Demonstrarea faptului că textul “La ţigănci” intră în categoria fantasticului

1. Demonstrarea faptului că textul “La ţigănci” intră în categoria fantasticului Profesor coordonator: Ana-Maria Stănică Andreescu Leontina; Babiciu Roxana Andreea; Ducuţă Maria Mirela; Ionescu Mihai; Kelemen Andrada; Osman Georgiana Tatiana COLEGIUL TEHNIC ENERGETIC, RM.VÂLCEA

2. Opera lui Mircea Eliade, “La ţigănci” este o nuvelă fantastică, ce are anumite caracteristice, cum ar fi:- cuprinde un singur conflict;- pune mai mult accent pe personaj decât pe acţiune;- timpul şi spaţiul sunt limitate;- tendinţă spre obiectivitate;- final ambiguu;- personajele au valenţe simbolice.

3. Elementele ce desemnează corcondanţa momentelor epice cu etapele necesare justificării faptului că textul “La ţigănci” aparţine fantasticului, sunt:a) povestirea faptului misterios;b) generarea suflului fantastic;c) reprezentarea obiectivă a lectorului;d) tentativa raţionalizării misterului;e) ezitarea lectorului;f) acceptarea soluţiei iraţionale.

4. a) Povestirea faptului misterios Profesorul de pian Gavrilescu trăiește în două universuri paralele. Acesta nu-și dă seama de trecerea dintr-un univers în altul. Pentru Gavrilescu experiențele și trăirile prin care trece nu au un înțeles clar. El nu conștientizează gravitatea situației. Casa țigăncilor este locul în care începe acțiunea și în care se termină. Drumul străbătut în aceea zi caniculară este inițierea spre moarte,însă pentru Gavrilescu este doar o zi oarecare, în care se ivesc câteva discuții și se naște o obsesie despre Casa Țigăncilor care era considerată un bordel și gradina în care era umbra și răcoare. Curiozitatea îl face pe Gavrilescu să intre și să se piardă în vrăjile celor trei fete, asemănate cu ielele. Casa țigăncilor era de fapt purgatoriul prin care trece orice om înainte de a fi trimis in paradis sau în infern. Bărbatul are șansa de a se întoarce în lumea reală, deși el neconștientizând că trece prin acest purgatoriu unde are șansa de a-și îndrepta greșelile făcute pe parcursul vieții. Găsind totul schimbat în lumea reală se întoarce ,,La Țigănci ‘ ‘ ,unde o întâlnește pe Hildegard. Aceasta îl ajută să pășeascăîn lumea de dincolo spunându-i :,,Așa începe.Ca într-un vis…’’

6. b) Generarea suflului fantastic Elementele ce generează fantasticul sunt: numărul magic, birjarul, baba, cele trei fete etc. Baba – este cea care cere vamă la intrarea în bordei, asemenea Cerberului, paznicul integru al porţii Infernului. Fetele – sunt asemuite ielelor (cele care dansau noaptea goale şi îi vrăja pe bărbaţi, omorându-i) , preoteselor (oficiau ritualul morţii în templele antice) , Parcele sau Ursitoarele (divinităţi infernale care decideau la naştere durata vieţii şi destinul fiecăruia). Birjarul – este asemenea luntraşului Charon, cel care călăuzea sufletele morţilor din lumea vie în lumea cealaltă, peste apa Styxului. Numărul TREI – reprezintă numărul celor trei fete (o grecoaică, o evreică şi o ţigancă), banii pe care îi dă ca plată sunt echivalenţi cu trei lecţii de pian, Gavrilescu are trei încercări, eşuând de fiecare dată. Titlul - reprezintă simbolic lumea cealaltă, liberă de contingenţele timpului şi ale spaţiului, în care locuiesc nemuritorii.

8. c) Reprezentarea obiectivă a lectorului Gavrilescu, profesor de pian, intră în spaţiul magic de la ţigănci în urma unei discuţii din tramvai. Dând vina pe căldura năucitoare de afară, acesta intră în grădina ţigăncilor şi apoi în casa acestora, dar nu înainte de a plăti o taxă de trei sute de lei. Este avertizat de babă, dar el nu ia în seamă, fiind astfel vrăjit de cele trei fete pe care trebuia să le ghicească. Nereuşind să scape din acest “joc”, el începe să se gândească la vremea când el o iubea pe Hildegard, singura femeie care îi înţelegea sufletul lui de artist. După ceva timp, Gavrilescu se hotărăşte să plece din casa lor. Merge cu tramvaiul şl descoperă că banii s-au schimbat, deşi după el, nu trecuse decât câteva ore. Ca să înţeleagă mai bine lucrurile, el merge la el acasă, unde descoperă că Elsa este plecată şi că el a murit în urmă cu doisprezece ani. Vrând să înţeleagă ce se întâmplă cu el, acesta se întoarce înapoi la ţigănci, locul unde totul a început. Acolo o regăseşte pe Hildegard şi decide să rămână cu ea, lucru ce îi va aduce somnul vieţii de apoi.

10. d) Tentativa raţionalizării misterului “Fantasticul este ezitarea cuiva, care nu cunoaşte decât legile naturale, pus faţă în faţă cu un eveniment în apartenenţă supranatural”. Eroul nostru, mergând cu tramvaiul, dă semne acute de “visătorie”. Bătrânului, care constată că e teribil de cald, Gavrilescu îi răspunde:” E cald într-adevăr, spuse. Dar când este omul cult, le suportă mai uşor pe toate.” El coboară lângă bordei, când acesta constată că a uitat servieta cu partituri. Turmentarea personajului se produce progresiv, în staţia în care se află e cuprins de moleşeli, îi vin în minte întâmplări de demult, când şedea pe o bancă în soare la Charlottenburg. Cuprins de căldura nimicitoare, Gavrilescu este atras spre umbra nucului din grădina ţigăncilor. Intră pe teritoriul “Necuratului” împins de arşiţa de afară, astfel el nu realizează că este pe punctul de a ieşi din spaţiul realităţii. Tot ce se întâmplă în casa ţigăncilor, pentru el este normal, deoarece el are o fire de artist, un artist neîmplinit şi aflându-se în locul misterios, îşi descoperă sufletul rătăcit din trupul unui milos profesor de pian. Gavrilescu are ocazia să se cunoască mai bine, astfel de fiecare dată când le vedea pe cele trei fete el începea şi le povestea de viaţa lui.

11. e) Ezitarea lectorului Raportul dintre narator şi personaj: naratorul îşi interzice orice intervenţie subiectivă în text. El ştie despre evenimentele în care Gavrilescu este implicat tot atât cât ştie personajul însuşi. El nu poate da nici o explicaţie întâmplărilor înainte de a fi găsită chiar de către personaj şi cum acesta nu i se întâmplă, naratorul sugerează aluziv, prin cuvintele lui Hildegard, semnificaţia scenariului oniric. Naraţiunea la persoana a III-a sporeşte ambiguitatea întâmplărilor. Perspectiva impersonală, neimplicată a naratorului este dublată de perspectiva protagonistului. Ezitarea între apartenenţa realistă şi ireal aparţine cititorului şi personajului

13. f) Acceptarea soluţiei iraţionale Întoarcerea lui Gavrilescu la țigănci semnifică că de fapt abandonarea existenței profane de zi cu zi și pătrunderea în cea fantastică. Acum el își găsește singur iubirea (Hildegard), idealul său feminin cu care va pleca în moarte sau în vis. Cele două planuri ale existenței realul și irealul se împletesc permanent în nuvelă și fiecare are legile și tradițiile sale. Planul real este unul banal, o treaptă inferioară a condiției umane în care oamenii alergă pentru supraviețuire. Planul ireal este mult mai complex și pătrunderea în el necesită o inițiere. Este o lume în care omul își poate îndeplini idealuri. Tragedia lui Gavrilescu este pierderea iubitei, iar însoțirea cu aceasta din final arată că în spațiul ireal totul e posibil.

14. Dicţionar: Aluziv : care conţine o aluzie, care face aluzie ; Oniric: privitor la vise, care aparţine visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unei halucinaţii; Ambiguu: neclar.

15. Bibliografie: • Marin Iancu, Ion Bălu, Rodica Lăzărescu, Limba şi literatura română pentru clasa a -X-a, Bucureşti, Editura Corint, 2005; • Ion Lotreanu, Introducere în opera lui Mircea Eliade, Bucureşti, Editura Minerva, 1980; • www.referate.ro; • www.dictionare.edu.ro; • www.photobucket.com.