Download
1 / 11
E N D
Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a carpatilormeridionalidesfășurandu-se între Valeaprahoveila est si culuaruluiși Valea Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de curbură. Se întinde pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 - 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.
Masivul Bucegi are o formă de potcoavă deschisă spre sud, din centrul căreia izvorește raulialomita. Ramurile principale ale potcoavei se întâlnesc în extremitatea nordică chiar în VarfulOmu, punctul culminant al masivului. În afara celor două ramuri principale, tot din zona vârfului Omu se mai desprind culmi scurte și abrupte. Către est pornește munteleMoraru, spre nord-est BUCSOIULformează parte din cumpăna apelor, iar către nord PadinaCrucisepară căldările glaciare Mălăiești si Țigănești. • Situată între ValeaPrahoveiși cea a Ialomitei, culmea principală a Bucegilor este caracterizată în primul rând prin formele sale de relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt și stâncos, cu o diferență de nivel de 500-900 m) și platoulBucegii (podiș înalt, având altitudini cuprinse între 1600-2400 m și o înclinare de la nord către sud).
Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-sud, cuprinzând depozite sedimentare mezozoice, așezate în transgresiune peste un fundament de sisturicristaline. Aceste depozite sunt formate în cea mai mare parte din calcarejurastice conglomerate de Bucegișigresi. Către marginea răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a abruptului prahovean, conglomeratele de Bucegi se rezeamă pe formații ale flișului cretacic inferior, cuprinzând statele de sinaiaprecum și depozitele de marne și gresii aparținând etajelor Barrian și Aptian.
Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestică a rezervației, în sectorul Strunga-Grohotiș-Guțanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse în masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri în forme si dimensiuni variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu înghețul și dezghețul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.
BABELE • Alaturi de Sfinx se inaltagrupul de stancicunoscute sub numele de "Babele". Pastrandlegatura cu Sfinxulele au fostsupranumite "Altareleciclopice din Caraiman" fiindinchinatePamantuluisiCerului, SoareluisiLunii ca siluiMarte, zeu al razboiuluisi al agriculturii. Despreaparitialor s-au format legendesiteorii. Uniicercetatoriapreciaza ca agentimodelatori au fostapasivantul cu sprijinulinghetuluisidezghetului. Se are in vederesialternantarocilor, gresiisicalcare de peplatou. Insa nu poatefinegatainterventiaumana la finisareaformelormaimultsaumaiputin regulate. Panaacum, nici o dovadastiintifica nu a pututexplicape de-a intregulacestfenomensiastfel, legendele in jurulacestorstanci se dezvolta in continuare, unindrealitatea cu supranaturalul
SFINXUL • „Sfinxul”, așa cum este numit, din cauza asemănării sale cu un cap uman (respectiv cu Sfinxul egiptean), s-a format prin eroziune eoliană (datorată vântului), de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Asemănarea sa cu un sfinx(dacă este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul său), cât și accesul relativ ușor în zonă, au făcut ca această formațiune geologică să devină o atracție turistică importantă. • În munții României există și alți megaliți care poartă denumirile de sfincși: Sfinxul de la Topleț, Sfinxul de la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul Bratocei, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon etc.
