions. An Ambiguous Relationship, KADOK- Studies 23, Leuven University Press, Leuven. • Whiteley, D. E. H., Martin, R. (1969), Sociology, Theology and Conflict, Basic Blackwell, Oxford (selecţiuni). • Westerlund, David (ed.) (1996), Questioning the Secular State, Hurst&Company, London.