Sfântul Teodosie de la mănăstirea Brazi

1. Apărator al credinței strămoșești și făcător de minuni Sfântul Teodosie de la mănăstirea Brazi

2. Sfânt și sfințenie în vechiul testament Termenii de „sfânt” și „sfințenie” sunt cei mai frecvent întâlniți în cărțile Sfintei Scripturi. Asfel sfințenia este trăsătura cea mai caracteristică lui Dumnezeu, așa cum se desprinde din textul sfânt al Vechiului și Noului Testament.

3. Deși omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și ca urmare „înrudit cu Dumnezeu, în sensul că încearcă a mentine o relație vie cu El”, totuși existența lui se derulează sub urmările păcatului - Facerea 3, care a lăsat o amprentă de neînlăturat asupra sufletului său. Chiar și Heruvimii și Serafimii, care prin calitatea slujirii lor sunt mereu în preajma scaunului slavei divine, se simt nevrednici de a-l privi pe Dumnezeu în față. Cu atât mai mult omul care în momentul revelării sfințeniei divine, se simte mereu îngrozit și își teme propria existență.

4. Sfânt și sfințenie în Noul Testament Îngerii au o sfințenie specifică lor și câștigată definitiv în urma triumfului avut în încercarea la care au fost supuși, pe când unii și-au pierdut-o, devenind astfel duhuri necurate, demoni, diavoli, adică cei care ispitesc pe credincioși spre a-i atrage împotriva Lui, spre a-i îndepărta de la țelul propus, de la sfințenie.

5. A-i numi sfinți pe cei umili, izbea de la început urechea și îi făcea numaidecât să se gândească la o egalitate cu cei de sus. Adică tocmai ce aduce creștinismul din punct de vedere social. Nu mai puțin măgulitor era, poate, pentru evrei și pentru păgâni și pentru evrei, termenul de sfânt, le aducea aminte de curăție,un lucru râvnit de alții, dar puțin trăit de toți în acele timpuri de corupție.

6. Virtuțile monahale: Fecioria Ascultarea necondiționată Sărăcia de bună voie

7. Fecioria: Aceasta este voia sfântă pe propria ta viață văzută după chipul veacului acestuia. Aici își dovedesc sfaturile evanghelice temeiul. Fecioria biruiește desfrânarea.

8. Ascultarea necondiționată: Ascultarea necondiționată omoară mândria, invidia, mânia, slava deșartă și întristarea. Are rostul de a desprinde rând pe rând patimile care strică firea noastră și primejduiesc mântuirea.

9. Sărăcia de bunăvoie: Sărăcia de bunã voie ne izbăvește de lăcomie, de iubirea de argint și de lene. Duce la ascultare Omoară lenevia Ucide mândria

10. Troparul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi Aratatu-te-ai, Ierarhe Teodosie, sfesnic pururea luminos si mare aparator al Bisericii lui Hristos. Stralucit-ai, prin slujire si mucenicie, ca o jertfa preacurata, aducandu-te Stapanului tuturor; slavim pomenirea ta, rugand pe Dumnezeu sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila.

11. Viața Sfântului Teodosie de la Mănăstirea Brazi Sfântul lerarh si mucenic Teodosie s-a născut în Ținutul Vrancei în aproprierea Mănăstirii Brazi. . La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la aceasta mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul Bacău)

12. A fost ales egumen al mănăstirii Bogdana reconstruind, în vremea stăreției sale, acest sfânt locaș. A activat în Episcopia Romanului până în anul 1674. Ierarhul Teodosie, deşi nu voia, mai mult fiind silit, a luat conducerea Mitropoliei Moldovei în acele vremuri greu de îndurat, când turcii şi tătarii intraseră ca lupii înfometaţi în smerita lui turmă.

13. „Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitrascu Cantacuzino zicand: „Ce sunt acestea Maria Ta, au semeni lui Antihrist? Și domnul s-a maniat si l-a scos din scaun cu necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce. In anul 1688, pe cand se afla la Focsani a fost rapit si dus in Tara Romaneasca, unde a indurat, vreme de 10 saptamani, inchisoare si chinuri, fiind cercetat – pentru pricini inchipuite – de unii greci, pusi la cale de rudeniile lui Dumitrascu Voda, fostul domnitor al Moldovei.

14. In anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diata in care scrie ca a ridicat mai multe locaşuri pe care le ştie Dumnezeu si lasă toate donaţiile pe care le-a primit de la credincioşi pentru mănăstiri, ucenicului sau Diaconul Laurenţiu ca sa mai facă doua mănăstiri. În perioada aceea, oamenii din ţară erau greu prigoniţi de turci şi tătari, cu acordul domnitorului, Dumitraşcu-Vodă. Acest voievod l-a prigonit şi pe mitropolitul Teodosie pentru că îndrăznea să-l mustre pentru lipsa lui de iubire pentru popor. Ierarhul a fost răpit şi chinuit în închisoare vreme de zece săptămâni. Dar el a răbdat totul, având credinţa că Dumnezeu este cu el şi îl ajută.

15. Moartea martirică a Sfântului Ierarh Teodosie de la Mănăstirea Brazi Cronicarul Ion Neculce scrie că în vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele și jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, în toamna anului 1694 tatarii au navalit, din nou, în Moldova, jefuind pe creștini și distrugând bisericile. Cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, fostul mitropolit Teodosie s-a pregătit duhovnicește așa cum se cuvine a face orice creștin adevărat. Curând, la Mănăstirea Brazi, a venit o ceată de tătari, care l-au schingiuit pe bătrânul arhiereu, cerându-i să le predea avutul și odoarele sfântului locaș. Acesta a refuzat, preferând mai degrabă să fie chinuit decât sâ dea în mâinile păgânilor puținele valori și sfintele vase. În cele din urmă, tătarii, văzând că bătrânul arhiereu rabdă durerile cele mari şi nu mărturiseşte nimic după ce l-au chinuit îndelung, i-au taiat capul. Era după „Ziua Crucii”.

16. Descoperirea Sfintelor Moaște ale Ierarhului Teodosie Moaștele Sfântului Teodosie au fost descoperite printr-o minune.[1] Sfântul Antipa de la Calapodești (1816-1882), pe atunci frate la Mănăstirea Brazi, mărturisește: „Înainte ca arhimandritul Dimitrie să fie stareț al Mănăstirii Brazi din Moldova, el a trăit viață pustnicească aspră într-o pădure mare, unde din întâmplare a găsit îngropat un vas mare plin cu bani de aur. În vas a găsit o însemnare, în care se spunea ca acești bani sunt de la Mitropolitul Dositei (Teodosie - confuzie datorată apropierii dintre numele celor doi ierarhi contemporani) care i-a ascuns acolo, prevăzându-și sfârșitul său mucenicesc din mâna turcilor”. În însemnare se mai spuneau și acestea: „Cine va găsi acești bani este îndatorat să zidească din ei o mănăstire și trei schituri” și că „la terminarea de zidit a celui din urmă, al treilea schit, va afla și moaștele mele”. Arhimandritul Dimitrie mărturisește într-o însemnare din 20 februarie 1842, că după ce a terminat de construit și cel de-al treilea schit, săpând în curte mormântul său, a aflat sicriul cu moaștele Sfântului Teodosie. Capul era așezat alături, cu fața în jos, pe o caramidă. Moaștele erau întregi și răspândeau un miros foarte plăcut, ceea ce confirma evlavia credincioșilor care l-au considerat sfânt încă din timpul vieții[1] Foaie duminicală a parohiei „Toma Cozma”, nr. 239, 16 septembrie – 22 septembrie, p. 3, articolul: Despre minunata aflare a moastelor Sfântului Ierarh Teodosie de la Manastirea Brazi.

17. Minuni: Prima și cea mai însemnată minune este cea despre decoperirea sfintelor sale moaște! El a lăsat scris în testamenul său, că odată cu descoperirea tezaurului lăsat de acesta și construirea locașurilor de închinare, la sfârșitul lucrarilor celui de-al treilea locaș, i se vor descoperi și moaștele sale. Lucrul acesta s-a întamplat, după cum s-a relatat și mai sus, odată cu poposirea pe aceste meleaguri a ieroschimonahului Dimitrie. Acesta împreună cu viețuitorii și cu Sfântul Antipa din Calapodești, au observat ca lângă biserica mare, din incinta schitului, se tot surpa un mormânt; la o cercetare mai amănunțită a cestui loc, s-au descoperit ca prin minune, moaștele sfântului.

18. O altă minune, s-a întâmplat în anul 1990 înainte de poposirea pe aceste meleaguri a maicilor. Unul dintre polițiștii orașului Panciu, în timp ce își facea datoria și își făcea rondul de seară pe la mănăstire ( trebuie amintit faptul că în acea perioadă, nu era nimeni care viețuia acolo), timp de mai multe seri la rândul, pecând se apropia de schit, vedea în incinta bisericii, o flacără ce ardea. Deși era speriat, căci se știa că sfântul încă proteja mănăstirea, el mereu se apropia de schitpentru a vedea ce se întâmplă acolo. De fiecare dată când acesta se apropia, lumina dispărea. Lucrul acesta s-a întâmplat de foarte multe ori, lucru care a dus la ipoteza că aici ar fi fost îngropate comori. Într-adevăr o comoară de preț era aici, dar nu lumească, ci dumnezeiască, și anume moaștele sfântului, care au fost descoperite de cele doua maici curajoase ce au poposit aici după anul 1990, și care la rândul lor au redescoperit moaștele fericitului mitropolit, îngropate în molozul care era acolo.

19. Se spune că într-o seara, târziu în noapte, la poarta mănăstirii a venit o femeie din Satu Nou – o comună apropiată de Panciu – ,care a trezit toată mănăstirea cu țipetele sale de disperare. Maica stareță, i-a descuiat ușa pentru a intra în biserică, însă aceasta nu putea să intre, țipând într-una că o arde. A doua zi, părintele slujitor, i-a făcut rugăciuni de dezlegare și femeia s-a liniștit, nemaiavând nici o problemă nici până în ziua de azi, rugăciunile către Dumnezeu, cu jutorul Sfântului, ajutând-o să treacă peste acea nevoință. Pe data de 14 febroarie, acum vreo 4 ani în urmă (după povestirea maicii starețe), maicile, cinci la număr, erau într-o mașină și se întorceau la schit. Drumul care duce la schit,deși este unul foarte scurt, este și unul destul de anevoios, căci este cu foarte multe curbe deosebit de periculoase, și totodată este un drum foarte abrupt. Toate acestea au totuși și o parte bună, peisajul este superb. Revenind la minunea ce s-a săvârșit, putem spune că Sfântul Teodosie le-a purtat de grijă maicilor ce viețuiau în schit, căci, drumul era numai cu polei și ca greutățile să fie mai mari, motorul mașinii s-a și oprit. În zadar a încercat maica să redreseze și să pornească mașina, căci nu era chip să o facă. Mașina tot înainta către unul din parapeții drumului, dincolo de care era o râpă foarte adâncă. Totul se petrecea într-o tăcere cumplită, căci nimeni nu putea să mai zică nimic, maicile crezând că se vor sfârși dincolo de acel parapet. Salvarea a fost că una dintre maici, probabil temându-se pentru viața ei, a strigat în ajutorul Sfântului Teodosie să le ajute, iar acesta și-a făcut simțită prezența-i miraculoasă. În timp ce mașina o lua pe o parte și aproape că avea să se răstoarne, cineva, parcă o redresa și o punea iarăși pe drum, la fel si daca o lua în partea opusă, o forță superioară, o repunea acolo unde îi era locul pe șosea. Așa au petrecut maicile drumul din Panciu până în curtea mănăstirii, drum lung de aproape 3 kilometri. La sfârșit, ca minunea să fie deplină, odata ce s-au văzut salvate, maica ce conducea mașina a încercat sa o pornească, și ca prin minune, aceasta porni, deși pe toată perioada „peripeției”, mașina nu pornise la nici un fel de insistența din partea maicii conducătoare. Trebuie menționat și faptul că mașina nu a suferit nici un fel de avarie.

20. Concluzii: Mulţimea caută neîncetat „semne și minuni”, însă Domnul spune: „Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar ființa lui este o întrebare de viață și de moarte adresată celorlalți. Așa cum frumos spune Tauler: „Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alții cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alții mărturisesc acum cu riscul propriei vieți, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemați să mărturisească în fața opiniei publice și a lumii, adică în fața redutabilei indiferențe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie și ultima, ea reprezentând un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societății „oamenilor de bine” . Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice legendă, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturisește că Împărăția îi este deja deschisă. Totuși, avertismentul Evangheliei: „Cine are urechi de auzit, să audă!” – rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor și de portretele Șefilor de Stat tămâiați pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul și faptele sale „traduc în ceruri” grijile omenești și coboară pe pământ surâsul Tatălui.

21. Părinții Bisericii spun că orice credincios este, în felul său, un „bărbat apostolic”. Credința lui corespunde textului de la sfârșitul Evangheliei după Marcu, aparținând „celui care calcă peste șerpi, vindecă orice boală, mută munții și învie morții dacă aceasta este voia lui Dumnezeu” (Marcu 16, 17-18). Doar să trăiască cu simplitate plenitudinea credinței și să nu se îndepărteze de la ținta sa. Trebuie spus și iarăși spus fără încetare, că această vocație nu este expresia unui romantism mistic, ci ascultare față de cel mai direct și realist înțeles al Evangheliei. Și nu e vorba nici de marii sfinți, nici de aleșii speciali. Toate aceste fapte amintind măreția unor minuni stau la îndemâna credinței noastre, iar chemarea lui Dumnezeu, a cărei putere sporește prin slăbiciunea noastră, se adresează fiecăruia dintre noi. A deveni alt om depinde de hotărîrea imediată și fermă a spiritului nostru, de credința noastră care spune cu smerită simplitate DA, urmându-L cu voioșie pe Hristos: abia atunci, totul va fi posibil și se vor putea face minuni. Astăzi, Teodosie Radovschi (Romanschi sau Suceavschi) apare ca o icoană vie, un om nou, o stea de primă mărime în aria oetodoxiei române, prin forța moralității sale, prin lupta contra destrăbălării, a viciului, indiferent de forma sub care s-ar fi ascuns și mai ales la curtea domnească, unde patima era în clocot. Tocmai intransigența sa la orice tentative de compromis, cu forțele obscure ale răului, ne face să intuim că sufletul său a fost de o curăție fără de pată. Viața sa a fost o stare continuă de veghe și de luptă continuă pentru binele semenilor săi, fie în postura de înalt-ierarh, fie în aceea de simplu proin mitropolit. El nu s-a izolat de fremătătoarea lume din jur, retrăgându-se într-o chilie. Morala și credința lui nu au rămas numai în tainița sufletului său, ci au constituit o continuă luptă în ajutorul și izbăvirea semenilor săi.