1 / 62

REPREZENTAREA DATELOR VIDEO DIGITALE

REPREZENTAREA DATELOR VIDEO DIGITALE. Cuprins Film, televiziune, cinema si video Standarde video Afisare video si film Camere video Rezolutia si largimea de banda video analogic Rezolutia si largimea de banda video digita l Medii de distributie video digital

bela
Download Presentation

REPREZENTAREA DATELOR VIDEO DIGITALE

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. REPREZENTAREA DATELOR VIDEO DIGITALE

  2. Cuprins Film, televiziune, cinema si video Standarde video Afisare video si film Camere video Rezolutia si largimea de banda video analogic Rezolutia si largimea de banda video digital Medii de distributie video digital Productia de video digital, film si televiziune

  3. Film, televiziune, cinema si video Istoricul filmului, televiziunii si video digital:

  4. Filmul si video se bazeaza pe acelasi fenomen de perceptie umana, persistenta vederii, tendinta ochiului uman de a continua sa vada o imagine pentru inca un scurt interval de timp dupa ce aceasta a disparut. Un alt fenomen implicat este fuziunea flikerului, abilitatea sistemului vizual uman de a fuziona imagini succesive intr-o singura imagine in miscare. Astfel o imagine in miscare este creata printr-o secventa de imagini statice numite cadre („frames”). Viteza cu care sunt afisate aceste imagini este rata de cadre. Experimental s-a stabilit ca este necesara o rata de 40 de cadre /sec pentru a evita flikerul. Rata de cadre pentru filme a fost adoptata la 24 cadre/sec, dar obiectivul aparatului de proiectie (oblon – „shutter”) arata fiecare cadru de doua ori, fiind astfel afisate 48 de imagini pe secunda.

  5. Film. Denumirea de film provine de la suportul folosit (banda de celuloid), dotata cu perforatii pentru antrenarea prin aparatul de proiectie. Pe film exista si o pista de sunet. Un film tipic are 35 mm latime cu 4 perforatii pe fiecare cadru. Nu exista o rezolutie ca in cazul digital, dar calitatea filmului este data de granulatia acestuia. La trecerea unui film in format digital (pe video) se utilizeaza scannere cu rezolutie mare, utilizand 12 biti/pixel/culoare (in loc de 8), ceea ce genereaza o cantitate foarte mare de informatie (se utilizeaza compresia pentru reducerea volumului de date). Filmele mute si primele filme sonore au fost realizate pe film de 16 mm (introdus de Eastman Kodak in 1923), cu raport de aspect („aspect ratio”), adica raportul latime:inaltime, 1.33:1 (raport de aspect Academie sau apertura Academie, dupa Academy of Motion Picture Arts and Science).

  6. Dupa aparitia televiziunii pentru captarea publicului a aparut raportul de aspect 1.85:1 (ecran lat – „wide screen”), utilizand solutii ca: -Vista Vision de la Paramount Pictures (anii 1950) prin rotirea cadrului cu 90 grade, filmul fiind derulat pe orizontala; -lentile anamorfice, o lentila preia imaginea panoramica si o introduce stramtata pe un film de 35 mm, iar la redare o alta lentila alungeste si proiecteaza imaginea pe ecran lat (rezulta rapoarte de 2.35:1 si 2.39:1).

  7. Un ecran si mai lat se poate obtine pe film de 70 mm (referit ca 65 mm, ceea ce intra in proiector plus 5 mm pentru pista de sunet). Raportul standard este de 2.2:1. La cinema IMAX pe filmul de 70 mm se atinge raportul de 1.43:1, filmul fiind derulat pe orizontala (ca la Vista Vision). Aceste aspecte ale filmelor se regasesc si la video.

  8. Televiziune. Televiziunea standard SDTV („standard-definition television”), raport de aspect 4:3, a fost transmisa prin unde radio, prin statii terestre, iar incepand din anii 1970 s-au utilizat si sateliti pentru transmisie. DBS (Direct Broadcast Satelite) s-a receptionat direct in locuinta in anii 1980 si 1990, cu ajutorul unei antene parabolice. Prima mare companie DBS din America de Nord a fost DirectTV (1994), in competitie cu Disk Network a lui EchoStar. In 1981 compania de transmisie japoneza NHK a inceput sa transmita ceea ce va deveni HDTV („high-definition television”), in forma analogica cu 1125 linii/cadru, raport de aspect 16:9 si rata de 30 cadre/s. HDTV curent are raportul 16:9, sunet „surround” si una din rezolutiile 1920x1080 (scanare intretesuta), 1920x1080 (scanare progresiva) sau 1280x720 (scanare progresiva), referite ca 1080i, 1080p si respectiv 720p. Pentru transmisia diferitelor tipuri de televiziuni TV analog, DTV si HDTV se utilizeaza cablul sau satelitii, tendinta fiind catre televiziunea digitala.

  9. Standarde video In televiziune exista trei standarde importante: NTSC (dezvoltat de National Television Systems Committee), PAL (Phase Alternating Line) si SECAM (Système Electronique Couleur Avec Mémoire). NTSC este utilizat in America de Nord, Japonia, Taiwan si zone din America Caraibiana si de Sud. Primul program de televiziune comerciala monocroma (alb-negru!?) a fost transmis in SUA in 1941, cu standard dezvoltat de NTSC. Standardul NTSC color a fost publicat in 1954, acoperind VCR (video cassette recorder), televiziune digitala prin cablu, HDTV si video digital. Deoarece in Europa s-a utilizat o tehnologie diferita a fost necesar un standard diferit, PAL, utilizat in Europa (Italia, Belgia, Austria, Germania, Anglia), Australia, Asia, Africa si America de Sud. SECAM a fost dezvoltat in Franta si acceptat pentru transmisie color in 1967, fiind adoptat in Europa de Est.

  10. Cu dezvoltarea video digital erau necesare standarde pentru transmisia si stocarea datelor video digitale. ITU (International Telecommunication Union) din cadrul United International System reunind reprezentati ai guvernului si sectorului privat, a dezvoltat standarde pentru telecomunicatii globale. Are trei departamente: ITU-R (radio communication), ITU-T (telecom standardization) si ITU-D (telecom development). SMPTE (Society for Motion Picture and Television Engineers) a contribuit la dezvoltarea de standarde video digitale internationale. Impreuna cu ITU a lucrat la interschimbul fisierelor video digitale NTSC, PALsiSECAM. In anii 1990 s-au dezvoltat standardele internationale de transmisie a televiziunii digitale (DTV). Exista trei organizatii principale de standarde pentru DTV: ATSC in America de Nord, DVB in Europa si ISDB in Japonia. Toate cele trei standarde utilizeaza compresia video MPEG-2 si compresia audio Dolby, diferenta majora constand in schemele de modulatie in frecventa radio utilizate pentru transmisie.

  11. ATSC (Advanced Television Systems Committee) este o organizatie nonprofit internationala care dezvolta standarde pentru televiziunea digitala. A dezvoltat standarde DTV pentru SUA si Canada. DVB (Digital Video Broadcasting Project) a dezvoltat standarde pentru televiziunea digitala in Europa. Este un consortiu de fabricanti, transmitatori, operatori de retea, dezvoltatori de software. Standardele DVB au fost promulgate de ETSI (European Telecommunications Standards Institute). In Japonia standardele video digital au fost dezvoltate de ISDB (Integrated Services Digital Broadcasting). La fel ca ATSC si DVB, ISDB utilizeaza compresia video MPEG-2 si compresia audio Dolby. Primul sistem HDTV a fost lansat la sfarsitul anilor 1960, utilizand transmisia prin satelit, guvernat de sistemul de transmisie publica NHK. Initial a fost analogic. Versiunea din 1990, esential analogica, dar cu metode de compresie din tehnologia digitala, a fost cunoscuta in SUA ca MUSE (Multiple sub-Nyquist Sampling Encoding), avand urmatoarele caracteristici: 1125 lini/cadru, 30 cadre/s, raport de aspect 16:9 si o largime de banda de 24 MHz (televiziunea standard are largimea de banda de 6 MHz).

  12. Simultan cu evolutia HDTV, au fost dezvoltate standarde pentru televiziunea digitala in SUA, Europa si Japonia. In SUA noua tehnologie a fost denumita „advanced television system”, reprezentand SDTV si HDTV. In 1990 General Instruments Corporation a introdus primul sistem HDTV complet digital, iar apoi inca trei. S-a format Grand Alliance, consortiu industrial incluzand General Instruments, AT&T, Massachusetts Institute of Technology, David Sarnoff Research Center, Philips, Zenith si Thomson Electronics. Grand Alliance a propus un sistem HDTV, care a inclus si DTV (fiind adaugat SDTV digital). In 1996 propunerea de DTV a fost adoptata ca standard ATSC A/53. In Europa in 1993 a fost organizat proiectul DVB pentru crearea unui sistem complet digital, rezultand standardul DVB-T aprobat in 1995, utilizand compresia MPEG-2 pentru video. Japonia a inceput dezvoltarea unui standard de televiziune digitala in 1994, culminand in 1999 cu un sistem de transmisie terestra aprobat de ITU-R, numit Integrated Services Digital Broadcasting for Terrestrial (ISDB-T), aplicabil pentru televiziune si radio. De asemenea utilizeaza MPEG-2 pentru compresia video si o forma MPEG pentru compresia audio.

  13. Standardele ATSC, DVB si ISDB au fost adoptate si in afara statelor de origine. Astfel: -ATSC: Canada, Taiwan, Corea de Sud, Argentina si Mexic; -DVB: Anglia, Spania si Suedia; -ISDB: numai in Japonia. Un sumar al standardelor pentru televiziunea digitala terestra:

  14. Afisare video si film Atat video cat si filmul se afiseaza printr-o succesiune de imagini discrete, astfel: film 24 cadre/s, video NTSC 30 cadre/s, video PAL si SECAM 25 cadre/s. In timp ce cadrul de film este o imagine continua, cadrul video este impartita in linii. Numarul de linii la video analog este: NTSC 525 linii/cadru, iar la PAL si SECM 625 linii/cadru. Video este afisat (si inregistrat) prin scanare de rastru (deplasari stanga-dreapta si sus-jos). Dupa terminarea unei linii are loc intoarcerea pe orizontala, iar dupa un cadru intoarcerea pe verticala.

  15. Pana nu demult dispozitivul de baza de afisare a fost tubul catodic (cathode ray tube CRT). Fasciculul de electroni baleiaza ecranul activand celulele fosforescente (cate o celula pentru fiecare pixel la tubul monocrom, respectiv cate trei celule la tubul color RGB). Scanarea se poate face fie intretesut, fie progresiv. In scanarea intretesuta, utilizata de monitoarele de televiziune analogica, un cadru este impartit in doua campuri: campul de sus (impar) continand liniile impare si campul de jos (par) continand liniile pare.

  16. Standardele video sunt caracterizate mai degraba de rata de campuri decat rata de cadre. Astfel PAL si SECAM utilizeaza 50 campuri/s (deci 25 de cadre/s), iar NTSC 59.94 campuri/s (deci 29.97 cadre/s). Scanarea intretesuta rezolva problema flikerului (ochiul uman necesita minim 40 cadre/s pentru a percepe o miscare continua). In scanarea progresiva fiecare cadru este scanat linie cu linie de sus in jos (un cadru are un singur camp, deci rata de cadre este identica cu rata de campuri). Se utilizeaza in multe monitoare de calculator si in DTV. Pentru unele specificatii video se adauga sufixul i sau p indicand tipul de scanare intretesuta sau progresiva. Raportul de aspect pentru televiziunea standard bazata pe CRT este 4:3 (1.33:1).

  17. Cu dezvoltarea HDTV mai ales dupa anul 2000 au fost dezvoltate noi echipamente de afisare, cu rezolutie mare si raport de aspect largit. Display LCD se bazeaza pe cristale lichide carora li se aplica curenti electrici emitand lumina. Avantaj: echipament plat (nu necesita spatiu ca la CRT). Furnizeaza o imagine foarte clara. Se utilizeaza pentru calculatoare si televiziune. Display plasma utilizeaza un gaz inert (xenon sau neon) caruia i se aplica tensiuni electrice. Curentul electric genereaza eliberarea de fotoni, care excita fosforul ce emite lumina vizibila. De asemenea poate fi plat si furnizeaza o imagine clara.

  18. Display DLP (digital light processing) utilizeaza un DMD (digital micromirror device), care are milioane de oglinzi microscopice aranjate intr-o arie rectangulara. Oglinzile sunt inclinate in unghiuri variabile pentru a proiecta lumina si deci culori pe ecranul display-ului. Popularitatea a rezultat din dimensiunile mai mari decat LCD si plasma, oferind claritate si rezolutie mare la un pret bun. Dezavantaj: nu este plat. Display-urile LCD, plasma si DLP au dimensiuni intre 30” si 100”, un raport de aspect 16:9 (1.78:1), in trei versiuni: 1080i 1920x1080 cu scanare intretesuta 1080p 1920x1080 cu scanare progresiva 720p 1280x720 cu scanare progresiva. Acestea sunt valori de pixeli logici, adica poate accepta semnal cu aceste rezolutii per cadru. Rezolutia fizica de fabricatie poate sa fie diferita (de exemplu 1024x768), caz in care pixelii logici sunt mapati in pixelii fizici.

  19. De asemenea la redarea unui video DVD cu format standard720x480 (3:2) pe ecranul unui calculator, se realizeaza maparea pixelilor logici in pixeli fizici, de exemplu 640x480 (4:3). O comparatie a rapoartelor de aspect 4:3 si 16:9 se face in figura urmatoare:

  20. O alta caracteristica: raport de aspect pentru pixel. La televizor standard raportul este 0.9:1, iar la calculator este patrat 1:1. Trebuie sa se tina cont daca de exemplu se insereaza intr-un video o imagine realizata pe calculator. Fiecare pixel este o combinatie a celor trei culori de baza RGB integrarea acestor culori intr-una singura se face de catre ochiul uman.

  21. Camere video In practica se utilizeaza trei formate de transmisie color (in ordinea descrescatoare a calitatii): componenta, S-video si compusa. Modelele color impart culoarea in trei componente. Pentru imagini digitale statice se utilizeaza adesea modelul RGB, culoarea fiind separata in trei componente rosu, verde si albastru. In video analogic modelele de luminanta/crominanta (cum sunt YUV si YIQ) sunt mai eficiente, acestea necesitand o componenta de luminanta si doua de crominanta. Cele trei componente de informatii se pot transmite intr-una din cele trei modalitati: componenta, S-video si compusa, indiferent daca se transmit prin cablu sau prin aer.

  22. In video component („component video”) se transmite cate un semnal separat pentru fiecare din cele trei componente de luminanta/crominanta. Exista trei conectori separati. Reprezinta cea mai buna si precisa solutie, eliminand interferentele.

  23. S-video utilizeaza doua cai de date: una pentru luminanta si una pentru cele doua componente de crominanta. Conectorul: Standardul S-video este utilizat de video Hi-8 si S-VHS.

  24. Video compus („composite video”) este un semnal video care este transmis numai printr-un singur canal, deci un singur canal de transmisie sau o singura conexiune fizica intre dispozitive. Exemplu: recorder VCR („video cassette recorder”) cu banda VHS. Dezavantaj: pot sa apara interferente intre componentele de culoare si luminanta, astfel este cea mai slaba solutie.

  25. Banda video. Initial transmisiile de televiziune erau „live”. Ulterior emisiunile au fost inregistrate prin tehnica kinescopie (se filma ecranul unui televizor, apoi filmul era proiectat si capturat din nou cu o camera video pentru tranmisie). Banda video a fost inventata in 1956 si a inlocuit treptat procesul kinescop. Camera video memoreaza pe o banda de plastic magnetizata imaginea linie cu linie, informatia video fiind depusa in diagonala, iar cea audio pe marginea benzii.

  26. Camere video analogice. Camera video cea mai populara in SUA in anii 1980 (impreuna cu VCR corespunzator) a fost VHS, fiind apoi inlocuita cu formate avand rezolutie mai mare si o calitate mai buna a culorilor S-VHS si Hi-8, cu semnal S-video, caseta mai mica, deci si camera mai mica. De o calitate mai buna au fost camerele Betacam, utilizate in televiziune. Rezolutia verticala este data de numarul de linii dintr-un cadru. Numarul de linii pentru standardele NTSC, PAL si SECAM este 525, 625, respectiv 625. Rezolutia orizontala este doar o estimare (video analogic trimite un semnal continuu).

  27. Camere video digitale. Camera video digitala preia de asemenea intensitatea luminoasa care trece prin lentile, dar in loc sa o transforme in semnal analogic continuu, o codifica in valori de pixeli care pot fi memorati pe o banda video. Intre 1980 si 2000 formatele digitale au evoluat fiind desemnate prin D1 pana la D12 (fara D4 si D8). D1 reprezenta video digital necomprimat memorat pe banda de 19 mm (3/4”) si transmis prin semnal component utilizand subesantionarea YUV 4:2:2, necesitand astfel o banda larga. D2 reduce largimea de banda prin transmiterea semnalului compus. Formatele video digitale comprimate apar in 1996 si sunt referite ca DV. Standardul DV, inclusiv compresia DV, a fost lansat oficial in 1999 si descris in documentul „Blue Book”, numit astazi IEC 61834 (International Electrotechnical Commisision, organizatie de standarde legata de ITU). Au urmat o serie de variante ale standardului, dintre care cel mai popular este Mini-DV (compact). Au aparut si standarde video digitale mai noi, in special legate de HDTV. Evolutia video digital este prezentata in tabela urmatoare:

  28. Aceste standarde difera printr-o serie de parametri. De exemplu subesantionarea crominantei cu 4:2:2 retine mai multa informatie de culoare decat 4:1:1, dar conduce la fisiere mai mari. Cu cat rata de compresie este mai mica, cu atat rata de biti este mai mare, necesitand conexiuni rapide si memorie mare. Cu cat banda video este mai larga cu atat semnalul este mai robust.

  29. Formatele DV au fost extinse pentru a include HDTV, primul a fost D6, format necomprimat, subesantionare de crominanta 4:2:2 si rata de biti 1.2 Gb/s. In 1997-1998 Sony a introdus HDCAM, un format de banda video HDTV, cu rezolutie 1440x1080, scanare intretesuta sau progresiva, subesantionare de crominanta 3:1:1 (preia un esantion de crominanta pentru fiecare trei esantioane de luminanta, reducand de la 9 la 5 octeti pentru fiecare 3 pixeli), compresie M-JPEG cu o rata de 135 Mb/s. HDV este un format de inalta definitie, lansat de JVC si Sony, adoptat de Canon si Sharp. Rata de date este 19.7 Mb/s pentru 720p si 25 Mb/s pentru 1080. Utilizeaza compresia MPEG-2. Utilizeaza aceeasi banda ca mini-DV. Un sumar pentru formatele HDTV:

  30. Rezolutia si largimea de banda video analogic Se considera o singura linie dintr-un cadru video: se poate reprezenta ca o forma de unda a carei amplitudine variaza in functie de intensitatea luminoasa (nivelul de gri) din imagine. Video analogic (cat si cel digital) are o rezolutie verticala fixa, numarul de linii per cadru. Rezolutia orizontala este o chestiune diferita: se poate specifica precis rezolutia orizontala pentru video digital, dar nu si pentru cel analogic. Pentru video analogic se pot specifica limitele, care depind de echipamentul video si de largimea de banda a semnalului. Se considera trei linii video, cu reprezentarea semnalelor corespunzatoare:

  31. Rezolutia orizontala este o functie de componenta de frecventa cea mai mare a undei. In tabela de „Camere video analogice” se prezinta cateva valori pentru rezolutia orizontala. Se observa ca VHS are rezolutie mai mica decat Video-8, iar acesta mai mica decat S_VHS. Rezolutia orizontala este legata de largimea de banda (numarul de schimbari ale semnalului in unitatea de timp), masurata in cicluri pe secunda (este o masura de frecventa). Largimea de banda este setata de standardul video. De exemplu: NTSC specifica largimea de banda de 6 MHz (4.2 MHz pentru luminanta, 1.5 MHz pentru crominanta si restul pentru audio). Standardele sunt comparate in tabelul urmator:

  32. Timingul pentru o linie video NTSC:

  33. Impulsul negativ de la inceput este intoarcerea pe orizontala cu durata de 10.9 µs, in timp ce linia activa dureaza 52.7 µs (linia totala este 63.56 µs). Cand se ajunge la sfarsitul cadrului, se face intoarcerea pe verticala (intervalul de blancare pe verticala). Este necesar sa se faca distinctie intre numar total de linii si numar de linii active intr-un cadru. Astfel la NTSC sunt 525 linii in total, dar numai 480 sunt linii active. Se poate calcula durata unui cadru: 0.00006356 s/linie * 525 lini/cadru = 0.33369 s/cadru ≈ 29.97 cadre/s In afara liniilor active, celelalte linii sunt rezervate pentru intoarcerea pe verticala si pentru alte informatii.

  34. Relatia dintre largimea de banda si frecventa. Se considera o unda de frecventa maxima f, reprezentand schimbarile de luminanta (punctele de maxim sunt puncte albe, iar cele de minim sunt puncte negre). Astfel un ciclu (o perioada) a semnalului poate comunica doua puncte (piese de informatie): un punct alb si unul negru, puncte care daca sunt considerate esantioane rezulta o rata de esantionare 2f. Exemplu: frecventa maxima a undei este 10.000 cicluri/s, rezulta o rata maxima de 20.000 esantioane/s. Se considera largimea de banda pentru luminanta de 4.2 MHz (din cei 6 MHz largimea de banda totala la NTSC), care poate sa produca o rata de esantionare de 8.4 MHz (8.4 milioane esantioane pe secunda). Daca linia activa dureaza 52.7 µs, atunci pe o linie se pot afisa: 8.400.000 esantioane/s * 0.0000527 s/linie = 443 esantioane/linie deci rezulta o rezolutie orizontala de 443 esantioane, rezolutia completa fiind 443x480, raport de 0.923:1.

  35. Factorul Kell. Se considera inregistrarea cu o camera a 480 linii alternative albe si negre (rezolutia verticala). Este posibil ca senzorul camerei sa nu poata inregistra absolut toate liniile. Experimental s-a constatat ca se pot inregistra aprox. 70% dintre linii, este chiar factorul Kell (valoarea 0.7). Este factorul cu care trebuie inmultita rezolutia ideala verticala pentru a obtine rezolutia efectiva care se poate atinge. Datorita acestui factor in NTSC se poate obtine rezolutia verticala 480*0.6875=330 linii, astfel rezolutia totala efectiva este 440x330, raport 4:3. Largimea de banda se poate calcula cu formula: unde a este raport de aspect, v numar de linii active, t timpul de transmisie o linie, k factorul Kell. Exemplu: a=4/3, v=480, k=0.6875 si t=52.7 µs. Numarul de linii transmise pe secunda: 1/t = 1 linie / 0.0000527 s = 18975 linii/s Frecventa necesara este: 440 * 18975 = 8349146 esantioane/s deci largimea de banda suficienta este 4.17 MHz, => b=4.2 MHz.

  36. Largimea totala de banda NTSC este 6 MHz, impartita intre diferite componente (luminanta, crominanta, audio si informatii auxiliare) astfel: Acesta este un semnal compus, modulat in amplitudine, frecventa sau faza, pe un semal purtator. Fiecare statie de televiziune primeste o banda de frecventa, numita canal, cu largimea de banda de 6 MHz.

  37. Se considera in continuare modulatia in amplitudine. Fie ωc frecventa unghiulara a semnalului purtator (c-„carrier signal”), ωd frecventa unghiulara a semnalului de modulat in amplitudine pe semnalul purtator. Atunci functia definind unda modulata in amplitudine este: Pentru ultima expresie s-a aplicat formula produsului de cosinusuri: In ultima expresie obtinuta apar trei componente de frecventa, numite in ordine frecventa purtatoare, marginea superioare („upper sideband”) si marginea inferioara („lower sideband”).

  38. Graficul celor trei componente: Largimea de banda este b = (fc + fd) – (fc – fd) = 2fd.

  39. Standardele analogice NTSC, PAL si SECAM utilizeaza modelele de luminanta/crominanta YIQ, YUV si respectiv YDbDr, pentru ca s-a putut realiza tranzitia de la televiziunea monocroma la cea color mai usor (televizoarele monocrome pot receptiona semnal color, ignorand informatia de crominanta) si pentru ca modelele de luminanta/crominanta permit o compresie mai usoara (ochiul uman este mai sensibil la stralucire, decat la culoare si deci sunt necesare mai putine informatii legate de culoare, permitand subesantionarea 4:1:1, 4:2:2 si 4:2:0).

  40. Rezolutia si largimea de banda video digital In video digital standardul BT 601 a avut un rol determinant pentru trecerea de la video analogic la video digital. Un scop principal a fost interschimbul de fisiere video NTSC, PAL si SECAM. BT 601 a adoptat numarul de linii care erau standarde pentru NTSC si PAL analogic si a impartit liniile in esantioane, specificand din numarul total de linii si numarul total de esantioane, care este zona vizibila:

  41. Se poate calcula rata de esantionare (presupunand ca semnalul analogic este trimis la un convertor analog-numeric): rata esantionare = rezolutia orizontala * rezolutia verticala * cadre/s NTSC: 858 * 525 * 29.97 ≈ 13.5 MHz PAL: 864 * 625 * 25 = 13.5 MHz

  42. Se pot calcula largimea de banda si rata de date pentru diferite tipuri de video digital. De exemplu pentru tipul video D1 cu 720x480 pixeli/cadru, 29.97 cadre/s si subesantionare 4:2:2, utilizand 16 biti/pixel. Rata de biti este: 720*480 pixeli/cadru = 345600 pixeli/cadru 345600 pixeli/cadru * 29.97 cadre/s = 10 357 632 pixeli/s 10 357 632 pixeli/s * 16 biti/pixel = 165 722 112 biti/s ≈ 166 Mb/s (diferenta pana la 172 Mb/s cat este intr-un tabel precedent se explica prin overhead, de exemplu verificarea la eroare).

More Related