BIOLOGIA ALBINEI

1. BIOLOGIA ALBINEI • Familia de albine funcţionează ca un "supraorganism" în care funcţiile de respiraţie, nutriţie, reproducţie şi apărare se regăsesc atât la nivel individual cât şi social, în cadrul acestei familii regăsindu-se diviziunea muncii, desfăşurarea în comun a activităţilor legate de adunarea şi prelucrarea hranei, îngrijirea urmaşilor, concentrarea puterii reproducătoare a coloniei la o singură femelă (matca) şi câţiva masculi (trântorii), reglarea temperaturii pe timpul iernii, etc.Apariţia la sexul femel a celor două caste (matca şi lucrătoarea) este expresia înaltei diviziuni a muncii atinsă de această specie în îndeplinirea funcţiilor sociale. Albina lucrătoarea este o noutate în evoluţie, este o minunată diversiune de la dezvoltarea reproductivă normală, a femelei.

2. Pentru a înţelege mai bine viaţa familiei de albine este necesară cunoaşterea componenţei acestei familii, a castelor, cuibului, a stadiilor de dezvoltare prin care trec albinele de la ou la albina adultă şi a dinamicii coloniei pe parcursul anului, a perioadelor condiţionate de mediul exterior şi cules.

3. Matca este singura femelă capabilă de reproducţie, de împerechere cu trântorii (în mod obişnuit se împerechează cu până la 10 trântori) şi să depună ouă fecundate (din care vor ieşi mătci sau lucrătoare) sau nefecundate (din care vor ieşi trântori). Se deosebeşte uşor de celelalte albine prin formă şi mărime, având corpul mai lung, capul mai mic şi abdomenul foarte dezvoltat şi acoperit până la jumătate de aripi. În plină activitate de ouat, primăvara-vara, cântăreşte între 250 şi 280 miligrame. Este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi până la 8 ani (este însă eficientă economic doar un an-doi, după care trebuie schimbată), este activă pe toată perioada vieţii putând depune 1500-2500 şi chiar 3000 de ouă în 24 de ore în luna iunie. În această perioadă de pontă intensă regina este atent îngrijită şi bine hrănită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere. Matca este aptă de împerechere numai până la 20-30 zile de la eclozionare, după care, în lipsa împerecherii, ca depune numai ouă nefecundate din care vor ieşi doar trântori ("matcă trântoriţă"). Nu părăseşte stupul decât în trei cazuri: după perioada de maturizare, când trebuie să se împerecheze, la întemeierea unei noi familii, când iese cu o parte din albinele lucrătoare şi trântorii din stup sub formă de roi şi ultima situaţie, când stupul este puternic infestat cu Varroa sau alţi paraziţi, bacterii, virusuri, etc. este urât mirositor fiind impropriu pentru supravieţuirea albinelor în stup.

4. Albinele lucrătoare sunt, ca dimensiune, indivizii cei mai mici ai familiei de albine, femele cu ovarele nedezvoltate, incapabile de reproducţie (în lipsa mătcii pe o perioadă mai mare de timp, ovarele acestora se pot dezvolta şi depun ouă dar din aceste ouă sterile vor ieşi numai trântori, sunt aşa numitele familii bezmetice). Albinele lucrătoare mai sunt adaptate pentru hrănirea puietului (au dezvoltate glandele faringiene), producerea cerii (au glande cerifere), apărarea cuibului (dispun de ac) şi pentru supravieţuirea pe timpul iernii (dezvoltarea corpului adipos, un adevărat rezervor de energie). Durata de viaţă a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităţilor intense desfăşurate de aceasta (creşterea puietului şi activitatea de cules nectar şi polen). • Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primăvară, martie până vara, în jurul lunii august) trăiesc numai 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generaţii (6-9 luni). Lipsa creşterii puietului în familie, în această perioadă, precum şi corpul gras bine dezvoltat pe permite să trăiască atât de mult. Numărul albinelor lucrătoare dintr-o familie cu dezvoltare normală variază în funcţie de sezon. Dacă la începutul primăverii sunt între 10000 şi 20000 albine, în timpul verii sunt între 40000 şi 60000 albine iar toamna în jur de 20000-30000 albine.

5. Trântorii reprezintă masculii familiei de albine, sunt indivizi eclozionaţi din ouă nefecundate. Corpul lor este mai mare decât al lucrătoarelor şi a mătcii, lungimea este aprox. 15-18mm, greutatea între 200 şi 280mg (cel mai obişnuit 230mg), antenele trântorului au cu o articulaţie în plus faţă de cele ale albinei lucrătoare cu ochi foarte bine dezvoltaţi, mirosul sensibil şi vederea trântorilor, adaptată la lumina cerului şi a zării, ajutându-i la detectarea uşoară a mătcilor ieşite la împerechere. • Durata de viaţă a trântorilor este între două şi opt săptămâni şi variază în funcţie de sezon (activ sau perioadă de repaus) şi de zona geografică. • Durata totală de zbor a unui trântor este, în medie, de 4 ore în perioada de vârf a sezonului şi cca. 2 ore jumătate spre sfârşitul acestuia. Primăvara trântorul poate zbura, într-o singură zi, aproximativ 24 minute iar vara 36 minute, pe o distanţă de peste 7km faţă de stupul de origine. • Trântorii emit un feromon care acţionează ca un liant pentru apropierea lor în aer, în timpul zborului de împerechere şi în culoarele de zbor şi care, de asemenea, atrage regina virgină în zonele de împerechere. • Trântorii nu au ac, glande cerifere şi piesele armăturii bucale folosite la recoltarea polenului. • Ei nu culeg nectar, nu participă la organizarea sau apărarea familiei de intruşi, nu contribuie la producerea hranei pentru colonie şi nici la polenizare.

6. Cuibul familiei de albine • Cuibul este spaţiul în care trăieşte şi se perpetuează familia de albine. • Interiorul unui stup populat este ocupat cu faguri clădiţi din ceara secretată de glandele cerifere ale albinelor lucrătoare, fiecare fagure fiind alcătuit din mai multe mii de celule de forma unor prisme hexagonale, cu fundul în formă de piramidă triunghiulară.

7. Fagurii sunt aşezaţi vertical şi şunt, în general, paraleli. Distanţa dintre faguri este de 12mm, acest spaţiu permiţând trecerea cu uşurinţă a albinelor şi efectuarea diferitelor lucrări în stup. În restul stupului spaţiul necesar circulaţiei este de 8mm, spaţiile mai mari decât această dimensiune fiind blocate de către albine cu construcţii de ceară iar spaţiile mai mici propolizate.

8. Celulele de albine lucrătoare • sunt întrebuinţate la creşterea puietului albinelor lucrătoare şi la depozitarea rezervelor de hrană (miere şi polen). • Diametrul este de 5,38-5,42mm, latura 3mm şi o adâncime de 12mm (celulele în care se cresc puiet) sau 16mm (celulele folosite la depozitarea mierii). În funcţie de vechimea fagurilor, grosimea pereţilor şi volumul celulei de lucrătoare se modifică astfel: •  Un fagure Dadant are între 8000-9000 celule de albine lucrătoare; pe 1dm2 de fagure sunt între 800-850 celule.

9. Celulele de trântori • Servesc la creşterea puietului de trântor şi, în perioadele de cules intens, la depozitarea mierii. • Sunt mai mari decât celulele de lucrătoare, diametrul mediu al acestor celule fiind de 6,6mm (cu limite de 6,25-6,70) şi adâncimea de 13-16mm. Pe 1dm2 de fagure sunt 520 celule de trântori.

10. Celulele de matcă (botci) • sunt construite şi folosite de către albine la creşterea larvelor de matcă. Numărul acestora variază în funcţie de necesarul de mătci al familiei. • Când familia îşi schimbă liniştit matca sau când a pierdut-o în mod subit (e orfană) albinele cresc doar câteva botci, în mod frecvent pe partea centrală a fagurelui (botci de schimbare liniştită şi botci de salvare pe lateral). • Cele mai bune sunt botcile de schimbare liniştită deoarece larvele sunt hrănite din timp cu lăptişor de matcă iar mătcile obţinute din aceste botci sunt mătci dezvoltate deoarece au beneficiat din timp de hrana larvară, au fost crescute de la vârsta optimă. • Mătcile obţinute din botcile de salvare sunt mătci mai mici, frecvent au abdomenul triunghiular, nu sunt de calitate deoarece albinele, în disperarea lor, văzându-se orfane, iau în creştere şi larve cu o vârstă mai mare de 3 zile.

11. Albinele îşi organizează cuibul, în mod natural, astfel: pe fagurii centrali,se află puietul. Cantitatea de puiet descreşte spre fagurii periferici, astfel că ansamblul celulelor ocupate de ouă, larve şi nimfe ia o formă aproximativ sferică (primăvara şi toamna) sau elipsoidală (vara). • În fagure, deasupra puietului şi lateral de acesta, albinele depozitează păstură şi miere sub formă de coroniţă. • Ordinea în cuibul de puiet este dată de modul în care matca îşi organizează, metodic, ponta. • Stadiile de aceeaşi vârstă a puietului sunt foarte bine grupate pe faguri, ceea ce permite reglarea, de către albineCuibul, este stabilit de către albine în dreptul urdinişului. • , a temperaturii şi umidităţii optime creşterii puietului. • Albinele menţin în cuib o temperatură de 33-35°C şi o umiditate relativă de 75-80°C. Sunt însă şi cazuri..... • În perioadele lipsite de cules, pentru economisirea rezervelor de hrană, albinele pot distruge puietul de trântor.

12. Stadii de dezvoltare • Metamorfoza cuprinde totalitatea transformărilor morfo-fiziologice ce se desfăşoară în cadrul unui ciclu complet, evoluând prin stadiile de ou, larvă, nimfă şi adult. La insecte, metamorfoza este controlată de trei hormoni: un hormon de creştere, care permite larvei să crească, să se mărească; un hormon juvenil, care menţine stadiul larvar şi se opune nimfozei şi un hormon de năpârlire, ecdisona, care provoacă nimfoza.