E N D
Lumina Sfântă Lumina Sfântă este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbata Mare, ziua dinaintea Paştelui Ortodox. Mulți o consideră cea mai veche atestată minune anuală a lumii creștine.
Lumina Sfântă Adunarea cântă „Doamne miluiește” până când (după cum se crede) Lumina Sfântă coboară.Ard spontan peste 33 de lumânări legate împreună de către patriarh în timp ce e singur în încăperea mormântului lui Iisus. Patriarhul iese apoi la iveală din încăperea mormântului și recită rugăciuni, aprinzând fie 33, fie 12 lumânări și împărțindu-le celor adunați acolo.
Evenimentele care preced pogorârea Luminii Sfinte Conform acestor surse, două evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Sâmbătă. Primul, perchiziţionarea Sfântului Mormânt, care durează o oră şi are ca scop îndepărtarea oricărei surse de foc din interiorul lui. Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uşii Sfântului Mormânt, se petrece la ora 11:00. Garda musulmană pune o bandă albă printre cele două mânere ale uşii, sigilând-o cu ceară.
LUMINA SFÂNTĂ An de an ,cu ocazia Paştelui ortodox,creştinii se bucură de ceea ce ei numesc minunea SFINTEI LUMINI
LUMINA SFÂNTĂ care se pogoară din cer se manifestă diferit în fiecare an,iar în primele minute nu arde.
Hristos a Înviat! Lumina din Noaptea Sfântă a Învierii să vă încălzească sufletele şi să vă însoţească paşii pe drumul vieţii !