Elefantii
Download
1 / 14

Elefantii - PowerPoint PPT Presentation


  • 97 Views
  • Uploaded on

Elefantii. Regnul animalia.

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

PowerPoint Slideshow about ' Elefantii' - yehuda


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript
Elefantii

Elefantii

Regnul animalia


  • Masculii din specia elefantului african pot depăşi greutatea de 6 tone. Greutatea capului poate avea un sfert din masa corporală. Această parte a corpului, pe lângă greutatea sa considerabilă, este încărcată şi cu mijloacele de obţinere a hranei – trompa, fildeşii, măselele de mestecat, uriaşii muşchi ai maxilarului.


  • Fildeşii elefanţilor sunt dinţi alungiţi – incisivi modificaţi – care sunt folosiţi pentru scoaterea rădăcinilor din pământ şi pentru decojirea pomilor. Elefanţii masculi folosesc fildeşii în luptele lor de stabilire a ordinii ierarhice, lupte premergătoare perioadei de împerechere. Spre deosebire de dinţi, fildeşii cresc pe tot parcursul vieţii elefantului. S-a înregistrat că un mascul de elefant african bătrân poate avea fildeşi de peste 3 metri.


  • Capul elefantului este susţinut de un gât scurt, puternic. De aceea elefantul nu poate să-şi aplece capul pentru a aduna hrana. Această deficienţă a fost înlăturată de procesul de evoluţie prin dezvoltarea trompei, rezultată din alungirea buzei superioare musculoase şi a nasului. Acest organ admirabil al elefanţilor este construit din mii de muşchi şi este utilizat pentru o sumedenie de operaţii, printre care culesul fructelor, aspirarea apei, ruperea crengilor şi săpatul rădăcinilor.

  • Trompa este sensibilă atât la mirosuri cât şi la pipăit, elefanţii o folosesc atât la identificarea unui elefant străin cât şi la transmiterea salutului membrilor familiei sau la mângâierea perechii dorite.


  • Mişcarea corpului imens al elefantului nu este deloc greoaie. Gambele scurte şi robuste împart în mod egal greutatea pe patru picioare. Ca şi calul, şi elefantul umblă pe degetele picioarelor. Oasele răsfirate ale degetelor sunt sprijinite de o talpă rotundă şi pe un călcâi format dintr-un ţesut spongios. Pielea groasă care acoperă talpa se topeşte şi se reface în mod continuu. Contrar aspectului diform, elefantul este un animal ager şi nu se sperie de nici o formă de relief: traversează cu uşurinţă atât mlaştinile cât şi terenul stâncos, pe teren solid lăsând puţine urme.

  • Acest uriaş al uscatului se descurcă bine şi la înot: folosindu-şi trompa ridicată ca tub de respiraţie, traverseză înot râurile şi lacurile.


Elefantul african şi elefantul indian greoaie. Gambele scurte şi robuste împart în mod egal greutatea pe patru picioare. Ca şi calul, şi elefantul umblă pe degetele picioarelor. Oasele răsfirate ale degetelor sunt sprijinite de o talpă rotundă şi pe un călcâi format dintr-un ţesut spongios. Pielea groasă care acoperă talpa se topeşte şi se reface în mod continuu. Contrar aspectului diform, elefantul este un animal ager şi nu se sperie de nici o formă de relief: traversează cu uşurinţă atât mlaştinile cât şi terenul stâncos, pe teren solid lăsând puţine urme.

  • Se deosebesc două specii de elefanţi: cel african şi cel indian. Cea mai vizibilă deosebire dintre ei este că elefantul african este mult mai mare şi mai greu. Sunt diferite şi dimensiunile urechilor şi ale fildeşului. Craniul elefantului indian este mai proeminent decât al celui african.

  • Toţi elefanţii, dar mai ales cei africani, de-a lungul mileniilor au trebuit să se acomodeze la diferite habitaturi. Când marea parte a teritoriului era acoperită de copaci, toţi trăiau în păduri. Mai târziu, cu schimbarea climei, s-a schimbat şi aspectul ţinutului iar elefanţii de azi trăiesc şi pe teritorii împădurite dar şi în savane cu ierburi. Elefanţii din savane trăiesc pe teritorile aflate la sud de Deşertul Sahara, în schimb cei de pădure, din Africa Occidentală se găsesc până în văile fluviului Congo. Majoritatea elefanţilor indieni trăiesc în păduri, dar se găsesc printre ei şi elefanţi de câmpie sau chiar şi de mlaştină. Aceştia din urmă sunt deosebiţi de periclitaţi.


Erbivori greoaie. Gambele scurte şi robuste împart în mod egal greutatea pe patru picioare. Ca şi calul, şi elefantul umblă pe degetele picioarelor. Oasele răsfirate ale degetelor sunt sprijinite de o talpă rotundă şi pe un călcâi format dintr-un ţesut spongios. Pielea groasă care acoperă talpa se topeşte şi se reface în mod continuu. Contrar aspectului diform, elefantul este un animal ager şi nu se sperie de nici o formă de relief: traversează cu uşurinţă atât mlaştinile cât şi terenul stâncos, pe teren solid lăsând puţine urme.

  • Elefanţii sunt erbivori. În afară de iarba pădurilor sau a savanelor consumă şi alte plante cu tulpină moale, frunze de copaci, diferite fructe şi flori, chiar şi crengi, tulpini de copaci sau rădăcini. Ei trebuie să mănânce enorm de mult pentru a satisface necesarul de energie a corpului lor imens şi pentru a completa materialele ce formează ţesuturile acestuia. Marea parte a zilelor o petrec în căutarea hranei, pentru a asigura necesităţile mari de vitamine şi săruri minerale ale organismului. Într-o zi, în aproximativ 16 ore, un elefant poate consuma până la 225 kg de alimente.


  • Elefantul îşi foloseşte trompa şi pentru a-şi potoli setea. Are nevoie de foarte multă apă – pentru elefantul african 5 litri de apă însemnând o înghiţitură. Trage apa în trompă, închide orificiile din capăt, după care îşi îndoaie trompa astfel încât capătul să-i intre în gură, iar apoi evacuează conţinutul. Toate acestea nu sunt uşor de învăţat, de aceea puii de elefanţi deseori pipăie apa cu gura.


Mărşăluitori perseverenţi setea. Are nevoie de foarte multă apă – pentru elefantul african 5 litri de apă însemnând o înghiţitură. Trage apa în trompă, închide orificiile din capăt, după care îşi îndoaie trompa astfel încât capătul să-i intre în gură, iar apoi evacuează conţinutul. Toate acestea nu sunt uşor de învăţat, de aceea puii de elefanţi deseori pipăie apa cu gura.

  • Elefanţii parcurg zilnic mulţi kilometri pentru a-şi procura hrana şi apa necesare. În Africa, în anotimpul secetos, trebuie să facă multe drumuri până găsesc un loc de adăpost. În fiecare an urmăresc aceleaşi trasee şi dacă găsesc undeva apă, nu uită acel loc niciodată.

  • Elefantul indian trăieşte în locuri cu o climă mai uniformă, în păduri mai dese şi de aceea nu trebuie să facă niciodată drumuri prea lungi pentru apă.

  • Masculii maturi trăiesc solitari sau împreună cu alţi masculi, femelele însă împreună cu puii formează familii mari. Fiecare asemenea turmă este condusă de o femelă bătrână care este înrudită cu fiecare membră adultă a turmei, dar este deja prea în vârtă pentru reproducere. Ea este cea mai experimentată, ea decide încotro să meargă turma, ce să mănânce, ce să bea şi când să se odihnească.


Gestaţie lungă setea. Are nevoie de foarte multă apă – pentru elefantul african 5 litri de apă însemnând o înghiţitură. Trage apa în trompă, închide orificiile din capăt, după care îşi îndoaie trompa astfel încât capătul să-i intre în gură, iar apoi evacuează conţinutul. Toate acestea nu sunt uşor de învăţat, de aceea puii de elefanţi deseori pipăie apa cu gura.

  • Perioada de gestaţie la elefantul african are o durată de 22 de luni, la elefantul indian 21 de luni, şi femela naşte de regulă un singur pui.

  • Greutatea puiului nou-născut este în jur de 100 kg, iar înălţimea lui este de aproape 1 metru. În primii doi ani este alăptat, dar între timp învaţă să-şi folosească trompa şi să mestece ierburile şi tufele. Puii masculi ajunşi în pragul maturităţii – în jur de 14 ani – sunt alungaţi din turmă, pentru ca nu cumva să se împerecheze cu membrii familiei, puii femele rămânând cu turma toată viaţa, şi până la prima naştere ajută la creşterea puilor mai tineri.


Legături familiale setea. Are nevoie de foarte multă apă – pentru elefantul african 5 litri de apă însemnând o înghiţitură. Trage apa în trompă, închide orificiile din capăt, după care îşi îndoaie trompa astfel încât capătul să-i intre în gură, iar apoi evacuează conţinutul. Toate acestea nu sunt uşor de învăţat, de aceea puii de elefanţi deseori pipăie apa cu gura.

  • Membrii familiei sunt legaţi între ei prin legături puternice, toţi ajută la creşterea şi apărarea puilor. Câteodată, când elefanţii se întâlnesc, fug unul către celălalt şi în semn de salut scot un sunet asemănător cu o goarnă. Dacă totul este în ordine, membrii turmei sunt liniştiţi, scot un mormăit adânc dar dacă turma este ameninţată de ceva, mormăitul încetează şi adulţii formează un cerc în jurul puilor.

  • Se comportă foarte interesant dacă moare vreun membru al turmei. De multe ori rămân în jurul leşului, îl ating, îl mângâie şi câteodată încearcă chiar şi înhumarea. Dacă moare un pui de elefant, mama lui aproape că îl jeleşte. S-a observat de mai multe ori că elefantul mamă a înşfăcat puiul mort, l-a dus într-un loc ascuns şi a rămas lângă el mai multe zile.


Rărirea elefanţilor setea. Are nevoie de foarte multă apă – pentru elefantul african 5 litri de apă însemnând o înghiţitură. Trage apa în trompă, închide orificiile din capăt, după care îşi îndoaie trompa astfel încât capătul să-i intre în gură, iar apoi evacuează conţinutul. Toate acestea nu sunt uşor de învăţat, de aceea puii de elefanţi deseori pipăie apa cu gura.

  • În Parcul Naţional Kruger din Africa de Sud trăiesc 8.000 de elefanţi. După părerea autorităţilor suprafaţa parcului nu poate hrăni o populaţie mai mare, de aceea înmulţirea lor este în continuare limitată. Câteodată se transferă elefanţi în alte parcuri, dar se şi răreşte populaţia existentă, adică printr-o metodă relativ fără dureri, un număr stabilit de elefanţi sunt omorâţi. În urma acestei activităţi anual se sacrifică 300-400 de exemplare. Produsele obţinute din animalele sacrificate se valorifică în mod egal. Multe ţări critică această procedură, deoarece există temeri că odată cu apariţia pe piaţa legală a fildeşului va creşte cererea şi pentru fildeşul oferit de braconieri. În parcul naţional se caută şi alte modalităţi de a menţine populaţia de elefanţi la un anumit nivel.


O rudenie neverosimilă setea. Are nevoie de foarte multă apă – pentru elefantul african 5 litri de apă însemnând o înghiţitură. Trage apa în trompă, închide orificiile din capăt, după care îşi îndoaie trompa astfel încât capătul să-i intre în gură, iar apoi evacuează conţinutul. Toate acestea nu sunt uşor de învăţat, de aceea puii de elefanţi deseori pipăie apa cu gura.

  • În zilele noastre cele două specii de elefanţi sunt singurele erbivore cu trompă. Cu mute milioane de ani în urmă familia animalelor cu trompă (Proboscidae) număra 350 de specii. Lamantinul şi dugongul au evoluat din aceste animale dispărute şi deci sunt rude îndepărtate ale elefanţilor. Printre animalele ce trăiesc astăzi, uriaşii elefanţi au însă şi rude mai apropiate: porcul furnicar şi familia porcaviilor. Atât elefanţii, porcul furnicar cât şi porcaviile aparţin copitatelor. La fiecare specie ghearele s-au transformat în unghii turtite, acesta fiind primul pas în formarea copitelor, dar gradele de dezvoltare ulterioară în această în această grupă nu s-au produs încă.


Sper că va plăcut! setea. Are nevoie de foarte multă apă – pentru elefantul african 5 litri de apă însemnând o înghiţitură. Trage apa în trompă, închide orificiile din capăt, după care îşi îndoaie trompa astfel încât capătul să-i intre în gură, iar apoi evacuează conţinutul. Toate acestea nu sunt uşor de învăţat, de aceea puii de elefanţi deseori pipăie apa cu gura.

Paraschiv Eugen


ad