I. Tat
Download
1 / 27

I. Tat ăl- tipuri - PowerPoint PPT Presentation


  • 149 Views
  • Uploaded on

I. Tat ăl- tipuri Încercând să sitematizăm acest complex de situaţii putem distinge 3 tipuri de taţi, care derivă din disocireaa între rolul parental masculin fizic şi cel social : a ) un tată social şi biologic ; b ) un tată social, dar nu şi biologic ;

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

PowerPoint Slideshow about ' I. Tat ăl- tipuri' - kieu


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript

I. Tatăl- tipuri

Încercând să sitematizăm acest complex de situaţii putem distinge 3 tipuri de taţi, care derivă din disocireaa între rolul parental masculin fizic şi cel social:

a)un tată social şi biologic;

b)un tată social, dar nu şi biologic;

c)un tată biologic, dar nu şi social.

ROLURILE PARENTALE


*Primul tip, tată biologic şi social corespunde noţiunii noastre tradiţionale de tată.

*Cel de-al doilea - tatăl social - care nu este cel biologic – are de asemenea o tradiţie îndelungată (taţii adoptivi, cei vitregi care joacă acest rol pentru copii)

*Al treilea tip, bărbatul care este tatăl biologic, dar nu şi cel social care se împarte în două categorii: cel ce este conştient de calitatea sa de tată şi cel ce nu află niciodată aceasta.


Ii mama tipuri
II. Mama - tipuri

În ceea ce priveşte tipurile de mame, în mod tradiţonal putem vorbi de trei categorii, clasificare apropiată într-o anumită măsură celei referitoare la taţi, cu excepţia situaţiei în care calitatea de mamă nu este conştientizată în cazul celor bolnave mintal.


*Odată cu dezvoltarea tehnologie, a fi mamă înseamnă mult mai mult:

-mamă socială, biologică( cea tradiţională);

-mamă socială, dar nu biologică (adoptivă, vitregă)

-mamă biologică, dar nu socială (mamă naturală care a renunţat la copil sau căreia i-a fost luat copilul, aşa numita- ,,mamă surogat")

-mamă din punct de vedere genetic (donatoare)

-mamă purtătoare

-mamă din punct de vedere genetic şi social, dar nu purtătoare.


Rolurile p rin ilor
Rolurile părinţilor

  • Rolurile familiale şi cele legate de carieră sunt interdependente. Cele tradiţionale îndeplinite de ambele sexe au influenţat natura relaţiei familie-carieră.

  • Specialiştii în dezvoltarea carierei în domeniile educaţionale şi de afaceri trebuie să înţeleagă conceptele de bază ale familiei şi carierei şi să devină mai eficienţi în a-i ajuta pe indivizi să îmbine rolurile familiale şi de carieră, astfel încât acestea să-i satisfacă şi pe ei şi pe familiile lor.


  • ,,Cât de importantă este cariera pentru femei?” Miller, în 1984, citează un studiu, conform căruia 87% dintre femeile chestionate au un simţ dezvoltat al împlinirii profesionale, iar 58% preferă o slujbă în afara căminului.

    Harmon în 1967 sugerează 5 modele:

  • 1. cele fără experienţă de muncă

  • 2. cele ce muncesc doar până la căsătorie sau naşterea copiilor

  • 3. cele ce combină slujba cu căsnicia sau copiii

  • 4. cele ce reintră în viaţa forţei de muncă atunci când copiii au crescut

  • 5. cele ce rămân necăsătorite şi îşi continuă cariera.


  • Deciziile cheie în ceea ce depăşeşte cariera: dacă să aibă sau nu o carieră, în ce domeniu ocupaţional să se implice şi când să lucreze. Variabilele care sprijină luarea anumitor decizii în ceea ce priveşte slujba în cazul bărbaţilor sunt mai puţin utile în cazul femeilor.

    Barnett în 1971 a descoperit 3 categorii de femei:

  • 1 cele ce îşi stabilesc propriile scopuri în ceea ce priveşte slujba

  • 2 cele ce îşi stabilesc obiectivele, bazându-se pe influenţa persoanelor semnificative pentru ele

  • 3 cele ce nu au scopuri bine definite legate de carieră şi care îşi selectează opţiunile în ultimul moment.


Multe dintre studiile care au comparat copiii mamelor salariate cu cei ai mamelor fără loc de muncă au eşuat în găsirea de diferenţe semnificative.

Modele care au fost reprezentante includ următoarele:

  • 1 Fiicele mamelor angajate au realizări şcolare mai bune, succes mai mare în carieră, ş.a.

  • 2 Studierea copiilor săraci, din familii cu doi părinţi şi din cele cu părinte unic ( mamă) a consemnat înregistrarea unor scopuri mai ridicate la indicii socioemoţionali şi cognitivi

  • 3 Cercetări anterioare descoperiseră că fiii mamelor angajate din clasa mijlocie înregistrau pe parcursul şcolarităţii performanţe mai scăzute, precum şi scopuri mai mici ale coeficientului de inteligenţă.

    În prezent un alt studiu a indicat în cazul copiilor aparţinând mamelor angajate , scoruri mai ridicate la teste de limbă, citit şi matematică.


S-au descoperit câteva diferenţe de adaptare socială între copiii celor două categorii de mame, dar mai puţin solide. Fiicele mamelor angajate s-au dovedit a fi mai independente în mediul şi au înregistrat un punctaj mai mare în ceea ce priveşte măsurile de adaptare socio-emoţionale. În 1970 s-a constat că în familiile de municitori, fiii mamelor angajate aveau rezultate şcolare bune, dar exista o tensiune în relaţia tată-fiu.


  • S- între copiii celor două categorii de mame, dar mai puţin solide. Fiicele mamelor angajate s-au dovedit a fi mai independente în mediul şi au înregistrat un punctaj mai mare în ceea ce priveşte măsurile de adaptare socio-emoţionale. În 1970 s-a constat că în familiile de municitori, fiii mamelor angajate avea constatat că în cadrul acestui grup social, mamele angajate uzau mai puţin decât cele casnice de stilurile parentale autoritariste şi permisive, fiind adeptele stilului autoritar. Acesta se referă la un model de tipul: părinţii îşi exercită controlul, dar oferă explicaţii pentru acţiunile lor, nesprijinindu-se exclusiv pe un control strict şi pe disciplină exagerată.


  • Un alt aspect important, îl reprezintă responsabilitatea femeii de a creşte copii. Teoriile individualiste atribuie maternitatea predispoziţiile biologice ale femeii sau motivaţiilor psihologice puternic internalizate în copilărie. Dar maternitatea are importante baze interacţioniste: părinţii se comportă astfel încât să corespundă imaginilor cognitive despre femei şi bărbaţi, iar ideea de ,,îngrijire,, a copiilor relaţionează mai mult cu mama decât cu tata.


  • Studierea taţilor singuri a demonstrat că majoritatea performează sarcini casnice într-o manieră competentă. Hanson a constituit o cercetare, care a relevat o mică diferenţă în favoarea copiilor crescuţi de mame singure, în ceea ce priveşte sănătatea fizică a acestora. Cercetarea a comparat ,,taţii singuri de circumstanţă,, (cei ce nu au ales să-şi crească copiii, dar au sfârşit prin a face aceasta, ca rezultat al absenţei mamei) cu mamele singure ş alte tipuri de părinţi. Dacă asemenea taţi au obţinut rezultate favorabile în educarea copiilor lor, acesta poate constitui un sprijin real pentru ipoteza, conform căreia contextul interacţional influenţează comportamentul de gen. S-a comparat impactul rolului parental asupra sexului părintelui pe două coordonate: afecţiunea parentală şi sarcinile casnice.


  • Rolul parental a contat mai multă afecţiune în ceea ce priveşte sarcinile casnice. Părinţii singuri şi cei căsătoriţi, dar casnici, se ocupă mai mult de activităţile gospodăreşti, indiferent de sex.

  • Rolul tatălui a fost privit ca un mediator important al legăturii dintre statutul ocupaţional al mamei şi rezultatele copilului. Concluzia conform căreia taţii sunt mai activi în îndeplinirea sarcinilor casnice şi a celor legate de îngrijirea copiilor, în cazul mamelor cu loc de muncă- a fost emisă în anii 50 şi a fost repetată de-a lungul timpului. Acest nou tip de implicare a bărbaţilor este privit de către soţiile lor ca o schimbare apărută în momentul reintrării lor pe piaţa forţei de muncă.


  • Nu există substitut pentru familie. Ar trebui să încetăm să mai căutăm unul şi să recunoaştem că slăbiciunile familiei din zilele noastre sunt o consecinţă a eşecului societăţii de a susţine rolul tatălui, un rol de care este mare nevoie.Diminuarea rolului tatălui din punct de vedere biologic nu este un motiv pentru a înlătura taţii din familie, ci unul pentru a întăriimportanţa lor în dezvoltarea acesteia.


  • Denumirea de ,,familie cu părinte unic” dată celor cu mame divorţate sau necăsătorite este, de asemenea, un indicator al măsurii în care sunt ignoraţi taţii. Pentru că nu sunt căsătoriţi cu mamele copiilor lor sunt numiţi non-taţi. De vreme ce nu suntem interesaţi de activităţile de părinţi ale taţilor, înseamnă că îi tratăm ca şi cum nu ar exista. În timp ce poate fi adevărat că mulţi taţi nu se implică în activităţi de tip parental, cele câteva studii care au încercat să informeze asupra acestei teme au demonstrat că afirmaţia-şablon, conform căreia bărbaţii nu se comportă ca taţi- nu e valabilă, nici chiar în cazurilecelor care nu locuiesc cu proprii lor copii.


  • O completare a afirmaţiei că bărbaţii nu se comportă ca taţii o constituie preocuparea binecunoscută pentru rolul dual al femeilor care sunt şi mame/soţii şi au şi un loc de muncă. Este adevărat faptul că în majoritatea cazurilor, femeile care au o slujbă poartă întreaga responsabilitate faţă de activităţile casei şi pe cele legate de îngrijirea copilului şi se confruntă cu conflicte între rolurile familiale şi cele privind cariera.


  • Deşi taţii se ocupă mai mult de gospodărie şi creşterea copilului decât înainte, mamele sunt cele care au încă cea mai mare contribuţie, deşi uneori câştigă mai mult de jumătate din venitul total al familiei. Cuplurile care iniţial şi-au împărţit în mod egal activităţile în locuinţă, ajung în cele din urmă tot la rolrile tradiţionale de gen, după apariţia copilului


Rela ia p rinte copil
Relaţia părinte-copil creşterea copilului decât înainte, mamele sunt cele care au încă cea mai mare contribuţie, deşi uneori câştigă mai mult de jumătate din venitul total al familiei. Cuplurile care iniţial şi-au împărţit în mod egal activităţile în locuinţă, ajung în cele din urmă tot la rolrile tradiţionale de gen, după apariţia copilului

  • Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să îl transmită un părinte copilului său este acela de a-l face să se ştie iubit.

  • Copii au într-adevăr nevoie să fie ascultaţi de părinţi. Pentru a realiza acest lucru, trebuie ca adulţii să fie la dispoziţia lor cu mare atenţie. Toate acestea necesită timp. Nu s-au descoperit căi uşoare de a fi părinte. Copii au nevoie de afecţiune, atenţie, aprobare, ghidare şi disciplină.


  • Copii nu-şi doresc nimic mai mult de la părinţii lor decât atenţie. Într-un fel sau altul ei îl vor primi. Ei nu realizează unde se termină drepturile lor şi unde încep cele ale părinţilor. Acestă combinaţie poate fi dezastruoasă pentru familie. Adulţii nu ar trebui să se simtă vinovaţi atunci când stabilesc nişte reguli rezonabile. Pentru că şi ei au drepturi. A stabili limite pentru a fi protejaţi pare dificil pentru părinţi, dar altfel nu ar mai fi părinte, dacă nu ar întâmpina obstacole. Dacă renunţă la propriile drepturi, permit copiilor lor să devină tirani nefericiţi.


  • Problemele de comunicare apar când părinţii încearcă să-i ferească pe copii lor de situaţii dificile, trimiţându-le mesaje de tipul ,,totul e în regulă” când în realitate nu este aşa. Ei văd adevărul indiferent de ceea ce li se transmite prin cuvinte de către adulţi.

  • În ceea ce priveşte reacţia de furie, e util să avem în vedere câteva aspecte esenţiale. Toţi părinţii sunt uimiţi că pot deveni furioşi faţă de copii lor. Furia poate şi ar trebui exprimată. A nega furia este nesănătos din punct de vedere emoţional şi fizic. Părinţii trebuie să înveţe ei însişi cum să se stăpânească şi să le ofere un exemplu bun copiilor lor. Există câteva sugestii, ce pot fi făcute atât adulţilor, cât şi copiilor: recunoaşterea furiei; a învăţa cum să exprime furia; exprimarea furiei, dar controlarea acţiunilor; discuţia cu altă persoană; examinarea situaţiei.


  • Problemele copiilor nu trebuie rezolvate la furie. Este foarte important ca părinţii să aibă răbdare atunci când copii sunt nevoiţi să experimenteze şi situaţii mai dificile.

  • Un alt aspect îl constituie reacţia dură a unor copii la discuţia lor cu părinţii. De obicei, în jurul vârstei de 7 ani, copii descoperă că părinţii lor nu sunt atât de puternici pe cât credeau ei. Realizează, de asemenea, că ei înşişi nu sunt atât de lipsiţi de influenţă pe cât credeau ei. Încep să aibă deprinderi lingvistice foarte bune şi găsesc cuvinte cu efect puternic asupra adulţilor. O dată ce copiii realizează că părinţii nu le pot controla gândurile, exprimarea acestora capătă o nouă semnificaţie. Adulţii sunt tentaţi să reacţioneze defensiv, când sunt provocaţi de către copii şi provocarea se poate transforma uşor într-o contradicţie foarte puternică.


  • Hărţuirea verbală este o formă de testare. Copiii au nevoie să găsească limitele comportamentului acceptabil social. Putem înţelege de ce au această atitudine, dar nu trebuie să ne retragem şi să permitem abuzul verbal. Aşa cum copiii experimentează prin încercare şi eroare să vadă ce este admis şi ce nu, aşa trebuie să procedăm şi noi pentru a ne exercita atribuţiile parentale.


  • Uneori suntem atât de prinşi în ordine încât uităm să transmitem copiilor noştri alte lucruri importante. În fiecare zi, fiecare părinte trebuie să ofere copilului său cei 4 de ,,A”: atenţie; acceptare; aprobare; afecţiune.

  • Dacă le observăm doar erorile din comportament îi vom învăţa să ne atragă atenţia doar prin greşeli.

  • Indiferent de comportamentul pe care îl au, toţi copii sunt buni. Când copilul greşeşte trebuie să dezaprobăm comportamentul şi nu persoana. Copiii nu sunt adulţi în miniatură, care judecă rău intenţionat. Ei învaţă întotdeauna şi de aceea fac greşeli. Aprobarea trebuie oferită zilnic. Le dăm aprobarea atunci când îi acceptăm ca indivizi. Nu este suficient să le oferim dragostea necondiţionată. Trebuie să ştie cât de importanţi sunt pentru noi. Cuvintele sunt nemaipomenite, dar îmbrăţişările sunt mai bune. Atingerea fizică a unui copil construieşte o relaţie.


Rela ia copil bunici
Relaţia copil – bunici transmitem copiilor noştri alte lucruri importante. În fiecare zi, fiecare părinte trebuie să ofere copilului său cei 4 de ,,A”:

  • A fi bunic reprezintă una dintre cele mai mari bucurii. Aşa cum afirma o bunică: ,,Este singura relaţie în care indiivizii sunt nebuni unii după alţii, doar pentru că respiră!”

  • Mare parte dintre familiile contemporane sunt mult mai ocupate decât înainte. Când mama şi tatăl lucrează, bunicii sunt cei care pot oferi copiilor timpul lor, compania şi sprijinul atât de necesar acestora.

  • Timpul petrecut de bunici cu fiecare nepot este în parte special. Timpul dedicat activităţilor potrivite vârstei copilului formează amintiri ce rămân întreaga viaţă.

  • Faptul că există un adult care îl ascultă, permite copilului să-şi formeze încrederea în sine. Compania bunicilor nu înseamnă doar locurile speciale în care sunt duşi nepoţii sau lucrurile importante pe care bunicii le fac pentru nepoţi, ci fiecare clipă a existenţei.


  • Uneori copii se tem să devină adulţi, pentru că-i văd pe cei mai în vârstă ca ei nefericţi. De aceea, e bine ca ei să fie înconjuraţi de oameni care abordează viaţa optimist şi le oferă o imagine pozitivă despre viitor; adică de bunici capabili să le transmită numai lucruri bune.

  • La bunicii care se implică în creşterea copiilor se înregistrează un simţ al responsabilităţii foarte ridicat. Margaret Jendrek identifică 3 tipuri de bunici:bunici care au grijă zilnic de nepoţii lor, pe o perioadă extinsă; bunici care locuiesc cu nepoţii, dar nu au custodia legală a acestora; bunici care obţin responsabilitatea legală faţă de nepotul lor.


  • În general, aproape două treimi şi-au oferit ajutorul. Dar dintre toate aceste trei categorii, se pare că cei din prima categorie sunt cei care definesc cel mai bine din punct de vedere social noţiunea de ,,bunic”. Dar în toate situaţiile ei au nevoie de un sprijin şi o încurajare suplimentară din partea celorlalţi membri ai familiei.


  • Un subiect atât de fascinant ca cel referitor al familiei, la relaţiile dintre membrii săi nu poate să cuprindă şi imaginea bunicilor. În timp, fiecare dintre noi tânjeşte după momentele în care toată familia era împreună. Dacă ar fi să am o dorinţă ascunsă, aceea ar fi probabil ca firul, început poate de bunica bunicii mele, să nu se rupă şi ca fiicele, nepoatei mele şi toate generaţiile de femei care vor urma să-l păstreze şi să construiască tot ce-i mai bun, având ca temelie asemenea relaţii.


ad