rena terea n.
Download
Skip this Video
Loading SlideShow in 5 Seconds..
Renaşterea PowerPoint Presentation
Download Presentation
Renaşterea

Loading in 2 Seconds...

play fullscreen
1 / 28

Renaşterea - PowerPoint PPT Presentation


  • 939 Views
  • Uploaded on

Renaşterea. Renaşterea este denumirea curentului de înnoire socială şi culturală, care a apărut în Europa, la sfârşitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, caracterizată prin redescoperirea interesului pentru cultura şi arta A ntichităţii clasice. Definitie.

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

Renaşterea


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
    Presentation Transcript
    1. Renaşterea

    2. Renaşterea este denumirea curentului de înnoire socială şi culturală, care a apărut în Europa, la sfârşitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, caracterizată prin redescoperirea interesului pentru cultura şi arta Antichităţii clasice. Definitie

    3. Caduceul - simbolul Medicinei Condiţii istorico-culturale În urma cercetărilor istorice din ultimii ani, Evul Mediu nu mai este considerat drept o epocă întunecată, lipsită de creativitate culturală. Datorită aşa ziselor "scriptoria" din mănăstirile medievale, se păstraseră exemplare în limba latină din scrierile autorilor greci sau romani, ca Aristotel şi Thucydide, Virgiliu, Seneca, Cicero şi Ovidiu. Sistemul de drept din societatea modernă îşi are originea în dreptul civil şi canonic din secolele al XII-lea şi al XIII-lea. Gânditorii Renaşterii s-au ocupat mai departe cu studiul gramaticii şi retoricii medievale. În domeniul teologiei au continuat tradiţiile filozofiei scolastice, interpretarea filosofiei platoniciene şi aristoteliene şi-a păstrat mai departe un rol decisiv. Şcolile din Salerno (Italia) şi Montpellier (Franţa) reprezentau centre vestite pentru studiul medicinei Bustul lui Cicero

    4. Origini Renaşterea a început în Italia şi s-a răspândit în Europa occidentală. În această perioadă s-au produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale şi religioase, care au marcat tranziţia de la societatea medievală către societatea modernă. Societatea feudală a Evului Mediu, cu structura sa ierarhică rigidă, dominată de economia agrară şi sub puternica influenţă a Bisericii Catolice, a început să se destrame. În decursul Renaşterii, un rol determinant l-au avut oamenii de cultură şi artiştii, înclinaţi spre clasicismul greco-roman. Noţiunea de "Renaştere" (în franceză: Renaissance) a fost folosită pentru prima data la începutul secolului al XIX-lea, mai întâi de către istoricul francez Jules Michelet, de la care a fost preluată de istoricul elveţian Jacob Burckhardt, în lucrarea sa fundamentală "Die Kultur der Renaissance in Italien" ("Cultura Renaşterii în Italia", 1860). Acesta din urmă a definit Renaşterea (în italiană: Rinascimento), perioada cuprinsă între pictorii Giotto şi Michelangelo. În acest timp, omul recapătă conştiinţa de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a personalităţii.

    5. Precursori ai Renaşterii Curente înnoitoare în viaţa culturală au existat şi înainte de epoca propriu-zisă a Renaşterii, care, însă, cuprindeau doar un strat subţire al societăţii înalte, de curte.

    6. Renaşterea carolingiană Renaşterea carolingiană, după numele lui Carol cel Mare, a reprezentat trezirea la viaţă a Antichităţii şi, în parte, a culturii bizantine în cultura şi arta imperiului franc, în secolele al VIII-lea şi al IX-lea, în încercarea împăratului Carol cel Mare de a continua şi înnoi tradiţiile Imperiului roman. Printre cele mai însemnate realizări ale Renaşterii carolingiene se numără ilustraţiile de carte din "Evangheliarul lui Carol cel Mare", păstrat la Viena, sau Capella Palatină din Aachen, care aminteşte de "Bazilica San Vitale" (sec. al VI-lea) din Ravenna, precum şi Capella Sankt Michael din Fulda, în stilul bisericii "Santo Stèfano Rotondo" (sec. al V-lea) din Roma. Prezenţa învăţatului Alcuin (lat.: Alcuinus) la curtea imperială a stimulat transcrierea textelor vechi şi introducerea limbii latine ca limbă literară, fapt determinant pentru evoluţia ulterioară în istoria culturală a lumii apusene Carol cel Mare

    7. Renaşterea ottonică Aceasta se referă la caracteristicile de stil în arta şi arhitectura din timpul împăratului Otto III (983-1002), sub influenţa antichităţii şi a Bizanţului, pentru obţinerea unei "Renovatio imperii Romanorum". Aceste influenţe s-au exercitat mai ales în ilustraţiile de cărţi, artizanat şi în arhitectură (Capella Sf. Bartolomeu din Padeborn). Oto III

    8. Descoperirile geografice Descoperirile geografice au schimbat radical reprezentarea asupra lumii. La 12 octombrie 1492, Cristofor Columb debarcă pe insula Guanahani din arhipelagul insulelor Bahamas şi descoperă, astfel, America. În acelaşi an, la 2 ianuarie, prin cucerirea Granadei de către regii Castilliei din Spania ("Reconquista"), dispare - după 800 de ani de dominaţie - ultimul bastion al prezenţei arabe în Peninsula Iberică. În 1497, Vasco de Gama descoperă drumul spre India, trecând în Oceanul Indian, pe la Capul Bunei Speranţe din sudul Africii. Prin expediţia întreprinsă de Magellan, între 1519-1522, dispar şi ultimele îndoieli asupra formei sferice a pământului

    9. Progrese în ştiinţă şi tehnică În cursul secolului al XVI-lea au fost traduse unele din cele mai importante lucrări greceşti în domeniul matematicii şi s-a găsit soluţia ecuaţiilor de gradul trei. Cunoştinţele obţinute în astronomie de către Nicolai Copernic (1473-1543), Tycho Brahe (1546-1601) şi Johannes Kepler (1571-1630), prin descoperirea legilor mişcării planetelor, depăşesc viziunea geocentrică a lui Ptolemeu, conducând la reprezentarea heliocentrică a sistemului solar. Către sfârşitul secolului al XVI-lea, Galileo Galilei (1564-1642) aplică modelele matematice în studiul fenomenelor fizice. Un eveniment determinant îl constituie punerea la punct a imprimeriei cu caractere mobile - tipografiei - de către Johannes Gutenberg (1440), ceea ce contribuie la răspândirea largă a cunoştinţelor.

    10. Schimbări politice şi religioase În această perioadăîncepe dezvoltarea unor state teritoriale, începând cu stateleorăşeneşti italieneşi continuând în Germania, Franţa şi Spania. Acest proces estefavorizat deo diplomaţie modernă, care - în afara războaielor - devine un important instrument politic. Clerul - în special cel înalt - îşi schimbă modul de viaţă, renunţând la preocupările exclusive de cult şi aspirând la o participare activă în politică. Papi, cardinali şi episcopi nu se mai deosebesc în comportarea lor de negustori sau conducători politici. Creştinismul rămâne, totuşi, elementul preponderent al culturii. Predicatori ca Bernhardin din Siena şi teologi sau prelaţi ca Sant'Antonio din Florenţa sunt ascultaţi şi onoraţi de credincioşi. În acelaşi timp, însă, învăţaţii umanişti se ocupă de problemele teologice şi adaptează cunoştinţele filologice şi istorice noi la studiul şi interpretarea scrierilor religioase. Viziunea umanistică asupra teologiei şi scripturilor sfinte a dus, în cele din urmă, la apariţia reformei protestante, iniţiatăîn Germania de către Martin Luther (1483-1546) şi răspândită, apoi, în întreagalume catolică

    11. Trăsăturile caracteristice ale Renaşterii • Ruperea cu tradiţiile Acest fenomen a fost decisiv, în special, în domeniul istoriografiei. Opere ca "Historiarum Florentini populi libri XII" (1420) de Leonardo Bruni, "Istorie fiorentine" (1520) de Niccolò Machiavelli sunt exemple ale unui nou mod de a interpreta istoria şi problemele statale. Istoricii Renaşterii renunţă la periodizarea istoriei după criterii religioase (Creaţia, Naşterea lui Iisus şi Aşteptarea Judecăţii de Apoi); în timp ce învăţaţii Evului Mediu priveau cu neîncredere lumea păgână a grecilor şi romanilor, noua generaţie a Renaşterii era plină de admiraţie faţă de civilizaţia antichităţii şi condamna perioada secolelor ce i-au urmat ca fiind ignorantă, barbară, întunecată. Propriul lor timp îl considerau epocă a luminii

    12. Umanismul Baza spirituală a Renaşterii a constituit-o Umanismul. Interesul enorm pentru cultura Antichităţii a dus la căutarea şi descoperirea manuscriselor clasice: Dialogurile lui Platon, operele istorice ale luiHerodot şi Thucydide, creaţiile dramatice şi poetice ale grecilor şi romanilor. Învăţaţi din Bizanţ, care, după căderea Constantinopolului sub turci (1453) s-au refugiat în Italia şi predau acum în şcoli din Florenţa, Ferrara sau Milano, au adus cu ei cunoştinţa limbii greceşti clasice. Deşi adesea apăreau simple imitaţii ale clasicilor, studiul literaturii, istoriei şi filozofiei contribuia la instruirea liberă a oamenilor, dându-le o mai mare forţă de discernământ. Mulţi gânditori ai Renaşterii (Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola) se orientează în direcţia neoplatoniciană în filosofie, în timp ce aristotelismul oficial începe să piardă din importanţă. Reprezentanţi importanţi ai Umanismului au fost şi Erasmus din Rotterdam şi Thomas Morus. Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar şi a corpului, care în perioada medievală era total discreditată, a devenit în timpul Renaşterii un scop educativ. Viziunea teocentrică a trecutului s-a transformat într-una antropocentrică, omul a devenit centrul atenţiei în studii ştiinţifice şi creaţii artistice.

    13. Renaşterea italiană Primele manifestări ale Renaşterii au avut loc în Italia. După Pacea de la Lodi (1454), a intervenit un echilibru între diversele forţe politice, ceea ce a dus la o perioadă de relativă linişte şi, în consecinţă, la dezvoltarea economică a oraşelor din centrul şi nordul Italiei, favorizând înflorirea artei şi literaturii, încurajată şi susţinută financiar de bogatele şi influentele familii Medici din Florenţa, Este din Ferrara, Sforza din Milano precum şi de ducii de Urbino, dogii veneţieni şi de papalitatea romană. Cosimo de Medici Lorenzo de Medici

    14. Literatură Renaşterea continuă opera începută deja în sec. al XIV-lea prin "La Divina Commedia", monumentala creaţie a lui Dante Alighieri (1265-1321), sonetele şi scrisorile lui Francesco Petrarca (1304-1374), nuvelele lui Giovanni Boccaccio (1313-1375) reunite în volumul "Il Decamerone". Se reiau vechile genuri literare din antichitate - epopeea, satira, epigrama, biografia - şi se creează genuri noi, ca sonetul şi nuvela (Novella). Francesco Petrarca

    15. Reprezentanţi ai literaturii italiene renascentiste : • Angelo Poliziano (1454-1494), "Stanze per la giostra", "Favola d'Orfeo"; • Niccolò Machiavelli (1469-1527), "Il Principe", "Istorie fiorentine", "Discorsi", comedia "La Mandràgola"; • Ludovico Ariosto (1474-1533), "Orlando Furioso"; • Baldassare Castiglione (1478-1520), "Il Cortegiano"; • Matteo Bandello (ca. 1480-1562), "Novelle"; • Pietro Aretino (1492-1556), "Lettere"; • Torquato Tasso (1544-1595), "Gerusalemme liberata", "Aminta". Torquato Tasso

    16. Arte plastice Dezvoltarea artei în Renaşterea italiană are loc la începutul secolului al XV-lea în Florenţa. Filippo Brunelleschi (1377-1446), cel mai însemnat constructor al Renaşterii, descoperă perspectiva liniară - caracteristică artei din această perioadă - şi realizează cupola Domului din Florenţa (1436). Lorenzo Ghiberti (1378-1455) devine cunoscut prin realizarea porţilor de bronz ale Baptisteriului din faţa Domului, numite, mai târziu, de către Michelangelo "Porţile Paradisului". Donatello (1386-1466), prin stilul său plastic, a influenţat şi pictura. Printre cele mai importante opere ale sale este statuia de bronz a lui David, prima sculptură care, ca în timpurile antichităţii, prezintă din nou corpul omenesc gol, fără veşminte. Alte sculpturi ale lui Donatello sunt monumentul ecvestru Gattamelata din Padova sau tribuna de marmoră Cantoria pentru Domul din Florenţa. În pictură, Cimabue (1240-1302) şi elevul său Giotto di Bondone (1266-1337) - frescele din capela "Scrovegni" din Padova şi din capela "Santa Croce" din Florenţa -, pot fi consideraţi ca precursori.

    17. Pictura în Renaşterea timpurie Masaccio (1401-1428), cu motivele sale naturaliste şi aplicarea perspectivei în desen, este socotit deschizătorul de drum în pictura din perioada timpurie a Renaşterii. Ciclul de fresce în "Cappella Brancacci" din biserica "Santa Maria delle Carmine" din Florenţa impresionează prin individualitatea şi plasticitatea noului stil. Şi Paolo Uccello (1397-1475) - "Battaglia di San Romano", "Il Condottiere Giovanni Acuto" - este fascinat de potenţialul perspectivei în pictură. Alţi maeştri din această perioadă sunt călugărul dominican Fra Angelico (1400-1455), Jacopo Bellini (1400-1470), Piero della Francesca (1416-1492), care a scris şi lucrări teoretice în domeniul matematicii şi perspectivei.

    18. Pictorii din generaţia următoare au contribuit la înnoirea redării în perspectivă a peisajelor, compunerea minuţioasă a tablourilor, fineţea redării figurilor. Printre aceştia se numără: Antonio Pollaiuolo (1432-1498), Andrea del Verrocchio (1435-1488), Domenico Ghirlandaio (1449-1494) - în Florenţa; Andrea Mantegna (1431-1506) - în Padova; Giovanni Bellini (1430-1516) şi Giorgione (ca.1477-1510) - în Veneţia. Aceştia din urmă au dat o orientare decisivă şcolii veneţiene, prin simţul nou al organizării spaţiale, al luminii şi culorii, în contrast cu stilul florentin, în care predomină desenul. Un loc aparte îl ocupă Sandro Botticelli (1445-1510), care a lucrat pentru familia Medici din Florenţa şi pentru Vatican. Dintre cele mai cunoscute opere ale sale sunt de menţionat "Naşterea lui Venus" (La nascita di Vènere) (1482) şi "Primăvara" (1474).

    19. Pictura în perioadade apogeu a Renaşterii În anul 1500, Leonardo da Vinci (1452-1519) se întoarce la Florenţa, venind de la Milano, unde pictase fresca "Cina cea de Taină" pentru biserica Santa Maria delle Grazie. În acest timp, Michelangelo (1475-1564) lucrează la statuia de marmură a lui "David", care avea să devină semnul distinctiv al oraşului Florenţa. Centrul de greutate al artei se mută la Roma, la curtea papei Iuliu al II-lea, care încurajează realizarea unor proiecte ambiţioase înăuntrul şi în afara Vaticanului. Domul "Sfântul Petru" (San Pietro), este construit după planurile lui Donato Bramante (1444-1514), în "Capela Sixtină" Michelangelo pictează plafonul şi fundalul ("Judecata de Apoi"). Rafael Sanzio (1483-1520) decorează camerele (Le Stanze di Raffaello) din palatul Vaticanului - printre alte motive, celebra "Şcoală din Atena", în care sunt figuraţi diverşi filozofi ai antichităţii. Tiziano Vecello (1488-1576) este cel mai însemnat reprezentant al Renaşterii în Veneţia. El pictează şi pentru Carol Quintul, care îl numeşte pictor oficial al curţii regale spaniole. Un alt reprezentant de seamă al picturii din această perioadă a fost Correggio (1489-1534), care a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Parma, unde a realizat principalele sale opere (de exemplu, frescele din biserica San Giovanni Evangelista).

    20. Muzica Renaşterii Muzica din timpul Renaşterii corespunde "vârstei de aur" a polifoniei. Genurile cele mai frecvente sunt "messele", "motettele", madrigalul şi cântecele cu acompaniament instrumental. Din punct de vedere teoretic, importante sunt scrierile compozitorului flamand Johannes Tinctoris (1435-1511), în care prezintă şi susţine tendinţele înnoitoare în muzică. Unul din cei mai importanţi compozitori ai acestei epoci este Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594), care cu a sa "Missa de Beata Virgine" (1570) marchază trecerea spre baroc. Se stabilesc contacte între muzicienii de diverse naţionalităţi, centrul de atracţie fiind, şi în acest domeniu, Italia. Astfel compozitorul spaniol Tomás Luis De Victoria (1548-1611) este cel mai important reprezentant al şcolli de muzică din Roma, în timp ce italianul Andrea Gabrieli (1510-1586) conduce "Die Münchner Hofkapelle". Cu Giovanni Gabrieli (1553-1612) şi Claudio Monteverdi (1567-1643) se dezvoltă muzica monodică şi se face trecerea către genul muzicii de operă.

    21. Franţa Spiritul Renaşterii italiene a pătruns în Franţa datorită unor personalităţi ca Leonardo da Vinci şi Benvenut Cellini, prezenţi la curtea regelui Francisc I şi participanţi la proiectarea decorării palatului din Fontainebleau. Scriitorul François Rabelais (1494-1553), călugăr benedictin, autor al povestirilor "Horribles et Épouvantables Faits et Prouesses du très renommé Pantagruel" (1532) şi "Vie inestimable du grand Gargantua, père de Pantagruel" (1534), întruchipează tipul perfect al umanistului renascentist. Joachim du Bellay (1522-1560) redactează manifestul "Pleiadei", intitulat "Défense et illustration de la langue française".

    22. Anglia Încă înainte de epoca Renaşterii, Anglia a cunoscut o literatură înfloritoare, reprezentată prin: Geoffrey Chaucer (ca.1340-1400), considerat "părintele poeziei engleze"; (John Dryden), autor, printre altele, al "Povestirilor din Canterbury" (The Canterbury Tales). William Langland (ca.1330-1400), autor al poemului alegoric "Piers Plowman". Thomas Malory (1395-1471), autorul primului roman în proză din literatura engleză, bazat pe legenda regelui Arthur şi a "Cavalerilor Mesei Rotunde". Sub denumirea, de altfel controversată, de "Renaştere engleză" se înţelege mişcarea culturală şi artistică din Anglia de la începutul secolului al XVI-lea până la mijlocul celui de al XVII-lea, perioadă paşnică de dezvoltare după sfârşitul Războiului de 100 de ani şi al Războiului celor două roze.

    23. Tipul de "Om al Renaşterii" Pentru marea masă a populaţiei din acele timpuri, înflorirea culturală şi artistică ce a caracterizat Renaşterea nu a produs nicio schimbare în modul de viaţă sau de reprezentare a lumii. Referindu-ne, însă, la numărul restrâns al personalităţilor în diferite domenii de creaţie, putem spune astăzi că noile orizonturi spirituale şi liberalizarea moralei au creat un anumit tip de "Om al Renaşterii" ("Homo universalis renascentista"), caracterizat prin înţelegere ascuţită, deschisă oricărei idei, simţ deosebit al frumosului, dorinţă de afirmare şi renume, individualism cu posibilităţi de dezvoltare multilaterală, adversar al dogmelor şi ideilor preconcepute. În aspiraţia sa spre universalitate, înlătură orice barieră care-i stă în cale, se arată curajos în proiectele sale şi plin de forţă în acţiune. Este prieten şi cunoscător al artelor, colindă - fără dificultate - filosofia şi literatura, înlocuieşte legile morale cu cele estetice. "Omul Renaşterii" este, în primul rând, un umanist cu larg spirit de toleranţă. În contrast cu acesta, nu dispar fanaticii, partizanii unei singure idei, care văd în fiecare reprezentant al unei păreri contrare, nu un adversar de idei, ci un duşman personal ce trebuie anihilat.

    24. DeclinulRenaşterii Ca orice mişcare socio-culturală, şi Renaşterea, după o perioadă de apogeu, cunoaşte un declin, în care ideile înnoitoare lipsesc iar epigonii realizează, în cel mai bun caz, lucrări de imitaţie. Declinul Renaşterii a fost favorizat şi accelerat de două împrejurări: Decăderea politică şi economică a Italiei, începând deja în prima jumătate a secolului al XVI-lea, bântuită de războaie nesfârşite, ce au culminat cu jefuirea Romei ("Sacco di Roma", 1527) de către trupele de mercenari ale lui Carol Quintul. Aceasta a dus la slăbirea puterii şi prestigiului papalităţii, la decăderea oraşelor-state, ca Florenţa şi Milano. Descoperirea unui nou drum spre India, prin înconjurul Capului Bunei Speranţe, slăbeşte substanţial situaţia economică a Veneţiei şi Genovei.

    25. Ca reacţie la Reforma religioasă iniţiată în Germania de Martin Luther, Biserica Catolică instituie Contrareforma şi tribunalele inchizitoriale, adevărată lovitură de graţie împotriva libertăţii de gândire. În urma Conciliului din Trient (1545-1563), se alcătuieşte o listă a cărţilor interzise, considerate eretice în cazul că vin în contradicţie cu dogmele bisericeşti ("Index librorum prohibitorum", 1559). Galilei este constrâns să-şi abjure public convingerea asupra rotaţiei pământului în jurul soarelui, nu fără a şopti pentru sine "eppur si muove&;;;quot;. Filosoful Giordano Bruno (1548-1600), combate teza aristoteliană, admisă oficial de Biserică, a unui univers închis, reprezintă un umanism panteist şi va fi ars pe rug ca eretic, în urma sentinţei tribunalului inchizitorial. La Geneva, sub dominaţia lui Jean Calvin, teologul şi medicul spaniol Miguel Servet (1511-1553), pentru faptul de a fi pus sub semnul întrebării dogma Sfintei Treimi, sfârşeşte în acelaşi fel, condamnat pentru blasfemie, de data aceasta de un tribunal protestant. Ideile Renaşterii nu pot fi însă înăbuşite, ele sunt apărate de oameni curajoşi ca Erasmus din Rotterdam, Francis Bacon sau René Descartes (1596-1650), filosoful olandez Baruch Spinoza (1632-1677), care îşi propun ca obiectiv fundamental transmiterea unui mesaj eliberator şi purtător de bucuria pe care o dă cunoaşterea iar secolul al XVIII-lea va relua spiritul Renaşterii sub forma iluminismului francez

    26. Interpretare istorică şi filosofică Fiecare perioadă din istoria culturii a avut propria ei viziune asupra Renaşterii, astfel: iluminiştii (David Hume, Edward Gibbon, Condorcet, d`Alembert, Diderot, Voltaire), care se considerau continuatorii idealurilor umaniste şi raţionaliste ale secolelor XV şi XVI, vedeau Renaşterea ca o mare epocă de progres cultural, ce marchează trecerea de la întuneric la lumină, de la barbarie la civilizaţie, o trezire a Occidentului din somnul dogmatic; romanticii (Novalis, August Wilhelm Schlegel, Heinse Meyer, Stendhal, Madame de Staël, Victor Hugo, Byron, Gioberti, Giusepe Mazzini) aveau o viziune asupra Renaşterii opusă celei iluministe. La fel de diferit este văzută semnificaţia rupturii cu evul mediu, care este idealizat şi privit ca o vârstă de aur. Sunt admirate cavalerismul medieval, ordinea, autoritatea şi credinţa religioasă. Stilul gotic este privit ca suprema expresie a creaţiei artistice; hegelianismulHegel vede în Renaştere un progres spiritual, o reînnoire a culturii, după lunga noapte a Evului mediu. Studierea operelor antice are semnificaţia întoarcerii de la divin la uman; pozitivismul: la Hippolyte Taine, Benedetto Croce, Bertrando Spaventa ruptura dintre Renaştere şi Evul mediu e apreciată pozitiv. Renaşterea este epoca de aur a acestui mileniu, premisă a apariţiei supraomului, un om liber, deschis tuturor experienţelor vieţii.

    27. BIBLIOGRAFIE www.Wikipedia.ro

    28. Proiect realizat de PETRACHE SIMINA si CHISIU ANA-MARIA