1 / 81

Cea mai votata lucrare

REALIZATOR. PROZA. SCURTA. Cea mai votata lucrare. TOATE. ,. ESENTE. CUPRINS. CUPRINS. DENISSE. ANDRADA. GEORGE. FLORENTINA. PROZĂ SCURTĂ. PROZĂ SCURTĂ. GEORGEt. ANDREI. JAD. GABRIELA. CAMELIA. OANA. VIOREL. VIOREL. FLORIN. DOINA. LAVINIA. FABYOLA. CUPRINS.

Download Presentation

Cea mai votata lucrare

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. REALIZATOR PROZA SCURTA Cea mai votata lucrare TOATE , ESENTE

  2. CUPRINS CUPRINS DENISSE ANDRADA GEORGE FLORENTINA PROZĂ SCURTĂ PROZĂ SCURTĂ GEORGEt ANDREI JAD GABRIELA CAMELIA OANA VIOREL VIOREL FLORIN DOINA LAVINIA FABYOLA

  3. CUPRINS ANDREEA VIOREL PROZĂ SCURTĂ PROZĂ SCURTĂ ANDRADA CARMEN JENI DASY VALY AUREL

  4. Şi anii mă schimbă...îmi rup tinereţea într-o goană nebună pe contrasens...Mâinile strâng stropii de ploaie ce se scurg pe-un obraz obosit şi decolorat de timp... UMBREAmestec de gânduri,de trăiri intense sau sentimente superficiale...un amalgam care-mi scutură din radăcini echilibrul sufletesc...Lumina îmi cade drept pe foaie...şi rândurile-mi par distorsionate...modificând caligrafia literelor...Fug pe imensitatea albă...se rânduiesc într-o forma neclară...incoerentă...ca şi sufletul meu hoinar...Închid ochii în speranţa că se va aşterne liniştea...într-o precară clipă ce se prelinge în bătăi de ceas...Paşii mă poartă nesigur...pe cărări întortocheate de destin...Când spun că ştiu...că am găsit definiţia,sau un sens viabil...real al unei trăiri neştiute,realitatea mă dezechilibrează şi-mi reconfigurează variantele...Trebuie să parcurg o porţiune de drum...într-un timp care nu simt că-mi aparţine...îi simt ostilitatea în trecerea prin anii mei...Se întoarce,consecvent,şi-mi leagă speranţele cu noduri de vise...Mi-e teamă de mine...de necunoscutul ce-mi provoacă acest sentiment...bizar...Vin iarăşi...să-mi scrijelesc în carne răni...muribunde,ce-mi curg în şuvoi...şi-mi-acoperă ochii să nu simt chemarea...Îmi doresc să fiu frumoasă...să mă colorezi din dorinţe ce se sting în zori de zi... Mirosul fetid îmi îneacă avântul...simt dulcele iz de blestem ..într-o amnezie temporară...Gânduri sinucigaşe îmi inundă mintea...alienată de dor...Îmi promit decenţă...într-o noapte plină de decadenţă...iluzorie...Flori de câmp şi fân proaspăt cosit ard rugul deşertăciunii ce-mi străbate inima bolnavă...Aşchii de gânduri se înfig în uitare...şi-mi ucid dorinţa de a merge mai departe...Am obosit...dar nu îngenunchez...într-o lume ciudată cu umbre...bizare...Şi...da...recunosc...sunt bolnavă de-atâta trecut... Autor -Denisse ( Denisa Huzum)

  5. Închid ochii...şi încerc să mi-l amintesc în urmă cu câţiva ani...am atât de puţine amintiri...trebuie să le caut în memorie,să scormonesc adânc...să le scot la lumină...Îi privesc palmele subţiri cum se frâng într-o mişcare circulară...nu-şi găseşte locul...Nu-l cunosc aşa cum ar fi trebuit...m-am străduit să-i înţeleg faptele,să-i descopăr sentimentele...dar nu am reuşit...După ani în care l-am simţit ca un străin...acum îmi vine să-l strâng în braţe şi să-i strig...trezeşte-te...Timpul nu mai are răbdare...şi mă surprind aceste sentimente ciudate...pe care cred că le-am avut întotdeauna,dar le-am închis...să-mi fie scut,atunci când am încercat din răsputeri să ne construim o relaţie normală...de familie...Îmi promite că va avea grijă...că va merge la medic...săptămâna viitoare...nici el nu crede ce spune...nici eu...Aş vrea să-l întreb dacă a fost vreodată fericit...ştiu că fericirea are o definiţie particulară pentru fiecare dintre noi...Poate când s-au născut copii...sau când s-a căsătorit...nu ştiu...Ochii copiilor lui sunt trişti...spun o poveste prea scurtă...şi el nu le este alături...s-a izolat...Doar Dumnezeu ne poate judeca faptele...şi ne poate ierta greşelile...Se ridică încet...şi mi se strânge inima într-o grimasă dureroasă,se apleacă să-şi încalţe pantofii...şi îl epuizează acest automatism... Suflet rătăcit...Îi privesc chipul palid cu broboane de sudoare adunate pe frunte...şi ochii duşi în fundul capului,decoloraţi de teamă.Îi simt frica...înlănţuindu-l ca un animal de pradă!Dacă mi-ar fi spus cineva,în urmă cu câţiva ani,că într-o zi îl voi compătimi...i-aş fi râs în faţă!Stă pe scaun,cuminte,cu mâinile strânse ca într-o rugăciune...le desprinde din îmbrăţişare cât să tragă un fum din ţigara ce arde în scrumieră...Parcă e un copil de doisprezece ani...trupul i s-a mărunţit...măcinat de boală...Încercăm să legăm câteva cuvinte deslânate într-o conversaţie superficială,fără subiect...fiecare se gândeşte în altă parte,furat de gânduri ciudate...Îmi vine greu să-l privesc,era un bărbat bine...poate uneori prea vanitos...ceea ce a dus la tăcere... orice încercare de comunicare.Am acceptat liniştea...în locul unor controverse permanente.Mă străduiesc să-i smulg un accept de a merge la medic...o promisiune că va lupta...Dar simt că atunci când le rosteşte,cuvintele lui sunt goale...răzleţe...şi parcă nici nu vrea să le pronunţe...Este înfrânt şi crede că poate ascunde această slăbiciune în spatele unor ieşiri nervoase...

  6. Devine străveziu...şi mă izbeşte o crudă imagine...hainele lui...prea mari pentru un corp atât de micuţ...Şuvoiul de cuvinte mi se opreşte în gât...aş fi vrut să-i cer iertare...şi nu ştiu dacă mai am timp...Închid uşa...şi-mi strâng la piept neputinţa şi nevoia organică de a plânge...într-o prăbuşire pe podea......Nu are decât patruzecisidoi de ani...! Ciudată esenţă...crescută într-o absenţă...de linişte albă...pe un drum pietruit de ţară...uitat după colţ...Imagini confuze...ţesute de vis...irosite în orizonturi ridate de timp...Mesteceni plecaţi într-o rugă precară...şi muşchi uscat într-o orientare bizară...Şi plouă în crânguri cu ploi de noroc...şi focul discerne în gol de ghioc...Mă cerne durerea...şi-mi spală tăcerea de cuvinte şi sentimente legate la brâu...Şi-mi calc desculţă...sufletul cumpănă de dispreţ...cenuşa viselor ucise de neputinţă...Sunt eu...aici?Grea întrebare...călătoresc în lumi bizare...paranormale...unde adevărul e vis...neîntruchipat în basm de seară...fără dantelă şi sublim...E lumea neagră...de luceferi stinşi pe rug...înjunghiaţi de mărăcini...! Autor -Denisse ( Denisa Huzum) Bazar...bizar...Se cerne durerea printr-o sită prea mare...îmi răsună bucăţi de tristeţe amorţite într-o amăgitoare uitare.Mi-am strâns dorinţele într-un colier efemer,şi-mi simt sufletul pus pe tarabă...iar ciorile rapace se hrănesc din el...Mi-am pierdut rătăcirea dintre azi şi ieri,şi ghimpi de durere îmi sfâşie gândurile într-o mie de zări...ciudate...Am uitat raţiunea...într-un mister,şi miezul de adevăr îmi sfâşie conştiinţa...letargică.Mă doare să cer clemenţă unui spirit superior...să-mi dăruiască iertarea...şi poate liniştea din deşert...al meu suflet tânguie...şi cheamă uitare...într-o zi când soarele arde mănunchi de dor printr-o întâmplare... Autor -Denisse ( Denisa Huzum)

  7. Ce se întâmplă aici? De ce se roagă acest om de tine?- Nu are trimitere, d-nă asistentă şefă! Şi nu vrea să înţeleagă!- De câte ori să vă mai explic? Când vedeţi un om necăjit, nu-l mai chinuiţi şi voi, că şi aşa-i bătut de soartă. Ai o bilă neagră de la mine!I-a poftit pe amandoi în cabinet ca pe doi oameni. Tată si fiu.Bietul om s-a înmuiat într-atât încât nu mai putea să vorbească. De multă vreme nimeni nu mai vorbise aşa cu el! Din ţigan şi din balaur nu-l mai scoteau.Acum chiar asistenta şefă i-a recoltat sânge băiatului. Si nici greaţă nu i-a fost de culoarea lui neagră!Baiatului nici măcar nu i-a fost teamă, de loc, ca niciodată a fost foarte curajos!La plecare, omul i-a promis că, a doua zi, va veni negreşit cu trimiterea. Nu era nevoie să mai facă un drum, putea să vină a treia zi când va lua şi rezultatul, aşa i-a spus asistenta.Dar eu ştiu că a venit a doua zi. Îi era sete… să mai audă şi el nişte vorbe frumoase!Vreţi să stiţi cine este femeia? Este o femeie adevarată! O femeie adevăratăMă aflam într-o zi cu ceva probleme prin spital. M-am rătăcit prin atâtea cabinete şi laboratoare.Mai ales că eu nu prea am avut până acum nevoie de doctori. M-am bucurat până la această vârstă de o sănătate destul de bună. Numai să nu vorbesc într-un ceas rău! Doamne fereşte!Pe hol era multă gălăgie, semn că erau mulţi copii. De toate vârstele şi de toate culorile. Un ţigănuş, obosit de viaţă şi de sărăcie, se certa cu o asistentă. Poate se ruga de ea, să-i primească băiatul să-i facă analizele. Uitase trimiterea acasă, de la doctorul de familie. Să mai facă iar un drum, să trezească băiatul iar devreme când are şi el somnul mai dulce? Asistenta nu şi nu, ba se mai uita şi de sus la bietul om. Locuia destul de departe, undeva la ţară şi stătea prost şi cu banii. De unde să ia iar banii de drum când el a terminat şomajul? Pe nimeni nu interesa situaţia lui amărâtă. Copilul, poate se bucura în sinea lui, că-i era frică, ca la toţi copiii, de acul de seringă. Dar îl durea şi pe el indolenţa acestei femei îmbrăcată în alb. Îi era milă de tăticu , văzându-l cum se ruga de această asistentă frumoasă, dar rea!Apare o altă asistentă care părea că are o anumită autoritate.- Autor -George Bulai

  8. Doamne, cum ţi-ai bătut joc de mine!Iaca, am văzut şi Galaţiul, am văzut şi Garboavele! Dracu' m-a pus să întru pe Esenţe?! Ce-mi trebuia mie, acum la anii ăştia, să-mi încarc sufletul cu atâtea emoţii? Dacă eram slab de inimă eram la poarta Raiului, aşa cred; cei de pe Esenţe au întâietate, mi-a şoptit o păsărică! Nu vă spun care păsărică pentru că nu vreau să vă îmbolnăvesc şi pe voi! Lăsaţi-mă în durerea mea!N-am crezut până acum că poate exista atâta sensibilitate în oameni! Dar dacă n-ar exista ar mai putea scrie oare atât de frumos? Mă refer la câteva scene care m-au învins.Am văzut-o izbucnind în plâns pe Mălina.- Ce ai fată, te doare ceva?- Pleacă Gabriela! şi un potop de lacrimi i-au invadat chipul ei de copiliţă dolofană.M-am uitat la Gabriela, o femeie graţioasă, tocmai vorbisem cu ceva timp în urmă. A întins mâinile spre mine să ne îmbrăţişăm. Trebuia să plece. După ce ne-am sărutat ca nişte prieteni buni şi vechi, mi-am pus ochelarii. M-am ruşinat de lacrimile care se zbăteau sub gene! Nu le puteam opri sub nici o formă să iasă afară! Voiau să trăiască şi ele măreţia clipei! Drum bun, Gabriela!La maşină noi i-am cântat o frântură din “Ia-ţi mireasă ziua bună!” În timp ce intra în maşină am aplaudat-o! Frumos, dar cât de emoţionant! Cine ştie când ne vom revedea? Şi cum vom mai arăta? Am mai întârziat. Am plecat cred pe la orele 15 sau 16, am pierdut noţiunea timpului. Eu şi cu persoana care m-a însoţit, nu dau numele, persoană importantă, am mers să mai bem câte o cafea. Să fim treji de-a binelea când ne vom aşterne la drum. Când am cerut nota de plată, ne-au răspuns că e din partea casei! Mai spuneţi şi voi ceva! Asta m-a făcut să-mi zic în gând:” Ce-ai pus, fă, nebuno, în cafea?" Şi asta după ce patronul ne oferise o zi în plus pe cheltuiala lui! A fost şi el bucuros pentru pata de culoare pe care cei câţiva “esenţiali” i-au adus-o în curtea lui; nicicând nu s-au plimbat pe aleele din incinta proprietăţii sale: Cezar, Soliman, Emirul, Travestitul şi atâtea tigănici frumoase şi chiar un … extraterestru!Persoana de care făceam referire mi-a spus că a trăit un adevărat vis. Niciodată până acum nu a fost la o lansare de carte. Niciodată nu a primit cărţi din mâna autorilor cu autografele de rigoare! Dar nici eu nu am fost! Şi a fost o lansare cu cântec! Felicitări, Ofelia!Mulţumim d-le Borcea!Să fiţi iubiţi, Nicule şi tu Ica! Meritaţi admiraţie. Mai ales frumoasa şi distinsa Ica!Să fii iubită, Violeta, eşti întruchiparea gingăşiei, a emoţiei şi divinului!Să fiţi binecuvântaţi cu toţii! Autor -George Bulai

  9. Regalul de la GârboaveleIată şi o minunată! E Mălina cea talentată despre care Cezarina Adamescu a spus că “este uimitor cât de matură este poezia acestei debutante!” E un munte de emoţie şi sensibilitate. Mi-a declarat, pe propria-i răspundere, că vrea să moară romantică. Eu vreau să mor înfipt până la gât, în datorii. Să dau bugetul ţării peste cap! Şi abia atunci voi fi romantic când m-or dezgropa de viu, să-mi pună bir pe trupu-mi antic, că unde-s banii, tot nu ştiu! M-a impresionat cât a putut să plângă această fată când a plecat Gabriela Azem! O să auzim cu siguranţă despre succesele literare ale Mălinei!Despre Gabriela Azem ce să mai zic?! Dacă i-aş fi făcut un compliment în faţă, aşa cum ştiu eu să fac câteodată, sigur o făceam să plângă! Psiholog fără diplomă, dar posesoare a unei diplome de excelenţă de la Esenţe, este un suflet de femeie care caută să dezlege misterul bolii pe căi de stele. Va duce parfumulde la Garboavele pe străzile Romei antice. Ti bacia con amore, Gabriela!Familia Dancus. Parcă sunt doi liceieni la prima dragoste. Maramureş plai cu flori, mândri sunt ai tăi feciori! Erau plecaţi dar cd-ul lui încă mai cânta: “Ţup-ţup şi iar ţup unde dracu să mă duc… “ Cum a acordat el chitara cu patentul!?Veronica cu chipul ei de mamă grijulie, Nora, Luminiţa, surorile de la Iaşi pline de viaţă şi de tinereţe… nici nu mai ştiu despre care să mai zic ceva. Pentru că eu vreau să scriu despre regalul de la Garboave, nu să fac un jurnal.Şi nici nu ştiu cum să-l fac mai bine. Că doar regalul este un regal!Se apropia ultima zi, adică duminică, când mai toţi începeau să se care unul câte unul, sau în grupuri-grupurele. L-am văzut pe Nicu agitat.- Trebuie să vină băiatul ăla şi cu cine o să-l primesc eu? Ce surpriză şi cu cine voi face eu surpriza? îl tot auzeam zicând, dar atunci nu înţelegeam ce voia să spună.- Nu ştiu ce a fost şi cum a fost, dar ne-a anunţat că patronul ne face cadou o zi de şedere. Cine voia să rămână? Aproape toţi, e şi normal, calul de dar… nu se refuză!Soseşte un microbus. Trage undeva în spatele restaurantului. Îl văd pe Nicu cum tot aşeza nişte cărţi şi mapa taberei. Ne îndreptăm cu toţii, cei care am mai rămas, să întâmpinăm oaspeţii. Şoferul coboară şi deschide uşile pasagerilor. Niciunul nu poate coborâ fără ajutor. Nicu îl ajută pe un bărbat cu un singur picior. Ceilalţi au ajutat pe restul. Oameni cu probleme grave, locomotorii, de vorbire şi cine mai ştie ce! Erau de la un cămin de la Comanesti- Bacău. Fuseseră la Mangalia şi acum erau în trecere prin Galaţi, la Garboavele. Asta făcea parte din surpriza pe care Nicu i-o pregătise poetului Marcel Cepoi. De surpriză ştia numai şoferul, o mică regie de culise.Ştiam câte ceva de Marcel, citisem din poeziile sale. Ştiam că are un handicap din vremea copilăriei. Dar eu îl ştiam cu barbă şi acum fiind ras de-a binelea nu mi-am dat seamă cine este.

  10. Abia când creatorul Esenţelor i-a înmânat diploma de excelenţă am realizat că aveam în faţă un poet profund, care nu are poezii lungi, dar le are şi le are bine!Iată cum spune Cezarina Adamescu: „Aici se observă o stare de necesitate poetică, o stare de graţie continuă şi urgenţă lirică a unui poet născut, nu făcut.Insistăm asupra acestui poet pentru că el susţine coloana vertebrală a antologiei, cu un grupaj consistent, reprezentativ care vădeşte un talent autentic care ascunde înţelesuri adânci ale tainelor vieţii pe care doar înţelepciunea ţărănească le poate intui cu adevărat pentru că sunt rupte din esenţa sufletului său. “ Dureros de frumos! Străin„Smulge-mi trei scânduri,din gardul vecin.O curte-am să fac pe o stradă.Când poposeşte la noi un străin,o curte stingheră să vadă.Şi casă - trei ţigle furate de vânt.Şi oful să-nsemne cuvântO oală de lut fără toartăStrăin, ce vii ca să pleci,pune-ţi la curte o poartă!”I s-a oferit locul din capul mesei. Ca unui rege!La un moment dat Violeta vine şi-i şopteşte la ureche vecinei mele, persoană importantă, nu dau nume, să-i recite una din poeziile sale. Dar m-a mâncat pizma şi am propus să-i recităm toţi de la masă din poezii lui pentru că şi aşa sunt scurte; numai o singură poezie ar fi trecut prea iute şi momentul nu putea să atragă atenţia auditoriului. Mi-a venit rândul meu. Nu ştiu ce m-a făcut să-mi ridic ochii şi să-l privesc! Chiar nu ştiu!O faţă plină se soare îmi zâmbea cu atâta căldură încât sufletul meu s-a înmuiat de tot. Era oare mândru? Bucuros că-şi auzea propriile versuri din gura noastră? Parcă-l aud pe Nicu spunând: „Cum să facem oameni buni, Marcel mi-a spus odată: Nicule, scapă-mă de aici!” Câţiva şi-au exprimat părerile, dar eu mi-am amintit cum cânta un erou dintr-un film, rămas într-un picior: „Când voi fi bărbat o să mă-nsor…”

  11. N-am mai putut continua poezia lui. Maxilarul inferior a început să-mi tremure. Cred că şi ochii se pregăteau de ploaie. „Omule, m-ai făcut să plâng!” După ce au plecat musafirii, Violeta mi-a spus: “George, ţi-am sărutat emoţia ta!” Tot ea a spus că pănă atunci s-a crezut o fiinţă fără noroc. Dar şi-a schimbat părerea! Să fii binecuvantată, Violeta, suflet mare de poet!Cu viteza luminii mi-a trecut prin faţa ochilor următoarea secvenţă:„Există multe motive pentru care mă încearcă acum sentimente puternice. M-am născut fără picioare. Mi-am petrecut primii 7 ani din viaţă ca pacient ţinut din milă într-un spital. N-am putut să mă ridic în picioare pe aceste membre artificiale până la vârsta de 27 de ani. În toţi aceşti ani m-am luptat să supravieţuiesc ca un copil grav schilodit şi ca un tânăr groaznic de deformat... Cu mulţi ani în urmă, un doctor mi-a schimbat viaţa când, pentru prima dată, m-a ajutat să mă ridic pe aceste membre artificiale pe care le port acum. N-am putut să-i plătesc serviciile. Mi-a spus că v-a fi răsplătit dacă voi putea să îi ajut cu ceva pe ceilalţi handicapaţi aşa cum mă ajutase el pe mine. I-am promis - şi vă jur - că atâta vreme cât va fi măcar un handicapat pe lume care preferă provocările vieţii unei existenţe garantate, agitaţia existenţei calmului mort al utopiei subvenţionate, îi voi dedica lui toate energiile mele.Nu uitaţi! Speranţa nu este un lux, ci o datorie. Să speri nu înseamnă să visezi ci să-ţi transformi visele în realitate Binecuvântaţi sunt cei ce visează vise şi sunt dispuşi să plătească preţul traducerii lor în realitate. Cât despre mine, nu aleg să fiu un om obişnuit. Este dreptul meu să fiu cât de neobişnuit pot. Sunt în căutarea prilejului, nu a siguranţei. Vreau să-mi asum un risc calculat, să visez şi să construiesc, să cad şi să reuşesc. Refuz să-mi vând imboldul de viaţă pe nimic. Nu-mi schimb libertatea pe binefaceri şi nici demnitatea pe o mână întinsă. Nu mă voi pleca înaintea niciunui stăpân, nu mă va copleşi nici o ameninţare. Moştenirea mea este verticalitatea, mândria şi curajul de a gândi şi a acţiona pe cont propriu. Asta ca să mă pot bucura de avantajele propriei mele creaţii şi să înfrunt lumea cu curaj, spunând: Eu am făcut acest lucru!Vreau să va urez ceva. Presupun că, prin convenţie, ar trebui să va urez suces şi fericire pentru tot restul vieţii. Dar este prea uşor să măsurăm lumea prin success şi fericire.Aş dori să vă urez să daţi un sens restului vieţii voastre!Mulţumesc, Marcel, că m-ai făcut să mă văd întreg, îmi plângeam neputincios de milă! Dacă tu zâmbeai atât de frumos, atât de optimist, eu de ce nu aş putea? Tu ai fost pentru mine… regalul de la Garboave! Să fii iubit! Autor -George Bulai

  12. Puterea unei lacrimiLa marginea oraşului se află o bojdeucă. Seamănă mai degrabă a coteţ, nu a locuinţă. Dar şi un coteţ arată mai bine. Pereţii sunt strâmbi, gata-gata să cadă, acoperişul - o adunătură de table în care vântul îşi găseşte mai mereu de lucru, plângând şi el de atâta sărăcie şi durere.În faţa acestei umile colibe o sumedenie de lucruri inutile, adunate de la tomberoanele blocurilor, stau vraişte, care încotro: ligheane sparte, găleţi în care odinioară a fost var lavabil, geamuri şi uşi rezultate în urma modernizării apartamentelor, dar câte nu sunt! Muştele şi ţânţarii dansează împreună când în interior când afară, fără nici o deosebire. Un căţel pricăjit stă culcat la umbra socului ale cărui flori aruncă o mireasmă gratuită şi binevenită. Un motan şi-a găsit un culcuş într-o galeată de plastic, tot la umbră, sub un salcâm şi toarce acum a lene.Soarele arde, arde, nu glumă!Este trecut de amiază. În interiorul acestei colibe la o masă, un băieţel cam de vreo 10 anişori scrie ceva. Îşi face temele. Un radiou, găsit tot pe la gunoi, aruncat de oameni cu bani, transmite muzică dance. Băiatul, cu piciorul drept, bate tactul ţinând măsura pe tobe. Radioul este alimentat de la o baterie auto uzată prin nişte fire îmbârligate şi legate de un cui înfipt în tâmplăria ferestrei prin care lumina pătrunde cu greu. Între geamurile nespălate de un veac păianjenii ţesuseră pânzele ucigaşe, dar acum era o relaxare totală. Un bărbat slăbănog, mic de statură, nebărbierit, intră înăuntru. Fără să zică nimic mângâie băiatul pe creştet şi se aruncă în patul din fundul camerei, lângă sobă. Stătea cu faţa în sus şi privirile aţintite undeva în tavan. Era o pată galbenă, semn că pe acolo ploaia se strecura în casă. La radio un crainic anunţă măsurile de austeritate impuse de guvern.- Dumnezeii mamii lor! înjură bărbatul plini de draci.Apoi se scotoci prin buzunare, găsi o hârtie de 10 lei mototolită şi se adresă băiatului.- Ionică, du-te şi-mi ia o sticlă de votcă!Băiatul ieşi până afară, se întorse în grabă şi îi răspunse cu amărăciune în glas:-Tăticule, nu pot să mă duc, am spălat tenişii şi nu s-au uscat!- Du-te desculţ, cât e până la magazin?!- Mi-e ruşine să mă duc desculţ!-Ţi-e ruşine? Dumnezii mă-ti de fudul! Nu vezi că hoţii ăştia vor să-mi taie din şomaj? Şi ţi-e ruşine?Se ridică cu furie şi întinse mâna să-şi lovească propriul fiu de sânge peste obraz. Copilul aştepta cu obrazul pregătit. De câte ori n-a luat câte o palmă sau chiar mai multe! Îşi spunea în gând că aşa sunt taţii, mai trebuie să-şi articuleze copiii, dar el n-o să facă aşa niciodată dacă va avea vreun copil!Acest gând îi stârni o aşa emoţie în sufletul lui curat încât din ochiul stâng o lacrimă mare cât o boabă de porumb încerca să se rostogolească pe obrazu-i uscăţiv. Palma tatălui se oprise în aer! Ochii se blocaseră pe o icoană din colţul încăperii; era Iisus.

  13. răstignit, pe cap având coroana din spini. Din ochii lui picurau lacrimi. Câtă asemănare între cei doi! Abia aum şi-a dat seama.-Vino la tata, Ionică! Ia banii ăştia, du-te şi cumpără-ţi de încălţat. Vezi la second hand, poate găseşti ceva ca lumea! Dacă mai rămâne ceva, ia-ţi şi o îngheţată!- Dar nu mai vrei votcă?- Nu mai beau de astăzi, fiule! Nu mă mai lasă guvenul! Poate din când în când câte o bere! Hai, du-te!Şi în timp ce băiatul se încălţa cu tenişii uzi, bărbatului îi trecu prin minte toate necazurile vieţii: pierderea apartamentului, scos la licitaţie pentru datorii la întreţinere, plecarea soţiei în Italia la muncă şi… dusă a fost! Intratul lui în şomaj şi continua căutare de muncă… asta e viaţă?! Autor -George Bulai

  14. Minunea tehnicii moderne şi femeia de la ţară...Moda shopping-ului a luat amploare.Fel de fel de mall-uri,hyper-super-mega-extra market-uri invadează cu viteză uluitoare spaţiile libere din mirificul oraş în care am onoarea să locuiesc.Pur şi simplu inutil sau poate am eu o viziune redusă.Oricum acolo e locul unde lumea bună se întâlneşte şi-şi etalează cărucioarele pline de cumpărături şi veniturile.Un tărâm de vis al snobismului în floare.Românul se emancipează.Dacă femeia simplă se rezumă la a-şi etala cu mândrie macrameurile proaspăt create, femeia de succes,care se hrăneşte din banii soţului probabil cu o vârstă puţin spus înaintată, se rezumă la a face shopping şi la a-şi plimba preţiosul bichon, un fel de Bubico al zilelor noastre.Într-o dimineaţă când,ca tot omul am plecat de acasă, m-am întâlnit pe casa scării cu femeia de serviciu,tanti Juji.Primul lucru cu care m-a întâmpinat a fost mopul.Îl ţinea ridicat în aer şi ţipa diperată făcând un gest bizar,care semăna mai degrabă cu o prevestire a Apocalipsei.M-am dezmeticit rapid şi am înţeles despre ce era vorba.Era să calc peste Didina,pisica doamnei Agafia,care stătea tolănită la mine pe prag.Uitându-mă atent la ea am spus în gând: "Pufoasa creatură!”.Am ocolit-o cu aceesi grijă şi graţie cu care ocoleşti o mină de teren.Atunci tanti Juji a respirat uşurată: "Ioai dragam, speriat rău la mine că crezut că calci la el”.Avea toate şansele să o calc. În primul rând ce căuta afară din casă şi mai ales dintre atâtea praguri care mai de care mai colorate şi mai frumoase, de ce s-a culcat tocmai pe al meu.Ce-i drept că e o prezenţa cunoscută pe scară,e o adevărată vedetă.Agafia nu ezită să o pomenească pe splendidă Didina, chiar dacă nu are nici o legătură cu tema aflată în discuţie.Alertată de zgomotul de pe scară,Agafia a ieşit într-o suflare din casă, să vadă ce s-a întâmplat, căci sindromul premenstrual şi intuiţia feminină de precizia ceasului cu cuc i-au spus că mai mult ca sigur toată forfota de pe scară are ca nucleu pretiosu-i animal.A venit la mine cu viteza unei tornade, aruncând în stânga şi în dreapta ţipete de furie şi cuvinte care mai de care mai interesante şi mai puţin folosite într-un limbaj obişnuit.Văzând totuşi că animalul este în siguranţă,se mai potoli puţin, se sprijini de balustradă şi-şi admira fetiţa lingu-se cu mult tact sub coadă.Mi-am cerut scuzele de rigoare, deşi mai degrabă îmi venea să-i zic şi eu câteva din acelea dulci, dar m-am abţinut în mod politicos.Agafia e fată de la ţara dar se fereşte să pomenească acest lucru.Dacă nu era să-l cunoască pe cel care i-a devenit soţ,un mare avocat, probabil era şi acum cu vacile Florica şi Joiana la păscut şi flirtuia cu Jancsi ciobanul.Ea se străduieşte din răsputeri să-şi menţină limbajul intelectual,să nu scape vreun regionalism sau vreun accent nepotrivit pentru statutul ei de ţărancă emancipată.O singură dată a dat-o foarte rău în bară.Chiar când s-a mutat cu noi în bloc,când i-a cunoscut pe bunii mei prieteni Sorina şi

  15. Matei şi ei proaspeţi căsătoriţi.Aceştia au avut o frumuseţe de motan siamez, care a sfârşit tragic nu demult sărind de la balcon, de la etajul nouă.Uimită fiind de aspectul pisoiului Sorinei, Agafia a început să-l ridice în slăvi, unde cuvinte de lăuda şi scuipături şi ţipete ascuţite de mirare şi admiraţie.A început să mângâie superbul exemplar şi mirată le întreabă pe gazde: "Auziti,daaa...pisica voastră e bolnavă sau ce are, că o mângâi şi nu...Doamne cum îi zice...nu scoate sunete!”. Probabil ea credea că la oraş există alt termen pentru a defini torsul pisicii.Cuplul a rămas afiş.Sorina fiind într-o păsa mai proastă,i-a răspuns zâmbind ironic: "Nu toarce dar face nişte goblenuri extraordinare şi câteodată mai împleteşte nişte ciorapi de ţi-e mai mare dragul!”. Agafia se uită cu nişte ochi ca de bufniţă şi bâlbâindu-se, le spune că trebuie să plece acasă că a uitat că îi vine soţul mai repede de la munca şi nu i-a pregătit acestuia nimic de mâncare.După aceast incident,a evitat orice contact prietenesc cu oricare dintre vecini, dar în schimb şi-a făcut noi prietene, soţiile colegilor de servici ale soţului ei.Împreună cu acestea iese zilnic la "mall”, unde petrec mai mult timp decât un om obişnuit,iar când iese acolo îşi etalează cu mândrie sacoşele pline cu cumpărături diverse şi bineînţeles noua geantă Vuitton,a cărui nume l-a imprimat în ţeasta tuturor cunoscuţilor şi vecinilor,chiar dacă nu ştim exact ce proprietăţi extraordinaro-miraculoase are geanta,dar ceea ce ştim sigur e că este "de firmă”.Deseori o auzim ţipând pe casa scării în gura mare: "Iubitule vezi că mi-am uitat rujul ăla vişiniu de la L'Oreal în geanta Vuitton!” sau râzând isteric în timp ce vorbeşte la telefon pe balcon spunându-le prietenelor, cum că preţioasa ei Didina s-a culcat in geanta Vuitton.Să fie o formă gravă de prostie şi snobism? Sau ea se mişcă mult prea repede pentru lumea de astăzi, iar noi restul, muritorii de rând suntem reduşi şi ne resemnăm să rămânem înapoiaţi în ceea ce priveşte importanţa de a fi la modă. Author - Andrei Andrei

  16. Arsă de dragosteNu a pus geană pe geană, toată noaptea.Abia aţipea un pic, sărea în sus ca arsă: picături reci de apă o băteau pe faţă fără milă. De fiecare dată când o fura somnul, aceeaşi senzaţie ciudată ca şi cum i-ar fi fost interzis să doarmă.S-a învârtit toată noaptea în pat fără să găsească pace în pielea ei de foc, inima grăbită să ajungă cine ştie unde, pleoapele care nu se mai iubesc între ele ci vor să stea separate iar gura…gura ei ar vrea să strige, cât o ţin plămânii: te iubeeesc!Mihaela, o adolescentă în creştere, este îndrăgostită.Nici ea nu a înţeles ce i se întâmplă până când colega ei de bancă nu i-a dat un ghiont apostrofând-o când a văzut că visează, cu ochii pe pereţi, în timpul orelor:- Tu eşti îndrăgostită! Cine-i fericitul?Iese din casă înaintea tuturor îndreptându-se spre plajă.Aerul dimineţii o înfioară răcorindu-i pielea si domolindu-i bătăile inimii. Grăbeşte pasul uitându-se la orizont de unde peste putin naşte soarele.Îl vede de departe, la locul lui, pe o stâncă plată, la malul mării.Stă nemişcat, cu picoarele încrucişate şi spatele drept. Cămaşa albastră, prea largă pentru trupul lui slăbănog, flutură de la curenţii de aer de pe malul mării. Conturul lui se profilează pe faţa nemişcată a apei, terminând la orizont de unde câteva raze de aur portocaliu formează o coroană deasupra capului bărbatului. Este ca o pată de culoare în zorii zilei cristaline.Perscăruşii ţipă de plăcerea jocului în aerul pur al dimineţii, tăind zările, lăsându-se o secundă pe obrazul mării unde sărutul lor stârnesc cercuri moi de apă.Din depărtare se aude un zgomot înfundat: este tractorul cu lamă care nivelează nisipul, pregătind plaja pentru o zi plină, de vară.Mihaela s-a oprit la postul ei de observaţie, undeva, pe malul înalt, de unde se vede toată plaja ca în palmă.Se lasă pe vine şi cu un beţigaş găsit prin preajmă începe să deseneze, pe pământul ars de soare, inimi. Mătură cu privirea flămândă plaja, întinderea nemişcată de apă, oprindu-se la pata albastră pe care o îmbrăţişează cu inima plină de fericire. Oftează de nenumărate ori cu gândul la momentul întâlnirii lor care nu se ştie când v-a fi, sau dacă v-a fi…Nici nu-şi dă seama cât timp a trecut de când a ieşit din casă. Paşii au dus-o singuri acolo unde l-a văzut prima oară, la începutul verii, pe omul nemişcat. Deşi nu a trecut mai mult de o lună, i se pare o tortură prea mare pentru ea să nu cunoască faţa persoanei care i-a furat liniştea.Pe parcursul zilei, de câte ori închide ochii, vede cămaşa albastră sau roşie, uneori verde, fluturând în boarea dimineţii.Îl găseşte mereu acolo, aşezat pe buza apei, întâmpinând soarele din zorii zilei, o pată de culoare, un contur, fără chip, pentru care inima ei bate ca o nebună… Autor - Gabriela Azem

  17. - Cum pot vorbi cu Dumnezeu? Eu trebuie să ştiu de la el cine sunt.S-a uitat în ochii mei, a oftat, şi mi-a spus:- Când pui capul pe pernă, seara, la culcare, roagă-te la Dumnezeu să ai conştiinţă.Multumeşte-i pentru ziua care s-a încheiat, şi cere-i să dormi liniştită. Cere-i pentru a douazi puterea de a fi cu conştiinţa curată. Numai aşa poti să vorbeşti cu El şi încet, încet, o să ştii ce este Dumnezeu. El ştie cine eşti tu, dar nu o să-ţi spună. V-a trebui să descoperi singură.Aceasta este o lecţie foarte grea, care nu a luat sfârşit, nici măcar astăzi, încă mai tocesc la temele ei…Învăţam după amiază. Nu mai trebuia să mă trezesc de dimineaţă, cu noaptea în cap, să plec la şcoală. Trecuseră deja doi ani de când şcoala se mutase în clădirea nouă, cu două etaje.Ca să ajung la şcoală, trebuia să “tai” dealul, să trec pe o uliţă cu câteva case unde erau mai multi câini decât oameni, să trec puntea mare, apoi un alt afluent al pârâului, după care, ajungeam în curtea şcolii. Când era timp urât, drumul era foarte anevoios din cauza noroiului sau a zăpezii. Pe timpul iernii, zăpada era atât de mare, încât, un picior băgam, şi unul îl scoteam. Pe partea aia de deal, nu făcea nimeni pârtie Lecţia de bucătărie Eram în clasa a cincea. Sfârşitul anului şcolar era aproape iar noi nu prea mai aveam chef de şcoală. Timpul frumos, parfumurile si culorile lunii mai ne îndemnau la visare cu ochii deschisi. Deseori, câte un profesor trebuia să bată cu linia în catedră să ne “aducă înapoi la lecţie”.Începeam să fiu deja “domnişorică”, după spusele unora. Acum, într-un fel, eram singură la părinţi. Doar în vacanţe veneau fraţii mei acasă, iar sora mea, în concediu, ceea ce era prea puţin. Timpul meu era numai al meu, iar oglinda îmi vorbea despre o schimbare care intervenea în mine, cu fiecare zi care trecea. Acum voiam să înţeleg mai multe despre viaţă, despre religie, despre oameni, cam despre tot. Am descoperit istoria, materia care m-a furat cu totul, făcându-mă să mă întreb, în mintea mea, cine suntem cu adevărat.Am auzit despre univers şi mi-am întrebat tatăl, ce este, neputând întelege de una singură. El mi-a explicat că este o întindere infinită pe care ochiul nostru nu o poate distinge...Când l-am întrebat ce este Dumnezeu, el m-a privit îngrijorat. Şia că nu-mi poate da un răpuns pe jumătate.- Dumnezeu nu este o persoană, nu are vârstă, de aceea nu poate avea barbă şi baston iar în braţe un catastif în care să noteze păcatele noastre, aşa cum îl vedem pe unele icoane. Mi-a mai spus că Dumnezeu, după părerea lui, este în conştiinţa noastră, în conştiinţa a tot ce ne înconjoară, a tot ceea ce vedem şi nu vedem cu ochii.

  18. Când era posibil, tata mergea cu mine o bucată de drum, făcând urme în aşa fel încât să fac faţă aventurii. Ajungeam înapoi acasă pe întuneric. Când era cer senin, cu luna plină, umbrele mă făceau să alerg cu sufletul la gură până la poartă. Îmi era urât şi frică, de aceea, mă rugam în sinea mea, şi-mi făceam semnul crucii cu limba în gură, aşa cum auzisem de la unii, de la alţii.În clasa a cincea nu am mai avut învăţătoare ci profesori şi o dirigintă; aveam mult mai multe materii, erau extemporalele, tezele, ora de sport cu un profesor… Emoţiile erau altele, pe de o parte pentru că eram în creştere, pe de altă parte pentru că eram într-un alt mediu, cu mai multe pretenţii.Dintre toţi profesorii pe care i-am avut în viaţa mea de elev, cea mai dragă mi-a fost diriginta mea, profesoara de Limba Română şi Franceză.Ce fiinţa minunată era diriginta mea! Venea din oraşul Roman, căsătorită la noi în sat cu un învăţător. Micută de statură, blondă cu ochii albaştri, blândă, deşteaptă şi mama a doua gemene. Se comporta cu noi ca şi cum ar fi fost sora noastra mai mare care ne sfătuieşte, ne ceartă, fără să pedepsească aspru niciodată. Noi toţi o iubeam, dar, noi, fetele, eram ataşate de ea ceva mai mult.Într-o bună zi, la ora de dirigenţie, tovarăşa învăţătoare a întrat în clasă însoţită de un colos îmbrăcat în haine femeieşti. Eu stăteam în penultima bancă din rândul de la mijloc, ceea ce mă avantaja, putând vedea bine catedra şi ce se petrece, acolo, în faţă. Am crezut că a intrat un bărbat în clasa, împreună cu diriginta.După ce toată clasa a salutat diriginta în mod educat, ne-am aşezat în bănci, aşteptând cu curiozitate prezentarea musafirului. Mare ne-a fost surpriza, să auzim că musafirul este tovarăşa Petruţa.Tovarăşa Petruţa, era o profesoară de “menaj”, adică, o bucătăreasă ieşită la pensie, care voia să ne înveţe câte ceva, despre bucătăriei. Cu siguranţa era dorinţa dirigintei să ne ajute pe noi, fetele de la ţară, să ne emancipăm un pic.Ea s-a prezentat în acest fel.- Buna ziua copii! eu sunt tovarăşa Petruţa, a spus cu o voce pitigăiată, ce suna nelalocul ei, într-un corp atât de mare. Sunt aici să vă învăţ menaj. Ca mâine, poimâine, o să vă măritaţi şi nu o să ştiţi nimic.Careva a avut de zis:- Şi băieţii se mărită? Ceea ce a stârnit râsete înfundate în rândul nostru.Eu am examinat persoana cu vocea piţigăiată şi am luat aminte la grămada de haine, viu colorate, cu care era îmbrăcată. Ceea ce m-a mirat cu adevărat, au fost ciubotele ei galbene ca dovleacul, legate cu şireturi roşii, fiind în aceleaşi nuanţe cu şalul enorm cu care avea acoperit spatele. Anteriul lăbărţat care ajungea până la ghete, era roz, cu nasturi metalici, galbeni, care luceau ca ochii de pisică în noapte. Pe cap avea o pălărie, cât fundul unei farfurii, din care ieşeu căteva pene de prepelită, ca nişte antene

  19. Pălăria nu reuşea să-i acopere faţa, aşa că, se vedeau ochii, un pic saşii, accentuaţi cu creion negru. Buzele groase, erau rujate excesiv de roşu, la fel ca şi pomeţii obrajilor bucălaţi, unde răsăreau doi bujori, desenaţi cu stângăcie. De sub pălăria minusculă, ieşeau câţiva zulufi de fetiţă, de culoarea spicului de grâu copt, întregind astfel un tablou cât se poate de comic. Cu toate astea, pe faţă îi înflorea un zâmbet nostim, ceea ce-i dădea un aer aparte.Ce mai, eu nu-mi puteam lua ochii de la ea ceea ce mă adusese într-o pozitie anormală, nici în bancă, nici pe culuar.Diriginta noastră, după ce tovarăşa profesoară de menaj s-a prezentat cu puţinele fraze rostite, şi-a făcut ora de dirigenţie, fără să se simtă deranjată de noua prezenţă. De altfel, tovarăşa Petruţa, şi-a scos împletitul din coşul de rafie şi tricota de zor, bătând andrelele între ele, cu viteză. Din când în când, îşi aranja zulufii care-i intrau în nas, în ochi, dar, fără spor, aceştia stăteau în acelaşi fel.La sfârşitul orei de dirigenţie, tovarăşa Petruţa a întrebat:- Cine are acasă cuptor mare?- Eu!, m-am trezit vorbind şi am ridicat mâna.- Cum te cheamă roşcato? m-a întrebat ea.Imediat mi-am pus întrebarea: ce m-a apucat oare sa vorbesc înainte să mă consult cu mama? Dusă pe gânduri, nu am auzit întrebarea. Diriginta a repetat întrebarea, eu am răspuns, iar tovarăşa a propus să plecăm imediat la mine acasă, pentru a face prima lecţie de menaj.Diriginta a înţeles situaţia creată şi i-a cerut celeilalte să amâne cu încă o săptămână ora de menaj, în aşa fel, încât să-mi lase timp, să vorbesc cu mama.Am plecat de la şcoală cu inima cât un purece. Nu eram obişnuită să ies din voia părinţilor, iar acum, luasem singură o hotărâre mai mare decât mine.Cum am intrat în bucătărie, am lăsat ghiozdanul şi m-am aruncat pe canapea lângă mama. Am auzit un zgomot înfundat, sub mine, neştiind pe ce m-am aşezat.- Dar chiar eşti nebună la cap fetiţo! Te-ai aruncat pe ochelarii mei, singurii mei ochelari. Când oare o să creşti şi tu?Eu deja eram în curte, ruşinându-mă de ceea ce am făcut dar şi preocupată că mi-am tăiat singură craca de sub picioare. Neştiind cum să fac să dreg ceea ce stricasem, m-am dus la tata să-l întreb dacă poate repara ochelarii mamei; el mi-a promis că o să încerce iar dacă nu reuşeşte, o să-i cumpere altii, că doar nu este sfârşitul lumii. Eu i-am povestit tatălui meu despre tovarăşa de menaj şi despre faptul că m-am oferit singură să facem prăjituri la cuptorul nostru fără să o consult pe mama.El m-a luat de mână şi ne-am dus în bucătărie, povestind mamei despre lecţia de menaj.Mare mi-a fost bucuria când am aflat că mama o cunoştea pe tovarăşa Petruţa de la cursul de Cruce Roşie.Duminică, pe la ora prânzului, în timp ce noi stăteam cu toţii la masă, am auzit câinele lătrând ca la urs. Tata a iesit să vadă cine este şi m-am mirat când l-am vazut intrând în bucătărie cu tovarăşa Petruţa.

  20. Era văcsuită la fel de exagerat şi îmbrăcată tot ca un claun. Pe braţul enorm avea un coşulet din papură, cu capac, din care a scos o farfurie de desert, acoperită cu un prosop curat. A aşezat pe masă farfuria, şi, după ce a făcut câteva piruete de i-au tremurat grăsimile toate, a ridicat şervetul, descoperind şase clătite. Se înţelege că noi nu ştiam ce sunt clătitele, mama nu ştia să le facă.- Acestea sunt clătite umplute cu halva. Este simplu de făcut, a spus tovarăşa Petruţa, citindu-ne gândurile. Iei un ou, îl spargi, îl bati bine cu furculiţa, pui o lingură de zăhăr şi câteva picături de ulei, după care alternativ sifon şi făină până faci o cocă lungă. Într-o cratită cu coadă, pui o lingurită de ulei, laşi să se încingă, pui o jumătate de polonic de cocă lungă şi, cănd se ridică marginile, o întorci pe partea aialaltă, uite aşa: a făcut un gest ca şi cum ar arunca în sus cu tigaia. Când ai terminatde făcut foile, le umpli cu halva sau gem de care vrei .Am gustat noutatea, mi-am lins degetele în timp ce imi făceam planul, cum să fac şi eu clătite. Numai împreună cu prietena mea, Maria, puteam să pun în practică planul meu, mi-am zis în sinea mea.Săptămâna care a urmat, la ora de dirigenţie, băietii au rămas cu tovarăşa dirigintă la şcoală, iar noi, fetele, am plecat la mine acasă, ţinându-ne după tovarăşa Petruţa care mergea ca un sergent în fruntea trupei de soldăţei.De data asta, tovarăşa era îmbrăcată cu pantaloni roşii, iar deasupra, nelipsitul anteriu cu nasturii strălucitori. Pe cap avea o bască roşie ca şi pantalonii. Pe braţ ducea un paner enorm care se legăna împreună cu grăsimile ei în timp ce mergea în fruntea noastră.Din cauza greutăţii ei, ne-a fost teamă la punte, să nu se rupă cu ea, de aceea am lăsat-o să treacă singură. Coşul se legăna pe braţul ei în timp ce făcea paşi mici, de teamă să nu cadă. Puntea scârţâia din toate încheieturile, iar pe la jumătate, ajunsese să aibe balans mare, ceea ce era periculos. Noi strigam de zor:- Tovarăşaaa! ţine-ţi-vă de balustradăăă. Dar ea, poate un pic surdă, mergea mai departe în timp ce puntea se unduia la fiecare pas de parcă ar fi suferit sub greutatea ei. Dinspre deal, venea o femeie care se întorcea de la vie. Femeia şi-a lăsat jos traista, după care, punându-şi mâinile în sold, se holba ca la circ, la caznele tovarăşei care încerca să ajungă nevătămată la capătul punţii. I-a întins o mână ajutând-o să coboare dar datorită proporţiilor tovarăşei, au căzut amândouă, conţinutul coşului împrăştiindu-se în toate părtile. Noi am început să fugim pe punte, numai că, aceasta fiind îngustă, nu puteam încăpea toate deodată ci pe rând. Una din fete, mai neatentă, a vrut să ne depăşească pe noi care eram în şir, ţinându-ne de balustradă, aterizând în apă, sau mai bine zis în noroi.Ce distracţie pe capul nostru! Râdeam de răsuna valea, în timp ce tovarăşa se căznea să se adune de pe jos. Când în fine ne-am alăturat şi noi femeii, am reuşit să ridicăm colosul în picioare. Bascul roşu era plin de noroi, zulufii nu mai erau pentru că, de fapt, ea avea o perucă mâncată de molii, din care rămăseseră doar zulufii întregi. Am încercat noi să o aranjăm cât ne-am priceput, numai că, tovarăşa Petruţa era distrusă de ruşine.

  21. Când compoziţia a fost gata, profesoara de menaj a luat o tavă adusă de ea, a uns-o cu ulei, a presărat faină, a scuturat-o bine de surplus şi a început să toarne compoziţia. La jumătate s-a orit, a adăugat cacao în compoziţia rămasă, după care a turnat şi restul. Când din castron au căzut ultimele picături de compoziţie, tovarăşa a luat vasul în braţe şi, cu degetele ei mari ca nişte crenvuşti a început să-l curăţe, lingându-şi degetele. Ăla a fost punctul culminant. Până şi mama a izbucnit în hohote de ras. Noi toate, eram în delir. Tovarăşa avea mustăţi de cacao până la urechi, şi, mai rău ca o pisică, lingea de zor la resturile de compoziţie; rotindu-şi ochii pe desupra castronului a început şi ea să râdă din ce în ce mai tare, scoţându-l până şi pe tata din atelier.Când prajitura a fost gata, a scos-o din cuptor, i-a făcut semnul crucii, după care a răsturnat-o pe un fund de lemn. Nările noastre au fost gâdilate imediat de un miros îmbietor, suav care ne făcea să ne plouă în gură. Ea ne-a explicat că nu putem mânca prăjitura fierbinte, de aceea ne-a cerut să ne ducem la o scurtă plimbare.Am plecat în grădină, trecând pe sub bolta de vită pe care tovarăşa o atingea cu capul, atât de înaltă era. Ne-am oprit la iaz unde ne-am aşezat în cerc în jurul ei, ascultând-o cum povesteşte despre ea. Cu această ocazie, noi am aflat mai multe despre viaţa ei, cine este, şi ce anume face prin părţile noastre. După plimbare, noi toate am privit-o cu alţi ochi. Ciudăţeniile ei legate de modul în care se îmbrăca, nu mai erau motive de distracţie pentru noi. Am ajuns la mine acasă mai târziu decât trebuia.Ca prin minune, tovarăşa a uitat de păţanie şi a început să scoată tot ceea ce avea în paporniţă. Tăvi, teluri, castronele, punguţe, sticluţe, parcă era geanta lui Mary Poppins atât de multe avea înăuntru.Ne-am aşezat toate în jurul mesei aşteptând cu nerăbdare să înceapă ora de menaj.Tovarăşa a întrebat:- Fetelor, gospodinelor, he, he,…ce aţi uitat voi?- Nimic, am răspuns noi în cor.- V-aţi spălat pe mâini? Păi primul lucru pe care-l face o gospodină, înainte să bucătătrească, este…să se spele pe mâini, apoi să-şi pună şorţul curat şi să-şi acopere părul cu o bonetă ca asta. De undeva a scos o bonetă alba pe care şi-a aşezat-o ştrengăreşte peste bascul roşu.A spus totul dintr-o suflare. Ca din senin a apucat-o tusea, de se scutura masa cu tot ceea ce înşirase pe ea. Ne-am uitat unele la altele dar nici una nu a zâmbit. Era şi mama cu noi, aşa că nu ne permiteam să fim neobrăzate .În după amiaza aia, am învăţat să facem prăjitura “Ziua şi noaptea”.Tovarăşa, mai întâi a aliniat frumos toate vasele în care se aflau ingredientele şi ne-a explicat ce rol are fiecare. A luat fiecare obiect necesar la prepararea prăjiturii, arătându-ne cum să facem să funcţioneze. După ce a terminat prezentarea ingredientelor şi ustensilelor, într-un castron mare a început să pregătească prăjitura.Între timp, mama încălzea cuptorul.

  22. După înca o săptămână, am învăţat să facem o altă prăjitură, “Sarailie” cu nuci, dar si cu brânză. Aceea a fost ultima lectie de menaj pentru că am intrat în vacanţa de vară.La scurt timp, am aflat că tovarăşa Petruţa murise. Făcuse infarct la spital. Ne-a părut rău la toţi că nu am apreciat-o mai mult pentru ceea ce ştia să facă, pentru ceea ce era şi nu pentru felul cum se îmbrăca.Planul meu de a face clătite, trebuia dus la îndeplinire.Într-o zi, când ai mei nu erau acasă, m-am dus la Maria şi am luat-o la mine să facem clătite. Problema era focul, cum să-l facem, pentru că eu nu ştiam cum se procedează. De la păţania cu focul, la patru ani, ai mei nu m-au lăsat niciodată să aprind focul.Maria, care avea multe idei, mi-a spus să ne ducem în atelierul de tâmplărie al tatei şi să luam talaş. Zis şi făcut. Am luat talaş, am aşezat deasupra nişte surcele, dar, cu toate ca Maria a consumat o cutie de chibrituri, focul nu se aprindea. A avut tot ea o idee şi mai bună: să căutăm un pic de gaz sau motorină în atelier la tata. Am găsit repede damigeana cu gâtul rupt care avea în loc de dop un cocean de porumb. O cunoşteam bine eu! Mă duceam uneori în atelier la tata, scoteam dopul de la damigeană, băgam degetul arătător în motorină şi miroseam, închizând ochii. Mi se părea că miroase ca tata. Faceam asta când el pleca pe undeva câteva zile iar mie îmi era dor de el.Pe tejghea, într-o cutie, era un capac din cauciuc. Chiar dacă nu era suficient de adânc, amândouă am aplecat damigeana uriaşă să turnăm în recipientul nostru un pic de motorină. Am turnat prea multă, de aceea o parte s-a dus pe jos, făcând o pată întunecată. Ieşind din atelier, am mai făcut şi o dâră de motorină care se ducea până la bucătărie.Eu, îngrijorată să nu descopere tata isprava noastră, am încercat să scap de urmele lăsate de motorină. Din păcate, cu cât încercam să scap mai mult, cu atât parcă se vedea mai bine.Intervine din nou Maria:- Ştii ceva? Dăm foc la urme şi gata.Nici nu am apucat să spun da ori ba, că ea a şi scăpărat un băţ de chibrit, l-a pus jos, în faţa bucătăriei, iar dâra de motorină s-a aprins. Un fum greu şi negru a început să se ridice din motorina împraştiată… imediat am auzit paşi grei, şi, când m-am uitat, era tata care, din doi paşi a strivit sub talpa bocancilor focul ameninţător.S-a uitat la noi încruntat, ne-a luat de umeri pe amâdouă şi ne-a spus:- Niciodată să nu încercaţi să acoperiţi urmele când faceţi ceva rău. S-ar putea întâmpla ca răul să se transforme în şi mai rău. Dacă eu nu veneam acum, lua foc toată casa, căci în atelier, este multă scândură uscată, motorină, benzină. Când stricaţi ceva, lăsaţi aşa cum este. Ne-am înţeles?Noi două, cu ochii în pământ, am promis că nu o să mai facem niciodată boroboaţe.După câţiva ani, când am plecat la oraş, am făcut clătite la o prietenă a mamei. Dorind să demonstrez cât sunt de expertă şi

  23. cum fac acrobaţii cu clătitele, chiar m-am făcut de râs. Eram lângă geamul din bucătărie. Toată lumea se uita la mine aşteptănd mişcarea cu tigaia. Unu, doi, trei, hei…şi clătita a ajuns… în balcon.Imaginea tovarăşei Petruţa, aşa cum era ea, ieşită din comun cu felul său de a se îmbrăca, a fost şi încă mai este o lecţie de viaţă foarte bună, din care am învăţat să nu judec niciodată oamenii înainte să văd cu ochii mei ceea ce sunt în stare să facă.De multe ori aparenţele înşeală, iar noi nu suntem cu conştiinţa curată câtă vreme ne permitem să judecăm fără să cunoaştem bine zicala: APARENŢELE ÎNŞEALĂ... Autor - Gabriela Azem

  24. O DATĂ-N VIATĂ-Capitolul 1 Ana, terminase literele . De când se ştia îi plăcea să scrie. Îşi aducea aminte cum în copilărie stătea mereu retrasă în câte un colţ al clasei şi scria pe bucăţele de hârtie diverse lucruri care o fascinau. Conştiincioasă, scria mereu şi întâmplările se înmulţeau pe măsură ce zilele treceau.Când crescuse mai mărişoară avea în permanenţă un caiet cu ea. Când cineva dorea să-şi bage nasul în caietul ei, ea îl strângea speriată la piept. Nu dorea ca nimeni să-i tulbure intimitatea. Se temea să arate ceea ce scria chiar şi celor mai bune prietene ale ei. Pe măsură ce creştea, pasiunea ei căpăta nuanţe noi. Acum îi plăcea să contemple natura şi să noteze emoţiile ce o cuprindeau când venea primăvara, sau când toamna îşi făcea apariţia cu cohorta de frunze galbene. Era privită că fiind o fiinţă ciudată. În liceu când colegele ei îşi făceau un merit din numărul băieţilor cu care ieşeau la plimbare, ea se rezuma să zâmbească şi să noteze în continuare fapte din viaţa colegilor ei şi avea ce nota. Aproape pe nesimţite, fetiţa cea slabă şi pistruiata se transformase într-o adolescentă de o frumuseţe aparte. Nu era acel gen de frumuseţe clasică, abia după ce o priveai un timp desluşeai frumuseţea ei. Părul blond cârlionţat îl purta strâns la spate . Doar câteva şuviţe care nu doreau şi pace să stea la locul lor, ieşeau la iveală. Băieţii când o necăjeau o trăgeau mereu de zulufi. Ea nu se supăra, dar se apăra de ei. Băieţii. Ce fiinţe ciudate! Băieţii aveau locul lor bine stabilit în jurnalul ei. Reuşise pe parcursul liceului să publice câte ceva, dar nu era deloc ceea ce dorea ea. Când terminase liceul intrase la litere şi era primtre cele mai bune studente. Era imposibil să nu o remarci. Nu prea înaltă dar slăbuţă, poate prea slăbuţă pentru gustul unora, avea ceva în ea care o făcea deosebită faţă de celelalte fete.Felul ei de a zâmbi, modul de a vorbi, ochii albaştrii, sclipitori, atrăgea privirile multor colegi.Tocmai pentru că nu avea timp de băieţi, pentru că nu dorea încă o relaţie, muncea pe zi ce trece tot mai mult pentru împlinirea visului ei. Îşi ţinea părul strâns în continuare într-o coadă la spate şi se îmbrăca precum o şcolăriţă. Era cum se spune o îmbrăcăminte cuminte de studentă tocilară. Bluziţele albe erau încheiate până la gât, fustele aveau o croială simplă , iar lungimea era decentă cu puţin deasupra genunchilor. Pe băieţi îi considera doar nişte fiinţe bune de studiat şi îşi nota de fiecare dată cu febrilitate părerile în jurnal. Odată la o petrecere îndrăznise să se îmbrace cu o rochiţă superbă , neagră care îi scotea şi mai mult în relief talia subţire şi să-şi lase părul desfăcut . Atunci auzise pentru prima data murmure de admiraţie în spatele ei. Zâmbi satisfăcută când văzu câţi băieţi se îmbulzeau să danseze cu ea.-Ana, eşti o adevărată zeiţa cu părul desfăcut, îi spusese unul din colegii ei în timp ce erau ameţiţi de dans .Ana însă nu dorea să se implice într-o relaţie. Nu încă. Era convinsă că dacă ar fi cedat nu şi-ar mai fi îndeplinit niciodată visul de a publica ceva. Câteodată însă tânjea după câte o îmbrăţişare sau după câte o sărutare furată sub clar de luna aşa

  25. -Nu e timpul pierdut fetelor. Cunosc destul din ce îmi spuneţi voi, apoi aici e consemnat totul, zise Ana bătând în caietul gros cu coperţi de piele.-Când ne arăţi ce scrii acolo? Întrebară fetele.-Veţi afla ... când se va publica, voi sunteţi personajele principale, glumi ea, de fapt e vorba despre dragoste.-Dar cum poti sa scrii despre dragoste fara s-o cunosti? Oh, Doamne, chiar că eşti dusă, mai bine ai veni cu noi.Dar Ana refuza de fiecare data. Acum însă terminase romanul. Îi pusese şi un titlu: “O DATA-N VIATĂ” cum se întâmpla cu toate colegele ei. Când îşi revenea se îndârjea şi mai tare pentru a-şi duce visul la îndeplinire. Studia şi scria în cea mai mare parte a timpului . Rar când se ducea la petreceri cu prietenele. De obicei rămânea acasă spre mirarea acestora. Pe timpul facultăţii locuise împreună cu două fete care nu pierdeau timpul nicio clipă. Nici ele numai ştiau şirul băieţilor cu care ieşiseră în oraş. Nu exista sfârşit de săptămâna să nu iasă prin cluburi. În general de vineri seară începeau şi terminau diminica noaptea cu distracţia, de multe ori nici atunci,le prindea şi ziua de luni cu câte un băiat în pat. Ana era însă bucuroasă să noteze tot ce făceau ele. Îi plăcea să asculte toate destăinuirile acestora şi avea ce asculta. Fetele povesteau cu lux de amanunte aventurile lor, uneori mai înfloreau tocmai pentru a-i da material Anei. Deşi chiar şi pentru ele Ana era mai "diferită" erau bune prietene. De multe ori încercaseră să o atragă şi pe Ana în cercul lor de amici, dar Ana refuza râzând .-Nu încă fetelor, ştiţi că nu pot, mai am de lucru dar când va fi gata romanul, primul meu roman, când am să-l public... şi Ana închidea ochii şi visa gloria , se visa adulată de mii de cititori... apoi deschidea ochii şi le zâmbea . Ştiţi că încă nu pot.-Nu ştii ce pierzi, o întărâtara prietenele, un sărut nu se poate compara cu nimic din ce scrii tu acolo.Te-a sărutat vreodată un băiat? Autor- camelia

  26. O DATĂ-N VIAŢĂ- Capitolul 2Deja de câteva luni trimise aproape la toate editurile mari câte un exemplar dar nu primise decât răspunsuri negative,câteva rânduleţe vagi şi politicoase. Începuse să-şi piardă din entuziasm. Noaptea uneori lacrima cu ochii-n pernă. Nu concepea ca după atâţia ani de eforturi, de muncă neîntreruptă să piardă. Credea în talentul ei.Până şi prietenele ei erau îngrijorate. Într-o zi Ana venise acasă plângând . Fusese la un târg de carte unde expuneau mai multe edituri. Niciun rezultat. Fusese din nou refuzată politicos. Ceea ce o supăra cel mai mult era faptul că respectivii nici măcar nu citiseră vreun rând din ce scrisese ea. Acum plângea frangandu-şi mâinile.-Ai încercat peste tot? o întrebă una dintre prietene.-Peste tot , răspunse Ana printre sughiţuri.-Poate că ar fi mai bine să profesezi. Poţi preda elevilor, ai face faţă şi crede-mă şi asta e o provocare.-Probabil că aşa am să fac.Avea nevoie de bani .Era conştientă că părinţii nu puteau să-i trimită bani la infinit. Aveau şi ei problemele lor. Până acum nu fusese o problemă, dar era timpul să fie pe picioarele ei.Era timpul să lucreze şi ea. Totuşi nu-şi pierduse înca speranţa. Se gândi să încerce şi la o editură care abia acum intra pe piaţa. Se va duce personal să predea manuscrisul. Avea totul tras şi pe un cd, dar ea era de modă veche, dorea ca cel ce citeşte să poată pipăi foile, să simtă muncă ei de-o viaţă. Deşi avea doar 25 de ani se simţea ca şi cum trăise zece vieţi. Se îmbrăcase la fel de cuminte ca întotdeauna. Bluză albă, fustă şi pantofi negri, părul strâns la spate în multe agrafe că să nu dea voie zulufilor rebeli să iasă la atac.Îşi făcu curaj să între în clădirea înaltă. Numai avea ce pierde. Fusese refuzată de aşa de multe ori încât acum era convinsă că tot aşa se va întâmpla. Crezuse că e o editură mică, dar ceea ce văzu o impresiona puternic.Totul era ultra modern. Fu îndrumtă sa aştepte.Timidă, privi in jur cu teamă.Se afundă într-un fotoliu de piele. Tecuse ceva timp şi probabil că o uitaseră acolo, îşi spuse. Se ridică în picioare cu gândul să plece.Tocmai atunci se deschise o uşă şi o tânără îi făcu semn.-Poftiţi înăuntru.Ana păşi într-un birou care era mai mare decât tot apartamentul în care locuia ea.La birou un bărbat era în picioare, întors cu spatele.Ana tuşi ca să anunţe că intrase.-Mă scuzaţi.Bărbatul se întoarse şi Ana rămase cu ochii aţintiţi asupra lui. Se aşteptase să vadă unul din acei bărbaţi între două vârste plictisiţi, care să o dea pe uşă afară fără s-o privească măcar . În faţă ei era însă cel mai frumos bărbat pe care-l văzuse vreodată. Cel puţin aşa i se părea ei. El o privea cumva de sus cu mâinile adânc înfundate în buzunare.-Domnişoara...?-Ana.

  27. O DATĂ-N VIAŢĂ-Capitolul 3-Eu...eu am venit să las un manuscris.El o privi destul de arogant. Încă îşi ţinea mâinile în buzunare.-Despre ce e vorba?Era nepoliticos. Nu o invitase să ia loc.Ana îşi adună toată stăpânirea de sine de care era capabilă. Modul lui rece de a i se adresa îi făcea misiunea şi mai grea.-Am scris un roman şi aş dori să vi-l las.-Un roman! Din păcate omul nostru de la departamentul carte nu este aici. Candy! strigă el.Candy era o tânără foarte frumoasă , dar o frumuseţe sălbatică, provocatore. Privirile ei, modul de a se mişca nu lăsa loc niciunui dubiu că cei doi aveau o relaţie.-Domnişoara Ana are un... roman, i-al te rog.Nu ştia de ce , dar Ana avu impresia că el o luase în zeflemea. Modul cum accentuase cuvintele când i se adresase lui Candy, zâmbetul ironic din colţul gurii , o făcu pe Ana să simtă o stare de disconfort.-Cu ce vă ocupaţi? o întrebă el cu acelaşi zâmbet parşiv în colţul gurii.-Profesoară.-Mi-am imaginat. Nici nu se putea altfel.-Când să vin după răspuns?-O să fiţi anunţată.Privirea lui rămase aţintită asupra ei. Ana deveni neliniştită. Ei bine, domnişoara Ana, s-au doamnă?-Domnişoară, spuse Ana înroşindu-se toată.-Domnişoara Ana, cu ce va pot fi de folos?Ana se zăpăcise toată. Rămase cu privirea pironită asupra lui uitând aproape de ce venise. Strânse din ochii şi se concentră puternic. Venise cu un scop iar ea ca o fetiţă proastă rămase uluită la vederea acestui bărbat Autor- camelia

  28. Nu-i plăcea felul în care o privea. Apoi era dezamăgită. Cunoştea genul acesta de răspuns. Era un fel destul de politicos de a o trimite la plimbare. De data asta nu va accepta să fie dată afară fără să obţină un răspuns clar.-Aş vrea totuşi un răspuns sigur. Cum pot lua legătura cu omul dv?-Vom vedea, vom vedea.-Aşa procedaţi cu toţi? Probabil secretara dv. îl aruncă pe undeva.Ana era mirată că indraznise sa spuna acele cuvinte, dar acum simtea că nu avea ce pierde odata ce refuzul era clar, simtise nevoia sa-si descarce furia.Candy care încă nu plecase din birou, flutură foile şi cd-ul.-Scumpo, zi mersi că ai reuşit să intri să vorbeşti.-Candy, lasă-ne, zise el şi o concedie cu un semn.-Mă duc să pun asta... bine, zise ea, în timp ce-i zâmbi Anei.-Noi nu finanţăm orice. Sunt oameni care se ocupă de asta, zise el. Dar lasă te rog o adresa ceva şi fii sigură că-ţi vom da un răspuns.Ana scoase imediat o carte de vizită pe care o puse pe birou.-Mulţumesc, spuse ea şi aştept veşti.Ana se îndreptă spre uşă. Pierduse şi de data asta. Era sigură că manuscrisul ei va ajunge la gunoi. Atunci tresări. I se păru că mâna lui îi atinsese ceafa. Se întoarse iute dar el era deja la uşă. Probabil că i se păruse.-Ne vom mai întâlni, zise el deschizand galant uşa .Îi zâmbi.Zâmbi şi ea la rândul ei. Nici nu-şi aducea aminte cum ajunse în stradă. Încă mai era sub impresia celor văzute în acea clădire. Totul o impresionase. Dar mai ales chipul acelui bărbat nu-i ieşea deloc din minte. Era convinsă însă că-l va uita, pentru că nu-l va mai vedea niciodată.Când ajunse acasă, intră pe mâna prietenelor ei. Erau curioase să afle toate amănuntele, dar Ana le spuse că fusese ca de obicei.Spre seară ramase singură. Se simtea foarte obosită, sfarsită de emotiile acelei zile. Işi spuse ca un duş ar fi bine venit.Îşi aruncă hainele de pe ea la întâmplare. Intră sub dus. Îi făcea plăcere să simtă cum pică apa pe pielea ei. Nu ştia de ce, din ce motiv, dar pe măsură ce apa se prelingea pe pielea ei , îi apăru chipul lui în minte. Se gândea la el, ceea ce era o prostie. Nu ştia nici măcar cine este şi nici cum îl cheamă. Şi cu toate astea chipul lui îl vedea clar în minte. Chiar şi cele câteva gesturi pe care el le făcuse în prezenţa ei le memorase. Alungă repede imaginea. Ce proastă mai era. Simţea însă tot mai acut nevoia unui prieten. Poate că era timpul să între şi ea în rândul lumii, să revină cu picioarele pe pământ. Îşi puse un halat special de baie pe ea, şi îşi prinse părul cu un prosop gen turban. Ieşi din baie şi imediat scoase un ţipat. El stătea acolo în faţa ei tolanit pe canapea cu o tigare in colţul gurii. Clipi de câteva ori convinsă că nu visează. Tocmai ce se gândise la el, iar acum era chiar acolo pe canapeaua din camera ei. Nu-şi putea explica cum ajunsese acolo. Era îngrozitor de speriată. Deschise gura de cateva ori pană sa-i iasă cuvintele.-Ce...ce ... cauţi aici? Cum…cum ai intrat?

  29. O DATĂ-N VIAŢĂ-Capitolul 4Strânse şi mai tare cordonul halatului de baie pentru că-l pusese direct pe piele şi se simţea îngrozitor că se afişa aşa în faţa lui. Se simţea lipsită de apărare.-Păi cum nu răspunde-ai la uşă, m-a ajutat prietena ta, drăguţă fată, atât de drăguţă că a acceptat imediat să mă ajute. Mi-a dat pur şi simplu cheia.“ Nebuna”, îşi spuse Ana în gând. Va trebui să aibă o discuţie cu ea. Ştia că îi vroia binele dar nu în felul acesta. Ea nu-l cunoştea pe acest bărbat. Putea să-i facă rău.-De ce ai venit? întrebă ea acum că era lămurită problema de cum pătrunsese înăuntru.-În legura cu venirea ta la editură, am avut impresia că nu mi-ai spus tot şi am venit să aflu amănunte.-Am spus tot ce aveam de spus.-Nu am discutat ce era mai important.-Despre ce trebuia să mai discutăm?Despre plată.-Plată?Era mirată. Nu înţelegea.El se ridică în picioare.-Vrei să-ţi publici cartea? Nu ştii că totul se plăteşte?Ea se trase un pic înapoi. Era speriată. Întrezărea vag cam ce dorea el să zică. Să facem cunoştinţă , zise el. Eu sunt Alexandru, dar toţi prietenii mă cunosc sub numele de Xandi. Deci domnişoară Ana nu ştii că în viaţă totul se plăteşte?El înaintă spre ea şi îi desfăcu părul care căzu greu pe umerii ei.-Chiar totul? întrebă ea hipnotizată.-Totul, absolut totul, nimic nu e gratis pe lumea asta.-Putem discuta , zise Ana, dacă e vorba de bani...Încerca astfel sa-i distragă atenţia pentru ca el statea foarte aproape de ea si se juca cu mâinile in părul ei.-Nu de bani e vorba, nu fi copil, ai înţeles foarte bine despre ce e vorba, zise el teribil de aproape de faţa ei.-Aş vrea să mă îmbrac, zise Ana privindu-l fix.-Eu nu, râse el.Ana îi aruncă o privire ucigatoare şi-şi aduna cateva haine refugiindu-se în baie. Cu costumul de trening pe ea părea foarte sigură, nu se mai considera o victimă in faţa lui.Deşi el îi desfăcuse părul, ea şi-l strânse la loc cu ajutorul unei panglici găsită la întâmplare.-De ce nu-l laşi liber? Ai un păr foarte frumos, zise el zâmbind văzând tinuta ei austeră.De ce oare îi făceau plăcere complimentele lui? Se strădui să-şi revină. Tipul venise cu un scop precis. Dorea să se culce cu ea. Numai că ea numai făcuse asta niciodată. Incredibil dar adevărat ! Se mai sărutase cu diverşi colegi dar nu simţise cu adevărat niciodată nimic

  30. Doar vagi furnicături, dar mai ales o stare de disconfort. Acum însă acest tip avea o putere incredibilă asupra ei deşi îl văzuse pentru prima dată în urmă cu doar câteva ore. Iar tipul sigur era cuplat cu Candy. Îşi dăduse imediat seama de asta. Nu trebuia să fii cine ştie ce expert în domeniu. Modul familiar în care se comportau cei doi unul cu altul, gesturile lor, trăda faptul că între ei există o legătură. Nu putea uita privirea lui Candy când ea se înroşise toată la vederea lui. Privirea lui Candy spunea: "Jos labele de pe el fetiţo ! Este al meu."Scutură din cap. Dorea să facă pe naiva să vadă scopul precis al vizitei lui.-Am puşi deoparte nişte bani, îmi dau seama că la mijloc sunt nişte cheltuieli, aş vrea şi promovare, reclamă....-Hei, hei, linişteşte-te.Ea se aşeză pe canapea . El veni şi se aşeză lângă ea. Ana se trase mai încolo. El se aşezase periculos de aproape. Îi simţea mirosul de parfum fîn. Fără să vrea inspiră adânc. El observă.-E un parfum destul de scump, văd că-şi face treaba.Se trase şi mai aproape de ea.-Nu muşc să ştii.Ana rămase ţeapănă pe canapea.-Nu ştii că nu aşa se procedează pentru a publica o carte? Vrei să-ţi spun care sunt cheltuielile pentru 1000 de exemplare? Ce risc îşi asumă o editură?-Dar dacă s-ar face şi promovare? încercă ea.-Adică să mai adăugăm nişte cheltuieli?-Aş vrea un deviz... O DATĂN VIAŢĂ-Capitolul 5Xandi îi trase din nou panglica din păr şi-şi bagă degetele prin el.-Aş putea însă să te ajut. Ce spui?-Cum? abia reuşi ea să articuleze.-Aşa, spuse el cu buzele aproape de urechea ei.Apoi o săruta. Deşi ea se aşteptase nu era pregătită pentru ce a urmat. Simţi că tot sângele din trup i se urcase în creier. Era incapabilă să schiţeze un gest, să-l împingă , să protesteze.El îşi trecu degetele prin părul ei şi continuă s-o preseze în aşa fel încât ea se întinse fără să vrea pe spate. El era peste ea. Când însă simţi că mână lui alunecă sub tricoul ei vraja dispăru. Era cât pe-aci să se dăruiască unui tip pe care-l ştia doar de câteva ore. Nu credea în dragoste la prima vedere. Considera că este o prostie deşi chestiunea în cauză fusese demonstrată ştiinţific. Îl împinse cu forţă.El se îndreptă.-De ce eşti aşa de crispată? Vrei să-ţi publici cartea sau nu?Abia atunci îşi aduse aminte că el se folosea de ea. Schimb pe schimb. Totul se rezumă la :" Te culci cu mine şi te ajut.". E posibil însă ca el să nu se ţină de cuvânt. Şi atunci? Cu ea ce se va întâmpla?-Vreau , dar nu aşa, zise ea.Se ridica hotărâtă în picioare.-Vreau să public, dar pe baza talentului meu, am terminat literele, am fost sfătuită să încerc, asta îmi doresc să fac, să

  31. Văd că domnişoara profesoară nu e aşa de neştiutoare pe cât pare.Ana era şocată. Unde era buna ei creştere? Unde erau principiile ei după care se ghidase toată viaţa?Îşi încrucişă braţele încercând să se liniştească.-Te rog, dacă nu mă poţi ajuta, te rog să pleci.Vocea ei era stinsă. Xandi o privi un pic descumpănit. Nu-i plăceau mironosiţele, genul acela de femei care se lăsau greu deşi şi ele îl doreau. Asta presupunea cadouri, timp pierdut, muncă în plus. Acum părea să fie altfel. Ana îl intriga. Reprezenta o provocare pentru el. Până acum nu avusese " probleme" cu vreo tipă . Nu întâmpinase niciun refuz.-Ok, plec, dar nu e ultima dată când ne vedem, o atenţionă el.Abia după ce uşa se închise în urma lui, Ana îndrăzni să se mişte. Era mirată de ce simţise. Mirată şi intrigată în acelaşi timp. Se duse şi se privi în oglindă. Văzuse o Ana diferită faţă de ce ştia ea. Ochii îi străluceau. Buzele îi erau roşii şi puţin umflate. Şi le pipăi. Încă mai avea gustul sărutului pe ele. Numai şi simpla amintire îi tulbură minţile. Obrajii căpătară nuanţa piersicilor coapte, iar părul îi cădea în bucle rebele pe lângă trup. Un simplu sărut o readuse la viaţă şi scosese la lumina femeia senzuală din ea. Se vedea pentru prima dată frumoasă. să scriu, dar nu accept compromisuri.-Uneori în viaţă e bine să accepţi şi compromisuri, domnişoară profesoară, spuse el tolanindu-se pe canapea.Acum Ana părea o pisică sălbatică. Îl privea încruntată şi supărată. Îşi scosese gheruţele la atac.-Dacă nu se poate altfel, continuă ea, o să te rog să pleci.-Mă dai afară ? întreba el neîncrezător.-Întocmai.-Putem negocia, am să pun o vorbă bună pentru tine.-M-am convins ce hram porţi.-Şi eu.-Ce vrei să spui? Explică-te!-Eşti o frustrată, ai mai fost cu vreun bărbat până acum?Ana strânse din dinţi. Faţa ei albă deveni şi mai palidă.-Căra-te!Dacă până atunci Xandi luase totul în glumă, acum se enervase. Se ridică de pe canapea şi se opri în faţa ei.-Pot să te distrug. Ştii asta?Se aplecă şi o sărută un sărut vulcanic , violent. La început ea reuşi să-l lovească cu pumnii în piept, dar când el îşi strecură mâinile în părul ei încă ud simţi din nou acea senzaţie de abandon total. Se trezi gustându-i sărutul. Ca prin vis îşi dădea seama că-i răspundea. Iar el cu mâinile în continuare în părul ei o lipi şi mai mult de trupul lui. La un moment dat el se desprinse de ea.

  32. Ana incercă să disimuleze. Şi acum, la cateva ore dupa ce Xandi plecase, în timp ce vorbea simţea senzaţia aceea plăcută. Furnicăturile incepeau din stomac şi se răspândeau în tot corpul. Când o sărutase pielea lui puţin aspră ii zgâriase obrazul. Senzaţia aceea ii trimise fiori până-n varful degetelor.-N-am simţit nimic ca de obicei.Dar glasul ei numai era aşa de sigur ca altădată şi pronunţând aceste cuvinte o uşoară roşeaţă îi coloră obrajii. Doamne , i se întâmplă şi ei. Până acum asculta poveştile de iubire ale prietenelor ei şi le consemna conştiincioasă în caiet. Le trecea prin filtrul gândirii ei, nu era realitatea crudă ceea ce scria ea, toate aceste poveşti le trecea prin sufletul şi inima ei.Mereu când scria despre aceste lucruri îşi dorea să simtă şi ea la fel, să vadă cum este şi de fiecare dată când vorbea cu vreun băiat când era elevă, sau mai târziu cu vreun bărbat era deznădăjduită ca nu simţea nimic, nimic care s-o facă să-şi piardă minţile, nimic care să-i arate faţa frumoasă sau dureroasă a dragostei. Probabil că aşa îi era scris, să nu cunoască pasiunea, să nu cunoască iubirea adevarată, aproape că se resemnase pe măsură ce anii treceau. Dar acum ,cu fiecare minut, cu fiecare oră simţea cum sângele ei începe să fiarbă, cum fiori dulci îi cutremurau corpul. "Se întâmplă", îşi zise ea oarecum surprinsă. Nu era cel mai bun moment şi Xandi în mod sigur nu era cea mai indicată persoană. Nimic nu-i apropia , în schimb tot ce cunoştea despre el până acum, îi despărţea.-Nu te cred. Gogoşi, se înfurie prietena, tu nu ştii să minţi, ca O DATĂ-N VIATĂCap 6-7 Una din prietenele ei, cea care-i dăduse cheia misteriosului bărbat, intră aruncându-şi poşeta şi pantofii la întâmplare. Fredona o melodie când o observă pe Ana.-Nu te-ai culcat?Ana stătea pe marginea patului încă sub imperiul emoţiilor trăite.-Vreau să stăm de vorba.-Oh, ce e cu vocea asta gravă?-Este vorba despre Xandi.-Xandi îl cheamă? Doamne ce tip! Ce a ieşit până la urmă?-De ce i-ai dat cheia?Ana o privea ţintă. Prietena ei cunoştea genul asta de privire. Ţinea foarte mult la Ana, dar era exasperată de ciudăţeniile ei. Acum însă în afară de privirea plină de reproş pe care Ana o avea, mai era ceva. Buzele Anei încă mai păstrau pecetea sărutărilor lui Xandi. Ochii încă îi mai străluceau.Cunoştea aceste simptome . Şi ea le trăise de câteva ori pe pielea ei.-Ana! Ce s-a întâmplat între voi doi? Te-a sărutat?-Am discutat, încercă Ana să pareze.-Pe dracu! Te-a sărutat, nu sunt chioară.-Păi... a încercat.-Şi tu? Cum a fost?

  33. Oare la fel simţiseră şi prietenele ei când se îndrăgostiseră prima dată? Dragostea e un lucru minunat, îşi spuse ea în gând în timp ce strângea perna în braţe. Murmură uşor numele lui: “Xandi”. Cat de dulce ii suna pe buze! Era cel mai frumos nume pe care-l auzise vreodata.Intr-un târziu adormi cu chipul lui în minte.Dimineaţă primi un coş imens cu flori. Deşi căuta febrilă biletul ştia de la cine sunt florile. Nu avea nicio indoiala. Iar cele câteva rânduleţe scrise îi întariseră bănuielile.Xandi o invita să iasă împreună. Somnoroase cele două prietene cu care locuia se îmbulziră curioase sa citească biletul.Ana puse cafeaua în ceşti. Deşi era emoţionată că el se gândise la ea, nu avea de gând să onoreze invitaţia.-Fetelor, se va duce singur. Nu ies cu el nicăieri. Abia dacă-l cunosc.Dar chiar când pronunţa aceste cuvinte o emoţie puternică puse stăpânire pe ea şi chipul lui Xandi îi apăru în minte.-Dar de ce să nu ieşi cu el? De ce să nu încerci?-Pentru că e clar pentru ce vrea să iasă cu mine. Dacă i-aş fi cedat ieri, azi numai exista nicio invitaţie şi nici flori.Ana punea feliile de pâine în prăjitor. Toate trei erau la dietă şi aveau mare grijă ce mâncau. Aproape în fiecare dimineaţă acelaşi lucru. Câteva felii de pâine prăjită, ou fiert şi cafea. Cea care pregătea de obicei masa era Ana. Ea era experta în astfel de probleme.Cealaltă prietenă a Anei se încăpăţâna să înţeleagă ceva din ce buzele tale să arate aşa v-aţi sărutat nu glumă. Nu uita că vorbeşti cu o expertă. De ce nu recunoşti? Ţi-a plăcut?-Nu ştiu.Ana începea să dea înapoi. Era aiurea să susţină că nu se întâmplase nimic. Poate că pentru el cele câteva sărutări nu însemnaseră nimic, dar pentru ea... ei bine ei i se deschise în faţă un nou orizont, o lume neştiută în care îi era teamă să între.-Ana, e clar ca bună-ziua că ţi-a plăcut.-Să zicem. Dar are prietenă. Poate chiar e căsătorit.-Aiurea, dacă era căsătorit nu venea până aici riscând să fie văzut, dar de unde ştii? Ţi-a spus el?-Nu, nu a zis nimic de genul ăsta.-E clar, te place. Trebuie să facem un plan.-Oh, ce plan?Ana râse. Un simplu sărut îi furase minţile, iar prietena cea expertă nu făcea altceva decât să amplifice ceea ce se întâmplase.-E un tip superb, ce norocoasă eşti, oh, am multe să te învăţ, nu trebuie să-l laşi să-ţi scape, dar ştii cine este? Unde l-ai găsit?-Păi la editură, pare un fel de şef, dar sincer nu ştiu cu ce se ocupă, nu ştiu ce face în firmă.-Am să mă interesez, mai spuse experta.Ana se întinse în pat. Dorea să refacă încă odată filmul întâmplărilor de peste zi, să retrăiască emoţiile singură.

  34. Era convinsă că nu avea nicio şansă în faţa unei tipe atât de sexi şi provocatoare precum era Candy.Experta veni lângă cele două. Se îmbrăţişară toate trei. Nu era nevoie de cuvinte. Prietenia era cel mai important lucru din viaţa lor . Ştiau că indiferent ce se va întâmpla se puteau bizui una pe cealaltă.Seara Ana rămase singură. Se sui în vârful patului cu laptopul în braţe. Lucra în continuare la cărţile ei. Nu luase deloc în serios invitaţia lui Xandi de a ieşi în oraş. Era convinsă ca era o glumă de-a lui. La 7 seara auzi soneria. Inima îi zvâcni s-ai sară din piept. Nu se aşteptase să simtă din nou aceste emoţii puternice. Deschise. Amândoi se priviră surprinşi. El era mirat că ea era în pijamale. Ea era mirată că el venise.-Nu ai primit biletul meu?Apoi zări florile şi ridică surprins din sprâncene.-Ba da.-Îmi permiţi? zise el şi intră înăuntru.Nu-i plăcea faptul că ea îl ţinea la uşă şi nici că o găsise în pijamale. Credea că ea deja îl aştepta nerăbdătoare gata îmbrăcată. Bine că numai avea nevoie de cheie de data asta şi că nici nu trebuise să recurgă la cine ştie ce metodă de a intra înăuntru. Doar forţase un pic uşa, pentru că Ana stătea agăţată de ea lăsând doar capul şi o parte din corp la vedere.După ce intră, el îşi privi ceasul.-Eşti gata într-o jumătate de oră?-Nu.-De ce? Ana nu vrei să ieşi cu mine? se discuta pentru că pe ea nimeni niciodată nu o punea la curent cu ce se întâmplă. Cele mai frumoase clipe pentru ea, în afara celor petrecute cu iubitul ei, erau cele când seara îi povestea Anei tot ce simţea când era cu el. Îi plăcea să povestească şi să retrăiască încă odată emoţiile unui sărut, ale unei îmbrăţişări sau ale unei nopţi pline de iubire. Ana uneori închidea ochii şi înceta să mai scrie.Stăteau toate trei culcate în pat , în timp ce fetele continuau cu destăinuirile. Atunci Ana simţea o teribilă tristeţe, iată că atât prietena cea expertă cât si cealaltă care era mai grăsuţă, mai prostuţă iubea şi era iubită. Era timpul ca şi ei să i se întâmple . Ştia că nu era urâtă, dar nu ştia cât era de frumoasă.- De ce pe mine nu mă place nimeni? Fetelor tocmai m-am despărţit de iubit, de ieri sunt singură, anunţă cu lacrimi în glas grăsuţa.Ana o îmbrăţişa. Se gândea la ea când şi prietenele ei aveau probleme, nu trebuia să fie egoistă.-Chiar nimeni? Atunci de ce apari în jurnalul meu cu atâtea poveşti de dragoste?-Dar toate terminate trist.-Ai să vezi că o să vină şi vremea ta, ai să găseşti persoană potrivită. Tu cel puţin ai iubit, tu ştii ce este dragostea, ştii la ce să te aştepţi, o încurajă Ana.Grasuţa îşi şterse lacrimile şi-şi suflă nasul.-Ana nu da piciorul, poate că tipul asta îţi este destinat.-Nu vorbi prostii, plus de asta are o relaţie, am văzut cu proprii mei ochi.

  35. Xandi observă gestul ei şi numai avu nevoie de nicio invitaţie. O sărută. De data asta nu se grăbi de loc, mai ales că Ana îi răspunse plină de pasiune. O strânse în braţe depunând sărutări uşoare pe faţa ei.-Mai mergem undeva? întrebă el, în timp ce o împinse spre pat.Ana se gândea cât de departe îl va lăsa de data asta să ajungă.El însă nu aşteptă răspunsul ei, şi-şi strecură mâinile sub bluziţa de pijama. Când mâinile lui se lăsară uşoare pe pieptul ei, simţi că ia foc. Nu era pregătită pentru aşa ceva. I se părea ilogic tot ce se întâmpla cu ea de 24 de ore încoace. Deşi mâinile lui erau reci, ea simţea că fierbe. Ceea i se părea de necrezut era cum răspundea corpul ei la aceste mângâieri. Apoi în minte îi apărea foarte clar că în momentul următor el va face sex cu ea. Ceea ce o speria însă era faptul că nu ştia cum trebuie să procedeze în această situaţie. Dorea , dar nu ştia cum. Cu siguranţă se va face de râs. Dintr-o data se crispă. Ea nu era expertă ca prietenele ei. Era complet neştiutoare.-Ce este? întrebă el nervos, când Ana încercă să se ridice şi să-l dea jos de pe ea.Xandi se retrase o clipă şi Ana se ridică.-Lasă-mă. Cum ţi-am zis şi ieri nu te cunosc deloc.Xandi îşi aprinse o ţigară şi se aşeză pe pat . Era destul de nervos, chiar iritat. Se enervase. Înaintă spre ea şi o privi pătrunzător. Privirea aceea! O simţea până în adâncul sufletului ei, îi răscolea toată fiinţa.-De ce? repetă el lângă urechea ei.Răsuflarea lui caldă îi ridica părul de pe ceafă.Ana nu răspunse imediat. În ea se dădea o luptă teribilă. Apropierea lui, parfumul, îi excitară simţurile. Simţea aceleaşi lucruri plăcute ca şi ieri. Valuri, valuri de dorinţă o străbăteau. Murea după un sărut. Iar el era acolo lângă urechea ei. Încercă să se concentreze pentru a-i da un răspuns dar nu era capabilă să găsească unul cu care să nu se facă de râs.-Pentru că ...pentru că scriu, se bâlbâi ea.-Asta nu e un motiv, spuse el.Deja era cu mâinile în părul ei. I-l desfăcu pentru că era prins ca şi data trecută într-o coadă la spate şi îşi petrecu degetele de-a lungul lui. Ei îi plăcea senzaţia pe care o simţea. Îi plăceau degetele lui, păreau atât de experte! Era total sub vraja lui.-Micuţa mea Ana e în grevă, râse el. Am să te ajut să te răzgândeşti. O să mergem împreună în oraş şi o să petrecem o seară de vis. Deşi sincer stau şi mă gândesc dacă nu e mai bine să rămânem aici. Ştii? Până acum nicio femeie nu m-a mai întâmpinat în pijamale.Din spusele lui se desluşeau promisiuni pe care Ana doar şi le închipuia.Fără să vrea ridică capul spre el aproape implorându-l. De ce crezi că te-am invitat în oraş? Ca să ne cunoaştem. Acelaşi lucru îl pot spune şi eu despre tine. Nu te cunosc deloc. Eşti doar o domnişoară

  36. ...şi profesoară pe deasupra care a apărut la mine în birou dorind să-i fie publicată cartea, spuse el ironic. Crezi că mai sunt un puştan ca să-ţi fac curte luni de zile ca să apuc să te sărut? Să fim serioşi! Te plac şi ...din ce am văzut mă placi şi tu, atunci sincer nu-nţeleg de ce nu vrei să mergi mai departe?-Pentru că... deja eşti cu cineva, deja ai o iubită.Ana îşi aranjă bluziţa şi pantalonii şi îşi prinse părul la loc.-Nu înţeleg, la cine te referi?În timp ce vorbea el continuă s-o privească .-Candy.-Candy? Secretara mea?-Da, chiar ea.-Hmm, eu şi Candy ne cunoaştem de foarte mult timp şi da recunosc am fost împreună, dar acum numai e nimc între noi, cel puţin din partea mea. Suntem prieteni şi atât.-Doar atât? Din atitudinea ei reieşea altceva.-Aşa e Candy , prietenoasă. Stai liniştită, deci nu ai de ce să te temi. Atunci? Dacă doar asta e motivul putem continua de unde am rămas? întrebă el în timp ce strivea ţigara în scrumieră.-Prefer să mergem în oraş, dar nu azi, nu sunt pregătită după cum vezi. Te rog!-Uită-te la mine , zise el în timp ce-şi plecă privirea, crezi că o să mai suport mult timp chestia asta? Îţi dai seama că trebuie să rezolvăm problema şi dacă la mine e vizibil , bănuiesc că şi la tine e la fel , o spun ochii tăi, gura ta.Ana nu îndrăzni să-l privească acolo unde îi spusese el, dar recunoştea în sinea ei ca avea drepatae . Şi ea îl dorea. Va trebui însă să ceară sfatul prietenelor ei. Avea nevoie de consiliere,iar ele erau experte.-Prefer să luăm masa în oraş, insistă Ana.-Ok, atunci mâine la aceeaşi oră, vin să te iau la 7 şi te voi scoate în oraş oricum ar fi,chiar şi în pijamale, nu te pune cu mine, mai zise el şi îi făcu cu ochiul.Ea găsi extrem de sexi gestul lui şi se ridică pe vârfuri cerşind un sărut.-Oh, Doamne cât poţi să mă intrigi, acum mă refuzi, acum mă provoci.Se sărutară că doi nebuni şi cu greu se desprinseră unul de altul.-Mâine la 7 , mai repetă el înainte să plece.Ana se lasă jos lângă uşă. Deşi cimentul era rece, nu exista nimic care s-o răcorească, singurul care putea să-i aline "durerea" era doar el.Îi repetă numele până când răguşi. Cu greu reuşi să-şi revină şi se îndreptă spre pat. Încă mai gusta emoţiile care nu se sfârşiseră. Adormi pronunţându-i numele. "Xandi".

  37. M-am interesat cine este. Păi ştii ce noroc a dat peste tine? Ştii cine e tipul? Ţi-a spus? o întreba experta.-Păi lucrează la editură, director cam aşa ceva.-Pe dracu. Cât de prostuţă eşti! M-am interesat la clubul unde mi-am petrecut seara, păi toată lumea îl cunoaşte, e un abonat al cluburilor de noapte, părinţii lui au un trust media, cu ramificaţii şi în străinătate, Italia, Spania, sunt milionari, au multe afaceri şi toate în domeniul asta, acum vor să deschidă un post tv şi unul de radio şi aici.-Hmm, eşti sigură?Anei nu-i plăcea ce auzea. Nu era săracă, dar în niciun caz nu făcea parte din lumea lui.Părinţii ei aveau la rândul lor o afacere din care trăiau decent, dar totul fusese făcut cu foarte multă muncă şi îi insuflară şi ei dorinţa de a se realiza prin forţele proprii.-Foarte sigură, îi spuse experta lângă ureche. Reuşise în sfârşit să-şi pună o bluză pe ea. Dar spune mai departe,aţi făcut ceva...? ştii tu...-Nu, nu se apăra Ana, în timp ce se înroşi toată. Fetelor, trebuie să vă spun ceva. Nu ştiu dacă o să mă-ntelegeţi, dar asta e.-Despre ce este vorba?-Păi, aş avea nevoie de un sfat.-Dă-i drumul odată, spune.-Xandi m-a sărutat.-Treci mai departe, să nu ne pierdem în amănunte, era şi normal să te sărute, dar ce-ai fi vrut? O DATĂ-N VIAŢĂcap8-9-10-11Ana era foarte tacută. Ungea pâinile cu unt una după alta mult mai multe decât ar fi trebuit.Grasuţa somnoroasă îşi puse capul pe masă.-Ana, Ana, unde-ţi este gândul?Ana tresări.Experta ,doar in chiloţei se plimba de colo-colo căutându-şi ceva de îmbrăcat.-Gata draga mea, eşti la dietă, vrei să te placă băieţii? Atunci trebuie să te abţii de la pâine, îi atrase atenţia grăsuţei care mănca cu poftă . Spune Ana, aţi ieşit undeva?-Nu, că nu eram pregătită, sincer nici nu credeam că mai vine, a fost o surpriză să-l văd stând în cadrul uşii, la început nici nu l-am lăsat să între a trebuit să forţeze un pic, dar eram atât de surprinsă!-A încercat ceva? Bănuiesc că nu s-a limitat la nişte simple sărutări.-Da, desigur.Grăsuţa scăpă ceaşca de cafea. Fetele se speriară şi ţipară în cor.-Ce e cu tine? Uite ce ai făcut ! o apastrofă experta .-De ce nu am şi eu un asemenea noroc? se smiorcăi ea.-Crezi că e un noroc ? întrebă Ana, în timp ce curăta cafeaua vărsată.-Ce vorbeşti dragă?

  38. Chiar credeţi că este un noroc? Cine ştie ce fel de om este! Nu-l cunosc aproape de loc.Fata se puse în faţa ei.-Ana uită-te la mine. Îl iubeşti?-E prea repede, nu ştiu, dar simt lucruri ciudate pe care nu le-am mai simţit niciodată, simt că vreau să-l văd în orice clipă, îl am mereu în gând de parcă nu ne-am fi despărţit de loc de când l-am cunoscut, de parcă e aici cu mine, mi-e dor de zâmbetul lui, de vocea lui, de gropiţa din obraz, mi-e un dor teribil de el în permanenţă.-Atunci e clar, astea sunt simptomele, nu numai că te-ai îndrăgostit, îl iubeşti. În cazul ăsta numai trebuie să eziţi. Azi ieşiţi?-Da, vine să mă ia la ora 7 seara.-Bine, avem treabă , trebuie să alegem cu ce să te îmbraci, ah vom face din tine o noua Ana, ai să vezi, o Ana mult mai frumoasă , adevărata Ana.-Mereu am fost adevărata Ana.-Nu, pentru că tu te subestimezi, îţi place să umbli cu părul prins, cu bluze încheiate până la ultimul nasture, îţi trebuie o schimbare radicală de look. Trebuie să-l provoci, să-l faci să tremure după tine, să nu-şi mai poată desprinde privirea. Apoi totul o să vină de la sine.-Crezi? Dar ..ştii tu...când el va dori ... va dori...nu trebuie să fac ceva anume?-Trebuie doar să te laşi în voia simţurilor, atâta tot, restul o să vină de la sine, el o să facă totul. Pe parcurs vei învăţa. Ana era obişnuită cu caracterul prietenei sale, niciodată nu avea răbdare, mereu era într-o continuă mişcare, veşnic neliniştită.-Apoi...-Nu ne mai fierbe, dar ce greu vorbeşti ! susură grăsuţa.-Apoi m-a sărutat pe faţă, pe gât, mai jos un pic şi ... şi şi-a băgat mâinile pe sub tricou.-Ce îndrăzneţ, râse cea expertă, doar atât? pufni ea, dar Ana tu n-ai deloc experienţă, era normal să facă asta.-Pe urmă m-a împins în pat şi... l-am oprit.-L-ai oprit ? ţipă grasuţa, eşti nebună.-De ce ...l-ai oprit? întreba experta ca o profesionistă ce era. Ea era cea mai experimentată dintre ele. Ana, tu nu ai vrut?-Ba da, dar... nu ştiu cum să vă zic, nu vreau să radeţi de mine, dar el ar fi fost primul şi nu ştiu ce trebuie să fac în situaţia dată.-Primul? ţipă grasuţa.-Primul? ţipă şi experta.-Primul, da primul.-I-ai spus şi lui asta?-Nu, cum poţi să crezi că i-aş fi spus? Fetelor sunt un caz pierdut?-Aproape, conchise prietena expertă în astfel de situaţii, dar când văzu faţa tristă a Anei, izbucni în râs. Nu draga mea Ana, se poate remedia, mai există speranţe, vorba prostuţei ăsteia,ce noroc a dat peste tine!

  39. La ora 7 seara Ana era gata . Prietenele sale o transformaseră aşa cum promiseseră. Era mirată cât de răpitoare arăta când se privi în oglindă. Ochii ei aveau o strălucire stranie şi buzele îi erau uşor arcuite într-un surâs care dădeau un farmec aparte întregii sale făpturi. Când auzi soneria îşi duse mână la piept ca să-şi potolească bătăile inimii. Era atât de evident că-l aştepta cu nerăbdare!Când deschise uşa rămase cu privirea pironită asupra lui. Era ca un zeu coborât pe pământ. Aşa îl vedea ea. Respiră de câteva ori încercând să se liniştească. Nu dorea să se facă de râs, nu dorea ca el să-şi dea seama cât de prinsă era. Observă însă cu deosebită plăcere că şi el era la fel de surprins când o văzu. Deschise gura să zică ceva dar nu reuşise să articuleze nicun cuvânt.-Eşti gata? o întrebă Xandi care curtenitor se aplecă şi o sărută uşor pe obraz.-Da, răspunse Ana şi îşi lasă capul în jos. Nu suporta să-l privească necontenit, era prea mare fericirea de a-l avea lângă ea.-Mărturisesc că sunt încântat să observ cât de bine arăţi. Nu mă aşteptam, credeam că voi ieşi cu domnişoara profesoară, nu cu o prinţesă.Anei îi făcu plăcere complimetul lui.-Să mergem, zise el şi o apucă de mână.Era posibil să se simtă mai fericită de atât? Atingerea mâinii lui îi readuse în minte toate momentele frumoase din seara trecută. Deşi era doar o simplă strângere de mână, ea avea impresia că era mai uşoară decât un fulg, părea că pluteşte alături de Xandi. Când însă îi văzu maşina reveni la realitate. Numai văzuse în viaţa ei asemenea maşină. Era ca o bijuterie.El îi deschise portiera şi îi făcu semn să între.Ana însă rămase privind.-Ce faci? Nu vrei să mergi cu mine?-Ba da, sigur că da, e superbă maşina ta.-Cred şi eu doar m-a costat o groază de bani, măcar atât să arate şi ea bine. Îţi promit o seară de vis, spuse el în timp ce-i zâmbea.Ana se cufundă în canapeaua moale. Era atât de confortabilă! „E un vis”, îşi spuse ea. Închise ochii şi chiar îşi imagina ce se va întâmpla mai departe. Glasul lui îi gâdila uşor urechile.-Azi vom sfârşi ce am început ieri, nu-i aşa?-Poftim?Se ridică din scaun şi-şi îndreptă spatele.Îl privi zâmbind şi ea la rândul ei. Era ziua cea mare. Luase hotărârea să i se dăruiască. Nu avea niciun motiv să n-o facă. Îl plăcea, îl iubea,era îndrăgostită. Abia aştepta să-l sărute şi să-i simtă respiraţia caldă pe piele.-Ce este? o întrebă Xandi, eşti foarte visătoare, te-ai mai gândit la ce am discutat ieri? Vom rezolva problema nu-i aşa?Ana avea vag impresia că el dorea neapărat doar să se culce cu ea, fără ca să-l mai intereseze şi altceva. Asta o făcu să se îndoiască un pic. Oare procedează corect? Îl privi şi din nou fu fascinată de chipul lui atât de frumos modelat. Orice ar fi nu putea pierde şi şansa asta. Bărbatul acesta o dorea.

  40. Asta era un lucru bun. Însemna că avea şi ea farmecul ei, însemna că îi era şi ei sortit să iubească şi să se dăruiască din dragoste. Nu îndrăznea să se gândească ce va fi după. Era posibil ca pentru el să numai existe nimic. Pentru ea însă era convinsă că va fi o experienţă de neuitat.Xandi o duse întâi la un restaurant de lux. Pe tot parcursul serii el continuă să fie la fel de curtenitor cu ea. Se purta extraordinar. Avea un fin simţ al umorului dar şi un fel ironic de a vorbi. Ana se gândea mereu dacă nu cumva ea era ţinta ironiilor sale. Oare aşa se comporta cu toate? Oare aşa le vrăjea? Pentru că ea era într-adevăr vrăjită. Nu era aşa de sofisticată ca el. Râdea la glumele lui, se distra , era ea însăşi, fără falsitate. Oare el juca un joc? Deşi întrebările îşi făceau loc tot mai mult în mintea ei cu cât se apropia momentul încerca să se păstreze calmă. Cel mai bine era să se relaxeze . El achită nota şi ieşiră din restaurant . Ajunşi în stradă el o îmbrăţişă şi o sărută îndelung.-Vino, îi spuse.Ana simţi că ia foc. Momentul cel mai important el vieţii ei se apropia.“O dată-n viaţă se întâmplă”, isi spuse ea. Era un pic euforică de la paharul de şampanie băut. El nu băuse încă nimic , dar o servise pe ea şi insistă să bea până la fund. Îi plăcu modul lui de a se impune fără a fi agresiv.“Îl iubesc” îşi spuse în timp ce se cufundă din nou în canapeaua moale a maşinii de lux. Această constatare o făcea teribil de fericită. El din nou o prinse în braţe şi o sărută. De data asta mâinile lui fură mult mai îndrăzneţe.-Te rog imbratiseaz-mă şi tu, îi spuse el pentru că ea rămăsese cu mâinile inerte pe lângă corp.-Nu aici, spuse ea, mi-e frică să nu ne vadă cineva. E atâta lume pe drum!Totuşi îşi strecură mâinile după gâtul lui şi simţi că moare de dragoste. Era atât de plăcut să-i simtă mirosul parfumului fin şi să-i mângâie părul tuns scurt ! Era o senzaţie noua care o făcu din nou să-şi zică în gând: “O Doamne, îl iubesc! Îl iubesc! „-Să mergem, spuse el lăsând-o să respire câteva clipe.Îi mai dădu un sărut scurt şi porni maşina.-Poate ai dreptate, era prea multă lume aici şi sunt destul de cunoscut, să fim discreţi , am să te duc într-un loc unde o să fim numai noi doi, fără să ne deranjeze nimeni.Când opri în faţa editurii, Ana era foarte mirată.-Aici? Ce căutăm aici?-Aici în biroul meu, ai să vezi, nu-ţi face griji.Xandi o luă din nou de mână de parcă i-ar fi fost frică să n-o piardă. Ana simţea deja că era a lui. El descuie birourile, aprinse luminile şi o duse în sfârşit în locul unde se cunoscuseră cu 2 zile în urmă.-E biroul tău? întrebă Ana.-Sigur că da.El puse şampanie în două pahare şi bău din paharul lui fără s-o scape o clipă din ochi.-Eşti frumoasă, ştiai?

  41. El era puţin iritat că ea iar îl oprea când era mai încins ca niciodată.-Trebuie să ştii ceva mai înainte .-E grav? râse el.Ana încercă şi ea un zâmbet.-Sper că nu.-Atunci nu mă mai întrerupe, lasă-mă să te iubesc.Iarăşi vorbise cu două înţelesuri. La ce se referise oare ?El însă îşi scosese între timp cămaşa şi când se lasă din nou peste ea, aproape ca numai putea vorbi. Pielea lui era atât de fierbinte şi inima lui bătea atât de tare încât simţi că-l iubeşte necondiţionat, însă înainte de orice trebuia să-i spună adevărul.-Xandi, tu eşti primul bărbat din viaţa mea.O clipă care ei i se păru o veşnicie totul încremeni în loc. Îl simţi departandu-se dintr-o data de ea. Deşi încă o îmbrăţişa,deşi buzele lui încă-i mai atingeau pielea, sufleteşte numai era acolo. Tăcerea grea care urmă aproape c-o paraliză. Doar atât durase fericirea ei? Se terminase în această clipă ce stătea suspendată undeva între realitate şi visurile ei? Deja ochii i se umplură de lacrimi. Îi era frică să fie umilită de el. Aşa ceva nu ar putea suporta. Dacă greşise în privinţa lui nu-l va ierta toată viaţa.Xandi era foarte tulburat de destăinuirea Anei. În general era extrem de critic, nu numai cu ceilalţi ci şi cu el însuşi. Deşi era conştient că era perceput ca un fel de playboy al cluburilor de noapte din capitală, el era un om profund , total diferit de imaginea pe care o avea. Foarte puţini oameni îl cunoşteau cu adevărat. Mai ales în afaceri era considerat o persoană foarte dură. Ana nu-i răspunse la compliment, dar îi zâmbi. Oare aşa se proceda? Ce caraghioşi sunt uneori bărbaţii ! În cazul ei nu era nevoie de complimente, ea simţea că-l iubeşte şi dacă va fi a lui în seara asta era pentru că ea dorea lucrul ăsta.El o duse într-o prelungire a biroului unde se afla o cameră cu o canapea destul de micuţă.-Aici mă odihnesc eu uneori când sunt obosit , spuse Xandi.Ana însă se gândi că aici e locul unde-şi aduce amantele. Dar nu-i păsa ,cel puţin deocamdată, dorea să trăiască clipa, ce va fi mâine n-o interesa. El îşi scoase cravata şi haina. Rămase doar în cămaşă când cu un zâmbet plin de dragoste pe buze şi cu ochii arzând se apropie de ea. Ea se aşteptase la asaltul lui, dar acum îi răspunse cu o înfocare de care nu se credea capabilă. Acum erau singuri. Doar ei doi. El o întinse pe canapea şi-şi strecură mâinile pe sub rochiţa ei.-Îmi place pielea ta, este atât de fină, spuse el printre sărutări.Ana ştia că era timpul să-l atenţioneze totuşi. Trebuia ca el să ştie despre ea adevărul.El îi dădu breteluţele jos cu o mână şi cu cealaltă îi mângâia pulpele fine. În timp ce el se întindea deasupra ei , pantofii îi căzură din picioare. Când mâna lui ajunse periculos de sus, Ana îi prinse faţa cu mâinile ei mici.-Xandi!-Da. Ce este? Vrem amândoi nu-i aşa?-Da, da, eu te doresc mai mult decât orice pe lumea asta, dar...-Ce mai poate fi?

  42. Avea nevoie de un moment de respiro, de odihnă , oaza de linişte de acasă. Dorea însă să împartă aceste lucruri cu cineva. Deşi se despărţiseră , se mai întâmpla câteodată ca el şi Candy să-şi unească singurătăţile, să-şi dăruiască unul altuia asemenea clipe când fiecare îşi găsea liniştea de care avea nevoie, când atât trupurile cât şi sufletele lor erau satisfacute.Deşi încercaseră să reînoade firul rupt acest lucru nu a mai fost posibil. Acum însă apăruse Ana în viaţa lui. Nicio clipă nu avusese de gând să înceapă o relaţie cu ea. O dorea, era adevărat, dar doar ca pe o simplă aventură. Felul cum s-au întâlnit produse un declic în sufletul lui. Curiozitatea îl împinse la început să se afişeze la uşa ei. "O să-i demonstrez acestei ingenue cine este cu adevărat. O voi demasca." Nu suporta genul acesta de fete care se dădeau neştiutoare şi care de fapt ştiau mai multe şi decât şi-ar fi imaginat el care nu era un novice ci un om trecut prin viaţă. Era convins că Ana nu era sinceră cu el, că urzea un plan şi că-i întindea o capcană, îi arunca o plasă în care el să se lase prins cu singurul scop de a-şi vedea publicată cartea. Era însă naivă dacă credea că reuşeşte să-l prindă astfel. Şi totuşi exista acel ceva la Ana care îi atinse o coardă sensibilă. Spera să nu fie atât de nebun încât să se îndrăgostească. Nu-şi putea permite încă un eşec.Îşi revenise destul de greu după eşecul relaţiei cu Candy, suferise, se victimizase, se învinovăţise şi chiar plânsese câteva nopţi la rând. Refuzase după aceea să se mai lase prins într-o relaţie stabilă, deşi şi-ar fi dorit. Avea însă un şarm deosebit care îl făcea plăcut femeilor. Fuse se îndrăgostit de câteva ori, dar de fiecare dată eşuase. O singură dată iubise cu intensitate. O iubise pe Candy. O cunoscuse din copilărie. Mai târziu când se îndrăgostise de ea , îşi dădu seama că erau animaţi de idealuri comune. Când însă a venit momentul deciziilor, acestea numai coincideau. Despărţirea a fost ceva inevitabil. Acum o privea pe Candy ca pe o prietenă. Suferise mult după această despărţire în primul rând fiindcă se simţea vinovat. Pentru el a fost foarte dureros şi probabil şi pentru ea. Fusese dezechilibrat emoţional pentru c-o iubise foarte mult . Vindecarea s-a produs greu, dar ea a avut loc tocmai pentru că au hotărât să lucreze împreună rămânând prieteni.Acum Ana ii destainuise ca el era primul barbat din viata ei.Simţea că pătrunde într-o altă lume necunoscută, o lume nouă mai ales din punct de vedere emoţional, pentru că în ciuda relaţiilor sale, numai avusese de-a face cu o virgină şi mai ales cu una în vârstă de 25 de ani.Amestecul de copil inocent şi femeie fatală creeaseră o breşă în sufletul său. După relaţia cu Candy, încercase zadarnic să-şi găsească fericirea, numai fusese capabil să aibă o relaţie de lungă durată.Vâltoarea vieţii în care se aruncase de tânăr, stresul teribil, munca epuizantă de zi cu zi, barurile, cluburile de noapte, îl făceau să simtă nevoia unui loc unde să se întoarcă pentru a-şi găsi liniştea, un loc unde să nu se simtă singur.

  43. Acum însă era în biroul lui întins pe canapea lângă o fată . Lângă Ana. Iar Ana, exact acum când el se pregătea să facă sex cu ea arunca pe umerii lui din câteva cuvinte o responsabilitate uriaşă. Pentru că inevitabil Ana nu se "jertfea" degeaba. Se punea întrebarea: ce va fi după?Cum trecuse ceva timp fără ca el să facă vreun gest, Ana încercă să se ridice. Era dezamăgită. Nu crezuse vreodată că virginitatea ei va fi o piedică în calea unei relaţii.El însă o opri.-Te rog stai, ce vrei să faci?Ana încercă zadarnic să se ridice pentru că el nu se mişcase. O ţinea încă prizonieră în poziţia aceea când o întinsese pe pat. Avea rochiţa ridicată până deasupra pulpelor şi i se zăreau picioarele goale şi suple. Mâna lui îşi reluă din nou mângâierile de-a lungul picioarelor ei.-Lasă-mă să mă obişnuiesc cu gândul, zise el lângă urchea ei. Eşti sigură ca vrei?-Până acum câteva clipe eram foarte sigură.-Nu s-a schimbat nimic , îi răspunse el.-Totuşi te-ai oprit.-Nu e uşor să primeşti o astfel de veste într-un asemenea moment.-Trebuia să ştii adevărul.-Ana, nu am mai avut până acum o virgină, dar ăsta nu e un impediment să te "iubesc".Ana se lăsă întinsă pe spate pentru că el îşi începuse din nou asaltul asupra ei. Şi cât de dulce se derula totul. Nu-şi închipuise niciodată că este atât de plăcut. După ce hainele zburară una câte una, închise ochii pentru că urma momentul pe care şi-l închipuise în fel şi chip, momentul despre care auzise atâtea poveşti, în jurul căruia se ţesuseră atâtea legende. Îşi ascunse faţa în umărul lui, pentru că încă nu-i venea să creadă că era acolo în acea încăpere cu un bărbat pe care-l cunoştea doar de două zile, dar de care se îndrăgostise cu repeziciunea unui fulger. Durerea ascuţită o trezi din visare şi ţipătul ei necontrolat îi sperie pe amândoi. Mult timp după ce se terminase totul niciunul nu vorbi. Deşi el continua s-o ţină în braţe , nu renunţă la ţigarea de după. Fuma linsitit cu ochii în tavan. Anei îi era frică să se mişte, nu ştia prea bine ce se întâmplase cu ea. Acum că trupul ei era liniştit,se simţea cuprinsă de o ruşine fără margini că s-a dăruit acestui tip.Nu-l cunoştea, nu ştia prea multe despre el. Şi mai presus de toate nu ştia nici dacă ceea ce se petrecuse între ei îi plăcuse cu adevărat. Cum el continua să fumeze foarte liniştit, ochii ei se umplură din nou de lacrimi. Se frământa dacă făcuse bine sau nu că venise cu el aici. Nici măcar nu o dusese la el acasă. Poate îi era ruşine cu ea. Era convinsă că el avusese fete mult mai frumoase ca ea. Numai când se gândea la Candy simţea o gelozie fără margini. Ea era opusul lui Candy care era sexy , provocatoare şi foarte senzuală. Probabil că el se gândea cum să scape mai repede de ea. Îl va scuti de efort

  44. Glumesc micuţa mea Ana.Săruta dârele lăsate de lacrimile ei.-Nu ştiu când glumeşti şi când vorbeşti serios, zise ea printre suspine.Xandi o privi şi observă cât era de frumoasă acum. Pur şi simplu strălucea.El scoase dintr-un buzunar o brăţara pe care i-o prinse de mână.Ana admiră brăţara. Era frumoasă şi foarte scumpă.-Mă simt mituita, spuse ea.-Nu, să nu crezi asta.-De ce nu mi-ai dat-o înainte de ...?-Nu ştiu, cred că am uitat. Nu te gândi că e o plată, dar îmi place să fac cadouri şi chiar îmi permit.-Eşti tare drăguţ, zise Ana şi-l sărută în semn de mulţumire pe obraz.Cedase farmecului sau irezistibil.-Asta e evident, mereu femeile m-au găsit drăguţ.Începu s-o sărute din nou. Era mai aprins ca niciodată.-Mă omori , îi şopti el. Vreasu să-ţi demostrez că legendele despre mine nu sunt vorbe goale, că tot ce ai auzit în ceea ce priveşte puterea mea de seducţie este adevărat, vrei să încercam din nou?-Eşti prea lăudaros, zise Ana cu vocea înecată de emoţie pentru că el o dorea din nou.Ana închise ochii. Se lasă cuprinsă de vârtejul pasiunii. Era îndrăgostită. Va trebui să accepte asta. Era un lucru pe care nu-l putea nega, era cel mai frumos lucru care i se întâmplase. " Iubesc", îşi zise, apoi îi pronunţă numele: Xandi. Era cel mai frumos cuvânt pe care-l învăţase în ultimele zile. Deşi o durea că el nu zicea nimic, că privea în tavan de parcă acolo ar fi găsit cine ştie ce răspunsuri, se hotărâ să se ridice de lângă el. Îşi trase rochiţa în jos peste picioare. Lacrimile însă îi inundară ochii şi fără să-şi dea seama şi le şterse cu dosul palmei.Abia atunci el se mişcă.-De ce plângi?Cât de sec suna întrebarea lui! Şi cât de rece! Ar fi preferat s-o strângă în braţe , s-o încurajeze, s-o mângâie, să-i vorbească.-Pentru că...ai obţinut ce-ai vrut, probabil că mâine nu ne vom mai întâlni...El se gândi un pic înainte să răspundă.-Cred că vreau să mă întâlnesc şi mâine cu tine, nu m-am săturat încă.-Şi când ai să te saturi ce-o să se întâmple?-Mai e mult până atunci , râse el, mai bine spune-mi cum te-ai simţit? A fost bine?-Nu cine ştie ce.El nu-şi dădea seama dacă Ana vorbise serios sau glumise.-Prima parte mi-a plăcut la nebunie îşi îndulci Ana tonul. Îmi place cum săruţi.-Amantele mele spun de obicei că le place partea a doua. Că acolo mă pricep mai bine. Dar sincer, nu am apucat să-ţi demonstrez. Ei bine, cu tine a fost un un caz...special.-Amantele?Cum lacrimile continuau să-i curgă pe obraji el i le şterse cu degetele sale.-

  45. E imposibil sa fi uitat zilele acelea când nu aveam nicio grijă decât să ne satisfacem trupurile tinere avide de dragoste. Cât de înebunit erai după cea blondă şi cât de pierdut mă simţeam eu în faţa roşcatei!Simt o durere ciudată în inimă când îmi aduc aminte toate acestea pentru că întâmplările pe care le-am trăit sunt atât de fantastice încât nici eu nu le-aş crede dacă nu le-aş fi trăit pe propria mea piele.Îmi duc mâna la frunte şi îmi simt tâmpla pulsund. Nu pot uita nicicum cât de răvăşit am fost când am trăit prima experienţă sexuală şi seara când în picioarele goale mă strecuram afară din casă şi ne întâlneam la răul din spatele pădurii pantru a ne face mărturisiri unul altuia şi cât de şocat am fost să descoper că şi tu bausei din acelaşi elixir !Iubite prietene sper că îţi aminteşti încă toate acestea deşi viaţa ne-a despărţit cu mulţi ani în urmă. Nu pot uita ochii tăi sclipind în lumina nopţii când îmi povesteai fascinat despre ambrozia din care tocmai te hranisei. Credeai că vei devenii nemuritor atât de mult ai iubit-o pe fetiţa blondă , pe cea care ţi-a dăruit lucrul cel mai de preţ pe care-l are o zână ca ea. Stăteam amândoi în pădure copleşiţi de ceea ce am trăit şi deşi sunetele ce le auzeam în jurul nostru erau mai degrabă lugubre nouă ni se părea că suntem în paradis şi nu ţineam cont de nimic , nici măcar de faptul că poate animale îngrozitoare ne puteau sfâşia în fiecare clipă. Roua pădurii era rece sub corpurile noastre fierbinţi în care sângele clocotea sub SCRISOARE CATRE UN PRIETENcp 1/2/3Dragă prietene,Desigur că tăcerea mea te-a tulburat şi ai pus-o pe seama fie a nepăsării mele, fie pe seama unor evenimente nedorite.Dacă ai gândit aşa nu ai greşit.Am trăit iubite prietene, nişte întâmplări deosebite. Natura lor l-ar face pe un altul să le considere neverosimile şi să pună bază pe ele, tot aşa cum un om întreg la minte ar pune bază pe un coşmar. Dar să nu te mai plictisesc cu impresiile mele personale şi să trec la a-ţi descrie lucrurile aşa cum s-au petrecut ele din clipa când paşii mei s-au oprit în Deathville.Cred că îţi aminteşti căsuţele solide din cărămidă roşie, iedera verde urcând pe coloanele din lemn într-o spirală de foi întunecoase, geamurile înalte cu perdeluţe albe şi ghivece cu flori zâmbitoare. Şi aş adăuga la toate acestea feţele oamenilor reflectând atâta lumina şi bunăvoinţă.La fel cum sper să-ţi aminteşti cele două fetiţe, cea blondă şi cea roşcată după care alergam toată ziua şi pe care le trăgeam de cozile lungi împletite în timp ce rădeam cu gura până la urechi fericiţi . Sper că nu ai uitat clipele când adolescenţi fiind le sărutam nebuneşte sub clar de lună fără ca niciodată să ne săturăm de frumuseţea şi dulceaţa gurii lor.

  46. influienţa hormonilor, ceaţa ne învăluia şi nimic nu ne putea face să uităm clipele trăite cu acele fecioare parcă coborâte din cărţile cu poveşti, din basmele pe care ni le citea bunica seara târziu.Îmi amintesc fiecare amănunt, fiecare sărut , fiecare mângâiere şi pot spune că acele clipe de dragoste mi-au marcat adolescenta. Eram mirat să aflu că şi tu ai trăit acelaşi lucru cu mica ta prinţesă.Ce s-a întâmplat după aceea? E greu să-mi amintesc. Parcă un văl negru mi s-a pus pe ochi, parcă cineva mi-a şters amintirile. Iată de ce m-am hotărât să fac această călătorie spre aducere aminte. Dar să te pregăteşti sufleteşte, să tragi aer în piept pentru că s-ar putea să fiu dureros de sincer şi să pierd dragostea şi prietenia ta. Dacă va fi să mă judeci să fie în cunoştinţă de cauză. Îmi plec fruntea în faţa ta şi sper să mă ierţi când vei afla tot adevărul.Iată deci ce s-a întâmplat .m sosit în Deathville după amiază. Soarele ardea puternic. Din cauza căldurii, pe strada principală nu se vedea ţipenie de om. Aerul încins clocotea în depărtare. Cum problemele pe care le aveam de lămurit necesitau prezenţa mea în biroul şerifului, m-am îndreptat direct într-acolo. Dar la birou nu era nimeni. Un lacăt uriaş explica fără drept de apel că şeriful numai dăduse pe acolo de mult timp. Impresia aceasta era întărită şi de pânza de păianjen, ţesută ca o plasă deasă peste jumătate din încuietoarea de metal.Atunci am avut o senzaţie neplăcută şi nedefinită. Am refăcut în minte drumul şi mi-am dat seama nu numai că nu întâlnisem în calea mea pe nimeni, dar n-am întâlnit nici măcar o altă fiinţă vie. O nelinişte sumbră puse stăpânire pe mine.Am simţit că numai sunt sigur pe mine şi cu un gest scurt am pipăit mânerul "colţului". Arma îmi transmise ceva mai multă siguranţă şi atunci îmi trecu prin gând că poate exageram şi că lucrurile nu stau chiar aşa de prapăstios cum îmi imaginasem eu. M-am îndreptat spre casa şerifului. Se găsea nu prea departe de biroul lui, la circa 100 de paşi. Cred că am parcurs distanţa într-un minut. Am împins portiţa , am pătruns în casă şi m-am oprit înspăimântat. În spatele meu se mişcase ceva ca o umbră. Am întors capul dar nu am zărit pe nimeni. Cu toate acestea aveam senzaţia că nu sunt singur. Simţeam că cineva îmi urmăreşte fiecare mişcare. M-am oprit în loc câteva momente şi mi-am ţinut respiraţia. Apoi zgomotul s-a auzit clar. M-am concentrat şi am întors rapid capul. Am zărit o claie de păr roşcat fluturându-mi în faţa ochilor şi dispărând apoi fără zgomot.-Dumnezeule! am exclamat.Părul acela roşu îmi aducea aminte de alte vremuri , de alte temeri."Dar oare era posibil?" m-am întrebat.-Hei, unde eşti? am strigat cuprins de panică.Am alergat afară iute după ceea ce credeam că am văzut. O pală de vânt fierbinte mă lovi brusc în faţă făcându-mă să mă clatin. Dar imediat a scârţâit o uşă putredă, deschizându-se în afară.

  47. O priveam in ochi sperând să văd în ei amintirea celor întâmplate cu ani în urmă. Mi se părea imposibil ca să nu ţină minte zilele toride ca aceasta când ne-am iubit nebuneşte.Am încercat s-o ridic de jos, dar ea se smulse din braţele mele şi o luă la fugă pierzându-se în depărtare.-Las-o în pace , am auzit atunci un glas în spatele meu.M-am întors rapid. Atunci am zărit-o şi am rămas fascinat . Era fetiţa blondă , fosta ta prietenă din copilărie. Dar nu vorbise ea. Atunci cu greu l-am recunoscut pe şerif . Murdar şi zdrenţăros la fel ca şi fetele. Dar privirea îmi rămăsese aţintită asupra tinerei femei de lângă el. Părea că atunci o văd pentru prima oară.Şi am simţit ceva care mi-a săgetat sufletul, un sentiment nou şi nedefinit încă, pe care nu mi l-am putut explica imediat. Probabil că aşa ai păţit şi tu dragul meu prieten când ea ţi-a cucerit inima. Părul galben ca mierea, ochii albaştrii ca cerul senin, pielea albă ca de porţelan, făceau ca întregul să fie fragil dar şi puternic în acelaşi timp.-Ei bine, zise şeriful căutând să-mi atragă atenţia, ce faci băiete, când te-ai întors?-Azi, am răspuns eu încă dezorientat. Dar ce s-a întâmplat aici?-Ce s-a întâmplat peste tot, suntem în anul 3300 doar ştii asta, aici însă se întâmplă lucruri ciudate, poate că nici nu ar trebui să-ţi spun.Apoi plecă lăsându-mă fără să înţeleg nimic. Inima mea era zbuciumată, le zarisem pe cele două prietene din copilărie, dar sentimentele mele faţă de ele se schimbaseră. Simţeam că s-a întâmplat ceva îngrozitor şi nu-mi puteam explica ce. Nervii mei erau întinşi la maxim. Când am auzit zgomotul strident al tăbliei, m-am răsucit într-o parte în timp ce mâna extrăgea pistolul din toc pentru a-l face să bubuie scurt, în direcţia scârtâitului. Glonţul se înfipse în soclul de lemn . Ratasem şi bine făcusem, pentru că în deschizătura uşii se rostogoli un corp de femeie.-Pentru D-zeu!Am alergat iute şi am întors sărmana făptură cu faţa înspre mine şi nu mică mi-a fost mirarea când sub trăsăturile murdare şi hainele zdrenţuroase mi-am dat seama că se ascunde fetiţa cu părul roşu cu care experimentasem odinioară tainele amorului. Numai că acum ea numai era o fetiţă ci o femeie în toată puterea cuvântului.-Tu eşti? am bolborosit eu încurcat în timp ce încercam să aflu dacă glontele nu cumva o atinsese şi pe ea. Mă privea îngrozită fără să scoată niciun cuvânt. I-am dat părul la o parte de pe frunte şi din ochii pentru a încerca să regăsesc trăsăturile care m-au fascinat odinioară. Nu înţelegeam starea de indiferentă pe care ea o afişa, mă privea ca pe un duşman , ca pe cineva venit să-i facă rău şi nu ca pe un vechi prieten. Şi mai ales nu înţelegeam starea totală de abandon în care o găseam faţă de înfăţişarea ei.-Ce s-a întâmplat?Nu-mi răspunse ci se ghemui toată la picioarele mele scoţând nişte sunete pe care doar ea le înţelegea.-Hai , vino , i-am zis eu, nu mă mai ţii minte? Sunt eu.

  48. Atunci privirea mea s-a aplecat asupra "ei".Mi-a făcut semn cu mâna şi am urmat-o până la marginea plajei. Dintotdeauna m-a fascinat locul acesta pentru că în partea de nord se afla pădurea , iar la sud plaja , distanţa dintre ele fiind foarte mică. Acolo ea a scrijelit cu băţul în nisip:"Pe tine te-am iubit întotdeauna deşi m-am dăruit lui".Dragă prietene, ce să înţeleg eu din cele câteva cuvinte măzgălite pe nisip scrise tremurat ?-Oh! mi-a scăpat, privind mirat la cele scrise de ea.Ea se aşezase în genunchi cu picioarele uşor desfăcute şi apoi şterse nervoasă cu mâna tot ce scrisese. Şi-a aţintit privirea spre faţa mea căutând parcă ceva . Atunci am văzut în ochii ei marea când e liniştită, avea ochii albaştri şi pot spune că un albastru mai frumos nu am văzut niciodată.M-am aşezat în genunchi lângă ea , uşor să n-o sperii aşa cum procedasem cu "cealaltă "când în nesăbuinţa mea era s-o rănesc sau chiar s-o omor cu propria mea mână.-Spune-mi te rog, spune-mi ce s-a întâmplat aici?Nu îmi răspunse dar faţa ei era foarte expresivă şi atunci fiori de groază mi-au străbătut sufletul pentru că era îngrozitor ce citeam pe chipul ei, suferinţă, frică şi o nesfârşită deznădejde.Mi-a luat faţa în palme şi deşi avea mâinile murdare de nisipul în care tocmai şi le înfipsese îmi mângâie ochii, gura, nasul, fără ca eu să mă feresc. Fiind foarte cald de parcă soarele fierbea la foc mocnit, eram transpirat şi simţeam cum picături de apă mi se prelingeau pe faţă , pe spate, pe tot trupul. Simţeam nisipul cum îmi zgâria faţa şi cum se împregnează pe trupul meu. Totuşi nu simţeam repulsie, ci din contră un val de plăcere urcă în mine.Apoi, văzându-mă îmblânzit de mângâierile ei, se ridică în picioare , îşi scoase cele câteva zdrenţe şi alergă goală ca o nimfă spre apă, cufundându-se în ea până se făcu nevăzută. Am fugit după ea . Simţeam că nebunia creşte în mine, doream să intru în jocul ei şi să las la o parte toate temerile. Ne-am zbenguit în apă ca doi copii fără griji, exact la fel cum făceam când eram adolescent şi când în faţa mea se afla altă nimfa, altă provocare.Atunci m-au cuprins remuşcările că pot sa fiu atăt de detaşat de tot şi de toate , ca pot sa simt exact acelaşi lucru pe care l-am simţit in trecut. Ceea ce era de necrezut e faptul că sentimentele mele creşteau în intensitate cu fiecare clipă.Într-un târziu am ieşit amândoi din apă şi ne-am îmbrăcat la loc, ea aşezându-se lângă mine provocator de aproape.Mă gândem nostalgic la plăcerea pe care o trăisem cu vechea mea iubită şi la modul cum învăţasem din instinct să fac dragoste. Deşi împrejurările nu erau tocmai prielnice , deşi habar nu avem ce se întâmplă pe aceste meleaguri, mă simţeam excitat de tot şi de toate, iar frica şi sentimentele mele de dragoste se îngemănau periculos.Acum caut aceste plăceri. Ador mâna ei să-mi atingă pielea fierbinte. Ador felul cum degetele ei răsfirate se plimbă în cercuri pe pielea mea simţind cum valul de căldură mă

  49. să te întorci pe pământ printre muritori?Nu-mi păsa că puteam să mor în fiecare clipă pentru că aş fi murit fericit.Dragă prietene, acum stau şi mă gândesc dacă şi tu ai cunoscut aceleaşi senzaţii ca şi mine, aceeaşi fericire pe care am trăit-o eu. Simt că trădarea face parte din mine şi fiecare clipă de iubire trăită mă face să mă simt vinovat.Când după lungi momente de inconştientă şi abandon total ne-am revenit , ea a însemnat din nou cu băţul pe nisip:"Numai pe tine te-am iubit, numai pe tine te iubesc!"Restul îl spuneau ochii şi trupul ei. Apoi căutam ceva ca o confirmare pe chipul ei şi mi se părea că-mi spune:"Stai liniştit, el a iubit-o intodeauna pe ea, pe fata cu părul roşu." cuprinde. Şi inspir cu nesaţ mirosul ei când se apropie de faţa mea şi-mi muşca în joacă lobul urechii. Deşi şi-a pierdut darul vorbirii, ochii ei sunt foarte expresivi. Şi ce ochi are! Dar desigur că este pentru a nu ştiu căta oară când mă repet şi tu trebuie să ştii asta la fel de bine ca şi mine.Eram înnebunit s-o ţin în braţe, s-o ating, să-i descopăr trupul cu degetele, cu ochii, cu limba. Şi dorinţa mea nu avea limite. Eram orbit de această pasiune care îmi pătrundea în suflet, care mi se strecura în trup ca o otravă ce se răspândeşte în toate măruntaiele. Şi când o gustam odată, nu mă mai opream şi doream s-o gust încă odată şi încă odată la infinit.Ea îmi astupă ochii cu palma-i micuţă şi îmi săruta buzele avidă de gustul lor dulce-amărui, dar ţinea degetele răsfirate ca să pot privi totuşi starea de fericire care i se afişa pe chip. Apoi mâinile ei îmi descheiau delicat nasturii cămăşii oprindu-se din când în când pentru a-mi surprinde emoţiile ce mi se întipăreau pe faţă. Şi le strecura pe mijlocul meu şi coborau îndrăzneţe mai jos. Eram înebunit de dorinţă şi mă lăsăm cu totul în voia ei, în voia senzaţiilor care mă purtau în paradis. Aveam capul lăsat pe spate, sprijinit de pietrele fierbinţi şi simţeam că fierb cu totul. Atunci în clipele acelea mă întrebam dacă asta înseamnă iubirea, dacă asta însemnă dragostea, pentru că eu doream în momentele acelea să fiu "ea", să formăm un singur trup, o singură fiinţă.Oare asta să însemne ? Când nu-ţi mai pasă de nimic din ce se petrece în jurul tău pentru că tu trăieşti în comuniune cu divinitatea şi ai trupul atât de copleşit de emoţii că numai vrei Autor- camelia

  50. Mă cuprinde un sentiment de gelozie, raţiunea îmi dispare numai când mă gândesc că a fost atinsă şi de un alt bărbat , mai ales că e vorba de tine. Poţi să mă ierţi dragul meu prieten pentru gândurile bezmetice ce-mi chinuie mintea?Până să mă dezmeticesc eu ce voi face mai departe, am observat că eram singur. M-am uitat în stânga şi în dreapta uimit că "ea" a putut să dispară atât de repede. Se vede că emoţiile au fost atât de puternice încât nici nu ştiu când a plecat de lângă mine şi unde.Am străbătut străzile pustii o perioadă încercând să dau de cele două tinere,de şerif sau măcar de altcineva. Pustietatea asta a străzilor îmi readuse din nou în suflet sentimentul de teamă. Urma să se însereze şi această linişte apăsătoare mă ducea cu gândul la moarte. Nu văzusem în afară de cele două tinere şi şerif pe nimeni altcineva. Nu zarisem nicio vietate, niciun animal , nicio pasăre , nimic. Chiar şi natura părea încremenită. Casele ce se întindeau de-a lungul drumului erau părăsite , iar multe dintre ele erau într-o stare atât de mare de degradare încât nici nu ar fi putut fi locuite. Îmi frecam tâmplele încercând să mă liniştesc şi am luat hotărârea să mă îndrept spre casa copilăriei mele. Nici vorbă de frumuseţea naturii de altădată, nici vorbă de rumoarea străzilor, nici vorbă de glasurile vesele de copii. Totul părea mort şi încremenit. La un moment dat mi s-a părut că aud două voci. Atunci m-am oprit să ascult.-Ei bine, zicea cineva aflat în spatele zidului care mă despărţea de el, ce părere ai? Crezi că indivizii aceia au să apăra iarăşi la noapte?- SCRISOARE CĂTRE UN PRIETENcap4-5-6Fata cu părul roşu.Cea cu care am trăit prima mea experienţă sexuală şi un inedit alt şir de experienţe, cea alături de care am simţit pentru prima dată dragostea , cea cu care am pătruns în tainele iubirii la fel cum pătrunzi pentru prima dată într-o peşteră, cu sfiiciune şi cu multe întrebări pentru surprizele ce vor urma.Ea ne urmărea de după stânci. Şi starea mea de vină se accentuă neîncetat. Se luptau în mine atât noua mea dragoste de care mă agăţam cu disperare cât şi starea mea de puternică vinovăţie de care nu puteam să scap.Dar oare poţi porunci iubirii să nu-ţi pătrundă în suflet?Şi atunci am lăsat lucrurile în voia sorţii. Când ajungeam la paroxim cu noua mea iubită simţeam infingandu-mi-se în ceafă ochii dureros de trişti ai primei iubite. Una reprezintă trecutul, cealaltă prezentul. Viitorul? Nu ştiu. Dar să trec mai departe şi să nu te mai plictisesc cu astfel de amănunte. Deşi am scris amănunte , regret cuvântul, pentru că aceste lucruri sunt pentru mine de maximă importanţă. De ce îţi scriu ţie toate acestea? Pentru că sunt convins că ceea ce s-a întâmplat în trecut te-a marcat şi pe tine. Prima iubire nu se uită niciodată şi nu cred că ai uitat nici tu fiorii dragostei faţă de tânăra care acum îmi tremura în braţe.

More Related