ELEMENTELE MINERALE

1. continuare ELEMENTELE MINERALE

2. Elementeminerale Macroelemente: Calciu, Fosfor, Magneziu… Microelemente: Fe, Zn, I, F…

3. MAGNEZIUL • după K → cel mai important cation intracelular • În organism adult: ~25 g Mg (20-28 g): • ~ 60% - în oase, • 26% - în muşchi şi • restul - în ţesuturi moi şi lichide corporale. • Concentraţii serice normale: 1,4 - 2,4 mg / 100 ml plasmă = 1,5 - 2,1 mEq /l sau 0,75-1,1 mmol/l. • ~ 1/2 din Mg sanguin: liber sub formă ionică, • restul - legat de albumină

4. Rolul biologic al magneziului • Funcţia principală – stabilizarea structurii ATPîn reacţii enzimatice ATP-dependente • Mg - cofactor pt. 300 enzimece intervin în metabolismul nutrientilor de baza – glucidic, lipidic, sinteza de proteine, fosforilarea oxidativă • constituent normal al oaselor şi dinţilor • participă la acţiunile parathormonului şi vitaminei D3la nivel osos • contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic şi hidric • necesar pt. transmiterea impulsurilor nervoase

5. Rolul biologic al magneziului • rol în contractibilitatea musculară şi excitabilitatea nervoasă deprimă excitabilitatea neuro-musculară  relaxare musculară • necesar pt. funcţionarea muşchiului cardiac • implicat în procesul de coagulare posibilă acţiune anti-aterogenă  rol în prevenirea cardiopatiei ischemice • Mg şi Ca - cu funcţii similare sunt uşor antagonici: • contracţia musculară: Ca - stimulent, Mg - relaxant • exces de Mg inhibă calcifierea osoasă • exces de Ca semne tipice de deficienţă de Mg

6. Absorbţia digestivă a Mg • în intestinul subţire • ~2/3 din Mg ingeratse elimină prin fecale • într-o alimentaţie mixtă - CUD: 35-45 % • Disponibilitatea Mg- influenţată de aceiaşi factori ca şi Ca • excepţie: vitamina D – nu intervine • Alţi factori care influenţează absorbţia Mg: • Ca  din dietă - absorbţia de Mg • deficitul de vitamina E - induce deficit de Mg • rinichiul conservă eficient Mg când ingestia sa e 

7. Excreţia de Mg • Mgse elimină prin urină • în insuficienţă renală gravă hipermagnezemiepericuloasă - în principal dacă se iau suplimente cu Mg • Săruri concentrate de Mg (clorură, sulfat) acţionează ca laxativ

8. Doze recomandate de aport alimentar pt. Mg • DZR – adult: 300-350 mg Mg / zi • Aport < de Mg:~ 210 mg/zi  nu provoacă stări de carență • Alimentaţia obişnuită furnizează: 250 - 400 mg / zi  nu este necesară suplimentarea • Ingestia crescută de Ca, proteine, vitamina D şi alcool cresc necesarul de Mg • Efortul fizic şi/sau stresul - pot să determine o  a necesarului de Mg

9. Surse alimentare de magneziu • Molecula de clorofilă - un atom de Mg • cele mai bogate surse de Mg: legumele verzi:salata, spanac, ceapa verde, frunze de mărar, pătrunjel, leuştean • Alte surse eficiente de Mg: • seminţe, nuci, derivate de cereale cu grad mare de extracţie: pâine neagră şi intermediară, mălai • leguminoasele uscate,unele fructe • Nu sunt surse adecvate de magneziu: peştele, carnea, laptele şi cea mai mare parte a fructelor obişnuite • Procesele de rafinare şi prelucrare reduc conţinutul în Mg al alimentelor

10. Aportul de Mgrecomandat prin dietă, pe categorii de vârstă Vârsta (ani) mg/zi UL Sugari 0 – 6 luni 30 nedeterminat 6 – 12 luni 75 nedeterminat Copii 1 – 3 ani 80 65 4 – 8 ani 130 110 Bărbaţi 9 – 13 240 14 – 18 410 19 – 30 400 31 – 50 420 51 - 70 420 > 70 420 Femei 9 – 13 240 350 14 – 18 360 360 19 – 30 310 350 25 – 50 320 350 51- 70 320 350 graviditate 350 350 lactaţie 310-320 350 UL – nivel de consum superior tolerabil (cantitatea maximă tolerabilă)

11. Deficitul de aport de Mg • Nu se cunosc cazuri de ingestie insuficientă la indivizi sănătoşi • Deficienţa - apare rar, legată de stări patologicecare diminuează absorbţia, cresc pierderea de Mg sau produc o schimbare în echilibrul electrolitic • Tulburări carenţiale - mai accentuate în: • alcoolism cronic, malnutriţie calorico-proteică, hipertiroidism • malabsorbţii: boli inflamatorii intestinale, diaree, rezecţii intestinale • afecţiuni renale, pancreatită, acidoză diabetică, ciroză • terapie cu diuretice

12. Deficitul de aport • Deficienţa de Mg se manifestă clinic prin: • oboseala • anorexie • oprirea creşterii, scădere în greutate, • tulburări cardiace, neuromusculare: debilitate, iritabilitate musculară, alterări mentale • Tetania hipomagneziană = similară cu cea hipocalcică

13. Electroliţii - Na+, Cl- şi K+ • constituenţi indispensabili ai dietei • funcţii corporale puternic corelate • distribuiţi în toate lichidele şi ţesuturile corporale: • Na şi Cl – în principal elemente extracelulare • K – element în esenţă intracelular • Din conţinutul mineral total al organismului reprezintă: • Na - 2%, • K - 5% şi • Cl - 3%

14. Electroliţii - Na+, Cl- şi K+ • rol fiziologic esenţial în: • menţinerea echilibrului acido-bazic, osmotic şi hidric • reglarea permeabilităţii membranelor, • excitabilitatea neuromusculară: stimulatoare ale tonusului muscular

15. Electroliţii - Na+, Cl- şi K+Na+ • principalul cation extracelular • un adult sănătos conţine ~ 63 g Na • prezent în secreţii intestinale – bilă, suc pancreatic • 30-40% - în schelet – majoritatea neinterschimbabil, mică proporţie inteschimbabil cu Na din lichidele corporale Rol: • ca ion predominant în lichidul extracelular - reglează volumul plasmatic favorizează reţinerea apei în organism • participă la conducerea impulsurilor nervoase şi controlul contracţiei musculare

16. Electroliţii - Na+, Cl- şi K+Cl- • amplu distribuit ca anion principal în lichidele extracelulare • adult sănătos: ~ 35 g Cl • împreună cu: • Na+ menţine echilibrul apei, presiunea osmotică • ionii fosfat şi sulfat- menţin echilibrul acido-bazic al lichidelor corporale • participă la fixarea şi cedareaO2 şi CO2 la nivel hematii • necesar în formarea HCl din sucul gastric • intervine în eliminarea prin rinichi a produşilor de catabolism azotat și în activarea unor enzime. • posibil rol în reglarea sistemului renină-angiotensină-aldosteronă

17. Electroliţii - Na+, Cl- şi K+K+ • cantitate totală în organism: 120-160 g • ion intracelular (98%), cantităţi  în lichide extracelulare • împreună cu Na+intervine în menţinerea echilibrului normal al apei, în echilibrul osmotic şi acido-bazic: • contribuie la eliminarea renală a Na şi • stimulează diureza • împreună cu Ca2+ este important în reglarea activităţii neuromusculare • intervine în metabolismul energetic și transportul prin membrană

18. Electroliţii - Na+, Cl- şi K+ • Absorbţie, eliminare • se absorb rapid, cu uşurinţă, aproape integral(90-95%) la nivel intestinal, proporţional cu consumul şi • se elimină: prin urină, fecale, transpiraţie • Reglarea cantităţilor în organism: • se efectuează la nivel renal  eliminarea se măreşte sau se micşorează f. de necesităţile organismului • Echilibrul Na+, K+, Cl+ - reglat prin aldosteronă -mineralcorticoid secretat de suprarenale

19. DZR de aport alimentar pt. adulţi • consum minim: • Na: 500 mg / zi, • Cl: 750 mg / zi, • K: 2000 mg / zi • Consumul mediu recomandat: • Na: 2300-3000 mg/zi - ţinându-se seama că CUD: 90-95%, • K: 3500 mg/zi.

20. Surse alimentare • Na şi Cl • principala sursă: sarea de bucătărie– NaCl (Na = 40%) - consum variabil de la o persoană la alta: 3-9 g/zi. • alte alimente: albuş de ou, peşte şi scoici, lapte şi preparate lactate, preparate de carne etc. Na - prezent în ~ toate alimentele - excepţie fructele • K • larg răspândit în: • alimente de natură animală şi vegetală: carne, peşte, legume, fructe, leguminoase, pâine intermediară, neagră • Cantităţi < în lapte şi derivate lactate.

21. Deficitul şi excesul de aport • Deficit de aport de Na şi Cl poate să apară doar în caz de inaniţie iar de K - nu s-au citat. • Aportul exagerat de: • Na şi Cl - problemă importantă de sănătate publică  implicaţii în afecţiuni CV, HTA, renale (cu retenţie de apă), hepatice • Consum maxim recomandat de NaCl: 6 g/zi. • K - poate fi o problemă în: insuficienţa renală şi acidoza gravă.

22. SULFUL Prezent în celulele organismului • aminoacizi esenţiali: metionina, cisteina, cistina în toate structurile proteice ale articulatiilor, parului, unghiilor, pielii • mai abundent în: • insulină şi • cheratina din păr,piele, unghii • oligopeptide: în structura glutation

23. SULFUL(continuare) S mai face parte dincompoziţia unor HC: • heparina - anticoagulant prezent în: ficat, alte ţesuturi • sulfatul de condroitină din oase şi cartilagii • Structura tiaminei, biotinei, aacidului pantotenic

24. Necesarul de aport de S: • Doza zilnica recomandata este de 800-900 mg, dar in anumite afectiuni – artrita, boli hepatice - ea poate creste pana la 1500 mg. • sub forma celor 2 aa esenţiali: metionina şi cisteina • degradarea lorasigură substratul pentru formarea altor compuşi cu S. • Prin dietă: • se mai ingeră cantităţi mici de S anorganic şi organic • Excesul de S anorganic, pt. care nu se cunoaste necesarul sau beneficiile, se elimină prin urină.

25. Sursealimentare de sulf • Alimentele bogate in sulf sunt ouale, legumele, cerealele integrake, ursturoiul, ceapa si varza de Bruxel.

26. OLIGOELEMENTELE • Oligoelementele esenţiale: = microelemente necesare pentru desfăşurarea optimă a funcţiilororganismului: • fierul • iodul • fluorul • seleniul • zincul

27. FIERUL face trecerea între macro- şi micro-elemente • Organismul uman adultconţine 3-5 g Fe: • bărbaţi: 3,6 g fier corporal • femei: 2,4 g fier corporal • din care 30-40%-sub formă de depozit • în organismse conservă bine • ~ 90% este recuperat şi refolosit

28. Rolulbiologic al fierului • intră înstructura hemoglobinei • rol în transport O2şi a CO2 în proces respirator • deficienţa de Fe  scăderea nr. de hematii instalarea anemiei feriprive – principala carenţă nutriţională a ţărilor dezvoltate • intră în structura mioglobinei (rezervorul de O2 al muşchiului)

29. Rolul biologic al fierului • este implicat în activitatea unor enzimecu acţiune în procesul de respiraţie celulară: • citocromi, citocromoxidaza, peroxidaza, catalaza • intervine în procese imunologice şi în activitatea nervoasă: s-a constatat că la copiii anemiciactivitatea şcolară, capacitatea senzorială şi de concentrare, atenţia şi memoria sunt inferioarefaţă de copiii normali

30. Absorbţia digestivă a fierului • se absoarbe- cea mai mare parte– duoden, jejunului • cantităţi mici pot fi absorbite şila nivelul gastric şi ileon • Se estimează căla un adult cu valori normale ale hemoglobinei -Fe se absoarbe doar 5-15% • în deficienţă de Fe: absorbţia poate  până la 50% • Absorbţia Fe din alimente diferă f. deoriginea acestora: • 2 - 10% pt. alimentele de origine vegetală • 10 - 30% pt. alimentele de origine animală - formă hemică

31. Factori care favorizează absorbţia Fe • acidul ascorbic chelat ce permite solubilizarea Fe la pH ↑intestin subţire • gradul de aciditate gastrică-  solubilitatea şi disponibilitatea Fe • HCl din sucul gastric solubilizează Fe din compuşi organici  formă ionică absorbabilă şi reduce Fe (III) din alimente la Fe (II) absorbabil • stările fiziologice: sarcina sau creşterea - în care există o  a formării de sânge stimulează absorbţia Fe • starea de carenţă- stimulează absorbţia Fe

32. Factori care favorizează absorbţia Fe • unele proteine de natură animală • absorbţia Fedin carne, ficat, peşte> din alimente vegetale • nu au acest efect: proteinele din lapte, brânză, ouă • Sugarii reţin >Fe din lapte matern decât din lapte de vacă sau alte forme de lapte

33. Factorii care reduc absorbţiaFe: • pH-ul crescut al sucului gastric- mai ales după administrare de medicamente antiacide • taninurile - pot reduce absorbţia cu 60% • acidul oxalic şi acidul fitic - formează săruri greu solubile • unele proteinedin ou, soia • creşterea motilităţii intestinale: conţinutul de fibre - diminuează absorbţia Fe prinreducerea timpului de contact şitrecerea mai rapidă a chimului în zona cu pH  • o digestie proastă a grăsimilor - produce steatoree diminuează absorbţia Fe

34. Fe în organism Prezent în două forme principale: 1. fier funcţional (70 %) - în hemoglobină,mioglobină, enzime 2. sub formă de depozit(30%) ferritina, hemosiderina • depozit - în ficat, măduva osoasă, splină, muşchi • Din ferritina- complex Fe-proteinăse pot utiliza zilnic 50mg din care 20 mg pt. sinteza de hemoglobină • În plasmăcirculă legat de transferină: cc.100-150 g Fe/100 ml

35. Fe în organism • O acumulare anormală de Fe în ficatpoate fi cauzată de: • ingestia prelungită de cantităţi Fe • transfuziile sanguine frecvente • la formare dehemosiderinăsimilară ferritinei, dar cu conţinut  de Fe şi mai puţin solubilă • Boala de acumulare anormală de fier:hemosideroza • Când cauzează tulburări tisulare  hemocromatoză • Organismul uman conţine: • 200-1500 mg Fe sub formă de ferritină şi hemosiderină

36. Eliminarea Fe din organism • prin hemoragiişi • în cantităţi mici prinfecale, transpiraţie, exfolierea normală a părului şi a pielii • cea > parte a Fe din fecale =Fe neabsorbit din alimente; restul - din bilă, celule ce se exfoliază din epiteliul gastro-intestinal • Eliminarea urinară este nesemnificativă • Pierderile zilnice de Fe: ~ 1 mg la bărbaţi şi uşor < la femei în afara ciclului menstrual • ciclul menstrual: pierderi >1,4 mg Fe/zi 28 mg/perioadă  cauza frecvenţei anemiei la femei pe perioada fertilă

37. DZR de Fe prin aport alimentar Necesarul variază cu vârsta: • Copii se nasc cu rezervă de Fe  DZRla sugar 1,5 mg/kg/zi • DZR se stabilizează la copii la 10 mg/zi, apoi : •  la bărbaţi după oprirea din creştere • rămâne ridicat la femei în perioada fertilă, în sarcină şi lactaţie 10 mgFe- copii, bărbaţi şi femei după menopauză 15 mg – adolescente, femei - ciclu menstrual, lactaţie 30 mg - sarcină 12 mg- adolescenţii bărbaţi • Frecvent - o dietă adecvată nu conţine > 6 mg fier /1000 kcal

38. Surse alimentare de fier • Cea mai bogată sursă de fier din dietă: • ficatul • urmat de alte viscere: rinichi, inimă • carne macră, peşte: 0,5-1 mg/100 g • carnea de pui, gălbenuşul de ou • Surse vegetale de fier: • legume - mai ales cele verzi: spanac, salată verde • fasole • fructe uscate • cereale, pâine inegrală şi îmbogăţită • vinul

39. Conţinutul de Fe al unor alimente 100 g de Fe [mg] ficat de vită 5 ficat de miel 10 carne de porc 2,5 gălbenuş de ou 8 linte, năut 7 portocale 0,4 spanac 3 lapte 0,1 • Contribuţie importantă la acoperirea necesarului de Fe • îmbogăţirea cu fier a cerealelor, făinii şi a pâinii • cerealele îmbogăţite - sursă importantă şi pt. sugari • Laptele şi derivatele lactate: practic nu conţin fier

40. Deficitul de aport • Carenţa de fier : anemie feriprivă • Grupurile cu cel > risc: • copiii pana la vârsta de 2 ani • adolescente, femeile însărcinate • persoanele de vârstă avansată • se poate datoraunor leziuni, hemoragii, boli gastrointestinale ce interferă absorbţia Fe  se poate agrava printr-o dietă dezechilibratăcu aport insuficient de Fe, proteine, folat, vit. B12, B6 şi C • se corecteazăprindietă bogată în Fe absorbabil şi suplimentarea aportului de Fe: sulfat sau gluconat feros

41. IODUL • În mod normal în organismul uman: 20-30 mg iod din care: >75% - concentrat în glanda tiroidă Restul - distribuit în tot organismul: • în mucoasa gastrică • în sânge • în particular în glanda mamară - în perioada de lactaţie

42. Rol biologic • Unica funcţie cunoscută a iodului: • parte integrantă a hormonilor tiroidieni • La nivelul glandei tiroide: • Ise adiţionează la molecula tirozinei • mono şi diiodtirozina • în anumite condiţiidin 2 molecule de tirozină iodată hormonii tiroidieni: triiodtironina şi tetraiodtironina (tiroxina) • Aceşti hormonisunt eliminaţi în sânge  la ţesuturi rol de a stimula procese metabolice eliberatoare de energie

43. Absorbţie, transport,depozitare, eliminare • Se absoarbeuşorsub formă de I- în partea superioară a tubului digestiv • Circulăliber sau legat de proteinele plasmatice • Se depoziteazăîn glanda tiroidă - utilizat pt. sinteza triiodtironinei T3 şi tiroxinei T4 • Hormonul - se degradeazăîn celulele albe şi în ficat, conservându-se iodul- dacă este nevoie • Se eliminăprin urinăşi în cantităţi mici prin fecaleprovenienţa: bila • Laptele matern conţine cantităţi mici de iod

44. Doze zilnice recomandate • adulţi şi adolescenţi: 150 g/zi. • femei însărcinate: o creştere cu 25 g/zi (175 g/zi) • lactaţie: o creştere cu 50 g/zi (200 g/zi) • sugari mici: 40 g/zi iar • sugari mari: de 50 g/zi • copii: 70 – 120 g/zi

45. Surse alimentare de iod • Cele mai bogate: • sarea iodată, • peştii şi animalele marine: 300 - 3000 g iod/kg. • Alte surse: • lapte, carne, ouă - conţinut dependent de dieta animalelor • vegetale - conţinut dependent de concentraţia de iod în sol • în apa potabilă – aport mai redus • Suplimentarea aportului de iod - iodarea sării de bucătărie

46. Deficitul de aport de iod • Activitatea hormonilortiroidieni– trebuie strict reglatăavând în vedere multiplele efecte asupra întregului metabolism • Datorita complexitatii acestei reglări - nu sunt rare nici hipo- şi nici hipertiroidismul • cea mai comună:deficienţa de iod =guşa endemică = distrofie endemică tireopată (DET) = hipertrofia compensatorie a glandei tiroide • Deficienţa • poate să fie absolută lipsa aportului în zone fără iod sau cu ingestie subnormală de I • la femeiadolescente, în sarcină şi lactaţie apareca urmare a unei creşteri a necesarului de hormoni tiroidieni

47. Deficitul de aport de iod • OMS - frecvenţa DET în lume: 1 : 200 milioane • DET se manifestă prin: • scăderea metabolismului bazal • scăderea capacităţii fizice şi intelectuale • modificări în procesul de mineralizare a oaselor • întârzieri în apariţia dinţilor • pilozitate redusă • retenţie de apă • hipogonadism: infantilism sexual la bărbaţi • femei - amenoree

48. Deficitul de aport de iod • Alimente:familia cruciferae– ex. varza şi unele fructe seci– arahide conţin substanţe naturale(tioglicozide) cu acţiuneguşogenă acţionează prin blocarea absorbţiei şi utilizării I • Aceste substanţe se inactivează prin fierbere • Deficienţă gravă de iodîn timpul sarcinii şi postnatal poate determina cretinismul- sindrom caracterizat de deficienţă mentală, depleţie spastică, surdomutism, mers greu caracteristic, statură mică, hipotiroidism Se recomandă consum de sare iodată- în special în zone cu apă şi alimente sărace în iod

49. Toxicitateaiodului • Ingestia de iodare limite de securitate destul de largi • Estedificil să se identificeapariţia unor reacţii adverse la aport de iod > decât necesităţile fiziologice • În momentul de faţănu se consideră că iodul din alimente ar putea prezenta o problemă de sănătate publică • Totuşi, este necesară urmărirea cu atenţie: • atât a ingestiei de iod cât şi • a frecvenţei de creşteri tiroidiene

50. FLUORUL • element important pt.conservarea sănătăţii oaselor şi dinţilor • Apare în organism în concentraţii f.mici- localizat în totalitate la nivelul: • oaselor şi • dinţilor sub formă defluor-apatită. • Conţinutul de fluor al scheletului: • ~ 2,5 mg fluor