TEMA: CRIZA ORGANIZAŢIEI, CAUZELE APARIŢIEI, TIPURILE ŞI CONSECINŢELE

1. TEMA:CRIZA ORGANIZAŢIEI, CAUZELE APARIŢIEI, TIPURILE ŞI CONSECINŢELE 1. Apariţia crizelor în organizaţie 2. Criza organizaţiei: tipurile, fazele şi consecinţele ei 3. Falimentul organizaţiei: tipurile lui, scopul şi consecinţele 4. Stadiile falimentului organizaţiilor (întreprinderilor)

2. ETAPELE DE APARIŢIE A CRIZEI • Cauzele • Erorile de ordin economico-financiar, starea generală a economiei, calificaţia insuficientă a personalului, neajunsurile din sistemul de motivaţie. • Simptome • Simptomele crizei sunt manifestarea primelor semne ale tendinţelor negative, stabilitatea acestor tendinţe, conflictele de afaceri, acumularea problemelor financiare etc. Și atunci factorii crizei vor fi reducerea calităţii producţiei, încălcarea disciplinei tehnologice creşterea datoriilor la credite etc. • Factorii - interne şi externe.

3. . CRIZA ORGANIZAŢIEI: TIPURILE, FAZELE ŞI CONSECINŢELE EI Criza este acutizarea extremă a relaţiilor interne de producţie şi social-economice, precum şi a relaţiilor organizaţiei cu mediul economic exterior. 1. Situaţia de criză poate apărea la orice stadiu de activitate a organizaţiei atât în perioada formării şi dezvoltării ei, cât şi în timpul stabilizării şi extinderii producţiei şi, în final, la începutul declinului etc. 2. Situaţia de criză se manifestă, în primul rând, prin oscilaţia volumului de producere şi realizare a producţiei, creşterea datoriilor creditoare către furnizori, bănci, organele fiscale, prin deficitul de mijloace circulante etc., fiindcă anume aceste cauze servesc drept premise pentru apariţia stării de insolvabilitate a organizaţiei.

4. ETAPELE ACTIVITĂŢII VITALE

5. CRIZELE SE CLASIFICĂ ÎN MODUL URMĂTOR: • criza tehnologică (de producţie), în cazul căreia utilajul şi tehnologiile învechite nu permit fabricarea unor produse de calitate, competitive, ceea ce conduce la pierderi financiare din partea organizaţiei; • socială (social-administrativă), apare în rezultatul conflictelor dintre lucrători sau grupuri ale acestora, inclusiv între muncitori şi administraţie, conflictelor administrative din aparatul de conducere etc. Conflictele date conduc la adoptarea unor decizii ineficiente şi la pierderi de timp productiv; • financiară, ce apare din cauza utilizării neraţionale a capitalului propriu şi a mijloacelor împrumutate, a utilizării neraţionale a profitului obţinut, ceea ce se soldează cu probleme financiare pentru organizaţie; • organizatorică – apare în rezultatul imperfecţiunii structurii de gestiune a producţiei şi a structurii aparatului administrativ al organizaţiei, repartizării ineficiente a funcţiilor, drepturilor, obligaţiilor, responsabilităţilor şi împuternicirilor între nivelurile de gestiune, subdiviziunile aparatului şi în interiorul lor între executanţi; • informaţională, ce constituie consecinţa situaţiei în care informaţia disponibilă nu reflectă schimbările de pe piaţă, nu reflectă suficient starea de lucruri în organizaţia însăşi. Toate acestea conduc la apariţie diverselor tipuri de pierderi; • criza de interacţiune între proprietarii organizaţiei sau între ei şi putere, interesele contradictorii ce nu permit promovarea unei politici eficiente şi, drept rezultat, organizaţia se alege cu pierderi esenţiale substanţiale.

6. Fazele depăşirii situaţiilor de criză • Faza I – declinul (reducerea indicatorilor ce caracterizează rezultatele economico-financiare ale activităţii) din cauza factorilor externi ai pieţei. • Faza II – înrăutăţirea în continuare a rezultatelor activităţii sub acţiunea factorilor interni din organizaţie (fără înrăutăţirea condiţiilor exterioare pe piaţă). • Faza III – depresia, acomodarea organizaţiei la noile condiţii de gospodărire cu un nivel scăzut de venituri (adoptând măsurile anticriză primordiale). • Faza IV – restabilirea echilibrului financiar, înviorarea producţiei – restabilirea volumului de producţie şi realizare a acesteia la nivelul de dinaintea crizei. • Faza V - sporirea producţiei, accelerarea dezvoltării economice a organizaţiei, majorarea volumului de vânzări şi realizare în perspectivă pe termen scurt. • Faza VI – menţinerea noului nivel economic de dezvoltare a întreprinderii, al stabilităţii ei în perspectivă pe termen lung, crearea condiţiilor pentru autofinanţare.

7. CAUZELE INTERNE ALE APARIŢIEI CRIZELOR ÎN ORGANIZAŢIE POT FI DISPROPORŢIILEŞI ÎNCĂLCAREA ECHILIBRULUIDINTRE: • unele grupe de mijloace proprii şi împrumutate şi amplasarea lor în fonduri fixe şi mijloace circulante; • volumul de producţie şi volumul producţiei realizate; • volumul de realizare a producţiei şi componenta monetară a încasărilor; • venituri şi împrumuturile pe termen scurt; • calitatea produselor şi preţurile scăzute de pe piaţă; • preţul producţiei şi cheltuielile pentru fabricarea ei; • nivelul de dotare tehnică a întreprinderii analizate şi cel al întreprinderilor concurente; • datoriile debitoare şi cele creditoare; • volumul investiţiilor şi veniturile de pe urma lor etc.

8. CONSECINŢELE CRIZEI

9. DIRECŢIILE PRINCIPALE ALE REGLEMENTĂRII DE STAT A SITUAŢIILOR DE CRIZĂ SUNT: • perfecţionarea cadrului legislativ cu privire la insolvabilitatea (falimentul) întreprinderilor. • susţinerea de către stat a întreprinderilor insolvabile, în primul rând, din ramurile principale – industria constructoare de maşini, industria chimică etc.; • adoptarea de către guvern a unor măsuri orientate spre depăşirea crizei în domeniul neachitării plăţilor de către organele de stat; • privatizarea şi lichidarea întreprinderilor debitoare; • perfecţionarea activităţii arbitrajelor; • crearea instituţiei administratorilor de arbitraj – a organizaţiilor de arbitraj autoreglabile.

10. În Moldova organul de stat ce se ocupă de promovarea politicii în domeniul reglementării anticriză este Serviciul Republican pentru asanarea financiară. Această instituţie are următoarele atribuţii de bază: • analiza stării financiare a organizaţiilor cu semne de insolvabilitate, întocmirea recomandărilor pentru lichidarea acestei situaţii; • formarea regulilor şi criteriilor de evaluare a solvabilităţii organizaţiilor; • trecerea organizaţiilor insolvabile într-un registru special; • exercitarea calităţii de reprezentant al proprietarului întreprinderii de stat, participarea la procedurile de falimentare a organizaţiilor, prevăzute de lege; • analiza activităţii administratorilor de arbitraj şi examinarea plângerilor referitoare la activitatea lor; • analiza activităţii organizaţiilor autoreglabile ale arbitrajului.

11. Falimentul organizaţiei: tipurile lui, scopul şi consecinţele • Tipurile de faliment: • 1. Falimentul real al organizaţiei – se caracterizează prin incapacitatea întreprinderii de a-şi restabili solvabilitatea din cauza pierderii reale a capitalului propriu şi de împrumut. Nivelul înalt al pierderilor de capital, datoriile mari nu-i permit organizaţiei să-şi desfăşoare în mod normal activitatea economică de producţie, din care cauză ea este declarată falimentară juridic. În acest caz se efectuează lichidarea organizaţiei sau reorganizarea persoanei juridice în urma analizei stării concrete a activelor şi pasivelor organizaţiei.

12. Falimentul provizoriu, convenţional – se caracterizează printr-o asemenea stare de insolvabilitate a organizaţiei, care e provocată de neachitarea datoriilor creditoare, precum şi existenţei unor datorii debitoare substanţiale şi a stocurilor mari de produse finite în depozite, iar suma activelor organizaţiei depăşeşte suma datoriilor ei. Un asemenea tip de faliment, în cazul reglementării anticriză prin asanare şi măsuri financiare nu conduce la lichidarea organizaţiei. În condiţiile de efectuare a procedurilor de arbitraj pentru asanarea financiară cu gestiune din exterior apare posibilitatea reală de a restabili solvabilitatea organizaţiei, a reorienta producţia, ţinând cont de cerinţele pieţei, şi a-i asigura ulterior funcţionarea normală pe piaţă.

13. . Falimentul premeditat– se caracterizează prin crearea premeditată de către conducătorii şi proprietarii organizaţiei a stării ei de insolvabilitate, aducându-i prejudicii economice serioase (prin diferite modalităţi de delapidare a mijloacelor) în interese personale şi interesele altor persoane. Faptele de falimentare premeditată, depistate de administratorii numiţi de arbitraj se înaintează judecăţii pentru ca persoanelor vinovate să li se intenteze dosare penale.

14. Falimentul fictiv – declararea falsă a organizaţiei ca fiind insolvabilă pentru a duce în eroare creditorii în scopul de a obţine reeşalonarea plăţilor obligatorii sau al obţinerii unor scăzăminte la datorii, sau pentru a transmite producţia finită ce nu se bucură de cerere pe piaţă întru stingerea datoriilor. Vinovaţii de declararea insolvabilităţii false a organizaţiei, de tăinuirea activelor pentru stingerea datoriilor creditoare cad sub urmărire penală, la cererea arbitrajului.

15. Insolvabilitatea organizaţiei se clasifica în modul următor: • nefericită sau din neatenţie – insolvabilitatea care nu este din vina proprietarilor; • răufăcătoare sau cu intenţie rea - insolvabilitatea din vina proprietarilor; • insolvabilitatea risipitoare sau falimentul simplu – insolvabilitatea din cauza promovării unei politici financiare neraţionale, a utilizării incorecte a veniturilor; • falimentul hrăpăreţ sau grav – insolvabilitatea în rezultatul ascunderii premeditate de către debitor a bunurilor sale pentru a obţine foloase personale.

16. Falimentarea organizaţiei are scopul • În primul rând, de a se restitui datoriile către persoanele juridice şi fizice şi, în al doilea rând, de a restabili activitatea antreprenorială a întreprinderii în viitor. Concomitent pe primul plan se situează restabilirea solvabilităţii organizaţiei, iar pe al doilea – stingerea datoriilor creditoare. • Falimentul are atât aspecte pozitive, cât şi negative. Părţile pozitive • închiderea organizaţiei debitorului (organizaţiei „bolnave”) şi restituirea datoriilor către creditori prin metode civilizate, prin intentarea acţiunii în judecată; • începerea unei noi afaceri; • înlocuirea conducătorilor necompetenţi, a proprietarilor provizorii ai organizaţiilor cu conducători profesionişti, transmiterea businessului în mâini mai de nădejde; • curăţirea activelor organizaţiei, revenirea la stabilitatea ei financiară şi restructurarea în scopul promovării unui business eficient; • transmiterea afacerilor organizaţiei de la stat persoanelor private şi invers.

17. La partea negativă a falimentului se atribuie: • pierderea de către creditori a unei părţi din capitalul propriu; • posibilitatea apariţiei unei serii de noi falimente – aşa numitul efect de domino; • înrăutăţirea situaţiei materiale a lucrătorilor întreprinderii din cauza reţinerii îndelungate a salariilor, indemnizaţiilor etc.; • reducerea locurilor de muncă, apariţia tensiunilor sociale şi, drept rezultat – scăderea solvabilităţii, iar, prin urmare, şi a capacităţii de cumpărare a populaţiei; • îngustarea pieţei de consum; • posibilitatea împărţirii criminale a proprietăţii organizaţiei şi furtul bunurilor ei, inclusiv organizaţiile cu o cotă considerabilă de proprietate de stat şi municipală.

18. Falimentul din punct de vedere economic : • este consecinţa evidenţa insuficientă a riscurilor economice şi antreprenoriale în activitatea organizaţiei, condiţionate în primul rând de deciziile şi acţiunile necompetente din partea conducerii organizaţiei, adică de riscurile din partea conducătorilor şi proprietarilor organizaţiei (fiindcă proprietarii îşi aleg conducătorii). • Falimentul din punct de vedere juridic este posibilitatea de a lichida conflictele acute pe cale juridică în cazul nerestituirii de către organizaţie a mijloacelor băneşti împrumutate. Legislaţia apără interesele creditorilor, oferindu-le şansa de a-şi recupera mijloacele investite prin vânzarea bunurilor debitorului, sau în rezultatul înlocuirii conducerii şi proprietarilor organizaţiei prin implementarea şi realizarea unor diverse măsuri de reorganizare. • Concomitent trebuie menţionat faptul că neobţinerea de către creditori a unei părţi din mijloacele lor constituie şi de data aceasta o urmare a riscului la care s-au supus aceştia atunci când au livrat producţie sau au acordat serviciile respective organizaţiilor fără o analiză prealabilă a solvabilităţii lor.

19. Stadiile falimentului organizaţiilor (întreprinderilor) • Cauza falimentului întreprinderilor naţionale în perioada crizei generale au fost condiţiile macroeconomice extrem de nefavorabile: destrămarea relaţiilor economice tradiţionale, scăderea cererii, schimbarea bruscă imprevizibilă a politicii guvernului, hiperinflaţia, instabilitatea politică, dezechilibrarea pieţei financiare. • Însă în cazul falimentului din cauze exterioare evidente analiza dovedeşte că erorile antreprenorilor au complicat şi mai mult acţiunea factorilor externi nefavorabili

20. Falimentul începe în perioada de stare financiară bună, dacă nu se face analiza permanentă pentru depistarea şi neutralizarea tendinţelor negative ascunse. Metodele de analiză şi amploarea acesteia se schimbă în funcţie de condiţiile concrete. • La întreprinderile noastre sistemul de management financiar se află la stadiu de formare. Circumstanţele nefavorabile, cerinţele necoordonate ale serviciilor fiscale, băncilor, acţionarilor exercită un impact negativ asupra acestui proces. Conducătorii întreprinderilor se îngrijorează, în primul rând, de aspectele minimizării impozitelor şi păstrarea mijloacelor de la inflaţie. Întreprinderile insolvabile se ocupă, în primul rând, de căutarea investitorilor. Analiza financiară – un element obligatoriu al managementului financiar - de asemenea este insuficientă, lipsită de sistem şi făcută în grabă. • În prezent mai mult de 80% din întreprinderile mici şi medii ale ţării se află în situaţie de criză sau în ajunul crizei, adică la diverse stadii de faliment.

21. Să examinăm stadiile falimentului mai detaliat. • Stadiul I. Începutul instabilităţii financiare, apariţia fenomenelor negative în activitatea economică a întreprinderii. • La acest stadiu diminuează veniturile, cresc pierderile etc. • Conducerea întreprinde măsuri cosmetice: continuă să plătească dividende mari (pentru a linişti acţionarii şi alte părţi interesate), majorează capitalul de împrumut, vinde o parte a activelor pentru a atenua suspiciunile creditorilor privind înrăutăţirea situaţiei la întreprindere. • Acest stadiu se numeşte formă deschisă a începerii falimentului. Aici începe reducerea pe neobservate a „preţului” întreprinderii sub acţiunea diverşilor factori exteriori şi interni.

22. Stadiul II. Apariţia instabilităţii financiare (stadiul iniţial al instabilităţii financiare). • Stadiile III şi IV. Instabilitatea financiară de lungă durată şi cronică. • Diferenţa dintre stadiile al doilea şi al treilea rezidă în faptul că la stadiul al treilea are loc înrăutăţirea în continuare a indicatorilor întreprinderii, modificarea bruscă a articolelor activelor şi pasivelor din dilanţ, înrăutăţirea rezultatelor financiare.

23. reducerea bruscă a mijloacelor monetare în conturi; • creşterea datoriilor debitoare (reducerea bruscă a încasărilor de asemenea vorbeşte despre dificultpţile la realizare, dacă aceasta e însoţită de creşterea stocurilor de produse finite); • învechirea conturilor debitoare, apariţia aşa numitelor datorii compromise; • dezechilibrarea datoriilor debitoare şi creditoare ca volum şi termene de achitare; • majorarea datoriilor creditoare (sau reducerea lor bruscă cu toate că la conturile întreprinderii există suficiente mijloace de asemenea vorbeşte despre diminuarea activităţii); • reducerea volumului de vânzări (poate fi nefavorabilă şi majorarea bruscă a volumului de vânzări, deoarece în acest caz falimentul poate interveni în rezultatul dezechilibrării ulterioare a datoriilor; în afară de aceasta, creşterea volumului de vânzări poate vorbi despre aruncarea producţiei înainte de lichidarea întreprinderii); • dificultăţile legate de numerar; • întârzierea stingerii datoriilor (datoriilor compromise); • întârzierea cu plata salariului pentru lucrători; • creşterea pierderilor; • conflicte la întreprindere, disponibilizarea aparatului administrativ. • întârzierea cu plata salariului pentru lucrători; • creşterea pierderilor; • conflicte la întreprindere, disponibilizarea aparatului administrativ.

24. Fiecare din stadiile examinate mai sus se caracterizează prin starea procesului de producţie şi a finanţelor, precum şi prin starea funcţionării aparatului administrativ. • Stadiul I. Procesul de producţie se efectuează în acelaşi ritm fără soluţii calitative şi cantitative. Se adoptă decizii greşite. Există unele întârzieri la plata datoriilor. • Stadiul II. Procesul de producţie dă semne de neregularitate, se reduce volumul de realizare a producţiei, cresc datoriile şi se amână termenele de achitare a plăţilor). Apar conflicte în rândurile personalului. Din cauză că nu se respectă tehnologia apare rebut de producţie. • Stadiul III. Există lacune serioase în procesul de producţie. O parte a personalului se află în concediu liber. Pleacă personalul calificat. Se reţine sau se reduce salariul, Cresc datoriile compromise la efectuarea plăţilor. • Stadiul IV şi V. Suspendarea parţială şi aproape totală a activităţii întreprinderii. Salariul nu se plăteşte. Creditorii atacă întreprinderea. Personalul se împrăştie. Lipseşte solvabilitatea. • Aceste caracteristici determină factorii interni de dezvoltare a întreprinderii.

25. Factorii cu impact asupra stării de criză a organizaţiei • General economice, care determină impactul stării economiei ţării. • De stat, adică factorii ce stabilesc cum influenţează statul, sistemele lui juridice, fiscale şi a. asupra activităţii organizaţiei. • De piaţă (impactul factorilor pirţri). • Altele. • La factorii mediului intern de dezvoltare a organizaţiei se recomandă a atribui următoarele grupe: • Operaţionale (de producţie şi administrative); • Financiare (rezultatul politicii financiare neraţionale); • Investiţionale (în legătură cu politica investiţională ineficientă a organizaţiei). • Altele. Falimentul organizaţiei este rezultatul acţiunii negative a unor factori externi şi interni de dezvoltare a organizaţiei în condiţii de piaţă. Practica mondială a falimentului demonstrează că pericolul instabilităţii financiare a întreprinderii apare în volum de 25-30% din cauza factorilor externi şi în volum de 70-75% din cauza celor interni, vizând gestiunea nepricepută şi neraţională. Concomitent în ţările dezvoltate acest coraport are următoarele valori: factorii externi – 10-15%. Cei interni – 85-90%. În ţara noastră influenţa factorilor externă şi externi este aproximativ de câte 50%.