Proiect la biologie elev andreea grigore clasa a viii b prof coord radu elena
This presentation is the property of its rightful owner.
Sponsored Links
1 / 19

PROIECT LA Biologie Elev : ANDREEA Grigore Clasa : a viii- b prof. coord . : radu elena PowerPoint PPT Presentation


  • 102 Views
  • Uploaded on
  • Presentation posted in: General

PROIECT LA Biologie Elev : ANDREEA Grigore Clasa : a viii- b prof. coord . : radu elena. Uliul porumbar ( accepiter gentilis ).

Download Presentation

PROIECT LA Biologie Elev : ANDREEA Grigore Clasa : a viii- b prof. coord . : radu elena

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Presentation Transcript


Proiect la biologie elev andreea grigore clasa a viii b prof coord radu elena

PROIECT LA BiologieElev: ANDREEA GrigoreClasa: a viii- bprof. coord. : raduelena


Uliul porumbar accepiter gentilis

Uliulporumbar ( accepitergentilis )

Uliul porumbar (‎Accipitergentilis) este o pasăre răpitoare de talie mijlocie (50-65 cm) din familia accipitridelor (Accipitridae), ordinulfalconiformelor (Falconiformes), cu un penaj cafeniu-cenușiu pe spate, pieptul albicios cu dungi transversale întunecate, mai rare pe coadă, care are pene albe la rădăcină. Are coadă lungă, aripi scurte, late și cu vârful rotunjit. Tinerii prezintă pete lunguiețe pe abdomen. Adulții au deasupra ochiului o sprânceană de culoare deschisă. Are un zbor rapid și foarte abil printre copaci, cu planări întrerupte de câteva bătăi dese din aripi, atacând și prăzi mai mari decât el. Atacă păsări și mamifere mici, mai ales din mediul împădurit. Cuibărește prin copacii din mijlocul pădurilor, în arbori la șes ori în regiunea de deal, mai rar la munte în Europa, nordul și centrul Asiei, nord-vestul Africii, America de Nord și Mexic. Cuibărește în România, unde rămâne și în sezonul rece.Uliul porumbar populează pădurile (în special cele de conifere) cu poieni mari și spații deschise adiacente,biotopuri în care aceasta vânează de preferință. Activitatea sa de pasăre de pradă se ​​extinde în câmpii, pajiști mărginite de garduri vii, mlaștini și lacuri cu malurile împădurite. În general, evită totuși spațiile deschise de mari dimensiuni.


Proiect la biologie elev andreea grigore clasa a viii b prof coord radu elena

ULIU PORUMBAR ( ACCIPITER GENTILIS )


Uliu pasarar accipiter nisus

Uliupasarar ( accipiter nisus )

  • Uliul păsărar (Accipiternisus) (denumit și uliu mic) este o pasăre răpitoare de zi din familia Accipitridae, de talie mică (între guguștiuc și porumbel) care trăiește în pădurile de deal și munte, sau mai joase din Europa, Asia și nord-vestul Africii. Populațiile din nordul Eurasiei sunt migratoare, cele din centrul Eurasiei sunt parțial migratoare, iar populațiile din sudul Europei sunt sedentare. Păsările migrează toamna spre locurile de iernare din sudul Europei, Africa, Orientul Mijlociu și sudul Asiei.

  • Femela este mult mai mare decât masculul. Lungimea corpului este de 28-38 de cm, iar greutatea de 185-342 de g pentru femelă și 110-196 de g pentru mascul. Anvergura aripilor de 58-80 de cm. Ciocul este negricios, iar picioarele galbene cu gheare negre. Masculul are spatele cenușiu închis, cu excepția unei zone mici de culoare albicioasă pe ceafă și deasupra ochilor. Gâtul albicios este acoperit cu dungi longitudinale brune subțiri. Partea inferioară este albă cu dungi brun-roșcate transversale. În zbor, coada lunga este brăzdată de benzi transversale rare cenușii și brune închise, cu o bandă terminală mai lată. Femela are spatele cafeniu, iar partea inferioară este albă cu dungi transversale cafenii.

  • Ponta cuprinde 3-6 ouă, depuse la intervale de 2-4 zile din mai până la începutul lui iunie. Ouăle de 40 x 32 de mm sunt sferice, mate, alb-calcaros, punctate neregulat cu gri-violet până la maro închis, cu pete în formă de dungi; la capătul rotund câteodată sub formă de căciulă. Incubația durează 32-35 de zile pentru fiecare ou și 42 de zile pentru ponta întreagă. Clocitul începe după depunerea a 2-3 ouă și este asigurat de femelă, care este hrănită în acest timp de mascul. Are loc o singură clocire pe an. Puii sunt nidicoli, acoperiți la început cu un puf scurt, rar, alb, apoi cu un puf mai lung, brun-roșcat pe partea superioară și alb pe cea inferioară. Puii sunt hrăniți de femelă în primele 4-5 zile, cu hrana adusă de mascul. La 13 zile puii își iau hrana independent, la 28 de zile se acoperă complet cu pene, iar la 32 de zile pot zbura.


Proiect la biologie elev andreea grigore clasa a viii b prof coord radu elena

ULIUL PASARAR ( ACCIPITER NISUS )

Are un zbor planat foarte rapid. Vânează ziua, prin păduri, liziere, parcuri și grădini din zonele apropiate orașelor, lovind pe neașteptate păsări mici. Se hrănește îndeosebi cu păsări mici: vrăbii, presuri, ciocârlii, grauri, sturzi, mierle etc.; femela, care este mai mare, prinde și porumbei, stăncuțe, sitari, gaițe etc. Se hrănește mai rar cu șoareci, broaște, insecte mari.

În România și Republica Moldova este o specie rară ca pasăre clocitoare, răspândită în păduri de deal și munte și foarte rar în zone cu altitudini joase. Apare mai frecvent iarna, când vine din regiunile nordice. Este întâlnit frecvent în orașe, unde vânează vrăbii și mierle ce se găsesc din abundență în aceste locuri. În România populația estimată este de 1200- 1400 de perechi 


Sorecar comun buteo buteo

Sorecarcomun ( buteobuteo )

Sorecarul comun ( Buteobuteo ) este printre cele mai des intalnitepasari de prada din Europa si din tara noastra. Sorecarul comun este raspanditatat in zonele impadurite cat si in campiileintinse unde foloseste orice punct mai inalt ca loc de observatie. Sunt exemplare care s-au adaptat si care se inmultesc in marile orase care le ofera o varietate si o concentratie mare a prazii. Popular mai este denumit uliu sau uliu sorecar.

Variatiile de culoare alesorecarului comun sunt mari de la un exemplar la altul, de la nunate deschise, spre alb, cu puncte brun inchis si pana la un colorit caramiziu aproape complet. Cel mai des este intalnitsorecarul comun cu un colorit intermediar, brun roscat pe spate si cu semnul "U" caracteristic de pe gusa de culoare deschisa. Are o constitutie robusta, cu gatul scurt, aripi late si capul relativ mare. Ciocul si picioarele au forma specifica pasarilor de prada. Dimensiunile sunt ale unei pasari de prada de talie medie, cu o lungime de 50-57 cm, anvergura aripilor de 1,15- 1,30 m si o greutate de 550- 1200 g.

  Hrana sorecarului comun este alcatuita in special din mamifere mici ca iepurii sau soarecii si mai rara cu diferite specii de pasari si chiar insecte. Este si o pasare oportunista care nu refuza o masa usoare cum ar fi animalele lovite de masini.

Sorecarul comun isiconstruieste cuibul in copacii batrani si inalti sau pe stanci. Femela depune 2-4 oua intr-o singura serie pe an.


Proiect la biologie elev andreea grigore clasa a viii b prof coord radu elena

BARZA NEAGRA ( CICONIA NIGRA )

Barza neagră (Ciconianigra) este o pasăre migratoare din ordinul ciconiformelor (Ciconiiformes), familia ciconiidelor (Ciconiidae) cu o talie foarte mare, de culoare negră cu partea inferioară albă, răspândita în pădurile de foioase și rășinoase aflate lângă marginea apelor din zonele temperate ale Europei și Asiei. Are ciocul, gâtul și picioarele lungi; nu are glas, clămpănește prin deschiderea și închiderea ritmică a ciocului; cuibărește în arbori, mai rar pe stânci abrupte și se hrănește cu vertebrate (mai ale cu pești, dar și cu broaște, tritoni) și nevertebrate (insecte mari). Cuibărește rar în România și pleacă în sezonul rece.Are o lungimea de 95-100 cm (între curcă și curcan), anvergura aripilor 144-155 cm; cântărește 3 kg. Aripile, gâtul și coada sunt negre cu reflexe metalice arămii și verzui; abdomenul este alb. Tinerii sunt lipsiți de luciul metalic. Ciocul este roșu închis; la tineri verde-cenușiu. Picioarele sunt roșii închis; la tineri verde-cenușiu. Trăiește în pădurile de foioase și rășinoase lângă marginea apelor și în regiunile mlăștinoase, cu păduri în apropiere.Cuibărește în Europa Centrală și de Est, peninsula Iberică și zonele temperate din Asia. Iernează în regiunile tropicale din Africa și Asia. Există o populație rezidentă separată în Africa de Sud.Hrana este aceeași ca la barza albă: broaște, tritoni, insecte mari, dar cu preponderență pești, dintre care preferă țiparii. Localizează vizual prada, înhățând hrana cu o lovitură înainte a capului. Umbrește apa cu aripile întinse în timp ce vânează.

Barza neagra este mai solitară decât alte berze. Este o pasăre zburătoare agilă, poate zbura prin coronamentul pădurii. Clămpănește din cioc, emițând diverse semnale: șuieraturi și fluierături.


Proiect la biologie elev andreea grigore clasa a viii b prof coord radu elena

BARZA NEAGRA ( CICONIA NIGRA )

Ponta începe de obicei pe la mijlocul lui aprilie și durează până la mijlocul lui mai. Ouăle, în număr de 3-5, sunt depuse la interval de 2 zile și sunt de culoare albă la suprafață și verde-aprins pe partea internă a cojii.

Incubația durează 30-38 de zile. Clocirea este asigurată în majoritatea timpului de femelă și începe de la primul sau de la cel de al doilea ou depus.

Puii sunt nidicoli; ei rămân în cuib 62-71 de zile și se reîntorc apoi pentru alte 14 zile. Pielea este golașă în jurul ochilor, de culoare cenușie, ciocul galben, apoi devine verde-cenușiu, tarsurile și picioarele sunt de culoarea cărnii.

Cuibărește rar la noi și pleacă în sezonul rece. Este mult mai rară decât barza albă și este răspândită în pădurile de amestec din Carpați (rășinoase și foioase), uneori și în ținuturile mai joase, împădurite, cu întinderi de ape în vecinătate (în apropierea Deltei Dunării etc.). Este un oaspete de vară; sosește mai târziu și pleacă mai târziu decât barza albă. Pe lângă populațiile mici ce cuibăresc în România, se întâlnește în special toamna, ca specie de pasaj, când migrează în Africa, la sud de Sahara.


Starcul cenusiu ardea cinerea

STARCUL CENUSIU ( ARDEA CINEREA )

Stârcul cenușiu (Ardea cinerea), cunoscut și sub numele de bâtlan, este o pasăre din ordinul Ciconiiformes, familia Ardeidae.El trăiește în regiunile cu climă blândă din Europa, Asiaca și în din sudul Africii cu excepția regiunii de coastă din sudul Namibiei. In regiunile lipsite de îngheț este sedentar, numai în regiunile mai reci unde iarna îngheață apele este o pasăre migratoare. Stârcul cenușiu preferă regiunile de baltă care sunt înconjurate de vegetație. In ultimul timp se apropie de zonele urbane, putând fi văzut în parcurile cu lacuri.Stârcul cenușiu (90 cm) este cu ceva mai mic ca o barză. Penajul pe cap este alb, el fiind împodobit de un moț negru; pe gât și spate este cenușiu cu dungi albe. Ochii sunt înconjurați de un inel negru. Deschiderea aripilor la cocor atinge 1,70 m. Zborul lui este lin planat cu bătăi rare din aripi. Capul în zbor este tras înapoi, gâtul formând o buclă în formă de S. În timpul zborului pasărea emite sunete caracteristice.

Ca aspect exterior și mod de viață, stârcul se aseamănă cu cocorul canadian (Ardea herodias) care trăiește în America de Nord. Stârcul are ciocul și picioarele lungi, pentru a împiedica scufundarea în smârc. Cele trei degete la picior sunt răsfirate.

El are glandele uropigene atrofiate. De acea, pentru a se apăra de umezeală și frig, răsfiră penele prin frecarea capului de piept.Din cauza regresului populației de stârci din anii 1970, păsările au fost și sunt protejate, cea ce a dus la o creștere a populației în Germaniade Nord. Stârcii vânează pândind animalele acvatice din baltă. Hrana lui constă din broaște, pești mici, moluște, șerpi și insecte acvatice. Pe pășuni pasărea așteaptă nemișcată lângă o gaură de șoarece, sau fură ouă din cuiburi de păsări.

Cuibul, în care femela depune 4 - 5 ouă verzui, îl construiește din crengi în copaci, pe când în Olanda stârcii construiesc mai departe cuibul ascuns în stuf. Mortalitatea la puii de stârci este destul de mare, aceasta este apreciată în primele șase luni de viață la 70 %. Un stârc poate trăi 24 de ani. Coloniile de stârci sunt gălăgioase, între păsări existând permanent conflicte. Neliniștea din colonii este cauzată și de faptul că ciorile fură ouăle din cuiburi.


Gasca de vara anser anser

Gasca de vara ( anseranser )

Este cea mai mare dintre gasteleintalnite la noi in tara, cantarind de regula intre 3-4 kg.

Intre masculi si femele nu sunt deosebirievidente.

Este specie de pasaj si oaspete de vara care soseste in

Romania in luna februarie, venind din nordul Africii unde ierneaza. Pleaca de pe teritoriul tarii noastre in luna noiembrie dar sunt si exemplare, putine la numar, care ierneaza la noi.

In timpul pasajului stolurile de gastezboara in forma de “V” neregulat.

Hrana: Este preponderent vegetala si consta in plante acvatice, ierburi fragede, trifoi, rapita, leguminoase, seminte de cereale, fiind doar completata cu insecte, icre de peste, etc.

Reproducere: Gasca mare este pasare monogama.

Gasca mare depune 5 – 8 oua, chiar pana la 14, pe care le cloceste 28-29 de zile.  Bobocii sunt nidifugi si parasesc cuibul la 1-2 zile de la eclozare. Sunt capabili de zbor dupa 3 luni si maturi sexual dupa 2 ani.


Becatina gallinago gallinago

Becatina ( gallinagogallinago )

Becațina (Gallinagogallinago) este o pasăre de baltă, din familia Scolopacidae, ordinul Charadriiformes.Becaținele sunt păsări de talie medie (25 - 28 cm) la care caracteristic este ciocul lung. Ochii sunt așezați lateral, asigurându-le o rază vizuală mare. În comparație cu alte păsări de baltă, picioarele sunt mai scurte. Abdomenul păsării este albicios, iar pe flancurile corpului penajul este de culoare pestriță brună. Ca aspect, tineretul se poate distinge cu greu de păsările adulte. În zbor becaținele s-ar putea distinge destul de greu de alte specii, dacă nu ar emite sunete caracteristice.Păsările sunt răspândite în Eurasia, ajungând din regiunea mediteraneană până în Scandinavia, Marea Britanie sau America de Nord. În Germaniabecaținele sunt pe lista păsărilor pe cale de dispariție. Pericolul care amenință regresul efectivului de păsări nu este vânarea lor ci acțiunile de asanare și drenare a terenurilor agricole, precum și tasarea solului prin mașinile și utilajele grele folosite în agricultură. Becaținele sunt numai în parte păsări migratoare, ele migrând iarna spre sud numai din zonele mai reci.

Gallinagog. gallinago - trăiesc răspândite de la Marea Britanie până la Kamceatka, Marea Bering

Gallinago g. faeroensis - ele trăiesc pe un areal mai restrâns care se limitează la Insulele Feroe, Orkney și Shetland din Atlanticul de Nord.

Gallinago (g.) delicata - are spre deosebire de celelalte variante un corp delicat, suplu.

Becaținele preferă regiunile de pășuni umede sau smârcuri cu stuf, unde cuibăresc și cresc puii. În solul umed afânat caută hrana, care constă din viermi, moluște, crustacei, semințe vegetale, insecte și larvele acestora.


Potarnichea perdix perdix

Potarnichea ( perdixperdix )

Potârnichea sau Potârniche cenușie (Perdixperdix) este o pasăre sedentară din familia fazianidelor (Phasianidae) ordinul galiformelor (Galliformes) răspândită în terenurile agricole din câmpie și de pe coline în Europa și Asia, cu o talie de 30 cm, de culoare cafeniu-deschis, cu gâtul și gușa cenușii, abdomenul alburiu, și o pată brună-ruginie în formă de potcoavă pe piept. Se hrănește cu plante (semințe, cereale, vegetale, fructe, frunze verzi, ierburi) și nevertebrate (insecte, larve, râme, melci). Cuibul și-l face pe pământ, ascuns în iarbă sau sub tufișuri. În Româniase găsește în regiunile joase, în câmpie, culturi de cereale, mai rar în golurile alpine ale Carpaților.


Proiect la biologie elev andreea grigore clasa a viii b prof coord radu elena

GUGUSTIUCUL ( STREPTOPELIA DECAOCTO )

Guguştiucul, numit regional şiporumbel turcesc,  este o pasăre sedentară din familia Columbidae ce se aseamană cu porumbelul sălbatic.

Penajul său este brun-cenuşiu pe spate şi pe pântece, caracteristic acestei păsări fiind dunga neagră de pe gât. Acesta are lungimea de aproximativ 28 centimetri şi provine din Asia Mică.

La inceputul secolului 20, guguştiucii au invadat întreaga Europa, ajungând până în Suedia şi Anglia, găsind o nişă ecologică liberă în care s-au putut instala. Deşi se aseamană cu porumbeii de oraş, nu se interferează cu aceştia, având obieciuri complet diferite. În timp ce o pereche de guguştiuciîşi apără teritoriul de altă pereche din aceaşi specie, porumbeii nu au un teritoriu delimitat, convieţuind cu alte păsări din specia lor.

O diferenţă între aceste două păsări diferite este locul cuibarului. Pe când guguştiucii cuibăresc în copaci, porumbeii stau în construcţii antropice precum balcoane, poduri, neexistând niciun fel de competiţie pentru locul de cuibărit sau pentru hrana care este îndestulătoare în oraşe.

Deşiîşi au cuibul în copac, aceştia stau în oraşe sau în apropierea lor pentru a evita şi pentru a fi la adăpost de alte păsări răpitoare de ouă. Cuibărind tot timpul anului, guguştiucul poate scoate între 3 şi 5 rânduri de pui între lunile martie şi noiembrie. Ouăle, caşi la restul columbidelor, sunt clocite de ambii părinţi. Incubaţia are loc în decursul a 14-16 zile, după care puii proasătapăruţi sunt acoperiţi de părinţ pentru 10 zile şihrăniţi cu o secreţie generată de guşapărinţiilor.


Veverita sciurus vulgaris

Veverita ( sciurus vulgaris )

Veverița este un mamiferrozător de talie mică, cu blană roșcată ori neagră pe spate și albă pe piept, cu coadă lungă și stufoasă.

Până acum s-au identificat peste 300 de specii de veverițe. Cea mai cunoscută și numeroasă populație o reprezintă veverițele gri, care se întâlnesc pe aproape întreaga suprafață a emisferei nordice (Europa, nordul Asiei, Orientul Îndepărtat și Japonia).Familia Sciuridae (a veverițelor), aparține ordinului Rodentia și cuprinde rozătoare mici sau mijlocii. Această mare familie include veverița de copac, veverița terestră, marmota, veverița zburătoare, popândău și câinele de preerie (Cynomys). Veverițele sunt indigene în America, EurasiașiAfrica și au fost introduse de om în Australia. Veverițele au apărut în Eocen, aproximativ 40 milioane ani în urmă. Veverițele sunt strâns legate dintre speciile existente cu castorul de munte și cu rozătoarele Dormice.Cea mai răspândită specie, veverița gri, este de o lungime de 30-40 de centimetri (inclusiv coada). Cântărește aproximativ o jumătate de kilogram. Principala hrană a veveriței constă în: alune, nuci, semințe, sâmburi și fructe de pădure. Trăiește aproximativ 6 ani.

Veverița roșcată (Sciurusvulgaris), are în jur de 20 - 25 de centimetri. Blana veveriței roșcate este în nuanțe de la cărămiziu la negru-roșcat, burta este albă și are o coada lungă. Această specie de veveriță se găsește și în România. Hrana principală este alcătuită din semințe și conuri de pin sau de brad.

Veverița dungată (Tamiasstriatus), trăiește în America de Nord.

Cea mai mică specie de veveriță cunoscută trăiește în sud-estul Nigeriei, în Camerun și Gabon. Are o lungime de aproximativ 7 centimetri.

Ratufa (Ratufa indica), este cea mai mare specie de veveriță cunoscută. Corpul și coada împreună ajung până la 90 de centimetri. Aceste veverițe uriașe trăiesc în sud-estul Asiei și în câteva zone din Nepal.


Hargiogul cricetus cricetus

Hargiogul ( cricetuscricetus )

Hârciogul (Cricetuscricetus), sau hamsterul comun, este un mamifer rozător, unica specie din genulCricetus, familiaMuridae. Este prezent nativ într-un areal larg în majoritatea Europei, Rusiei, până în Kazahstan. Este considerat dăunător datorită depozitelor mari de grăunțe pe care le face. Blana sa este apreciată și era vânat pentru ea. Specia este considerată ca fiind în siguranță deși în anumite zone europene este amenințată cu dispariția.

Are un corp gros, coadă scurtă, prezintă buzunare în amândouă părțile ale gurii în care își depozitează hrana pentru a transporta în galeriile subterane unde hibernează. Blană este de culoare gălbui-roșcată, cu pieptul și burta negre. Coada este scurtă.

Este o specie nocturnă sau crepusculară. Trăiește singur în sisteme complexe de tuneluri. Se hrănește cu semințe, legume, rădăcini și ierburi dar și cu insecte.


Egreta mica egretta garzetta

Egreta mica ( egrettagarzetta )

  • Egreta mica este o pasare eleganta, imbracataintr-o mantie de un alb pur, aflata in contarst cu picioarele si ciocul negru. In Romania, este protejata  de lege, fiind o pasare relativ rara. In secolul trecut egretele erau intens vanate pentru penele frumoase, care erau folosite  la decorarea palariilor. De candvanatoarea a fost interzisa, populatia de egrete din Delta Dunarii este in crestere, conferind siguranta pentru un viitor luminos al acestor delicate pasari.Egreta mica prefera zonele mlastinoase, cu apa limpede si putinadanca unde poate pescui in voie. Poate fi regasita si pe malul raurilor, fluviilor, lacurilor sarate etc. Stilul de viata este strans legat de prezenta apei. Cand nu este la pescuit, egreta se odihneste pe grinduri, in zonele de stufaris sau in copacii pitici si desi de pe marginea apei (in special salcii). In Romania, egreta mica se intalneste exclusiv in Delta Dunarii.In Europa, egreta mica traieste in zonele de sud-est. Iarna pasarea migreazainspreMarea Mediterana si chiar mai la sud spre centrul Africii. Subspecii de Egrettagarzetta se gasesc si in sudul Asiei (Indonezia, Noua Guinee), dar si in Australia sau Noua Zeelanda.

  • Egreta traieste in colonii mixte, in imediata apropiere a apei. Este o pasare care se hraneste exclusiv cu pradaacvativa. Vaneaza doar ziua, fiind dependenta de lumina. Egreta se plimba prin apele putinadanci si limpezi, scrutand cu privirea agera fundul apei. Cu miscari rapide si extrem de precise, prada este strapunsa de cioc precum o sulita.  Vazul este cel mai dezvoltat simt al acestei pasari. Apa limpede este o conditie primordiala pentru ca egreta sa poata pescui.Dieta este reprezentata in principal de pesti mici, dar nu refuza nici amfibienii, reptilele mici, insectele sau crustaceele.


Rata cu cap negru aythya marila

Rata cu cap negru ( aythyamarila )

Este rata scufundatoare si oaspete de iarna, intalnita in zona litoralului

si in Delta. Foarte rar se intalneste si in alte zone. Dimorfismul sexual este

evident. Ratoiul are capul negru-verzui cu luciri metalice, pieptul negru,

spatele gri si abdomenul alb imaculat. La cap se observa un usor cucui, de

dimensiuni reduse, usor sesizabil. Femela este maro-cenusie, cu abdomenul

alb si cu o banda alba lata la baza ciocului. In timpul zborului devine vizibila o

banda alba la aripi. Ambele sexe prezinta cioc brun-cenusiu si picioare bruneinchis.

Perioada de vanare: 1 septembrie - 28 februarie.


Rata lingurar anas clypeata

Rata lingurar ( anasclypeata )

Alte denumiri: Rata lopatar.

Recunoastere: Este rata de suprafata si oaspete de vara, care vine in

martie si pleaca in octombrie. Ciocul mare si latit la varf o face

inconfundabila. Dimorfismul sexual este evident. Ratoiul are capul verde

metalic, pieptul alb, abdomenul si flancurile brune, iar mijlocul spatelui negru.

Femela seamana cu rata mare, fiind insa cu putin mai mica. Oglinda este

verde, tivita cu alb in partea anterioara, iar ciocul brun-inchis, aproape negru la

ratoi, si picioarele rosii-portocalii.

Perioada de vanare: 1 septembrie - 28 februarie.


Rata pestrita anas strepera

Rata pestrita( Anas strepera )

Este o rata de suprafata si un oaspete de vara, de marime mijlocie (0,5-

0,6 kg). Pleaca in noiembrie si revine in februarie. Dimorfismul sexual este

evident, dar mai putin accentuat decat la celelalte rate. Masculul este brunpestrit,

cu capul maroniu, gusapestrita, abdomenul alb-galben si subcaudale

negre. Oglinda este maro-castanie, marginita spre varful aripii si spre corp de

cate o banda mai inchisa, apoi continuata posterior cu o banda lata alba.

Femela este asemanatoare ratei mari, dar mai mica, mai pestrita si cu oglinda

compusa asemanatorratoiului. Ambele sexe au ciocul negricios si

picioarele galbene cu palmatura negricioasa.

Perioada de vanare este cuprinsa intre 1 septembrie - 28 februarie.


  • Login