Legenda florii soarelui
Download
1 / 10

Legenda florii soarelui - PowerPoint PPT Presentation


  • 262 Views
  • Uploaded on

Legenda florii soarelui.

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

PowerPoint Slideshow about 'Legenda florii soarelui' - cachet


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript

Ştefan-Vodă avea o fată mută, dar frumoasă, de nu i-ai fi găsit pereche în cuprinsul pământului. Domnului nu-i mergea mâncarea la inimă şi odihna în oase, de amărât ce era. A întrebat el lumea, s-a sfătuit cu vracii şi cu toţi cărturarii timpului, dar nimeni nu i-a dat leacul muteniei.

La urmă, aşa într-un amurgit de vară, vine la domn o babă, aşa de bătrână, de-şi gâdila pieptul cu nasul, de încovoiată, şi-l povăţuieşte să cheme pe Soare la masă şi să-l cinstească după toate rânduielile cuvenite feţelor strălucite. După ospăţ, când toţi ar fi în toane bune, să trimită fata şi să cerşească o sărutare de la craiul zilei, că numaidecât odrasla lui dragă are să prindă la grai.


Voievodul, îmbucurat, pune la cale mare pregătire. Pe capul stăpânitorului era însa un blestem. Cum se făcu, că Piază- Rea aude de gândurile domnului şi, ca să-i încurce dezlegarea, aleargă fuga în răcorile întunecoase dinspre Lună-răsare şi o găseşte pe stăpâna nopţii bocindu-se de necredinţa Soarelui. Ea se văieta că n-are parte de bărbat, că nu pricepe de ce fuge de dânsa şi o lasă să alerge ca o dezmetică în urmă şi zicea tânguios:“Mai bine mă făcea mama muritoare, că tot aş fi avut parte de soţ, dar nu zână, cu pletele învălvătăiate de lumină şi cu sufletul întunecat şi umed ca o peşteră neumblată.”


Piază-Rea prinde la nădejde şi cu întorsături meşteşugite de vorbă, îngână către Lună:“Până acum tot se cheamă că ai avut bărbat, de aci încolo, te lasă de tot, că el se însoară cu fata lui Ştefan, stăpânul pământului. Iată, chiar deseară li-i nunta.”

Doamna-Nopţilor, pe aci să turbe. Îşi aprinde argintul din faţă şi fulgerând de răzvrătire, se jură pe strălucirea ei, că are să nimicească vlăstarul îndrăzneţului voievod. În noaptea ospăţului, Luna s-a dosit după sprânceana codrilor vecini, pândind să-şi zărescă duşmanca, pentru ca s-o zdrobească.


Soarele, un făt-frumos cu plete de lumină, chefuia cu vodă şi cu toată curtea. Când, pe la sfârşit, intră în sală fata domnului, împodobită ca o primăvară caldă. Cade ea în genunchi la picioarele Soarelui şi-i cere o gură, de mântuire. Luna, furioasă, se ridica turbată peste straja codrilor negri, aruncându-se într-un brâu tremurat de lumină şi pătrunde pe fereastra palatului. A căzut peste faţa rugătoare a fetei ca o ploaie de blestem şi i-a topit chipul în floare galbenă.

Cu toţii s-au îngrozit de turbarea nedreaptă a Lunii. Bătrânul voievod, cu faţa îndurerată de obidă, prinde a spune stăpânei rătăcite a întunericului tot jarul înlăcrimatului său suflet. Luna, neîncrezătoare, sta rece şi fulgerătoare. Mesenii boceau şi ei povestea tristă a odraslei fără noroc.


Soarele, întărâtat, îşi prinde nevasta de belşugul înstufat al razelor şi-i face vânt pe fereastră, de o înnămoleşte departe, în valurile norilor. După aceea, ia pe palmă copila înflorită a temutului stăpân pământean şi o sădeşte în grădină, printre celelalte podoabe, ca s-o aibă îndeaproape spre mângâiere. De atunci, „floarea-soarelui”, cu faţa ei galbenă şi înfiorată de durere, îşi întoarce vesnic chipul întristat, înspre strălucirea craiului zilei, cerşitorându-şi sărutarea mântuitoare.


Sfarsit... înstufat al razelor şi-i face vânt pe fereastră, de o înnămoleşte departe, în valurile norilor. După aceea, ia pe palmă copila înflorită a temutului stăpân pământean şi o sădeşte în grădină, printre celelalte podoabe, ca s-o aibă îndeaproape spre mângâiere. De atunci, „floarea-soarelui”, cu faţa ei galbenă şi înfiorată de durere, îşi întoarce vesnic chipul întristat, înspre strălucirea craiului zilei, cerşitorându-şi sărutarea mântuitoare.


Material prezentat de: înstufat al razelor şi-i face vânt pe fereastră, de o înnămoleşte departe, în valurile norilor. După aceea, ia pe palmă copila înflorită a temutului stăpân pământean şi o sădeşte în grădină, printre celelalte podoabe, ca s-o aibă îndeaproape spre mângâiere. De atunci, „floarea-soarelui”, cu faţa ei galbenă şi înfiorată de durere, îşi întoarce vesnic chipul întristat, înspre strălucirea craiului zilei, cerşitorându-şi sărutarea mântuitoare.

Ciobirceanu Loredana-Mihaela.

Bibliografia:

www.universdecopil.ro/legenda-florii-soarelui.hstml


ad