Tigrul

1. Tigrul • Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifererăpitoare din familiafelinelor, unul dintre cele patru specii ale genuluiPanthera, reprezentant al subfamilieifelinelor mari. Cuvântul "tigru" provine din grecescul "tigris" care, la rândul său, derivă din "tigri", cuvânt din persana veche, a cărui rădăcină "taig" înseamnă "rapid".[Tigrul este unul dintre cei mai mari răpitori de pe Pământ, cedând doar în faţa ursului polar şi a celui brun. Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului, dintre care către începutul secolului al XXI-lea s-au păstrat doar şase — în total 4.000–6.000 capete; cea mai numeroasă este a tigrului bengal, a cărei populaţie alcătuieşte aprox. 80% din populaţia totală a tigrilor. • În sec. al XX-lea, specia tigrului a fost listată în Cartea Roşie a IUCN şi în documente similare ale unor ţări. În prezent, vânătoarea sau capturarea ilegală a tigrilor este interzisă în toată lumea.

2. Filogenie Cele mai multe date ce ţin de evoluţia speciei tigrului au fost obţinute prin intermediul analizei rămăşiţelor pământeşti şi a cercetărilor în domeniul filogeniei moleculare. În baza analizelor cladogenetice s-a demonstrat că originea geografică a speciei se găseşte în Asia de est. Studierea osemintelor scoase la suprafaţă este dificilă din mai multe puncte de vedere. Descoperirile paleontologice nu sunt numeroase şi sunt puternic fragmentate. Osemintele sunt expuse la poluare cu material genetic străin şi, în genere, vechimea lor este greu de determinat. Cele mai vechi rămăşiţe ale unui schelet de tigru au fost scoase la suprafaţă în nordul Chinei şi în insula Java. Strămoşul tigrului, Panthera palaeosinensis (Zdansky, 1924), este destul de asemănător acestuia, fiind o felină de dimensiuni mai mici, care a vieţuit în provincia Henan din China de nord de la sfârşitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Situaţia taxonomică a acestei specii este, la moment, ambiguă. Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând şi insule precum Borneo şi Palawan.[12] Au fost scoase la suprafaţă, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra şi Java. În India, Altai şi Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârşitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămăşiţe ale unor aşa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce priveşte tigrul.

3. scheletul tigrului • Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micşorat din pleistocen până în prezent (excepţie face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen şi comunică despre scăderea bioproductivităţii sezoniere a mediului şi/sau — în cazul răpitoarelor — despre micşorarea dimensiunilor medii ale prăzii. Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java şi Borneo. Băştinaşii ultimei insule susţin că colţii pe care îi deţin au fost ai unor tigri sălbatici pe care strămoşii lor i-ar fi ucis 4–7 generaţii mai înainte, deci tigrul în Borneo ar fi dispărut acum aprox. 200 de ani. Cea mai notorie dovadă este recenta descoperire a unui fragment de dinte într-o peşteră din partea malaeziană a insulei (Sarawak), printre sedimentele neolitice. • Datele molecularo-filogenice confirmă relaţiile strânse de rudenie între speciile genului Panthera şi demonstrează că tigrul s-a separat de linia ancestrală cu peste 2 milioane de ani mai devreme decât leul, leopardul şi jaguarul

4. Tigrul este cea mai mare şi mai grea felină, însă subspeciile diferă puternic ca dimensiuni şi greutate. Cele continentale sunt mai mari decât cele insulare. Cele mai impunătoare sunt tigrul bengal (indian) şi siberian (altaic). Masculii siberieni pot atinge 3,5 m în lungime, fără coadă, şi până la 300 kg greutate. În mediu, masculii siberieni ating în lungime 190–220 cm fără coadă şi 180–275 kg în greutate.Lungimea corpului variază la diferite subspecii între 1,4 şi 3,5 m, iar lungimea cozii — între 60 şi 90 cm (110–115 cm la tigrii siberieni). Înălţimea ajunge până la 1,15 m. Un mascul adult cântăreşte, de obicei, de la 180 la 250 kg (masculii bengali în jur de 220 kg; bengalii din nordul Indiei şi Nepal &mmdash; aprox. 235 kg). Femelele sunt mai mici decât masculii; la tigrii bengali şi siberieni ele cântăresc 100–167 kg. Analizând toate subspeciile tigrului, găsim greutatea medie a masculilor de 180–200 kg, iar a femelelor — de 120–140 kg.Un tigru adult are 30 de dinţi, ca şi majoritatea celorlaltor feline. Ambele maxilare au câte 6 perechi de incisivi şi 2 de colţi, maxilarul superior are 3 perechi de premolari şi una de molari, iar cel inferior 2 perechi de premolari şi una de molari. Raportul general dintre dinţii superiori şi cei inferiori este Aspect exterior

5. Colţii sunt destul de dezvoltaţi; lungimea lor poate atinge 8 cm.[Incisivii servesc la separarea cărnii de os. Premolarii şi molarii „foarfecă” şi mestecă hrana. Limba lungă şi flexibilă este dotată pe margini cu papile minuscule destinate separării cărnii de os şi dezinfectării hranei.[Aceasta are şi funcţia de igienă a blănii]. Coloritul variază de la roşcat la roşcat-brun; abdomenul, pieptul şi partea ascunsă a labei sunt de culoare deschisă. La fel, nuanţe deschise are şi interiorul urechii. Capul este acoperit de dungi întunecate — de la cafenii la negre. Forma lor şi distanţa dintre ele variază de la o specie la alta, dar majoritatea tigrilor au peste 100 de dungi. Tigru siberian Aşezarea dungilor este unică pentru fiecare individ, deci poate servi la identificarea tigrilor. Funcţia de bază a dungilor este de a camufla corpul în timpul vânătorii. Caracteristicile dungilor (lungimea, culoarea etc.) diferă în funcţie de regiunea geografică, ceea ce permite divizarea speciei în subspecii. „Schema” dungilor poate fi observată şi pe piele.[Mai mult, după ce blana este tunsă până la piele părul creşte înapoi formând dungi în aceleaşi locuri în care ele erau înainte. Tigrul are un corp masiv, musculos şi flexibil. Coada este lungă, lăsată un pic în jos. Capul este rotund, iar urechile mici şi la fel rotunde. Pe fălci are „perciuni”. Blana este densă şi scurtă la subspeciile sudice, iar la cele nordice — lungă şi pufoasă.Structura labelor este adaptată pentru sărituri, amortizând căderea şi conferindu-i tigrului un mers silenţios.[ Labele anterioare sunt mai scurte decât cele inferioare şi numără câte 5 degete; labele inferioare au câte 4. Vederea diurnă a tigrului este apropiată de cea a omului, diferită fiind acuitatea, mai scăzută la tigri. Vederea nocturnă este de şase ori mai bună decât cea a omului. Structura coardelor vocale şi a laringelui îi permit tigrului să scoată sunete tipice felinelor, cum ar fi răgetul sau mârâitul. El poate emite şi recepteaza infrasunete.

6. Vatiati ale coloritului Tigrul auriu Aşa-zisul tigru auriu este întâlnit mai rar decât cel alb. Schimbarea culorii blănii este provocată de o genă recesivă. Prima dovadă despre existenţa unor astfel de tigri datează de la începutul secolului al XX-lea.[Iniţial, se credea că acest tip de colorit a apărut la un grup restrâns de tigri care populau regiuni cu soluri argiloase, iar culoarea neobişnuită le-ar servi drept camuflaj adăugător. Teoria rămâne nedemonstrată. Imbridingul unui grup izolat ar putea provoca apariţia unui asemenea colorit dacă un tigru cu gena recesivă s-ar împerechea cu unul din proprii descendenţi, aşa cum se întâmplă în captivitate. Tigru auriu în parcul zoologic din Buffalo În prezent sunt ţinute în captivitate în jur de 30 de exemplare. La fel ca tigrii albi, cei aurii au rădăcini bengale, dar materialul genetic le-a fost poluat de gene ale tigrului alb siberian numit Tony, strămoşul tigrilor albi din majoritatea grădinilor zoologice ale Americii de Nord. Presupunerea că tigrii aurii sunt rezultatul împerecherii tigrilor bengali cu cei siberieni este eronată . Alte variaţii Au fost înregistrate şi cazuri de melanism printre tigrii bengali, adică indivizi de culoare închisă sau absolut neagră. La fel, există mărturii despre existenţa unor tigri cu blană albăstruie-cenuşie (aşa-zisul tigru maltez).[Aceste variaţii sunt provocate de mutaţii instabile.

7. Tigrul alb O mutaţie cunoscută a tigrului este culoarea albă a blănii. Mutaţia este foarte rar întâlnită în sălbăticie, dar destul de obişnuită la exemplarele în captivitate. În natură se naşte un singur tigru alb la 10.000 tigri obişnuiţi. Prima capturare a unui tigru alb a avut loc în 1951, când un vânător a răpit un tigrişor alb din vizuina lui. La maturitate a fost încrucişat cu o tigroaică obişnuită, dar toţi cei 4 pui născuţi aveau blana de culoare ordinară. Mai târziu, un tigru alb a fost încrucişat cu una din fiicele sale albe, care a dat naştere la 3 tigrişori, dintre care 2 albi. Toţi tigrii albi ţinuţi în captivitate sunt descendenţii unui singur animal. În prezent, în parcuri zoologice vieţuiesc 130 de tigri.Teoria că tigrii albi suferă de albinism este eronată, deoarece această maladie presupune o blană complet albă. Tigrii albi complet sunt supranumiţi „tigri de zăpadă”.

8. Alimentie • În sălbăticie tigrii se alimentează îndeosebi cu copitate. Tigrul bengal preferă cerbii, sambarii, căprioarele axis, porcii sălbatici şi nilgaii. Tigrul siberian vânează şi el cerbi, mistreţi, dar şi cerbi sika, căprioare, moşti; tigrul sumatrian — sambari, mistreţi şi tapiri malaezieni. Tigrii încearcă să doboare şi prăzi mai mari, ca bivolul indian, gaurul, elanul. Din când în când, ei vânează animale mai „exotice” pentru ei — maimuţe, fazani, iepuri şi chiar peşte. Raţia unui tigru adult este de 50–70 copitate pe an. • Tigrii pot ucide şi alte răpitoare: lupi, leoparzi, şerpi boa şi chiar crocodili. Tigrii siberieni şi urşii bruni reprezintă un pericol serios unii pentru alţii; primii răpesc urşii mici şi chiar atacă urşi adulţi. Urşii bruni şi cei tibetani alcătuiesc 58% din raţia alimentară a tigrului siberian (îi omoară mai ales masculii). Urşii soare, agresivi din fire, alungă uneori tigrii de lângă prada capturată, însă cel mai des se întâmplă invers. • Elefanţii indieni sunt o pradă imposibilă pentru tigri, de aceea aceştia îi evită pe cât posibil, deşi câteodată le atacă puii. A fost înregistrat un caz în care un tigru a ucis o femelă adultă de rinocer indian. Uneori tigrii atacă animale domestice (câini, vite, cai, măgari). Obişnuiesc să mănânce nuci, iarbă, fructe, dar numai în sezonul cald. • Pe teritoriul întregului său areal, tigrul se află în vârful piramidei trofice şi aproape că nu are concurenţă. Uneori pot avea probleme cu anumite specii de câini (ca de exemplu câinele roşu indian) care, atacând în haită, pot ucide un tigru adult. • La o masă tigrul consumă de la 30 la 40 kg de carne, sau 50 kg dacă e flămând. Tigrul poate rămâne lângă cadavrul unui cerb sau mistreţ câteva zile, pentru a-l termina de mâncat. Foametea o suportă uşor datorită stratului de grăsime de sub piele, a cărui grosime poate atinge 5 cm la tigrul siberian.

9. Reproducerea • Masculii sunt poligami. Împerecherea are loc în lunile decembrie–ianuarie. În regiunile slab populate, o femelă este urmărită de un singur mascul. Dacă masculi sunt mai mulţi, între aceştia uneori apar conflicte pentru dreptul de a se împerechea cu o femelă. Atunci când un mascul simte, după marcajele femelei, că aceasta e în călduri, el începe să se comporte diferit (comportamentul Flehmen), schimbându-şi grimasa feţei. • Tigroaica este capabilă de fecundare numai câteva zile pe an, timp în care împerecherea are loc de mai multe ori pe zi, însoţită de sunete puternice. Majoritatea femelelor nasc pentru prima oară la vârsta de 3–4 ani, iar perioada dintre două naşteri este de 2–3 ani. Gestaţia durează 97–112 zile, în medie 103 zile. • O tigroaică cu puiul său • Tigroaica îşi aranjează culcuşul în locuri greu accesibile: în peşteri, între pietre, în desişurile de trestii. Poate folosi una şi aceeaşi ascunzătoare mai mulţi ani la rând. • Tigrişorii se nasc în martie–aprilie, câte doi–patru, mai rar unul singur şi încă mai rar câte cinci–şase. În primele zile sunt absolut neajutoraţi, au greutatea de 1,3–1,5 kg, şi încep să vadă în jurul celei de-a şaptea zi. Primele 6 săptămâni se hrănesc doar cu laptele mamei. Aceasta nu-i permite tatălui să se apropie, de frică că acesta nu-i va recunoaşte şi-i va mânca. La 8 săptămâni tigrişorii sunt capabili să iasă din culcuş şi să-şi urmărească mama. Devin independenţi la 18 luni, dar rămân cu mama până la vârsta de 2–3 ani, uneori până la 5 ani.[O dată deveniţi independenţi, femelele rămân aproape de teritoriul mamei, în timp ce masculii străbat distanţe lungi în căutarea unui teritoriu; dacă sunt puţini tigri în regiune, ei ocupă un teritoriu liber, iar dacă nu, sunt nevoiţi să cucerească teritoriul altor masculi. Femelele ating maturitatea sexuală la 3–4 ani, iar masculii la 4–5 ani. O femelă poate aduce pe lume 10–20 tigrişori pe tot parcursul vieţii, din care circa jumătate mor de mici. Tigrul trăieşte până la 26 de ani.

10. Salvati si voi tigrii ! Holban Cristina-Iulia