Organizaţia Naţiunilor Unite - PowerPoint PPT Presentation

organiza ia na iunilor unite n.
Download
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
Organizaţia Naţiunilor Unite PowerPoint Presentation
Download Presentation
Organizaţia Naţiunilor Unite

play fullscreen
1 / 14
Organizaţia Naţiunilor Unite
944 Views
Download Presentation
selia
Download Presentation

Organizaţia Naţiunilor Unite

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript

  1. OrganizaţiaNaţiunilor Unite

  2. O.N.U. • Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945după Al Doilea Război Mondial, are 192 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat în New York. Sediul ONU din New York

  3. Structura O.N.U. Principalele diviziuni ale O N U: • În Adunarea Generală, există reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot. De asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări. • Consiliul de Securitate: 15 membri, din care 5 permanenţi (China, Rusia, Franţa, Regatul Unit şi SUA), şi restul aleşi pentru un mandat de doi ani. În fiecare an sunt aleşi cinci noi membri. Deciziile importante ale Consiliului de Securitate trebuie să fie votate de 9 membri, dintre toţi aceşti membri, în principal aici se vorbeşte de dreptul de Veto.

  4. Consiliului Economic şi Social îi sunt subordonate multe din organizaţiile speciale. • Consiliul de Tutelă şi-a suspendat momentan activitatea. • Curtea Internaţională de Justiţie decide dispute internaţionale (se află la Haga). • Secretariatul Naţiunilor Unite: cea mai mare funcţie administrativă este cea de Secretar General al ONU

  5. Din organizaţiile speciale ale O.N.U. fac parte: • Centrul Naţiunilor Unite pentru Aşezări Umane (United Nations Centre for Human Settlements - Habitat; fondat în 1977, cu sediul în Nairobi, Kenya); • Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF - United Nations Children's Fund, fondat în 1964, cu sediul la New York, SUA); • Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD - United Nations Conference on Trade and Development, fondată în 1946 cu sediul la Geneva, Elveţia); • PNUD - Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Programme, fondat în 1965 şi cu sediul la New York); • PNUE- Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (United Nations Environment Programme, fondat în 1972, cu sediul la Nairobi, Kenya); • Programul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Consumului de Droguri (United Nations Internation Drug Control Programme, fondat în 1991, cu sediul la Viena, Austria);

  6. Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi (United Nations High Commissioner for Refugees UNHCR, fondat în 1950, cu sediul la Geneva); • Operaţiunile ONU de Menţinere a Păcii (United Nations Peace-keeping Operations, cu sediul la New York); • Fondul ONU pentru Activităţi în Domeniul Populaţiei (United Nations Population Fund, fondat în 1967, cu sediul la New York); • Agenţia pentru Refugiaţii Palestieni (United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in the Near East, fondat în 1950, cu sediul la Gaza); • Programul Mondial pentru Alimentaţie (World Food Programme, fondat în 1961, cu sediul la Roma). • Alianţa Civilizaţiilor, fondată în 2005, la iniţiativa susţinută de Spania şi Turcia, cu sediul la New York. • ONU lucrează cu următoarele organizaţii autonome: UNESCO, OIS, OIM, BIRD, FMI şi altele.

  7. Limbi oficiale • ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa şi spaniola. • Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau "on-line" , sunt traduse în aceste şase limbi. În funcţie de anumite circumstanţe, unele conferinţe şi documente de lucru sunt traduse doar în engleză, franceză sau spaniolă.

  8. Drepturile Omului • Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Naţiunilor Unite. Atrocităţile celui de- al Doilea Razboi Mondial şi genocidurile au determinat ca noua organizaţie să prevină tragedii similare in viitor. Un prim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua in considerare si a lua hotărâri asupra violarilor drepturilor omului • Organizaţia Naţiunilor Unite obligă toate statele membre sa promoveze "respect universal pentru, si observarea drepturilor omului" şi să ia "măsuri impreună şi separate" în această privinţă. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deşi nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală in 1948 ca un standard comun de realizare pentru toţi. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de drepturile omului. • Organizaţia Naţiunilor Unite şi diferitele agenţii ale sale joacă un rol important în implementarea şi respectarea principiilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordat de organizaţie ţărilor ce se află în tranziţie spre democraţie. Asistenţa tehnică în realizarea alegerilor libere şi corecte, îmbunătăţirea structurilor judiciare, revizuirea constituţiilor, antrenarea oficialilor drepturilor omului şi transformarea mişcărilor armate în partide politice au contribuit mult la democratizare în lume.

  9. Istoria O.N.U. Istoria Naţiunilor Unite a început cu mult înainte de înfiinţarea organizaţiei mondiale, la data de 26 iunie 1945 la San Francisco. Rădăcinile ideilor exprimate de aceasta se sprijină pe teoriile unor gânditori însemnaţi precum Hugo Grotius (întemeietorul dreptului modern al popoarelor, 1584-1645), Abbé de Saint-Pierre (1658-1743) sau pe lucrarea lui Immanuel Kant apărută în 1795 "Despre pacea veşnică".Perioada 1941-1945

  10. Cele două războaie mondiale aruncaseră omenirea într-o prăpastie a deznădejdii şi făcuseră într-o jumătate de secol peste 100 de milioane de victime. Părinţii Naţiunilor Unite şi ai Cartei doreau să împlinească dorinţa profundă a omenirii de pace şi convingerea că, după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, statele înfrăţite vor putea realiza o ordine mondială pacifistă de durată. În august 1941, preşedintele american Franklin D. Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill s-au întâlnit în Insulele Bermude pentru a-şi stabili obiectivele postbelice. Cu toate că, în urma atacării, de către Germania, a Uniunii Sovietice - în iunie 1941 - Moscova şi Londra încheiaseră un acord de aliere, la această întrunire nu a participat şi conducerea sovietică. Rezultatele discuţiilor au fost fixate într-o declaraţie comună - 'Carta Atlantică'. Cele două state au recunoscut, printre altele, şi dreptul popoarelor la autodeterminare, precum şi libertatea comerţului mondial şi cooperarea economică, renunţarea la uzul de violenţă şi crearea unui sistem de securitate comun. Ei au subliniat la sfârşit că, până la crearea unui alt sistem durabil de securitate internaţională, este necesară dezarmarea statelor atacatoare, fapt ce părea să anunţe deja înfiinţarea unei noi organizaţii internaţionale. Atât Roosevelt cât şi Churchill s-au arătat iniţial puţin interesaţi să implice şi alte state în problema principală de asigurare a păcii internaţionale. Acest lucru s-a schimbat doar după atacul japonez asupra Pearl Harbour şi intrarea în război a SUA. Oamenii politici au înţeles că o pace de durată nu putea fi realizată decât prin implicarea unei coaliţii de state pe bază largă şi mai ales prin implicarea Uniunii Sovietice.

  11. La 1 ianuarie 1942, sub conducerea SUA, URSS, a Marii Britanii şi Chinei, 26 de state aliate au semnat “Declaraţia Naţiunilor Unite”, prin care se obligau să continue, cu toate mijloacele, lupta împotriva Axei - şi mai ales împotriva Reich-ului German, Italiei şi Japoniei - până la victoria totală. Totodată, ele au aderat şi la principiile Cartei Atlantice americano-britanice cu privire la ordinea postbelică şi, prin acestea, la constituirea unui sistem de securitate internaţională de durată. Până la sfârşitul războiului, alte 21 de state au semnat această Declaraţie. La iniţiativa americanilor, planurile pentru constituirea unei organizaţii internaţionale au început să se contureze rapid. Astfel, SUA au prezentat încă din 1943 un prim proiect de statut. În octombrie 1943, miniştri de externe ai SUA, URSS, ai Marii Britanii şi ai Chinei au căzut de acord la Conferinţa de la Moscova să creeze cât mai curând posibil o organizaţie internaţională pentru pace şi securitate. Puteau deveni membri ai acestei organizaţii (în spiritul universalităţii) toate statele suverane şi paşnice (fapt care excludea la început statele duşmane din al Doilea Război Mondial). La Conferinţa de la Yalta din februarie 1945, Roosevelt, Churchill şi Stalin au căzut în fine de acord asupra ultimilor puncte disputate. Aici era vorba mai ales despre modalităţile de votare în cel mai important for al viitoarei organizaţii, Consiliul de Securitate. La cererea URSS, membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate - URSS, SUA, Marea Britanie, Franţa şi China - urmau să deţină drept de veto în toate chestiunile importante, fapt care a constituit multă vreme o piedică serioasă pentru activităţile organizaţiei. Fără acest compromis nu s-ar fi putut ajunge însă nicăieri. Încă dinaintea sfârşitului războiului, cele patru puteri au invitat toate statele care semnaseră până la acea vreme Declaraţia Naţiunilor Unite, la Opera din San Francisco, pentru a-şi prezenta proiectul de statut. Participanţii la Conferinţă au adoptat aşadar Carta, în unanimitate, la 26 iunie 1945. Polonia, care nu putuse participa mai înainte la lucrări, a semnat şi ea Carta ca cel de-al 51-lea membru fondator. Astfel s-a născut Organizaţia Naţiunilor Unite (United Nations Organization - UNO), iar după ce numărul necesar de state a ratificat tratatul, Carta a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 1945.ONU în perioada 1946-1988

  12. Aşteptările uriaşe care au însoţit constituirea Organizaţiei mondiale s-au năruit în curând. Conflictul est-vest care a apărut cel mai târziu în 1947 a îngreunat desfăşurarea unor activităţi constructive în cadrul forurilor ONU în primele decenii de existenţă ale Organizaţiei.Acordul dintre marile puteri care se aflau în aceeaşi tabără pe timpul celui de-al Doilea Război Modial s-a evaporat încă de la împărţirea câştigurilor - şi astfel s-a evaporat şi speranţa de a crea “o lume nouă”, pe care ONU urma să o reprezinte la nivel instituţional. Dacă Naţiunile Unite reuşiseră unele succese până în 1947, printre altele retragerea Uniunii Sovietice de pe teritoriul Iranului, reglementarea problemei Trieste-ului şi retragerea trupelor franco-britanice din Liban şi Siria, fosta asociere armată dintre puterile occidentale şi Uniunea Sovietică a degenerat în 1947 într-un conflict care a durat, după cum se ştie, 40 de ani şi care a marcat relaţiile internaţionale şi activităţile Naţiunilor Unite.Conflictele ideologice şi de putere politică dintre cele două blocuri au dominat din acest moment dezbaterile şi negocierile din toate forurile ONU şi, evident, mai ales în cadrul Consiliului de Securitate. Funcţia Organizaţiei de menţinere a păcii a fost practic desfiinţată, ba mai mult “marile puteri iubitoare de pace”, care, conform statutului, purtau răspunderea principală pentru pace, au comis în curând, în lupta pentru dobândirea sferelor de influenţă în lumea a treia, cele mai periculoase acte de încălcare a păcii. Blocada Consiliului de Securitate creată de Războiul Rece nu trebuie să ne facă să credem că primele patru decenii ar fi fost timp pierdut pentru ONU, istoria acestei Organizaţii începând de-abia odată cu răsturnarea de situaţie din anii 1989/90. O asemenea apreciere ar trece cu vederea unele realizări ale Organizaţiei mondiale precum cele din domeniul protecţiei drepturilor omului, a dezvoltării drepturilor popoarelor sau al decolonizării. Cu toate că Capitolul VII al Cartei ONU, sâmburele sistemului colectiv de securitate nu a putut fi transpus în realitate, Organizaţia a găsit alte domenii asupra cărora să-şi concentreze activitatea.

  13. În ciuda - sau tocmai datorită - blocadea reuşit să aibă succese notabile în anumite domenii, care au făcut astăzi ca ONU să fie recunoscut ca un for al problemelor globale. Câmpul de activitate al ONU s-a limitat în prima fază a existenţei sale asupra acelor domenii care nu vizau interesele directe ale marilor puteri. Primul Secretar General, Trygve Lie din Norvegia, a fost preocupat de dezvoltarea Secretariatului şi organizarea Naţiunilor Unite, cu sediul principal la New York, într-o structură competentă. În plus, în această perioadă a fost creată o serie de organizaţii speciale şi organizaţii umanitare, menite să faciliteze reconstrucţia teritoriilor distruse - mai ales la nivel european. Un punct culminant al acelor ani a fost “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”, elaborată de Comisia ONU pentru drepturile omului - organism special din cadrul Consiliului Economic şi Social - şi adoptată în unanimitate la data de 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală.După moartea lui Stalin, în anul 1953, relaxarea relativă ce a urmat în relaţiile dintre cele două blocuri ("coexistenţă paşnică") a însemnat şi pentru Naţiunile Unite o relaxare a condiţiilor de lucru. După ani de zile în care nu au mai primit nici un stat în rândurile Organizaţiei, în 1955 au aderat 16 noi state. Statele din blocul de est au început să participe la unele programe umanitare şi organizaţii speciale ale ONU finanţate pe bază de donaţii. Acestea erau aceleaşi pe care aceste state le boicotaseră în primii ani.

  14. Proiect realizat de Iordache Andrei, cls XI-B