Empatie si dezumanizare

1. Empatie si dezumanizare Deculacizare

2. Deculacizare  sau distrugere a culacilor (chiaburilor), adica a celor mai activi, organizati si chibzuiti dintre tarani. Chiaburii reprezentau 5% din agricultori si realizau 20% din totalul productiei de cereale a tarii. “Deculacizarea” insemna transpunerea in practica a “genialului plan cooperatist a lui V.I. Lenin” care observase ca “atata timp cat vom trai intr-o tara cu mici gospodarii taranesti, in Rusia va exista o baza economica mai trainica pentru capitalism decat pentru comunism”. La 27 decembrie 1929, Stalin a decretat "lichidarea culacilor ca clasa sociala". Aşa cum naziştii doreau o Germanie judenrein, Stalin dorea o URSS kulakenrein, purificata de orice culac. Aplicarea genialelor idei leniniste de catre stalinisti a reprezentat un masacru unic in istorie. Pe plan economic a avut ca rezultat degradarea Rusiei de la statutul de mare exportator de grane la situatia de mare importator.

3. Represiunea sovietică Stalin a cerut măsuri dure care să pună capăt rezistenței chiaburești. Culacii trebuiau lichidați prin trei metode: prin execuții, prin deportarea în colonii de muncă, (care nu trebuie confundate cu lagărele de munca, deși amândouă erau administrate de GULAG), sau prin deportarea "din regiunile cu agricultura colectivizată în totalitate". Zeci de mii de așa-ziși culaci au fost executați fără judecată, proprietățile lor au fost confiscate și au fost înglobate în gospodăriile colective, iar multe familii au fost deportate în Siberia și în Asia Centrală sovietică. Deseori, oficialilor locali li se stabileau cote obligatorii de identificat culaci și erau forțați să folosescă puterea discreționară pentru a găsi chiaburi oriunde. Asta a dus la multe abuzuri, cazuri în care tatăl și-a angajat fiul sau familia care avea acoperiș din tablă să fie etichetați drept culaci și să fie deportați. S-a ajuns la situații dramatice, dușmănii personale sau invidii de o viața au fost "rezolvate" prin denunțuri la organele puterii sovietice, s-au produs denunțuri în cadrul aceleiași familii, (vezi cazul lui Pavlik Morozov), oameni care nu corespundeau crtiteriilor stabilite au fost transformați peste noapte în "culaci" și au suferit pedepsele prevăzute pentru aceștia. Aceeași soartă au avut-o aceia care au fost categorisiți "sprijinitori ai culacilor" (подкулачник), aceia care au avut aceeași atitudine de opoziție față de colectivizare ca și culacii. Un nou val de represiune, de acestă data împotriva "ex-culacilor", a fost începută în 1937 după Ordinul NKVD numărul 00447. Acesta socotea că foștii culaci mai aveau doar două opțiuni: condamnarea la moarte sau lagărele de muncă. În conformitate cu datele din arhivele sovietice care au fost publicate în 1990, 1.803.392 de persoane au fost trimise în colonii de muncă și în lagăre între 1930 și 1931. Se știe că 1.317.022 au mai ajuns la destinație. Restul de 486.370 au murit sau au evadat. Dintre aceștia, aproximativ 100.000 au pierit mai înainte de a ajunge la destinație datorită condițiilor sanitare precare. Directivele partidului cereau să se creeze condiții sanitare proaste pentru culaci. Deportări la scară mai redusă au continuat și după 1931. numărul de culaci și membri ai familiilor lor care au murit în coloniile de muncă din 1932 până în 1940 este, după cum se recunoaște, de 389.521 de oameni.

4. Este dificilă aprecierea corectă a numărului de oameni care au murit din cauza "lichidării clasei sociale a culacilor". Datele din arhivele sovietice nu spun cu exactitate câți oameni au reușit să evadeze sau să supraviețuiască și ce număr de morți ar fi fost dacă deportările nu ar fi avut loc. Aceste date nu includ oamenii care au fost executați sau au murit în închisori și în gulaguri și nu în colonii de muncă. Mulți istorici consideră marea foamete ca pe un rezultat al "lichidării clasei culacilor" și de aceea ei estimează numărul total de victime la aproximativ 7 milioane. Mai multe estimări pot fi găsite la site-ul următor. Majoritatea "culacilor" erau lucrători foarte harnici. S-a ajuns astfel la situații greu de crezut. După ce au fost colonizați forțat în Siberia și Kazahstan, după ceva vreme, "culacii" au ajuns din nou să prospere. Acest fapt a fost folosit ca bază de represiune împotriva unor secții ale NKVD-ului care erau răspunzătoare de "coloniile de muncă" (трудовые поселения) în 1938-1939 și care ar fi permis "culacizarea" (окулачивание) "deportaților din coloniile de muncă" (трудопоселенцев). Faptul că noii deportați au devenit mai bogați decât membrii colhozurilor învecinate a fost explicat prin "sabotaj" și "neglijență criminală".

5. Represiunile comuniste în Moldova sovietică  Odată cu declanşarea Perestroikăi şi proclamarea independenţei Republicii Moldova,a început un proces de redefinire a valorilor cultivate intens de propaganda sovietică pe parcursul anilor  şi inculcate în memoria colectivă a societăţii. În particular, s-au pus în discuţ ie cu o deosebită acuitate încă de la sfârşitul anilor 1980 următoarele chestiuni:cauzele obiective şi subiective ale foametei din 1946-1947, consecinţele procesului de colectivizare aagriculturii, aşa-numitul proces de deschiaburire iniţiat de organele republicane de partid,proporţiile şi consecinţ ele deportărilor masive ale populaţiei RSSM în regiunile îndepărtateale Rusiei şi Kazahstanului. Recupererea acestor momente tragice din primul an de ocupaţie sovietică şi anii imediat postbelici a delegitimat însăşi existenţa regimului communist şi acontribuit la colapsul defititiv al Uniunii Sovietice. Exemplul basarabean se distinge în ansamblul arealului românesc prin faptul că , în comparaţie cu România, Basarabia a cunoscut experienţa comunistă în varianta sa clasică, sovietică. Dacă în România inamicii regimului comunist erau identificaţi de regulădin rândurile „claselor exploatatoare”, în Uniunea Sovietică , mai ales în republicile naţionale preponderent rurale, duşmanul de clasă coincidea adesea cu .o anumită comunitate etnică .Stalin însuşi obişnuia săspună că„problema ţăr ănească constituie baza, chintesenţa chestiunii naţionale; în esenţă, problema naţională nu este altceva decât chestiunea ţărănească ” 1.Teroarea comunistă în ex-URSS Moldovenească a avut caracteristici specifice Gulagului dinURSS, în care factorul etnic a jucat, direct sau indirect, un rol deloc neglijabil . 2. O altă deosebire importantă faţă de România, este că în Moldova sovietică cetăţenii născuţi peteritoriul republicii puteau să se identifice drept ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari etc, dar în nici un caz drept români. Simplul fapt de a spune că eşti român era calificată drept acţiune împotriva statului sovietic, etichetată ca naţionalism şi pedepsită conform articolului 71 alCodului Penal al RSS Moldoveneşti .3.

6. În perioada stalinistă , naţionalismul, adică simplu fapt de a-ţi asuma identitatea românească, era sancţionat de regulă cu deportarea în Siberia. După moartea lui Stalin, a fi român continuă a fi o crimă, dar susceptibilă de o pedeapsă mai puţin aspră –ostracizarea din societate. Chiar folosirea alfabetului latin cade sub incidenţa acţiunilor antisovietice. Cazul cel mai cunoscut este acela a lui Victor Stratan, care, în 1967,fiind doctorand la catedra communism ştiinţific de la Universitatea din Chişinău şi membru alcomisiei de examen de stat, semnează din neatenţie câteva diplome în litere latine. Drept urmare, este exmatriculat de la doctorat şi marginalizat pentru totdeauna din sistemul de învăţământ 4. Numai cei veniţi din Bucovina de Nord, de regulă, aveau dreptul să se numească români, basarabenii puteau să se identifice doar ca moldoveni după naţionalitate. Cu alte cuvinte, Moscova a încurajat prin toate mijloacele ridicarea identităţii regionale la statutulunei identităţi etno-naţionale. Acest lucru a devenit mai evident după 1944, când România aintrat în sfera de influenţă sovietică , iar din decembrie 1947 a devenit „democraţie populară ”în stil sovietic, când justificarea în termenii ideologiei comuniste – în termeni de clasă .5– apretenţiei asupra Basarabiei devine caducă. Respectiv, interesului geostrategic al Moscovei înregiune, în primul rând accesul la gurile Dunării şi asigurarea securităţii portului Odessa, i se acordă o acoperire conceptuală aparent coerentă .6, potrivit căreia moldovenii ar constitui o naţiune aparte, mai apropiată prin destin istoric şi cultură de poporul rus, ucrainean şi alte popoare sovietice decât de naţiunea română.

7. Represiunea sovietică –disparitia culacilor- Stalin a cerut măsuri dure care să pună capăt rezistenţei chiabureşti. Culacii trebuiau lichidaţi prin trei metode: prin execuţii, prin deportarea în colonii de muncă, (care nu trebuie confundate cu lagărele de munca, deşi amândouă erau administrate de GULAG), sau prin deportarea "din regiunile cu agricultura colectivizată în totalitate". Zeci de mii de aşa-zişi culaci au fost executaţi fără judecată, proprietăţile lor au fost confiscate şi au fost înglobate în gospodăriile colective, iar multe familii au fost deportate în Siberia şi în Asia Centrală sovietică. Deseori, oficialilor locali li se stabileau cote obligatorii de identificat culaci şi erau forţaţi să folosescă puterea discreţionară pentru a găsi chiaburi oriunde. Asta a dus la multe abuzuri, cazuri în care tatăl şi-a angajat fiul sau familia care avea acoperiş din tablă să fie etichetaţi drept culaci şi să fie deportaţi. S-a ajuns la situaţii dramatice, duşmănii personale sau invidii de o viaţa au fost "rezolvate" prin denunţuri la organele puterii sovietice, s-au produs denunţuri în cadrul aceleiaşi familii, oameni care nu corespundeau crtiteriilor stabilite au fost transformaţi peste noapte în "culaci" şi au suferit pedepsele prevăzute pentru aceştia.

8. Aceeaşi soartă au avut-o aceia care au fost categorisiţi "sprijinitori ai culacilor" (aceia care au avut aceeaşi atitudine de opoziţie faţă de colectivizare ca şi culacii. Un nou val de represiune, de acestă data împotriva "ex-culacilor", a fost începută în 1937 după Ordinul NKVD numărul 00447. Acesta socotea că foştii culaci mai aveau doar două opţiuni: condamnarea la moarte sau lagărele de muncă. În conformitate cu datele din arhivele sovietice care au fost publicate în 1990, 1.803.392 de persoane au fost trimise în colonii de muncă şi în lagăre între 1930 şi 1931. Se ştie că 1.317.022 au mai ajuns la destinaţie. Restul de 486.370 au murit sau au evadat. Dintre aceştia, aproximativ 100.000 au pierit mai înainte de a ajunge la destinaţie datorită condiţiilor sanitare precare. Directivele partidului cereau să se creeze condiţii sanitare proaste pentru culaci. Deportări la scară mai redusă au continuat şi după 1931. numărul de culaci şi membri ai familiilor lor care au murit în coloniile de muncă din 1932 până în 1940 este, după cum se recunoaşte, de 389.521 de oameni. Este dificilă aprecierea corectă a numărului de oameni care au murit din cauza "lichidării clasei sociale a culacilor". Datele din arhivele sovietice nu spun cu exactitate câţi oameni au reuşit să evadeze sau să supravieţuiască şi ce număr de morţi ar fi fost dacă deportările nu ar fi avut loc. Aceste date nu includ oamenii care au fost executaţi sau au murit în închisori şi în gulaguri şi nu în colonii de muncă. Mulţi istorici consideră marea foamete ca pe un rezultat al "lichidării clasei culacilor" şi de aceea ei estimează numărul total de victime la aproximativ 7 milioane.

9. Majoritatea "culacilor" erau lucrători foarte harnici. S-a ajuns astfel la situaţii greu de crezut. După ce au fost colonizaţi forţat în Siberia şi Kazahstan, după ceva vreme, "culacii" au ajuns din nou să prospere. Acest fapt a fost folosit ca bază de represiune împotriva unor secţii ale NKVD-ului care erau răspunzătoare de "coloniile de muncă" (трудовые поселения) în 1938-1939 şi care ar fi permis "culacizarea" (окулачивание) "deportaţilor din coloniile de muncă" (трудопоселенцев). Faptul că noii deportaţi au devenit mai bogaţi decât membrii colhozurilor învecinate a fost explicat prin "sabotaj" şi "neglijenţă criminală". Ordinul dat de Lenin pentru spânzurarea culacilor este un ordin scris de mână de liderul bolşevic , datat 11 august 1918, prin care comuniştii care activau în zona Penza erau instruiţi să spânzure în public cel puţin o sută de culaci (chiaburi) şi de asemenea să le publice numele, să le confişte cerealele şi să execute un număr nespecificat de ostatici. În concepţia lui Lenin, prin acest ordin trebuia demonstrat "oamenilor pe o raza de sute de kilometri" printr-un exemplu, cum se luptă împotriva răscoalelor culacilor din 5 voloste (unităţi ale autoadministraţiei rurale) din regiune. Ordinul era anume adresat tovarăşilor Kuraev, Boş şi Minkin şi cerea comuniştilor din Penza să răspundă telegrafic pentru primirea şi executarea întocmai a ordinului. Regiunea Penza este situată în Câmpia Europei Răsăritene. Ordinul a fost descoperit după deschiderea arhivelor sovietice de către Robert Service şi a fost prezentat într-un documentar al BBC-ului din 1997, Dosarele secrete ale lui Lenin.