Ritualul Căluşului

1. Ritualul Căluşului

2. ,,Afară de aceste feluri de jocuri cari se fac la sărbători, este altul,ținând de datină, care se compune dintr-un număr nesoț de jucători:șapte, nouă și unsprezece.Aceștia se numesc călușari(caluczeni-căluceni) și se adună odată pe an îmbrăcați în haine muierești,își pun o coroană pe cap, împletită din foi de pelin amestecate cu alte flori,imită vocea femeiască și,ca să nu-i cunoști, își acoperă fața cu o pânză albă.Toți țin în mână o sabie cu care ar străpunge îndată pe oricine ar îndrăzni să le smulgă acoperământul feței. Obiceiul din vechime le-a dat un fel de privilegiu, încât ei n-ar putea fi dați în judecată pentru fapta lor ca omorâtori.Conducătorul cetei se numește stariță, al doilea primiceriu. Acesta are rolul de a întreba pe stareţ ce joc vrea să joace căluşarii şi le spuneîntr-ascuns, ca privitorii sănu audă numele jocului înainte de a-l vedea. Căci ei au peste osută de jocuri diferite, cu mişcări anume întocmite, unele aşa demeşteşugite, încât se pare că nici nu ating pământul când joacă,ci că zboară în aer. În cele zece zile dintre Înălţare şi Rusaliiei străbat toate oraşele şi satele sărind şi alergând şi făcând necontenite exerciţii. În tot acest timp dorm numai sub acoperişul bisericilor şi cred că, dacă s-ar culca în alt loc, îndată i-ar chinuiielele sau frumoasele. [...] Cine este primit odată într-o asemeneaceată, trebuie să o urmeze o dată pe an timp de nouă ani, căci,dacă n-ar face aceasta, ar fi lovit de duhul rău şi de frumoase.Poporul superstiţios crede că ei au putere de a vindeca boaleledemonice [...].”1Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei,tradusă de Gheorghe Adamescu, membru corespondent alAcademiei Române, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti,1942,p. 131-132.’’ foto. arhiva AIEF

3. Mărturia cea mai cunoscută și des invocată,referitoare la Căluș, este cea oferită de către principele Dimitrie Cantemir la 1774 în Descriptio Moldaviae. Acesta numește Călușarul joc care ,,ține de datină’’. • Caracterul de grup ,,paramilitar’’ care respectă o disciplină severă, dreptul de a purta armă, jurământul, steagul, caracterul ezoteric fac din ritualul acesta o componentă de referință în cadrul sistemului obiceiurilor calendaristice. • De asemenea informații despre jocul călușarilor întâlnim și în monografia lui Franz Joseph Sulzer, referitoare la Istoria Daciei Transalpine ,pe care îl consideră o ,,rămășiță însemnată’’ a colisalilor vechilor romani. foto.arhiva AIEF

4. Ritualul Călușului este practicat de o ceată ezoterică masculină într-o perioadă fixă a anului liturgic, determinată de data mobilă a sărbătorii Rusaliilor. Călușarii sunt purtătorii unui ceremonial investit cu puteri magice de vindecare și fertilitate, aducător de sănătate și prosperitate. În tot acest interval de timp, călușarii pun diagnosticul bolnavilor care le sunt prezentați ca fiind ,,luați din căluș’’ sau de ,,iele’’ și operează vindecări. Folosind drept terapii jocul și muzica, specializate, însoțite de purtatul și consumul unor plante cu valențe sacre, calități profilactice și terapeutice, folosite în ritual cum ar fi pelinul și usturoiul, cu înzestrarea specială pe care o dobândesc o dată cu intrarea în ceată, călușarii pot vindeca bolnavii numai în aceste zile din an. • Ceata folosește instrumente specifice cum ar fi: steagul,bastoanele din lem ale călușilor, sabia (purtată de personajul mascat),plantele care au caracteristici profilactice și vindecătoare, cum sunt usturoiul, pelinul și uneori, busuiocul, substanțe cu puteri purificatoare: sarea, tâmăia, apa.În timpul actului vindecării este sacrificată o găină. • Conducătorul grupului de călușari este vătaful, respectat și temut atât de ceată, cât și de privitori, bun cunoscător al comenzilor și al mișcărilor, cel care are rolul de a-i iniția pe cei tineri la intrarea în ceată.Totodată el este cel care împarte anumite segmente de autoritate cu ,,mutul’’, personaj cu fața acoperită de o mască confecționată, de obicei,din piele de capră și înarmat cu sabia, uneori și cu bici. foto.arhiva AIEF

5. ,,Mutul’’,prezența autoritară în ceata de călușari, singurul îndreptățit, să fie purtător de sabie, aceasta este, adesea,vopsită în culoarea roșie,având aceleași semnificații ca și basmalele sau acoperământul capului de culoare roșie, dar semnificând mai explicit componenta sacrificială,precum și calitățile pe care, probabil le-au avut și ceilalți sau majoritatea membrilor grupului,acelea de luptători, protectori.Cel mai semnificativ și caracteristic atribut al acestui personaj este interdicția de a comunica prin limbaj verbal. • Comunicarea cu grupul de taumaturgi și cu oamenii din restul comunități se face prin limbajul semnelor, cu un mare grad de abstractizare. • Faptul că poartă mască din piele de animal, mai frecvent din piele de capră și îmbrăcăminte uzată, exprimă o depersonalizare, o detașare de trăsăturile individuale, de care rămân atașați ceilalți membri ai cetei, pentru a putea fi ,,obiectiv’’, imparțial, pentru a nu genera sentimente de atașament sau simpatie care să-i influențeze imparțialitatea deciziilor și acțiunilor. • El , ultimul dintre cei din grup ca expresie exterioară, lipsit de eleganță și frumusețe, este totuși cel mai autoritar,neînduplecat,observator atent și rapid în decizii.El pare a deține dreptul de control și supraveghere a grupului de actanți și al relațiilor celorlalți cu acesta. • ,,Mutului’’ îi sunt atribuite calități divine: vindecă bolnavii luați de Căluș/Iele,mijlocește căsătoria fetelor, fertilizează femeile care nu au copii, păstrează ordinea în ceată. foto. arhiva AIEF

6. Costumele călușarilor sunt anume împodobite, având însemne care îi fac ușor de recunoscut:cămăși cusute cu flori(de preferință cu arnici roșu), curele,bețe, basmale încrucișate peste piept și peste spate,un acoperământ al capului particularizat (turban,fes,pălărie cu panglici și alt tip de podoabe), clopoței metalici și ciucuri fixați în jurul pulpelor, pinteni la călcâie.În anumite circumstanțe, în momente bine precizate ale desfășurării ritualului, participă și femeile. Sunt ,,jucați’’ copii mici pentru a li se induce o stare de sănătate nealterată.Grupul este însoțit de 1-2 lăutari.Muzica și jocul spectaculos, cu trăsături particularizatoare, constituie caracterisitici care fac din Căluș un complex coregrafic excepțional. • Tipul de comunicare verbală la care au acces călușarii este limitat, se rezumă la câteva categorii de strigături, majoritatea cu sens neclar astăzi. • Tradiţia este astặzi practicatặ mai ales în judeţele Olt, Argeş, Giurgiu, Vâlcea, Dâmboviţa, Dolj şi Teleorman. • La 25 noiembrie 2005, UNESCO a proclamat ,,Ritualul Călușului’’ drept Capodoperă a Patrimoniului Oral și Imaterial al Umanității. foto.arhiva AIEF

7. Comisia Naționala a României pentru UNESCO îi adresează cele mai calde mulțumiri doamnei Acad.Sabina Ispas- director al Institutului de Etnografie și Folclor ,,Constantin Brăiloiu’’ al Academiei Române pentrumaterialeleşi informaţiilefurnizate din arhiva AIEF.