esente

1. CELE MAI VOTATE POEZII IUBIRE IMPOSIBILA Moldova lui Stefan ULTIMUL SARUT , esente Aprilie 2009- esente

2. 1 HORIA CEL MIC FELICIA ADRIAN GEORGETA NICU VIOLETA GABRIEL ADRIANA JUSTITIARUL MIHAELA GEORGE GEORGETA DELIA ROBERT MARIANA MARIANA GEORGETA FABYOLA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

3. 2 TAUNUL MARIOARA VISAN GEORGE IOANA SIMONA ELENA MIRELA MARA VIOREL ANNE MARIE MARIA MIHAI Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

4. SE MUTA MUNTII Roşia Montană...Când mă gândesc la voi mă frige Dorul,Moţii mei de-atunci şi de acum,Azi-noapte m-am visat cu Crăişorul,Venea spre Bălgrad obosit de drum,Venea spre locul osândirii sale,Cocoşii se-auzeau cântând în zori,Nu avea lanţ la mâini şi la picioare,Purta pe umeri ţundra grea de nori...Şi-acolo sus, la Roşia Montană,M-a întrebat, sub zările surpate-„Se Mută Munţii?Doamne, ce dojană!Şi Aerul se tulbura departe...Tăcut, ca piatra, m-am trezit din vis,Crăpaseră cuvintele de gerŞi dintr-o dată parcă s-au aprinsLămpaşele minerilor în cer..................................................„Se muntă Munţii?” murmurau pe rândPădurile de brazi, de fagi şi paltiniŞi Aurul se-ntuneca gemândÎn dedesuptul lor, cel greu de patimi... horia retur

5. MAI LASA POEZIA SPUNEA MAMA Mi-aduc aminte când eram copchil-Mai lasă Poezia, spunea Mama,Vai, Doamne, cum mă furişam tiptilŞi tot citeam, ea-nţelegea, sărmana!Mă trimitea cu mieii la păşuneŞi-atâta bucurie era-n crâng!Eram frumos pe-atunci, ca o minuneŞi ei de-o vreme după mine plâng…Din versul meu cuvintele asudă,Petrolul era scump şi lampa chioară,Sărmani părinţi, duruţi de-atâta trudăÎşi odihneau tăcerile spre seară…Mă uit la ea, la Maica mea de-acum,Sub perină ce credeţi voi că are…Cel mai ne-scris şi mai frumos volumŞi nu-mi mai spune- du-te la culcare… POETUL NU SE-MBRACA NICIODATA Poetul nu se-mbracă niciodată,El vine cu un strai de lângă CerŞi roua de pe umeri prea-curatăE plină totdeauna de mister.Parc-ar muri prin el nişte câmpiiDin care pleacă ierburile-n soare,De îi rămân amiezile târzii,Iar ochii lui cuminecă fecioare...Seara vorbeşte numai de păduri,Iar noaptea tace să vorbească ele,Pe umeri poartă Munţii cei mai suriŞi a orbit cât s-a uitat la stele.Poetul nu se-mbracă niciodată,Căci goliciunea-i frumuseţea lui,El este gol când vine şi când pleacăŞi nu îndură straiul nimănui... Autor Nicolae Nicoara Horia retur

6. PRIETENII MEI Da, APUSENII mei îmi sunt altarePe care-mi pun genunchii şi mă rog,Îmi ştiţi prea bine zarea ce mă doareŞi toate bucuriile din stog...Le-am adunat acolo cu migalăSă nu le risipească vremea-n vânt,Voi sunteţi potolita mea răscoală,Întâiul meu şi ultimul cuvânt...Vă mulţumesc, prieteni şi vă spun,Precum şopteşte mugurele florii-Odihnă n-am şi nu mai am gorun,Dar mi-a lăsat prin trupul meu fiorii...Vă mulţumesc, prieteni, lângă voiVine cuvântul meu tot mai aproape,Vă dau Lumina ierbii înapoi,Ea să vă fie pururea sub pleoape... Horia cel mic retur

7. NTRE PAMINT SI CER Ca floarea ierbii trecemŞi-n urmă alţii vinSă ducă mai departeVremelnicia noastră,Şi timpul trece-n goanăŞi el e mai puţinDe nu ne mai încapeSub zarea cea albastră...Cine din noi anumeDe noi se tot ascunde,Cine de cine oareI se tot face dor,Ce-i alergarea astaDe unde spre ne-unde?Tot mai trudit e trupulŞi oasele ne dor...Cei dinaintea noastrăS-au dus si nu mai sunt,Plecarea lor devremeNici n-o băgăm în seamăTârziu când ne cuprindeAşa un fel de teamă-"Căci pulbere sunt toateŞi goană după vânt!"Nu-i cine dintre coasteSă ne alunge frica? IÎn răsuflarea noastră LA NUNTA CUVINTELOR Acest Poem abia te mai cuprinde,Eu pentru tine-l scriu, să nu te mire,Cât a trecut de-atunci! Ori mi se pare,Tu, cea promisă, eu Poetul-mireÎţi recitam acolo sus pe DealŞi-n urma noastră de la cununieUrcau nuntaşii înspre Casa nunţii,Acasa mea care ne-a fost să fie...Ţi-aduci aminte cum ploua din CerCu flori de Mai topindu-se-n cuvinteŞi azi îmi vine parcă să te cerSă-mi fii Mireasă cum erai–nainte...Dar e târziu şi Casa e pustie,Cu storurile trase peste gândAcolo, pe un Deal de Poezie,Doar paşii noştri se aud urcând... Horia retur

8. Se face tot mai ger-Vai, despre suflet încăNu pomenim nimica,Uităm că el ne ţineÎntre pământ şi cerŞi-aşa el nu-i al nostru,Cel dintru început,(O ştie fiecareCe-aleargă dintre noi!)El ne-a fost dat de DomnulÎn lume cu-mprumutPână în clipa-n careNi-l cere înapoi...Ca floarea ierbii trecem,Ca ea măcar să fimScăldată din înalturiDe picurii de rouă;E vremea pe sfârsiteSi-n toate ne grăbim-("Perdeaua cea din templuS-a rupt atunci în două!...) Horia retur

9. BALADA NETRMINATA De-atâta treabă cât’avemNici nu mai ştim dacă suntem,De-atâta treabă fără rostNici nu mai ştim dacă am fost...De la infern până-n OlimpN-avem răbdare şi nici TimpŞi-aşa orbercăim mereuÎntre satan şi Dumnezeu...Şi-atunci, când nu ne-ajung arginţii,Ne vindem fraţii şi părinţii,Ne vindem tot ce n-am avut,Prezent şi mai ales trecut...Ne punem gaj pe Viitor,Pe ne-născuţi de maica lor...De-atâta trudă în zadarNu mai avem în CalendarNici Sărbători şi nici blesteme-Odată, va veni o vreme...De-atâta treabă care nu-i,Plâng soclurile sub statui,Iar tu, de vrei să fii vreodată,Fii treaba mea, neterminată... Nicolae Nicoara Horia retur

10. TOT MAI TIRZIU... Tata coseşte iarbă sub pământ,Fiul adună fânul în cuvinte,Somnul Mamei subţiat de vântDinspre seară îşi aduce-aminte...Doamne, câtă linişte-i pe Deal,Fluturi albi se-aud sunându-şi zborul,Întotdeauna ne rămâne-un malPe care uită să-l mângâie dorul.Arde lumina-n clopotul de ceară,Tot mai târziu se face lângă cer,Prin ochii mei se vinde o fecioară,Când pleoapele o iartă şi o cer.Trupul ei e-un fel de zvon de nuntăTulburător de fraged ca un visPrin care doar Poetul îşi frământăSufletul poemului promisŞi e atâta iarbă pe pământ,Coasa tatei nu mai are gură,Prin somnul Mamei subţiat de vântA căzut o stea în bătătură... Horia cel mic retur

11. Iubeşte-mă cât încă mai pot scrieCu mâna mea flămândă peste vânt,Tu eşti întâiul semn de PoezieFără de care n-ar mai fi cuvânt.Iubeşte-mă cât se mai poate încă,Iubita mea din veacul douăzeci,Ca Prometeu mă simt legat de stâncă-Vulturul meu, tu vii mereu şi pleci...Să ne iubim, iubito amândoiCu-acelaşi dor de Dragoste de viaţă,Să ne iubim şi dincolo de noiSă ne iubim cât încă-i dimineaţă.. IUBESTE-MA Iubeşte-mă cât încă e lumină,tPrin alte părţi deja s-a înserat,Sufletul meu, fărâmă cu fărâmă,De-o simfonie stranie-i arat...Iubeşte-mă cât încă mai respirăPrin muguri floarea dorului de floareŞi Aerul se tulbură pe lirăSub Ochiul tău ce mângâie şi doare!Iubeşte-mă de-a pururi nefardată,Iubeşte-mă, iubito, natural,În tine veşnic se ascunde-o fatăPrecum se-ascunde Râul într-un val.Iubeşte-mă cât încă eşti frumoasă,Aşa precum erai la începuturi,Cu-acelaşi neastâmpăr de mireasă,Cu-acelaşi zbor incendiar de fluturi.Iubeşte-mă cât încă e devremeCu disperarea ultimului gând,Buzele tale murmură poemeŞi părul tău se-aude murmurând... retur

12. SI EU TE-AM RASTIGNIT Şi eu Te-am rãstignit pe cruce, Doamne,Venin de-atâtea ori Ţi-am dat sã bei,Cuvântul meu Te-a pironit în chinuriPe Golgota, acolo-ntre mişeiŞi n-am crezut puterii Tale sfinteDin faptele şi pildele ascunse-Sunt vinovat şi eu deopotrivãCu fariseii Veacului, Iisuse!Ca animalul, cel fãrã-de-lege,Eu m-am târât vremelnic pe pãmânt,La Învierea Ta ce va sã fieTrezeşte-n mine Omul care sunt!La Tine vin acum, în Zi de Paşte,Neputincios, un bulgãr de pãmântŞi simt şi-aud şi vãd cum mã re-naşteUn Duh statornicindu-mã-n Cuvânt. Autor Nicolae Nicoara Horia retur

13. Ca un străin şi fără paşaportMă simt acum în Casa mea pustie,Nici liniştea de-aici n-o mai suport-Există-n ea atâta gălăgie... CA UN STRAIN Străin mă simt şi fără paşaportLa Sohodol, în Casa mea pustie,Nici liniştea de-aici n-o mai suport,Există-n ea atâta gălăgie!Păreri de rău se-aud bătând la geam,Ori semne-mi fac de dincolo părinţii?Mă ceartă din icoanele lor sfinţiiUitaţi din vremea când copchil eramŞi îi rugam în nopţile cu lună,Când viscolea cu ură pe pământ,Să facă lumea din cuvânt mai bunăŞi mai curate toate câte sunt...Acasa mea- răcoare şi văpaie!Aici în tine m-am trezit Poet,Te văd cum te topeşti încet, încetPe sub zăpezi, sub arşiţă şi ploaie...Sunt obosit, ca Prometeu pe stâncăŞi timpul roade din ficatul meu-Trecură anii, vor mai trece încă?Mai ştie numai bunul Dumnezeu......................................................... HORIA retur

14. Striveste-mi gindul si-amintireaStriveste-mi ochii verzi in floriSi-n veci sa nu-ti intorci privireaCaci m-ai uitat de-atitea ori.Noi am jucat pe-atitea sceneDoar roluri dintr-un teatru mutStriveste-mi lacrima-ntre geneStriveste-mi ultimul sarut. ULTIMUL SARUT Striveste-mi lacrima-ntre gene,Striveste-mi ultimul sarutCaci am jucat pe-atitea sceneDoar roluri dintr-un teatru mut.Striveste-mi visele in palmaStriveste-mi sufletul sub pasiCaci a venit ultima toamnaSi poti prin frunze sa ma lasi.Striveste-mi lacrima iubiriiStriveste-mi si privirea-n zoriDar nu uita ca fericiriiI se cuvin atitea flori.Striveste-mi inima-ntre valuriStriveste-mi viata in zapeziSi vino-apoi cintind pe maluriDin cind in cind sa ma mai vezi.Striveste-mi clipele in noapteStriveste-mi noptile in zoriCaci ultimele mele soapteSe pierd incet, printre ninsori. Autor Felicia Feldiorean retur

15. ULTIMUL VALS Cind toata iubirea acum s-a sfirsitSi noaptea se-asterne in noi si-nfinitSe-aude in taina un trist, ultim valsDar noi ne-am pierdut chiar si pasii de dans.E totul pierdut in zapada din noiSi visul ce-a ars peste punti, peste ploi,Am vrut sa plutim intr-un vals neuitatDar valsu-a murit si noi doi ne-am uitat.Se sting chiar si flacari cind visele morCind nu mai astepti nici un alt ajutorSe rup chiar si punti care leaga iubiriSi se-nneaca oftind dureroase-amintiri.Si daca si-a noastra iubire a fostSa moara in zori, negasind adapost,Nu-i nimeni de vina, caci totul e zborSi toate din jur se si nasc, dar si mor.In seara aceasta s-aprindem facliiSa arda iubirea cit oameni vor fiSi ultimul vals sa se-auda incetCintat pentru ultimul nostru banchet. Felicia Feldiorean retur

16. DOINA PROMISA Du-ma la izvor de nucUnde cint-un pui de cucCinta, cinta si suspinaInima-i de lacrimi plina.Du-ma la izvor de teiUnde pasc frumosii mieiSa nu plingeti, dragii mei...Du-ma la izvor de dorUnde-i omu` calatorIarba tace si inginaCiinii latra pe la stina.Doru-i dor si tare-as vreaSa m-asez frumos pe-o steaSi sa cint si sa inginLacrimile sa-mi infrin`.Doina, doina, cintic dragDu-ma la izvor de fagUnde-i omu` calatorPrin lume ratacitor.Cinta, cinta si suspinaInima-i de lacrimi plinaInima-i de lacrimi plina... Felicia Feldiorean retur

17. Tu ai deschide cel din urma plicCu totul imprecis, dar linistitSi ai vedea ca nu ti-am scris nimicSi doar atunci ai sri cit te-am iubit.E ziua ta, iubite, o zi de-april,cu floriE ziua ta, iubite, cu soare si amieziIn clipa asta mare as vrea sa vin in zoriCu flori de mar pe crestet iar tu sa ma dezmierzi. DE ZIUA TA E ziua ta, iubite, o zi de-april cu floriE ziua ta, iubite, cu soare si amieziIn clipa asta mare as vrea sa vin in zoriCu flori de mar pe crestet iar tu sa ma dezmierzi.Acum, iubite, lacrimi sint pe floriSi lacrimi curg pe albii mei obrajiSi sufletul mi-e invadat de noriSi ploua cu tristete si pe brazi.Si ziua ta e cit un infinitSi ziua ta e cit o inserareSi azi, cind ma gindesc cit te-am iubitAs vrea sa nu mai fie sarbatoare.In clipa asta suntem numai noiCei despartiti de munti, dar cit de-aproapeSi nu putem sa ne-auzim de ploiSi nu putem sa ne vorbim de ape.In clipa asta eu as vrea sa fiuIn infinit sau poate mai departeSi sa-ti trimit cu sufletul pustiuMereu cite un plic pina la moarte. Felicia Feldiorean retur

18. ECHITATE împărţim sentimenteleşi jumătate din visurichiar dacă paşii tăisunt mai lungicu câteva lacrimiiar eu de-abia îţi zărescamintirileîmpărţim lumeaşi tu ai ales noapteamai avem puţintu vei veni oricumchiar dacă eu am să uitsă te strigde pe piedestalulpe care m-ai lăsatsă număr stelele din privirea taîmpărţim ZILE NEINVENTATE îngropai frunzeleşi te alintai sub soarele crudera sâmbătaduminica nu era inventatăiar lunea dintre marţişi restul cuvintelorera înfăşurată încă înpropriile ei amintiricurgeai atât de firescîn peisajul sfârşitului de inimişi părul tău imensflutura ca strigătul lui Ahilepeste lumi şi sentimentedoar de tine ştiuteacum tacideşi n-ai încetatsă cauţi pietre rotundeprin grădina measă râzi de atâtea lacrimişi să zboriîn toate zilele neinventatedoar eu sunt mai străincu o zişi aştept încă împietrit noapteasă-ţi pot mângâia sărutul Adrian Paparuz retur

19. TIMPLARUL un tâmplar de la marginea lumiitâmplărea într-o zi o povesteşi doar lemnul cuminte ştiacă în inima lui e tristeţear fi vrut să sculpteze cuvintesau să spună povestea cuivadar aici demult se oprise timpulşi viaţaaşaînvăţase să fie tâmplarulun ultim tărâmiar de teama uitării de sineîşi dorea să îşi facă un drumpe care copiii din lumece în viaţă veni-vor cândvasă ajungă măcar doar o clipăpână în inima sa Adrian Paparuz retur

20. MAMEI DE ZIUA MEA te văd tot tristămângâind cărareacu palmele însângeratede amintirişi-n fiecare clipăpriveghind mirareaţi-i orizontul leacpentru priviridoar tu mai ştiică pasul meurămas-a în această tinăşi nicăieri sufletul meunu va găsiprecum aici odihnăte văd mereu în tot ce suntşi-ntotdeauna fi-voi lângă tineşi chiar de nu-svoi fi mereumereu lângă iubire Adrian Paparuz retur

21. CRETINUL dar, mai treziti-va odata,gândi cretinulsi în zbor o pasare se frânse.dar, mai treziti-va,striga,lovind cu pumnii-n stâncasi de pe piscse narui o biata ciuta sfânta.treziti-va,treziti-va,ma dor genunchii de credintasi-apoi cazuorbit de pocainta.dar, mai treziti-va odata,muri cretinul, murmurând,si-n urma luichiar Dumnezeu îsi aplecaurechea la pamânt. Adrian Paparuz retur

22. NU STII tu nici nu stiica astazi a plouatcu lacrimile tale!stai cocotata acolo,pe masa din sufrageriesi nici macarnu ma-ntrebicând a-nceput sa ploua...surâzi stupid,nici nu-ti pasaca ai început sa mirosia credinta,ca lumea te priveste bruscca pe o sfânta...numai eu nu te cred,pe mine nu ma poti minti!am obosit sa te credsi sa alerg ca un nebundupa lacrimile tale...uite,ploua,iar eu nu mai am locla mine în sufletpentru atâtea lacrimi! Adrian Paparuz retur

23. RESCRIU SPERANTE Îmi culc sufletul pe braţul luminiice mă poartă spre Tine...Simt clipa desculţă furişându-sepe claviatura timpului,aud sunetul culorilorce poartă în paşi divinianotimpurilece-mi bat la fereastra sufletului.Îmbrac gândurileîn catifeaua rugăciuniiprin care mă ridicacolounde pot atinge sufletul...îl simt... îi vorbesc...Timpul îşi opreşte pasul...Te simt atât de aproapeîncât... aud liniştea...Pe fruntea dorinţei rescriu speranţe,clipa râde în poezieşi, din dureri anonime,sufletul înfloreşte iubire DORINŢA DE ÎNALT Adună înserarea din strofe violete,Vocale fulgerânde printre silabe şchioape;Sunt muguri de credinţă poemele discrete,Cuvinte destrămate pe-ntunecate ape.În vatra ursei arde simţirea goliciunii,Se mistuie himere în palma nerostirii…Cu buzele-nsetate de seva rugăciunii,Din clipa veşniciei beau cupa izbăvirii.În cartea sorţii scrie o mână nevăzutăDorinţa de lumină, dorinţa de-mpăcare;Simt focul rugăciunii cum inima sărutăŞi gânduri se îmbracă în haine de iertare Georgeta Muscă Oană retur

24. SPERANTA PASCALA Se împletesc lumini în depărtareŞi-un cânt, ca un ecou, spre el străbate,Întoarce-o pagină în cartea-n careSimţirile îi sunt încătuşate.De lacrimă privirea este arsă,Se simte din ce în ce mai obosit...Şi necăjit, furia îşi revarsă,Pe căruciorul în care-i ţintuit.Îngheaţă braţu’ ce aspru-l cuprinde,Fiori de durere îl iau cu asalt.Se vede un nimeni, drum spre niciunde...Tăcere... Tăcere sculptată-n bazalt.*Se despletesc lumini în depărtareŞi-n suflet, blând ecou de vis renaşte.Speranţa de a-şi reveni tresare:„Să fie o minune-n zi de Paşte”? Georgeta Muscă Oană retur

25. SUNT VALUL SINGURATEC Mă desfrunzeşte timpul de clipele senineCu vis ce moare în crizanteme îmbrumate,Prin trepte ruinate, ce mă purtau spre tine,Se frânge crinul vieţii pe-o margine de carte.Pe rând foile par să întoarcă de la sineSub ochi himerici, tăceri în lacrimi ancorate,Mă desfrunzeşte timpul de clipele senineCând visul moare în crizanteme îmbrumate.Îmi fulguie amurgul din amfore străineSecundele cernite, de spaime-nfiorate,Ce zămislesc doar noapte, şi în vâltori marineSunt valul singuratic, limanul e departe...Mă desfrunzeşte timpul de clipele senine Georgeta Muscă Oană retur

26. MOLDOVA LUI ŞTEFAN Bronzul clopotelor sacre cheamă la mormânt Moldova,Din Carpaţi şi pân’la Nistru, toţi ce poartă în suflet slovaCa să ne-amintim strămoşi, ce-au pierdut sângele-n vanPentru a fi, doar o Moldovă, o Moldovă a lui Ştefan.Adunaţi-vă la Putna, pentru a auzi din nou,Vorbele prin veacuri sfinte şi-a poruncilor ecou,Că Moldova nu-i a voastră, ci-a urmaşilor în veciŞi suntem datori ca naţie, s-o dăm cu hotare-ntregi.Mergeţi moldoveni la Putna şi vă daţi mână cu mânăAdunând în piept durerea izvorâtă din ţărânăCălcaţi în picioare brazda Prutului şi faceţi pod,Din istoria latină a lui Ştefan Voievod.Rupeţi legile străine ce-au schimbat vorbire, portŞi în ţara ta obligă, să faci uz de paşaportEpuraţi sângele ţării de venetici şi de hoţiCare-n vârf de piramidă se declară patrioţi.Ridicaţi spre ‘nalt privirea, arzând blestematul jugLa căldura întregirii şi la flacără de rugIar cenuşa ca ofrandă pentru Ştefan, îngropaţiÎn mormântul de la Putna şi la poale de Carpaţi Nicolae Stancu retur

27. LA MORMÂNT În ochi iţi joacă lacrimi şi-ai mâna tremurândă,Când iarba-abia cosită de pe mormânt o strângi.Acolo jos e mama, cea bună şi cea blândă,Pe care niciodată, nu poţi s-o mai atingi.Durerea te apasă şi simţi o sufocare,Iar pieptul iţi tresaltă, de dorul arzător.Ai vrea cu moartea hâdă, să pleci pe-a ei hotare,Să-ţi vezi o clipa mama, o clipă doar să mori.Săruţi pământul reavăn şi-n lacrimi nesecate,Uzi crucea putrezită, de vremuri sau de ploi,Îi mângâi amintirea, durerilor plecate,Spre locuri neştiute, în lumea de apoi.Aprinzi o lumânare, ce crezi că luminează,Cărările ce duce, la bunul Dumnezeu,Apoi săruţi pământul şi crucea ce vegheazăSă doarmă liniştită, s-o apere de rău. Nicolae Stancu retur

28. IUBIRE INTERZISĂ Ai strâns atâta ură, că sufletul ţi-e gheaţăŞi timpul ţese giulgiu uitării peste vis.Ai şters din gânduri lupta şi pofta pentru viaţă,Forţând nedrept destinul, să fie drum închis.Ai înfrânat dorinţa, fărâma de ispită,Ce mângâia auzul cu gingaşele şoapte,N-ai înţeles că viaţa te vrea, a fi iubităŞi zi va fi într-una, chiar după lungă noapte.Te-ai izolat de tine şi-ai scris pe carapace,Iubire interzisă, vă rog… a ocoli.N-ai înţeles mesajul, de-a fi şi de a faceŞi uscăciunea vieţii, de nu poţi iar iubi. Nicolae Stancu retur

29. UN ULTIM TREN Ai prins un ultim tren din gară,Dar ai ales la prima să coboriTe-ai risipit ca fumul de ţigară,La o cafea cînd ne trezeam în zori.Ai consumat la foc de paie zelul,Şi-a ta sperantă ai făcut-o scrum,Nu ai văzut nici luminita din tunelul,Ce-ti arăta cărarea spre un drum.Ai şters din orizonturi viseŞi le-ai ucis plecând spre neştiut,Sau după falduri de cortina, în culise,Priveai un rol, cândva de noi făcut.Vor trece multe trenuri poate,Prin gara cu peronul gol,Dar e târziu şi-s pline toateŞi nimeni nu va mai juca un rol. Nicolae Stancu retur

30. MAI STAI... Mai stai cu mine maică, mai rupe doar un ceasDin timpul care zboară, din timpul cel avidO oră lângă tine , o oră de taifasMi-ar umple nopţi de veghe şi zilele de vid.Mai stai cu mine maică, să sorb puţină viaţăSă mă încarc de clipe, atât cât mi-a rămasCă mare este ghemul dar scămoşată aţaSi timpul nu aşteaptă e aspru, e vrăjmaş.În goană de avere sau de măruntă treabăNe depărtăm de casa, uitaţilor părinţiMai trecem câteodată şi-atunci în mare grabăSă le-aruncăm de milă o mâna de arginţi.Ireversibil timpul , întoarce nu se poateDegeaba vrem o clipă, din ce sa irositCa fumul se vor pierde averile şi toateCe te-au ţinut departe de cei ce te-au iubit Nicolae Stancu retur

31. CE PASĂ LUMII DACĂ... Ce pasă lumii dacă ai strâns în piept durere,Iluzii rătăcite sau spaima unui vis.Că singur treci prin grele şi nici o mângâiereNu te răsfaţă-n viaţa în drumul spre abis.Ce pasă lumii dacă îţi cumperi nemurire,Prin slove aranjate sau cu grămezi de bani,Ca fumul se destramă iar din a ta trăire,Nici scrumul nu rămâne de trece câtva ani.Ce pasă lumii dacă renunţi a sta în scenăŞi alţii sunt actorii în piesa ta săracăNu mai vibrezi la viaţa ce pare-a fi o gheenăŞi-ţi pui iar întrebarea…ce pasă lumii dacă.. Nicolae Stancu retur

32. GENERIC Îmi e străină ura si n-am strâns-o în braţeNici chiar atunci când viaţa mi-a fost jucată, tristLa loteria-n care mizau, cu sârg , paiaţePe-un suflet condamnat la răstigniri de crist.Mi-am postit suferinţa sub tainice pustiuriCând am închis izvorul cu boabele de rouăCa să las lumii, slobod, surâsul sub frotiuriSpre-a înţelege, astfel, că port o haină nouă.Pe nesimţite, timpul pe tâmplă a prins floareSă-mi amintească,-n treacăt, că vremea a albitPentru iubiri aprinse şi doruri trecătoareLa ceasuri de ispită şi somn de nedormit.Şi iau din amintire doar vorbe de povesteCând, câte-un curios, mai scormone-n trecutApoi las, greu, oblonul uitării- aşa cum estePeste singurătatea ce-mi e, demult, un scut.Iar din tăceri pedestre, pe braţul stâng al luniiÎnşir din simţăminte şiraguri de veşmântÎn care-mi picur slova, aprinsă, cum vor uniiOri pun în ea culoarea iubirii de cuvânt. E ultimul meu rost pe drumul către mâineAl cărui căpătâi l-aş vrea tot mai departeSă pot privi apusuri, să simt miros de pâineCând vălureşte grâul ca filele din carte.Mă judece o lume, chiar cine nu mă ştieDin zilele trecute sau cele de acum...Eu sunt ca fiecare şi cin’n-ar vrea să fieAltfel decât marcajul pictat de soartă, oricum.... Violeta Andrei retur

33. Numai bătrânul vals, prins în delirAdună, tot la fel, pe toţi învinşiiDe-aceaşi dragoste, aprinsă de zefirCând Dunărea îşi cheamă-n flori, caişii. SECVENŢĂ La Dunăre, caşii par domniţe...Miresme crude izbucnesc luminăLe-adună gândurile-n dalbe cununiţeŞi le aştern pe fruntea mea senină. Se înmlădie-n verde salca brunăIar pletele-i, de vânt, se-ating uşorEa ar voi, şi astăzi, să-mi mai spunăCă de acelaşi anotimp îmi este dor.Şi trece fluviul - drum nepăsătorÎn murmur lin ce pare mustru falsPentru iubirile din timpul visătorCu muguri desfăcuţi în paşi de vals.M-ademeneşte-n cântec cu un rost-Tainele-şi fac sub stele jurăminteLa fel ca şi atunci când eu am fostÎndrăgostită de un dans şi de cuvinte.Alte poveşti trag ramele la malSă-şi odihnească, din tumult, fiorulŞi-s alte vise-n scalda unui valCând sălcii răcoresc în ape dorul. Violeta Andrei retur

34. Sunt suflete mărunte, ce strecoarăÎnşelător, în alţii îndoiala !E clar, micimea lor stă în povarăCă nu-şi mai pot înfrânge... bâlbâiala !De sufletu-ţi deschizi, simţi muşcăturaCe şarpele-o aplică prăzii sale !Şi-ţi spui uimit că s-antrecut măsura...Că nimănui n-ai vrut să stai în cale !Sunt unii ce-au pierdut simţul măsuriiIar neştiinţa lor hrăneşte răul...Şi totuşi mai au şansa adaptăriiSă nu-i grăbim, cerându-le călăul ! DRUM PRINTRE OAMENI Tot uit că suntem oameni, când vorbescDespre ce-i bun, ce-i drept, sinceritate...Mă simt un caraghios când mă-ndoiescCă omul e făcut doar din păcate !A fost creat întâi din sentimenteCe naşte-apropierea dintre semeniIubire, drag, alint : ingredienteCu sacrificiu şi tandreţe-asemeni !Şi ce-a rămas ? O palidă dorinţăDin cel ce se spunea că e o culmeDe-ntelepciune, bună-cuviinţăStăpânul absolut pe-ntreaga lume !Nu-i greu să îi observi, sunt lângă tineSunt cei cu care poate, ai dat mânaŞi cărora gând le-ai dorit de bineŞi sănătate, spor, dintotdeauna !....dar ei ???...Spre cer îndreaptă ochii rugătoriCând vreun necaz li se iveste-n fata!În timp ce gura, macină de zorPe-oricine, neales, le cade-n brate ! Gabriel Matrana retur

35. CE CREZI ? Ai mai văzut vreodatăNebun să fii de drag ?Să cânţi, mergând pe stradăDin nori să faci şirag ?Să stai, lipind pământulCa seva să-i asculţiCu ochii către astreDar gândul înspre munţi ?Să iei fără de teamăBobiţele de rouăSă nu tresari de spaimăCând fulgeră şi plouă ?Să simţi că eşti doar aburSau aripi să îţi creascăŞi-o cursă pe un nour...Ţi s-ar părea firească ?Nimic nu-i imposibilCând inima ţi-e...soareCând sufletul sensibilDeschis ţi-e, ca o floare !Eşti gata ca iubireaCu toţi să-mpartasestiŞi-un strop din fericireaVieţii, dăruieşti ! Autor Gabriel Matrana retur

36. IUBIREA CARE ARDE Nu te-ai gândit, niciodată, femeieCă dragostea nu-i decât dulce scânteieNu ştii că un foc nu se stinge cu ploaieŞi-ai frânt o iubire, cu-a ta vâlvătaie ?Cel ars, doar un flutur, acum este scrumDin dragostea ta a rămas numai fumDe-aduceri aminte şi tainic regretDoar cuvinte-mpletite-ntr-un vers, de poet...E lecţia tristă, şi-i bine să-nvetiIubirea-i descrisă un joc, de poeţi...Scânteie să fii, că iubirea-i scânteiaCe-o caută cu toţi într-un gând : e femeia !Dăruieşte cu calm, liniştit, răbdătorŞi nu te aprinde cu foc arzător...Ridică un voal, spre ce te-nconjoaraN-arată tot ce poţi, vei fi pradă uşoară..Iar de te aprinzi, ţine minte femeie,N-arăta dintre flăcări, decât o scânteie..Apoi alta, şi alta, şi-ţi va fi suficientSă păstrezi lângă tine bărbatul, atent... Gabriel Matrana retur

37. S-a-nsamantat în inimiChiar lipsa de-a mai credeÎn ce-i frumos şi trainic,Iubire, mângâiereA fi viclean şi lacomSpre asta omu-accedeE-o culme, egoistă,De-a-mprăştia durere...Să-ncerci a schimba totulE-o muncă de titanPe care nu e nimeniÎn stare s-o asume !Păcat, sinceritateaCe nu costa un ban,Ajuns-a de vânzare....Sordid izvor de glume !Rămâne...Ce rămâne din totDecât speranţaDe-a reclădi umanulLa loc, din temelii ?Dar vom putea noi oare ?Avea-v-om siguranţaCă truda ce-o depunemNu va fi în pustii ? LUMEA IN CARE TRAIM Trăim cu sigurant-ApocalipsaCăci prea e plinăLumea de nebuni !Nu mai există CrezŞi nici PedeapsăAbia-i distingi din răi,Pe cei ce-s buni !Nu mai existăDragoste de-aproapeIar oameniiSe-mproasca, cu noroi !A dispărut noţiunea sfântăFrate,Din jalnicul motiv,Că sunt Nevoi !E-o lege-a jungleiCe domneşte-n toateSe minte şi se fură tot,Pe faţă !Nimic şi nimeniCred că nu mai poateS-aprindă iar lumina din om !E multă ceată... retur

38. Cât mai există soareLumina să aducăÎn suflete pribege,Ce-şi caută adăpost,Se merită-ncercareaCăci nu există legeSă-mpiedice iubireaDe oameni ! Hai, din suflet,Să facem avanpost ! Gabriel Matrana retur

39. Coboară din sfera-Ti înaltăŞi-mparte la toţi din putere,Să lupte, să-şi facă o soartă...Cu noi, vor putea să mai spere ! DA-MI DOAMNE MOLDOVA-NAPOI Dă-mi Doamne, Moldova-napoi !Ţi-o cer pentru ultima oarăRomâni sunt şi ei, ca şi noiŞi-i greu să trăieşti fără Ţară !Nu spun că la noi, râu-i lapte...Nici mierea nu curge din stupiPuţinul ce-avem, l-om împarteDe-ar fi de la gură să-l rupi !Ne doare fărâma de frateCe plânge departe de noiCu lacrimi, aceleaşi, sărateDe chin şi amar şi nevoi !Şi cred că, la rându-le, sigurNutresc chiar de-i greu, sentimenteCă-n doi te descurgi, nu fiind singurCând “cizma”-ţi impune-argumente !Tu Doamne, alungă-Ti sfialaNu vezi că-i vărsare de sânge ?Şi nu te sugrumă-ndoialaCă-i trist un popor care plânge ? Gabriel Matrana retur

40. FLORIILOR Chiar dacă norii stau grămadăŞi ploaia bate-ncet la geamNe facem suflet "baricadă",Iar armele sunt flori de ram !E-aproape ziua când, gingaşeFloriile le-au dat un numeSpre-a fi iubite, pătimaşeŞi adorate-n astă lume !Indiferent ce nume poartă,De floare, simplă sau regală,Femeia este-a noastră soartă...De ea te-apropii cu sfială !E suflet pur, fără de vârstăE permanent-atemporalăS-o preţuim fiindcă existăŞi este-a timpului vestală Gabriel Matrana retur

41. Iisus a dar exemplu de durere...Iar dragostea de oameni l-analtatDeasupra tuturor celor ce, fiereVărsat-au peste El şi l-au scuipat !Nu ne dorim supremul sacrificiuNici puritatea să ne-o dai prin chin !Deci , prietene, îndur-acest supliciuSpre-a izbăvi norodul de suspin !Şi poate-aici un om, acolo altulDorind blândeţea-n lume s-o împartăSe vom privi în ochi, apoi spre-naltul,Cercând să schimbe-n bine-a noastră soartă ! IISUS E-N NOI... Sunt patimi grele, spre a fi purtate...Dar, oameni, nu-ncercati a confundaGreşeala ce se naşte din păcateCu greul de pe-alt om, a ridica !Sunt vremuri când greşeşti fără de voieIar fapta, condamnării nu-i supusăDe-o recunoşti şi-ncerci de bunăvoieSă n-o repeţi, chiar dacă ţi-e impusă !Suportă lângă oameni suferinţaŞi-ajută-i liniştea să-şi regăsească !Prin blând cuvânt, adu-le iar credinţaCă mâine, pot mai bine să trăiască !Nu eşti Iisus şi n-aduci mântuireaDar un cuvânt de-alin face minuniRedă măcar un gram, din fericireaCă-n lume mai există oameni buni !Arată tuturor că nu ţi-e teamă,Că grijile nu pot să te doboareCă-n jur nu se trăieşte doar din dramăCă nu te afli-aici, din întâmplare ! Gabriel Matrana retur

42. Aduceţi copii-n ţară pe pământul cel străbunŞi aici în glia mamă fii,române,tu stăpân!Vie alţii să ne cate românescu-n dor nebun,Dăruiţi-le din suflet şi apoi spuneţi:drum bun! INDEMN Mulţi sunteţi plecaţi din ţară fără drum străbun sub pas,Fără călători prin sate multe drumuri au rămas;Mulţi mâncaţi prin ţări străine pâinea înmuiată-n plâns,Văduve-s de grâne coapte câmpuri ce-n ochi n-au cuprins.Adunaţi-vă acasă,maica ţară-i pustiită,Prea mulţi prunci plecaţi prin lume şi-i de doruri ostoită;Aduceţi-vă aminte tot ce este românesc,Zămislit din frământarea ăstui pământ strămoşesc:Românesc e Sadoveanu recitând din Eminescu,E arcuş vibrând pe strune rapsodia lui Enescu;Românesc e infinitul din coloana lui BrâncuşiŞi în curtea de pe Argeş meşteri mari ce-au fost răpuşi.Şi la Putna-i umbră veche din strămoşul românesc;Pe-un picior de plai se scaldă versul dulce strămoşescPus în doine şi balade însoţite de tălăngiŞi mioare vorbitoare ce niciunde nu găseşti.Nu vă-nstrăinaţi copiii ci sădi-ţi-le-n simţiriDor de moşii şi strămoşii ce-acum dorm în ţintirim;Nu-i lăsaţi lumii seminţe în bătaia vântuluiCe-i va semăna cu vrerea-i colo-n ţara nimănui. Adriana Neacşu retur

43. IN PALMA TA În palma ta mai lasă-mă să-mi pun obrazul,Să mă cufund în mângâieri cuminţiŞi cu blândeţea lor să potoleşti talazulCe-mi zbuciumă sub tâmplele fierbinţi.Numai în palma ta cea aspră şi muncităÎmi aflu calde mângâieri de catifea,Aduc tribut sărut pe palma ta sortităSă schimbe-n armonii năluci sub fruntea mea.Mai înfioară-mă c-o dulce mângâiere,Alungă demoni ce mă vor în stăpânire;Când timpul va sosi de veşnică tăcereÎn palma ta să-mi aflu somn spre nemurire Adriana Neacşu retur

44. SURIS Te port în suflet ca pe-o dimineaţăScăldată-n rouă şi cântată-n triluri,Cu fluturi ce dansează în cadriluriPe florile ce-s răsfirate prin fâneaţă.Mă bucuri ca şi o copilărieScăpată dintr-un scrin uitat închisCu jocuri, cu păpuşi, cu vechiul visCăci timpul măsurat ea nu şi-l ştie.Şi-n toamna încălzită cu blândeţeDe soarele ce pare obosit,Salcâmul care iarăşi a-nfloritE semn că-mi eşti a doua tinereţe. Adriana Neacşu retur

45. DE-AI SA MA CHEMI... De-ai să mă chemi, iubite, înspre seară,Am să mă-nvălui într-un dor pribeagŞi-am să sosesc timid ca-ntâia oarăCând nu ştiam cât îmi vei fi de drag!În zori de zi de-ai să mă chemi, iubite,Am să sosesc cu roua de pe floriSă mă săruţi cu gura ta fierbinte,Să înţelegi că încă-mi dai fiori.De-ai să mă chemi chiar şi în miez de noapte,Pe-o lacrimă de stea am să sosescŞi îţi voi povesti în blânde şoapteCum dorurile toate la tine-mi poposesc.În prag de vis de-ai să mă chemi, iubite,Am să sosesc pe-o aripă de dorŞi ţelul îţi va fi de-atunci-nainteDin visul tău să nu mai vreau să zbor. Adriana Neacşu retur

46. TREZEŞTE-TE ŞTEFANE Moldova n-a fost a strămoşilor mei,n-a fost a mea şi nu e a voastră,ci aurmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor…”Trezeşte-te,Ştefane,să-ţi vezi copiiiCe-au moştenit Moldova de ieri.Azi, birul se-ascunde în preţul pâiniiŞi-n hrana ce zilnic copiii ne-o cer.Fecioare astăzi nimeni nu furăŞi fii nu sunt captură-n război,Dar fete frumoase şi pruncii în faşăN-ai nici o grijă,îi vindem chiar noi!Străini nu mai vin câtă frunză şi iarbăCi-n ţara lor acum năvălim!Pe-un pumn de arginţi şi-un blid pus pe masăDe bună voie noi îi slujim…Codrii de ieri barda-i doboarăNu pentru suliţi cum ai gândi,Ci pentru jilţuri, divane luxoase;De traiul străinilor azi ne-ngrijim. Şi cin’ să mai pască mioare pe plaiuri?Stupii cu miere n-are cin’ ocroti,Păstrăvu-n râuri nu se-nmulţeşte;Azi, sărăcia ne războieşte.Dar sânge în ţară nu curge, Mărite!Moldova-i o turmă de oi rătăciteŞi nimeni cu grijă n-o străjuieşte;Trezeşte-te, Ştefane, şi-o păstoreşte! Adriana Neacsu retur

47. PRIMAVARA MEA Fetiţa mamii, eşti o primăvarăCu tâmpla-mpodobită-n mugur crud;În plete-ţi înfloresc întâia oarăPetalele iubirii de-nceput.De-or trece peste tine arşiţi, vânturi,Zăpezi şi geruri aspre mai apoi,Tu florile din plete să nu-ţi scuturi,Nici de la tâmplă mugurii cei noiCi să-ţi păstrezi în suflet de fecioarăChiar peste timp, când anii te-or fi nins,O ramură cu iz de primăvară,Să-ţi fie tinereţea de neînvins!Fetiţa mamii, veşnic primăvarăSă-ţi fie-n viaţă, -n suflet şi în gând!Şi să găseşti, de răul te doboară,Puterea să-nfloreşti cu nou avânt. Adriana Neacsu retur

48. CHEMARE Tu esti masuraTimpului ce curge,Si-a celuiCare inca n-a venit.Esti lacrima,Ce-n inima mea plangeCa nu mai vi,Desii eu te-am dorit.Astept nerabdatorCand vine seara,Sub Eminescul plopSa ne-asezam.Sa-i admiramLui Labis caprioara,Si necuvinteleStanescului sa-i dam.Si-apoi in tainaNopti care vine,Sa stau de vegheLanga visul tau.InconjuratiDe raza lunii pline,Strabatem noaptea,Numai tu si eu. Autor Marin Bunget justitiarul retur

49. SE MISCA VIATA-NSEMN DE PRIMAVARA Plapandul fir de iarba si-a adunat puterea,A despicat pamantul si-a luat-o catre cer.Din adormirea iernii s-a rupt acum tacerea,A disparut si teama de friguri si de ger.S-a spart in patru zari a mugurului floare,Zapada primaverii va curge din caisi.Curand se vor intoarce si pasari calatoare.Trei gaze stau la soare pe bolovanii-incinsi.Cu multa galagie si vrabile-si fac cuibul.Din paie, puf si pene, gasite prin campii.Nu stau sa mai aleaga, cine mai are timpul...Curand le vin pe lume o droaie de copii. Marin Bunget justitiarul retur

50. MAI AM O LACRIMA DE PLINS Pentru iubireInca nu-i masura,Sa pot sa-ti spunAcum cat te-am iubit.Dar ai plecatAngelica faptura.Plecarea ta...Atunci m-a risipit.M-am adunatIn greaua-mi suferinta...M-am ridicat,Ca drumul sa-mi urmez.Dar n-am pututOricat aveam vointa.Si cum sa potCand inca te visez.Te caut iar...Prin umbre si prin flori,In locu-n careBratele te-au strans,Si vin aici...Si stau de cate oriSimt ca mai am,O lacrima de plans. Marin Bunget justitiarul retur