Dimensiunea religioasa a existentei .

1. Dimensiunea religioasa a existentei. STUDIU DE CAZ: 2 Intocmit de: CRISAN IULIAN MEREU DAN ORBU ANDREI UNGUREANU ALIN

2. I. Religia. Definitie si etimologie. Religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane. Cuvântul religie vine din limba latină, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea scripturilor, după Cicero) fie din (re-ligio - a lega , a reconecta, a reface legătura cu Dumnezeu).Religia poate fi definită ca un sistem bazat pe încercările oamenilor de a explica universul şi fenomenele lui naturale, adesea implicând una sau mai multe zeităţi sau alte forţe supranaturale, sau ca un sistem de căutare a scopului sau înţelesului vieţii. În mod obişnuit, religiile evoluează din/către mitologie şi au drept caracteristici necesitatea credinţei şi un mod specific de a gândi şi a acţiona pe care credincioşii sunt îndemnaţi să le respecte. Religile creştine scocotesc cuvântul "religie" ca "legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu".

3. II. Literatura religioasa. În secolul XVII literatura religioasă ia o dezvoltare foarte însemnată. Bibliografia românească veche ne arată 83 de tipărituri în acest secol, în ţările române. Mai toate sunt de natură religioasă. Cele româneşti ne dau cărţile fundamentale ale bisericii creştine. Din acest timp avem cea dintâi biblie completă: este aşa-numita Biblie a lui Şerban din 1688. Psalmii lui David apar în Transilvania, într-o traducere tipărită la Bălgrad (Alba-Iulia) în 1651 şi în Moldova în cele două traduceri ale lui Dosoftei. Noul Testament cu text simplu sau cu comentarii (cazanii) este însă cartea cea mai răspândită, dar din toate traducerileşi ediţiile câte se cunosc, nici una nu e tipărită în Moldova. În schimb, în Moldova apare cea dintâi culegere de Vieţi ale sfinţilor, în marea lucrare în 4 volume datorită mitropolitului Dosoftei şi tipărită la Iaşi între anii 1682-1686. Cărţile de ritual (Liturghii, Ceasloave, Molitfelnice) ocupă un loc în semnat şi se găsesc tipărite în câteşitrele principatele.

4. III.Homo religiosus. Radacinile acestei denumiri sunt antice, le gasim la Cicero  (De natura deorum) care vorbeste in Epistulae ad familiares despre acest tip de om care este scrupulos in ritual si credinta, explicit si elocvent fara insa de-a impune crezul lui altora. In epoca Iluminista si cea imediat premergatoare intalnim acest “Homo Religiosus” in contextul natural al ambiantului uman, in lucrarea care incheie Renasterea si ne conduce spre Iluminism, “Linnaeus Systema Naturae”. Reforma religioasa “universalizeaza”distinctia dintre Homo Religiosus si institutiile religioase. Friedrich Schleiermacher elaboreaza teza care sustine absoluta dependenta a omului prin fapte sau ganduri de Dumnezeul Tata si prin constiinta ultimativa a Homo Religiosus, reprezentata de Iisus.

5. IV. Coresi. Coresi este originar din Târgovişte, unde şi-a început activitatea tipografică. În 1559-1560 se stabileşte definitiv la Braşov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci şi în limba română, fapt imposibil la vremea respectivă în Muntenia, din cauza opoziţiei Mitropoliei Ungrovlahiei. Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Braşov între 1556 şi 1583 sub influenţa curentelor de reformă religioasă luterană şi calvină răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche românească, importante şi prin predosloviile scrise de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre şi claritate, problema introducerii limbii româneşti în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi utilizau graiul din Ţara Românească şi sud-estul Transilvaniei şi au avut o mare importanţă pentru evoluţia şi unificarea limbii române. Ele au stat la baza formării limbii române literare.

6. V. Tipariturile lui Coresi. 1.In slavona: • Octoihul mic (1557) • Triodul-Penticostar (1558, la Târgovişte) • Triodul de post (1578) • Tetraevanghelul slavonesc (1562); (1579); (1583) • Slujebnicul slavonesc (1568) • Sbornicul slavonesc (1569); (1580) • Psaltirea slavonă (1568-1570); {1572-1573) • Octoihul mare (1574-1575)

7. 2. In romana: • :Întrebare creştinească sau Catehismul (cca 1560); studiile mai vechi propun anul 1559. • Tetraevanghelul românesc (1561) • Pravila sfinţilor părinţi (1560-1562) • Apostolul românesc (1566), datat anterior 1563 • Tâlcul evangheliilor sau Cazania I (cca 1567), datat anterior 1564 • Molitvenic rumânesc, tipărit ca anexă la Cazania I (cca 1567), datat anterior 1564 • Psaltirea (1568) • Psaltirea românească (1570) • Liturghierul românesc (1570) • Psaltirea slavo-română (1577) • Evanghelia cu învăţătură sau Cazania a II-a (1581)

8. VI. Viata lui Dosoftei, MitropolitulMoldovei. • Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătoreşte pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea. Tânărul Dimitrie Barilă a învăţat carte de la cei mai renumiţi dascăli din Moldova şi la şcoala Frăţiei Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită şi-a agonisit încă din anii copilăriei şi ai tinereţii multă ştiinţă de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi şi învăţăturile dumnezeieştilor Părinţi ai Bisericii şi a deprins cu mult drag meşteşugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învăţase a vorbi şi a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă şi ucraineană.

9. Continuitorul lui Varlam este mitropolitul Dosoftei, inscaunat la numai cativa ani dupa retragerea predecesorului sau. A lasat urme adanci in viata religioasa a Moldovei prin raspandirea tipografului. Este continuatorul operei inceputa in timpul lui Vasile Lupu. Cunascator al mai multor limbi, a tiparit numeroase traduceri, inbogatind literature religioasa nu numai cu cele mai populare carti de lectura din domeniu (Psaltirea in versuri, Vietile sfintilor), dar si cu texte de slujba bisericeasca (Liturghia ,Molitvenicul, Octoihul), pe care le-a publicat pentru prima oara in romana. Talmacind Psalmii lui David, Dosoftei nu realizeaza doar o simpla traducere , ci si o prelucrare a lor. Cu toate ca versul sau este inca stangaci, cand ia ca model versul popular, limba stihurilor lui devine imediat curgatoare, muzicala si ritmica. • Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta si este: de a fi oferit inPsaltiere, pe neasteptate, intaiul moment de limba poetica romaneasca. In acest scop,el a uzat de toata cultura sa lingvistica, imprumutand si calchiind din cinci sau sase limbi; a creat,totodata, altii nemaauziti,apeland la vorbirea si,poate,si la poezia poporului,a silit cuvintele sa primeasca accentual trebuitor prozodiei lui atat de naïve,pea tat de sophisticate; a supus topica unor distorsiuni care nu duc cu gandul la unii poeti din secolul XX,ca Ion Barbu,de exemplu;a organizat,in filme,un adevarat system de rime si a incercat mai multe cadente si mai multi metri decat gasim in poezia noastra de pana la romantism.

10. 1.Pslamul 46: Limbile sa salte Cu cantece nalte, Sa strige-n tarie Glas de bucurie. Laudand pe Domnul, Sa cante tot omul. Domnul iaste tare, Iaste-mparat mare Preste tot pamantul Si-s tane cuvantul Supusu-ne-au gloate Si limbile toate De ni-s supt picioare limbi de pre supt soare. Alesu-s-au sie, Partea de mosie, Tara cea dorita Care-I giuruita ……………….

11. VII.Mitropolitul Varlaam. 1.Viaţa Mitropolitul Varlaam Moţoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, din întreaga sa istorie. S-a născut în judeţul Vrancea, în anul 1580, dintr-o familie de ţărani răzeşi foarte iubitori de Hristos. Din botez se chema Vasile. Deci, fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos şi primind o educaţie aleasă, din copilărie a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Apoi, auzind de vestitul egumen Dosoftei de la Schitul lui Zosima şi de petrecerea sihaştrilor de pe valea pârâului Secu, tânărul Vasile Moţoc s-a stabilit aici prin anii 1590-1592. Timp de peste cincisprezece ani a fost întru toate ascultător dascălului său, egumenul Dosoftei, deprinzând de la el dragostea de Dumnezeu şi multă cunoştinţă de carte. În anul 1606, egumenul Dosoftei se mută din viaţa aceasta, iar în anul 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Mănăstirii Secu. În toamna anului 1632, arhimandritul Varlaam este ales, hirotonit şi aşezat mitropolit al Moldovei în locul înaintaşului său Atanasie, atunci răposat, păstorind Biserica lui Hristos timp de 21 de ani. Apăsat de bătrâneţe, în anul 1653 se retrage la metanie, iar în 1657, la 19 decembrie, se mută din viaţa aceasta şi este înmormântat alături de biserică.

12. 2.Fapte şi cuvinte de învăţătură ale Mitropolitului Varlaam. Una din îndeletnicirile marelui stareţ era şi traducerea operelor Sfinţilor Părinţi din limbile greacă şi slavonă în grai românesc, ca să fie pe înţelesul tuturor. Astfel, arhimandritul Varlaam traduce din slavonă, împreună cu câţiva ucenici, „Scara“Sfântului Ioan Scărarul, precum şi alte scrieri, ce se citeau zilnic la biserică, la trapeză şi la chilii. Prin aceasta, egumenul Varlaam făcea în Moldova primii paşi de înlocuire a limbilor străine, greaca şi slavona, cu limba vorbită a poporului. Leastviţa (Scara) Sfântului Ioan Scărarul este printre primele opere patristice filocalice traduse în limba română şi dovedeşte preocuparea duhovnicească a monahilor noştri pentru cunoaşterea şi imitarea Sfinţilor Părinţi. Acest smerit egumen ducea o viaţă duhovnicească atât de aleasă, încât în puţini ani se făcuse cunoscut peste tot, prin mănăstiri, prin sate şi târguri, la dregători, la episcopi şi chiar la însuşi domnul ţării, Miron Barnovschi (1626-1629), care îl avea de duhovnic. Zilnic alergau la el ţărani, sihaştri, egumeni şi boieri pentru sfat şi spovedanie, căci era povăţuitor iscusit şi căutat de toţi. De asemenea, veneau la chilia lui săraci şi văduve de prin sate pentru milostenie, iar el îi ospăta la trapeză cu multă dragoste, îi mângâia părinteşte şi îi libera cu pace.  Explicarea Evangheliilor la Duminici, la praznice împărăteşti şi la sfinţii mari de pe tot anul, tipărită în anul 1643 cu numele de „Carte românească de învăţătură". În popor a fost numită cel mai obişnuit „Cazania lui Varlaam", cu 75 de predici în 500 de file; Cazania mitropolitului Varlaam este cea mai importantă carte veche de învăţătură duhovnicească, alături de Biblia lui Şerban din anul 1688. Datorită limbii sale atât de curgătoare şi învăţăturii ei dătătoare de viaţă, această carte a avut cea mai largă răspândire pe pământul ţării noastre, mai ales în Transilvania, unde se mai păstrează astăzi peste 350 de exemplare în manuscris. Setea de Hristos ca şi unitatea de credinţă, de limbă şi de simţire au făcut pe mulţi credincioşi din Transilvania să o scrie cu mâna, pentru a circula mai uşor şi a fi citită din casă în casă. Cazania de la Iaşi a fost multă vreme pentru români

13. Cea dintâi carte de religie, de citire, de învăţătură şi de mângâiere duhovnicească, pe limba şi înţelesul tuturor. Auzind marele ierarh că în Transilvania se răspândea calvinismul, care schimba dogmele credinţei ortodoxe şi nu mărturisea cele şapte Taine şi înţelegând că unii români ardeleni sunt atraşi la calvinism, a scris o carte de învăţătură ortodoxă intitulată „Şapte Taine ale Bisericii". Prin această carte, mitropolitul Varlaam explica pe înţelesul poporului cele şapte Taine întemeiate de Hristos şi lăsate Bisericii Sale. Totodată, apăra sfinţenia şi rolul Bisericii şi îndemna pe toţi la pocăinţă, bineştiind că îndepărtarea de la dreapta credinţă şi de la faptele bune duce la pierderea mântuirii şi la dezbinarea neamului. Ajungând mitropolitul Varlaam cu solie de pace în Ţara Românească şi aflând că la Alba Iulia se tipărise în anul 1640 un catehism calvinesc „plin de otravă de moarte sufletească", s-a aprins cu mare râvnă pentru apărarea credinţei ortodoxe. Deci, întorcându-se în Moldova, a scris o carte de apărare a Ortodoxiei intitulată „Răspunsul la Catehismul calvinesc". Apoi a adunat la Iaşi, în anul 1645, sinod de ierarhi români din ambele ţări, care au aprobat „Răspunsul" scris de mitropolitul Varlaam şi au condamnat Catehismul calvinesc, declarându-l „plin de otravă de moarte sufletească". Astfel, mitropolitul Varlaam s-a dovedit primul apologet al Bisericii Ortodoxe Române şi cel dintâi ierarh, care convoacă un sinod local pe pământul ţării noastre. În toamna anului 1657, marele ierarh şi părinte al Moldovei, mitropolitul Varlaam, simţindu-şi aproape obştescul sfârşit, a împărţit toată averea sa, a chemat la sine pe duhovnicul Dosoftei, egumenul Mănăstirii Neamţ, şi a primit Preacuratele Taine. Apoi, dând tuturor sărutarea cea mai de pe urmă, şi-a dat sufletul în braţele Marelui Arhiereu Iisus Hristos, împăcat cu sine, cu Biserica şi cu neamul său. Aşa a trăit şi aşa s-a nevoit pentru mântuirea turmei sale mitropolitul Varlaam!

14. VIII. Miron Costin(1633-1691). Continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este in acelasi timp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldovenilor". Fiu al lui Ioan Costin, mare postelnic si hatman in Moldova, devenit nobil polonez cu blazon, Miron Costin isi petrece primii douazeci de ani ai vietii in Polonia, urmand colegiul de la Bar, cu trei clase de gramatica si doua de umanioare in limba latina, si dobandind temeinice cunostinte istorice si lingvistice. Revenit in tara, Miron Costin urca trepte insemnate pe scara sociala si politica: este sluger sub Gheorghe Stefan in 1657, apoi paharnic, parcalab in 1659, mare comis in 1664, mare vornic de Tara de Sus in 1667, sub IliasAlexandru, si mare vornic in Tara de Jos, in 1669, sub Gheorghe Duca.in timp ul domniei lui Constantin Cantemir, tatal marelui carturar Dimitrie Cantemir, Miron Costin este staroste de Putna, in aceasta dregatorie starpind toti talharii din tinutul respectiv. in 1691, Miron Costin este executat din porunca lui Constantin Cantemir, fiind banuit pe nedrept de complot impotriva domniei, impreuna cu fratele sau Velicico. Dupa executia lui Velicico, un vataf de aprozi este trimis la Barbosi, unde Miron Costin tocmai isi inmormantase sotia. A fost decapitat in apropiere de Roman, in decembrie 1681, la 58 de ani, nereusind sa-1 induplece pe calau sa-i permita sa se dezvinovateasca in fata domnitorului.Poemul filozofic "Viiata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortuna Iabilis (soarta schimbatoare), foarte raspandita in literatura Evului Mediu.

15. IX. Viata lumii. A lumii cântu cu jale cumplită viiaţa,Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.O, lume hicleană, lume înşelătoare!Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată.Fug vremile ca umbra şi nici o poartăA le opri nu poate. Trec toate prăvăliteLucrurile lumii, şi mai mult cumplite.Şi ca apa în cursul său cum nu să opreşte.Aşa cursul al lumii nu să conteneşte.Fum şi umbră sântu toate, visuri şi părere.Ce nu petrece lumea şi în ce nu-i cădere?Spuma mării şi nor suptu cer trecătoriu,Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu?Zice David prorocul: "Viaţa iaste floara,Nu trăiaşte, ce îndată iaste trecătoarea"."Viiarme sântu eu şi nu om", tot acela strig

16. X. Sentimentul religios in sec. XIX-XX. Scrisoarea I de Mihai Eminescu ‘’Cand cu gene ostenite sara suflu-n lumanare, Doar ceasornicu unmeaza lung-a timpului carare, Caci perdelele-ntr-o parte cand le dai,si in odaie, Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie Ea din noaptea amintirii o vacie-ntreaga scoate De dureri pe care insa la simtim ca-n vis toate.’’ Pentru Scrisoarea I “ 1. Geneza are desfasurare mitul ca si facera din Rigveda pe care se bizuie, cu deosebirea ca in locul obisnuitelor divinitati apar unitati enifmatice:Fiinta .Nefiinta,Nepatrunsul,Muma ,Tatal. Aceasta metoda mitologica cu sunete din gandirea moderna , e a lui Goethe si nu e deosebita de a anticilor,fiindca Jupiter ,Diana ,Venera sunt si ele notiuni despre universe.Dumnezeu-Tatal care sa impreuna cu Chaosul-Muma spre a da nastere lumii sunt eroi de basm.Mitologia lui Eminescu consta in asezarea abstractiunilor in functii concrete.Un Nepatruns (fiinta fabuloasa) doarme patruns de sine.Neantul sa ridica pe notiuni de materie,Inceputul vazut ca prapastie desteapta imagini terestre , munti ,povarnisuri ametitoare. Apa starneste senzatii de umiditate si miscare ritmica.In fond absolutul la Eminescu e arhaica natura abrupta Eterna pace pare un dragon in stare de multime vegetativa.Partea apocaliptica e grandioasa. Aici totul e material. Catapeteasma limii se innegreste, stelele pier ca frunzele ,timpul ,care e pura categorie ,moare omeneste , se intinde in vesnicie ca-n sicriu,figurand in pozitie de cadravu ,ideea cea mai plastica de extinctie.”

17. 2. George Calinescu ,Istoria literaturii ramane de la origini si pana in prezent: “Mai am un singur dor” e Miorita lui. In vestita balada moartea e conceputa ca o ramanere vesnica in spatiul trestru printre oi,caini . Poporu nu-si poate inchipui extinctia .Eminescu sa aseaza la mairginile neantului ,la mare. Mai vrea si codrul ,ideea de speta , statornic plutind peste mare ,imaginea a neantului matern .” George Calinescu ,Istoria literaturii ramane de la origini pana in prezent .

18. XI. Traditii culturale romanesti: 1. Alaiurile de nunta: Secventele nuntii sau alaiurile de nunta sunt impartite dupa traditie, in toate zonele tarii, in alaiul nasilor, al mirelui si al miresei. In Moldova mirele porneste de dimineata cu ceata sa de flacai spre casa nasilor, urmand ca impreuna cu acestia sa mearga sa o ia pe mireasa. Alaiul cel mare astfel format merge la biserica, urmand ca dupa cununia religioasa, sa se desparta din nou in doua grupuri: mirele merge la casa lui cu nasii si parintii, iar mireasa cu socrii mici acasa la ea, seara ducandu-se la mire 2. Obiceiuri dupa petit:-in prima duminica dupa peteala, se intalneau parintii si stabileau zestrea; -se mergea apoi la croit: de obicei mirele si mireasa impreuna cu mamele se duceau la casa unuia dintre ei si se apucau de croit panzele de bumbac pentru camasile mirelui,

19. 3. Petitul : Obiceiul petitului mai este cunoscut si sub denumirile de: intelegere, petitura, croiala, starostie, impetit. La petit participa dupa situatie fie mirele singur, in cazul tinerilor mai indrazneti, fie mirele insotit de parinti, nasi sau prieteni. Mirele mergea insotit de parinti daca stia ca il place fata, daca nu stia acest lucru, tanarul trebuia sa trimita petitori inainte. Petitorii erau barbati sau femei buni de gura. Mirele se putea duce insotit fie de parinti, de rude, de oameni mai in varsta, sau de fratii mai mari daca nu are parinti. In Neamt, intai se intelegeau tinerii intre ei, apoi se duceau parintii baiatului la cei ai fetei impreuna cu baiatul. Mirele mai putea fi insotit si de staroste care poate fi reprezentat fie de un avocat, vecin sau ruda, de obicei viitorul nas. Cand parintii fetei nu erau de acord, iar tinerii fugeau, dupa un timp mergea cineva din familia baiatului pentru impacare. Se duceau cu sticla plina cu rachiu si daca se impacau se cinsteau, daca nu se intorceau cu sticla plina. In Botosani , initial se trimite vorba parintilor fetei printr-un om in varsta, din familia mirelui(de obicei starostele). In Transilvania starostele este inlocuit e un graitor, un om mai in varsta, bun de gura care ii face intrarea mirelui.

20. XII.Reflectarea Religiei si in alte arte.

21. Tarana, de M.Eminescu. ‘’E de prisos orice trufie.. Ce-a fost ,in veci are sa fie… Din noi nimic n-o sa ramana. Zadarnic falnice palate Sunt in pamant radacinate! Nici o pierire nu s-amana. Despoti,cu frunti incornorate, Filozofi ,oameni de stiinta, Pagani,vestiti prin necredinta, Nici o pieire nu s-amana… Tarana,suntem toti tarana’’ Poetul se refera la moarte , momentul prin care orice om trece inevitabil. In fata mortii toti oamenii sunt egali :nu conteaza bogatia ,nici ranguri ,coroane sau trufie,nu contraza daca ai trait ca un pagan ,daca ai avut har (ai fost poet sau artist),nu conteaza daca ai fost un om invatat(filozof sau om de stiinta ) Moartea nu iarta pe nime si totusi ne intoarcem in tarana din care am fost creati

22. .

23. .

24. Cuprins: I. Religia. Definitie si etimologie. II. Literatura religioasa. III. Homo religiosus. IV. Coresi. V. Tipariturile lui Coresi. VI. Mitropolitul Dosoftei. VII. Mitropolitul Varlaam. VIII. Miron Costin. IX. Viata lumii. X.Sentimentul religios in secolul XIX-XX. XI. Traditii culturale romanesti. XII. Reprezentarea religioasa in alte arte.

25. Bibliografie: • Vechiul testament, capitolul psalmii. • N.Cartojan, ISTORIA LITERATURII ROMANE VECHI. • Istoria Literaturii Romane,vol 1,editia Academiei. • Mihai Eminescu. • Macedonski. • Cartea de Limba si Literatura Romana. • Caetul de Romana. • Internet. • Psalmi moderni-Al Macedonski. • Scrisoarea I de M.Eminescu.

26. Sfarsit.