Contactul meu cu Josef Popper- Lynkeus S.Freud 1932

1. Contactulmeu cu Josef Popper-LynkeusS.Freud 1932

2. Anul 1899 se leagă de apariţia cărţii Die Traumdeutung a lui S.Freud, este cum spune el - lucrarea ia fiinţă într-un mod neobişnuit. Pe atunci ţinea un curs despre bolile de nervi la Universitate, încercând să întreţină şi familia sa care creştea rapid, acordând asistenţă medicală aşa numiţilor “nervoşi”. • Metodele obişnuite de tratament, foloseau doar prea puţin, de asta a căutat sprijin şi îndrumare la maestrul Chrachot, Bernheim iar observaţia prietenului Breuer în Viena îi deschide o noua perspectivă asupra înţelegerii şi influenței terapeutice. • Bolnavii numiţi nevrotici sufereau într-o oarecare măsură de tulburări psihice, trebuind să fie trataţi cu mijloace psihice.

3. Lucrând cu Breur, apoi independent a devenit parte din tehnica sa să le solicite bolnavilor să-şi spună fără critică orice le trece prin minte, dacă cedau relatau şi visele lor, ca şi cum acestea ar fi fost de aceeaşi natură. • Dar ele nu erau inteligibile, ci ciudate, încâlcite, absurde pur şi simplu aşa cum sunt visele, motiv pentru care au fost condamnate de ştiinţă ca pulsaţii fără sens şi scop al organului minţii. • Aplicând asupra acelor vise procedeul pe care îl folosea deja în studiul altor formaţiuni psihice anormale a reuşit să răspundă la majoritatea întrebărilor.

4. Oamenii visau despre ceea ce le preocupă minţile în timpul zilei, ei visau pentru a calma pornirile care voiau să le perturbe somnul. • Visul era numai substitutul unei activităţi raţionale a gândirii şi se lăsa interpretat, adică tradus într-un proces raţional, dar ceea ce necesita o explicaţie era deformarea, pe care travaliul visului o efectuase asupra materialului raţional. • Pentru elucidare, visul a fost plasat în acelaşi rând cu alte formaţiuni psihopatologice şi l-a dezvăluit ca fiind întrucâtva ca “psihoza normală a omului”. • Psihicul nostru nu este o unitate închisă paşnică în sine, ci mai curând este comparat unui stat modern în care o masă dornică de plăcere şi distrugere trebuie să fie temperată prin forţa unei pături superioare chibzuite.

5. Întregul flux din viaţa noastră psihică şi tot ceea ce reprezintă gândurile noastre sunt derivate şi reprezentaţii feluritelor pulsiuni, care ne sunt date în constituţia noastră fizică, dar nu toate aceste pulsiuni pot fi la fel de uşor dirijabile, educabile pentru a se acomoda cerinţelor lumii exterioare. Unele dacă le-am lăsa să se manifeste ne-ar duce în mod infailibil la pieire. • Învăţând din experienţă, am dezvoltat în psihicul nostru organizări, care se opun sub formă de inhibiţii manifestării pulsionale directe. • Mişcarea de dorinţă din sursele forţelor pulsionale trebuie să se supună verificării instanţelor noastre psihice superioare, dacă nu trece acest examen este reprobat şi reţinut de la executare.

6. Dacă li se opreşte acestor dorinţe accesul la conştiinţă, spunem că aceste porniri ar fi refulate pentru conştiinţă şi ar fi prezente numai în inconştient. • Dacă refulatul reuşeşte să pătrundă în conştiinţă sau motilitate sau în ambele, atunci nu mai suntem normali, atunci dezvoltăm întreaga serie de simptome nevrotice şi psihotice. • Menţinerea inhibiţiilor şi refulărilor devenite necesare înseamnă pentru viaţa noastră psihică o mare risipă de forţe, care este bucuroasă să fie eliberată prin odihnă, iar somnul este un prilej bun pentru aceasta, mai ales că aduce cu sine şi sistarea activităţii motorii.

7. S-ar putea ca inconştientul nostru să nu doarmă niciodată. Din inconştientul refulat se înalţă dorinţe care în somn ar găsi liber cel puţin accesul la conştiinţă. Dacă le-am afla am fi indignaţi de conţinutul lor de asta se întâmplă uneori să ne trezim iute într-o stare de panică. • Forţele inhibitorii, cenzura visului au influențat visul, în timp ce el luptă pentru aşi găsi expresia în cuvinte şi imagini, ele au modificat visul până devine de necunoscut, din fantasma-dorinţă a visului a devenit visul manifest, cel pe care ni-l amintim, aproape întotdeauna straniu şi inenteligibil.

8. Deformarea visului este expresia unui compromis, mărturia conflictului dintre mişcările şi tendinţele incompatibile reciproc ale vieţii noastre psihice şi să nu uităm că acelaşi procedeu dă cheia către înţelegerea tuturor fenomenelor nevrotice şi psihotice. • Explicaţia dată de asupra deformării visului, S.Fred o consideră una nouă negăsind descris ceva asemănător.

9. Mulţi ani mai târziu (nu poate preciza) i-a ajuns în mâini cartea “Fantasmele uni realist” a lui Josef Popper-Lynkeus. Una din istorii se numea “a visa ca şi cum ai fi treaz” stârnind lui Fred interes. În ea era descris un bărbat care se putea lăuda că nu visase niciodată un nonsens, chiar dacă visele sale erau fantastice precum basmele, ele nu erau în contradicţie cu lumea conştiinţei încât să spui că erau imposibile sau absurde. • Tradus în modul de exprimare a lui S. Freud, că la acel om nu se producea o deformare a viselor.

10. Popper face ca personajul lui să aibă o înţelegere completă a motivării particularităţii sale. Îl face să spună: în gândirea mea la fel ca şi în sentimentele mele predomină ordinea şi armonia, iar cele două nu se luptă niciodată între ele…Eu sunt unul nedivizat, ceilalţi sunt divizaţi şi cele două părţi ale lor: a fi treaz şi a visa sunt aproape mereu în război una cu alta. • Despre interpretarea viselor Popper spune: asta desigur nu-i o sarcină uşoară, dar visătorul ar trebui să reuşească totdeauna dacă dă dovadă de puţină atenţie. Nu reuşesc cei cu un caracter secret al fiinţei, care este greu de închipuit, de aceea visare apare nonsens. • Întotdeauna este vorba despre acelaşi om, fie că este treaz, fie că doarme.

11. S.Freud spune că este aceeaşi concluzie despre deformarea viselor, dar în terminologie non psihologică. • Deformarea era un compromis, ceva nesincer în natura sa, rezultatul unui conflict între gândire şi simţire, între conştient şi refulat. Acolo unde nu exista un atare conflict, unde nu trebuie să fie refulat, nici visele nu puteau să devină stranii şi absurde. • În bărbatul care nu visa altfel decât gândea când era treaz, Popper lăsase să domnească acea armonie internă, pe care năzuia ca reformator social să o realizeze într-o organizaţie statală.

12. Dacă ştiinţa ne spune că un astfel de om lipsit de răutate şi falsitate fără nici o refulare, nu există şi nu este viabil se putea bănui că în măsura în care o apropiere de această stare ideală este posibilă. Ea îşi găseşte întruchiparea în persoana lui Popper. • Copleşit de înţelepciunea lui Popper, Freud îi citeşte scrierile, până ce imaginea acestui om mare şi modest, gânditor, critic şi totodată filantrop şi reformator binevoitor s-a conturat clar. • Freud scrie că o simpatie deosebită îl atrăgea faţă de el, căci în mod evident şi Popper resimţea dureros amarul vieţii evreieşti şi golul idealurilor civilizaţiei actuale. Şi totuşi nu l-a văzut niciodată.

13. Dar nici nu l-a căutat niciodată. El ştia de Freud. Odată i-a răspuns la o scrisoare. • S.Freud spune – inovaţiile în psihologie îl înstrăinaseră de contemporanii săi, când se apropia de un bărbat pe care-l stimase din depărtare se simţea ca respins de lipsa lui de înţelegere faţă de ceea ce devenise pentru Freud conţinutul vieţii. • S.Freud: La urma urmei Josef Popper venea dinspre fizică, nu voiam să-mi tulbur impresia îmbucurătoare a coincidenţei gândirii noastre în problema deformării viselor. Am amânat vizita până ce a fost prea târziu şi i-am mai putut saluta bustul doar în parcul Primăriei noastre.