Reglajul genetic la eucariote

1. Reglajul genetic la eucariote • Ana Mihail • Drujescu Tudor • DumitruAlexandru • Tanasescu Andrei • VlaiculescuAlexandru Clasa XII C, CN MihaiViteazul, Bucuresti • Prof. Claudia Manuela Negut

2. Genomuleucariotelorcontineintreagainformatienecesaracresteriidezvoltariisirealizariifunctiilorspecificefiecareicelule. • Spreexempluo celula din tegumentuluneibroastecontineintreagainformatiegeneticanecesarafunctionariituturorcelulelor care alcatuiesc un organism. • Aceastademonstreaza ca genelesunt in mod selectivexprimatesi nu se pierdpemasurace se difrentiazacelulele

3. Fata de procariote, la eucariote reglarea genetică are un caracter mult mai complex deoarece: -materialul genetic este complexat cu histone, pentru a forma fibra de cromatină; -reglajul genetic la eucariote este mai complex din cauza existenţei genelor în mozaic, astfel că sinteza ARN se realizează înmai multe etapeprin care se elimină intronii; -reglajul genetic la eucariote este afectat de faptul că sinteza proteică se realizează în citoplasmă, iar ARNm trebuie să migreze din nucleu încitoplasmă, la locul sintezei proteice; -reglajul genetic la eucariote are un caracter mai complex din cauza unei cantităţi foarte mari de ADN în nucleu, din care însă numai o parteeste informaţional.

4. Reglarea activităţii genelor se poate realiza la mai multe nivele, evidente în cursul citodiferenţierii: • Reglaj genetic la nivel transcripţional • Reglaj genetic la nivelul maturării ARNm • Reglaj genetic la nivelul transportului ARNm • Reglaj genetic la nivelul translaţiei mesajului genetic • Reglaj genetic la nivelul degradării ARNm

5. La eucariotele superioare, reglarea pe termen scurt (la nivelul transcrierii genetice), este în mare parte mediată de hormoni. • Un anumit hormon poate avea drept ţintă una sau mai multe tipuri de celule, fiecare tip răspunzând diferit la acelaşi hormon. • Unii hormoni reglează activitatea genelor influenţând transcrierea, traducerea sau funcţionarea unor enzime.

6. Reglarea pe termen lung se realizează prin heterocromatinizarea sau condensarea mai pronunţată a cromatinei ceea ce conduce la o reducere sau chiar o blocare a funcţionării ADN ca matriţă pentru sinteza ARN. • La nivelul cromosomilor eucariotelor există două tipuri de heterocromatină, constitutivă şi facultativă, care sunt implicate în activitatea genelor

7. Un exemplude reglare pe termen lung care se realizează prin heterocromatinizarea sau condensarea mai pronunţată a cromatinei ceea ce conduce la o reducere sau chiar o blocare a funcţionării ADN ca matriţă pentru sinteza ARNesteculoareablaniipisicilor “calico”, acesteaavandpetegalbenesinegre.

8. Procesul de diferenţiere celulară sau citodiferenţiere este specific organismelor eucariote pluricelulare, el referindu-se la modificările structurale şi funcţionale pe care le suferă celulele ce rezultă (în urma unor diviziuni mitotice repetate) din celula-ou sau zigot.

9. Reglarea procesului de citodiferenţierese realizează la niveluri diferite: • la nivelul cantităţii de ADN şi a replicării materialului genetic, al transcrierii şi traducerii la nivel cromosomal sau al întregului genom. • suprareplicare a anumitor regiuni cromosomale şi subreplicarea altora (mai ales a regiunilor heterocromatice). Genele implicate pot fi incluse în cel puţin trei grupuri • gene de origine maternă: se exprimă în cursul ovogenezei şi sunt responsabile de gradientul de proteine ce apare la nivelul oului şi care sunt implicate organizarea spaţială a embrionului timpuriu • gene de segmentare: sunt exprimate după fecundare la nivelul zigotului şi determină numărul şi organizarea segmentelor corpului. • genele homeotice: se exprimă după genele segmentare şi determină identitatea fiecărui segment individual.

14. Bibliografie • -Manual de biologie, clasa a XII-a, EDP • -Regielive • -Human Anathomy, 2014 edition, E. Marieb (coord.)