Download
1 / 44
E N D
Criticismul Junimist REALIZAT DE: SPÂNU ALEXANDRA IONAș șCU DENISA DIACONU BRITANY POPOVICI CRISTIAN ILIE VIOREL
Cuprins Epoca marilor clasici Prezentare Context istoric Junimea Apariție Etape Obiective Membrii Titu Maiorescu Viața Opera Revista „Convorbiri literare” Studii critice Eminescu și poeziile lui Direcție nouă în poezia și proza română În contra direcției de astăzi în cultura română
Epoca Marilor Clasici Perioada după 1860 se caracterizează prin transformări profunde în ceea ce priveşte cultura română, determinate de un spirit de modernizare pe care îl aduce noua generaţie. În literatură se deschide Epoca Marilor Clasici, marcată de activitatea marilor scriitori Eminescu, Slavici, Caragiale, Creangă respectiv de activitatea societăţii literare „Junimea” în frunte cu Titu Maiorescu. Fenomenul cultural generat de societatea culturală ieşeană „Junimea” începând cu anul 1863 şi continuând până la sfârșitul secolului al XIX-lea, se defineşte ca o mişcare de sinteză şi de aplicare a spiritului critic. ai literaturii române ca
Junimismul Kogălniceanu în „Dacia literară”, dar în unele aspecte s-a distanţat de acesta. a continuat unele idei lansate de Junimea a continuat promovarea literaturii originale, cu specific românesc, combaterea imitaţiilor, însă principiile critice le completează cu o nouă ideologie, aceea a raportării literaturii române la cea europeană prin aplicarea criteriilor estetice unice. Astfel, această societate literară reprezintă aprofundarea spiritului critic modern în literatura şi cultura română.
Mihai Eminescu Ioan Slavici Ion Luca Caragiale Ion Creangă
Caracteristici Criticismul junimist se caracterizează prin câteva trăsături care îl diferenţiază de epoca anterioară şi care sintetizează noul spirit al culturii noastre. Spiritul critic presupune respect pentru adevăr în cercetarea istoriei şi a limbii, rigoare şi raţiune, dorinţa de aşezare a vieţii politice şi culturale pe baze autentice, cultivarea simplităţii şi combaterea falsei erudiţii manifestată prin folosirea de către unii cărturari ai timpului a unei limbi artificiale, respingerea formelor fără fond. Rigurozitatea şi echilibrul îşi găsesc expresia în spiritul oratoric al junimiştilor, care se opune retorismului exagerat al paşoptiştilor şi frazeologiei demagogice a discursului politic şi parlamentar al vremii.
Maniera critică la care recurg deseori junimiştii este ironia, deviza lor fiind „Intră cine vrea, rămâne cine poate!”. La ei, ironia este o formă a libertăţii spirituale, de exprimare a unei viziuni critice. Spiritul filozofic pune în evidenţă faptul că membrii Junimii au fost intelectuali reflexivi, interesaţi de metafizică şi filozofie, cu viziune generală şi de aceea şi-au construit aplicaţiile pe o solidă bază teoretică, pe un raţionament firesc. Gustului pentru clasic şi academic al junimiştilor îi corespunde rigoarea gândirii şi clasicitatea exprimării, atât în literatură, cât şi în discursul public. Junimiştii sunt personalităţi cu o cultura solidă, care cred în modele şi în valoarea canoanelor în artă şi mai puţin în inovaţie.
Junimea „Junimea” a fost o societate culturală întemeiată la Iaşi în anul 1863 din iniţiativa a cinci tineri intelectuali întorşi de la studii din străinătate: Petre Carp, Negruzzi, Theodor Rosetti şi Titu Maiorescu ,mentorul Junimii. Scopul iniţial a fost acela de a organiza „prelecţiuni populare” pe teme diferite de interes larg prin care se urmărea educarea gustului publicului, unificarea limbii române literare şi interesul pentru literatură. În cadrul şedinţelor ţinute în casa lui Titu Maiorescu la Iaşi erau citite şi discutate operele unor tineri scriitori, iar cele mai valoroase erau publicate în revista societăţii „Convorbiri Literare” apărută la Iaşi la 1 Martie 1867. Vasile Pogor, Iacob
Sediul Junimii, casa Pogor “Gustul junimiştilor este clasic şi academic. Oameni universitară, stăpânind umanităţile vechi şi moderne, ei sunt înclinaţi a judeca după modele şi a crede în valoarea canoanelor (Tudor Vianu) de formaţie în artă.”
Etape În viaţa societăţii „Junimea” se disting trei etape: Prima este etapa ieşeană (1863-1874), având un pronunţat caracter polemic şi se limbă, literatură şi cultură. manifestă în trei direcţii: Cea de a doua etapă (1874-1885), cu activitate desfăşurată la Iaşi şi Bucureşti, reprezintă etapa de consolidare, în sensul că în această perioadă se afirmă marii reprezentanţă ai poeziei şi prozei: Creangă, Slavici, Caragiale, Eminescu. Un alt domeniu de realizări importante este limba, făcându-se trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin respectiv se susţine îmbogăţirea vocabularului cu neologisme de origine romanică.
Etapa a treia, numită etapa bucureşteană începe din 1885 are caracter universitar istorice, filologice, geografice şi filozofice. Revista va apărea până în 1944, dar nu va avea popularitatea primilor 20 de ani. prin cercetările
Obiective Obiectiv general: promovarea adevărului în știinţă și a frumosului în artă; Obiective lingvistice: înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin combaterea scrierii etimologice îmbogăţirea limbii cu neologisme preluate din limbile romanice combaterea traducerilor mot-a-mot combaterea „beţiei de cuvinte” Obiective sociale: susţinerea independenţei intelectuale a poporului român (educarea populare); publicului prin prelecţiuni
Obiective culturale: combaterea formelor fără fond Obiective literare: răspândirea spiritului critic încurajarea progresului literaturii naţionale susţinerea originalităţii culturii și a literaturii române prin punerea problemei unificării limbii române literare și prin respectul acordat literaturii crearea și impunerea valorilor naţionale
Petre Carp Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iași - d. 19 iunie 1919, Țibănești, judeţul Iași) a fost om politic, diplomat, fondator al Societăţii Junimea și lider politic al acesteia. Este trimis încă de copil la Berlin (1850) unde învaţă la "Französische Gymnasium" (Liceul Francez). În anul 1858 își ia bacalaureatul și se înscrie la Facultatea de drept și știinţe politice din cadrul Universităţii din Bonn. În anul 1862 revine la Iași și contribuie la punerea bazei societăţii Junime (primăvara anului 1864).
Vasile Pogor Vasile Pogor (n. 20 august 1833, Iași; d. 20 martie 1906, Bucium, judeţul Iași) a fost om politic, publicist și poet român, care a îndeplinit în mai multe rânduri funcţia de primar al municipiului Iași. A studiat la pensionul Malgouverne din orașul Iași, după care (din anul 1849) și-a continuat studiile secundare, apoi cele juridice la Paris. în politică, ca "junimiste". După ce o scurtă perioadă deţine funcţia de ministru al cultelor și instrucţiunii (20 aprilie - 23 mai 1870), Vasile Pogor va fi ales în mai multe rânduri ca primar al municipiului Iași . Intră membru al grupării
Iacob Negruzzi Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași - d. 6 ianuarie 1932, scriitor, dramaturg, literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române. În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din dreptul, obţinând doctoratul (1863). Revenit în ţară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când se va muta la Facultatea de Drept a Universităţii din București, unde profesează până în 1897, când iese la pensie. Pune bazele societăţii culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). București) a fost critic anul 1859 studiază
Theodor Rosetti Theodor Rosetti (n. 5 mai 1837, Iași - d. 17 iulie 1923, București) a fost un publicist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1888-1889 și membru de onoare al Academiei Române. al boierești, Theodor Rosetti a făcut studii juridice la Viena și Paris, întemeietorii societăţii Junimea. Descendent unei vechi familii numărându-se printre Theodor Rosetti a studiat finanţele și știinţele politice la Lviv și la Viena, precum și dreptul la Paris. După absolvire, a devenit judecător la Iași și profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Iași.
Titu Maiorescu Titu Liviu 1840, Maiorescu Craiova București) avocat, (n. d. fost 15 18 un februarie iunie academician, literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, poli tician și scriitor român, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic și „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici. - 1917, a critic remarcabilă a
Copilăria Între 1846 și 1848 Titu Maiorescu este elev al școlii primare din Craiova. În zilele revoluţiei, Ioan Maiorescu plecând în misiune la Frankfurt am Main, Maria Maiorescu cu copiii pribegește la București, Brașov, Sibiu. Prin decembrie 1848 sub conducerea lui Avram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu ajunge la Blaj. Din nou la Brașov. Titu Maiorescu continuă cursul primar la școala protodiaconului Iosif Barac unde urmează primele două clase elementare. Între 1850 - 1851 – absolvind școala primară, Titu Maiorescu este înscris la Gimnaziul românesc din Schei-Brașov, gimnaziu înfiinţat în 1850 prin strădania unchiului său, Ioan Popazu, pe atunci paroh al bisericii Sf. Nicolae din Schei, apoi protopop al orașului. El face clasa întâi de gimnaziu la gimnaziul românesc din Brașov.
La Academia Tereziană În septembrie 1851 familia Maiorescu se stabilește la Viena. În octombrie Titu Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul academic, anexă pentru externi a Academiei Tereziene. În timpul șederii familiei sale la Viena, Titu Maiorescu urmează cursurile Academiei Tereziene. În această perioadă începe redactarea Însemnărilor zilnice, pe care le va continua până la sfârșitul vieţii și care constituie o preţioasă sursă de cunoaștere Însemnările ni-l prezintă încă din adolescenţă ca pe un caracter puternic, ambiţios și iubitor de ordine, pasionat de cultură și dornic să se afirme prin capacităţile sale intelectuale în faţa colegilor austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, îl priveau de sus. a omului Maiorescu.
Succesul pe care îl obţine în 1858 absolvind ca șef de promoţie Academia Tereziană reprezintă o încununare a eforturilor sale și a voinţei de care dăduse dovadă. Academia Tereziană, Viena
În 1858, pe lângă activitatea universitară, predă psihologia la pensioane particulare și franceza în casa Kremnitz. Preparator pentru limba franceză în familia Kremnitz, Titu Maiorescu dă lecţii celor patru copii ai familiei: Klara (viitoarea sa soţie), Helene, Wilhelm și Hermann. Maiorescu își trece la Giessen, magna cum laude. Universitatea din Giessen îi considerase, în vederea doctoratului, ultimii doi ani de la Academia Tereziană drept studii universitare. Întors în ţară, publică articolul „Măsura înălțimii prin barometru” în revista „Isis sau natura”. Titu doctoratul în filozofie
Implicarea în viaț ța socială În ziua de 10 martie 1861, Titu Maiorescu ţine la Berlin o conferinţă (Die alte französische Tragödie und die Wagnersche Musik — „Vechea tragedie franceză și muzica lui Wagner”) în folosul monumentului lui Lessing la Kamenz, repetată la 12 aprilie la Paris, la „Cercle des sociétés savantes“ și reluată sub formă de comunicare, la 27 aprilie, din nou la Berlin, la Societatea de filozofie. La 28 noiembrie obţine la Paris diploma de licenţă în drept, cu teza "Du régime dotal". În ziua de 10 decembrie el începe ciclul de conferinţe despre „Educațiunea în familie”. Tot în decembrie se întoarce în ţară și se stabilește în București.
Întors în ţară la sfârșitul lui 1861, Titu Maiorescu este dornic să contribuie din toate puterile la înscrierea statului recent format în urma Unirii din 1859 pe făgașul unei vieţi culturale și politice de nivel european. În acel moment în care totul era de făcut și în care era nevoie de energii proaspete și de oameni de cultură formaţi în școlile înalte ale apusului, Titu Maiorescu va cunoaște la vârsta tinereţii o ascensiune vertiginoasă, greu sau aproape imposibil de conceput mai târziu: profesor universitar (la Iași) la 22 de ani, decan la 23 și rector la aceeași vârstă, academician (membru al Academiei Române) la 27 de ani, deputat la 30, ministru la 34 de ani.
Dar această ascensiune n-a fost mereu lină și nici scutită de grele încercări, precum procesul care i-a fost intentat în urma calomniilor aduse de adversarii săi politici, care atrăseseră și suspendarea în 1864, până când verdictul de achitare din anul următor avea să dovedească netemeinicia acuzaţiilor îndreptate împotriva lui. A fost iniţiat în Loja masonică ieșeană Steaua României, la 26 noiembrie 1866 (al cărei Venerabil era George Șuţu), iar după câteva luni, la 11 februarie 1867, primește gradele de Companion și Maestru, în această lojă. lui din toate funcţiile
Fondarea Junimii Anii populare“, Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti, începerea activităţii de avocat, directoratul la Lupu“ din Iași, înfiinţarea, în 1867, a revistei „Convorbiri Literare”. 1860 au întemeierea mai însemnat Junimii pentru împreună Maiorescu cu „prelecţiunile prietenii săi I. Școala Normală „Vasile Deși perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se schimbaseră. Maiorescu reprezintă noua generaţie, junimistă, cu o nouă concepţie asupra vieţii sociale și culturale românești. Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evoluţii naturale, organice și temeinic pregătite, adversar al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în articolul din 1868, „În contra direcției de astăzi în cultura română”.
Titu Maiorescu, critic literar Adversarii de idei i-au numit depreciativ acţiunea „critică judecătorească“, întrucât studiile și articolele lui nu analizează detaliat opera literară discutată, ci conţin mai mult sentinţe asupra ei. Acestea se întemeiază pe o vastă cultură, un gust artistic sigur și pe impresionante intuiţii Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuși, este legat de creaţia și impunerea în conștiinţa ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu și alţii. În privinţa comportării, a felului de a fi i s-a reproșat lui Maiorescu răceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiană, care părea să ascundă un suflet uscat; este celebră în acest sens aprecierea lui N. Iorga: „Cald și frig nu i-a fost nimănui lângă dânsul“. publicului a unor scriitori
Ajutorul dat de Maiorescu Junimii scriitorilor discipolilor său, chiar adversarului său, Dobrogeanu-Gherea, moment important acestuia, ne relevă însă un om de o mare și, în același timp, discretă generozitate din cercul și într-un viaţa din
Opere literare O cercetare critică asupra poeziei române (1867) În contra direcției de astăzi în cultura română (1868) Direcția nouă în poezia și proza română (1872) Comediile domnului Caragiale (1885) Eminescu și poeziile sale (1889) Povestirile lui Sadoveanu (1906) Poeziile lui Octavian Goga (1906) Retori, oratori, limbuți Beția de cuvinte
Operele publicate postum „Jurnal”, se întinde pe zece volume, e cel mai lung jurnal intim din literatura română. Jurnalul este început de Maiorescu la vârsta de 15 ani, când era elev la Institutul Academia Tereziană din Viena, și este continuat până la vârsta de 77 de ani, cu două săptămâni înainte de a muri. El are doar mici întreruperi și tinde să se suprapună peste existenţa autorului. Publicarea acestei scrieri a făcut posibilă o cunoaștere mai amănunţită și mai aparte a personalităţii lui Maiorescu: era nu doar un om echilibrat, impersonal, sentimental, însingurat, dorind sa fie înconjurat de oameni care să-l asculte și să-l înţeleagă. lucid, ci și
„Scrieri de logică”, restituite de Alexndru Surdu, Editura știinţifică și enciclopedică, 1988 „Istoria politică a României sub domnia lui Carol I” ediţie de Stelian Neagoe, București, Editura Humanitas, 1994 „Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub domnia lui Carol I”, vol. I-V, studiu introductiv, îngrijire de ediţie, note și comentarii de Constantin Schifirneţ, Editura Albatros, 2001-2003
Apariție La 1 martie 1867 apare la Iași, în redacţia lui Iacob Negruzzi și sub conducerea spirituală a lui Titu Maiorescu, revista Convorbiri literare, care va domina aproape trei decenii viaţa literară și publicistică română. Revista a apărut până în 1884-1885 bilunar, în 16 pagini, într-un tiraj de 300 de exemplare, iar din 1885- 1886 până în 1893-1894: câte un număr lunar.
Colaboratori În poezie: Ion Alecsandri, Mihai Eminescu, Scarlat Capșa, Ștefan Cacoveanu , Bengescu-Dabija etc. proză: Ioan Alecsandri, Baican, A. Chibici-Râvneanu (prietenul lui Eminescu) etc. În I. Alecsandrescu, E. În dramaturgie: Ioan Alecsandri, Scarlat Capșa, Ioan Ionov, T. C. Văcărescu. Cu studii și articole de critică literară,știinţifică, istorie : Ion Bogdan,T. C. Văcărescu,Cernescu etc.
Publicații Ioan noroc”, „Pădureanca”, „Mara”, „Popa Tanda“,„ Budulea Taichii” etc. Slavici:„Moara cu Ion Creangă:„Soacra cu trei nurori”,„Moș Ion Roată” Caragiale:„O noapte furtunoasă ”,„Năpasta” Eminescu: tei”, „Melancolie ”, „Revedere” etc. Mihai „Doină”, „Făt-Frumos din Titu Maiorescu: „Neologismele”, „Despre scrierea limbii române”, „O cercetare critică asupra prozei române de la 1867”, „Comediile d-lui I.L. Caragiale” etc.
„Eminescu și poeziile lui” Studiu realizat de Titu Maiorescu, publicat în anul 1889. Studiul cuprinde două părţi: prima parte se referă la viaţa poetului, în timp ce a doua cuprinde o analiză a operei acestuia. Prima parte: se insistă asupra personalităţii lui Eminescu se valorifică imaginea geniului din imaginea schopenhauriană se insistă asupra pesimismului eminescian de natură metafizică se accentuează memoria fabuloasă, (filozofie, religie,istorie), setea de cunoaștere, modestia și pasiunea pentru literatura populară A doua parte: Se surprinde rafinamentul expresiei artistice, plasticitatea, claritatea limbajului profunzimea expresiei și bogăţia de idei Apreciază creaţiile de factură clasică „Oda” și „Glossa” Studiul se încheie prin precizarea că Eminescu va fi un punct de reper în dezvoltarea literaturii române. inteligenţa sclipitoare, cultura vastă
„Direcție nouă în poezia și proza română” Studiul este publicat în 1872 și cuprinde două părţi: prima dedicată poeziei, iar a doua dedicată prozei. Prima parte - Poezia Evoluţia liricii românești Caracterizarea operelor marilor poeţi insistându-se asupra scrierilor lui Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu Vasile Alecsandri Considerat poet naţional prin diversitatea tematică și accentuarea elementului naţional Apreciază în special volumele „Doine și lăcrămioare” și „Pastelul” Definește pastelul Mihai Eminescu Considerat om al timpului modern, iubitor de antiteze cam exagerate, blazat în cuget, poet în toată puterea cuvântului Recunoaște geniul eminescian însă accentuează rolul operei lui Alecsandri ca un omagiu adus celui mai mare scriitor pașoptist
A doua parte – Proza Îi consideră reprezentanţi de frunte pe Odobescu, Slavici și Negruzzi. Apreciază depășirea caracterului știinţific, academic din perioada post pașoptista și evidenţiază apariţia unei noi generaţii de prozatori.
„În contra direcției de astăzi în cultura română” Studiul este publicat în „Convorbiri literare”, în 1868 și lansează „Teoria formelor fără fond”. Aceasta exprimă viziunea lui Titu Maiorescu asupra culturii, construită pe următoarele trei principii: autonomia valorilor unitatea dintre cultură şi societate unitatea dintre fond (activităţile sociale, culturale, tradiţiile şi mentalităţile) şi formă (structurile instituţionale ale societăţii, sistemul educaţional şi cel cultural, prin care se realizează circulaţia valorilor în cadrul societăţii) Maiorescu se revoltă împotriva viciului epocii de a împrumuta forme ale culturii apusene fără a le adapta condiţiilor româneşti existente. Această critică este adresată şi generaţiei paşoptiste pentru că aceştia au creat o direcţie falsă prin imitarea culturii apusene. În ultima parte a studiului se susţine ideea renunţării la indulgenţa faţă de mediocrităţi în toate domeniile si discreditează cultura unui popor şi că falsa cultură este mai nocivă decât lipsa ei. se sugerează că imitaţia formelor
Bibliografie Wikipedia.ro Scribd.ro Scritube.ro Junimea - Amintiri, studii, scrisori, documente Editura Albatros 1971 Reviste literare românești din secolul al XIX-lea – Marin Bucur, Paul Cornea, Rodica Florea, Stancu Ilin, George Muntean, Teodor Vîrgolici, Editura Minerva Articole.famouswhy.ro
