PSIHOLOGIA MĂRTURIEI, MARTORULUI ŞI ANCHETEI Corina Zaharia

1. PSIHOLOGIA MĂRTURIEI, MARTORULUI ŞI ANCHETEI Corina Zaharia

2. MĂRTURIA, PROBLEMĂ PSIHOLOGICĂ; • TRĂSĂTURILE PSIHOLOGICE ALE MARTORULUI; • PSIHOLOGIA ŞI CONDUITA POLIŢISTULUI ÎN TIMPUL ANCHETEI.

3. MĂRTURIA, PROBLEMĂ PSIHOLOGICĂ Definiţia mărturiei: Mărturia constă în recepţia senzorială şi memorarea – de regulă involuntară – a unor fapte şi împrejurări şi în reproducerea acestora în faţa organului judiciar

4. Etapele formării mărturiei • A. Recepţia senzorială este influenţată de: • starea organelor de recepţie; • ereditatea; • vârsta martorului; • starea afectivă a martorului; • iluziile optice.

5. B. Memorarea este influenţată de: • vârsta; • starea emoţională; • interesul; • ocupaţia; • gradul de înţelegere a fenomenului perceput; • timpul avut la dispoziţie; • capacitatea de memorare.

6. C. Reproducerea este influenţată de: • imaginaţie; • gândire; • limbaj; • atenţie.

7. TRĂSĂTURILE PSIHOLOGICE ALE MARTORULUI • Persoanele aflate în postura de martori pot fi influenţate de următorii factori: • Factori interni: • temperament; • stări fiziologice; • defecte fizice; • starea sănătăţii; • integritatea organelor de simţ.

8. Factori externi: • pregătirea şcolară; • experienţa de viaţă; • buna credinţă; • natura relaţiilor cu victima sau învinuitul; • timpul scurs de la producerea evenimentului până în momentul ascultării.

9. Clasificarea martorilor în funcţie de influenţa factorilor interni şi externi • Martori obiectivi: • sunt buni observatori; • înregistrează corect evenimentul; • memorează fidel faptele; • sunt precişi în redarea evenimentului.

10. Martori subiectivi: • nu se limitează la perceperea corectă a evenimentului; • înregistrarea se face pe un fond puternic afectiv; • dau sugestii; • caută sensul fenomenului perceput.

11. Ipostazele în care se pot afla martorii obiectivi şi subiectivi: • martorii direcţi – oculari sau identificaţi la faţa locului; • martorii indirecţi; • martorii minori; • martorii vârstnici; • martorii de espectanţă; • martori din proprie iniţiativă; • martorii indicaţi.

12. Nu există cauză penală în susţinerea căreia să nu se apeleze la martori şi la mărturiile acestora. Întrucât faptele ce fac obiectul cercetării penale sunt în general acţiuni sau inacţiuni ale oamenilor, oricât de discret s-ar produce, ele atrag atenţia şi altora nu numai autorilor. Aşa cum am arătat în materialul prezentat, martorii creează posibilitatea confirmării faptelor, a succesiunii lor, precum şi a împrejurărilor în care s-au produs.

13. PSIHOLOGIA ŞI CONDUITA POLIŢISTULUI ÎN TIMPUL ANCHETEI Definiţia anchetei: Din perspectiva psihologică, ancheta (urmărirea penală şi cercetarea judecătorească) este o sumă de relaţii interpersonale ale unui subiect constant – poliţistul, în ipostazele menţionate şi ceilalţi participanţi la proces – părţi sau subiecţi ai procesului.

14. Obiectivele anchetei: • strângerea probelor; • stabilirea existenţei infracţiunilor consumate sau rămase în stare de tentativă; • identificarea făptuitorului; • stabilirea răspunderii penale a făptuitorului.

15. Planurile anchetei: • Planul deschis; • Planul orb; • Planul ascuns; • Planul necunoscut;

16. Etapele anchetei: • întrebări şi lămuriri prealabile; • ascultarea relatării libere; • adresarea de întrebări şi ascultarea răspunsurilor persoanei anchetate.

17. Calităţile anchetatorului: • Generale • să-i placă să lucreze cu oamenii; • să se exprime clar; • să nu recurgă la promisiuni sau îndemnuri; • să dovedească stăpânire de sine şi răbdare; • să asculte cu atenţie relatările anchetatului; • să fie ferm, exigent dar nu dur, simpatic, dar fără să facă concesii; • să fie un „actor înnăscut”; • să fie în măsură să descopere trăsăturile de personalitate ale persoanei anchetate; • să manifeste echilibru emoţional.

18. Speciale • perspicacitatea; • spiritul de observaţie; • insistenţa; • stabilirea deducţiilor şi a sintezelor; • rapiditatea sesizării unor relaţii şi forţa argumentării logice.

19. Profesionale • obişnuinţa de a privi pe anchetat în ochi pe toată durata ascultării; • deprinderea de a asigura anchetei liniştea şi intimitatea necesară; • deprinderea anchetatorului de a nu-şi permite gesturi de nervozitate, ticuri, ridicarea tonului ori alte accese de slăbiciune.

20. Tipuri de anchetatori: • Anchetatorul temperat; • Anchetatorul amabil; • Anchetatorul autoritar; • Anchetatorul vorbăreţ; • Anchetatorul cabotin; • Anchetatorul patern.

21. Poliţistul anchetator trebuie să fie un bun psiholog, un observator fin, cunoscător al psihicului uman pentru a putea depista situaţiile ciudate din timpul anchetei, care sub aspectul banalităţii faptei sau împrejurării grave, sunt absolut necesare în elucidarea cazului. Munca de cercetare penală este pasionantă şi lipsită de rutină, pe parcursul ei ai satisfacţii dar şi înfrângeri, eşecuri, care de fapt sunt componente de bază ale vieţii.