1 / 8

Lb . şi Literatura Română ~ Studiu de caz ~

Lb . şi Literatura Română ~ Studiu de caz ~. Momentul na şterii limbii române. Na ş terea limbii rom â ne a fost un proces î ndelungat ş i complex, care s-a derulat simultan cu formarea poporului rom â n.

molimo
Download Presentation

Lb . şi Literatura Română ~ Studiu de caz ~

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. Lb. şi Literatura Română~ Studiu de caz ~ Vale Denisa Alina Clasa a XI-a F Colegiul Economic “Transilvania” Prof. coordonator: Pocan Doina

  2. Momentulnaşterii limbii române

  3. Naşterea limbii române a fost un proces îndelungat şi complex, care s-a derulat simultan cu formarea poporului român. Este riscant să se stabilească ‘o data de naştere’ pentru popoarele romanice ori pentru limbile neolatine. Totuşi se consideră că, de pildă, la sfârşitul sec. al VII-lea fuziunea între hispano-romani şi vizigoţi era foarte avansată ori că, în sec. al VIII-lea, un longobard, care învăţase de mult lingua romana era, de fapt, un italian. Momentulnaşterii limbii române Cât despre determinarea teritoriului de formare a limbii române, un indiciu îl constituie actuala întindere a graiului românesc împreună cu teritoriul despre care se ştie că a fost romanizat. Prin urmare, zona de formare a limbii primare, străromâne, premergatoare despărţirii în cele 4 dialecte, cuprinde teritoriile moeso-geto-dace, aprecialbile ca întindere. Terminologia creştină de bază în limba română e latină, dovadă a vechimii creştinismului daco-roman. Dar după creştinarea bulgarilor - în 864 ori prin sec. X-XI – sunt preluaţi termeni slavi în legătură cu viaţa bisericească, cultul si organizarea ierarhică (rai, iad, Duh, etc.). Din aceeaşi perioadă datează introducerea limbii slave în biserică, mai apoi în cancelariile statelor medievale Ţara Românească şi Moldova. Dacă în privinţa pătrunderii termenilor slavi slavi referitori la la creştinism, biserică si stat există câteva repere cronologice evidente, pentru mai multe cuvinte slave este foarte greu să se stabilească momentul preluării lor în limba romanicilor din Dacia. Teoretic, aceasta se putea întâmpla în rastimpul coexistenţei daco-romane / romano-slave; totuşi, există temeiuri lingvistice să credem că influenţa slavă, în limba română nu s-a exercitat înaintea sec IX-X. Slavismele au influenţat o latină carpato-dunareană care se distanţase deja de celelalte limbi romanice. Poate fi definită această ‘latină‘ populară carpato-dunareană, dinaintea patrunderii slavismelor, drept ‘limbă română’ sau despre limba română se poate vorbi numai dupa preluarea influenţelor slave?

  4. Primeleatestări Desigur cădocumentul de referinţăpentruînceputurilescrieriiîn limbaromânăesteScrisoareaboieruluiNeacsu din Cimpulungadresatăjudelui braşovean Hans Benkner, păstratăşiazi la ArhiveleStatului din Brasov, unde o descoperisemaiîntâi Nicolae Iorga care a şipublicat-o in 1901 în "AnaleleAcademiei", suportândapoiinteresul de cercetare a numeroşilorspecialişti. Ultimulstudiuîl datorăm luiMateiCazacu, datând din 1968. Studiul hârtiei, grafieişimai ales contextului politic pe care-l surprindetextul a convins cu certitudinedatareascrieriipentruanul 1521. În privinţa dateiexacte, ultimulcercetător propuneziua de 30 iunie, calculând din dateleistorice ale timpuluiplecarealuiSolimanMagnificul din Sofia spreUngaria ( 22 iunie ) şifaptul căregeleUngarieiaflăabiape 28 iunie căNeagoeBasarabîioferăcei 800 de soldaţispreapărare. Format în spaţiul carpato-danubiano-pontic prin contopirea treptată a elementului autohton dacic cu parţi din elementul cuceritor romanic şi prin asimilarea repetaţiilor năvălitori, poporul român a cunoscut de la începuturile sale scrierea şi drept mărturie stau numeroasele inscripţii dacice publicate în numeroase cataloage. Ele sunt inscripţionate în limba latină sau greacă, limbile sacre de circulaţie în spaţiul dacic.

  5. Totuşi, în limba română, primele mărturii le putem constata de prin veacul al XII-lea, când limba de cult slavonă stăpânea cu autoritate cadrul oficial al bisericii ş al cancelariei.   Despre limba latină populară vorbeşte la 1453 istoricul italian Flavio Bindo, care se adresează regelui sicilian Alfons de Aragon în legătură cu organizarea unei cruciade împotriva turcilor şi cu acest prilej ne oferă nişte observaţii deosebit de valoroase cu privire la formarea limbii române: "Si acei daci ripensi - se spune în documentul latin comenat de Ştefan Barsanescu - sau valahi din regiunea Dunarii îşi proclamă că o onoare şi îşi afişează originea lor română, pe care o lasă să se vadă din vorbirea lor, pe aceşti creştini, care, după obiceiul catolic, vin în fiecare an să viziteze Roma şi bisericile apostolilor. Odinioară ne-am bucurat mult că i-am auzit vorbind în aşa chip, încât cele ce ei rosteau, după obiceiul neamului lor, aveau o mireasmă de limbă latinăţărăneascăşi mai puţin gramaticală." Iată mai jos un text de la începutul secolului XIX, care foloseşte o versiune arhaică a alfabetului latin: Liturgiariu:"Santu esci cu adeveritu, si présantu, si nu este mesura maretîei santîei tale, si dreptu esci intru tóte lucrurile tale. Ca cu dreptate si cu multa sîlintia adeverita, ne ai adusu tóte. Ca plasmuindu pe omu, si luandu terana d'in pamentu, si cu tipulu teu cinstindulu, Dumnedieule, pusulu ai in raiulu resfaçului, fogaduindui intru padia porunciloru tale, vieati'a ceea fara de mórte si moscenirea bunatatîloru tale celoru vecinice..." Transliterare:"Sfânt eşti cu adevărat şi preasfânt, şi nu este măsură măreţiei sfinţiei tale, şi drept eşti întru toate lucrurile tale. Căci cu dreptate şi cu multă silinţă adevărată ne-ai adus toate. Că plăsmuind pe om, şiluând ţărână din pământ, şi cu chipul tău cinstindu-l, Dumnezeule, pusu-l-ai în raiul răsfăţului, făgăduindu-i, întru paza poruncilor tale, viaţa cea fără de moarte şi moştenirea bunătăţilor tale celor veşnice..."

  6. Graiurisidialecte Deoarece există asemănări în privinţa slavismelor preyente în unele dintre dialecte, se presupune că despărţirea dialectelor din trunchiul limbii române commune nu s-a produs mai repede decât sec al X-lea. Unii lingvişti consideră că există patru limbi romanice răsăritene: istro-româna, aromâna, megleno-româna şi daco-româna; alţii consideră că ele formează o singură limbă, limba română, cu patru dialecte. Daco-româna, fie că o socotim limbă în sine, fie că o socotim un dialect al limbii române, nu este împărţită în dialecte. Cuprinde doar diverse graiuri, numite şi subdialecte, cu diferenţe minore de pronunţie şi vocabular, dar inteligibile între ele. Graiurile limbii daco-române, în afara românei standard, includ: • Graiul bănăţean; • Graiul crişean; • Graiul moldovenesc; • Graiul maramureşean; • Graiul oltenesc, muntenesc si dogrogean, acesta din urmă zis uneori "dician"; • Graiul timocean. Toate dialectele limbii române, se spune, că au fost unificate într-o limbă proto-română, între secolele 7 şi 10, când regiunea a intrat sub influenţa Imperiului Bizantin. A poi limba română a fost influenţată de limba slava şi, la un anumit nivel, de limba greacă . De exemplu, aromână , una dintre ramurile cele mai apropiate de română, are foarte puţine cuvinte slave. De asemenea, variaţiile în dialectul daco-român (vorbit de intreaga Românie şi de Republica Moldova) sunt foarte mici.

  7. Utilizarea acestui dialectul daco-român uniform se extinde şi dincolo de frontierele statului român: un roman-vorbitor din Republica Moldova vorbeşte aceeaşi limbă ca un roman-vorbitor din partea sârbă Banat. Româna a fost influenţată de slavă (din cauza migraţiei / asimilarii şi a relaţiilor ecleziastice), greacă (bizantină, apoi fanariotă), turcă şi maghiară, în timp ce alte limbi romanice au adoptat cuvinte şi caracteristici ale limbiigermanice. Distribuţia mondială a vorbitorilor de limbă română după ţara în care locuiesc. Sunt luaţi în calcul numai vorbitorii nativi. aromâna sau macedoromâna, vorbită pe arii relativ largi din Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia şi Români, unde există importante comunităţi aromâne, mai ales în Dobrogea. Se presupune că despărţirea dintre limba aromână şi dacoromână s-a produs între secolele al IX-lea şi al XII-lea. meglenita sau meglenoromâna, vorbită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din sudul Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, şi anume aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală este mai pregnantă. istroromâna, vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croaţia, geografic mult mai apropiată de Italiadecât România, dar prezentând asemănări evidente cu limba română. Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea. Harta Balcanilor cu regiunile locuite de români / vlahi Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarităţi cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană şi reto-romană. Este general acceptată ideea că limba română s-a format atât la nord cât şi la sud de cursul inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă. Limba română vorbită în nordul Dunării, în România şi Republica Moldova, este deseori numită limba dacoromânăsau dialectul dacoromân.

  8. Bibliografie • Istoria poporului roman • Formarea poporului romana si a limbii romane • Limba poporului roman • www. Google.ro Vale Denisa Alina

More Related