1 / 29

CALITATE ÎN MANAGEMENTUL UNITĂŢII ŞCOLARE

INVESTEŞTE ÎN OAMENI ! Proiect cofinan ţ at din Fondul Social European prin Programul Opera ţ ional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013. CALITATE ÎN MANAGEMENTUL UNITĂŢII ŞCOLARE. Tema 4 : Instrumente de analiză şi evaluare a calităţii (RAEI).

igor-morin
Download Presentation

CALITATE ÎN MANAGEMENTUL UNITĂŢII ŞCOLARE

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. INVESTEŞTE ÎN OAMENI! Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 CALITATE ÎN MANAGEMENTUL UNITĂŢII ŞCOLARE

  2. Tema 4: Instrumente de analiză şi evaluare a calităţii (RAEI)

  3. Raportul anual de evaluare internă (RAEI) reprezintă concluzia argumentată, bazată pe date reale culese în evaluarea internă, prin care Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii (CEAC) evidenţiază impactul activităţilor de îmbunătăţire asupra nivelului calităţii educaţiei, precum şi ariile de îmbunătăţire rezultate.

  4. Acesta se prezintă sub forma unui document şi, am putea spune că reprezintă un bilanţ al activităţilor de îmbunătăţire implementate la nivelul şcolii. În conformitate cu art. 12, alin b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, RAEI este pe de o parte un produs rezultat dintr-o atribuţie CEAC („elaborează anual un raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în organizaţia respectivă. Raportul este adus la cunoştinţă tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare.”), iar pe de altă parte un document comun de discuţie între actorii implicaţi la nivel local, cu interes în promovarea unei educaţii de calitate: părinţi, elevi, comunitate locală, angajatori. Susţinem aceasta întrucât RAEI trebuie adus la cunoştinţa tuturor beneficiarilor, cu scopul co-susţinerii aplicării, implementării măsurilor de îmbunătăţire, dar şi cu rol de informare şi transparentizare a informaţiei.

  5. Din această perspectivă, putem stabili că RAEI are mai multe funcţii: funcţie diagnostică – cuprinde porţiunea „unde suntem” care reprezintă premisele de la care se porneşte pentru etapa „unde vrem să fim”; funcţie proiectivă – defineşte în activităţi de îmbunătăţirea calităţii demersul pe care şcoala îl va urma în dezvoltarea pe care şi-o propune, punând în mişcare dezvoltarea unităţii de învăţământ pe o traiectorie anumită, ordonată; funcţie informativă – reprezintă „oglinda” şcolii, oferind imaginea completă a ceea ce este şi a ceea ce vrea să fie aceasta în raport cu calitatea serviciilor furnizate; funcţie operaţională – defineşte în mod clar activităţile ce urmează a fi derulate de către CEAC la nivelul şcolii, în anul următor; funcţie reglatoare – transpare din triada: impact activităţi de îmbunătăţire realizate - nivel de autoevaluare - activităţi de îmbunătăţire proiectate, conştientizate de şcoală prin comparaţia „unde suntem?”-„unde vrem să ajungem?” ; funcţie de motivare – reprezintă motivul cel mai bun în punerea laolaltă a intereselor actorilor implicaţi în furnizarea serviciilor de calitate, actori care provin din mediul extern şi din mediul intern al şcolii; interesele comune pot fi transformate în activităţi comune, susţinute reciproc, în beneficiul elevilor; funcţie de raportare – prin intermediul lui se raportează atât activitatea CEAC-ului, cât şi activitatea întregii unităţi de învăţământ în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii.

  6. În acest context, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) a propus o structură complexă, de tipul: PARTEA I – Informaţii generale PARTEA a II-a– Descrierea activităţilor de îmbunătăţire a calităţii realizate PARTEA a III-a– Nivelul de realizare a indicatorilor de performanţă PARTEA a IV-a– Planul de îmbunătăţire pentru anul şcolar următor Pentru a veni în sprijinul părinţilor şi al şcolii, ARACIP recomandă o structură simplă, adresată doar beneficiarilor: 1. Cine suntem? 2. Nivelul de realizare a indicatorilor de performanţă 3. Unde vrem să ajungem?

  7. Importanţa documentului este majoră atât pentru personalul şcolii, cât şi pentru beneficiarii serviciilor educaţionale. Am putea afirma că acest fapt determină necesitatea acordării importanţei fiecărei etape derulate. Un pilon fundamental care stă la baza construcţiei / reconstrucţiei lui este autoevaluarea (evaluarea internă). Astfel, validitatea datelor culese, realismul cu care sunt interpretate, precum şi acurateţea şi rigoarea procesului de autoevaluare duc la întocmirea unui RAEI care reflectă real viaţa şcolară, în vederea luării celor mai bune decizii de îmbunătăţire a activităţii şi implicit a rezultatelor elevilor.

  8. INSTRUCŢIUNI privind completarea Raportului anual de evaluare internă (RAEI) înaintat la ARACIP RAEI este structurat în două documente separate: Primul document, un chestionar în format Excel, cuprinde părţile I şi a-III-a; Al doilea document, un chestionar în format Word, cuprinde părţile a-II-a şi a-IV-a. Fiecare unitate şcolară va completa ambele documente pe care le va trimite, nearhivate, pe adresa de email aracip@medu.edu.ro, salvate sub acelaşi nume (unul va avea terminaţia .xls, iar celalalt, terminaţia .doc).

  9. Raportul anual de evaluare internă reprezintă documentul final realizat în urma derulării autoevaluării/evaluării interne de către Comisia pentru evaluare şi asigurare a calităţii (CEAC) din unităţile de învăţământ preuniversitar, de stat şi particulare, în conformitate cu art.12, alin b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare. Potrivit art. 33 din actul normativ sus-menţionat, „după obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie, furnizorul de educaţie implementează mecanismul de asigurare internă a calităţii şi întocmeşte rapoarte de evaluare internă a calităţii educaţiei, pe care le transmite, anual, la ARACIP; după obţinerea acreditării, rapoartele anuale de evaluare internă a calităţii se transmit la ARACIP, [..], la cererea agenţiei sau din propria iniţiativă a furnizorului de educaţie, atunci când solicită o nouă evaluare externă”.

  10. Prin urmare, elaborarea RAEI şi aducerea la cunoştinţa beneficiarilor sunt o atribuţie a CEAC, fiind obligatorii în toate unităţile de învăţământ. Instrucţiunile de completare a noului model al RAEI pe care ARACIP îl propune începând cu anul şcolar 2011-2012, pentru perioada de autoevaluare aferentă anului şcolar 2010-2011.

  11. A. Partea I din RAEI RAEI, partea I, poartă numele de "Chestionarul de evaluare a unităţii şcolare pentru anul şcolar 2010-2011" şi se găseşte în fişierul Excel „RAEI Părţile I şi a-III-a” Dacă nu sunt alte precizări, informaţiile solicitate se referă la anul şcolar încheiat: 2010-2011. Indicaţii de completare: În locul selecţiei prin bifarea / încercuirea răspunsului, completarea se realizează prin înscrierea în caseta rezervată a cifrei corespunzătoare variantei (sau variantelor) de răspuns care vă reprezintă. Pentru cazul în care unele întrebări nu corespund situaţiei dvs., ocoliţi întrebarea şi treceţi la întrebarea următoare. Vă rugăm să citiţi cu atenţie fiecare întrebare înainte de a răspunde. Unele întrebări permit mai multe răspunsuri, acest lucru fiind precizat în fiecare caz în parte, imediat după întrebare. Chestionarul cuprinde şi date (indicatori) de control (sume, procente, niveluri medii etc.) care va dau posibilitatea să verificaţi corectitudinea / validitatea informaţiei introduse şi să corectaţi eventualele date eronate.

  12. Partea a-II-a din RAEI DESCRIEREA ACTIVITĂŢILOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII REALIZATE Se vor enumera activităţile specifice de îmbunătăţire a calităţii realizate în anul şcolar trecut. Se vor evidenţia rezultatele şi efectele acestor activităţi în privinţa creşterii calităţii educaţiei oferite de către unitatea şcolară – în special asupra indicatorilor de calitate din standardele naţionale. Începând cu cel de-al doilea raport anual, se vor face referiri explicite la planurile şi activităţilede îmbunătăţire a calităţii propuse în raportul / rapoartele anterioare şi realizate în cursul anului şcolar precedent. La „Tipul de activitate”, se trece numai numărul (sau numerele) corespunzătoare aferente tipologiei de activităţi de mai jos (la fiecare din cele 5 tipuri, sunt prezentate exemple de activităţi şi privind posibilele rezultate aşteptate):

  13. 1. Intervenţii / activităţi la nivel de curriculum şi metodologie didactică: Exemple: dezvoltarea unor noi discipline opţionale, schimbarea ofertei de curriculum la decizia şcolii (C.D.Ş.) în funcţie de noile condiţii, schimbarea manualelor utilizate, introducerea unor noi auxiliare curriculare, introducerea unor noi metode şi tehnici didactice, elaborarea de instrumente de evaluare a performanţelor şcolare etc.; Rezultate (pentru exemplele propuse): noi programe de C.D.Ş.; noi criterii pentru elaborarea ofertei educaţionale; ofertă educaţională modificată pe baza noilor criterii; lista manualelor noi utilizate; auxiliare curriculare noi, noi metode şi tehnici utilizate în predare, noi instrumente de evaluare etc. 2. Intervenţii / activităţi la nivel extracurricular: Exemple: înfiinţarea unui “after school”, introducerea unor cercuri / cluburi pentru elevi şi părinţi, introducerea de noi activităţi extracurriculare etc.; Rezultate (pentru exemplele propuse): opţiunea unui număr mare de elevi pentru activitatea de “after-school” ; creşterea numărului de elevi şi / sau părinţi care frecventează activităţile extracurriculare / cercurile / cluburile etc.

  14. 3. Intervenţii / activităţi privind baza materială şi dotarea: Exemple: achiziţia de echipamente, construirea unei săli de sport / amenajarea unui teren de sport, dotarea unui laborator, conectarea la Internet, abonarea la biblioteci virtuale etc.; Rezultate (pentru exemplele propuse): echipamente instalate şi folosite de elevi şi cadre didactice, ore de sport sau alte activităţi, inclusiv extracurriculare, realizate în noua sală de sport / pe noul teren / în noul laborator, utilizarea Internetului în predare etc. 4. Intervenţii / activităţi privind resursa umană: Exemple: angajarea de cadre didactice calificate şi stabilizarea pe post a cadrelor didactice valoroase; participarea cadrelor didactice la programe de formare profesională etc.; Rezultate (pentru exemplele propuse): creşterea numărului de ore predate de cadre didactice calificate, creşterea proporţiei orelor predate de cadre didactice cu continuitate, creşterea numărului de programe şi de ore de pregătire profesională raportat la numărul de cadre didactice etc.

  15. 5. Intervenţii / activităţi de proiect: Exemple: participarea la competiţiile de proiecte cu finanţare nerambursabilă, propunerea unor proiecte comune cu alte instituţii din comunitate (administraţia locală, biserica, poliţia, autoritatea de sănătate publică etc.; Rezultate (pentru exemplele propuse): atragerea de fonduri extrabugetare pentru finanţarea activităţii curente, introducerea de “know-how” (C.D.Ş., metodologie, auxiliare curriculare etc.), prezenţa reprezentanţilor comunităţii la activităţile din şcoală şi sprijinul acordat de către aceştia etc. 6. Intervenţii / activităţi la nivelul managementului unităţii şcolare: Exemple: modificarea / optimizarea proiectului de dezvoltare instituţională (PDI) / planului operaţional (PO); îmbunătăţirea sistemului de colectare a datelor, îmbunătăţirea orarului şcolii şi al laboratoarelor şi cabinetelor, îmbunătăţirea sistemului de evaluare a personalului didactic etc.; Rezultate (pentru exemplele propuse): PDI / PO nou / îmbunătăţit; bază de date îmbogăţită; creşterea numărului de ore desfăşurate în cabinete şi laboratoare; corelarea evaluării personalului cu progresul elevilor etc. NOTĂ: se poate observa că o activitate poate fi încadrată în mai multe categorii. De exemplu, participarea la un proiect poate aduce noi echipamente, un nou opţional, profesori perfecţionaţi etc. În acest caz, se trec toate numerele corespunzătoare.

  16. Partea a-III-a din RAEI RAEI, partea a-III-a, poartă numele de "(B) INDICATORI DE PERFORMANŢĂ (RAEI Partea a-III-a) - Nivelul de realizare a indicatorilor de performanţă, conform standardelor de acreditare şi de evaluare periodică (H.G. nr. 21/18.01.2007) şi standardelor de referinţă – (H.G. nr. 1534/2008)", şi se găseşte în fişierul Excel „RAEI Părţile I şi a-III-a” NIVELUL DE REALIZARE A INDICATORILOR DE PERFORMANŢĂ, CONFORM STANDARDELOR DE ACREDITARE ŞI DE EVALUARE PERIODICĂ (H.G. nr. 21/2007) şi STANDARDELOR DE REFERINŢĂ – (H.G. nr. 1534/2008)

  17. 1. Ce înseamnă „standard”, „standard de referinţă”, „indicator de performanţă” ? Standardulreprezintă descrierea cerinţelor formulate în termen de reguli sau rezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activităţi în educaţie. Acestea sunt exprimate prin Standardele de acreditare şi de evaluare periodică. Standardul de referinţă reprezintă descrierea cerinţelor care definesc un nivel optimal de realizare a unei activităţi de către o organizaţie furnizoare de educaţie, pe baza bunelor practici existente la nivel naţional, european sau mondial. Indicatorul de performanţă reprezintă un instrument de măsurare a gradului de realizare a unei activităţi desfăşurate de o organizaţie furnizoare de educaţie prin raportare la standarde, respectiv la standarde de referinţă.

  18. 2. Unde se găsesc indicatorii şi descriptorii pentru judecarea nivelului de realizare ? În anexa a-II-a H.G. nr. 21/2007 pentru aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar; În documentul Standarde de referinţă şi indicatori de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar, aprobat prin HG.nr. 1534/2008. Precizăm că indicatorii de performanţă sunt aceiaşi atât în Standardele de acreditare şi de evaluare periodică, cât şi în Standardele de referinţă (de calitate). Fiecare indicator de performanţă are unul sau mai mulţi descriptori (cerinţe), diferenţiaţi în funcţie de categoria de standard.

  19. 3. Cum judecăm nivelul de realizare al fiecărui indicator? Nivelurile de realizare sunt: Nesatisfăcător, Satisfăcător,Bine,Foarte Bine, Excelent, stabilite după cum urmează, pentru fiecare din cei 43 de indicatori în parte: Nesatisfăcător, dacă unul sau mai mulţi descriptori din standardele de acreditare şi evaluare periodică nu sunt îndepliniţi; Satisfăcător, dacă toţi aceşti descriptori sunt îndepliniţi; Bine, dacă, pe lângă toţi descriptorii obligatorii,din standardele de acreditare, se îndeplineşte cel puţin o cerinţă din standardele de referinţă); Foarte bine, dacă, pe lângă descriptorii obligatorii, se îndeplinesc TOATE cerinţele din Standardele de referinţă; Excelent, dacă unitatea de învăţământ a depăşit nivelul de realizare a cerinţelor din standardele de referinţă, demonstrându-şi capacitatea creatoare şi inovativă.

  20. Se va preciza în dreptul indicatorului (vezi indicaţiile de mai sus), nivelul de îndeplinire, aşa cum rezultă din activităţile de evaluare internă, după cum urmează: 1 – pentru nivelul „nesatisfăcător” 2 – pentru nivelul „satisfăcător” 3 – pentru nivelul „bine” 4 – pentru nivelul „foarte bine” 5 – pentru nivelul „excelent” Important ! Dacă unitatea şcolară a fost subiectul unei vizite de evaluare externă, va fi inserat, pe lângă tabelul aferent evaluării interne, şi tabelul rezultat din vizita de evaluare externă; Raportul finalizat este adus la cunoştinţă tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare conform art. 12 alin b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare.

  21. D. Partea a IV-a din RAEI RAEI, partea a-IV-a, se află în fişierul Word „RAEI Părţile a-II-a şi a-IV-a” PLANUL DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII EDUCAŢIEI OFERITE PENTRU ANUL ŞCOLAR URMĂTOR. Se vor enumera activităţile specifice de îmbunătăţire a calităţii care sunt preconizate în anul şcolar următor. Se vor evidenţia efectele scontate (în privinţa creşterii calităţii educaţiei oferite de către unitatea şcolară) – în special asupra indicatorilor de calitate din standardele naţionale. La „Tipul de activitate”, se trece numai numărul (sau numerele) corespunzătoare tipologiei de activităţi descrisă în partea a II-a.

  22. ATENŢIE! Pentru completarea părţii a- III-a din RAEI, trebuie: Să se fi realizat autoevaluarea pe toate domeniile şi criteriile din lege (vezi art.10 din O.U.G. nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare); Să se fi verificat îndeplinirea cerinţelor, adică a descriptorilor şi, implicit a indicatorilor de la fiecare criteriu. După realizarea raportului : Se va propune planul de îmbunătăţire (partea aIV-a din RAEI) ; Raportul finalizat este adus la cunoştinţă tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare conform art. 12 alin b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare. Prin urmare, autoevaluarea trebuie să fie realistă şi obiectivă, cu scopul de a asigura dezvoltarea, creşterea şi nu de a sancţiona, asigurându-se astfel autoreglarea, optimizarea şi revizuirea funcţionării şi dezvoltării instituţiei.

  23. - Raportul anual de evaluare internă (RAEI) reprezintă concluzia argumentată, bazată pe date reale culese în evaluarea internă, prin care Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității (CEAC), evidențiază impactul activităților de îmbunătățire asupra nivelului calității educației, precum și ariile de îmbunătățire; - Are scopul de a urmări raportul dintre rezultatele obținute și rezultatele așteptate, și este realizat prin participarea tuturor actorilor implicați. Exerciţiu: Analizaţi Raportul Anual de Evaluare Internă pe care l-aţi primit şi identificaţi aspecte care pot deveni ţinte pentru îmbunătăţire. Care credeţi că sunt funcţiileRAEI în urma analizei efectuate? Concluziile dumneavoastră vor fi scrise pe o foaie de flip-chart .

  24. Debriefing: - Raportul anual de evaluare internă (RAEI) reprezintă concluzia argumentată, bazată pe date reale culese în evaluarea internă, prin care Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității (CEAC), evidențiază impactul activităților de îmbunătățire asupra nivelului calității educației, precum și ariile de îmbunătățire; - Are scopul de a urmări raportul dintre rezultatele obținute și rezultatele așteptate, și este realizat prin participarea tuturor actorilor implicați; - RAEI trebuie să fie adus la cunoștința tuturor beneficiarilor prin afișare sau publicare.

  25. Raportul anual de evaluare internă (RAEI) reprezintă concluzia argumentată, bazată pe date reale culese în evaluarea internă, prin care Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității (CEAC), evidențiază impactul activităților de îmbunătățire asupra nivelului calității educației, precum și ariile de îmbunătățire; are scopul de a urmări raportul dintre rezultatele obținute și rezultatele așteptate și este realizat prin participarea tuturor actorilor implicați. Exerciţiu: Analizați Raportul Anual de Evaluare Internă pe care l-ați primit și identificați aspecte care pot deveni ținte pentru îmbunătățire. Care credeți că sunt măsurile de îmbunătățire necesare – precizați activitățile, obiectivele și indicatorii de realizare. Concluziile dumneavoastră vor fi scrise pe o foaie de flip-chart.

  26. Debriefing: - Raportul anual de evaluare internă (RAEI) reprezintă concluzia argumentată, bazată pe date reale culese în evaluarea internă, prin care Comisia pentru evaluarea și asigurarea calităţii (CEAC), evidenţiază impactul activităţilor de îmbunătăţire asupra nivelului calităţii educaţiei, precum şi ariile de îmbunătăţire - Are scopul de a urmări raportul dintre rezultatele obţinute şi rezultatele așteptate, şi este realizat prin participarea tuturor actorilor implicaţi. - RAEI trebuie să fie adus la cunoştinţa tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare.

  27. Planul de îmbunătăţire a calităţii educaţiei oferite pentru anul şcolar următor: - enumeră activităţile specifice de îmbunătăţire a calităţii care sunt preconizate în anul şcolar următor, care au impact asupra experienței de învățare a elevilor, au semnificație pentru realizările acestora, consolidează punctele tari și remediază prompt punctele slabe. - evidenţiază efectele scontate în privinţa creşterii calităţii educaţiei oferite de către unitatea şcolară. Exerciţiu Elaboraţi în echipă Planul de îmbunătățire pentru Raportul Anual de Evaluare Internă pe care l-ați primit. Precizaţi situaţia dezirabilă a aspectelor identificate, după aplicarea planului de îmbunătăţire, exprimată prin rezultate aşteptate evaluabile, corelate cu obiectivele şi indicatorii.

  28. Debriefing: Planul de îmbunătăţire a calităţii educaţiei oferite pentru anul şcolar următor: - enumeră activităţile specifice de îmbunătăţire a calităţii care sunt preconizate în anul şcolar următor, care au impact asupra experienței de învățare a elevilor, au semnificație pentru realizările acestora, consolidează punctele tari și remediază prompt punctele slabe. - evidenţiază efectele scontate în privinţa creşterii calităţii educaţiei oferite de către unitatea şcolară.

  29. “Înţelepciunea de a-ţi admite punctele slabe şi a le corecta prin învăţare continuă înseamnă leadership.”A. James În concluzie, nu există perfecţiune, dar există perfecţionare! Fii un manager de calitate!

More Related