limba rom n contemporan stilistica curs 5a l.
Download
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
Limba română contemporană: Stilistica. Curs 5a PowerPoint Presentation
Download Presentation
Limba română contemporană: Stilistica. Curs 5a

Loading in 2 Seconds...

play fullscreen
1 / 9

Limba română contemporană: Stilistica. Curs 5a - PowerPoint PPT Presentation


  • 132 Views
  • Uploaded on

Limba română contemporană: Stilistica. Curs 5a. Limbajul politic . Limbajul politic. 1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică - funcţia conativă (persuasivă): vizează să modifice opinia sau /şi să determine acţiunea unui destinatar (grup)

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

PowerPoint Slideshow about 'Limba română contemporană: Stilistica. Curs 5a' - hollye


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript
limbajul politic
Limbajul politic

1. Funcţii dominante; situaţia de comunicare prototipică

  • - funcţia conativă (persuasivă): vizează să modifice opinia sau /şi să determine acţiunea unui destinatar (grup)
  • - emiţătorul = reprezentantul unui grup (> preferinţa pentru persoana I plural: noi)
  • - destinatarul – foarte larg
  • - nu este un stil foarte individualizat din punct de vedere lingvistic: este totuşi definit prin domeniu (politica – o activitate de limbaj)
slide3

Limbajul politic nu are, din perspectiva stilisticii funcţionale, o individualitate clar marcată: se identifică în bună măsură cu limbajul standard, seamănă foarte mult cu limbajul jurnalistic – care îl preia, dar îl şi influenţează ­­–, utilizează un inventar de termeni specifici, dar nu o terminologie riguroasă, interferează cu limbajul juridic (mai ales în activitatea parlamentară) şi cu cel administrativ (în guvernare, în administraţie). Greu de definit printr-o listă de trăsături pur lingvistice (lexicale şi morfosintactice), limbajul politic este totuşi uşor de identificat prin raportare la domeniul de utilizare şi la situaţia de comunicare, care determină asocierea unui vocabular specific cu o serie de strategii discursive.

  • Situaţia comunicativă prototipică presupune un locutor individualizat, dar care nu vorbeşte în nume propriu, ci ca reprezentant al unui grup şi care se adresează unui public cât mai larg. Între funcţiile limbajului, funcţia conativă este cu siguranţă decisivă.
2 tipuri
2. Tipuri
  • Limbajul politic prototipic este cel al discursurilor publice şi al dezbaterilor parlamentare; discursul campaniilor electorale se apropie de cel publicitar; există discurs politic publicistic, dar şi un limbaj al ştiinţelor politice. În studiile consacrate comunicării politice, discursul politic este clasificat în funcţie de rolurile politice ale protagoniştilor şi de situaţia de comunicare: se vorbeşte, de exemplu, de comunicarea prezidenţială, guvernamentală, de partid, de comunicarea politică locală, internaţională, electorală (Beciu 2002: 23–47). Diferenţele dintre aceste tipuri de comunicare ţin mai ales de inventarul de teme şi strategii specifice, fără a presupune obligatoriu diferenţe de limbaj.
  • Sunt importante şi stilurile personale ale politicienilor: concis sau prolix, raţional sau emoţional, precis sau vag, simplu sau pretenţios, arhaizant sau modern, tensionat sau monoton etc.
  • - limbajul politic românesc s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea în forma sa modernă (faze: Regulamentul organic, influenţă franceză, germană); probabil exista şi înainte, dar lipsesc atestări concludente
slide5

- limbajul politic totalitar (“limba de lemn”, în cazul totalitarismului comunist) e o formă deviantă de limbaj politic

  • Limba de lemn poate fi considerată ca o accentuare a unor trăsături negative ale limbajului politic în genere – clişeizarea, simplificarea, eufemizarea etc. –, într-un context politic special, care suprimă alte discursuri şi impune prin forţă doar ideologia oficială. Această situaţie artificială permite încălcarea unor maxime conversaţionale şi exacerbarea defectelor pe care un dialog normal, democratic, le-ar sancţiona. Lipsa de informaţie reală, monotonia, chiar falsul evident nu ar putea rezista dacă ar fi contrazise de alte discursuri sau dacă ar risca să antreneze dezinteresul publicului. În plus, limba de lemn a regimului totalitar tinde să se extindă în afara domeniului politic, urmărind să devină limba unică a presei, a relaţiilor de serviciu, a comunicării curente. Lipsa contradiscursurilor şi proliferarea extremă diferenţiază în mod radical discursul totalitar de alte limbaje politice.
3 tr s turi lingvistice
3.Trăsături lingvistice

a. lexico-semantice

  • - e folosit în mod predominant lexicul standard – chiar cu elemente colocviale (limbajul politic vizează accesibilitatea, cel puţin în unele dintre manifestările sale
  • - are o terminologie proprie (globalizare, integrare, democraţie etc.), dar e folosită adesea (în discursul public) în mod imprecis
  • - marea majoritate a termenilor au o puternică componentă evaluativă, ideologică (pozitiv / negativ), chiar afectivă, devenind simboluri, embleme: fascist / comunist; linişte / schimbare
slide7

Lexicul politicconstituie o terminologie atipică, destul de ambiguă şi imprecisă, în care termenii sunt interpretaţi prin grilele valorice specifice unor anumite grupări. Diferenţa esenţială dintre terminologiile propriu-zise ale limbajelor speciale (ştiinţifice, juridic, administrativ) şi cea politică stă în faptul că în aceasta din urmă conotaţiile pozitive sau negative ale cuvintelor joacă rolul esenţial. Desigur, ştiinţele politice urmăresc, ca orice alte ştiinţe, precizia; dar pentru discursul politic prototipic mult mai importantă este componenta evaluativă (uneori chiar afectivă) a lexicului. În lexicul politic sunt încorporate adesea mituri populare, cuvintele funcţionând ca simple embleme ale unor atitudini şi afilieri.

  • Cuvintele politicii încorporează mituri populare, aşa cum a dovedit-o Edelman 1964 (cf. şi Geis 1987): „duşmanul care conspiră”, „conducătorul viteaz”, „uniţi vom câştiga” etc. Miturile politice asociază o explicaţie simplă cu o componentă evaluativă. Discursul politic cu largă adresabilitate face apel la valori general umane, cu o încărcătură afectivă ridicată: viaţa, familia, religia etc.
slide8

- are o puternică tendinţă spre clişeizare

  • - recurge mult la eufemism: pacificare, raid aerian, disponibilizare, defavorizat, remaniat, reaşezarea preţurilor etc.
  • Când i se vorbeşte frumos, românul mediu acceptă reaşezarea preţului la carburanţi, îmbunătăţirea preţurilor la alimente, recalcularea preţurilor la îmbrăcăminte şi corelarea chiriilor cu impozitul pe salariul ameliorat. Ce nu acceptă, în niciun caz, e scumpirea bruscă a biletelor la tramvai (AC, 43, 1995).
slide9

b. gramaticale (morfosintactice)

  • - nu se poate vorbi de trăsături gramaticale specifice

c. pragmatico-textuale

  • - se bazează foarte mult pe cunoaşterea complexului şi transmite informaţii indirect: prin aluzii, implicaţii
  • - utilizează mijloace şi strategii retorice; recurge la emoţii
  • - problema manipulării