CURENTE ROFORMISTE ŞI CONTESTATARE FAŢĂ DE LIBERALISMUL CLASIC

1. CURENTE ROFORMISTE ŞI CONTESTATARE FAŢĂ DE LIBERALISMUL CLASIC

2. Curentele ce dauexpresiereacţiilor critice laadresa liberalismului clasic pot fi clasificate după mai multe criterii: • După criteriul atitudinii faţă de doctrina liberală clasică, se cunosc : • reacţiiparţiale • reacţii radicale. • După criteriul poziţiei faţă de perspectivele evoluţiei economiei de piaţă, secunosc: • curente reformiste, care recomandă, • curente contestatare.

3. Curentele socialiste premarxiste • Curentele socialiste premarxiste cuprindansamblul curentelor de facturăsocialistă de până la mijlocul secolului al XIX-lea: • socialismul creştin, • socialismul laic timpuriu, • comunismul utopic, • socialismul productivist, • socialismul asociaţionist şi altele. • Ele sunt cunoscute sub denumirea generică de curentesocialiste utopice, în sensul că proiectele lor sociale nu erau realizabile.

4. Socialismul creştin s-a inspirat atât din principiile moralei creştine, cumerau ascetismul şi iubirea aproapelui, cât şi din unele idei ale Renaşterii, cum erau egalitatea între oameni şi binele comun. • Socialismul laic timpuriu s-a dezvoltat în paralel şi, în parte, în opoziţie cucel creştin. • Adepţii săi susţineau necesitatea unor prefaceri sociale imediate,militând pentru realizarea bunăstării şi a fericirii tuturor oamenilor.

5. Comunismul utopic s-a manifestat sporadic la sfârşitul Evului Mediu şi în epoca modernă, exponenţii săi fiind uneori încadraţi în alte curente socialiste. • Aceştia se pronunţau pentru punerea şi utilizarea în comun a tuturor bunurilor existente în societate, aplicarea unor principii sociale egalitariste şi înfăptuireatransformărilor preconizate prin acţiunea violentă a unor grupuri de militanţi entuziaşti.

6. Socialismul asociaţionist s-a dezvoltat la sfârşitul secolului al XVIII-lea şiîn primele decenii ale secolului al XIX-lea. • Exponenţii săi au criticat vehementrezultatele funcţionării economiei de piaţă şi au propus înlocuirea ei cu formeasociaţioniste de organizare social-economică, caracterizate prin instituireaproprietăţii sociale asupra mijloacelor de producţie, executarea în comun a munciişi repartiţia echitabilă a veniturilor.

7. Protecţionismul. Şcoala istorică germană Protecţionismul şi Şcoala istorică germană dau expresie principalelorreacţii naţionale faţă de liberalismul clasic, pe care promotorii acestor curente l-aucriticat sub aspect teoretic, metodologic şi al politicii economice.

8. Sub aspect metodologic, adepţii acestor curente au respins metodadeductivă, utilizată de liberalii clasici. În locul acesteia, ei propuneau adoptarea metodei inductive şi istorice, care ar fi în măsură să studieze viaţaeconomică în devenirea şi cu particularităţile sale; cercetarea economică ar trebuisă aibă un caracter empiric, bazat pe evidenţierea analogiilor, asemănărilor şi deosebirilor dintre fapte, fenomene şi procese.

9. Teoriile protecţioniste s-au dezvoltat pe parcursul a aproximativ un secol, între deceniul al treilea al secolului al XIX-lea şi deceniul al treilea al secolului alXX-lea. • Ele au apărut aproape simultan în statele germane (mai târziu, Germania)şi în Statele Unite ale Americii – ţări în care dezvoltarea economiei de piaţă eraîntârziată de nerealizarea unităţii statale, de insuficienta valorificare a resurselordisponibile, dar şi de prezenţa pe piaţa internă a mărfurilor industriale, superioare calitativ, importate din Anglia.

10. Mai târziu, ideile protecţioniste aveau să găseascăun teren favorabil şi în Austria, Rusia, România, Italia şi în alte ţări, în care nivelulde dezvoltare economică şi poziţia în economia mondială erau resimţite ca fiind inferioare potenţialului lor economic.

11. Şcoala istorică germană a cuprins două mari etape succesive dedezvoltare: 1. vechea Şcoală istorică germană, între 1850-1890; 2. noua Şcoală istorică germană (ai cărei reprezentanţi s-au afirmat încădin deceniul 1870-1880, dar a cărei existenţă distinctă a fost recunoscută doar după 1890), între 1890-1930. • Vechea Şcoală istorică germană a fost ilustrată de Wilhelm Roscher,Bruno Hildebrand şi Karl Knies.

12. Noua Şcoală istorică germană a fost reprezentată, în principal, de GustavSchmoller şi Ludwig Joseph (Lujo) Brentano. Ei contestau existenţa oricăror legieconomice, pe motiv că fenomenele şi procesele economice sunt extrem decomplexe şi nu pot fi izolate în vederea unei cercetări temeinice; de aceea,considerau fără rost discuţiile pe această temă.

13. Alte curente reformiste şi contestatare • Romantismul economic: • Cel dintâi exponent important al romantismului economic este gânditorulsocial elveţianJ.Ch.I.Sismonde de Sismondi (1773-1842). El este autoruluneiopere întinse, din care menţionăm: Noi principii de economie politică sau desprebogăţie în raport cu populaţia (1819) şi Studii de economie politică (1838).

14. Anarhismul: În opera lui Pierre Joseph Proudhon (1809-1865) se întâlnesc idei ale romantismului economic, ale socialismului asociaţionist şi ale anarhismului. Proudhon critica vehement atât proprietatea privată, pe care o califica dreptun “furt”, cât şi instituţiile publice, cum erau statul şi biserica. El considera cămuncitorii şi micii producători erau exploataţi prin intermediul dobânzii perceputede deţinătorii de capital şi de intermediarii din sfera comerţului.

15. Socialismul de stat s-a dezvoltat la mijlocul şi în a doua jumătate asecolului al XIX-lea, la confluenţa dintre ideile socialismului asociaţionist, ale protecţionismului şi ale şcolii istorice germane. Principalul reprezentant al acestui curent, J.K.Rodbertus Jagetzow, considera că statul ar trebui să adopte o atitudinepaternalistă în raporturile sale cu cetăţenii şi să soluţioneze revendicările socialeconomice ale acestora.