Câini care au făcut
Download
1 / 33

Câini care au făcut istorie Prof. Cornelia Cucu - PowerPoint PPT Presentation


  • 121 Views
  • Uploaded on

Câini care au făcut istorie Prof. Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău. Au str ă b ă tut mii de kilometri pentru a ajunge acas ă , au

loader
I am the owner, or an agent authorized to act on behalf of the owner, of the copyrighted work described.
capcha
Download Presentation

PowerPoint Slideshow about ' Câini care au făcut istorie Prof. Cornelia Cucu' - keanu


An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Presentation Transcript

Câini care au făcut

istorie

Prof. Cornelia Cucu

Liceul cu Program Sportiv

Bacău


Au străbătut mii de kilometri pentru a ajunge acasă, au

salvat vieţi omeneşti, au luptat în războaie şi au fost

medaliaţi, au fost în cosmos, au făcut politică alături de celebrii lor stăpâni, au oferit dragoste, prietenie şi

loialitate. Fără a pune condiţii, fără a sta pe gânduri.

Pentru ei şi pentru actele lor eroice, s-au ridicat, peste

tot în lume, zeci de monumente.



Numele Laika (în traducere liberă "Ham-ham") este unul dintre cele mai populare ale secolului XX. Caţeluşa a părăsit Pământul pe data de 3 noiembrie 1957, îmbarcată în naveta spaţială sovietică Sputnik II, şi nu s-a mai întors niciodată. Atât ea, cât şi alţi câţiva câini maidanezi, atent selecţionaţi de pe străzile Moscovei, au fost propulsaţi în spaţiu, pentru a testa efectele mediului cosmic asupra fiinţelor vii. Satelitul Sputnik II era dotat cu apă, mâncare şi oxigen, dar nu a fost niciodată proiectat pentru a se întoarce pe Pământ. Astfel, caţeluşa Laika a fost de la bun început sacrificată, soarta ei fiind pecetluită în capsula navei Sputnik. Pentru acest zbor, Laika s-a antrenat luni în şir. Capsula navei avea doar 80 de centimetri, astfel că bietul patruped trebuia să se adapteze la o asemenea “închisoare".


Laika a fost ţinută succesiv în cuşti a căror mărime era micşorată treptat. Acest antrenament, în ritm nemilos de accelerat, i-a provocat o deteriorare a stării generale de sănătate. De asemenea, ea trebuia să se obişnuiască şi cu salopeta de cosmonaut, care era prinsă cu bretele de pereţii interiori ai capsulei. Şi a sosit şi ziua lansării. Cu ghinion pentru Laika încă de la început, întrucât, datorită apariţiei unor probleme tehnice, Laika a trebuit să petreacă trei zile în capsulă, înainte de lansare. Potrivit declaraţiilor ulterioare ale secretarului Academiei Sovietice de Ştiinţe, în timpul lansării, bătăile inimii câinelui au crescut îngrijorător de mult. Abia la trei ore după ridicarea de la sol starea căţeluşei a revenit la normal. La scurt timp, autorităţile sovietice au anunţat public: "E vie! Victorie!". O săptămână mai târziu, Uniunea Sovietică a declarat că Laika va fi eutanasiată, pentru ca animalul să nu sufere. Multe ţări din lume au numit-o atunci "martirul ştiinţei".


Doar 40 de ani mai târziu, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, s-a aflat adevărul. Laika murise doar la câteva ore după lansare, din cauza şocului şi a căldurii insuportabile din interiorul capsulei. Oricine îşi poate închipui că experienţa pe care a trăit-o în cosmos nu a fost cea mai fericită. Echipată într-un costum greoi, legată de perete, hrănită printr-un tub, căţeluşa Laika a murit cel mai probabil în suferinţă. Totul pentru om. Şi pentru ştiinţă. În cinstea ei, la Moscova s-a ridicat o statuie.


Malcik - paznicul de la metrou Sovietice, s-a aflat adevărul. Laika murise doar la câteva ore după lansare, din cauza şocului şi a căldurii insuportabile din interiorul capsulei. Oricine îşi poate închipui că experienţa pe care a trăit-o în cosmos nu a fost cea mai fericită. Echipată într-un costum greoi, legată de perete, hrănită printr-un tub, căţeluşa Laika a murit cel mai probabil în suferinţă. Totul pentru om. Şi pentru ştiinţă. În cinstea ei, la Moscova s-a ridicat o statuie.


Când ieşi din staţia de metrou Mendeleev, din Moscova, vei întâlni o statuie neobişnuită: un câine maidanez sculptat în bronz. Monumentul, intitulat "Compasiune", simbolizează respectul şi mila pentru orice fiinţă vie. Câinele imortalizat în bronz a fost victima cruzimii umane.

S-a întâmplat în ajunul sărbătorilor de iarnă, în 2001. O poveste aparent banală:un câine maidanez a fost ucis de o tânără.Pe străzile Moscovei, ca şi pe cele ale oraşelor din România, patrulează sute de câini fără stăpân. Mulţi dintre ei, după perioade lungi de înfometare, se transformă în adevărate animale sălbatice. Atacă în grupuri organizate, terorizând la propriu oamenii. Problema este delicată şi controversată. Dar eroul poveştii ce urmează a fost cu totul nevinovat.Malcik era un câine blând, ce se pripăşise lângă staţia de metrou din capitala rusă. Era foarte jovial, cu un farmec aparte şi foarte devotat. A fost rapid "adoptat" de gardienii de la metrou şi « înrolat" în rândurile lor.


De multe ori, făcea servicii de pază şi pentru doamnele din cartier, însoţindu-le politicos, după căderea serii, către casă. Nu era deloc agresiv, îşi cunoştea locul şi îşi îndeplinea conştiincios atribuţiile de serviciu: alunga de lângă staţie beţivii, cerşetorii şi toţi câinii maidanezi. Nu sărea niciodată la "câinii însoţiţi de stăpân", doar scotea un lătrat demn, semnalându-şi prezenţa.Timp de cinci ani, Malcik a trăit la metrou o viaţă liniştită şi plăcută. Până într-o seară de iarnă, când Iulia Romanov, o tânără de 22 de ani, împreună cu câinele ei, un Bull Terrier fioros, se îndrepta către casă, prin faţa staţiei Mendeleev. Malcik dormea, lăfăindu-se la locul lui, la câţiva metri de paznicii metroului. Trecând pe lângă el, tânăra şi-a asmuţit, fără nici un motiv, câinele împotriva liniştitului Malcik. Apoi a scos din poşetă un cuţit de bucătărie şi l-a înjunghiat. Fără milă. De şase ori. Malcik a murit câteva minute mai târziu, în braţele unuia dintre paznici.


La interogatoriul ce a urmat, Iulia Romanov a declarat cu un aer triumfător: "Mi-am apărat copilul (Bull Terrierul) de fiara aceea. Pentru el, fac moarte de om, ce contează o javră!". Ulterior, s-a descoperit că tânăra avea o lungă istorie de violenţe împotriva animalelor şi fusese sub tratament psihiatric. În 2007, Malcik s-a întors la locul lui, la metrou. Statuia sa în mărime naturală străjuieşte intrarea staţiei Mendeleev, aşa cum a făcut Malcik, timp de cinci ani.


Sergentul american Stubby aer triumfător: "Mi-am apărat copilul (Bull Terrierul) de fiara aceea.


Stubby a fost cel mai decorat câine al Primului Război Mondial şi singurul din istorie care a fost avansat la gradul de sergent. În anul 1917, John Conroy, soldat în armata americană, a găsit întâmplător, în campusul Universităţii Yale, un câine ce părea a fi din rasa Pit Bull. L-a luat din milă şi l-a învăţat să mărşăluiască alături de ceilalţi soldaţi şi chiar să salute în poziţie regulamentară de drepţi. Când unitatea lui Conroy a fost trimisă să lupte în Franţa, Stubby a fost strecurat clandestin de către soldaţii americani la bordul navei "SS Minnesota". Astfel, a ajuns să servească infanteriei 102, Divizia de Yankei. A luptat în tranşeele din Franţa, timp de 18 luni, şi a participat la 4 ofensive militare şi 17 bătălii. În aprilie 1918, în timpul atacului de cucerire al unui oraş din regiunea Lorraine, Stubby a fost rănit de o grenadă aruncată de trupele germane în retragere. După ce şi-a revenit din convalescenţă, curajosul câine s-a reîntors la luptă.


Stubby învăţase să detecteze gazele otrăvitoare şi îşi avertiza la timp unitatea de astfel de atacuri. Localiza cu uşurinţă orice soldat rănit şi îl târa până la un adăpost. Datorită auzului său deosebit, detecta primul atacurile de artilerie cu obuze şi-şi alarma imediat "fraţii de arme". El singur a reuşit chiar să prindă un spion german. Într-o zi, stătea de pază, ca de obicei, când a auzit un zgomot suspect din spatele unor tufişuri. S-a dus vigilent să investigheze zona şi,

într-adevăr, a găsit acolo un soldat ce nu părea să fie de-al lui. Neamţul a luat-o la fugă şi Stubby a înţeles imediat cu cine are de-a face, l-a fugărit, l-a prins de pantaloni şi l-a doborât. A început să latre insistent către camarazii săi, care au apărut în scurt timp. Când au văzut neamţul capturat de Stubby, toţi au început să aplaude şi să-l aclame pe bravul câine. Aşa a ajuns Stubby sergent în armata americană şi a fost decorat cu peste 10 medalii. Singurul câine sergent din istorie. În memoria lui, s-a ridicat o statuie, iar pe placa sa funerară stă scris: "Câinele-erou al Primului Război Mondial,

Sergentul Stubby".


Împreună şi după moarte îşi avertiza la timp unitatea de astfel de atacuri. Localiza cu uşurinţă orice soldat rănit şi îl târa până la un adăpost. Datorită auzului său deosebit, detecta primul atacurile de artilerie cu obuze şi-şi alarma imediat "fraţii de arme". El singur a reuşit chiar să prindă un spion german. Într-o zi, stătea de pază, ca de obicei, când a auzit un zgomot suspect din spatele unor tufişuri. S-a dus vigilent să investigheze zona şi,


La jumătatea secolului al XIX-lea, John Gray, un grădinar, împreună cu familia lui, a sosit în actuala capitală a Scoţiei, în căutare de lucru. Vremea era cumplit de rece, pământul îngheţat, astfel că slujbele legate de grădinărit nu prea erau disponibile. Totuşi, la puţin timp, el a reuşit să se angajeze în cadrul poliţiei oraşului, ca jandarm de stradă. Condiţia principală era să fie însoţit de un câine, astfel că John a cumpărat un terrier şi l-a numit Bobby. La vremea accea, Bobby era porecla pentru orice jandarm de stradă. Timp de doi ani, cei doi au fost nedespărţiţi, patrulând străzile şi asigurând liniştea oraşului Edinburgh. Din nefericire, John Gray s-a îmbolnăvit de tuberculoză galopantă şi în câteva luni a murit. El a fost înmormântat în cimitirul din curtea Bisericii Greyfriars. În următorii 14 ani, Bobby a păzit cu sfinţenie mormântul stăpânului său, fără să se îndepărteze decât pentru a mânca. Asta se întâmpla o singură dată pe zi, când orologiul din turla bisericii bătea ora 13. Atunci Bobby se ridica de pe mormânt, îşi scutura blana plouată, ninsă ori plină de praf şi se îndrepta în grabă către restaurantul din apropiere. Acolo obişnuise pe vremuri să ia masa cu stăpânul său.


Deşi de-a lungul timpului restaurantul îşi tot schimbase proprietarii, Bobby era servit în fiecare zi cu un castron de mâncare. Ultimul proprietar care-l hrănise pe câine făcuse chiar un fel special de mâncare, doar pentru Bobby. Castronul pe care stă inscripţionat "Cina lui Bobby" poate fi văzut, în zilele noastre, la Muzeul din Edinburgh.Îngrijitorii cimitirului Greyfriars încercaseră de mai multe ori să-l gonească pe bietul câine, dar, în final, s-au dat bătuţi în faţa caracterului hotărât al lui Bobby. În 1867, la nouă ani de la moartea lui John Gray, s-a dat o lege conform căreia orice câine trebuia să fie înregistrat de un stăpân, altfel era omorât. Bobby se găsea într-o situaţie aparent fără ieşire. Dar Sir William Chambers, primarul din Edinburgh, l-a salvat, plătindu-i autorizaţia de câine cu stăpân şi înregistrându-l sub numele de "Greyfriars Bobby". Locuitorii oraşului l-au îngrijit pe credinciosul Bobby timp de 14 ani, cât a vegheat mormântul stăpânului său. Acolo a şi murit, în 1872, şi tot acolo a fost îngropat, iar peste câţiva ani, la intrarea în cimitir, i s-a ridicat o statuie. Pe piatra funerară a câinelui stă scris: "Greyfriars Bobby - mort la 14 Ianuarie 1872, la vârsta de 16 ani. Fie ca loialitatea şi devotamentul lui să fie o lecţie pentru noi toţi!".


Franklin Roosevelt şi Fala proprietarii, Bobby era servit în fiecare zi cu un castron de mâncare. Ultimul proprietar care-l hrănise pe câine făcuse chiar un fel special de mâncare, doar pentru Bobby. Castronul pe care stă inscripţionat "Cina lui Bobby" poate fi văzut, în zilele noastre, la Muzeul din Edinburgh.Îngrijitorii cimitirului Greyfriars încercaseră de mai multe ori să-l gonească pe bietul câine, dar, în final, s-au dat bătuţi în faţa caracterului hotărât al lui Bobby. În 1867, la nouă ani de la moartea lui John Gray, s-a dat o lege conform căreia orice câine trebuia să fie înregistrat de un stăpân, altfel era omorât. Bobby se găsea într-o situaţie aparent fără ieşire. Dar Sir William Chambers, primarul din Edinburgh, l-a salvat, plătindu-i autorizaţia de câine cu stăpân şi înregistrându-l sub numele de "Greyfriars Bobby". Locuitorii oraşului l-au îngrijit pe credinciosul Bobby timp de 14 ani, cât a vegheat mormântul stăpânului său. Acolo a şi murit, în 1872, şi tot acolo a fost îngropat, iar peste câţiva ani, la intrarea în cimitir, i s-a ridicat o statuie. Pe piatra funerară a câinelui stă scris: "Greyfriars Bobby - mort la 14 Ianuarie 1872, la vârsta de 16 ani. Fie ca loialitatea şi devotamentul lui să fie o lecţie pentru noi toţi!".


Fala este numele celui mai vestit câine de la Casa Albă. Terrierul scoţian i-a stat alături preşedintelui Franklin Roosevelt între 1940 şi 1945, cei doi fiind nedespărţiţi. Practic, Fala devenise parte din imaginea publică a Preşedintelui. A fost martor, în 1941, la semnarea Cartei Atlantice, dintre Roosevelt şi Churchill, a fost în vizită la Preşedintele Mexicului şi a participat la Acordul secret de la Quebec, organizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fala primea câte un os în fiecare dimineaţă, adus pe taviţa de argint cu care se servea micul dejun preşedinţilor. Primea şi o cină consistentă, în fiecare seară. Dar, ca orice căţel, în timpul zilei, cât stăpânul era ocupat cu treburile politice, Fala cerşea la intrarea în bucătărie. Era atât de simpatic caţeluşul negru terrier, încât toţi angajaţii îl hrăneau. Astfel că în scurt timp sărmanul Fala s-a îmbolnăvit şi a ajuns la spital. Descoperind că toată lumea de la Casa Albă îi oferea cu generozitate gustări, preşedintele a emis un ordin intern sever: "Fala nu va primi nici măcar o firimitură de la nimeni, decât de la Preşedinte". Terrierul Fala a rămas în istoria Americii prin discursul Preşedintelui Roosevelt din campania electorală din 1944, numit şi "Discursul Fala".


În acelaşi an, Fala şi Roosevelt fuseseră împreună într-o vacanţă în Insulele Aleutine, din preajma statului Alaska. Oponenţii săi politici, republicanii, răspândiseră zvonul că Fala fusese uitat pe insulă şi că preşedintele cheltuise câteva milioane de dolari din banii contribuabililor pentru recuperarea preţiosului câine. Preşedintele a răspuns printr-un discurs ţinut în faţa sindicaliştilor republicani, apărându-şi terrierul: "Aceşti lideri republicani nu s-au mulţumit cu atacurile asupra familiei mele, a mea, a soţiei şi a băieţilor. Nu, ei acum îl vorbesc de rău şi pe micuţul meu câine, Fala. Eu şi familia mea nu le-am luat-o în nume de rău, dar Fala, da. Fala este un câine scotish-terrier şi sufletul lui de scoţian nu a îndurat o asemenea insultă. De când a auzit acuzele, parcă nu mai e acelaşi. Am înghiţit fel de fel de jigniri, însă acum nu mai pot îndura. Am dreptul să mă ridic şi să resping asemenea acuzaţii calomnioase, în apărarea dragului meu prieten!". Aceste câteva fraze au constituit momentul de vârf al discursului, cotat a fi unul de succes, şi care se pare că l-a ajutat pe Roosevelt să câştige alegerile prezidenţiale.


În 1945, preşedintele Roosevelt a murit şi Fala a asistat la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă.


Au mai rămas şi ei în la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă.

istorie…


la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă. Când Alexandru cel Mare era înconjurat de trupele lui Darius al III-lea, câinele său Peritas a sărit şi a muşcat trompa unui elefant care s-a aplecat şi pe care regele s-a urcat. Astfel, Alexandru a scăpat cu viaţă.

♦În 1306, când regele Angliei Edward I încerca să-l omoare pe Robert the Bruce, acesta s-a folosit de câineleduşmanului său, Donnchadh, ca să-l găsească.Deşi, iniţial, câinele l-a condus la Robert the Bruce, Donnchadh s-a întors apărându-şi stăpânul, care a devenit regele Scoţiei şi a avut o fiicăce s-a căsătorit cu unul dintre urmaşii liniei Stuart.

♦Henric al VIII-lea l-a trimis pe cardinalul Wolsey să se întâlnească cu Papa Clement al VII-lea, în speranţa că Suveranul Pontif îi va anula căsătoria cu Caterina de Aragon. Când Papa i-a întins piciorul lui Wolsey ca să-l sărute, după cum era obiceiul, câinele acestuia, Urian, a sărit şi l-a muşcat pe Papă. Clement s-a înfuriat, divorţul nu a fost aprobat, iar Henric, pentru a asigura anularea pe care Biserica Catolică a refuzat să o acorde, a înfiinţat mai târziu Biserica Anglicană.


la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă. Şi viaţa lui Napoleon Bonaparte a fost salvată de un Newfoundland al cărui nume nu este cunoscut. În timp ce era transportat către Insula Elba unde fusese exilat, Napoleon a fost aruncat peste bord. Însă, câinele unor pescari a sărit în apăşi l-a ţinut la suprafaţă pe împărat care era pe punctul de a se îneca. Napoleon a trăit şi a purtat bătălia de la Waterloo unde a fost înfrânt.♦Sigmund Freud ţinea în cameră, de obicei, un chow-chow pe nume Jofi în timpul sedinţelor de psihoterapie, având certitudinea că acest lucruîi ajuta pe pacienţii săi. Însemnările lui Freud au pus bazele terapiei asistate de câini, o practică modernăîn zilele noastre.♦Fără Peps, multe din operele compozitorului Richard Wagner ar fi sunat diferit. Wagner îşi aşeza câinele pe un scaun special compunându-şi piesele în funcţie de reacţiile lui Peps.


la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă. Câinele Sheepherder este un căţel care a păzit singur o stână de oi timp de doi ani. În anul 1870 un cioban a decedat, dar, întrucât locuinţa sa era foarte departe de civilizaţie a fost descoperit abia după doi ani. Spre mirarea celor care au descoperit cadavrul, oile bărbatului erau în regulă. Ulterior s-a descoperit că Sheepherder a îngrijit oile aşa cum îl învăţase stăpânul: dimineaţa le ducea la păşune, le păzea, iar seara le aducea acasă.♦Swansea Jack este câinele care a salvat 27 de persoane de la înec. Prima sa acţiune de acest gen a avut loc în iunie 1931 când a salvat de la înec un băieţel de 12 ani. În 1937 Swansea Jack a murit după ce a mâncat otravă de şoareci şi a fost numit "Câinele Secolului".♦Jim este câinele-minune care prezicea viitorul. Jim era capabil să selecţioneze culorile pe care le purta o persoană, deşi se spune că ei nu pot deosebi culorile. Mai târziu Jim a devenit câine de vânătoare fiind capabil să arate pe care câmp se aflau păsări şi pe care nu. Atunci când a murit, la mormântul său s-a pus o piatră funerară pe care este inscripţionat "Jim, the Wonder Dog"

(“Jim, câinele minune”).


la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă. În discursul său din 1952, Richard Nixon, candidat la vice-preşedenţia SUA şi acuzat că a luat mită 18.000 de dolari, a declarat că tot ce a primit a fost un cocker pe nume Checkers."După cum ştiţi, copiii, ca toţi copiii, iubesc câinii, şi vreau să spun numai că, în momentul de faţă, indiferent de ce se spune, noi îl vom păstra pe câine", a spus Nixon în timpul faimosului său discurs. Aceste afirmaţii au schimbat opinia publicăşi i-au propulsat cariera politică lui Nixon.♦În mijlocul crizei rachetelor cubaneze din 1962, preşedintele Kennedy l-a chemat pe terrierul fiului său, Charlie, în Camera de Război. Preşedintele l-a ţinut pe Charlie în braţeşi l-a mângâiat pentru a se relaxa. În cele din urmă, el a anunţat că a luat nişte decizii, care au dus, apoi, la sfârşitul conflictului.♦Dacă Laika a fost primul câine trimis în spaţiu, Strelka şi Belka au fost primii câini care s-au întors,în viaţă, după ce au fost în spaţiul cosmic. Strelka a născut mai mulţi pui, dintre care unul i-a fost dăruit fiicei preşedintelui John F. Kennedy, Caroline.


la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă. Appollo este câinele - erou de la 11 septembrie 2001. Câinele şi stăpânul său au ajuns primii la locul tragediei de la World Trade Center iar Appollo a devenit primul câine care a participat la acţiunea de salvare. Câinele a suferit numeroase răni în timpul acţiunilordar după ceva timp s-a întors la muncă alături de stăpânul său. A murit în noiembrie 2006.♦Faith (în româneşte “Credinţă”) este un căţel care s-a născut cu un defect,îi lipsea un picior din faţă. Mama lui a încercat săîl omoare dar a fost salvat de un băieţel. Medicii au fost nevoiţi să-i amputeze şi celălalt picior din faţă care era deformat, dar Faith a învăţat să stea în două picioare şi să se plimbe asemeni unui om. Este cunoscut drept primul câine biped din lume.♦Bobbie a călătorit 2.800 de kilometri pentru a-şi găsi stăpânii. În timpul unei călătorii de familie, Bobbie s-a îndepărtat de stăpânii săi şi s-a rătăcit. Stăpânii lui Bobbie îşi pierduse orice speranţă căîl vor revedea, până când s-au trezit cu el acasă dupăşase luni. Căţelul parcursese pe jos 2.800 de kilometri.


Bibliografie la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă.

1.cutzu-cutzu.blogspot.com/

2.www.formula-as.ro/.../caini-care-au-facut-istorie

3.www.financiarul.ro/2010/01/.../cainii-vagabonzi-ai-moscovei/

4.iasiinvest.ro/mondorama/cainii-vagabonzi-ai-moscovei

5.www.premonitii.ro 


SFÂRŞIT la ceremoniile de înmormântare, alături de întreaga familie. A trăit apoi în compania doamnei Roosevelt, însă nu s-a readaptat niciodată la traiul monoton al văduvei preşedintelui. Îşi aştepta zilnic stăpânul, la uşa cabinetului în care acesta obişnuise să-şi petreacă după-amiezile, iar când auzea sirenele poliţiei sărea, crezând că s-a întors. Fala a murit şapte ani mai târziu şi a fost înmormântat alături de stăpânul său, în grădina de trandafiri de la Springwood, din New York. În Washington s-a ridicat o statuie care îl înfăţişează pe Roosevelt alături de Fala, cel mai iubit animal de companie de la Casa Albă.


ad