Moise a lui Michelangelo

1. Moise a lui Michelangelo I

2. Istoria cestei sculptui, începe înainte de vizita lui Freud la Roma în 1901, când la Academia de Arte, o reproducere a statuii îi atrage atenția, rămânând profund impresionat de personajul biblic. • În 1912 discută cu E.Jones despre sensul interpretării statuii, peste un an se hotărăște s-o descrie și abia în 1914 îl publică în revista Imago, fără să menționeze numele autorului, dar lucrarea este însoțită de următoarea notă – ”Redacția nu a refuzat acest articol, care de fapt nu corespunde profilului revistei noastre , deoarece autorul lui este apropiat cercurilor psihanalitice, iar modul său de gândire se aseamană cu metodele psihanalitice”. • Abia în 1924 când începe editarea operelor sale complete se hotărăște să recunoască acest ”copil nelegitim”.

3. În această lucrare analiza se ghidează după metoda înterpretării viselor: detalii aparent lipsite de importanță, poziția ciudată a tablelor de legi și a degetului arătător de la mâna dreaptă a profetului ș.a. • Interpretarea freudiană se construiește pe ipoteza că Moise nu este interpetat în clipa în care, la coborârea de pe muntele Sinai, indignat de necredința poporului său se pregătește să-l pedepsească, așa cum susțin majoritateta interpretărilor. • Freud prin detaliile menționate vorbește despre indiciile unui conflict interior depășit de puțin timp, care exprimă compromisul forțelor sufletești contradictorii, care tocmai s-au confruntat: furia care îl impinge spre o acțiune punitivă violentă și grija pentru Table.

4. Vorbind despre interpretările operelor de artă, mânat de impresia pe care a produs-o această lucrare asupra sa, Freud face referință inițial la Hamlet și complexul Oedip. • Apoi sub titlul de o altă operă, ”magnifică și totuși enigmatică” o prezintă ca statuia de marmură Moise a lui Michelangelo din biserica San Pietro in Vincoli din Roma, care constituie doar o parte din monumentul funerar a lui Papa Iulius al II-lea. • Max Sauerlandt în 1912 , critic de artă spune că ”asupra nici unei opere de artă din lume nu au fost exprimate judecăți atât de contradictorii ca asupra acestui Moise”.

5. Capitol I • Michelangelo îl înfățișează pe Moise șezând, cu trunchiul orientat spre înainte; capul cu barba sa viguroasă și privirea sunt îndreptate spre stânga; piciorul drept este așezat pe pământ, în timp ce stângul este mai ridicat, sprijinindu-se pe sol doar cu vârful degetelor; mâna dreaptă susține tablele de legi și atinge cu degetele o șuviță din barbă; mâna stângă este așezată în poală.

6. În continuare face referință la descrierile inexacte ale mai multor specialiști, dar în final îl citează pe Thode: expresia figurii care vede - ”un amestec de furie, durere și dispreț”; furie în sprincenele încruntate amenințător; durere în privire; dispreț în poziția buzei inferioare, împinsă înainte și în colțurile gurii lăsate în jos. • Descrierile diferă de la o frunte augustă (Dupaty) la o frunte încruntată ce exprimă o furie imensă. Iar pentru Steinmann, Moise nu mai este legiuitorul sever, înarmat cu furia lui Jehova, ci preotul regal benefic și profetic. De asemenea unii vorbesc despre brutalitatea figurii și animalitatea formei capului.

7. Întrebarea pe acre o pune Freud - este Moise imaginea atemporală a unui caracter, dispoziții , sau îl înfățișează într-un anumit moment al vieții sale? • Criticii optează pentru ultima. În momentul în care Moise a primit tablele de legi de la Dumnezeu și întorcându-se la poporul său vede vițelul de aur în jurul căruia iudeii dansau. • Privirea lui este îndreptată spre această scenă care-i provoacă sentimente, care vor determina în momentul următor acțiunea violentă. • Michelangelo a întruchipat momentul ultimei ezitări, a liniștii dinaintea furtunii, descărcându-și furia asupra necredincioșilor. • Springer descrie: arzând de pasiune și zel, eroul își stăpânește doar cu greu emoția… fiind înfățișat în momentul actului de idolatrie, este pe punctul de ași manifesta furia. • Această descriere nu este tocmai în concordanță cu intenția sculptorului, deoarece și Moise este parte din cele cinci statui șezânde ale părții superioare a monumentului funerar papal, care urma să aibă un efect decorativ.

9. Mai mulți critici (Herman Grimm, Wilson, Wolfflin), îl descriu ca pe o mișcare reținută de a sări în picioare, ca și cum atenția a fost reținută de ceva, că mai șovăie încă. • C. Justi atrage atenția asupra poziției celor două Table de legi, care sunt pe punctul de a luneca pe scaunul de piatră. Moise are impresia că opera sa este distrusă și se îndoiește de poporul său, tumultul interior este trădat de mișcarea involuntară, lăsând să-i alunece tablele, mâna se îndreaptă spre piept și barbă, gâtul întorcându-se spre dreapta noastră, face ca mâna să antreneze barba spre stânga.

10. S-ar părea că degetele se joacă cu barba, așa cum un om modern se joacă cu lanțul de la ceas. • Mâna stângă este îngropată în haină în dreptul abdomenului (În Vechiul testament , viscerele sunt sediul afectelor), în timp ce piciorul stâng este deja retras în spate, iar dreptul împins înainte. Durerea sufletească este aproape paralizantă. • Întoarcerea capului și a privirii spre stânga, restul corpului fiind orientat spre înainte, justifică faptul că ceva i-a atras atenția. Piciorul ridicat de la pământ reprezintă pregătirea pentru a sări în picioare, iar tablele au alunecat datorită emoțiilor pe care l-au cuprins și că în momentul următor vor cădea la pământ.

11. Thode are două remarci care pun la îndoială descrierea: prima - tablele nu alunecă ci sunt fixate ferm, mâna dreaptă se sprijină pe ele, a doua - el atrage atenția că statuia face parte dintr-un grup și Moise este înfățișat șezând. • Aceste momente contrazic ipoteza că Michelangelo a vrut să întruchipeze un moment determinat. În fața sa trebuia să stea statuia lui Pavel. • Interpretarea conform căreia Moise va sări în picioare în momentul următor este infirmată, el trebuie redat liniștii sale, pentru a fi alături de celelalte figuri. • Și aici Freud își amintește că în timp ce a vizitat biserica San Pietro in Vincoli, aștepta să vadă tablele izbite, asta nu s-a întâmplat, ea emana o liniște sacră și furia întipărită pe figură.

12. Dacă se renunță la interpretarea figurii ca un moment fix, atunci rămâne să admitem că acest Moise este un studiu de caracter. • Thode spune: el întruchipează imaginea unui conducător pasionat a umanității, pătruns de importanța misiunii divine, se lovește de neînțelegerea oamenilor. • Michelangelo nu a creat o imagine istorică, ci un tip de caracter de o energie inepuizabilă, care supune lumea îndărătnică, care a prins în piatră nu numai relatarea biblică ci și trăirile sale intime, impresiile produse de imaginea lui Iulius, de Lupta de la Savanarola. • Knackfuss observă opoziția artistică dintre clocotul interior și calmul atitudinii exterioare.

13. Capitol II • În acest capitol Freud face referința la un specialist rus în probleme de artă Ivan Lermoliev (cu numele adevărat Morelli, medic italian), care era un specialist în destingerea picturilor originale de copii și a cărui metodă de lucru ar fi asemănătoare cu psihanaliza datorită analizei de valoare distinctivă, detalii ca lobul urechii, desenarea unghiilor, pe care copistul le neglijează. • În continuare se vorbește despre două detalii, poziția mânii drepte și a celor două table și barba eroului mânios.

14. Degetul mare e ascuns, doar arătătorul se află în contact cu barba, care apasă puternic asupra ei încât ea se ridică deasupra nivelului său, atât din partea despre cap cât și abdomen, deci atât imediat înainte de el cât și după el. • Celelalte 3 degete se sprijină îndoite pe piept, ele sunt doar atinse de șuvița din marginea dreaptă a bărbiei ce trece prin dreptul lor. • A apăsa cu un deget propria-ți barbă este un gest neobișnuit și greu de înțeles.

15. Mult admirata barba lui Moise coboară într-un număr de șuvițe distincte una de cealaltă. • Una din șuvițe din partea stângă, a fost silită să se curbeze ușor spre dreapta, formând o mică ghirlandă astfel intersecteză masa de păr din jumătatea dreaptă a bărbii. • Barba apare în întregime deplasată spre dreapta, deși capul e întors spre stânga. • În locul în care apasă arătătorul mânii drepte, masa de păr deviată din drumul ei își recapătă libertatea pentru a cădea vertical până când extremitățile ei se opresc în mâna stângă, care se odihnește în poală.

16. Apăsarea arătătorului mânii drepte se exercită în primul rând asupra șuvițelor din jumătatea stângă a bărbii, și datorită ei barba este împiedicată să urmeze întoarcerea capului și a privirii spre stânga. Și aici Freud se întreabă: care bărbat ar fixa cele două jumătăți de barbă una peste alta cu ajutorul unui singur deget. • Faptul că jumătatea stângă a bărbii lui Moise se află sub apăsarea arătătorului mânii drepte, trebuie să-l înțelegem ca o rămășiță a unui moment anterior, când relația dintre mâna dreaptă și partea stângă a bărbii era mai strânsă. Ghirlanda formată de barbă ar fi o urmă a mișcării de retragere a mâinii.

17. Astfel se deduce mișcarea de retragere a mânii drepte: • Moise în timp ce se odihnea, este îngrozit de larma poporului. Cuprins de mânie ar dori să sară în picioare să pedepsească nelegiuirea. • Furia se îndreaptă împotriva propriului corp, mâna nerăbdătoare apucă barba, care urmase întoarcerea capului strângând-o între policar și podul palmei, gest care amintesc de alte creații a lui Michelangelo. • Apoi mâna care apucase barba este retrasă brusc și prin degetul arătător suprapun șuvițele părții stângi pe partea dreaptă a bărbii. Aceasta fiind poziția fixată pe piatră.

18. Dar mâna dreaptă se sprijină sau sprijină tablele. Se observă că marginea superioară a tablelor este dreaptă, în timp ce cea inferioară are o proeminență ca un corn, și tocmai cu el tablele ating scaunul de piatră. • Doar marginea superioară a unor astfel de table obișnuiau să fie rotunjite sau scobite, tablele stau deci cu fața în jos și în echilibru instabil pe un colț.

19. Capitolul III • Freud în acest capitol, porneşte de la ideea că Moise nu va mai sări în picioare şi nu va mai arunca Tablele, va rămâne aşezat, stăpânindu-şi mânia, cu un amestec de dispreţ şi durere întipărit pe figură. Moise şi-a reamintit de misiunea sa, şi a renunţat la satisfacerea afectului său. • O triplă stratificare, în sens vertical este vizibilă la această statuie. Expresia figurii oglindeşte afectele dominante ale eroului; partea de mijloc păstrează urmele mişcării reprimate; piciorul se mai află în pregătire de acţiune, ca şi cum stăpânirea de sine ar fi progresat de sus în jos. • Mâna stângă se sprijină destinsă în poală şi cuprinde în gest de mângâiere capetele bărbii, ai impresia că ea ar vrea să anuleze violenţa cu care, un moment înainte, mâna dreaptă maltratase barba.

20. Pasajul din Biblie care descrie scena vițelului de aur: 7.Atunci Domnul a grăit lui Moise-coboară degrabă, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, a apucat-o pe un drum greșit. 8. Degrabă s-au abătut de la calea la care le-am fost poruncit-o Eu , și și-au făcut un vițel, turnat, și i s-a închinat și i s-a adus jertfe și iau zis: Acesta este Israile , Dumnezeul tău, care te-a scos din pământul Egiptului! 9. Și domnul a mai zis către Moise: Mă uit la poporul acesta și văd că este tare de cerbice! 10. Și tu, acum lasă-mă ca mânia mea să izbucnească împotriva lor și să-i prăpădească, iar pe tine te voi face popor mare!11. Atunci Moise s-a rugat de Domnul Dumnezeul său și i-a zis: ”De ce Doamne să se aprindă mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, cu putere mare, cu brațul vânjos?” 14. Atunci Domnul s-a căit de prăpădul pe care cugetase să-l aducă peste poporul său. 15. După aceasta , Moise se întoarse și se pogorî de pe munte, având în mână cele două Table ale legii, scrise pe amândouă părțile. 16. Și tablele erau lucrul lui Dumnezeu. Scriptura era Scriptura lui Dumnezeu săpată pe table. 17. Și auzind Iosua zarva poporului, pe când se striga, a zis către Moise: ” În tabără e strigăt de război!” 18. Ci Moise i-a răspuns: ”nu e nici glasul celor ce strigă că au biruit, nu e nici glasul celor ce strigă că au fost înfrânți: ce aud e glasul unora care zbiară”. 19. Iar când s-a apropiat de tabără și a văzut vițelul și danțurile, atunci a izbucnit mânia lui Moise și a zvârlit din mână tablele și le-a făcut țăndări la poalele muntelui. 20. Apoi a luat vițelul pe care-l făcuseră și l-a ars și l-a sfărâmat până l-a făcut pulbere. După aceea l-a risipit în apă și cu apa aceea i-a adăpat pe fii lui Israel…30. Iar a doua zi, Moise a vorbit poporului:” O, poporul acesta a săvârșit un păcat greu, căci și-a făcut un Dumnezeu din aur. 32. Și acum te rog iartă păcatul lor! Iar de nu Te rog, șterge-mă din cartea Ta, din cartea pe care ai scris-o!”

21. 33. Dar Domnul i-a spus lui Moise: ”Pe acela care a păcătuit în fața Mea, pe acela îl voi șterge din cartea Mea. 34. Iar acum du-te și călăuzește poporul spre locul ce ți-am poruncit ție! Iată îngerul meu va merge înaintea ta, însă în ziua în care îi voi cerceta, atunci voi pedepsi nelegiuire lor!”. Așa a lovit Domnul pe popor pentru că făcuseră vițelul pe care îl turnase Aaron” • Se observă mai multe pasaje care provin din surse diferite Versetul 8 Dumnezeu însușii îi comunică lui Moise că poporul său a păcătuit, dar în versetul 18. El se comportă față de Josua ca și cum nu ar ști nimic și este cuprins brusc de furie. • În versetul 14 el a obținut deja iertarea lui Dumnezeu, dar în versetul 32 el se întoarce pe munte pentru a implora iertare și obține promisiunea că pedeapsa va fi amânată.

22. Transformare pe care Michelangelo o dă lui Moise este mai importantă decât infidelitatea textului biblic. • Moise era o fire irascibilă și pasională. Într-unul din accesele sale de furie el a ucis un egiptean, care maltratase un israilean și a trebuit din acest motiv, să fugă din țară în deșert. Însă Michelangelo a sculptat, pentru cavoul papei un alt Moise, superior celui tradițional, tablele nu mai sunt sparte de furia lui Moise, însuși pericolul îl determină să-și stăpânească furia, sau îl împiedică să acționeze. • Impresionanta masă corporală și musculatura viguroasă ale eroului devin mijlocul fizic de expresie a performanței psihice: învingerea propriei pasiuni în numele unei meniri pentru care se simte ales.

23. Și Freud se întreabă care a fost motivul pentru care artistul a ales acest monument la monumentul funerar? • Motivele trebuie alese în caracterul Papei și în relațiile artistului cu el. Papa ca și Michelangelo încerca să realizeze lucruri mari și deosebite, impresionante prin dimensiunile lor. El a făcut să vadă în Michelangelo egalul său, dar l-a făcut adesea să sufere. • Artistul a împodobit monumentul papei cu acest Moise, ceea ce reprezenta într-o anumită măsură un reproș la adresa celui decedat și un avertisment pentru sine, ridicându-se prin această critică , deasupra propriei sale naturi.

24. Capitolu IV • În 1863, englezul Watkiss Lloyd a publicat o cărticică despre Moise a lui Michelangelo (46 pagini). • Și Lloyd a observat mai întâi că descrierile statuii sunt inexacte. Moise nu sare în picioare și mâna dreaptă nu ține barba. Autorul a interpretat corect poziția ciudată a bărbii, ca semn a unei mișcări anterioare, dar a omis indiciile furnizate de table, a cărui poziție considerată de el ca fiind cea originară, astfel și-a închis calea spre concepția conform căreia pornind de la detalii inaparente ajunge la o interpretare surpinzătoare a întregii statui.

25. În final Freud se întreabă: nu cumva acordăm importanță unor amănunte indiferente pentru sculptor, sau își asumă soarta unor interpreți care și-au închipuit că văd limpede ceea ce artistul nu a creat nici conștient și nici inconștient? La aceste întrebări nu poate să răspundă nici el. • Dar putem atribui unui asemenea artist în a cărui opere își caută expresia un atât de bogat conținut de idei, o astfel de naivă lipsă de decizie? • În sfârșit, spune Freud vina acestei incertitudini o poartă nu numai criticii ci și artistul. Michelangelo des și-a împins creația până la limita extremă a posibilităților de expresie și artă, dorindu-ne să ne facă să ghicim furtuna afectivă din urmele pe care le-a lăsat după consumarea ei, atunci când s-a restabilit calmul.