Download
1 / 18
E N D
Ceicincieroifabulosi Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă umorist de talent si scriitor senzațional, Creangă zugrăvește cu elemente fantastice, dar cu realismul propriu țăranilor din Humulești, personaje care, desi supranaturale, reprezinta simboluri concrete ale vieții oamenilor: frigul, foamea, setea, prin Gerilă, Flamanzilă, Setilă si dimensiunile timpului si ale spatiului, prin Ochilă si Păsări-Lati-Lungilă.
Primul pe care îl întalnește Harap-Alb in drumul sau este Gerilă, o dihanie de om care, la poalele unui codru se perpelea pe langă un foc de douăzeci si patru de stănjeni de lemne si tot atunci strigă, cât il lua gura, că moare de frig. Avea urechi clăpăuge si niste buzoaie grose. Și când suflă cu dânsele, cea de deasupra se răsfrângea in sus peste scăfârlia capului, iar cea de dedesubt atârna in jos de-i acoperea pântecele. Și, ori pe ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groaza de-o palma. Tremura asa de tare de frig, de parca-l zghihuia dracul. Pentru a întări prezența lui Gerilă in enorma sa înfățisare, tot ce era in jurul sau capăta aspect apocliptic, pentru ca toată suflara și faptura de primprejur îi ținea hangul: vântul gemea ca un nebun, copacii din padure se văicărau, petrele țipau, vreascurile țiuiau și chiar lemnele de pe foc pocneau de ger.
Flămânzilă este al doilea personaj pe care-l întâlnește Harap-Alb, foametea, sac fără fund sau cine mai știe ce procopseală o fi, de nu-l mai poate sătura nici pământul. Plin de har ca și tovarașii lui de drum care-l însotesc pe Harap-Alb, Flamanzilă vorbeste amenintător la adresa lui Ros împărat: și-a pus el, împăratul Ros, boii în card cu dracul, dar are să-i scoată fără coarne. Lui și celorlalti le ghiorăesc mațele de foame și se bucură când li se promite că vor fi ospătați. Flămânzilă luând apărarea împăratului rostește: Ei, tacă-vă gura de-acum! zise Flămânzilă. Destul e o măciucă la un car de oale. Nu tot certați pe măria-sa, ca om e dumenalui. Pentru niște sărăcuți ca noi e greu de făcut trebi de acestea. Dar la o împărțire, ca cum te-ar pișca un purice; nu se mai bagă in sama. Plină de umor, scena ospatarii lui Flămânzilă este relevantă pentru simbolistica personajului. Și atunci unde nu incepe Flămânzilă carabani deodata in gura cate o haraba de pane si câte o ialovita întreagă, si repede mi ti le-a înfulicat si le-a forfăcat, de parcă n-au mai fost () După aceea, Flămânzilă a inceput a striga in gura mare că moare de foame si a zvarli cu ciolane in oamenii împărătesti, care erau acolo de fata.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă Simboliând dimensiunea umană a setei, Setilă este al treilea personaj intâlnit de Harap-Alb in drumul lui, alta minunatie si mai mare. Aceasta arătare de om băuse apa de la 24 de iazuri si o gârlă pe care umblau numai 500 de mori si tot atunci strigă în gura mare că se usucă de sete. Caracterizarea este memorabila: Mai, da al dracului omanie de om e si acesta! zise Harap-Alb. Grozav burdahan si nesatios gatlej, de nu pot sa-i potolească setea nici izvoarele pământului; mare ghiol de apă trebuie să fie in matele lui! Se vede că aceasta-i prăpădenia apelor, vestitul Setila, fiul Secetei, nascut in zodia ratelor si impodobit cu darul suptului. In mod simetric, pentru toate personajele uriesesti, intrarea lor in scenă se realizează prin memorabila replică, despre care s-a mai vorbit si la celelalte personaje ale basmului: Râzi tu, râzi, Harab-Alb, zise atunci Setilă, căruia incepu a-i tasni apa pe nari si pe urechi, ca pe niste laptoace de mori, dar, unde vă duceti voi, fără de mine degeaba va duceti Hai si tu cu noi, dacă vrei, zise Harap-Alb de-abia nu te mai linciuri atata in cele ape, ii scapa de blastamul broastelor si-i dă răgaz morilor sa umble, ca destul ti-ai facut mendrele până acum.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga simbolizând dimensiunea timpului, Ochilă, asemănător uriașilor cu un ochi in frunte, apare in drumul lui Harap-Alb si al celor trei: Gerilă, Flămânzila si Setilă ca o schimonositură de om care avea în frunte numai un ochi, mare cat o sută, si, când îl deschidea, nu vedea nimica; da chiar peste ce apuca. Viziunea pe care Ochilă o are asupra lumii este aceea a enormului, a halucinantului, si a lumii pe dos: ...toate lucrurile mi se arata găurite, si străvezii, ca apa cea limpede; deasupra capului meu vad o mulțime nenumărata de văzute si nevăzute; vad iarba cum creste din pământ; vad cum se rostogolește soarele după deal, luna si stelele cufundate in mare; copacii cu vârful in jos, vitele cu picioarele in sus si oamenii umblând cu capul intre umere; vad, in sfârșit, ceea ce n-as dori sa vadă nimenea, pentru a-si osteni vederea; vad niște guri căscate uitându-se la mine si nu-mi pot da seama de ce va mirați așa, mira-v-ați de... frumusețe-va. Considerându-l un om nebun, Harap-Alb, îl deplânge si, văzându-l ca pe un vis de care-ti vine sa plângi sau sa razi, dar lăsat de Dumnezeu, îl boteza si pe acesta. Folosind asociații de cuvinte si mai stranii si o ritmicitate a spunerii, crează un adevărat suflu euforic: Poate ca acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbila, var primar cu Chiorilă, nepot de sora cu Pandilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă. Ori din târg de la Să-l-căti, megieș cu Căutati si pe urma nu-i mai dați.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă simbolizând dimensiunea spațiului si vechea îndeletnicire vânătoarea, Păsări-Lăti-Lungilă se înfătisează ca o pocitanie de om care umblă cu arcul după vânat de păseri, cu un mestesug dăcos si o putere mai pe sus decât își poate dracul închipui. Se lătea asa de tare, de cuprindea pământul in brațe. Când se deșira si se lungea ajungea cu mâna la lună, la stele, la soare și la cât voia de sus. Păsările le prindea cu mâna din zbor, le răsucea gâtul cu ciudă si apoi le mânca asa crude, cu pene cu tot. Imaginația scriitorului merge până acolo încât notează: Chiar atunci avea un vrav de păseri dinainte și ospăta dintr-insele cu lacomie, ca un vultur hamisit. Imaginea halucinanta a pocitaniei de om ultimul intalnit in cale, îl determina pe Harap-Alb sa se intrebe nervos: Dar oare pe acesta cum mama dracului l-o fi mai chemand? Botezandu-l dupa modelul celorlalti, scriitorul confirma marea arta de a portretiza, nelipsind hiperbola, comparatia, ironia: Sa-i zici Pasarila... nu gresesti; sa-i zici Latila... nici atata; sa-i zici Lungila... asemenea; sa-i zici Pasarila Lati-Lungila, mi se pare ca e mai potrivit cu naravul si apucaturile lui, zise Harap-Alb, induiosat de mila bietelor pasari. Se vede ca acesta-i vestitul Pasari-Lati-Lungila, fiul sagetatorului si nepotul arcasului; braul pamantului si scara cerului; ciuma zburatoarelor si spaima oamenilor, ca altfel nu te pricepi cum sa-i mai zici.
Pe lângăcelecincipersonajefabuloase,Harap-Alb esteajutatsi de ființe cu însușirisupranaturale(SfantaDuminică),animalefabuloase(calul năzdrăvan,crăiasaalbinelorsi a furnicilor),obiectemiraculoase(aripilecrăieselor,smicelele de măr,apa vie,apamoartă)
SFANTA DUMINICĂ • Sfanta Duminică este un personaj fabulos prin aparițiile ei ciudate, o dată ca cersetoare, apoi locuind pe o insulă misterioasă, in ipostazaSfintei Duminici. Ea este menită a face săînvingă binele, ajutând pe cei care merită, care au calitățile necesare sa răzbată in viată.
