Download
1 / 14
E N D
Penicilina Penicilina a apărut în 1928 în timp ce inventatorul său se afla în vacanţă. Bacteriologul scoţian Alexander Fleming a uitat să îşi cureţe instalaţia de lucru înainte de a pleca în vacanţă. Când s-a întors a observat o ciupercă ciudată pe câteva dintre culturile sale de bacterii. Mai mult, Fleming a observat că bacteriile pe care se afla acea ciupercă nu se mai dezvoltau. Penicilina este şi astăzi unul dintre cele mai utilizate antibiotice la nivel mondial.
Penicilina este un antibiotic derivat din fungii penicillium care acționează în special împotriva bacteriilor gram-pozitive ( cele care devin violet sau de un albastru-închis sub efectul colorației Gram cu violet de Gențiană, folosită în microbiologie pentru examenul microscopic al bacteriilor, metodă care a permis clasificarea acestora în funcție de afinitatea tinctorială a peretelui bacterian). Penicilina este de două tipuri: G – forma injectabilă și V – forma acidorezistentă, care se poate administra oral). .
Acest antibiotic acționează cu randament redus contra germenilor gram-negativi ( nu rețin violetul de Gențiană și prezintă o coloratură roșie sau roz), fapt care a determinat obținerea unor derivate precum ampicilina.
Zaharina • Indulceste precum zaharul, are mult mai putine calorii si prin urmare nu ingrasa. Zaharina este si cel mai vechi indulcitor artificial, fiind decoperita in anul 1879 de catre profesorii Ira Remsen si Constantin Fahlberg de la John Hopkins University. Zaharina a inceput a fi folosita pe scara larga in timpul Primului Razboi Mondial, in conditiile in care zaharul incepuse sa se gaseasca din ce in ce mai greu, iar consumul acestuia era restrictionat.
Zaharina este unul dintre cei mai controversati indulcitori prezenti in acest moment pe piata. Desi a fost descoperita de mai bine de un secol, nu este clar inca daca este sau nu sigura pentru consum.
Prospect • Se prezinta sub forma unor cristale incolore de culoare alba. Gustul dulce al zaharinei se dezvolta mai lent, dar dupa atingerea intensitatii maxime este destul de persistent. zaharina are un gust residual amar/metalic care devine foarte pregnant la concentratii mari. • Puterea de indulcire a zaharinei variaza in domeniul 300-500. zaharina prezinta o foarte buna stabilitate, putand fi utilizata in orice produs alimentar. Este utilizata intr-o mare varietate de produse: bauturi racoritoare, budinci, bauturi instant, topinguri, produse lactate, guma de mestecat, conserve de fructe, produse de patiserie, gemuri, jeleuri, tablete edulcorante.
Cola • Unii dintre cei mai mari producatori de bauturi si alimente din Marea Britanie, inclusiv Mars si Coca-Cola, au promis ca vor reduce continutul de calorii ale produselor lor.Desi prezentat ca o alternativa sanatoasa la apele minerale, produsul lansat pe piata americana la un pret comparabil cu cel al sucurilor, 1,50 de dolari pentru 590 de grame, VitaminWater contine 33 de grame de zahar, prea mult pentru o bautura "sanatoasa“.
Cola a fost inventată accidental de farmacistul John Pemberton, în timp ce încerca să prepare un remediu pentru durerile de cap. A amestecat mai multe ingrediente, a căror identitate este păstrată secretă şi acum, şi aşa a luat naştere cea mai celebră băutură răcoritoare. Cola a fost comercializată timp de opt ani în farmacii, ca medicament, înainte de a deveni suficient de populară pentru a fi vândută în sticle.
Coca-Cola a fost folosită ca panaceu, pentru că se credea că poate trata de la dureri de cap la impotenţă sau dependenţa de morfină. Credinţa în efectele ei curative continuă şi acum, aşa că se tratează sughiţul cu Coca-Cola, alţii o dau copiilor care au colici, în timp ce unii o folosesc pentru a tratata lăbuţele rănite ale căţeilor. Mit sau nu, pe internet circulă mărturii ale oamenilor care folosesc băutura în scop utilitar - de la menţinerea curată a roţilor maşinilor până la "învechirea" fotografiilor.
Ingrediente Daunatoare • Zahar • Dioxid de carbon • Acid fosforic • Colorantul caramel • Cofeina • Cola este foarte daunatoare pentru musculatura, dinti si oase
Plasticul Plasticul a fost descoperit de asemenea, din greşeală, de chimistul Leo Hendrik Baekeland. El încerca să obţină o alternativă mai ieftină pentru bachelită (răşină sintetică obţinută prin tratarea formolului cu fenol, utilizată ca materie plastică pentru confecţionarea unor obiecte tehnice sau de uz casnic). În timpul experimentelor sale, Baekeland a obţinut accidental un amestec maleabil care putea rezista la temperaturi ridicate fără a se distorsiona. De atunci, plasticul este utilizat pe scară largă.
În anul 1862, Alexander Parkes a prezentat un material organic, derivat din celuloză, care, odată încălzit, putea fi modelat păstrându-și forma după răcire. Era prima versiune de plastic și se numea parkesină (piroxilină). Materialul s-a bucurat de un success efemer, din pricina unei calități sărace, cauzată de reducerea costurilor pentru producție. A urmat celuloidul, cunoscut inițial ca xilonită și derivat din celuloză și camfor alcoolizat. A fost inventat de americanul John Wesley Hyatt ca substitut pentru fildeșul folosit în bilele de billiard. În afara acestei aplicații, celuloidul a devenit faimos ca fiind primul film fotografic flexibil întrebuințat în fotografie și pentru realizarea imaginilor în mișcare. Fiind un material foarte inflamabil și cu descompunere ușoară, sfera întrebunțărilor sale a fost mult restrânsă.
Materialul plastic • În 1907 şelacul a fost utilizat ca izolaţie în electronică. Costurile pentru a importa şelac au fost destul de ridicate, deoarece era adus tocmai din Asia de Sud. Chimistul Leo Hendrik Baekeland a crezut că s-ar putea transforma în profit, dacă el ar putea produce o alternativă a şelacului. • În locul lui, experimentele au produs un material care rezista la temperaturi înalte fără a se denatura.
Baekeland s-a gândit că “bachelita” ar putea fi folosită pentru înregistrările fonografice , dar imediat după a fost clar că produsul avea mii de utilizări. Plasticul, care a fost derivat din bachelită, este utilizat pentru toate, de la telefoane până la liniile iconice de film .
