MORALA CRESTINA

1. MORALA CRESTINA Rolultineretului in promovareavalorilorcrestine Rolultineretului in aparareavietii, combatereaviolentei, a suiciduluisieutanasiei

2. II. Ranile familiei • In raport cu responsabilităţile tradiţionale ale părinţilor întreolaltă şi faţă de copii, ale copiilor faţă de părinţi, care formează coeziunea şi comuniunea în familie şi care sunt reduse uneori, tendenţios, la unul de subordonare dictatorială, tiranică chiar, observăm că se vorbeşte tot mai mult despre responsabilităţile indivizilor în familie. Familia nu mai este împreună responsabilă pentru membrii săi, iar aceştia nu mai sunt datori întâi familiei în ce priveşte coresponsabilitatea, ci societăţii sau, mai precis, instituţiilor abilitate. Această tendinţă a condus în unele legislaţii de aiurea şi conduce treptat, dacă se va merge pe acest şablon, spre pierderea personalităţii juridice a familiei, diminuându-se rolul său social. Astfel s-au diminuat şi chiar pierdut legăturile intime din familie, legăturile cu cei din acelaşi neam (alternativa românească pentru clan, un cuvânt străin folosit frecvent în studiile de specialitate; de ce oare?!), legăturile cu cei din comunitate.

3. Rolul soţilor se rezumă nu la o viaţă împreună, ci la rezolvarea separată a problemei fiecăruia în privinţa carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine şi perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenţă faţă de problemele familiei. Funcţiile tradiţionale ale familiei: de creştere a copiilor şi de îngrijire a bătrânilor sunt pe cale de dispariţie. Ele sunt împărţite cu alte instituţii sociale, total diferite de familie şi de căldura acesteia. Socializarea se rezumă fie la întâlniri protocolare, fie la unele de descătuşare a unor inhibări personale ca rezultat al însingurării. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reacţie la stresul cotidian.

4. 1. Traditiesimodernitate in familiacrestina • O directie păgubitoare, este aceea prin care familia este înţeleasă ca o simplă coabitare, lăsându-se cale liberă concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor). Drept urmare, se lasă a se înţelege că familia, redusă la cuplu, este o alegere oarecare, bazată pe aşa-zisa “potrivire”: gusturi comune, opţiuni, aranjamente în funcţie de interese private, fără angajamente sau responsabilitate publică. În sprijinul unei asemenea stări de lucruri sunt aduse motivaţii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinţe, a unei persoane protectoare sau chiar a atracţiei fizice.

5. Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca, 2, 52). Rolul său este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Dacă Regula Mare a Bisericii este valabilă în egală măsură şi pentru biserica mică, se aplică şi reciproca.

6. 2. Adulterul • Pacatimpotrivafidelitatii, adulterulestecaderea din harulcasatoriei. Iubireadintre sot sisotie arc originea in iubireadivina, ea insasifiind o participare la iubirealuiDumnezeufata de lume. • Din punct de vedere spiritual sitainic, adulteruleste un fenomenabominabil, o tradaresi o apostazie, un rau care incepe in lumeaspiritualasi tot aici se consuma. Infidelitateaesteatragereavointeiunui sot spreneant, o tagaduire a fiintei, a creatieiluiDumnezeu, o negatie in care estecuprinsaimpotrivireafata de har, caruiavointarazvratiriii se opune cu indaratnicie.

8. Dintr-un parazit al firii, pacatuladulteruluidevine o tagada, devine anti-har: ImparatialuiDumnezeuesteastfelrespinsa de catrenaturacazuta. Sensuliubiriisponsale se refera la biruintavesniciei, maibine-zis, la patrundereaeternitatii in timpsau la introducereatemporalului in eternitate, echivaland cu o victorieasuprainfernuluisi a puterilor sale. Dimpotriva, adulterul e o infrangere, o daramare a unuitemplu. Pacatul se introduce acolounde a domnitharulsi in loculplinatatiidumnezeiesti se casca o prapastie de nefiinta in insasizidirealuiDumnezeu, deschizandu-se astfel in viataconjugalaportileiadului. Adulterulmaiinseamnasidezagregarecosmica, ucidereanaturii.

9. 2. Divortul • Motivele de divortadmise de legile de stat siceleadmise de legilebisericesti s-au deosebitsi se deosebescsi ca numarsidupagreutateape care le-o acorda o legislatiesaualta. Numarulacestor motive a fostfoarte mare siuneori s-a mers la specificarea in amanunt a motivelor de divort, attprinlegile de stat, ct siprincelebisericesti. LegislatiaBisericii ca sipracticavietiibisericesti n-a stabilitniciodata o listadeterminatasauprecisa de motive de divort. Ea s-a orientat in apreciereamotivelor de divort in primulrânddupanormele sale cu caracterreligiossiapoidupanormelestabilite de Stat in diverse epoci, pentruadmitereadivortului.

11. 3. Avortul • Familia este prima alcătuire de viaţă obştească şi sâmburele din care cresc toate celelalte forme de viaţă socială. Ea este mediul cel mai prielnic pentru naşterea, dezvoltarea şi desăvârşirea fiinţei umane. Copiii, care reprezintă „fondul de aur al neamului”, sunt stimulente şi puteri înnoitoare care sporesc potenţialul natural uman, afectiv energetic şi spiritual al poporului căruia aparţii, contribuind la regenerarea fiinţei noastre spirituale. • Practicarea avortului atât în cadrul căsătoriei cât şi în cazul relaţiilor extraconjugale şi întâmplătoare este o crimă împotriva vieţii umane în general şi a copilului în special, în ciuda întâlnirii lui, pe tot parcursul istoriei omenirii, ca o realitate, din nefericire, constantă, apărută şi justificată de mulţi reprezentanţi ai omenirii. Ierburi şi practici care provocau avortul erau pretutindeni cunoscute şi se foloseau. În vechime însă, orice metodă folosită pentru întreruperea de sarcinii era considerată nepermisă.

13. Ortodoxiaestecrestinismuluneireligiiluptatoare. Ea nu se multumeste cu descoperirearaului, cu fomulareauneijudecati de valoare, care spunerauluipenume, respectiv nu e impacata cu declarareaavortuluidreptcrima, siincauna din celemaiabominabile. Misiuneaeieste de a condamna, dar tot misiuneaeieste de a salva, in cazul de fata, ca nu are numaimenirea de a treziconstiintacredinciosilor din comunitateabisericeasca, aratandu-le tuturor in ceconstapacatulavortuluisi care estegravitatealui, ci are siindatorirea de lupta, cu metodelesiforteleeiproprii, pentrurespectareaceluidintaisipoatecelmaisfantdreptcerevinefiecaruiom din lumesianumeacela de a se naste. • Bisericacondamnaavortul in numeleluiDumnezeuAtottiitorul care a randuitaparitiavietiiomenesti in clipacreatiei : "Si a facutDumnezeupeomdupachipulSau " (Facerea l, 27); in numeleDomnuluiSavaot, care a ingraditaccastaviata, peMuntclc Sinai, cu porunca: "S'a nu ucizi" (Iesire XX, 13); darmai ales in numeleMantuitoruluinostruIisusHristos care, venind in lumc, si-a varsatpropriulSausangesi a inviat din morti, pentru ca omul "viatasaaibasimaimultasaaiba " (Ioan X, 1 0).